Obiectul economiei si raporturile ei cu alte stiinte sociale

Obiectul economiei si raporturile ei cu alte stiinte sociale

In legatura cu evolutia gandirii economice, cu acceptiunile date in decursul timpului domeniului de studiu al economiei, pot fi puse in evidenta, in principal, trei conceptii cu privire la obiectul economiei si raporturile acesteia cu celelalte stiinte sociale (vezi si Caseta 1. 1).

Economia este o stiinta relativ tanara cu toate ca idei si chiar teorii si curente de gandire economica au aparut inca din antichitate. Ele erau insa "integrate" in alte sisteme de gandire, indeosebi in cele de filosofie, morala, politica, etc. Economia s-a constituit si a primit statutul de stiinta in pantheonul acestora abia spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. Acest lucru s-a produs pe baza dezvoltarii si cresterii gradului de complexitate a economiei de piata concurentiala (a capitalismului) ale carei reguli si mecanisme de functionare au fost pentru prima data redata intr-o forma coerenta si relevanta de A. Smith in a sa "Cercetare despre natura si cauzele avutiei natiunilor" (1776).

Dupa cum s-a mai aratat, la inceput stiinta economica s-a identificat cu economia politica; sintagma respectiva fiind folosita de toti marii economisti ai secolului al XIX-lea. Definirea economiei politice si delimitarea obiectului ei fata de celelalte stiinte sociale se realizeaza - sustineau clasicii acestei stiinte - prin domeniul ei particular de studiu - producerea, repartitia, schimbul si consumul bunurilor materiale care alcatuiesc avutia natiunilor. In consecinta, in conceptia clasicilor economiei politice, obiectul acestei stiinte este studiul bogatiei, a avutiei natiunilor care constituie un aspect particular al tuturor activitatilor economice.

Mai tarziu, economistii neoclasici au largit aria de cercetare a economiei la totalitatea bunurilor (nu numai la bunurile materiale), dar circumscriu in special obiectul de studiu al economiei la sfera raporturilor de schimb. In acesta conceptie, tot ce face obiect al tranzactiilor de piata si al formarii preturilor devin probleme fundamentale ale asa numitei economii politice pure (opera fundamentala a lui Leon Walras este intitulata "Elemente de economie politica pura" - 1872).

A treia categorie de definitii ale economiei tin de conceptia moderna despre domeniul de studiu si functia stiintei economice. In aceasta conceptie, economia este stiinta alegerii oportune, a actiunii eficiente avand ca obiect de studiu formele specifice ale comportamentului uman in legatura cu alocarea resurselor limitate pentru satisfacerea nevoilor nelimitate. Prin urmare, stiinta economica este definita pornind de la natura problemei generale a oricarei economii, iar ratiunea ei rezida din insasi solutionarea acestei probleme, prin alocarea si utilizarea cu eficienta ridicata a resurselor disponibile. "In esenta, stiinta economica isi propune sa determine gradul de raritate a resurselor si sa gaseasca cea mai eficienta modalitate de folosire a  acestora de catre societate. In aceasta consta contributia unica a stiintei economice" .

Este evident ca definirea economiei in termenii resurselor rare si a scopurilor (trebuintelor) concurente este cea mai cuprinzatoare, cea mai larga dintre toate definitiile cunoscute. "Aceasta definitie a economiei este atat de vasta incat este adesea un motiv mai degraba de incurcatura decat de mandrie pentru multi economisti"[2]. Remarca autorului citat se refera la faptul ca definitia respectiva este atat de cuprinzatoare incat este aplicabila la intregul comportament uman, care prin natura lui este un comportament rational, maximizator. Ori, in practica sociala, comportamentul uman constituie domeniul de studiu si al celorlalte stiinte sociale, si nu este usor de formulat prin ce se deosebeste demersul de tip economic de abordarile sociologice, psihologice, antropologice, politice, juridice si a altor stiinte sociale.

Dupa opinia profesorului american G. Becker, laureat al premiului Nobel pe anul 1992, ceea ce distinge cel mai mult economia de alte discipline in cadrul stiintelor sociale nu este subiectul ei (viata sociala sau comportamentul uman), ci modul specific de abordare. Este cu totul evident ca abordarea economica exprima comportamentul maximizator (maximizarea scopului in conditiile unor restrictii sau constrangeri) mai explicit decat oricare alte moduri de abordare. In plus abordarea economica presupune, de regula, existenta pietei care prin preturi si celelalte variabile economice calauzesc alegerile participantilor si distribuie resursele insuficiente in functie de gradul de eficienta. Pe de alta parte chiar si cei care cred ca abordarea economica este aplicabila intregului comportament uman, recunosc ca exista multe alte variabile non-economice care influenteaza, la randul lor, semnificativ, comportamentul uman. "Cate  variabile non-economice sunt necesare pentru intelegerea comportamentului uman, tot atatea sunt contributiile sociologilor, psihologilor, socio-biologilor, istoricilor, antropologilor, cercetatorilor in stiinte politice, juristilor si altora" .