In Grecia antica, marii oratori isi construiau
discursul plecand de la trei elemente: ethos (legat de caracterul vorbitorului,
de credibilitatea sa), pathos (sau capacitatea de a rezona
pe plan emotional cu auditoriul, de a empatiza) si logos (un discurs ce se
supune principiilor logice). Oratorii erau convinsi ca, pentru a convinge si a influenta prin discurs, toate cele trei elemente trebuie
combinate intr-o proportie adecvata.
Plecand de la aceasta idee, trebuie sa
observam ca, in majoritatea discursurilor noastre, cu exceptia poate a unor
discutii personale, intre prieteni, sau politice, ce urmaresc sa influenteze
electoratul, predomina componenta logica si mai putin cea afectiva. De exemplu, intr-o discutie dintre manager si subordonat,
argumentele sunt de cele mai multe ori de natura rationala (de genul "trebuie
sa termini raportul, intra in atributiile tale"), existand implicit si
componenta de autoritate pe care o impune pozitia ierarhica. Receptorul
mesajului, in functie de calitatea relatiilor ce
exista deja intre interlocutori, de experienta lor anterioara, poate reactiona
in trei moduri diferite. Poate fi un ascultator
defensiv, care nu se concentreaza asupra mesajului transmis, ci asupra modului
cum si-ar putea apara pozitia, cum isi poate pastra sau imbunatati imaginea,
cum poate evita sau respinge amenintarea pe care o percepe in mesaj. In acest
caz, comunicarea este compromisa, atitudinea va fi una
de negare sau agresiva, de contraatac. Un al doilea
tip de ascultare poate fi cea politicoasa, in care cei doi interlocutori
comunica numai la nivel logic, rational, in care subordonatul respecta pozitia
managerului si autoritatea sa si evita orice gen de conflict sau confruntare,
chiar daca mesajul il nemultumeste. A treia varianta este
ascultarea empatica, in care receptorul mesajului nu se opreste doar la
componenta rationala, ci are si o atitudine de acceptare a emitatorului asa cum
e el, cu nevoile si cu istoria sa personala, cu atitudinea sa. Mesajul transmis
nu este receptat ca fiind neutru, functional, nu este
luat ca o amenintare, ci este personalizat. Emitatorul nu este
evaluat, criticat si, mai ales, nu este raportat la propriile asteptari sau
experiente personale. Acesta este un punct de plecare
esential pentru o comunicare eficienta. Cei doi interlocutori se ajuta reciproc
sa transmita cat mai bine ceea ce doresc.
De cele mai multe ori, primul impuls pe care il avem intr-un episod de comunicare este acela de a evalua
interlocutorul, de a critica sau judeca ceea ce spune, de a urmari daca nu
cumva mesajul sau ne lezeaza propria imagine sau propriile idei. Cu alte
cuvinte, ne proiectam instinctiv propriul ego, propria istorie de viata,
propriile atitudini si asteptari asupra a ceea ce
auzim. A asculta empatic insa inseamna a incerca sa
intelegi interlocutorul, mai ales la nivel emotional. O comunicare empatica are
ca prima conditie incercarea de a nu-i impune interlocutorului sistemul tau de
valori, atitudini, motivatii, ci de incerca sa-l accepti pe al sau, asa cum este, fara o evaluare critica. Este un
exercitiu de toleranta in urma caruia fiecare partener de discutie are de
castigat.
Exista insa si riscuri legate de
comunicarea empatica. Cel mai mare risc este
cel al vulnerabilitatii, deoarece, incercand sa-l intelegi pe celalalt, poti
adopta fara sa vrei cadrul celuilalt de referinta, fapt ce poate influenta
propriul mod de a vedea lucrurile. Mai mult, a fi empatic
implica mult efort si timp dedicat celuilalt. Rezultatele
insa pot fi extrem de satisfacatoare, poti spera intr-o comunicare eficienta,
poti influenta, motiva, convinge interlocutorul.
Comunicarea empatica poate fi folosita
cu succes si intr-o organizatie sau intr-un grup de munca. Un angajat poate fi motivat nu numai
prin nivelul salariului, ci si prin faptul ca se simte inteles, apreciat, simte
ca poate comunica, mai ales la nivel emotional, si ca este inteles. Un manager isi poate motiva oamenii intelegand care este
sistemul lor de valori si asteptari in urma unui episod de comunicare empatica.
