Cum si cu cine comunicam - comunicarea intrapersonala si interpersonala

Obiective:

• A cunoaste importanta cuvintelor
• A nu pierde din vedrere cu cine vorbim
• Evitarea vorbirii in gol
• A atinge performante in procesul vorbirii

2.1. Comunicarea are caracteristici specifice

E bine sa ne amintim ca nu exista cuvinte in stare pura decat in dictionar, doar acolo se afla sensul lor de baza. Odata rostite, ele sunt transformate in mesaje. Insotite de gesturi, de ton, de locul si momentul ales devin parte integranta a personalitatii noastre. Sunt stilul nostru personal. Si nici cuvintele, oricat de importante, nu sunt suficiente. Cercetatorii americani au realizat studii experimentale cu ajutorul camerei video. Ei au aratat, in observatia directa sau cu camera video in spatele unei oglinzi fara staniu, ca macar 75% din comunicarea dintre indivizi este non-verbala.

Ca proces, comunicarea presupune o serie de caracteristici care o definesc in egala masura si care, pentru a intregi procesul, se cer implicate sau subsumate. Ele se pot regasi in parte sau in totalitate in cadrul unui tip de mesaj. Aceste caracteristici sunt:

Reciprocitate

Nimic nu poate fi mai la antipodul individualismului si egocentrismului decat comunicarea. De altfel, nu intamplator, originea cuvantului ne trimite la un sens mult mai profund, care tine de viata crestina si care in limba romana, inainte de a fi comunicare a fost cuminecatura, impartasire si impartasanie (Constantin Noica a scris un minunat articol pe aceasta tema). Comunicarea este un proces bidirectional atat in raporturile ierarhice cat si in raporturile dintre prieteni. In timp ce vorbim, ascultam si pregatim replica urmatoare, tinand seama si de ce am spus si de ce abia am auzit.

Reciprocitatea este o caracteristica a comunicarii pentru ca, in general, comunicarea este un proces bidirectional, care nu are sens fara parteneriat. Acest adevar este valabil si cand ne referim la relatiile ierarhice (dintre sefi si subordonati) dar si cand avem in vedere viata cotidiana. In ambele cazuri comunicarea presupune si continuitatea si simultaneitatea transmiterii mesajelor. Continuitate, fiindca orice cuvant, sintagma, propozitie sau fraza trebuie sa aiba o legatura cu sensul sau starea precedenta. Aceasta chiar si atunci cand se sare peste etape - este nevoie de o logica a mesajului. De pilda, vorbim cu cineva asezat alaturi la o masa, iar la un moment dat discuzia lancezeste. Putem spune ceva despre vreme, chiar daca nu am amintit ceva despre subiect pana acum. Dar Cred ca nu va va mai tine mult caldura aceasta dorida, ce credeti ? inseamna in subtext : Sunt dispus sa vorbim, nu-mi face placere ca nu comunicam mai profund, hai sa mai incercam, nu se poate sa nu stabilim o relatie, as regreta sa ne despartim fara sa ne cunoastem cat de cat.

Scop

Orice comunicare are un scop, inteles atat ca mesaj in sine cat si ca transmitere si receptionare de informatie. Fie ca este constientizat fie ca nu, scopul nu poate lipsi. Chiar cand este lipsit de continut, mesajul transmite ceva: adevarul ca nu contine nimic!. Obisnuim sa spunem adesea, pentru a ne face intelesi sau pentru a ne arata altruismul " eu nu am nici un interes, spun asta doar . " Si urmeaza precizarea fugara a scopului: "ca sa-ti fac un bine, ca sa nu zici ca nu ti-am spus, ca sa vezi ca nu am nici un interes etc." Dar si aceste explicatii, mai ales ele, arata existenta unui scop. Si daca proverbul Scopul scuza mijloacele este sau nu acceptabil in continutul sau ar constitui subiectul altui curs, este bine de stiut ca mijloacele pe care ni le alegem in comunicarea scopului sunt foarte importante. De pilda, am vazut cati contemporani de-ai nostri au dorit sa devina nici mai mult nici mai putin decat presedinti de stat, ditamai presedinti ai Romaniei. Nimic mai frumos, dar am observat cu usurinta oricare dintre noi ca nu au reusit sa demonstreze, sa ne comunice scopul real pentru care doresc acest lucru.

Scopul trebuie inteles in sens larg, perceput ca un mesaj pe care il transmitem cu o oarecare intentie si de la care asteptam o reactie. El se poate reduce la o simpla informatie, dar, din aproape in aproape, se dezvolta si rezultatele intrec orice asteptare. Cuvantul scop nu trebuie sa ne creeze complexe si sa ne duca cu gandul la un aspect meschin.

A avea un scop in orice actiune nu inseamna decat ca suntem constienti de cuvintele, de gesturile si de finalitatea faptelor noastre.

Ireversibilitate

Folclorul romanesc abunda in proverbe care atrag atentia asupra valorii cuvintele, dar si a grijii ce trebuie aratata rostirii. Unul zice: Vorba ce zboara odata nu se mai intoarce. Altul e de-a dreptul ironic: Vorba din gura ti-o iesit, mai bine sa fi tusit. Urmatorul este si mai expresiv: Cuvantul e ca vantul, nu se ajunge nici cu armasarul, nici cu ogarul. Aceasta vrea sa spuna ca odata transmis mesajul nu poate fi retras. Din pacate, suntem putin constienti de aceasta trasatura a mesajului, iar noi, firi latine, gresim adesea necitind mesajul inainte de a-l transmite. Daca ne-am da seama de fiecare data ca mesajul este ireversibil, am gandi mai mult inainte de a vorbi, ne-am citi de cateva ori un e-mail inainte de a apasa pe sand, ne-am planifica si analiza frazele inainte de a forma un numar de telefon.

Proverbul romanesc "daca taceai filozof ramaneai" vrea sa spuna ca exact mesajul transmis pe negandite a stricat buna impresie pe care o facusem inainte de a vorbi, de a comunica, fiindca, iata, in acest caz, tacere comunica mai avantajos decat cuvintele. Ireversibilitatea trebuie vazuta in stransa dependenta cu impactul pe care mesajul il poate avea asupra celui care l-a receptionat.

Asa cum arata si cuvantul, odata transmis, mesajul nu poate fi retras. Ireversibilitatea trebuie vazuta in stransa dependenta cu impactul pe care mesajul il poate avea asupra celui care l-a receptionat. Anton Pann a notat proverbul care exprima cel mai bine aceasta situatie: decat sa fi vorbit mai bine sa fi tusit.

Proces simbolic

Comunicarea utilizeaza simboluri, acestea fiind folosite pentru a transmite idei. Cuvantul simbol vine in limba noastra prin intermediul limbii franceze, fr. symbole, preluat de franceza din latinescul symbolum. Grecii aveau cuvantul symbolon, care insemna semn de recunoastere.

Este vorba de o imagine sau de un semn concret prin care sunt sugerate insusirile caracteristice ale unor fenomene sau notiuni abstracte. Importanta simbolului in comunicare este atat de mare incat a dat nastere la un intreg curent literar, simbolismul extinzandu-se asupra tuturor artelor si chiar asupra activitatii cotidiene. Importanta simbolului si manifestarea lui la nivelul cuvintelor sunt analizate chiar de la inceputul secolului XX, odata cu aparitia, in anul 1916, a celebrului curs al lui Ferdinand de Saussure, Cours de linguistique generale.

Este un procedeu frecvent in viata noastra cotidiana. Chiar daca nu realizam de fiecare data procedeul, comunicarea dintre oameni contine la tot pasul simboluri, fie in vorbire fie in limbajul nonverbal. Cel mai adesea, simbolurile sunt folosite atunci cand se doreste transmiterea unor idei, dar nici transmiterea sentimentelor nu se poate lipsi de apelul la simboluri. Cand ne trezim dimineata si spunem mor de foame vorbim metaforic. Cravata pe care o legam la gat este un simbol al elegantei, dar si cand spunem sotiei pa comunicam nu doar la revedere, ci si te sarut, astept sa ne revedem, ma voi intoarce la timp la masa.

Proces real

Tocmai pentru ca toti oamenii sunt intr-o relatie de interdependenta, au nevoie de comunicare si o fac zi de zi, a aparut teama, deloc artificiala, ca in fond nu am mai putea comunica. In realitate, indivizii, in tot ceea ce fac, comunica. Prin intermediul acestui proces se formeaza sistemul de valori, credinte si atitudini ale indivizilor. Comunicam prin simpla noastra prezenta, prin cuvinte si prin taceri, prin felul in care ne imbracam, prin parfumul pe care-l folosim, prin automobilul proprietate personala, prin catelul pe care il scoatem la plimbare. Nimic nu este mai concret in viata noastra decat comunicarea. De aici si grija care-i trebuie acordata, nu doar din obligatii academice care impun audierea sau citire acestui curs . Importanta comunicarii reale in viata mea, de pilda, este demonstrata chiar si prin visele pe care le am, si ma refer la visele concrete, din timpul noptii, cand spun cuiva exact ce nu am reusit sa-i spun in timpul zilei sau intr-o intamplare mai de demult. Ca sa nu mai vorbesc de cosmaruri, rare, dar existente, cand nenorociri mari sunt gata sa se petreaca, iar eu nu pot sa le preintampin fiindca am gura inchisa, sunt incapabil sa vorbesc sau sa tip. Ce inseamna aceste neputinte e treaba psihanalistilor, dar sunt convins ca e o neimplinire comunicativa.

Nimic nu este mai real decat comunicarea, chiar daca ea se bazeaza in principal pe cuvinte, pe vorbe care nu au materialitate. Dar oamenii, in tot ce fac, intr-un fel sau altul, comunica, iar prin intermediul acestui proces se formeaza sistemele de valori, credinte si atitudini ale indivizilor. Pot fi numeroasele motivele care sa duca la destramarea unei casatorii, ca sa luam un exemplu - dar totul se prabuseste in clipa in care partenerii se conving ca nu mai au ce sa-si spuna. Comunicarea este singura usa prin care se patrunde in inima cuiva, in gandul cuiva, este transfer de sentimente si singura certitudine ca omul nu este singur. Sunt multi tineri, in special ei, care cred ca banii sunt elementul principal al vietii sau al succesului. Este adevarat doar in aparenta. In realitate doar comunicarea asigura atingerea scopului. Sa ne referim la o singura situatie: cred ca ne este limpede tuturor ca nu putem cumpara cu bani dragostea cuiva, chiar daca putem plati o masa la un restaurant de lux, iar respectiva persoana ne-ar putea accepta cateva ore. Mai putem impresiona cu automobilul scump pe care il avem si cu plimbarea la sosea, la munte sau la mare pe care o putem sugera. Si asa mai departe, dar nu foarte departe, nu mai mult decat o satisfactie trecatoare. In schimb, comunicarea asigura si obtinerea banilor, poate convinge pe cel care ne intereseaza de profunzimea sentimentelor, il obliga pe alesul inimii sa nu poata trai fara noi. Comunicarea asigura relatia de prietenie, ofera rezistenta in fata greutatilor, da speranta si chiar certitudini.

Proces complex

Exista un proces destul de complicat in baza caruia intre cel care trimite mesajul si cei care il primesc se produc schimbari. In plan sociologic, scrie Emmanuel Pedler, observatiile cele mai recurente ne permit sa constatam ca inzestrand marea majoritate a oamenilor cu mijloace pe care, cu cateva decenii mai inainte, nu le posedau decat cei privilegiati, tehnicile electronice cele mai performante se afla si la originea unor noi inegalitati si a unor noi forme de inegalitate." Dar acest adevar este valabil nu doar cand este vorba de tehnica. Asa cum un profesor depinde de elevii sau studentii lui in procesul educational, tot astfel emitatorul (reporterul, preotul, oratorul, activistul social) depinde de cei carora li se adreseaza, pana acolo incat va fi nevoit sa-si schimbe mesajul in raport cu cerintele sau nevoile lor. Or, in momentul in care cine isi modifica mesajul incepe chiar procesul de modificare a sistemului sau de gandire si de raportare la realitate. Evident, aceste transformari nu sunt instantanee si nu se produc in acelasi fel la mai multe persoane, ci intr-o perioada relativ lunga, dupa modalitati care tin de personalitatea fiecarui individ, de emitatorul care poate fi un caracter foarte puternic sau o fire deosebit de maleabila si acomodabila.

2.2. Cu mine, cu tine, cu altii, cu toti

In functie de pozitia interlocutorilor comunicarea se poate realiza in mod direct, intr-o forma interpersonala, cu adresa precisa si schimb reciproc de mesaje, sau indirect, fara adresa la persoana, in forma productiilor massmedia, a comunicatelor de presa.

In functie de numarul participantilor comunicarea poate avea loc la nivel :

intrapersonal,

interpersonal,

in grupuri mici,

in cadrul comunicarilor publice.

Comunicarea intrapersonala

Comunicarea interpersonala reprezinta un tip de comunicare ce se petrece in interiorul fiecarui individ in parte, implicand ganduri, sentimente, modul in care ceilalti sunt perceputi. « Desi nu presupune existenta unor comunicatori distincti, dialogul interior pe care il purtam cu noi insine reprezinta un autentic proces de comunicare, in care isi afla locul chiar si falsificarea informatiei in vederea inducerii in eroare a interlocutorului(ne referim la situatia frecvent intalnita a oamenilor care se mint sau se amagesc pe ei insisi). Fiind centrat pe sine, in cazul acestui tip de comunicare, individul este atat emitator cat si receptor. Este intalnirea individului cu sine, momentele de autoanaliza, convorbirile de seara, din ceasul de taina al fiecaruia. Este comunicarea din fata oglinzii minsii, cand in jur este liniste si individul s-a regasit dupa o experienta de exceptie, traumatizanta sau creatoare de stari de beatitudine. Poate fi si comunicarea cu sine din timpul rugaciunii, singuratatea din biserica, momentul de reculegere din fata unui sicriu, teama de nean dinaintea unui mormant gol. Este comunicarea muta cu cerul instelat, cu tacere noptii, cu susrul unei ape descoperite intr-o padure uitata. E fericirea fara de cuvinte. Comunicarea intrapersonala, sustine dl. Mihai Dinu in volumul citat, nu presupune cu necesitatea codificarea si decodificarea mesajelor, deoarece acestea nu sunt nevoite sa strabata un spatiu fizic, ci doar unul mental. « Cu sine insusi, omul poate sta de vorba si fara cuvinte, ceea ce nu inseamna ca verbalizarea gandurilor nu e un fenomen foarte frecvent ». Noi credem ca nici in cazul comunicarii intrapersonale nu se poate renunta la cuvinte, iar atunci cand omul crede ca a stat de vorba cu sine fara sa-si numeasca gandurile sau sentimentele, planurile ori grijile s-a aflat doar intr-o stare de precomunicare sau postcomunicare, cel mult intr-un camp comunicativ, ci nu in prim proces de comunicare. A nu comunica prin cuvinte la intalnirea cu tine inseamna doar a te relaxa, in acest caz comunicarea fiind inlocuita cu odihna sau cu placerea, uneori chiar cu iluzia comunicarii.

Comunicarea interpersonala

Este procesul de comunicare in care fiecare se adreseaza fiecaruia, de obicei intr-o formula informala si nestructurata. Procesul are loc intre doi indivizi, dar poate implica si mai multi. Este genul de comunicare dintre doi indragostiti, dintre parinti, dintre parinti si copiii familiei, dintre frati, dintre cei doi-trei membri din conducerea operativa a unei intreprinderi sau institutii. Pentru Habermas o teorie a competentei comunicative trebuie sa explice prestatiile pe care vorbitorul sau ascultatorul le asuma in prealabil, atunci cand transforma propozitiile in exprimari. El ia ca punct de plecare faptul ca vorbitorul/ascultatorul folosesc in exprimarile lor propozitii pentru a se intelege asupra unor stari de fapte.

Un act de vorbire este constituit in consecinta dintr-o propozitie performativa si din continutul propozitional al unei propozitii care depinde de aceasta. Propozitia dominanta contine un pronume personal la persoana intai, ca expresie subiect, un pronume personal la persoana a doua, ca expresie obiect si un predicat , care se formeaza cu ajutorul unei expresii performative in forma prezentului ( "Eu iti promit ca . "). Propozitia dependenta contine un nume sau o caracterizare ca expresie subiect, care desemneaza un obiect, si o expresie predicat pentru determinarea generala care este atribuita sau refuzata obiectului.

Comunicarea interpersonala are un tipic al ei. Ea incepe interpersonal. Daca cineva vrea sa exprime un sentiment sau o idee si doreste sa transmita un mesaj care le contine, trebuie ca mai intai sa le transpuna in coduri verbale si non-verbale care pot fi intelese. Codurile selectate pentru transmiterea a ceea ce doreste - cuvintele, gesturile si tonalitatea vocii - vor fi determinate de scopul urmarit de vorbitor, de situatia data si de relatia cu interlocutorul, precum si de alti factori, cum ar fi varsta, mediul cultural si starea sa emotionala. Procesul de transpunere a ideilor si sentimentelor in mesaje se numeste codificare.

Comunicarea interpersonala are unele trasaturi definitorii:

Intalnire fata in fata: comunicarea interpersonala implica intalnirea fata in fata intre doi participanti, fapt pentru care in mod deliberat, este exclus orice tip de comunicare care poate fi intitulata "mediata", precum conversatia telefonica, unde anumite medii artificiale realizeaza conversatia intre participanti. Aceasta pentru ca orice mediu are caracteristici cu urmari sigure pentru comunicare, chiar daca, in viata de zi cu zi, nu suntem constienti de aceste caracteristici sau nu le luam in consideratie. Tocmai aceasta lipsa de constientizare poate duce la neintelegeri. Motiv pentru care suntem datori sa apelam in mod curent la comunicarea intrapersonala, cu alte cuvinte sa stam de vorba cu noi si sa realizam unde ne situam in procesul comunicarii, cum vorbim, cui vorbim, pentru ce vorbim si care sunt urmarile imediate sau in timp ale comunicarii noastre. Este atat de importanta aceasta comunicare si rezultatele ei atat de eficiente, incat cu greu se poate imagina o situatie pe care doua persoane normale, care-si iau in serios existenta, stand de vorba sa nu poata ajunge la o concluzie. Chiar in conditiile de confruntari crancene, la sfarsitul unor lupte ingrozitoare, tot se ajunge la un armistitiu, la o pace, la semnarea unui tratat. Aceasta in conditiile in care pe campul de lupta zac cadavre, in aer mai pluteste mirosul prafului de pusca, iar unul dintre parteneri va trebui sa semneze renuntarea la teritorii, la bogatii, poate la regat. Cu atat mai plauzibil este rezultatul benefic al intelegerii intre doua persoane, cand miza este, de cele mai multe ori, doar renuntarea la o prejudecata sau uitarea unei jigniri, a unui cuvant rostit necugetat sau amintirea unei priviri piezisa.

Particularizarea rolului participantilor: comunicarea interpersonala implica doua persoane cu roluri variabile si in relatie una cu cealalta - indivizii trebuie sa comunice unii cu altii in scopul dezvoltarii relatiilor personale de urmatorul tip:

acolo unde exista un grad ridicat de incredere

atunci cand fiecare persoana este pregatita sa discute deschis despre propriile sentimente si trairi

unde exista preocupare si legatura mutuala intre participanti.

In acest sens comunicare non-interpersonala este activitatea oamenilor care comunica pur si simplu pentru ca trebuie. Dublu sens: De fiecare data comunicarea interpersonala se produce in ambele sensuri, in situatiile interpersonale existand intotdeauna un flux bidirectional al comunicarii. Comunicarea interpersonala nu presupune insa doar schimbul de mesaje, in esenta acesta implica crearea unor simboluri, schimbul de semnificatii si preocuparea pentru un anumit mesaj. Aceasta inseamna ca semnalele transmise, indeferent de forma lor, trebuie sa fie clare si lipsite de ambiguitate, daca este vorba de comunicarea cotidiana, fiindca daca este vorba de comunicarea artistica, de care ne vom ocupa intr-un capitol aparte, atunci ambiguitatea nu este doar admisa, ci obligatorie. Comunicare cere, de asemenea, ca afirmatiilor facute de catre emitator sa poata fi verificate, intr-un fel sau altul, si de ceilalti participanti la discutie. Mai exact : sa fie verificabile. Si - mai aproape de ceea ce vrem sa atragem atentia - sa fie verosimile, sa nu trezeasca suspiciuni de indata ce au fost emise.

In realitate, eliminarea ambiguitatii este foarte dificila, daca nu chiar imposibil de realizat. Chiar in conditiile in care s-ar putea exprima ideea de ambiguitate a comportamentului uman, in acelasi timp, aproape orice afirmatie pe care cineva ar putea sa o faca la un moment poate fi interpretata in mai multe moduri. De aceea pentru a intelege procesul comunicarii trebuie analizat modul in care indivizii dau sens situatiilor in care se afla.

Ajunsi aici trebuie sa facem o afirmatie care se accepta destul de anevoie : comunicarea interpersonala este partial sau chiar in intregime intentionala. Aceasta pentru ca noi nu comunicam adevaruri absolute si nici nu ne exprimam in realitati, ci in cuvinte care, la randul lor, sunt niste simboluri. Daca doreste cineva sa ne gaseasca nod in papura, o poate face usor, demonstrandu-ne, in timp ce vorbim, ca suntem anapoda. Sa ne amintim de o poezie a lui Eminescu inspirata dintr-un poem al lui Fr. Schiller, Manusa. Dar sa mai zabovim o clipa la realitatea noastra. Un tanar, de exemplu, ii spune nei fete ca o iubeste. Ea intreaba : vorbetti serios ? El raspunde, fireste, da. Ea mai are o curiozitate : esti crestin ? El, mai mult sau mai putin intamplator, este crestin. Este in regula, zice ea, ar trbui sa te sinucizi pentru ca ma iubesti, iar un crestin isi da viata pentru fiinta iubita . Este limpede ca am intrat in plin absurd, luand sensul care ne-a convenit noua dintr-un intreg proces de comunicare cu multiple valente semantice.

Comunicarea interpersonala este mai degraba un proces continuu, si mai putin un eveniment sau o serie de evenimente. De obicei, fiecare dintre noi, cand ne gandim la un eveniment, avem in vedere ceva foarte clar, o intamplare, o actiune, un fapt care au un moment clar de inceput si un moment la fel de limpede de incheiere. Privind insa lucrurile din alt unghi de vedere, importanta intelegerii comunicarii interpersonale apare mai mult ca un proces continuu, o activitate in derulare, care nu poate fi incadrata intre anumite ore si nici nu ar putea fi rodul unei hotarari ce ar tine de un grafic.

Comunicarea interpersonala se cumuleaza in timp. Chiar daca o persoana a facut o afirmatie la un moment dat, aceasta va fi interpretata in baza a ceea ce a mai spus in trecut si a ceea ce se asteapta a mai spune in viitor. Daca vrem sa intelegem relatia dintre doua persoane care au comunicat anterior, atunci trebuie luata in calcul istoria relatiei lor, precum si modul in care fiecare interpreteaza remarcile celuilalt, fiindca ele nu vor mai fi percepute in stare pura, ci afectate de trecut sau de perspectiva viitorului. Fiecare a auzit persoane apropiate care marturisesc ca nu au crezut nimic din ce le-a spus cutare cunostinta fiindca in urma cu trei patru ani, sa zicem, aceasta a zis si a facut, iar apoi, asa ca nu pune nici o baza pe cuvintele ei.