Alfred marshall (1842 - 1924) si scoala de la cambridge

ALFRED MARSHALL (1842 - 1924) SI SCOALA DE LA CAMBRIDGE

In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, liberalismul neoclasic devine preponderent in toate tarile occidentale dezvoltate. Inovatiile metodologice si teoretice ale marginalistilor, tehnicile de calcul si de reprezentare grafica ale scolii matematice, au fost adoptate de un numar tot mai mare de economisti liberali, care si-au concentrat atentia, in principal, asupra microanalizei statice.

Aceasta orientare a liberalilor neoclasici a avut doua consecinte diametral opuse: pe de o parte, preocuparea de sistematizare si consolidare a liberalismului neoclasic, manifestata prin activitatea scolii de la Cambridge si oglindita in opera lui Alfred Marshall, si pe de alta parte, manifestarea unor tendinte de depasire a neoclasicismului.

Alfred Marshall este considerat cel mai reprezentativ ganditor neoclasic din perioada de granita dintre secolele XIX si XX, iar scoala de la Cambridge, drept principalul factor de raspindire al liberalismului neoclasic.

Alfred Marshall a sintetizat realizarile esentiale ale marginalismului in opera sa, extinzand aplicarea lui si la domeniul comertului international. In acest context se inscrie procuparea sa de a atenua deosebirile dintre teoriile subiective si cele obiective despre pretul bunurilor economice, de a aborda unele probleme de dinamica economica, si de a explica unele avantaje sau venituri fara contraprestatie.

unde:

s^, - inclinatia marginala spre economisire (ΔS/ΔY);

- rata de crestere a populatiei;

C_m - coeficientul marginal al capitalului (ΔK/ΔY)

Dupa ce se stabileste astfel nevoia de capital suplimentar (ΔK) pentru ocuparea deplina a fortei de munca, Harrod urmareste sa evidentieze factorii care determina "inclinatia spre economisire".

"Teoria propusa de mine - sustine Harrod - presupune. sa impartim economiile individuale in doua parti:

1. cele ce-i sunt necesare omului pentru satisfacerea necesitatilor in timpul vietii sale;
2. cele ce sunt destinate pentru transmiterea prin mostenire".

Pentru a obtine "totalul tuturor economiilor societatii.trebuie ca surplusul de economii al corporatiilor sa fie adaugat la economiile particulare, care sunt determinate de motivele personale".

In modelul Harrod, in care coeficientul capitalului este constant, rata acumularii este egala cu rata de crestere a populatiei. Deci nevoia cresterii de capital (ΔK/K) va creste in acelasi ritm cu cresterea populatiei, adica:

ΔK/K = Δn/n;

Iar aceasta crestere va fi satisfacuta daca:

sau

sau daca :                              

Harrod sesizeaza ca intre ritmul de crestere economica necesar utilizarii maxime a principalelor resurse (si in deosebi a fortei de munca ) si ritmul inregistrat in realitate, pot exista diferente.

Ecuatia fundamentala a modelului sau este:

sau

unde

G- rata cresterii economice (s^,/C_m)

C_m - coeficientul marginal al capitalului (ΔK/ΔY).

S^, - inclinatia marginala spre economisire (ΔS/ΔY)

El sustine, ca in determinarea preturilor trebuie luate in consideratie atat cererea (respectiv aprecierile subiective), cat si oferta (respectiv costurile de productie, determinate in mod obiectiv). In functie de orizontul de timp, uneori preponderent este elementul subiectiv, alteori cel obiectiv, dar intotdeauna ele actioneaza impreuna. Pe termen scurt, factorul determinant al preturilor este, cererea, deci implicit aprecierile subiective, iar pe termen lung, oferta , respectiv costurile de productie, care constituie factorul obiectiv.

A.Marshall a introdus pentru prima data, in stiinta economica, termenul de "externalitati" , pentru a indica prezenta unor castiguri si a unor pierderi fara contraprestatie. In jurul personalitatii lui A. Marshall s-a format o adevarata scoala neoclasica, denumita scoala de la Cambridge, care a extins considerabil aria de investigatie a economiei de piata, influentand prin activitatea sa curentele si generatiile urmatoare care si-au desfasurat activitatea in cadrul stiintei economice.