Jurnalism
Tema reportajului K.R.T. - kamikaze Racing TeamK.R.T. Kamikaze Racing Team 1.TEMA Tema reportajului are la baza modul de viata al practicantilor de curse ilegale, a celor pasionati de exploatarea propriilor masini, cu tot ceea ce presupune aceasta, incepand cu riscurile la care se supun si modul in care sunt perceputi de societate. 2. IDEEA Cei ce vor face parte din proiect sunt membrii ai clubului “Kamikaze Racing Team”, filiala Subiectii vor incerca sa-si dezvaluie starea lor interioara, vor explica din punct de vedere spiritual atractia lor ptr acest “sport”, vor justifica usurinta cu care isi asuma riscurile (de la un dosar penal la pierderea vietii) 3.CONTINUT Filmul va debuta cu imaginea unei masini zgomotoase ce va derapa intr-o curba, urmata de o alta ce va face acelasi lucru. Filmul va prezenta modul de desfasurare a curselor, tipul curselor, specificul masinilor care participa la astfel de activitati, modul de organizare a intalnirilor dintre participanti, preocuparea lor constanta ptr tot ceea ce tine de propria masina. Va fi deasemenea prezenta interventia echipajelor de politie, consecintele pe care le sufera soferii din pricina ilegalitatii starii masinilor lor si a activitatilor intreprinse. Reportajul isi propune sa faca o evaluare reala a riscurilor acestei “meserii”, a costurilor de toate tipurile in raport cu starea spirituala si psihica a practicantilor, astfel isi vor exprima parerea despre aceasta membrii clubului, politisti implicate combaterea fenomenului, membri ai familiilor acestora cat si simpli oameni afectati intr-un fel sau altul de aceste evenimente. Soferii vor fi filmati in timp ce conduc, sau in carul mediilor ce tin strans de aceasta activitate(ex: intalnirile oragnizate).
Filmul va incerca sa induca privitorului senzatia de viteza specifica curselor, sugerand in egala masura viata activa a protagonistilor. Coloana sonora va fi compusa din melodii extreme de alerte, ptr a intari aceasta senzatie, cadrele vor fi relativ scurte si se vor succeede rapid, iar in cazul curselor se va filma din 4 unghiuri: din interiorul masinii(din unghiul soferului), din 2 perspective diferite ale privitorului, si din exteriorul masinii (acestea vor alterna rapid). Va fi sugerata forta data de acestea activitati, incepand cu satisfactia soferului si terminand cu impunerea masinilor modificate lor in trafic in raport cu celelalte masini. Sugestiile vor fi realizate prin diverse trucuri, cu ajutorul prezentarii anumitor aspecte “mecanice” ale problemei (ex: zgomotul produs de o astefel de masina). In egala masura, filmul va prezenta o alta perceptie asupra artei, intrucat pentru cei implicate, masina si tipul de viata pe care l-au adoptat reprezinta intreaga lor viata, nevoia de a sofa intr-un anumit mod reprimand celelalte nevoi umane, capodoperele lor fiind chiar masinile, in care au investit tot ce au mai bun, pentru ei fiind propriile lor opere de arta. Filmul va fi despre pasiunea pura, fara limite. 4. PERSONAJE Protagonistul va fi presedintele clubului, iar o importanta relativ egala o vor avea si alti membri, incepand cu cei mai buni piloti si terminand cu membri care au doar statut de mecanic. Toti acestia se vor afla sub protectia anonimatului, intrucat sunt personaje reale, iar activitatile lor sunt ilegale. O alta categorie de personaje vor fi membrii politiei si ai jandarmeriei, in special un echipaj al jandarmeriei, “obosit” de tentativele de stopare a evenimentului. O alta figura marcanta va fi seful Inspectoratului Judetean de Politie Neamt. Personaje participante vor fi si persoane neimplicate direct in aceasta activitate, dar afectate de diferirite aspecte. 5.LOCATII Principalele locatii vor unele
strazi din Se va filma deasemenea si in masini Intrucat soferii vor vorbi in in timp ce conduc. Locatia “centrala” a filmui va fi intr-o parcare dintr-o padure, loc al intalnirilor organizate de club. Filmarile din cadrul orasului vor fi realizate noapte, din motive lesne de inteles, cele din afara orasului atat ziua cat si noapte. Deasemenea, o alta locatie importatnta este cea din sediul central al Politiei Neamt. Subiectul va fi privit atat din punct de vedere social cat si emotional sau economic. Filmul isi propune sa arate o realitate “paralela”, un mediu rezervat doar unei categorii restranse de oameni, sa dezvaluie povestea din spatele unei aparente manifestari de teribilism.
|