Relatia ziarist - intervievat

Relatia ziarist - intervievat se cere considerata din cel putin trei perspective.

Prima ar fi cea a comportamentului de relatie. Fata de interlocutorul invitat la dialog, ziaristul trebuie sa adopte un comportament de gazda: civilizat, amabil, chiar prevenitor, asumandu-si rolul secundar si lasand prim-planul invitatului sau. Aflat in postura solicitantului (de informatii sau de opinii), ziaristul de interviu nu-si poate permite sa fie ostil, blazat, indiferent, sau sa afiseze aere de superioritate; dar nici complezent nu trebuie sa fie. intrucat el are in spate dreptul opiniei publice de a fi informata, precum si o institutie de presa, principal mijloc de diseminare a imaginii. Or. se stie, in societatile moderne, imaginea a devenit unul dintre cele mai vandute bunuri. (De unde si sporul fara precedent al ofertei de interviu, care se cere chestionat: ofertantul chiar are ce spune, sau vrea doar sa se vada spunand, indiferent ce?)

A doua perspectiva de considerare a relatiei ziarist-interviu este cea a deontologiei profesionale. Din acest punct de vedere, ziaristul trebuie sa se identifice cu publicul sau si sa-si asume interesele acestuia. Astfel, el isi va privi interlocutorul doar ca pe o sursa de informatie, nu ca pe un obiect de valorizat. Valorizarea interlocutorului, daca nu pleaca dintr-o naivitate si ea condamnabila, are mereu la baza interese inavuabile care. chiar daca nu pot fi probate, suspectate vor fi cu siguranta, lasand urme de nesters pe blazonul ziaristului. (Interviul valorizator cu un faimos patron al unui la fel de faimos joc piramidal, care promitea restituirea de opt ori a unei sume investite si care s-a dovedit, ulterior, a fi o escrocherie de mari proportii, i-a adus ziaristului cu pricina porecla „spalator de cadavre', de care n-a mai scapat niciodata).

Tot de deontologia profesionala tine si fair play-ul, in absenta caruia ziaristul poate uza de asa-numitele intrebari capcana, ieftine trucuri verbale.

care prind, insa, in fata unui interlocutor neavizat.(„Unul dintre cazurile cele mai flagrante de folosire a acestui truc-scrie David Randall in Jurnalistul universal-a avut loc atunci cand prin ziarele nationale britanice a inceput sa circule zvonul ca printul Edward, cel de-al patrulea copil al reginei, ar fi homosexual. Daily Minor 1-a urmarit pe print la New York si, in timpul unui eveniment public, a lansat intrebarea: Sunteti homosexuali Printul a fost destul de naiv sa raspunda Nu, iar a doua zi Mirror a aparut cu un titlu urias pe prima pagina: Nu sunt homosexual, declara Edward. Impresia cu care au raspuns cititorii a fost ca Edward chiar era, de fapt, homosexual, dar ca acum se straduia din rasputeri sa nege. Jurnalism dezgustator.')

In fine, este de la sine inteles ca citarea cu acuratete a spuselor interlocutorului este absolut obligatorie.

Cea de a treia perspectiva din care trebuie considerata relatia ziarist-intervievat este cea a eficientei. Or. cum eficienta interviului se masoara in cantitatea si calitatea informatiei obtinute de ziarist de la interlocutorul sau. se cere prevenita orice disfunctie care ar putea amana, diminua sau bloca acest transfer de informatie.

Exista, cu deosebire la ziaristii incepatori, stangacii de comportament care il inhiba pe interlocutor. Ei vor sa arate cat de bine informati sunt, sa demonstreze cat sunt ei de inteligenti, sau doar sa se pretinda ca atare, uitand ca ei sunt acolo, la interviu, nu pentru a fi destepti, ci pentru a obtine informatii. Mai mult chiar, pentru a obtine informatii atat de explicite, incat sa raspunda asteptarilor publicului mass media. Un ziarist a toate stiutor poate fi. in cel mai bun caz, un autor de monologuri, nu un partener de dialog.

Grija ziaristului nu trebuie sa fie una a afirmarii de sine. ci a exploatarii interlocutorului, in numele publicului sau. Interlocutorul nu trebuie intrerupt la tot pasul; el trebuie lasat sa vorbeasca. Ceea ce nu inseamna ca ziaristul nu trebuie sa controleze dialogul, lasandu-si conlocutorul sa bata campii sau sa-1 „abureasca', prin apelul la un incifrat jargon profesional, la judecati specioase sau la opinii extravagante.

in fine. ziaristul trebuie sa-si elibereze interlocutorul de grija formei discursului sau. asumandu-si integral corectitudinea formala a redactarii.

Dupa cum se vede, conditia ziaristului de interviu este. in ciuda aparentelor, una destul de pretentioasa, care solicita profesionalism, tact si un ridicat nivel cultural; asa cum se intampla, de astfel. in cazul oricarui alt bun ziarist.