Modelul fluxului in doi pasi al influentei mass-media

Modelul fluxului in doi pasi al influentei mass-media

In concluzie, mass-media nu opereaza intr-un vid social, ci intr-o retea foarte complexa de relatii sociale si este in permanenta competitie cu alte surse de putere si de informatie. Noua abordare a fost mai bine primita gratie caracterului ei realist si faptului ca ofera un stimul real pentru cercetare. Punctele de vedere critice si acelea care au solicitat revizuiri au avut in vedere in primul rand o perspectiva preocupata de preocuparea politica in cadrul alegerilor democratice moderne.[1] In afara de ambiguitatea conceptelor si absenta unor dovezi empirice clare privind existenta celor doi pasi, cel mai vulnerabil punct al modelului este considerat a fi negarea implicita al primului pas al procesului de influenta, direct de la media la indivizi, sau minimalizarea acestuia, o ignorare reprobabila intr-o perioada in care televiziunea domina societatea.

Pe baza cercetarilor efectuate asupra campaniilor electorale, Robinson[3] a modificat modelul pentru apune in evidenta faptul ca, pe langa cei care ofera si cei care primesc opinii politice, exista o categorie mult mai larga de "persoane care nu discuta despre politica" ori sunt foarte putin interesate de domeniul politic; asupra lor, mass-media pot avea o influenta mai directa. Robinson face distinctia intre persoanele care apartin unor grupuri sociale (acestea obtin o parte din informatii de la ceea ce numim "furnizori de opinie") si cele care nu sunt atat de integrate in grupuri, devenind vulnerabile la influenta intr-un singur pas din partea mass-media. Prin urmare, exista cel putin doua tipuri de "receptori de opinie". Functia ideologica a teoriei celor doi pasi infatiseaza o viziune limitata si idealizata asupra democratiei participative de tip american.

In legatura cu acest model se impun cateva concluzii:

nu exista o delimitare clara sau fixa intre rolul celui care ofera si rolul celui care primeste informatii sau influenta, iar adoptarea unuia dintre aceste roluri variaza in functie de problematica si de context;

este posibil ca "liderii de opinie" si cei care ii urmeaza sa aiba multe in comun, dar ambele categorii difera suficient de semnificativ de o a treia categorie de persoane care nu discuta probleme politice sau nu participa la dezbatere;

in privinta multor probleme, un numar mare de persoane este direct informat si influentat de mass-media fara interventia "liderului de opinie";

exista mai multe procese alternative, unele cu etape numeroase, cum sunt emisiunile de stiri sau emisiunile prin care se raspandesc zvonuri;

frecvent canalele non-media au un rol in acest proces si pot constitui surse primare de informare si de influenta (locul de munca, comunitatea locala, organizatiile sindicale, asociatiile reprezentate prin rolurile A si B din modelul elaborat de Westley si MacLean.)

Concluzie

Seria de modele si comentarii prezentate nu are ca fundament o tentativa de prezentare exhaustiva. Aceste modele destinate cercetarii domeniului comunicarii nu acopera problematica in totalitate, ci doar partea "clasica", poate si cea mai importanta, ce se cuvine a fi cunoscuta. Expunerea si-a propus sa demonstreze ca, in timp, definitiile si perspectivele asupra actului de comunicare s-au modificat, iar problematica aflata in centrul atentiei a variat in functie de preocuparile istorice, sociale, filosfice, psihologice etc. De pilda, scopul cercetarilor pozitiviste se regaseste in analiza efectelor comunicarii si a eficientei acesteia, in vreme ce modelele sistemice urmaresc analiza elementelor de permanenta si schimbarile din sistemele de comunicare. Trebuie subliniat urmatorul aspect metodologic: un model ajuta la realizarea unui decupaj al realitatii, astfel incat "actorii" comunicarii, obiectivele si dimensiunile fenomenului sa se incadreze si sa relationeze in sensul dorit. Utilizarea mai multor modele produce evident confuzie si distruge semnificatia. Folosirea unui singur model asigura conditia de inteligibilitate, de adecvare si de grila de lectura utila. Ne-am dorit sa evitam reductionismul si eclectismul.