Redactarea textului jurnalistic - etapele redactarii textului jurnalistic, newsworthiness si legile proximitatii.

	Universitatea „A. I. Cuza” Facultatea de Litere Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii Anul universitar: 2007-2008 TEXT JURNALISTIC		conf.univ.dr. Dorin POPA email: dpopa@uaic.ro Mobil: 0722 369654

Curs

1. Etapele redactarii textului jurnalistic

Procesul care are drept finalitate publicarea/difuzarea unui articol este precedat de alte operatiuni pregatitoare. Drumul de la eveniment la articol urmeaza, de regula, cinci etape:

Identificarea subiectului. Exista subiecte care trebuie cautate si subiecte ce par sa se ofere singure. Dar, un reporter bun cauta subiecte dincolo de ceea ce este evident. Putem afla asemenea subiecte interesante citind alte publicatii, urmarind emisiuni la radio si la televiziune, dar si la o cafea sau pe strada. In unele redactii, reporterilor li se indica/li se sugereaza, in cadrul unor sedinte sau in particular, temele ce ar putea fi investigate, astfel incat ei pot trece direct la etapa urmatoare.

Documentarea. Aflat la fata locului, reporterul va incerca sa adune cat mai multe informatii ce i-ar putea fi utile in redactarea articolului. De aceea, va consulta un numar cat mai mare de surse, apeland la tehnici diverse: interviuri, observatii personale. In aceasta etapa orice detaliu este semnificant: nestiind exact care va fi linia materialului, evolutia lui, nu poate fi neglijat nici un aspect al evenimentului.

Analizarea datelor si intocmirea unui plan de atac. Revenit in redactie, jurnalistul face analiza datelor obtinute, determina cea mai potrivita abordare, in concordanta cu materialul adunat, si purcede, apoi, la intocmirea unui plan care sa valorifice punctele sale esentiale. Planul variaza, ca forma si complexitate, de la reporter la reporter. Importanta este conceperea lui astfel incat sa-i usureze munca, sa-i permita o viziune de ansamblu si desprinderea unor concluzii. In cadrul acestei etape, punctele de reper ale demersului jurnalistic sunt organizarea detaliilor si plasarea lor in cadrul informatiei principale intr-o maniera revelatorie. Cele doua tipuri de materiale de care jurnalistul dispune acum – cu referinta directa la eveniment si de context, descoperite in arhive, biblioteci sau memoria personala – vor fi supuse unui proces de selectie, organizat in jurul a trei criterii: actualitate, semnificatie si captarea interesului.

Redactarea pe ciorna presupune inlantuirea datelor culese intr-un tot unitar, care sa raspunda in primul rand imperativului claritatii. Pentru aceasta se vor utiliza mijloace simple ce faciliteaza lectura: un titlu sugestiv, un chapeau informativ sau incitativ bine redactat etc. Secventele planului conceput anterior vor fi distribuite astfel inat compozitia finala sa fie echilibrata (sa surprinda, adica, originea, desfasurarea evenimentelor, deznodamantul lor) si sa raspunda celor sase intrebari: cine?, ce?, cand?, unde?, de ce? si cum? Planul, care dupa documentarea suplimentara poate sa nu mai corespunda necesitatilor, trebuie ajustat, modificat. El nu reprezinta, in definitiv, decat o schita permanent mobila, sanjabila.

Stilizarea Demersul redactional se va desfasura acum din perspectiva stilistica. Or, aceasta operatiune solicita redactorului detasarea emotionala, crearea unei zone de minima obiectivitate. Altfel, erorile, inadecvarile, stangaciile vor fi dificil de detectat. Rezultatele analizei pot impune doar cateva ajustari sau, dimpotriva, rescrierea intregului articol. Jurnalistii profesionisti care au avantajul experientei redactionale recomanda pentru aceasta etapa consultarea unei liste cu principiile unei scriituri de calitate, pe care o vom prezenta in capitolul dedicat normelor si principiilor de redactare a textului jurnalistic.

Pe de alta parte, I. Biberi[1] radiografiaza patru mari faze in redactarea unui text, cu specificatia ca acestea sunt valabile pentru toate tipurile de texte:

Incubatia – faza prepararii actului de inventie creatoare;

Lucrare: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Document online: Istoria cinematografului - pe ani

Actualizarea – contureaza incubatia si materializeaza, ofera consistenta, densitate textului in pregatire;

Redactarea – in care intervine si inventivitatea personala;

Munca de atelier – procesul de finisare, de stilizare.

2. Criterii de alegere a subiectului

Dintre cele cinci etape enumerate mai sus, cea care vizeaza alegerea subiectului se dovedeste a fi, in practica, cea mai anevoioasa si cea mai putin apreciata etapa a activitatii jurnalistice. Cercetatorii si jurnalistii au stabilit numeroase etaloane, grile de selectie atribuind, pe diferite scale, valori diferite informatiilor. Dintre acestea, doar trei s-au impus: actualitatea, semnificatia si gradul de interes.

ACTUALITATEA este o valoare specifica tuturor marfurilor media. Publicul asteapta ca presa sa il informeze, in timp util, real despre contemporanii lui, despre evenimente care se petrec acolo unde prezenta lui fizica nu este posibila. Altfel spus, actualitatea reprezinta un element al gradului de interes. Acesta este motivul pentru care jurnalistii isi pun uneori viata in pericol: obtinerea exclusivitatii, prezenta la fata locului – totul se desfasoara in virtutea concordantei, a simultaneitatii intre producerea evenimentului si cei interesati de producerea lui. Transmisiunile in direct sunt rezultanta acestei presiuni temporale.

SEMNIFICATIA priveste faptul in sine, consecintele lui. I se cer, astfel, jurnalistului calitati de vizionar intr-o oarecare masura. El trebuie sa aprecieze corect evenimentele, consecintele lor pentru public, sa le situeze in context, sa le integreze, adica, in plan social.

GRADUL DE INTERES vizeaza posibila atitudine a consumatorului fata de prezentarea unui anume eveniment. Or, cum am observat, publicul nu are aceeasi structura, avem de-a face mai mult cu publicuri, decat cu un public. Sferele lor de interes vor fi si ele, prin urmare, foarte neomogene. Apoi, interesul trebuie corelat cu actualitatea, cu semnificatia evenimentului si cu localizarea lui spatiala. Intre spatiu si grad de interes raportul este invers proportional, evenimentele desfasurate in apropiere fiind mult mai actractive decat cele din alte zone geografice. Ph. Gaillard adauga un aspect particular legat de gradul de sensibilitate al publicului, de inclinatia sa de a se identifica cu actorii unui fapt divers. „Astfel, un public intelectual se va preocupa prea putin de povestile de dragoste ale vedetelor si capetelor incoronate, iar un public de mame gospodine va vibra in mod special afland nu conteaza ce stire care priveste copiii”[2] .

Pentru D. Randall[3] , pe scala valorica, informatiile se structureaza astfel:

Articolele despre ce s-a intamplat;

Articolele despre ceea ce se spune ca se intampla sau s-a intamplat;

Articolele despre ceea ce se spune ca se va intampla;

Articolele despre ceea ce se declara.

Notiunea de valoare a informatiei are pentru Harold Evans, editor la The Sunday Times, o acceptiune similara: “Informatiile sunt oamenii”. Lordul Northcliff, supranumit baronul media, declara si el ca: „Informatie inseamna ceea ce doreste cineva undeva sa ascunda; restul e numai publicitate”.

Una dintre cele mai succinte explicatii ale valorii informatiei este surprinsa de J. Galung si M. Ruge in lucrarea Structuring and selecting news[4] . Cei doi afirma ca evenimentele, pentru a fi prezentate opiniei publice, trebuie sa indeplineasca unul sau mai multe dintre urmatoarele criterii:

Frecventa

Amplitudinea – cu cat mai mult, cu atat mai bine, cu cat mai dramatic, cu atat mai mult de exploatat;

Non-ambiguitatea – cu cat evenimentele sunt mai limpezi, mai necomplicate, cu atat vor fi mai usor de observat si de relatat;

Familiaritatea – faptele etnocentrice, din proximitatea culturala, primeaza ca interes;

Corespondenta – gradul in care evenimentele se intalnesc cu dorintele, aspiratiile, nevoile, predictiile noastre chiar. Cei doi cercetatori avanseaza aici ipoteza consonantei, dupa care lucrurile familiare sunt inregistrate cu mai multa usurinta decat cele necunoscute, pentru ca vin pe fondul unei cunoasteri prealabile si, implicit, al unui interes prealabil;

Surpriza – reprezinta, intr-un fel, antidotul familiaritatii si al corespondentei; evenimentele trebuie sa fie neasteptate, rare ca sa devina informatii pretioase;

Continuitatea – chiar daca amplitudinea scade, inevitabil, in timp, ceea ce a fost considerat o data un eveniment de presa va manifesta in continuare, pentru o perioada de timp, interes;

Compozitia – alternarea informatiilor interne cu cele externe, a celor politice cu cele sociale sau de fapt divers.

Pentru a stabili contactul cu audienta, jurnalistii realizeaza un dublu efort: transforma evenimentele in stiri, in informatie publicistica, si le adapteaza cerintelor, gusturilor acesteia. Rezultatul va fi reflectat de numarul de exemplare vandute sau de cotele de audienta.

3. Legile proximitatii

Organizarea textului jurnalistic este orientata, in viziunea lui Dumitru Irimia, dupa doua principii ale comunicarii estetice: sugestivitatea si verosimilul.

Orice text jurnalistic incearca sa se apropie de aceste principii prin diverse mijloace tehnice (de redactare) si stilistice. Printre modalitatile tehnice se numara si legile proximitatii care contribuie la valorizarea unei informatii.

Proximitatea temporala prefera faptelor din trecutul apropiat (adica celor care au avut loc deja) pe cele din viitorul apropiat (ce urmeaza a se petrece). Abia apoi pe cele din trecutul indepartat. Daca vorbim de cutremure, cel din 1977 este deja trecut indepartat. Intr-un articol pe aceasta tema, vor fi reamintite doar cele din ultimii zece ani. Cutremurele din 1977, 1940, 1870 pot figura intr-un chenar (o fereastra) separat(a), dar nu vor face parte din corpul articolului.

Proximitatea spatiala. Un eveniment este cu atat mai interesant pentru public cu cat s-a petrecut mai apropiere de el. Aceasta deoarece oamenii au aproape intotdeauna tendinta de a se substitui/identifica cu cei direct implicati, de a trai evenimente care nu le apartin si pe care le vor incadra apoi in propria experienta. Or, este mult mai usor de realizat acest lucru daca decorul si actorii sunt cunoscuti. In acest sens, un accident din Iasi va fi diferit perceput de locuitorii din aceasta localitate fata de cei din Bucuresti sau Paris.

Proximitatea sociala se traduce preponderent prin colectivitate, prin apartenenta la un grup social, religios, politic, profesional, cultural etc. O eroare judiciara la Brasov ar putea deveni o stire in presa din Germania cu conditia ca una dintre victime sa fie de nationalitate germana. Daca aceasta mai este si o persoana publica, stirea ar putea deveni articol.

Proximitatea afectiva (sau interesul uman) este corelata cu instinctele vitale ale omului si impune abordarea unor subiecte precum: viata, moarte, suferinta, sexualitate, droguri, violenta, securitate sociala etc.

De asemenea, o stire va avea o valoare mai mare (newsworthiness) daca persoanele implicate sunt foarte cunoscute (de notorietate) si daca evenimentul e neobisnuit (raritatea). Astfel, faptul ca un student a racit nu reprezinta un fapt de presa, pentru ca nu prezinta interes pentru un numar mare de cititori (decat cel mult pentru prieteni si apropiati). In schimb, cu totul altfel stau lucrurile daca studentul respectiv a contaminat 100 de colegi ori presedintele tarii este cel care s-a imbolnavit, cazuri in care avem de-a face cu fapte de presa autentice. La fel, un om muscat de un caine nu reprezinta un fapt pentru o stire; dar, daca un om musca un caine, faptul poate deveni subiect de stire.