Structura stirii; tehnici de redactare; titrarea stirii de presa

Din punct de vedere tehnic, orice stire de presa este menita sa raspunda la intrebarile pe care cititorul si le pune in legatura cu un eveniment: CINE (este autorul faptei), CE (s-a intamplat), UNDE (s-a petrecut intamplarea),CAND (a avut loc), DE CE (s-a putut intampla), CUM (s-a desfasurat)? Fara raspunsurile la aceste intrebari, sau macar la primele patru, nu exista stire de presa. Daca raspunsurile la ultimele doua intrebari pot fi amanate pentru o noua editie a stirii, ele solicitand, de regula, un timp de documentare mai indelungat decat cel permis de urgenta informarii, raspunsurile la primele patru intrebari sunt absolut obligatorii.

Ceea ce nu inseamna ca in practica la zi a presei noastre (si aiurea), nu circula stiri frustrate de cel putin unul dintre raspunsurile obligatorii.

Desi s-ar parea la nivelul bunului simt, ca o propozitie (care, la limita, poate fi o stire de presa) nu poate fi conceputa fara subiect si predicat, in presa noastra ( si a lumii) mai gasim si texte care anunta ca s-a intamplat ceva. fara a numi si subiectul responsabil de intamplarea cu pricina. (Circula, in pagini de ziar. intamplari care par a se fi nascut prin generatie spontanee, in spatele carora se ascund personaje doar ipotetice, sau excesiv misterioase:

,.Oculta Mondiala a hotarat ca Romania sa' sau „Despre cetateanul X se

spune ca'etc).

Si mai surprinzatoare sunt textele care - din interese promotionale. de regula - promoveaza subiecti carora le lipseste predicatul; desi nu au facut nimic demn de semnalat acestia umplu spatii tipografice (sau de emisie) demne de o cauza mai buna. ( Asa se explica o gluma destul de veche, care zice ca: citesti ziarul, dai de X; deschizi radioul - acelasi; dai drumul la televizor - tot el; ti-e teama sa mai deschizi si frigiderul, ca te poti astepta sa dai. nas in nas, cu acelasi personaj). Cat priveste atributele si complementele, in pofida imperativului teoretic al datarii si localizarii stirii de presa, cand si cand, in ziare ba ni se spune ca, undeva, cineva a tacut ceva. fara a se specifica si cand, aruncand stirea in timpuri care pot fi demult iesite din actualitate, fie ni se spune ca, la o data anume, cineva a facut ceva, fara a se specifica si unde, proiectand stirea in arii geografice aflate prea putin sau deloc in interesul cititorului.

Revenind la situatia normala. in care ziaristul se afla in posesia tuturor datelor reclamate de cititor. punerea lor in pagina este ghidata de gestionarea interesului. Oricat ar fi de interesanta in sine, o stire poate fi „omorata'' de inabilitatea ziarului de a o continue cu o curiozitate crescanda.

Din aceasta perspectiva, practica presei a impus, pentru stire, o structura in doua trepte: a) introducerea sau capul stirii (purtand, mai pese tot si din ce in ce mai des, denumirea engleza de lead); b) corpul stirii, care dezvolta introducerea.

Introducerea stirii (sau lead-u) este nucleul informativ esential, care sintetizeaza principalele informatii. Ea indeplineste functiile: a) de a surprinde esenta faptului de viata, continand raspunsurile la intrebarile CINE, CE, UNDE. si CAND; b) de a acrosa cititorul la lectura.

Lucrare: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Document online: Istoria cinematografului - pe ani

Prima functie presupune inventivitate si inteligenta. Cea de-a doua se bazeaza pe arta sau maiestria ziaristului.

Ierarhia raspunsurilor la intrebarile enuntate deja tine de valoarea, de semnificatia, de importanta datelor aflate in posesia ziaristului. Exista cazuri in care publicul este interesat, in primul rand, de CINE a facut ceva, dupa cum exista si cazuri in care interesul prioritar este axat pe raspunsul la intrebarea CE, sau CAND, sau UNDE.

Odata formulat paragraful introductiv, ziaristul isi dezvolta stirea, avand grija sa pastreze caracterul unitar al textului, coerenta lui logica si sa acopere cu informatii toate centrele de interes public legate de faptul relatat.

Corpul stirii contine: date care explica si aprofundeaza introducerea; explicatii care ajuta la situarea evenimentului in context (antecedente, circumstante, consecinte):detalii secundare, care intregesc imaginea faptului relatat.

in functie de actualitatea faptului relatat, de cantitatea de informatii certe cu privire la el, precum si de caracterul sau inedit sau asteptat, practica scrisului de presa a cristalizat trei tehnici fundamentale de redactare a stirii de presa: piramida rasturnata, piramida normala si tehnica mixta.

incepem enumerarea tehnicilor de redactare cu piramida rasturnata-cunoscuta si sub denumirea de tehnica americana sau „tehnica lead' -intrucat este cea mai raspandita. Ea consta in prezentarea informatiei de baza in chiar introducerea stirii, dupa care urmeaza date explicative, complementare, de context, alte detalii.

Aceasta tehnica raspunde in modul cel mai adecvat asteptarilor lectorului modern, mereu in criza de timp si aflat permanent sub tirul masiv al bombardamentului informational , care vrea sa afle repede (eventual intre doua statii de metrou) CE s-a intamplat si abia apoi, in ipotetice clipe de ragaz, DE CE si CUM.

in cazul evenimentelor asteptate, despre care informatia de baza a fost deja livrata publicului (uneori concomitent cu desfasurarea sa, posibilitate la indemana radioului, sa zicem),punerea in pagini de ziar a stirii uzeaza, de regula, tehnica piramidei normale, conform careia stirea incepe cu raspunsul la intrebarile DE CE si CUM, explicand circumstantele, contextul, „istoria' faptului, lasand pentru finalul stirii, sau „baza piramidei', elementul informativ principal.

in sfarsit, stirile ample, de sinteza, impun, de regula, in procesul redactarii, tehnica mixta sau „forma-vagon', care consta in elaborarea mai multor paragrafe, fiecare continand, in detaliu, raspunsul la una dintre intrebarile pe care si le pune publicul mass media pe marginea unui eveniment de actualitate. Reusita unui asemenea tip de stire este conditionata de respectarea a doua reguli de baza: cea a unitatii paragrafelor, presupunand ca fiecare paragraf are un inteles de sine statator, si cea a continuitatii paragrafelor, care reclama inlantuirea logica a acestora, pentru a se asigura coerenta de ansamblu a stirii.

Indiferent de tehnica folosita, unul dintre cele mai importante momente ale redactarii unei stiri de presa este titrarea. intr-un timp caruia i-a placut sa se numeasca „secolul vitezei', cand, cu siguranta in ultima vreme, lectura presei devine din ce in ce mai mult lectura titlurilor de presa, titlul este obligat sa-si asume sarcini de o complexitate mereu crescanda, ajungand, la limita, sa se poata chiar lipsi de stirea pe care o presupune. ( Exista ziare a caror lectura poate fi considerata incheiata dupa parcurgerea titlurilor, dupa cum exista si un public care „citeste' presa prin intermediul radioului sau televiziunii, care, facand „revista presei', anunta sumarul titlurilor din presa zilei).

Astfel, reprezentand puntea de legatura intre cititor si stire, titlul indeplineste urmatoarele functii: pune in evidenta importanta stirii si sugereaza continutul acesteia: incita la lectura; constituie un element grafic de agrementare a paginii de ziar.

in practica de presa curenta, pentru a facilita lectura, titlul stirii poate fi descompus in mai multe elemente: supratitlul, care raspunde la intrebarile CAND si UNDE, titlulpropriu-zis, care raspunde la CINE si CE si subtitlul, care raspunde la DE CE si CAND. Lor li se poate adauga un sumar al principalelor informatii ale stirii (numit, in secretariatele de redactie, bumbistica)

Cele patru elemente ale titlului, fara a fi toate laolalta obligatorii, pot constitui, prin jocul caracterelor si al corpurilor de litera, precum si prin culoare, acel context grafic in stare sa alunge monotonia formala a paginii de ziar.

Mai mult arta decat meserie, mai mult inventivitate decat rutina, titrarea stirii de presa are. totusi, cateva imperative care, daca nu asigura cu certitudine succesul, inlatura (sau macar limiteaza) esecul. Astfel, teoreticienii mass media (vezi si Louis Guerv, Pratique de secretariat de redaction, PUF, Paris. 1973. p. 83 si unii.) considera ca. pentru a-si indeplini functiile specifice, un titlu trebuie sa indeplineasca urmatoarele calitati: sa aiba o cat mai deplina acoperire in continutul stirii: sa nu fie vag, prea general, si sa contina o informatie: sa fie usor de citit si de inteles; sa fie concis si sa aiba neaparat un verb la diateza activa.

In ciuda acestor exigente, in practica la zi a presei noastre gasim, nu de putine ori: titluri care, in ignorarea unei minime deontologii profesionale, anunta cu litere de-o schioapa „bombe' care nu explodeaza nicicand; titluri care arunca cititorul intr-un orizont atat de general, incat il dezintereseaza de acel ceva anume, care ar trebui sa fie continutul stirii: titluri care nu pot fi intelese decat cu ajutorul enciclopediilor, al dictionarelor tehnice sau al celor explicative ale limbii romane; titluri care. prin absenta verbului si abuzul de substantive-adjectivate, in loc sa sublinieze actiunea - elementul de cel mai mare interes al oricarei stiri-mai degraba „omoara' evenimentul. transformandu-1 intr-un static si inert bun de inventar.