Comunicarea cu sine si comunicarea cu ceilalti

De-a lungul timpului, datorita faptului ca individul uman este, prin esenta naturii sale umane, o fiinta sociala, comunicarea a reprezentat unul dintre principalele mijloace prin care acesta s-a raportat la realitatea inconjuratoare, realitate alcatuita atat din semeni de-ai sai, cat si din obiecte si fenomene, din referenti, despre care si-a exprimat propria atitudine, propriile concepte.

In cadrul diferitelor tipuri de comunicare existente si operante in societatea contemporana, comunicarea intrapersonala si cea interpersonala, ca si tipuri de manifestare a naturii umane sociale, se manifesta in mod pregnant, la nivelul tuturor treptelor evolutive ale individului uman, ca tipuri ce se interrelationeaza si se conditioneaza reciproc.

Conform abordarilor de specialitate, comunicarea interpersonala si, in mod implicit, actiunea sociala, sunt conditionate de situatii modelate de organizatiile sociale si sunt orientate de situatie. In acest cadru general, socio-psihologia lui Mead ofera o conceptie privind comportamentul comunicativ, care accentueaza doua elemente esentiale: primordialitatea comunicarii si "reflexivitatea" actului de comunicare - capacitatea individului de a se conversa "cu sine" de pe pozitia altora. Prin aceasta "conversatie interioara" si rezultatul ei, individul modeleaza societatea, nu este numai modelat de aceasta. Asadar, comunicarea este esential creativa, in sensul ca rezultatul ei este produsul unic si imprevizibil al insusi actului.

In ceea ce priveste primordialitatea comunicarii, Mead propune cateva idei interesante, printre care: "Eul uman se dezvolta datorita abilitatii sale de a adopta atitudinea grupului caruia ii apartine - pentru ca el poate dialoga cu sine si in termenii comunitatii din care face parte"; astfel Mead isi exprima opinia ferma conforma careia individul comunica cu sine insusi din perspectiva societatii in care traieste.

Studiile de specialitate, efectuate asupra comunicarii, au facut evident faptul ca, aceasta dubla raportare concomitenta a indivizilor: la sine insusi si la lumea inconjuratoare poate fi interpretata sub forma raportului identitate - alteritate.

Comunicarea interpersonala incepe prin comunicarea cu sine. Ea nu poate fi inteleasa, explicata si desfasurata eficient fara o raportare la conceptul de sine, pentru ca intre el si lume se afla o relatie directa. Existenta conceptiei despre sine este legata de constientizarea sinelui si a celorlalti, iar comunicarea cu altii asigura dezvoltarea personalitatii, cresterea si afirmarea sinelui. In acest sens, permanenta raportare la celalalt si la sine este un element inevitabil al interactiunii sociale.

Aceasta interactiune sociala se bazeaza pe conceptul de "programare neuro-lingvistica", concept teoretizat de John Grinder si Richard Bandler, care are in vedere comunicarea in primul rand cu sine si apoi cu ceilalti. Programarea neuro-lingvistica ia in considerare pe de o parte creierul uman, pe de alta limbajul cu ajutorul caruia comunicam si inseamna programarea felului in care limbajul, atat verbal cat si nonverbal, afecteaza sistemul nostru nervos. Daca analizam termenii NLP (Neuro-Linguistic Programming) se observa ca "Neuro" inseamna modul in care functioneaza creierul si sistemul nervos iar "Linguistic" modul in care sunt codate si ordonate inregistrarile neuronale si in care comunicam, verbal sau nonverbal, cu noi insine si cu ceilalti.

Astfel, programarea neuro-lingvistica porneste de la sistemul de convingeri al unei persoane. Convingerile sunt filtrele prealabile, apriorice, ale perceptiei, de la care pornind, interpretam tot ceea ce se intampla si care structureaza comunicarea cu noi insine - "Omul este ceea ce crede el ca este" (Anton Cehov).

O persoana poate sa faca ceea ce crede ea ca este posibil si nu poate sa faca ceea ce crede ca este imposibil - modelul se aplica si profetiilor care se autoindeplinesc: "Daca tu crezi ca esti in stare sa faci ceva sau ca nu esti in stare sa faci ceva, ai dreptate in ambele cazuri" (Henri Ford). Acest fapt este explicabil deoarece, atunci cand trimiti constant creierului tau mesajul ca nu poti face ceva, capacitatea ta de a face respectivul lucru este inhibata sau blocata. Invers, cand trimiti mereu creierului tau mesaje ca poti face ceva anume, el este stimulat sa obtina respectivul rezultat si iti ofera tot sprijinul pentru a-l obtine. Conteaza nu atat realitatea, cat convingerea, comunicarea lipsita de scepticism, indoiala si neliniste direct cu sistemul nervos, ca in cazul starii de hipnoza in care o moneda scoasa din buzunar poate produce o arsura.

Datorita relatiei stranse cu limbajul, creierul face ceea ce i se spune sa faca, insa vestea buna este ca ne putem construi constient propriile convingeri, si anume, atunci cand crezi ca ceva este adevarat, chiar intri in starea ca acel ceva este adevarat.

De aceea, PNL studiaza felul in care oamenii comunica cu ei insisi pentru a-si programa, cel mai adesea inconstient, starile, care, pentru neuro-lingvistica sunt in acelasi timp mai mult decat starea mentala si starea corporala luate separat, alcatuie, de fapt, din sistemul format de cele doua impreuna. Mai mult, PNL studiaza sintaxa mentala, adica modul in care o persoana isi organizeaza gandurile si care permite accesarea acelei parti a creierului care este de cel mai mare ajutor in obtinerea rezultatului dorit. De asemenea, o ultima functie a PNL vizeaza comunicarea cu propriul corp: controlul respiratiei, posturii, mimicii, naturii si calitatii miscarii. Astfel, ceea ce propune PNL referitor la "celalalt" este stabilirea unui raport, iar referitor la "sine" stabilirea obiectivelor si fixarea ancorelor.

Mai mult, maniera in care individul comunica cu ceilalti este puternic influentata de maniera in care el se percepe pe sine insusi, adica de valoarea si puterea pe care el si-o atribuie siesi. In toate formele de comunicare si indiferent de nivelul la care aceasta are loc, pivotul central al afirmarii eului este constiinta de sine. Astfel ca, maniera in care un individ se valorizeaza pe sine determina maniera sa de a comunica cu ceilalti.

Conceptul de constiinta de sine reprezinta forma de perceptie interiorizata prin care omul se raporteaza simultan la sine insusi, la lumea sa interioara, ca si la exterior, la lumea in care traieste. Constiinta de sine este perceptia propriei identitati ca si parte a lumii. Aceasta perceptie a propriei identitati duce la formarea imaginii de sine care are o importanta majora pentru comportamentele noastre - succesele conduc la noi succese, in timp ce esecurile antreneaza noi esecuri, ceea ce inseamna ca sinele are valoare reglatoare, putand antrena serii de succese si esecuri, angajare sau neparticipare, exaltare sau inhibare, asa cum aratau si exemplele referitoare la profetii.

Conceptul central ce constituie baza constiintei si imaginii de sine il reprezinta insusi "sinele", concept care a acaparat atentia cercetatorilor de specialitate in nenumarate randuri. Astfel, spre exemplu, Ficher considera ca sinele reprezinta elementul cheie, esential al comunicarii interpersonale.

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

In aceeasi categorie a studiilor despre sine, Jung propune o noua viziune asupra acestui concept, considerand ca sinele ar putea fi caracterizat drept un fel de compensatie a conflictului dintre interior si exterior. Aceasta formulare este adecvata in masura in care sinele are caracterul a ceva ce este un rezultat, tel atins, ceva constituit numai treptat si devenit perceptibil cu mari eforturi.

Adler si Towne in lucrarea "Comunicare si interactiune", ne ofera o noua viziune, o schematizare a conceptului de sine, considerand ca putem vorbi despre "sinele material", constituit din sinele somatic care trimite la trasaturile fetei si conditiile fizice ale persoanei si sinele posesiv care face referire la tot ceea ce poseda o persoana. Celalalt tip este reprezentat de "sinele personal" si se refera la imaginea sinelui, incluzand sentimente, atitudini, interese, gesturi, calitati, defecte, care apartin persoanei respective; el face trimitere la identitatea de sine, ce include ideologia si identitatea abstracta a persoanei.

In acelasi sens, studiile de specialitate ofera raspunsul la numeroasele polemici ridicate asupra legaturii dintre ideea de "sine" si ideea de "celalalt", in contextul relatiilor sociale - ceea ce asigura dezvoltarea sinelui, a personalitatii, nu este alta decat comunicarea, in cadrul careia are loc o prezentare, ceea ce inseamna a comunica unei alte persoane, verbal sau non-verbal, informatii despre propria persoana, informatii pe care nimeni nu poate sa le cunoasca fara ajutorul tau.

Intr-un studiu efectuat asupra varstelor tipice pentru dezvoltarea conceptiei despre sine, Lewis si Brooks-Gunn au identificat trei componente diferite ale conceptiei despre sine: sinele existential, sinele categorial si sinele intim. Sinele existential este prima componenta care se dezvolta in conceptia despre sine si cuprinde informatii despre propria persoana care-l fac pe individ sa fie special, conferindu-i unicitate. Daca sinele existential ne diferentiaza, sinele categorial ofera informatii despre asemanarea cu alti oameni, precum inaltimea, sexul, varsta etc.

Sinele intim completeaza aceasta triada si face referire la imaginea de sine, evaluarea si stima de sine aparute atunci cand copilul incepe sa constientizeze care sunt expectantele si pretentiile societatii. Cercetarile efectuate de catre psihologi au demonstrat ca deosebirea dintre om si majoritatea animalelor consta in aceea ca omul poseda o conceptie de sine si ca numai maimutele ar detine o conceptie asemanatoare cu a acestuia.

Astfel, la nivel experimental, au fost dezvaluite rezultate uimitoare asupra modului in care functioneaza constiinta de sine. Experimentul efectuat a constat in aplicarea unei pete de vopsea de o nuanta stralucitoare pe fruntea unor cimpanzei anesteziati care, la trezire, au fost fascinati de propria lor imagine reflectata in oglinda, atingandu-si in mod repetat fruntea. Ei au constientizat faptul ca ei insisi sunt reflectati in oglinda si nu alte animale. Lewis si Brooks-Gunn continua cercetarile, aplicand experimentul asupra copilului, caruia i se punea pe nas putin ruj. Copilul era incurajat sa se uite in oglinda, iar daca acesta se arata surprins sau daca isi atingea nasul cand se uita din nou in oglinda, cercetatorii concluzionau ca el constientiza faptul ca imaginea din oglinda este a lui.

In cazul omului, conceptia despre sine este complexa, deoarece exista mai multe aspecte diferite ale sentimentului de identitate al omului. Aceasta conceptie despre sine imbraca mai multe forme. In primul rand, exista o latura obiectiva numita imaginea de sine, o latura evaluativa numita stima de sine, o latura care reflecta modul in care ai vrea sa fii, pe care o numim ideal de sine, latura referitoare la competentele si abilitatile proprii, numita constiinta propriei eficiente, o alta legata de modul in care te identifici cu grupurile sociale si pe care o numim identificare sociala si, nu in ultimul rand, modul in care sentimentul de sine a fost modelat de contextul cultural in care fiecare individ a crescut, adica influentele culturale.

Mai mult, imaginea de sine a individului uman este strans legata de comunicare si nu corespunde in totalitate cu realitatea. Cand intre realitate si imaginea de sine exista o discrepanta, cea care are de suferit este comunicarea care va antrena o lezare a sentimentului stimei de sine. Imaginea de sine este alcatuita in primul rand dintr-un set de descrieri care cuprind informatii privind sinele corporal, cum ar fi greutatea, culoarea parului, a ochilor, sexul, informatii personale ce alcatuiesc cunostintele si abilitatile unei persoane, preferinte sau atitudini, precum si informatii sociale care fac referire la relatiile cu alte persoane, respectiv gradul de apropiere  sau departare fata de o terta persoana. De asemenea, imaginea de sine cuprinde si informatii privind apartenenta unei persoane la societatea careia ii apartine, informatii despre mediul in care locuieste, grupul social din care face parte sau cele referitoare la pregatirea profesionala.

Imaginea de sine rezulta si din comportamentul altora fata de propria persoana, fiind puternic modelata de reactiile celorlalti. Aceasta concluzie este accentuata de catre multi cercetatori, precum Mead, care considera ca imaginea de sine este puternic influentata de contextul social si de modul in care alte persoane reactioneaza fata de noi si ca dobandim constiinta de sine atunci cand invatam sa distingem intre "pe mine" si "eu". El sustine ca indivizii dezvolta constiinta ajungand sa se vada asa cum ii vad altii pe ei. Faptul ca reactiile celor din jur ne influenteaza atat de mult se datoreaza, asadar, stransei legaturi dintre imaginea de sine si stima de sine. Foarte multi cercetatori sunt preocupati de studiul modului in care oamenii isi influenteaza unii altora comportamentul.

La un nivel extrem, conceptul de alteritate devine parte a argumentului behaviorist conform caruia ceilalti pot forma, controla si conditiona sinele in mod total, prin intermediul recompensei si pedepsei. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca oamenii pot antrena efecte unii asupra celorlalti fie si numai prin simpla prezenta.

In acest sens, in studiile sale, Cooley ajunge la concluzia ca ne elaboram atitudinile fata de noi insine pe baza atitudinilor altor persoane fata de noi. Felul in care reactioneaza cei din jur fata de noi si modul acestora de comportare pot constitui cel mai important factor care ne influenteaza perceptia de sine. Conceptul de "altul", propus de Mead, capata o importanta deosebita in mod special pentru perspectiva interactionista simbolica, in care accentul este plasat pe comunicarea dintre sine si ceilalti. Stima de sine comporta o importanta majora pentru comportamentele noastre.

Unii cercetatori au concluzionat ca semenii nostri reprezinta imaginea noastra reflectata in oglinda si ca aceasta functie se realizeaza numai prin comunicare. Astfel, se naste intrebarea : Cat de mult depindem de reactiile celor din jur ? Cert este faptul ca depindem intr-o foarte mare masura de reactiile pozitive ale celor din jur, de feedback-ul pozitiv, deoarece datorita acestuia si noi, la randul nostru, ne vedem intr-o lumina favorabila. Pe de alta parte, alti cercetatori au descoperit ca un nivel inalt al stimei de sine are efecte pozitive atat asupra sanatatii, cat si asupra actiunilor unei persoane, incurajand-o sa realizeze mai mult si sa fie mai multumita cu cat a realizat si ca, la polul opus, o persoana care are permanent o stima de sine scazuta este mult mai vulnerabila, inclusiv la boli.

Studiile de specialitate au atins si alte categorii de varsta, si anume pe cea a copiilor. S-a constatat ca elevii care sunt increzatori in fortele proprii invata cu mai multa eficienta decat cei lipsiti de incredere in fortele proprii, chiar daca in realitate lucrurile stau invers. Acest lucru a fost relevat de un studiu efectuat asupra unor copii, studiu care compara rezultatele obtinute de catre acestia la invatatura, evident superioare in cazul acelora care credeau ca ar avea succes daca incercau sa munceasca mai mult, reusind sa invete mult mai bine, in detrimentul celor care nu aveau incredere in fortele proprii.

Un alt studiu extrem de interesant precum "Efectul Pygmalion" accentueaza asupra efectului privirii pozitive pe care il poate avea profesorul asupra elevului sau, putandu-l stimula si chiar transforma dintr-unul "in dificultate", intr-unul bun. Rosenthal si Jacobs in lucrarea comuna "Pygmalion in scoala" sustin ideea ca profesorul fie si numai gandind ca elevul va avea succes, va face ca acesta sa progreseze, iar cel in cauza va reusi cu adevarat.

S-a demonstrat, de-a lungul timpului, ca un aspect important al conceptiei despre sine il reprezinta identificarea sociala, deoarece grupurile sociale carora le apartinem formeaza o parte importanta a conceptiei despre sine. Identificarea cu un grup social iti da un sentiment de apartenenta si devine o componenta a modului in care definim cine suntem. Jung considera ca "sinele este astfel si scopul vietii, caci este expresia completa a jocului destinului ce poarta denumirea de individ si nu doar a individului izolat, ci a unei grupari intregi in care unul ii este complementar celuilalt formand o imagine completa".

Studiile efectuate asupra normelor de grup au demonstrat modul in care alte persoane ne pot influenta comportamentul, avand efect direct asupra modului in care reactionam fata de ceilalti si, cateodata, chiar si asupra modului in care gandim. Un proces psihologic fundamental care sta la baza identificarii sociale este cautarea stimei de sine, caci a apartine unor grupuri sociale este un mijloc de comparatie cu membrii altor grupuri sociale. Comparatia sociala afecteaza modul in care ne privim pe noi insine si reactionam fata de cei care apartin altor grupuri sociale.

Conceptia despre sine este fundamentala in teoria lui Carl Rogers asupra personalitatii, deoarece acesta a descoperit ca o discrepanta intre sinele ideal si cel real conduce la tulburari de personalitate, generand anxietate, nefericire. Teoria sa este centrata pe ideea "sinelui", deoarece, in lucrul cu pacientii sai, a constatat la acestia tulburari care proveneau din neconcordanta dintre ideile foarte clare privind "eurile lor interioare" si comportamentele acestora. Multi dintre pacientii sai aveau o imagine puternica despre felul in care doreau sa fie (idealul de sine), dar, in acelasi timp, diferita de felul in care se credeau in realitate. O alta necesitate a personalitatii umane, evidentiata de Rogers, este necesitatea pretuirii care sa se manifeste prin dragoste, pretuire sau simplu respect, insistand asupra valorii deosebite pe care o are pretuirea neconditionata. Aceasta este deosebit de valoroasa, pentru ca nu constrange individul de a cauta tot timpul aprobarea sociala, conferindu-i libertatea de a-si descoperi talentele si capacitatile.

Mai mult, Rogers considera personalitatea ca fiind un fel de masca pe care o folosim in raport cu alte persoane, in viata cotidiana si sustinea ca este deosebit de important ca aceasta masca sa coincida cu sinele interior real, pentru ca altfel risca sa fie considerat prefacut.

Goffman, preocupat cu precadere de reprezentarea sinelui, considera ca fiecare factor incearca sa ofere o imagine valorizanta despre sine insusi si ca aceasta imagine a eului, o punere in scena cu ajutorul tinutei corporale, a vestimentatiei, limbajului sau comportamentului, trebuie recunoscuta de parteneri. El spunea: "Viata sociala e ca si cum ar fi interpretata viata, de actori pe o scena sau pe mai multe scene, pentru ca modul in care actionam depinde de rolurile pe care le interpretam intr-un anumit moment".

Conform lui Goffman, reiese un fapt identificabil in cadrul societatii, si anume ca, fiecare om urmareste sa-si valorifice si sa-i fie apreciata de catre ceilalti calitatea propriei sale imagini, incercand, printr-un management al impresiei, sa-si ascunda ceea ce societatea apreciaza ca fiind negativ. Caci, intr-o era a comunicarii, oamenii au nevoie de a se confirma obiectiv unii pe altii, fiinta umana nu poate exista decat in aceasta oscilare spre sine si spre ceilalti avand nevoie de intelegere, companie dar si de autoconfruntare.

Indemnul biblic "Cunoaste-te pe tine insuti" capata si o alta motivatie: pentru a-i cunoaste pe altii. In acest context, interrelationarea nu poate exista decat prin comunicare, pentru ca ea va asigura dezvoltarea personalitatii, cresterea si implinirea sinelui. Comunicarea nu poate fi gandita doar ca placere de a relationa, ci bucuria comunicarii provine din confirmari. Iar cea mai mare parte a comunicarilor noastre urmaresc acest scop, de a verifica in ceilalti imaginea noastra.

Bibliografie:

Dinu, Mihai (1997): Comunicarea, Ed. Stiintifica, Bucuresti;

Knight, Sue (2004): Tehnicile programarii neuro-lingvistice, Ed. Curtea Veche, Bucuresti;

Mcquail, Denis (1999): Comunicarea, Institutul European, Iasi;

Soitu, Laurentiu (2001): Pedagogia comunicarii, Institutul European, Iasi.