Arhetipurile

Arhetipurile

In conceptia lui Carl Gustav Jung, "continuturile inconstientului personal sunt, in principal, asa - numitele complexe afective, care constituie intimitatea personala a vietii psihice. In schimb, continuturile inconstientului colectiv sunt asa - numitele arhetipuri" (Jung, 1994, p. 40). Termenul "arhetip" nu denota o idee mostenita, ci mai degraba un mod mostenit al psihicului de a functiona corespunzand modului innascut al puiului de a iesi din ou, al pasarii de a-si cladi cuibul, al unei anumite specii de viespi de a intepa . In viziunea lui Jung, arhetipurile sunt imagini primordiale, prezente in inconstientul colectiv, ca patrimoniu al intregii omeniri. Ca elemente ale inconstientului colectiv, arhetipurile sunt creatoare de cultura.

Arhetipurile reprezinta o zestre ereditara preluata istoric si asimilata cultural, ce se manifesta ca modele simbolice, scheme imaginative, structuri de sensibilitate, pattern-uri comportamentale care conditioneaza psihicul individual. In calitatea lor de constructe ipotetice cu valoare teoretico - interpretativa, ce poseda o natura spirituala, arhetipurile produc efecte valorico - simbolice.

Pentru Carl Gustav Jung, psihicul este un domeniu median destul de bine delimitat, atat "in jos", fata de sfera fiziologica, a instinctului, cat si "in sus", fata de sfera spiritului. Psihicul ar incepe acolo unde "functia" se elibereaza de conditionarile interioare si exterioare si devine disponibila pentru o utilizare libera. In partea superioara, psihicul devine spirit cand "functia" se detaseaza de scopurile instinctuale originare, care-si pierd influenta ca motive ale vointei.

Dupa Carl Gustav Jung, spiritul, care se manifesta si ca arhetip, este o realitate autonoma genetic in raport cu materia si cu psihicul, ceea ce ii confera un rang ontologic egal cu al acestora. "Nu omul a creat spiritul, ci acesta este premisa creativitatii sale, cel care face cu putinta perseverenta, entu-ziasmul si inspiratia. Insa spiritul impregneaza atat de puternic fiinta umana, incat omul este tentat sa creada ca el este creatorul spiritului si ca il controleaza". In realitate, fenomenul originar al spiritului se instapaneste asupra omului, "si anume tot asa cum lumea fizica, in aparenta obiectul docil al intentiilor umane, limiteaza libertatea umana in mii de chipuri, devenind obsedanta idee - forta"(Jung, 1994, p. 42).

Inconstientul colectiv este comparat nu numai cu inconstientul personal, ci si cu constiinta. Spre deosebire de ultimele doua, care sunt in egala masura subiective, inconstientul personal nefiind pentru Carl Gustav Jung altceva decat o suma de continuturi constiente scufundate in uitare, inconstientul colectiv este suprapersonal si nu datoreaza nimic experientei individuale. Obiectivitatea sa deriva tocmai din faptul ca arhetipurile care-l compun inmagazineaza experientele fundamentale ale speciei umane. Ca si universalitatea, obiectivitatea arhetipurilor este un corolar al aprioricitatii.

Ca elemente ale inconstientului colectiv, arhetipurile sunt creatoare de cultura sau, dupa cum afirma psihanalistul elvetian, ele reprezinta "stratul germinal creator". In momentele de restriste existentiala, omul apeleaza la intelepciunea ancestrala incorporata in arhetipuri. In civilizatia actuala simbolurile sinelui dobandesc o forma cu precadere tehnica (si nu una religioasa, ca in secolele trecute). Acest fapt este dovada adaptabilitatii simbolurilor arhetipale la spiritul vremii, care asigura o mai buna receptare a mesajului inconstientului.

O alta caracteristica a arhetipurilor este ambivalenta lor axiologica. Toate arhetipurile au o latura pozitiva, luminoasa, favorabila, care tinde spre inalt si o alta, negativa si defavorabila, care tinde in jos. Manifestarea unui arhetip creeaza, intotdeauna, o situatie critica, pentru ca nu se stie, de la inceput, incotro se va indrepta; directia depinde de atitudinea constiintei.

Aspectul negativ al arhetipurilor devine vizibil mai ales la nivelul psihologiei colective. "Continutul inconstien-tului colectiv, arhetipurile despre care este vorba in cazul feno-menelor psihice de masa sunt intotdeauna bipolare, ceea ce inseamna ca au o latura pozitiva si una negativa. Manifestarea unui arhetip creeaza, intotdeauna, o situatie critica, neputandu-se sti, de la inceput, incotro se va indrepta" (Jung, 1994, p. 49). Alaturi de arhetipurile definitorii pentru intreaga umanitate, exista si arhetipuri regionale - rasiale, etnice, chiar familiale - care tin de situatii mai noi in raport cu situatiile fondatoare ale umanitatii.

Constituite ca depozite ale experientelor realizate de specia umana, arhetipurile apar ca elemente simbolice in vise, in halucinatii, in mituri, in basme, in legendele popoarelor. Arhetipurile functioneaza si ca forme sau scheme care organizeaza viata individuala. "in cazul continuturilor colective ale inconstientului avem de-a face cu tipuri arhaice sau - mai bine zis - cu tipuri originare, cu alte cuvinte cu imagini universale existente din vremuri stravechi" (Jung, 2003, p. 15). Exista atatea arhetipuri cate situatii de viata tipice sunt. Repetitia infinita a intiparit aceste experiente in constitutia psihica a colectivitatilor umane.

1. O tipologie a arhetipurilor

Arhetipurile mentionate sau analizate de psihanalistul elvetian pot fi grupate in diverse categorii.

Persona. La origine, termenul "persona" se referea la masca purtata de actori pentru a indica rolul jucat in piesa. Arhetipul persona releva tendinta psihologica a individului de a ascunde ceea ce este el in realitate, pentru ca societatea sa-l vada intr-o lumina mai buna. Astfel, un barbat care este preot trebuie nu numai sa-si indeplineasca functiile in mod obiectiv, ci trebuie intotdeauna si in toate imprejurarile sa joace rolul de preot intr-un mod ireprosabil. Persona "este doar o masca ce imita individualitatea, destinatabsa-i faca pe ceilalti si pe cel in cauza sa creada ca el este individual, in vreme ce nu e decat un rol jucat, prin care vorbeste psihicul colectiv" (Jung, 2007, p. 181). Aceasta personalitate simulata poate aduce avantaje; de exemplu, individul nu este socotit imprevizibil sau nedemn de incredere, iar cariera sa infloreste - dar si mari dezavantaje.

Individul ajunge sa stea sub papucul Personei, literalmente "umflat" de propria-i imagine publica despre sine, fie prea inflexibil, fie prea maleabil, fie suferind de deliruri de grandoare, fie de deliruri de insignificanta, dar in toate cazurile devenind incapabil sa se raporteze la celelalte laturi, complementare, ale personalitatii sale. Toate aceste exemple indica relatii adecvate sau neadecvate fata de arhetipul Persona, care garanteaza "ca fiecare dintre noi, independent de timp si de loc, va avea de-a face cu acelasi conflict intre trebuinta personala si expectatia publica. Din aceeasi cauza, Persona garanteaza repetitia permanenta a aceleiasi imagini a reprezentarii de sine" (Palmer, 1999, p. 76).

Anima si animus. Anima este un arhetip care se iveste la barbat, iar Animus este un arhetip ce poate fi identificat la femeie. Anima corespunde Erosului matern, iar Animus-ul corespunde Logosului patern. In sens pozitiv, ca si negativ, relatia anima - animus este, intotdeauna, "animoasa", adica emotionala si, prin aceasta, colectiva; aceasta relatie are valoare doar in stare introvertita, atunci cand formeaza o punte spre inconstient. "Orientata spre exterior, «anima» este capricioasa, lipsita de masura, cu toane, necontrolata, emotionala, uneori demonic de intuitiva, fara scrupule, mincinoasa si mistica; «animus», dimpotriva, este rigid, principial, obsedat de lege, didactic, atoatestiutor, teoretic, incalcit in cuvinte, dornic de cearta si de dominare." (Jung, 2003, pp. 131-132). Ambii au un gust amar: «anima» se inconjoara de subiecti inferiori, iar «animus» cade intro gandire inferioara.

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

Stratul propriu-zis arhetipal al animei provine din intiparirea in inconstientul colectiv al barbatului, datorita interactiunii etern repetabile cu femeia, a imaginii acesteia. Anima "isi merita numele de arhetip prin nucleul care incorporeaza experientele ancestrale ale barbatului cu femeia" (Zamfirescu, 2001, p. 188). Dintre proiectiile culturale ale animei fac parte intruparile mitologice cum sunt sirenele, naiadele, ielele, precum si Afrodita sau Elena din Troia. In animus se concentreaza experienta arhaica a femeii cu barbatul, ingaduind surprinderea esentei barbatului.

Arhetipul mamei are o multitudine de aspect faste: mama si bunica proprii; mama vitrega si soacra, orice femeie cu care exista vreo relatie, fiica, doica, strabuna, zeita, mama lui Dumnezeu, Fecioara; telul dorintei de mantuire (paradis, imperiu divin, Ierusalimul ceresc). In sens extins: Biserica, orasul, tara, cristelnita, cerul, pamantul, padurea, marea si apele statatoare, ogorul, gradina, stanca, prapastia, cuptorul si vasul de gatit; ca animale vaca, iepurele si orice animal care ajuta.

Simboluri nefaste sunt: vrajitoarea, balaurul, mormantul, sarcofagul, adancul apei, moartea, cosmarul, spaima copiilor. "Proprietatile sale sunt «maternul»: pur si simplu autoritatea magica a femininului, intelepciunea si inaltimea spirituala dincolo de ratiune; ceea ce e bun, ceea ce protejeaza, este datator de crestere, de fertilitate si hrana; locul transformarii magice, al renasterii; instinctul sau impulsul care ajuta; secretul, ascunsul, obscurul, prapastia, lumea mortilor, inghititorul, seducatorul, otravitorul, ceea ce trezeste teama" (Jung, 2003, pp. 92-93). Aspectul pozitiv al arhetipului matern este acela de imagine a mamei care a fost cantata si pretuita in toate timpurile si in toate limbile.

Arhetipul tatalui ne trimite la Dumnezeu, tatal ceresc, la stapan, la sot, la zmeu, la vrajitor, la batranul cel intelept, la legiuitor, omul de rand etc., oferind dinamism, forma si energie.

Cazul particular al Batranului din basme. Acest batran pune, de obicei, intrebarile referitoare la cine, unde, cum si pentru ce pentru ca astfel, sa declanseze constientizarea si mobilizarea fortelor morale si ofera mijloacele supranaturale necesare. Tot necesara pare si interventia batranului, adica obiectivarea spontana a arhetipului care linisteste reactia pur afectiva printr-o serie de procese de confruntare si realizare, prin intermediul carora este evidentiat cu claritate cine, unde, cum, pentru ce. Astfel, devine posibila cunoasterea situatiei de moment si a scopului.

Asadar, batranul este invatatorul, maestrul, magicianul; el intruchipeaza pe de o parte cunoastere, reflexive, intelepciune si intuitie, iar pe de alta parte calitati morale, cum ar fi bunavointa si generozitatea, care probeaza indeajuns natura sa "spirituala"; mai mult, el pune la incercare taria morala a oamenilor si conditioneaza darurile sale de rezultatul acestei probe.

Superioritatea si generozitatea batranului il plaseaza in proximitatea divinitatii. "Batranul stie care drumuri duc la tinta si i le arata eroului. El avertizeaza asupra pericolelor viitoare si ofera mijloacele adecvate de a le infrunta" (Ibidem, p. 226).

Intr-un basm estonian se povesteste despre un orfan persecutat care, fiind la pascut, a pierdut o vaca. De frica pedepsei, nu s-a mai intors in sat si si-a luat lumea in cap. Epuizat, baiatul a cazut intr-un somn adanc. Cand s-a trezit, i s-a parut ca are in gura un lichid si a vazut in fata sa un batran mic de stat, cu o lunga barba sura, care tocmai se pregatea sa puna dopul la plosca sa cu lapte. "Mai da-mi sa beau!" l-a rugat baiatul. "Pentru astazi ajunge!", a raspuns batranul, care i-a mai spus baiatului dupa ce a ascultat patania: "Pentru ca nu am nici casa, nici femeie, nu iti pot purta de grija, in schimb iti pot da pe gratis un sfat bun."

Baiatul nu poate face cale intoarsa si nici nu se poate baza pe ajutorul cuiva. Intelegerea acestui fapt va conferi actiunii sale decizia necesara. Orientandu-l in aceasta directie, batranul il scuteste de efortul propriei gandiri. Batranul este reflexia adecvata si concentrarea fortelor fizice si morale intr-un spatiu extrapsihic, ce se aseamana magiei.

Cand batranul cel intelept a reusit sa mobilizeze in suficienta masura fortele baiatului, a devenit posibila si receptarea sfatului celui bun. Astfel, situatia nu a mai parut fara iesire. El l-a sfatuit pe baiat sa mearga mereu spre est unde, dupa sapte ani, va ajunge la muntele cel mare, ceea ce echivaleaza cu fericirea. Masivitatea si inaltimea muntelui simbolizeaza personalitatea matura. Fortele reunite produc siguranta, care este cea mai buna formula a succesului (Jung, 2003, pp. 223-224).

Arhetipul zeului copil sau a copilului divin sau a copilului erou reprezinta ceva ce a fost si a trecut de mult. Dar, mai inseamna si proiectarea in viitor, o evolutie viitoare, un viitor potential; mai reprezinta si mantuitorul, un unificator al contrariilor, cel care uneste, intregeste.

Este vorba de un copil divin, minunat, non-uman, conceput, nascut si crescut in conditii iesite din comun. Faptele sale sunt la fel de minunate sau de monstruoase ca si natura sa. "«Copilul» are cand aspectul zeitatii copil, cand pe cel al eroului tanar. Ambele tipuri au in comun nasterea miraculoasa si primele destine ale copilariei, abandonul si pericolul reprezentat de urmaritori. Zeul este supranatural pur, eroul are o esenta omeneasca, dar inaltata pana la granita supranaturalului («jumatate zeu»)" (Ibidem, p. 171). Un paradox frapant in toate miturile copiilor este ca, pe de o parte, copilul este abandonat, inconstient, unor dusmani mult mai puternici decat el si este amenintat de pericolul extinctiei, iar pe de alta parte, el dispune de puteri care intrec cu mult masura omeneasca si se impune in mod neasteptat, in ciuda tuturor incercarilor.

Umbra este arhetipul cel mai usor accesibil existentei; natura sa poate fi dedusa din continuturile inconstientului personal. Umbra consta in partile intunecate, neadaptate sau refulate ale cuiva in ceva ce subiectul refuza sa recunoasca despre sine insusi si care totusi isi croieste drum in sine in mod direct sau indirect, cum ar fi, de exemplu, trasaturi de caracter degradante sau alte tendinte incompatibile. Ca personificare, intre altele, a raului din om, Umbra este refulata, deoarece este considerata straina propriei Persona, fie din cauza ca intruchipeaza insusiri contrarii principiilor constiintei morale a cuiva sau pe care societatea le dezaproba, fie pentru ca evoca impulsuri generate de latura animala instinctuala a naturii umane.

Umbra este o problema morala, care reprezinta o provocare la adresa intregiului personalitatii Eului, caci nimeni nu poate sa realizeze umbra fara o risipa considerabila de decizie morala; aceasta realizare presupune de a recunoaste ca aspectele sumbre ale personalitatii exista cu adevarat. Acest fapt este baza indispensabila a oricarei cunoasteri de sine si, de aceea, intampina o rezistenta considerabila.

O cercetare mai indeaproape a trasaturilor de caracter sumbre si a elementelor de inferioritate ce alcatuiesc umbra arata ca acestea au o natura emotionala. Anumite trasaturi se opun cu incapatanare controlului moral si se dovedesc a fi neinfluentabile.

Aceste rezistente sunt legate de proiectii, care nu sunt recunoscute ca atare. Subiectul nu isi sesizeaza propriile proiectii si apreciaza ca emotiile ii sunt provocate de celalalt. Rezultatul proiectiilor este o izolare a subiectului fata de mediu; in locul unei relatii reale cu acesta exista doar o relatie iluzorie. Proiectiile transforma mediul inconjurator in chipul propriu, dar in unul necunoscut. Subiectul ajunge la o stare autoerotica si viseaza la o lume a carei realitate este de neatens.

Sentimentul de neimplinire pe care il traieste purtatorul de umbra este pus pe seama celor din jur, care, pentru el dovedesc rea-vointa. Se creaza un cerc vicios si izolarea este amplificata. Cu cat sunt intercalate mai multe proiectii intre subiect si mediu, cu atat mai greu ii este Eului sa isi intuiasca iluziile. Este de-a dreptul tragic sa observi cum un om isi rateaza viata sa si o strica si pe a altora, dar nu poate intelege, pentru nimic in lume, in ce masura intreaga tragedie porneste chiar de la el si este alimentata si intretinuta de el insusi. Constiinta sa sigur nu o face, pentru ca se lamenteaza din cauza unei lumi infidele, care se tot retrage in departari tot mai mari.

Constientizarea umbrei, a inconstientului personal, constituie prima etapa in procesul analitic fara de care nu este posibil sa cunoastem animus si anima. "Figura umbrei personifica tot ceea ce nu recunoaste subiectul si care, totusi, i se impune mereu - direct sau indirect - , de exemplu trasaturi de caracter inferioare si alte tendinte incompatibile" (Jung, 2003, p. 290). Umbra, ca forma arhetipala, se manifesta printr-o mare varietate de moduri. De exemplu, poate sa apara sub forma unei persoane despre care se spune ca intruchipeaza raul (o soacra, o femeie divortata, un vecin turbulent), dar poate aparea si intr-o forma mai generala, ca in vechile mitologii: duhul rau, ispititorul, Titanii, Satana. Literatura de fictiune a invocat multe imagini ale Umbrei: Caliban al lui Shakespeare, Mrs Shelley a lui Frankenstein, Dorian Grey al lui Oscar Wilde, Mr Hyde al lui Stevenson.

Sinele. Acest arhetip este apreciat de Jung ca fiind arhetipul integritatii. Sinele ca atare se manifesta in vise, in imagini si viziuni de tipuri variate. Arhetipurile Sinelui pot fi vazute, de exemplu, in figuri umane sau animale ale puterii si prestigiului (regi, regine, leul, ursul), in entitati suprapersonale (zei, zeite, soarele, natura, universul), in personalitati religioase proeminente (Hristos, Buddha), in simboluri vegetale (lotus, trandafir), in obiecte neanimate (o bijuterie, o minge, un potir) etc. Simboluri ale Sinelui apar, de asemenea, ca figuri geometrice (cercul, sfera, patratul, pendula) si ca mandale. Mandala desemneaza Sinele omenesc sau divin, deci totalitatea sau viziunea lui Dumnezeu" (Jung, 2005, p. 278). Sinele este cea mai completa expresie a individualitatii.

Michael Palmer, in lucrarea Freud si Jung despre religie a identificat urmatoarele componente ale conceptului de arhetip (Palmer, 1999, p. 91):

(a) arhetipul este manifestarea inconstientului colectiv;

(b) trebuie sa se distinga intre forma unui arhetip si continuturile sale; forma unui arhetip este o dispozitie a priori a spiritului inconstient de a construi imagini uniforme; continutul unui arhetip este modalitatea de realizare a formei, reprezentarea concreta a acesteia;

(c) ca dispozitie a priori, forma unui arhetip este incognoscibila, independenta de experienta si nedobandita, eterna si transcendenta; de aceea existenta sa poate fi numai postulata ca necesitate conceptuala in vederea explicarii uniformitatii imagisticii vizibila in continuturile arhetipale;

(d) un arhetip este dinamic si dualist, ceea ce inseamna ca opereaza, ca toate fenomenele psihice, in conformitate cu legea contrariilor. asadar, fiecare arhetip contine posibilitatea dezechilibrului psihic, a unei distribuiri inegale de energie libidinala; astfel, un individ poate sa devina prea obsedat de a sa Persona publica;

(e) pe de alta parte, arhetipul poseda o dimen­siune teleologica si prospectiva, care este telul echilibrului psihic intre elementele sale disparate; acest tel este el insusi arhetipal si isi gaseste expresia in arhetipul Sinelui.

Dupa Jung, este foarte important sa putem sa ne reprezentam arhetipurile nu ca pe niste plasmuiri ale fanteziei, care luneca usor si in graba, ci ca pe niste factori constanti, autonomi, ceea ce si sunt in realitate. Ancorarea Eului in lumea constiintei si intarirea constiintei printr-o adaptare cat se poate de exacta sunt de cea mai mare importanta. Un rol important pe latura morala il au anumite virtuti ca atentia, constiinciozitatea, rabdarea etc. iar pe latura intelectuala autocritica obiectiva.