Tipuri de atitudini ale locutorilor in procesul comunicarii

Tipuri de atitudini ale locutorilor in procesul comunicarii

In comunicare, relatia este de la subiect la subiect, trimitand la ideea relatiei cu celalalt. Principalele tipuri de atitudini ale locutorilor in procesul comunicarii sunt urmatoarele:

a. atitudinea de interpretare, care consta in a exprima si a verbaliza pentru celalalt ratiunile spuselor si a faptelor sale; aceasta atitudine indica o diferenta de statut intre locutori: unul transmite si stie mai mult decat celalalt si, in plus, este actorul care interpreteaza pentru celalalt;

b. atitudinea de evaluare, care consta in judecati pozitive sau negative despre ceea ce spune sau face celalalt;

c. atitudinea de consiliere, care se exprima, prin propuneri si solutii oferite celuilalt;

d. atitudinea de chestionare, care inseamna a-i pune intrebari celuilalt, pentru a-i permite sa se exprime. Este important sa stimulez exprimarea punctului de vedere al celuilalt, sa-l cunosti si sa-l asculti, limitand chestionarea ostentativa;

e. atitudinea comprehensiva, care inseamna a-i arata celuilalt interes, intelegere si evidenta ascultarii; este un mod de a-l valoriza pe celalalt.

Iata un exemplu:

O femeie de treizeci si sapte de ani vorbeste cu o prietena:

"Intr-adevar, nu ma pot hotari: sa accept aceasta munca, care pare interesanta si care nu e prost platita, dar, in acest caz, va trebui sa gasesc pe cineva care sa stea cu copiii, ori sa continuu, ca si pana acum, sa fac croitorie acasa, dar riscand sa innebunesc tot cosind de dimineata pana seara, singura, cu o casa de care trebuie sa ma ocup si cu un sot care bombane cand ma gaseste, seara, nervoasa, intr-adevar, nu stiu ce sa fac"

Raspunsurile posibile ale prietenei:

1. Imi poti spune mai multe despre activitatea care ti se propune si despre opinia sotului in legatura cu aceasta? E important sa cunoastem toate elementele problemei (ancheta asupra problemei).

2. Atentie! inainte de a va lansa intr-o activitate extracasnica, trebuie sa fii foarte sigura ca familia nu va avea de suferit. Nu trebuie sa te gandesti numai la tine (evaluare negativa).

3. Ei bine, situatia nu e chiar disperata: tre­buie sa gasesti pe cineva care sa stea cu copilul (atitudine de suport).

4. Incurcatura in care te afli se explica in doua feluri: pe de o parte, nu mai poti continua sa faci croitorie acasa, unde te simti prea singura, iar, pe de alta parte, te nelinistesc eventualele consecinte ale unei activitati extracasnice, ale distantarii de camin, pe care aceasta o va implica (atitudine de interpretare).

Ori continui sa lucrezi acasa, insa aceasta iti pune nervii la incercare si va indeparteaza de sot, ori accepti aceasta activitate in afara caminului, dar ramane de rezolvat problema supravegherii copilului (comprehensiune, intelegere).

Sociologia fenomenologica a elaborat conceptul "sistemului de pertinenta", care reuneste numeroase fenomene expresive legate de identitatea interioara a actorilor. "Sistemul de pertinenta al unui actor si viziunea sa asupra lumii include: conceptiile sale despre locul lui si locul celorlalti, conceptia sa despre situatiile de referinta, despre normele generale si relationale pe care trebuie sa le utilizeze, intentiile si preocuparile sale principale in cadrul situatiei" (Mucchielli, 2002, p. 169). Prin definitie, sistemul de pertinenta al unui actor social este constituit din ansamblul problemelor specifice care il preocupa, din opiniile pe care le are si care alcatuiesc orientarea sa fundamentala fata de viata, in momentul respectiv. Acest ansamblu de preocupari functioneaza ca o grila de analiza si de decodificare a lumii. Sistemul de pertinenta conduce, pentru actorul respectiv, la o perceptie selectiva a elementelor situatiilor si a fenomenelor de viata. El sta la originea unei "viziuni asupra lumii", proprie fiecarui actor sau impartasita diferit de mai multi actori.