Modelul lui G. Gerbner

Modelul lui G. Gerbner

Modelul permite reliefarea naturii perceptiei si a producerii mesajelor, precum si interactiunea dintre acestea. El este cunoscut atat intr-o versiune descriptiva, cat si intr-una grafica, prima asemanandu-se destul de mult cu incercarea intreprinsa de Lasswell. Elementele ce intra in alcatuirea acestuia sunt:

Cineva

percepe un eveniment

si reactioneaza

intr-o situatie

cu anumite mijloace

pentru a pune la dispozitie

intr-o anumita forma

si intr-un anumit context

un anumit continut

a carui transmitere are anumite consecinte

Formula lui Gerbner a contribuit la delimitarea unor campuri distincte ale comunicarii: cineva - cercetarea audientei si a emitatorului; percepe un eveniment - cercetarea si teoriile cu privire la perceptie; si reactioneaza - studiul efectelor si al impactului; intr-o situatie - studiul contextului fizic si social in care are loc receptarea; cu anumite mijloace - studiul canalelor, al mijloacelor de comunicare, al controlului asupra tehnologiilor si echipamentelor; pentru a pune la dispozitie - studiul problemelor manageriale, a mijloacelor de difuzare, a posibilitatilor de a avea acces real la informatia media; intr-o anumita forma - studiul stilurilor jurnalistice, a tipurilor de emisiuni, modalitati de organizare a continutului; si intr-un anumit context - studiul contextului de comunicare, contextul creat de ansamblul programelor si ansamblelor de comunicare; un anumit continut - analiza de continut, analiza semnificatiei textului media; a carui transmitere are anumite consecinte - studiu efectului de ansamblu al media. Nu toate aceste etape si elemente apar si in modelul grafic de baza, care, totusi, incepe cu un proces de perceptie. Ceea ce este perceput este desemnat prin simbolul E si se refera la un eveniment, iar subiectul, desemnat prin simbolul M percepe evenimentul ca E1. Cand modelul se refera la comunicarea umana, M poate fi o persoana, iar, in cazul altor tipuri de comunicare, E poate fi o masina sau orice alt element mecanic. Relatia dintre E, M, E1 este una de perceptie, iar in calitate de cercetatori ai comunicarii de masa putem avea abordari diferite ale acestei relatii. Gerbner propune o analiza concentrata asupra a doua axe. Una dintre le este "axa tranzactionala" in cadrul careia E1 este considerat, cu precadere, ca o functie "a presupozitiilor, punctelor de vedere, experientei anterioare ale lui M, precum si a altor factori."[1] Cum va arata E1 pentru M depinde, astfel, de factori din interiorul lui M sau asociati acestuia. Gerbner numeste cea de a doua axa "axa psihofizica". Pe aceasta, evenimentul in sine reprezinta cel mai important factor, dand nastere unei perceptii fidele si adecvate in conditii favorabile." Ceea ce va percepe M depinde de modalitatea sa de acceptare , de contextul in care se intalneste cu E si de masura in care el are acces la acest E la alte E. In urmatoarea faza a modelului, la baza se afla ideea ca M doreste sa vorbeasca despre E1 cu altcineva. In aceasta situatie, M produce mesajul SE (enuntul despre eveniment); S se refera la forma, la contur, in timp ce E se refera la continut. Gerbner subliniaza ca "S nu sta niciodata pentru sine insusi decat in cazul in care inseamna bruiaj; el este intodeauna cuplat cu E, cu aspectele de continut ale semnalului, care faciliteaza procesul de reprezentare." Pentru a transmite SE, M depinde de canale si mijloace asupra carora are un grad mai mare sau mai mic de control. Mesajul SE poate fi, la randul sau, perceput de alt participant la comunicare pe care il desemnam prin simbolul M2. in acelasi fel in care e a fost perceput de M ca E1, SE va fi perceput de E2 ca SE₁. Ceea ce am precizat anterior cu privire la modalitatile diferite de percepere este valabil si se aplica pentru relatia SE-MR-SE₁. Realizam ca modelul este construit ca o suita de secvente perceptie - producere - perceptie, pentru care Gerbner incearca diverse exemplificari. Evenimentul "umiditate ridicata in atmosfera" este perceput de catre M drept "ploaie", ceea ce da nastere unui enunt cu privire la acest eveniment ("ploua"), care, la randul sau, este perceput sau inteles de catre M2 sub forma "ploua". De asemenea, modelul evidentiaza ca un proces de comunicare umana este subiectiv, selectiv, variabil, imprevizibil, iar sistemele de comunicare umana sunt deschise. Cele doua axe sugereaza directiile in care se indreapta cercetarea comunicarii de masa. Prima accentueaza importanta stimulilor de la care se asteapta sa se produca un raspuns previzibil, in timp ce cercetarile de data recenta, circumscrise celei de a doua axe, accepta dimensiunea tranzactionala a perceptiei.

In primul sau articol, deja mentionat, Gerbner demonstreaza ca modelul poate fi folosit in mai multe scopuri. De pilda, el poate fi utilizat pentru a descrie comunicarea interpersonala ori pe aceea cu suport tehnologic. De asemenea, pentru a delimita diversele domenii de cercetare si de constructie teoretica, asa cum incercase si Lasswell prin forma sa de model, Gerbner a utilizat schema proprie pentru a ilustra si pentru a explica principalele proceduri ale analizei de continut; toate acestea se regasesc intr-un al doilea studiu.[4] Caracterul flexibil al acestui model il face utilizabil la mai multe niveluri. La nivelul comunicarii interumane poate ilustra problemele de perceptie si de comunicare implicate de trairile psihologice ale unui martor intr-un tribunal: cat de adecvata este perceptia martorului M asupra evenimentului E? Cat de bine este exprimat E1 sub forma de SE? In ce masura perceptia SE₁ a judecatorului M2 corespunde lui SE? La nivelul societatii, se presupune ca E reprezinta stirile potentiale sau chiar realitatea, ca M este mass-media, SE, continutul media, iar M2, audienta media. Avem, asadar, un model ce ne ofera posibilitati multiple prin care putem oferi raspunsuri urmatoarelor intrebari: "cat de exacta este corespondenta dintre realitate si relatarile care se interpun intre E si SE despre aceasta realitate oferite de media (M)" si "in ce masura este inteles continutul media (SE) de catre audienta media (M2)?"

T. Newcomb[6] elaboreaza un alt model, original atat prin forma, cat si prin continut. In 1953, acesta a pornit in cercetarile sale si in incercarea de a creiona schema comunicarii de la studiile psihologului F. Heider . Autorul a fost preocupat de gradul de concordanta sau discordanta care exista intre doua persoane cu privire la o a treia sau la un obiect. Teoria lui Heider sustine ca, in cazul in care doua persoane au atitudini de acceptare sau de respingere una fata de cealalta ori fata de un obiect exterior, anumite componente ale relatiei se gasesc intr-o stare de echilibru (ca atunci cand cele doua persoane se accepta una pe cealalta si ambele accepta obiectul), iar altele se vor afla in dezechilibru (ambele persoane se accepta reciproc, dar una este de acord cu obiectul, in vreme ce cealalta nu). In plus, cand exista echilibru, fiecare participant are capacitatea de a rezista la schimbare, in vreme ce atunci cand se dezinstaleaza echilibrul se fac incercari repetate de a stabili echilibrul cognitiv. Heider a fost preocupat in principal de procesele cognitive din mintea fiecaruia dintre cei doi participanti, ceea ce a prilejuit o dezvoltare ulterioara a modelului actului de comunicare asa cum a fost imaginata de Newcomb. El aplica teoria la comunicarea dintre doua sau mai multe persoane si postuleaza existenta "unui efort incordat pentru a atinge simetria" , care conduce la o sfera de concordanta mai ampla. Autorul a pornit de la ideea ca "functia principala a comunicarii este de a permite la doua sau mai multe persoane sa mentina simultan orientarea una catre cealalta si ambele catre obiectele din mediul exterior." Comunicarea este, astfel, "un raspuns invatat pentru situatiile de incordare" si exista o mai mare probabilitate de a intalni o activitate comunicationala intensa in conditii de nesiguranta si dezechilibru.

Modelul lui Newcomb este reprezentat sub forma unui triunghi ale carui varfuri reprezinta doua persoane, A si B, respectiv un obiect X din mediul lor comun de existenta. Cele doua persoane sunt orientate una catre alta si catre X, iar comunicarea este perceputa drept un proces care sustine structura relatiei. Se urmareste mentinerea sau imbunatatirea caracterului simetric al relatiei dintre cele trei elemente prin transmitere de informatii despre orice schimbare survenita si prin facilitarea adaptarii la ceea ce se intampla. Ipoteza de baza a modelului este ca, atunci cand contextul permite, un efort sustinut spre armonizarea atitudinilor si relatiilor va putea intensifica, pur si simplu, la maxim procesele de comunicare. Principalele enunturi care pot fi derivate din model sunt: discrepantele dintre A si B in ceea ce priveste raportarea la X, fapt ce stimuleaza comunicarea; efectul acesteia va tinde spre refacerea echilibrului considerat ca o stare normala a unui sistem de relatii. Ulterior, Newcomb a completat versiunea initiala, semnaland faptul ca procesul de comunicare este activat doar in anumite conditii: a) cand exista o puternica atractie intre persoane; b) atunci cand obiectul este important cel putin pentru unul dintre participanti; c) atunci cand obiectul X prezinta importanta comuna pentru ambele persoane. Newcomb a ambitionat sa isi evalueze si sa isi testeze modelul printr-o cercetare aplicata: a urmarit dezvoltarea in timp a consensului in randul unor studenti care nu se cunosteau si care au petrecut o perioada de timp impreuna, in acelasi camin.