Repere psihogenetice in dobandirea limbajului

Asa dupa cum s-a aratat, limbajul verbal are la baza dezvoltarea prealabila a functiei semiotice. Aceasta functie a carei infrastructura e constituita de indici perceptivi - inca nediferentiati de obiectul perceput (indexul perceptiv este o parte sau un aspect al referentului) - confera subiectului uman capacitatea de a utiliza simbolurile, apoi semnele in locul lucrurilor. Daca simbolurile mai pastreaza ceva din asemanarea fizica cu obiectul semnificat (vezi "jocul simbolic" la copii), semnele marcheaza o etapa superioara a functiei semiotice. Ele rezida in situatia de comunicare. Comunicarea fiind un fenomen social, confera si semnelor un caracter colectiv (social), iar relatiile dintre semnificanti sunt arbitrare (conventionale). Functia semiotica nu se estompeaza total in limbajul verbal. Imagistica, halucinatiile, ca si alte manifestari ale ei, vor coexista alaturi de expresia verbala in stadiile ulterioare ale dezvoltarii.

Sub aspectul lexicului, invatarea limbajului urmeaza o crestere exponentiala incepand cu varsta de 2 ani. Daca in jurul acestei varste copilul abia poseda aproximativ 100 de cuvinte, la 6 ani lexical sau va subintinde un numar de circa 2.500 de cuvinte, ceea ce il face apt pentru implinirea activa in comunicarea sociala. Sub aspect morfo-sintactic, dezvoltarea competentei lingvistice e marcata prin trecerea de la exprimarea unei propozitii printr-un singur cuvant la asertarea unor propozitii cu doua apoi cu mai multe cuvinte intr-o gramatica tot mai corecta. La 4 ani copilul utilizeaza propozitii mult mai lungi si mai complexe atunci cand comunica cu un adult decat in comunicarea cu un alt  copil de varsta mai mica. Cu o aproximatie neglijabila, se pot stabili urmatoarele repere psihogenetice;

1. La 2 luni copilul scoate sunete specifice ca raspuns la stimularea cu obiecte placute sau la aparitia unor figuri familiare;

2. La 6 luni copilul incepe sa repete aceleasi foneme (procesul de lalatie). in urmatoarele luni, sunetele pe care le emite copilul aproximeaza tot mai bine cuvintele pe care le aude.

3. La 1 an copilul rosteste primele cuvinte ("mama", "tata" etc.).

4. La 15 luni el incepe sa utilizeze cuvinte simple ca substitute pentru propozitii. De pilda spune "sus" pentru a semnala dorinta lui de a fi ridicat.

5. La 2 ani deja este in masura sa formeze propozitii din doua cuvinte (ex. "mama lapte").

6. Dupa 2 ani, performantele lingvistice se imbunatatesc rapid: in jurul varstei de 3 ani copilul emite propozitii complete si, in general, corecte din punct de vedere gramatical.

Depasind abordarile behavioriste (15) sau biologizante cu privire la modul de dobandire a limbajului, cercetarile actuale sustin o conceptie interactionista. Ideea centrala a acestei abordari este cea de disponibilitate (readiness). Aceasta inseamna ca maturizarea biologica a copilului, in special la nivel cerebral - il face disponibil (ready) pentru anumite achizitii lingvistice si indisponibil pentru altele. Nivelul de maturare atins de copilul de 1 an de pilda il face disponibil pentru repetarea imitativa a unor cuvinte izolate fiind insa insuficient dezvoltat pentru dobandirea propozitiilor sau a frazelor. Invers, daca disponibilitatile pe care le ofera dezvoltarea creierului in materie de invatare a limbajului nu sunt fructificate la timp, pe parcurs acestea se diminueaza. Faptul a fost demonstrat de analiza celor catorva  cazuri de "copii-lup"; cei peste 15 nu au mai putut fi verbalizati.

Pe langa disponibilitatile biologice, dobandirea limbajului este conditionata de un anumit nivel de dezvoltare a structurilor cognitive. Cercetarile efectuate de Piaget, dar mai ales de descendenta piagetiana (2, 11, 14) au aratat ca structurile senzorio-motorii constituie premisele necesare dezvoltarii structurilor lingvistice. Pentru a pune in evidenta dependenta structurilor lingvistice de cele cognitive, H. Sinclair a  procedat la testarea abilitatilor lingvistice ale unor subiecti aflati in faze de dezvoltare diferite a notiunii de "conservare": nonconservare, stadiul intermediar, conservare. Rezultatele experimentale au aratat ca performantele lingvistice ale subiectilor care au dobandit notiunea de conservare sunt net superioare fata de cei aflati in stadiul nonconservarii. Subiectii care au dobandit conservarea folosesc un vocabular mai nuantat. De pilda subiectii non-conservativi folosesc un singur termen "mic", pentru a desemna lungimea sau grosimea, pe cand subiectii conservativi utilizeaza cuplurile: "lung/scurt", "gros/subtire". Aceasta dependenta functionala a structurilor lexicale de cele cognitive apare mult mai evidenta in constituirea sintaxei decat a lexicului. De pilda, atunci cand li se cere sa exprime cate doua diferente dintre itemi, copiii mai putin evoluati sub aspect operatoriu recurg la structuri cvadripartite ("acest creion este lung, celalalt este scurt, acest creion este subtire, celalalt este gros"), pe cand cei evoluati construiesc structuri bipartite ("acest creion este lung si subtire, celalalt este gros si scurt") (2).

Rezultate similare au obtinut E. Fereiro, E. Clark. Cercetand modalitatile de exprimare lingvistica a timpului (verbe, adverbe etc.) in functie de nivelul structurilor operatorii, Fereiro a evidentiat "reala forta organizatorica" a acestora asupra subsistemului lingvistic. Desi adverbele si timpurile verbale sunt folosite de timpuriu, abia pe masura maturizarii cognitive acestea dobandesc o organizare structurala si sunt folosite adecvat.

Toate aceste date sustin teza generala ca in sistemul multiplelor interactiuni dintre structurile cognitive si lingvistice, cele dintai sunt dominante, cele din urma - recesive.

Desi recunosc rolul structurilor senzorio-motorii ca prealabile in dezvoltarea lingvistica, unii autori (16)  au sustinut ca odata cu aparitia limbajului (extern) acesta este interiorizat sub aspectul formei si functiilor sale, devenind limbaj intern, iar apoi gandire. Deci, gandirea este un limbaj interiorizat, dupa aparitia limbajului, structurile cognitive fiind subordonate celor lingvistice. in ciuda unei ingeniozitati experimentale puse in joc, cercetarile de pana acum nu confirma aceasta ipoteza (Bronckart). Dealtfel, in procesualitatea ei, gandirea utilizeaza si alte coduri - imagistic, semantic (vezi in acest sens capitolul "Inteligenta artificiala si psihologia cognitiva").

Pe aceeasi linie se inscriu si rezultatele remarcabile obtinute in studiul "codurilor neurofiziologice ale activitatii psihice", folosind metoda electrozilor implantati pe termen lung in creierul bolnavilor (numai in scopuri terapeutice). Investigarea nemijlocita a activitatii neuropsihologice a creierului uman a permis punerea in evidenta a doua tipuri de coduri nervoase, cu care opereaza creierul in timpul activitatii verbale: 1. codul "acustic", cu ajutorul caruia este codata sau decodata componenta sonora a vorbirii si 2. codul "semantic" in care este codat continutul informational al mesajului verbal. Altfel spus, in creierul omului exista, pe de o parte, un pattern de impulsuri nervoase care corespund structurii acustice a limbajului oral, iar pe de alta parte un pattern de impulsuri nervoase care corespunde notiunii, ideii, in general, continutului informational, atasat cuvantului (sau enuntului). Esentialul este ca in mod experimental a fost demonstrata existenta unui suport material (pattern-ul nervos) al gandirii, al continutului semantic, a activitatii verbale, suport care are o functie deosebita de suportul material (pattern-ul nervos) al limbajului, desi cele doua coduri cerebrale actioneaza in stransa legatura.

O atentie deosebita merita acordata relatiei dintre gandire si limbaj (mai precis, dintre structurile cognitive si cele lingvistice) in conditiile operarii cu limbaje formale. Dupa cum se stie, limbajul formal presupune utilizarea de simboluri, de variabile golite de orice semnificatie (vezi limbajul algebrei moderne, al logicii matematice etc.). Problema este daca nu cumva in acest caz, gandirea (care opereaza cu semnificatii) se estompeaza in operatii lingvistice? Nu cumva, in cazul folosirii limbajelor formale, operatiile cognitive se transforma in simple "operatii de condei" (E. Goblot). Raspunsul este negativ. Aceleasi operatii de gandire - cele formal operatorii - actioneaza si aici ca si in cazul utilizarii limbajului natural. Dar domeniul de aplicatie al acestei operatii (constituit de "obiectele formale" de tipul variabilelor) este diferit. in plus, chiar in sistemele formale semnele utilizate au o semnificatie, numai ca aceasta e o semnificatie functionala (= rezulta din operatiile in care intra aceste semne), nu este semnificatia stabilita de regulile semantice. Sa luam ca exemplu un fragment din sistemul formal elaborat de R. Ackerman, in vederea eliminarii unor paradoxuri din teoria multimilor. Sistemul contine 4 axiome (scheme de axiome), primele doua sunt urmatoarele:

A₁(x) y(z)

A₂(x y & y x) (x = y)

In aceste axiome "x" este un "obiect formal" cum ar spune Quine, o variabila despre a carei semnificatie nu avem nici o informatie, caci nu este specificat nici macar domeniul ei de variatie. Ea dobandeste totusi o semnificatie functionala, rezultata din expresiile in care apare. Analizand aceste expresii, observam ca variabila "X" are cel putin dupa proprietati (exprimate formal prin F si M), ea poate fi membru in doua operatii "  " si "&", fiind cuantificabila si coextensiva cu y etc. Toate aceste atribute ale variabilei "x" ii confera o semnificatie formala deosebita de cea stipulata prin regulile semantice care nu apar in expresia sintactica. Prin urmare, chiar in limbajele formale, operatiile de gandire continua sa poarte asupra semnificatiilor (fireste - de alt gen) si deci, nu sunt reductibile la simple miscari de condei.