Perfectionarea pregatirii profesionale functionarilor publici

PERFECTIONAREA PREGATIRII PROFESIONALE FUNCTIONARILOR PUBLICI

a)     Functionarii publici care lucreaza in administratia publica, indiferent daca au la baza studii speciale pentru administratia publica ori de alta specialitate, trebuie sa-si perfectioneze continuu cunostintele pe toata durata exercitarii functiei.

Perfectionarea pregatirii functionarilor publici reprezinta, conform Statutului o indatorire si un drept al acestora, indiferent de natura, durata si vechimea functiei detinute. Ea se poate realiza la initiativa sau in interesul institutiei sau la initiativa functionarului cu acordul conducatorului institutiei.

Perfectionarea trebuie realizata in forme organizate fie in cadrul autoritatii sau institutiei publice de care apartine functionarul public, fie urmand cursuri de perfectionare organizate in acest scop in afara serviciului propriu, in cadrul Institutului National de Administratie ori a Centrelor Regionale de Formare Continua pentru Administratie Publica Locala.

Forma organizata in cadrul serviciului cuprinde in principal, invatamantul profesional desfasurat cu o anumita periodicitate (lunar, trimestrial, etc.) in baza unui ciclu tematic care acopera un anumit interval de timp (anual, de exemplu). Desfasurarea acestei forme se poate realiza prin modalitati dintre cele mai diferite cum sunt, de exemplu, dezbaterea temei fixate, prezentarea de referate, lucrari sau cazuistica din practica administrativa si cea judiciara in materie de contencios administrativ, civila sau penala. Finalizarea pregatirii se concretizeaza in sustinerea unui examen de verificare a cunostintelor, a unor teste sau a unei lucrari.

Pregatirea profesionala continua individuala a functionarilor publici se poate face si prin cursuri tematice sau prin cursuri care au in vedere genurile de functii din administratia publica. Aceasta pregatire este realizata prin participarea la cursurile initiate de centrele teritoriale de pregatire continua a functionarilor publici, de institutiile de invatamant superior (cursuri post-universitare, ciclul de studii aprofundate, masterat, etc.) ori prin participarea la schimburi nationale sau internationale de experienta.

In cazul in care cursurile de perfectionare sunt organizate in alta localitate decat cea de domiciliu, functionarii publici beneficiaza si de drepturile de delegare, potrivit legii.

Daca se urmeaza o forma de specializare sau de perfectionare cu o durata mai mare de 3 luni, primindu-se pe aceasta perioada drepturile salariale, exista obligativitatea angajamentului scris de a lucra 2-5 ani in cadrul autoritatii sau institutiei publice respective.

In cazul nerespectarii acestui angajament, cei in cauza vor suporta cheltuielile organului proportional cu timpul ramas pana la implinirea termenului. Aceste prevederi nu se aplica in cazul in care functionarul nu mai detine functia publica din motive neimputabile sau in cazul transferului in interesul serviciului.

Alaturat formelor constante si traditionale se mai cunosc si alte modalitati de pregatire profesionala cu caracter "ad hoc", de moment, improvizate si provizorii, determinate de anumite evenimente sau situatii legislative ori practice ca, de exemplu, adoptarea unei noi reglementari (electorale, funciare, financiare, etc.), ceea ce impune o noua orientare in practica administrativa, organizarea unor actiuni cum sunt alegerile, referendumul, recensamantul (populatiei, locuintelor, gospodariilor, etc.), etc.

Forma neorganizata include, de regula, pregatirea individuala sau personala care, la nivelul functiei administrative inseamna, in general, cunoasterea legislatiei existente in materie, inclusiv a noilor reglementari, noile orientari ale practicii judiciare si administrative intr-un domeniu dat, studiul literaturii (doctrinei) de specialitate intr-o anumita materie, insusirea modului de utilizare a mijloacelor materiale si tehnice din dotare (tehnica de evidenta si prelucrare a datelor, tehnica de comunicare la distanta, etc.).

Se folosesc doua notiuni distincte si anume perfectionarea si, respectiv, specializarea.

Perfectionarea reprezinta procesul de acumulare a noilor cunostinte intr-un domeniu pentru care functionarul are deja o pregatire de specialitate, dezvoltandu-i competenta profesionala, cata vreme specializarea este o adancire a cunostintelor dintr-un anumit domeniu extrem de limitat al functiei sau ocupatiei (de exemplu, juristul in materie de contencios administrativ, inspectorul financiar in materia impozitelor si taxelor locale, etc.).

Deosebirea dintre cele doua notiuni nu este lipsita de semnificatie pentru ca numai cu privire la perfectionarea pregatirii opereaza obligatia legala a functionarului, nu si pentru specializare, de exemplu doctorul. Este insa adevarat ca din moment ce una nu o exclude pe cealalta, ele pot fi realizate simultan sau succesiv. Totusi, apreciem ca datorita caracterului superior al specializarii (prin doctorat, masterat, studii aprofundate, postuniversitare, etc.) ea tine loc de si poate inlocui perfectionarea.

Pe de alta parte, numai rezultatele obtinute la cursurile de perfectionare de catre functionarii publici pot fi avute in vedere la evaluarea anuala a acestora. Apreciem ca acelasi regim legal trebuia consacrat si specializarii, altfel acesta din urma lasa impresia unei probleme strict personale a celui in cauza, avand un caracter inferior si subsidiar perfectionarii.

Scopul principal al perfectionarii si specializarii este stimularea procesului de pregatire continua prin dobandirea de cunostinte noi cu aplicabilitate practica, ceea ce se reflecta in calitatea actului executiv permitand si o evaluare obiectiva si pozitiva a celui implicat.