Integrarea functiilor catalactice

Cand oamenii se refera la probleme legate de propriile lor actiuni si cand istoria economica, economia descriptiva si statistica economica se refera la actiunile altor persoane, utilizand termenii de antreprenor, capitalist, proprietar de pamant, muncitor si consumator, ei intrebuinteaza tipuri ideale. Cand teoria economica intrebuinteaza aceiasi termeni este vorba despre categorii catalactice. Antreprenorii, capitalistii, proprietarii funciari, muncitorii si consumatorii care apar in teoria economica nu sunt oameni vii, ca cei pe care-i intalnim in viata cotidiana si in istorie. Ei reprezinta incorporarea functiilor distincte care sunt indeplinite in desfasurarea operatiunilor de piata. Faptul ca atat [p.252] omul care actioneaza cat si stiintele istorice apeleaza, in rationamentele lor, la rezultatele teoriei economice si construiesc tipuri ideale bazate pe - si care se refera la - categoriile teoriei praxeologice, nu modifica distinctia logica radicala intre tipurile ideale si categoriile economice. Categoriile economice care ne preocupa se refera la functii pur integrate, iar tipurile ideale se refera la evenimente istorice. Omul viu, care actioneaza, combina in mod necesar diverse functii. El nu este niciodata doar un consumator, ci este, in plus, fie un antreprenor, un proprietar funciar, un capitalist sau un muncitor, fie o persoana sustinuta material de veniturile castigate de astfel de persoane. Mai mult, functiile de antreprenor, proprietar funciar, capitalist si muncitor se suprapun frecvent in aceleasi persoane. Istoria urmareste clasificarea oamenilor in functie de obiectivele catre care aspira ei si de mijloacele pe care le intrebuinteaza pentru atingerea acestor obiective. Teoria economica, care cerceteaza structura actiunii in conditiile unei societati de piata fara a tine seama catusi de putin de obiectivele pe care le urmaresc oamenii si de mijloacele pe care le intrebuinteaza ei, urmareste sa discearna categorii si functii. Cele doua sarcini sunt diferite. Diferenta poate fi cel mai edificator demonstrata analizand conceptul catalactic de antreprenor.

In constructia imaginara a economiei in regim de rotatie uniforma nu incape loc pentru activitatea antreprenoriala, deoarece aceasta constructie elimina orice schimbare a datelor care ar putea afecta preturile. Indata ce abandonam aceasta presupozitie, a rigiditatii datelor, descoperim ca actiunea trebuie sa fie afectata de toate modificarile datelor. Cum actiunea este indreptata in mod necesar catre influentarea unei stari viitoare de lucruri, fie uneori si din viitorul imediat, al clipei care urmeaza, ea va fi afectata de orice schimbare a datelor gresit anticipata, care survine in rastimpul dintre inceputul si sfarsitul perioadei in care ea este destinata sa furnizeze beneficii (perioadei furnizarii de beneficii.) [13] Asadar rezultatul actiunii este intotdeauna incert. Actiunea este intotdeauna o speculatie. Lucrul acesta este valabil nu numai intr-o economie de piata, ci si pentru Robinson Crusoe, actorul izolat imaginar, sau, nu mai putin, pentru o economie socialista. In constructia imaginara a economiei in regim de rotatie uniforma nimeni nu este antreprenor si speculator. Intr-o economie reala si vie fiecare actor este intotdeauna antreprenor si speculator; persoanele aflate in grija actorilor -- membrii minori ai familiilor dintr-o societate de piata si masele intr-o societate socialista -- sunt afectati de rezultatele speculatiilor actorilor, desi nu sunt ei insisi actori, deci nici speculatori.

Cand se refera la antreprenori, teoria economica nu are in vedere oameni, ci o anumita functie. Aceasta functie nu este trasatura particulara [p.253] a unui grup sau a unei clase speciale de oameni. Ea este inerenta fiecarei actiuni si de neocolit pentru fiecare actor. Incorporand aceasta functie intr-o figura imaginara, recurgem la o stratagema metodologica. Termenul de antreprenor, asa cum este intrebuintat in teoria catalactica, indica faptul ca omul care actioneaza este vazut exclusiv din perspectiva incertitudinii inerente a fiecarei actiuni. Atunci cand intrebuintam termenul acesta nu trebuie in nici un caz sa uitam ca fiecare actiune este continuta in fluxul temporal si deci implica o speculatie. Capitalistii, proprietarii funciari si muncitorii sunt inevitabil speculatori. La fel este si consumatorul, atunci cand se ingrijeste de satisfacerea nevoilor sale viitoare. E cale lunga de la mana pana la gura.

Sa incercam sa gandim constructia imaginara a antreprenorului pur pana la consecintele ei ultime. Antreprenorul acesta nu poseda nici un capital. Capitalul necesar pentru activitatile sale antreprenoriale ii este imprumutat de capitalisti, sub forma de imprumuturi banesti. Este adevarat ca, din punct de vedere legal, el este considerat proprietarul diverselor mijloace de productie achizitionate prin cheltuirea sumelor luate cu imprumut. Cu toate acestea, el ar ramane lipsit de proprietate, daca punem in balanta atat volumul activelor cat si al datoriilor sale. Daca reuseste, profitul net ii apartine. Daca da gres, pierderea trebuie sa cada asupra capitalistilor care i-au imprumutat fondurile. Un asemenea antreprenor ar fi, in realitate, un angajat al capitalistilor, care speculeaza in numele acestora si incaseaza profiturile in proportie de 100%, fara sa aibe a se preocupa de pierderi. Insa chiar daca antreprenorul este in masura sa isi asigure singur o parte din capitalul necesar si nu imprumuta decat restul, lucrurile nu difera in mod esential. In masura in care pierderile suferite nu pot fi scazute din fondurile antreprenorului insusi, ele vor fi suportate de capitalistii care au avansat imprumuturile, indiferent de termenii contractului. Un capitalist este intotdeauna efectiv un antreprenor si un speculator. El isi asuma intotdeauna riscul de a-si pierde fondurile. Nu exista nimic de felul unor investitii perfect sigure.

Proprietarul funciar autosuficient, care-si lucreaza pamantul numai pentru satisfacerea necesitatilor propriei gospodarii, este afectat de toate schimbarile care-i influenteaza fertilitatea pamantului sau nevoile personale. Intr-o economie de piata, rezultatele activitatilor fermierului sunt afectate de toate schimbarile care privesc importanta terenului sau pentru aprovizionarea pietei. Fermierul este evident un antreprenor, chiar si din punctul de vedere al terminologiei obisnuite. Nici un proprietar al vreunor mijloace de productie, fie acestea reprezentate de bunuri tangibile sau bani, nu ramane neatins de incertitudinea viitorului. Intrebuintarea oricaror bunuri tangibile sau a banilor pentru productie, i.e. pentru furnizarea de satisfactii la o data ulterioara, este o activitate antreprenoriala in sine.

La fel stau lucrurile in esenta si cu muncitorul. El se naste [p.254] proprietar al anumitor abilitati. Facultatile sale innascute sunt mijloace de productie mai adecvate pentru anumite tipuri de munca, mai putin adecvate pentru altele, si total inadecvate pentru o a treia grupa. [14] Daca si-a insusit calificarile necesare pentru prestarea anumitor tipuri de lucru, atunci el este, in raport cu timpul si cheltuielile materiale absorbite in procesul formarii sale, in pozitia unui investitor. El a asigurat un input, in vederea compensatiei printr-un output adecvat. Muncitorul este un antreprenor in masura in care salariul sau este determinat de pretul pietei pentru tipul de munca pe care-l poate presta. Pretul acesta variaza, in functie de schimbarea conditiilor, asa cum variaza si preturile tuturor celorlalti factori de productie.

In contextul teoriei economice semnificatia termenilor in discutie este urmatoarea: Prin antreprenor se intelege omul care actioneaza in raport cu schimbarile care survin in datele pietei. Prin capitalist si proprietar funciar se intelege omul care actioneaza in raport cu schimbarile valorilor si ale preturilor care, chiar daca toate datele pietei raman constante, sunt determinate de simpla trecere a timpului, ca o consecinta a evaluarii diferite a bunurilor prezente fata de cea a bunurilor viitoare. Prin muncitor se intelege omul care actioneaza in raport cu intrebuintarea factorului de productie care este munca umana. Astfel, fiecare functie este corespunzator integrata: antreprenorul castiga profituri sau sufera pierderi; proprietarilor mijloacelor de productie (bunuri de capital sau pamant) le revine dobanda originara; muncitorii primesc salarii. In acest sens, am elaborat constructia imaginara de distributie functionala, care difera de distributia istorica efectiva. [15]

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Teoria economica, pe de alta parte, a utilizat intotdeauna si inca utilizeaza termenul de "antreprenor" in alt sens decat cel cu care este asociat in contextul constructiei imaginare a distributiei functionale. In cadrul ei sunt denumiti antreprenori si cei ce sunt deosebit de doritori sa profite de pe urma ajustarii productiei la [p.255] modificarile anticipate ale conditiilor, cei ce au mai multa initiativa, spirit de intreprindere si o perspicacitate superioara maselor, pionierii care genereaza si promoveaza progresul economic. Aceasta notiune este mai restransa decat conceptul de antreprenor, asa cum a fost utilizat in constructia distributiei functionale; el nu corespunde multor situatii carora acesta din urma le corespunde. Este ciudat ca acelasi termen este utilizat pentru a desemna doua notiuni diferite. Ar fi fost mai comod sa se intrebuinteze un alt termen pentru cea de-a doua notiune -- de pilda acela de "promotor".

Trebuie sa admitem ca notiunea de antreprenor-promotor nu poate fi definita cu rigoare praxeologica. (In aceasta privinta, ea se aseamana cu notiunea de bani, care - spre deosebire de notiunea de mijloc de schimb - nu admite o definitie praxeologica rigida.) [16] Insa teoria economica nu se poate lipsi de conceptul de promotor, deoarece el se refera la un dat care este o caracteristica generala a naturii umane, care este prezent in toate tranzactiile de piata si le marcheaza profund. Este vorba de faptul ca indivizii diferiti nu reactioneaza la o schimbare a conditiilor cu aceeasi rapiditate si in acelasi fel. Inegalitatea oamenilor, care se datoreaza atat diferentelor intre calitatile lor innascute cat si vicisitudinilor vietii, se manifestata si in felul acesta. Pe piata exista inovatori si altii care imita doar procedeele concetatenilor lor mai alerti. Fenomenul de leadership nu este mai putin real pe piata decat in orice alta ramura de activitate umana. Forta motrice a pietei, elementul care tinde catre inovatie si ameliorare necontenite, este furnizat de mobilitatea febrila a promotorului si de aviditatea sa de a realiza profituri cat mai mari cu putinta.

Acestea fiind spuse, nu exista nici un pericol ca intrebuintarea echivoca a acestui termen sa dea nastere la ambiguitati in expunerea sistemului catalactic. Oridecateori exista riscul ca ele sa apara, putem sa le inlaturam prin utilizarea termenului de promotor in locul celui de antreprenor.

Functia antreprenoriala in economia stationara

Piata la termen (futures market) il poate elibera pe promotor de o parte din povara functiei sale antreprenoriale. In masura in care un antreprenor s-a ferit de pierderile pe care le-ar putea suferi prin tranzactii convenabile facute in avans, el inceteaza de a mai fi antreprenor iar functia antreprenoriala se translateaza asupra celeilalte parti contractante. Filatorul de bumbac care, in momentul cand cumpara bumbac pentru filatura lui, vinde in avans aceeasi cantitate, isi abandoneaza o parte din functia antreprenoriala. El nici nu va mai profita nici nu va mai pierde de pe urma schimbarilor pretului bumbacului survenite in perioada respectiva. Desigur, el nu inceteaza in intregime de a-si mai indeplini [p.256] functia antreprenoriala. El va fi totusi afectat de variatia preturilor la firele textile in general, sau a preturilor anumitor sortimente si tipuri de fire, pe care le produce si care nu sunt determinate de modificari ale pretului bumbacului neprelucrat. Chiar daca produce doar in calitate de contractant, pentru o remuneratie dinainte stabilita, el este inca in pozitia de antreprenor fata de fondurile investite in instalatii.

Putem construi imaginea unei economii in care conditiile necesare pentru existenta pietelor la termen sa se realizeze pentru toate bunurile si serviciile. Intr-o asemenea constructie imaginara functia antreprenoriala este in intregime separata de toate celelalte functii. Apare o clasa de antreprenori puri. Preturile determinate pe pietele la termen directioneaza intregul aparat de productie. Doar dealerii la termen mai realizeaza profituri si mai sufera pierderi. Toate celelalte persoane sunt asigurate, asa zicand, impotriva efectelor adverse ale incertitudinii viitorului. Ele se bucura de securitate in aceasta privinta. Capii diverselor unitati economice sunt practic angajati, cu venituri fixe.

Daca ar fi sa presupunem, in continuare, ca aceasta economie este una stationara si ca toate tranzactiile la termen se concentreaza intr-o singura corporatie, este limpede ca volumul total al pierderii corporatiei ar coincide exact cu volumul total al profiturilor sale. Nu este necesar decat sa nationalizam aceasta corporatie pentru a aduce la fiinta un stat socialist, fara profituri si pierderi, un stat al securitatii si stabilitatii netulburate. Dar lucrurile stau astfel numai pentru ca definitia pe care am dat-o unei economii stationare implica egalitatea sumei totale a pierderilor cu cea a profiturilor. Intr-o economie aflata in schimbare trebuie sa apara fie un exces de profituri, fie unul de pierderi.

Ar fi o pierdere de timp sa mai insistam asupra unor astfel de imagini suprasofisticate, care nu duc mai departe analiza problemelor economice. Singurul motiv pentru care le-am mentionat este ca ele reflecta idei care stau la temelia anumitor critici formulate impotriva sistemului economic capitalist si a anumitor planuri iluzorii sugerate in vederea gestionarii socialiste a afacerilor. Este, desigur, adevarat ca o schema socialista este logic compatibila constructiile imaginare irealizabile a unei economii in regim de rotatie uniforma si a unei economii stationare. Predilectia cu care numerosi economisti matematicieni se ocupa aproape exclusiv de conditiile corespunzatoare acestor constructii imaginare si cu starea de "echilibru" implicata in ele i-a facut pe oameni sa piarda din vedere faptul ca ele sunt ireale, macinate de contradictii interne, expediente imaginare ale gandirii si nimic altceva. Ele nu sunt in nici un caz modele adecvate pentru edificarea unei societati vii, de oameni care actioneaza. [p.257]

Note

1. Cf, Engels, Herrn Eugen Dührings Umwälzung der Wissenschaft, ed. a 7-a, Suttgart, 1910, p. 306.

2. Cf. Karl Marx, Zur Kritik des sozialdemocratischen Parteiprogramms von Gotha, ed. Kreibisch, Reichenberg, 1920, p. 17.

3. Cf. ibid.

4. Doctrina armoniei predeterminate in functionarea unui sistem de piata neobstructionat nu trebuie confundata cu teorema armoniei intereselor corect intelese in cadrul unui sistem de piata, desi exista o inrudire intre ele. Cf. infra, pp. 673-682.

5. Un pictor este un om de afaceri daca urmareste sa picteze panze care sa se vanda la un pret cat mai ridicat. Un pictor care nu face compromisuri pentru a satisface gusturile publicului cumparator si, dispretuind orice consecinte neplacute, nu se lasa indrumat decat de propriile sale idealuri, este un artist, un geniu creator. Cf. supra, pp. 139-140.

6. Asemenea interferente intre cheltuielile de afaceri ale firmei si cheltuieli destinate consumului sunt incurajate adesea de conditiile institutionale. O cheltuiala trecuta in contul costurilor de afaceri reduce profiturile nete si , prin urmare, volumul impozitelor de achitat. Daca impozitele absorb 50% din profituri, omul de afaceri caritabil plateste din buzunar doar 50% din cadou. Restul ramane in seama fiscului.

7. De buna seama, o analiza facura din punctul de vedere al fiziologiei nutritiei nu va privi aceste lucruri drept neglijabile.

8. Analizam aici problemele teoriei, nu ale istoriei. De aceea putem sa ne dispensam de a respinge obiectiile formulate impotriva conceptului de actor izolat, facand trimitere la rolul istoric al unei economii gospodaresti autosuficiente.

9. Pentru simplitate, neglijam aici fluctuatiile preturilor intregistrate in cursul zilei.

10. A se vedea mai jos pp. 250-251.

11. A se vedea mai jos, pp. 416-419.

12. Pentru o continuare a studiului critic al economiei matematice, a se vedea mai jos, pp. 350-357.

13. A se vedea mai jos, p. 481.

14. Referitor la sensul in care munca trebuie considerata un factor de productie nespecific a se vedea mai sus, pp. 133-135.

15. Sa subliniem din nou faptul ca toata lumea, inclusiv nespecialstii, intrebuinteaza intotdeauna aceasta constructie imaginara, atunci cand au de-a face cu determinarea veniturilor. Nu economistii au inventat-o; ei au epurat-o doar de deficientele care insoteau conceptia populara. Pentru o analiza epistemologica a distributiei functionale, cf. John Bates Clark, The Distribution of Wealth, New York, 1908, p. 5 si Eugen von Böhm Bawerk, Gesammelte Schriften, ed. F. X. Weiss, Viena, 1924, p. 299. Termenul de "distributie" nu trebuie sa ne induca in eroare; intrebuintarea sa in acest context se explica prin rolul jucat in istoria gandirii economice de constructia imaginara a unui stat socialist (cf. supra, p. 240). In modul de functionare a economiei de piata nu exista propriu-zis nimic care sa poata fi numit distributie. Bunurile nu sunt mai intai produse si apoi distribuite, asa cum ar sta lucrurile intr-un stat socialist. Cuvantul "distributie", asa cum este el intrebuintat in expresia "distributie functionala", corespunde semnificatiei pe care o avea termenul de"distributie" acum 150 de ani. In engleza contemporana "distributie" inseamna dispersia bunurilor intre consumatori, asa cum o determina comertul.

16. A se vedea mai jos, p. 398.