Individul si piata comerciala

Se obisnuieste sa se vorbeasca metaforic de fortele automate si anonime care mentin in functiune "mecanismul" pietei. Cand intrebuinteaza asemenea metafore, oamenii sunt gata sa uite faptul ca singurii factori ce dirijeaza piata si determinarea preturilor sunt actele deliberate ale oamenilor. Nu exista nici un automatism; nu exista decat oameni, care urmaresc constient si deliberat obiectivele alese de ei. Nu exista forte mecanice misterioase; nu exista decat dorinta umana de a indeparta neplacerea. Nu exista forte anonime; nu existam decat eu si tu si Bill si Joe si toti ceilalti. Si fiecare dintre noi este atat un producator, cat si un consumator.

Piata este un corp social; ea este cel dintai corp social. Fenomenele de piata sunt fenomene sociale. Ele sunt rezultanta contributiei active a fiecarui individ. Dar ele difera de fiecare dintre aceste contributii. Ele ii apar individului ca ceva dat, ceva ce el insusi nu poate altera. Individul nu sesizeaza intotdeauna faptul ca este el insusi o parte, chiar daca numai o mica parte, din complexul de elemente care determina configuratia curenta a pietei. Deoarece nu reuseste sa sesizeze lucrul acesta, el se simte liber, atunci cand critica piata, sa condamne, cand este vorba de semenii sai, un mod de conduita pe care il considera intru totul indreptatit cand este vorba de el insusi. El acuza piata pentru cruzimea si lipsa ei de consideratie fata de persoane individuale si solicita controlul social al pietei, in vederea "umanizarii" ei. El cere, pe de o parte, masuri de protectie a consumatorului impotriva producatorilor. Dar, pe de alta parte, el insista inca si mai inversunat asupra necesitatii de a se proteja pe sine insusi in calitate de producator, impotriva consumatorilor. Rezultatul acestor cereri contradictorii sunt metodele moderne de interferenta guvernamentala, ale caror exemple cele mai proeminente sunt asa-numita Sozialpolitik a Germaniei imperiale si New Deal-ul american.

Ideea ca una din sarcinile guvernamantului civil este de a proteja producatorul mai putin eficient impotriva competitiei celui mai eficient este o eroare veche. Propagatorii ei solicita o " politica a producatorilor", deosebita de o "politica a consumatorilor". In vreme ce reitereaza intr-un registru flamboaiant truismul ca singurul tel al productiei este de a furniza din belsug marfuri pentru consum, oamenii subliniaza cu tot atata elocventa ca producatorul cel "harnic" ar trebui protejat impotriva consumatorului cel "indolent".

Insa consumatorii si producatorii sunt aceleasi persoane. Productia si [p.316] consumul reprezinta stadii diferite ale actiunii. Catalactica incorporeaza aceste diferente referindu-se la producatori si la consumatori. Dar in realitate acestia sunt aceiasi oameni. Este, desigur, posibil sa protejam un producator mai putin eficient impotriva colegilor sai mai eficienti. Un asemenea privilegiu le ofera beneficiarilor sai avantajele pe care piata neobstructionata nu le ofera decat celor ce reusesc sa satisfaca in modul cel mai adecvat dorintele consumatorilor. Dar el stirbeste in mod necesar satisfactia consumatorilor. Daca numai un producator sau un mic grup de producatori e privilegiat, atunci beneficiarii se bucura de un avantaj pe seama restului populatiei. Dar daca toti producatorii sunt privilegiati in aceeasi masura, atunci fiecare pierde, in calitate de consumator, tot atat cat castiga in calitate de producator. Mai mult, cu totii sunt dezavantajati, deoarece volumul de produse scade daca persoanele cele mai eficiente sunt impiedicate de a-si exercita capacitatile in domeniul in care ar putea furniza cele mai adecvate servicii consumatorilor.

Daca un consumator considera ca este benefic, sau drept, sa plateasca un pret mai ridicat pentru cerealele autohtone decat pentru cerealele provenite din import, sau pentru produsele manufacturiere fabricate in unitati productive gestionate de intreprinderi mici sau care intrebuinteaza mana de lucru sindicalizata, decat pentru cele de provenienta diferita, el este liber sa o faca. El n-ar avea decat sa se asigure ca marfa oferita spre vanzare indeplineste conditiile de respectarea carora doreste sa faca sa depinda achitarea unui pret mai ridicat. Legile care interzic contrafacerea siglelor de certificare a originii si a marcilor comerciale inregistrate ar fi atunci in masura sa duca la atingerea obiectivelor urmarite prin tarifele vamale, legislatia muncii si privilegiile acordate intreprinderilor mici. Dar cu siguranta consumatorii nu sunt dispusi sa se comporte in felul acesta. Faptul ca o marfa este marcata ca provenind din import nu-i reduce vandabilitatea daca este mai buna, mai ieftina, sau si una si alta. De regula, cumparatorii urmaresc sa cumpere cat nai ieftin cu putinta, fara a tine seama de originea articolului, sau de vreo caracteristica particulara a producatorilor.

Fundamentul psihologic al politicilor de protectie a producatorilor, cum se practica ele azi in intreaga lume, este de gasit in doctrinele economice viciate. Acestea neaga fara ocol faptul ca privilegiile acordate producatorilor mai putin eficienti ii impovareaza pe consumatori. Adeptii lor sustin ca asememea masuri nu aduc prejudicii decat celor impotriva carora discrimineaza. Atunci cand, sub presiunea argumentelor, se vad siliti sa admita ca sunt vatamati si consumatorii, ei sustin ca pierderile acestora sunt mai mult decat compensate de un spor inregistrat de veniturile lor monetare, produs de masurile in chestiune.

Astfel, in tarile europene predominant industriale, protectionistii s-au grabit intai sa declare ca tarifele impuse asupra produselor agricole aduc prejudicii exclusiv intereselor fermierilor din [p.317] tarile predominant agricole si ale negustorilor de grane. Este sigur ca si aceste interese ale exportatorilor sunt vatamate. Dar nu este mai putin sigur ca odata cu ei pierd si consumatorii din tarile care adopta tarifele vamale. Ei trebuie sa-si achizitioneze hrana la preturi mai ridicate. Bineinteles ca protectionistul raspunde ca aceasta nu e o povara. Intr-adevar, spune el, suma aditionala pe care consumatorul autohton o are de platit sporeste venitul fermierilor si puterea de cumparare a acestora; ei vor cheltui intregul surplus achizitionand mai mult din produsele fabricate de segmentele non-agricole ale populatiei. Acest paralogism poate fi respins fara dificultate, prin trimitere la bine-cunoscuta anecdota a omului care solicita hangiului un cadou constand in zece dolari; acesta nu-i va aduce nici un prejudiciu, deoarece cersetorul promite ca va cheltui intreaga suma chiar in hanul cu pricina. Cu toate acestea, eroarea protectionista a pus stapanire pe opinia publica, si aceasta imprejurare este suficienta pentru a explica popularitatea masurilor inspirate de ea. Multi oameni pur si simplu nu inteleg ca singurul efect al protectiei este de a devia productia, dinspre acele domenii in care ar putea produce mai mult pe unitatea de capital si munca cheltuita, inspre acelea in care produce mai putin. Ea ii face pe oameni mai saraci, nu mai prosperi.

Fundamentul ultim al protectionismului modern si al stradaniilor fiecarei tari de a se indrepta spre autarhie este de gasit in aceasta credinta eronata, ca masurile acestea sunt mijloacele cele mai adecvate de inavutire a fiecarui cetatean, sau macar a majoritatii cetatenilor. Termenul "inavutire" inseamna in acest context o crestere a venitului real realizat de individ si o ameliorare a nivelului sau de trai. Este adevarat ca o politica de izolare economica nationala este corolarul inevitabil al tentativelor de amestec in afacerile economice interne si ca ea reprezinta atat un rezultat al tendintelor belicoase cat si un factor de producere a acestor tendinte. Dar lucrurile acestea nu afecteaza intru nimic imprejurarea ca n-ar fi fost nicicand posibila vanzarea catre electorat a ideii de protectie, daca electoratul n-ar fi putut fi convins ca protectia nu numai ca ii lasa nivelul de trai nevatamat, dar i-l chiar sporeste considerabil.

Este important sa subliniem faptul acesta, deoarece el indeparteaza fara drept de apel un mit propagat prin numeroase lucrari populare. Conform acestei mitologii, omul contemporan nu mai este motivat de dorinta de a-si ameliora bunastarea materiala si de a-si ridica nivelul de trai. Afirmatiile economistilor care contrazic lucrul acesta sunt eronate. Omul modern acorda prioritate lucrurilor "noneconomice" sau "irationale" si e gata sa renunte la mai binele material ori de cate ori atingerea sa sta in calea acestor griji "ideale". Este o mare gafa, comisa indeosebi de economisti si oamenii de afaceri, de a interpreta evenimentele vremurilor noastre si de a critica [p.318] ideologiile curente din perspectiva presupuselor erori economice pe care le-ar incorpora ele. Oamenii isi doresc mai intens alte lucruri decat o viata de bunastare.

Cu greu se poate rastalmaci mai cras istoria vremurilor noastre. Contemporanii nostri sunt manati de un zel fanatic de a dobandi mai multe facilitati si de un apetit nelimitat de a se bucura de viata. Un fenomen social caracteristic al zilelor noastre este grupul de presiune, o alianta de persoane dornice sa-si promoveze propria lor bunastare materiala prin toate mijloacele, legale sau ilegale, pasnice sau violente. Nimic nu conteaza pentru grupul de presiune, cu exceptia sporirii venitului real al membrilor sai. Nici un alt aspect al vietii nu-l preocupa. Nu il intereseaza daca realizarea programului sau aduce sau nu prejudicii intereselor vitale ale altor oameni, ale propriei sale natiuni sau tari, sau ale intregii omeniri. Insa fiecare grup de presiune este dornic sa-si justifice cererile ca fiind favorabile pentru bunastarea publica generala si isi stigmatizeaza criticii drept ticalosi abjecti, idioti si tradatori. In urmarirea planurilor sale grupul de presiune da dovada de un zel cvasi-religios.

Toate partidele politice, fara exceptie, promit suporterilor lor un venit real mai ridicat. In aceasta privinta nu exista nici o diferenta intre nationalisti si internationalisti sau intre adeptii economiei de piata si promotorii socialismului sau ai interventionismului. Daca un partid le cere suporterilor sai sa faca sacrificii pentru cauza lui, el justifica invariabil aceste sacrificii ca fiind mijloacele temporare necesare atingerii obiectivului ultim, ameliorarea bunastarii materiale a membrilor sai. Fiecare partid considera indrazneala cuiva de a pune la indoiala capacitatea proiectelor sale de a aduce mai multa prosperitate membrilor grupului respectiv drept un complot insidios indreptat impotriva prestigiului sau. Fiecare partid ii priveste cu ura neimpacata pe economistii care se lanseaza in asemenea critici.

Toate varietatile de politici ale producatorilor sunt promovate pe temeiul pretinsei lor capacitati de a ridica nivelul de trai al membrilor de partid. Protectionismul si auto-suficienta economica, presiunile si violenta constrangerilor sindicale, legislatia muncii, salariile minimale, cheltuielile publice, expansiunea creditelor, subventiile si alte tertipuri sunt intotdeauna recomandate de catre adeptii lor drept cele mai potrivite, sau singurele mijloace de ridicare a veniturilor reale ale oamenilor ale caror voturi urmaresc sa le castige. Fiecare om de stat sau politician contemporan le spune electorilor sai, invariabil: Programul meu va va aduce intreaga abundenta pe care o permit conditiile, in vreme ce programul adversarilor mei va va aduce saracie si mizerie

Este adevarat ca anumiti intelectuali izolati, in cercurile lor ezoterice, afirma altceva. Ei proclama prioritatea a ceea ce numesc ei valori eterne si absolute si mimeaza in declamatiile lor -- nu si in treburile lor personale -- un dispret fata de lucrurile seculare si trecatoare. Insa publicul [p.319] ignora asemenea asertiuni. Obiectivul principal al actiunilor politice de astazi este de a asigura pentru membrii respectivelor grupuri de presiune cea mai deplina bunastare materiala. Singurul mod in care un lider poate reusi este de a instila in oameni convingerea ca programul lui serveste atingerea acestui obiectiv in modul cel mai adecvat cu putinta.

Viciul politicilor de protectie a producatorilor consta in teoria economica eronata pe care se bazeaza.

Daca ne-am putea permite sa urmam tendinta aflata la moda, de a explica comportamentele umane prin invocarea terminologiei psihopatologiei, am putea fi tentati sa afirmam ca, atunci cand opune o politica a producatorilor unei politici a consumatorilor, omul modern cade victima unui fel de schizofrenie. El nu reuseste sa realizeze ca este o persoana indiviza si indivizibila, i.e. un individ si, ca atare, nu mai putin un consumator decat un producator. Unitatea constiintei sale este scindata in doua parti; intelectul sau este divizat intern, in detrimentul sau. Dar este prea putin important daca adoptam sau nu acest mod de descriere a faptului ca doctrina economica ce atrage dupa sine aceste politici este eronata. Nu ne preocupa sursa patologica din care se poate naste eroarea, ci eroarea ca atare si radacinile sale logice. Ceea ce primeaza este demascarea erorii prin mijloacele rationamentului. Daca o afirmatie nu este dovedita eronata din punct de vedere logic, atunci psihopatologia nu este in masura sa califice starea intelectului care i-a dat nastere drept patologica. Daca cineva isi imagineaza ca este regele Siamului, primul lucru pe care trebuie sa-l stabileasca un psihiatru este daca omul cu pricina este sau nu intr-adevar ceea ce crede a fi. Numai dupa ce acestei intrebari i s-a dat un raspuns negativ poate poate fi omul respectiv considerat nebun.

Este adevarat ca majoritatea contemporanilor nostri accepta fara ezitare o interpretare gresita a legaturii dintre producator si consumator. Atunci cand cumpara ei se comporta ca si cum ar fi legati de piata numai in calitate de cumparatori - si viceversa atunci cand vand. Insa aceasta conduita antisociala, care zgaltaie insesi temeliile cooperarii sociale, nu este produsul unei stari patologice a intelectului. Ea este rezultatul unei ingustimi a mintii care nu reuseste sa conceapa modul de functionare al economiei de piata si sa anticipeze efectele ultime ale actiunilor proprii.

Este cu putinta sa ne imaginam ca imensa majoritate a contemporanilor nostri sunt mental si intelectual inadaptati la viata in societatea de piata, desi ei insisi si inaintasii lor sunt cei ce au creat aceasta societate, prin actiunile lor, fara sa-si dea seama. Dar acest defect de ajustare nu reprezinta nimic altceva decat esecul inregistrat in recunoasterea doctrinelor eronate ca atare. [p.320]