Imagine si ritual in manifestarile politicului

Imagine si ritual in manifestarile politicului

Este crucial si chiar vital pentru institutii sa se comunice, sa se iveasca si sa apara pe scena ritualica. Vointa sefilor de stat de "a mediatiza" intalnirile lor solemne si ritualice, in scopul de a le face vazute de un numar cat mai mare de indivizi, confirma aceasta stare de fapt, chiar daca o parte a incarcaturii de sacru s-a evaporat.

Institutiile isi modifica organizarea si strategiile, acordand o atentie prioritara propriei prezentari dar si mesajelor difuzate iar puterea descopera ca legitimitatea sa depinde de capacitatea guvernantilor de a comunica, de a influenta opiniile celorlalti. "Media devine, astfel, instrumental privilegiat pentru a raspunde acestei necesitati, pentru a dinamita delimitarile spatiului privat, pentru a produce credinte si a "tele"-comanda conduitele" (Balandier, 2000, p. 146). A actiona mediatic inseamna, mai ales, a actiona folosind cuvantul si imaginea si a recurge apoi la mijloacele spectacularului, ale constructiei realului prin intermediul dramatizarii.

In culturile civic-participative din Occident, sub influenta mass media, cultura civica se transforma intr-o cultura a spectacolului. Aceasta din urma se bazeaza pe simulare,

artificiu iar individul se considera un actor politic, atunci cand nu este decat un spectator, abuzat de «jocul politicii» pe fondul micilor ecrane si al panourilor de proiectie. In acest joc al imaginilor, conform valorilor culturii participative, indivizii se simt participanti activi la viata politica si prin votul lor cred ca pot influ­enta deciziile guvernantilor. "Aceasta credinta deriva din identificarea simbolica cu rolul jucat de lider. Aceasta proiectie inconstienta, alimentata de mass media, sub forma spectacolului, ii confera un rol de «reprezentare»" (Frigioiu, 2007, p. 30). Mai multi antropologi au subliniat complementaritatea ritului cu mitul in procesul de legitimare si de actualizare a ordinii politice. Nu exista ritual si nici ritualuri politice fara medierea simbolica a realitatii. "Prin faptul ca simbolurile ascund si releva in acelasi timp, ele sunt o punte de legatura intre realitatea fizica si cea imaginara" (Frigioiu, 2009, p. 201).

Formele simbolice ale interactiunilor din politica sunt legate prin unele mecanisme comune, sociale si psihologice. Formele si termenii limbajului "consolideaza perspectivele de protectie stabilite prin simboluri politice, interactionand in mod subtil cu actiunile, pentru a da forma valorilor, normelor si supozitiilor asupra posibilitatilor viitoare" (Edelman, 1999, p. 179). Succesul comunicatorilor, din orice domeniu, se datoreaza, de cele mai multe ori, imaginii sau carismei.

In societatea contemporana, televiziunea, publicitatea si sondajele reprezinta modalitati importante de influentare sociala, ce au fost adoptate de clasa politica pentru obtinerea adeziunii membrilor societatii civile. Imaginea este o viziune globala asupra persoanei. Ea provine din experienta individuala si din informatiile parvenite din mass-media si este sinteza a tot ceea ce stim, adevarat sau fals, despre subiectul pe care ea il reprezinta. Cetatenii percep omul politic, partidul, organizatia sau institutia politica in functie de imaginea care este promovata.

Imaginea politica propusa de tehnicile audio-vizuale se afla la confluenta dintre priza factorilor de seductie ai personalitatii si forta de atractie a stilului de viata burghez. Confortul intim, bucuria vietii in familia reunita la masa de duminica frip­tura cu cartofi prajiti, bancurile etc., toate acestea impun o imagine a candidatului in care dimensiunea cognitiva dispare (Frigioiu, 2007, p. 12). Imaginea devine astfel o fotografie, un ine­fabil social', un substitut pentru programul politic al candidatului.

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

In procesul guvernarii aceasta imagine formal-exterioara, compusa din elemente predomi­nant de natura fizica, se va disipa. In procesele de constructie a imaginii apare relatia de valorizare care antreneaza datele de baza ale personalitatii politice. Kenneth, R. Boulding in studiul "The Image" arata ca imaginea, ca structura subiectiva a oricarui individ sau organizatie, consta nu doar in imaginile faptice , ci si in cele valorice . Exista o diferenta intre imaginea pe care o avem despre obiectele fizice in spatiu si timp si valorizarea pe care o dam acestor obiecte si fapte care tin de ele (apud Frigiou, 2007, pp. 12-13).

Pentru a se singulariza in multimea reprezentantilor puterii, un om politic trebuie sa-si construiasca o imagine proprie, care sa-i releveze o identitate politica diferita de cea a adversarilor, o imagine cu care un potential alegator sa se poata usor identifica. "Un om politic poate juca atuul tineretii sale sau al profesionalismului sau, al onestitatii sau al ideilor noi pe care le promoveaza" (Stoiciu, 2000, p. 17). Prezentarea clara a aceastei imagini in fata electoratului este foarte importanta, chiar daca este contestata de adversarii politici. Imaginea unui politician nu este judecata si evaluata in termeni de adevarat si fals, ci in termeni de popularitate, claritate, contradictie sau confuzie.

Ca afis politic, imaginea doreste sa produca incredere, sa determine convingerea si "sa joace pe ideea dramatizarii pozitive a viitorului" (Balandier, 2000, p. 152). Prin imagine, mesajul este personalizat si poate deveni exemplar. Cele mai mai active sunt imaginile in miscare, transmise prin televiziune si alte mijloace de inalta performanta tehnica, ce poarta cu ele o autoritate cu efect imediat, oferind influenta si putere. Patosul emotional, manifest sau ascuns, prezent in discursurile si imaginile politice si in reactiile pe care le provoaca, instaureaza o aparenta de realitate a confruntarii politice, a importantei mizelor, dar si iluzia coplesitoare a unei reprezentari dramatice de proportii.

O conditie fundamentala pentru impunerea cu succes a unei imagini politice o reprezinta luarea in considerare a trecutului omului politic, a contextului social si a actiunilor adversarilor. O latura importanta a imaginii este pozitionarea. Aceasta contine elementele semnificative, care apar de la sine in momentul evocarii imaginii respective. De asemenea, pentru ca imaginea publica sa fie durabila, este necesar ca omul politic sa reprezinte mai mult decit ceva de interes imediat. Iar pentru aceasta, el trebuie sa comunice si altceva decit interese politice, mai ales calitati umane dezirabile.

Dramatizarea este un element constitutiv al instaurarii, exercitarii si conservarii puterii politice. Evenimentele politice sint reprezentate mediatic si imediat si, intotdeauna, se valorifica toate resorturile dramei politice.

In evenimentele petrecute la 11 septembrie 2002, in Statele Unite ale Americii intalnim dramatizarea prin teroare. Violenta s-a manifestat prin intermediul surprizei, actiunea a fost ritualizata si sacrificiala. Acest mod de actiune politica, ce speculeaza spaimele colective, dramatizeaza, pentru a determina contagiunea, convertind adeziunea membrilor unui grup, pentru a provoca, in cele din urma, o comuniune puternica.

Manifestarea politicului este deosebit de spectaculoasa, este dramatica si dinamica. Scena politica este recomandata privirilor telespectatorilor ce devin astfel spectator de la distanta a dramei montate pentru ei / cel mai adesea sub forma unei succinte confruntari de vedete politice.

Tot mai multi teoreticieni apreciaza ca, in prezent, politicul este asociat intr-o masura tot mai mare imaginilor, in detrimentul cuvantului. Acest fapt isi gaseste explicatia in dominatia tehnicilor care le produc, le regizeaza inlantuirea si eficacitatea "narativa". Prin intermediul lor, se modeleaza evenimentul si opinia publica. In viziunea teoreticienilor studiati, istoria politica, pe termen lung, marcheaza trecerea de la individul - subiect, la cetatean si de la acesta la persoana manipulata sub influenta raporturilor stabilite cu producatorii profesionisti de opinie, in special a opiniei politice. Dramaturgia politica contemporana se diferentiaza din ce in ce mai putin de spectacolul care recurge la imagini. Puterea devine vedeta. Aceasta este rasturnarea decisiva petrecuta in timpul anilor'70. Intregul univers politic este un spatiu dramatic unde se produc efecte.

Multiplicarea si difuzarea de media moderne a modificat in profunzime modul de producer a imaginilor politice. Politica se realizeaza prin difuzarea cotidiana de imagini. Acestea pot fi realizate intr-un numar foarte mare cu ocazia unor evenimente sau circumstante care nu trebuie sa fie exceptionale; de aceea, ele ajung sa devina fapte cotidiene, banale. De aceea, ele trebuie reinnoite sau sa dobandeasca aparenta de noutate. Puterea dispune, astfel, de o veritabila tehnologie a aparentelor.

Dincolo de culturi si de epoci, puterea exista si se desavarseste sub ochii martorilor sai; in fata acestora, imaginea omului politic trebuie sa se arate in avantajul sau cu orice pret. Puterea inceteaza sa mai fie absenta, abstracta si este vie. Dupa R. G. Schwartzenberg ideilor li se substituie personajele ce capteaza atentia si inflacareaza imaginatia. Ele isi justifica utilitatea prin apartenenta la un repertoriu unde figureaza eroi, oameni comuni (identificabili cu guvernantii obisnuiti), liderul charismatic, tatal, mama (denumita si "nonfemeia politica"). Circumstantele construiesc si deconstruiesc aceste personaje, provoaca succesiunea rolurilor, conditioneaza diferitele imagini ale autoritatii (apud Balandier, 2000, p. 116).

Mai bine echipat pentru a produce imagini, guvernantul se afla, totusi, in situatia paradoxala de a vedea aceasta capacitate reducandu-se datorita propriei uzuri. "Tehnicile audiovizuale de care dispune puterea, permit o dramatizare permanenta sau aproape permanenta si, in consecinta, mai putin dependenta de ciclul anual al ceremonialului politic" (Balandier, 2000, p. 116). Realitatea pare mai putin puternica decat imaginea.

Jocurile ecranului impun un nou tip de actor politic, "telepoliticianul". Universul politic pare mult mai deschis fata de guvernati. Comunicarea dintre guvernanti si guvernati nu a fost niciodata atat de instrumentalizata ca acum. Serviciile de presa si de comunicare, utilizarea diverselor media, jocurile de rol evidente cu ocazia diverselor intrevederi, declaratiile circumstantiale, dezbaterile puse in scena sunt tot atatea mijloace asociate pentru a adapta limbajul politic la publicul tinta. Obiectivul este cel al producerii impactului, astfel incat acest limbaj sa fie inteles si retinut.

Ritul structureaza imaginarul politic intr-un ansamblu coerent, iar finalitatea lui este de a solidariza individul cu colectivitatea, cu viata organizata. Inaugurarea unui edificiu public, de exemplu, este un excelent prilej pentru un presedinte sau un prim-ministru sa-si imbunatateasca imaginea sau sa castige increderea populatiei. Ea se compune din urmatoarele secvente (Frigioiu, 2009, p. 192):

(a) marcarea simbolica a spatiului (pavoazarea cu drapele, buchete de flori etc.);

(b) prezenta camerelor de luat vederi, ceea ce indica faptul ca un eveniment important se va produce;

(c) prezenta notabilitatilor centrale si locale (ministrul de resort, prefectul judetului, primarul localitatii);

(d) prezenta unui public numeros;

(e) alocutiunea de bun venit;

(f) taierea panglicii inaugurale; (g) alocutiunea oaspetelui de onoare.

Unele din aceste secvente pot lipsi sau pot fi inversate; esentialul este ca "evenimentul organizat, prin forta lui emotionala, sa devina o «capcana a gandirii» pentru publicul spectator prin orientarea perceptiei sociale" (Ibidem).

Ritul politic constituie un moment al puterii ca performanta, o implinire autentica a vietii institutionale. "In timpul acestor rituri, puterea se ofera societatii spre a fi vazuta, iar faptul de a se arata astfel dobandeste o dimensiune politica activa" (Lardellier, 2009, p. 247). A oferi spre a fi vazut pare deci o dimensiune cosubstantiala a ordinii politice. Aceasta din urma opereaza in sfera reprezentarii (Ibidem). Persuasiunea politica releva mai putin argumentatia, cat ceea ce se manifesta spectacular prin efectul artei vizuale.

Din momentul in care puterea se instituie, omul politic incepe sa existe si el, in mare parte, prin aceste aparitii ceremoniale care il pun in contact cu cetatenii, divinizandu-i imaginea, «istoricizandu-i» discursul. Datorita dobandirii tehnicilor celor mai avansate, comunicarea acapareaza imaginarul, produce realitatea si simularile acesteia, construieste si impune personaje detinatoare de putere sau le include in aria sa de dependenta.

Fara televiziune, radio, presa de mare tiraj, aceasta teatralizare a democratiei isi pierde semnificatia nationala; ea urmand sa fie jucata in mod deosebit, pe numeroase scene locale. Posibilitatile de multiplicare a imaginilor politice introduce obisnuinta si detasarea cetatenilor - spectatori, scaderea impactului demonstratiilor.

Pentru a limita aceste vulnerabilitati, puterea si adversarii sai trebuie sa recurga la toate resursele actuale ale dramaturgiei politice si sa asigure reinnoirea (si, de asemenea, inflatia de imagni). "In societatea media, influenta politica este alimentata de eveniment, acesta fiind «motorul» dramatizarilor care genereaza influenta si o intretin" (Balandier, 2000, p. 118). Modernitatea se caracterizeaza nu numai prin iruptia evenimentului si a efemerului, ci de asemenea si prin luarea in consideratie a viitorului, a fortelor provocatoare de mari schimbari.

Prin dezbateri televizate, anchete si sondaje, tehnicile moderne de comunicare contri­buie la instaurarea unei democratii directe care echivaleaza cu un fel de sufragiu instantaneu, fiindca cetateanul-telespectator poate sa-si formeze de acum inainte o opinie cu privire la evenimentele momentului apasand regulat pe butonul televizorului sau. Evenimentele televizuale care transforma in ceremonie procesul democratic insusi sunt numite de . Daniel Dayan evenimente-confruntare sau "confruntari-aranjate" (Dayan, 2010, p. 251). Un exemplu semnificativ il constituie dezbaterile electorale prezidentiale. "Ele impun ca perfect legitima dimensiunea posibil conflictuala a tuturor dezbaterilor politice, care pleaca de la modul in care partidele politice se raporteaza la ideea de «bine comun»" (Ibidem, p. 251). Evenimentele confruntare sunt orientate spre registrul argumentativ; ele demonstreaza ca pot exista ceremonii solemne legate de autoritatea bazata pe ratiune.

Campaniile electorale analizate din punctul de vedere al comunicarii politice apar ca momente de supraincarcare simbolica, in care se infrunta definitii ale situatiei, fiecare vizand sa devina dominanta. Acestea pot avea forme variabile, in functie de argumentele si de povestirile pe care ele le mobilizeaza. Accentuarea dimensiunii argumentative a discursului politic determina examinarea procedurilor logico-discursive prin care sunt elaborate schematizarile, adica reprezentarile simplificate ale situatiilor politice. Dimpotriva, reliefarea dimensiunii narative impinge la intelegerea mecanismelor de punere in povestire, discursul electoral avand drept continut atat o retrospectiva, ca bilant al actiunii guvernamentale, cat si un program de actiune de intreprins.

Miza comunicarii electorale o reprezinta controlul asupra constructiei unei realitati si modelarea reprezentarilor caci, in functie de aceste reprezentari se orienteaza conduitele. Cand oamenii politici ajung sa prezinte situatiile ca fiind reale, ele ajung sa devina reale in consecintele lor. Reprezentarile subiective apar drept consecinte obiective ale interactiunii discursive a candidatilor politici. Daca un locutor politic reuseste sa instaureze propria reprezentare asupra situatiei politice intr-o pozitie dominanta, atunci va creste potentialul capacitatilor si abilitatilor sale de a influenta conduitele electorilor si de a provoca efectele intentionate asupra ordinii social - politice.