Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Comunicare


Qdidactic » bani & cariera » comunicare
Vocea ta in parlamentul Romaniei - studiu de caz



Vocea ta in parlamentul Romaniei - studiu de caz



-studiu de caz asupra Campaniei parlamentare pentru alegerile pentru

Camera Deputatilor a candidatului Luminita Anghel.-




Bucurestiul din toamna lui 2008 a fost un Bucuresti ingropat in panouri, bannere si pliante cu mesaj electoral aruncate si inghesuite oriunde un stalp sau un perete oferea spatiu. Politicienii romani par sa isi construiasca cu lipsa de profesionalism campaniile de promovare, uitand ce inseamna cu adevarat a comunica in spatiul politic.

Comunicarea politica include procedurile, normele si actiunile prin care este folosita si organizata informatia politica . Ea se refera la « spatiul in care se schimba discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima public asupra politicii, si anume : oamenii politici, ziaristii (mass-media) si opinia publica prin intermediul sondajelor de opinie » . Comunicarea politica nu inseamna numai tiparirea afiselor electorale sau inregistrarea interventiilor televizate ale unui candidat; ea include toate actiunile de recrutare de personal, de conceptie, de ancheta, de marketing, de evaluare strategica, de grafica, de analiza a peisajului audio-vizual, de calcul financiar si de pregatire a raspunsurilor care preced orice actiune in mediul comunicational[3]. Pentru o mai buna intelegere a conceptului, am ales spre analiza o situatie de astfel de comunicare.



Lucrarea de fata isi propune sa analizeze, din punct de vedere al structurii si al compozitiei, campania politica pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008 pentru Camera Deputatilor a candidatului din partea Aliantei PSD+PC pentru Colegiul 25 din Bucuresti, Luminita Anghel. Ca sursa teoretica, lucrarea are la baza doua lucrari: Andrei Stoiciu, Comunicarea politica- Cum sa vinzi idei si oameni si Sorin Tudor, Politica 2.0.08 : politica marketingului politic. In ceea ce priveste empiricul studiului, informatiile au fost preluate din site-ul candidatului, din diverse surse media si din interviul luat unui voluntar participant la campania in cauza .

De ce tocmai Luminita Anghel? In primul rand, pentru ca s-au vehiculat multe zvonuri in privinta carierei politice a artistei, in al doilea rand datoria faptului ca am fost observator in

ziua alegerilor pentru Asociatia Pro Democratia in circumscriptia aferenta candidatului in cauza si, nu in ultimul rand, pentru ca acesta a candidat pentru Colegiul 25, colegiu ce include cartierul in care locuiesc. Astfel, pot interpreta campania atat din perspectiva de analist, cit si din cea de simplu elector. Voi incerca insa a privi situatia cat mai obiectiv cu putinta;

scopul lucrarii este acela de a descoperi punctele forte, respectiv slabe, ale unei campanii desfasurate in capitala unei Romanii europene la sfarsit de 2008, iar nu de a expune convingeri ideologice sau de a face propaganda.

Pentru inceput, consider ca este necesara conturarea portretului omului politic Luminita Anghel, a carei notorietate si succes pe plan muzical nu pot fi contestate. Artista si-a cistigat - pentru a folosi un concept politic- legitimitatea ca artist. Cum ramane insa cu cea de om

politic? Pe blogul sau, creat in octombrie 2008, aceasta enumera motivele care au facut-o sa intre in «breasla »: pentru ca « s-a saturat sa stea pe margine si sa lase pe altii sa aleaga in locul ei »[5] si pentru ca este convinsa ca oamenii sunt dezamagiti si revoltati fata de parlamentarii care dorm in timpul sedintelor"[6]. Artista incearca sa isi contureze o imagine politica total separata, paralela fata de cea de artist, rugandu-i pe cetateni sa o priveasca ca pe un om obisnuit[7]. Pentru a construi aceasta noua identitate, este adusa in prim-plan experienta sa profesionala in domeniul business, care este alaturata diplomei de licenta obtinute in urma frecventarii cursurilor Facultatii de Sociologie-Psihologie. Se observa deci incercarea de a castiga increderea electoratului prin conturarea unui profil de tehnocrat. Totusi, se ridica in acest moment intrebarea: care este experienta de sociolog si, daca exista, cum poate ea legitima in domeniul politic? Perioada scursa intre momentul intrarii ca membru in PSD si cel al anuntarii candidaturii pentru « Uninominal » fiind de doar citeva luni, imaginii de politician i-a fost mult prea greu a se detasa de cea de artist.

In continuare, urmeaza analiza campaniei propriu-zise.

Printre principalele reguli ale marketingului politic se numara coerenta, adaptarea campaniei la momentul prezent, identificarea minimala, coordonarea maxima . Coerenta se refera la abordarea marketingului politic ca pe un intreg, prin construirea unui imagini de politician statornic, care nu isi schimba opiniile si atitudinile la fiecare noi alegeri. In ceea ce priveste campania de fata, acest aspect nu poate fi abordat, varsta politicianului Luminita Anghel fiind mult prea mica. Identificarea se refera la acele elemente particulare care reusesc

sa il individualizeze pe candidat in ochii alegatorului; este un echivalent al termenului de « pozitionare » caracteristic marketingului comercial. Luminita Anghel a incercat sa isi construiasca imaginea unui apropiat al cetateanului, pe care reuseste sa il inteleaga cu adevarat, fiind mama si avand, la randu-i, o mama care se confrunta zilnic cu problemele

specifice pensionarilor. Coordonarea maxima -specifica vechilor campanii de tip « lista »- se refera la o continua comunicare intre sediile de campanie si la o coordonare de la centru a activitatilor acestora.

Un aspect interesant spre a fi comentat apare in ceea ce priveste adaptarea campaniei la momentul prezent. Pentru a-l intelege insa mai bine, este necesara in prealabil o prezentare a site-ului oficial al candidatului .

Site-ul este simplu structurat, putandu-se usor naviga pe el. Tinand cont de faptul ca populatia din Colegiul 25 este majoritar una de varsta medie, respectiv varsta a treia, accesibilitatea site-ului reprezinta un atuu al campaniei. Este structurat in cinci sectiuni, si anume : Biografie, Initiative, Media, Stiri si Blog. Apare de asemenea o sectiune prin care navigatorului i se ofera modalitati prin care se poate implica activ in campanie -de la vot si pana la voluntariat.

Pe langa acestea, as aminti spotul video prin care se incearca incurajarea participarii cetatenilor la vot. Consider insa ca acest spot nu a reusit sa isi atinga telul. La o prima vedere, totul pare bine aranjat si pus la punct. Spotul insa nu este unul original, ci este copiat, atat din punct de vedere structural, cat si compozitional, dupa seria de trei astfel de spoturi realizate in anul 2008 in Statele Unite ale Americii, cu ocazia alegerilor prezidentiale . Acestea au in « rolurile principale » vedete, persoane ce se bucura de notorietate in SUA, si se bazeaza pe principiile psihologiei inverse: pornesc prin a le da cetatenilor motive de a nu participa la scrutin, terminand apoi prin a sublinia importanta cruciala a acestei implicari active. Filmuletele au fost postate pe Youtube, pentru a putea fi usor accesate de catre publicul larg. In ceea ce priveste spotul prezent pe site-ul candidatului, el pastreaza aceeasi structura si tehnica de convingere. « Actorul » este insa Luminita Anghel, background-ul sonor este asigurat de melodia « Let me try », melodie ce i-a adus acesteia succesul pe plan muzical, spotul este postat pe site-ul personal, iar contextul utilizarii este total diferit. Reusita campaniei in SUA nu garanteaza acelasi rezultat in Romania, mai multi factori dovedind acest


adevar. In primul rand, nicio campanie nu seamana cu urmatoarea datorita dinamicii socio-politicii, iar asteptarile publicului, mijloacele mass-media, preocuparile adversarilor si propriile interese si obiective evolueaza . In al doilea rand, comunicarea via internet este mult mai dezvoltata in SUA si, nu in ultimul rand, sistemul de votare de acolo este cu totul diferit decat cel romanesc: pe continentul american spoturile in cauza au scopul de a determina oamenii sa se inregistreze online pentru a putea apoi vota.

Pe acelasi site, o alta incercare de a persuada electoratul este un spot audio de aproximativ trei minute. Sorin Tudor vorbeste despre cele cinci reguli ale unui spot de campanie eficient . Dintre acestea, cel in cauza nu respecta decat trei: aceea de a apela la functia emotiva a electoratului, de a fi promovat si offline, prin contact direct cu acesta, si, respectiv, de a respecta tema campaniei -« Vocea ta in parlamentul Romaniei »-, prin spot cetatenilor fiindu-le amintit rolul implicarii individuale in viata sociala si politica. Spotul nu este insa eficient din punct de vedere al raspandirii, putand fi accesat doar de pe site-ul in cauza. De asemenea, candidatul pare sa uite marginile Colegiului, referindu-se in reclama audio doar la locatarii din Drumul Taberei, ignorand si celelalte cartiere.

Pe pagina web a candidatului se gaseste si CV-ul acestuia, in care, intr-un mod cu totul paradoxal, nu se vorbeste deloc despre activitatile sale politice, insa se pune accentul pe succesul sau ca artist, ca om de radio si televiziune si ca femeie de afaceri. Pe langa linkul catre blogul personal, apare legatura catre pagina web a « artistului Luminita Anghel ». In plus, este prezent programul de guvernare pe care Anghel il propune: in domeniul Sanatatii, infiintarea unei statii de ambulanta in "bucla'' din Drumului Taberei; in cel al Invatamantului, constructia de noi gradinite si sustinerea elevilor si studentilor ce au venituri reduse prin burse sociale; in domeniul Justitiei, reducerea birocratiei din administratia publica si din celelalte institutii de stat; si, nu in ultimul rand, in domeniul cultural, "igienizarea'' sistemului de gestionare a drepturilor de autor. Acest program nu reuseste insa sa construiasca acea identificare minimala in ochii electorilor, despre care vorbeam mai sus.

In ceea ce priveste blogul candidatului, acesta a fost creat pentru a asigura o mai buna relationare cu publicul, insa aspectul sau general lasa impresia unei lipse de actualizare a informatiilor, actualizare cu totul necesara. Tot Tudor este cel care vorbeste despre impactul important pe care fenomenul blogging il joaca in viata de zi cu zi a cetateanului. A comunica pe un blog inseamna a te identifica ca apartinand unei comunitati; daca reuseste sa castige o comunitate pe care sa se poate baza, candidatul va detine « un castig ce pur si simplu nu poate fi cuantificat »[13]. Este insa nevoie de timp, interes si comunicare continua pentru a mentine o astfel de relatie, elemente ce i-au lipsit Luminitei Anghel, blogul fiind lansat abia in octombrie, la doar o luna inainte de inceperea oficiala a campaniei. Iar construirea unei campanii trebuie inceputa cu mult inainte de data oficiala, caci increderea electoratului nu se poate cistiga in doar doua luni.

Produsul pe care marketingul politic il aduce in prim-plan nu este unul obisnuit de tipul celui oferit de marketingul comercial. Marketingul politic lucreaza pe o piata simbolica, in care oferta si cererea nu se echilibreaza de la sine si nu sunt elastice, si se defineste ca reprezentand metoda globala de organizare, prezentare, promovare a informatiei si a resurselor necesare realizarii unor obiective politice. In Romania, campaniile electorale sunt privite ca pe un « concurs de popularitate » , votul devine o prada ce poate fi usor cumparata cu favoruri materiale, iar cea care primeaza nu mai este ideologia, ci imaginea exterioara a omului politic.

Trecand dincolo de campania via Internet, « munca din teren » si contactul direct cu potentialul votant joaca un rol esential. In acest sens, Luminita Anghel a avut o campanie bine pusa la punct. Mandatul strategic al campaniei electorale a fost inmanat companiei L.A. ENTERTAINMENT INTL., al carei co-fondator este chiar artista. Campania de teren in cartier s-a bazat pe realizarea comunicarii directe cu cetateanul, cu scopul de a afla care sunt nevoile acestuia si de a isi modela, astfel, viitorul program de guvernare. S-a inceput prin campanie de tip "door to door", prin care voluntarii implicati au mers in blocuri, din usa in usa, solicitand cetatenilor cu drept de vot numere de telefon la care candidatul sa ii poata ulterior contacta. Apoi s-a revenit pentru a afla mai multe despre nevoile acestora si a le face cadou materiale de campanie si un CD cu "Best of Luminita Anghel", urmand ca, in ziua alegerilor, voluntarii sa mearga sa "cheme" la vot pe cei care s-au declarat sustinatori. Se observa aici mizarea pe recunoasterea din domeniul muzical, din nou politicianul identificandu-se cu artistul. Voluntarul intervievat a declarat ca, din doua motive, tinta principala a campaniei o constituiau pensionarii din Colegiu. In primul rand pentru ca acestia sunt majoritari in zona si apoi datorita faptului ca, alegerile tinandu-se duminica 30 noiembrie (inainte de Ziua Nationala a Romaniei), se presupunea ca tinerii isi vor acorda un week-end prelungit, in afara orasului.

Persuadarea electoratului s-a bazat de asemenea pe diseminarea intensa a materialelor de campanie -pliante, calendare, pixuri inscriptionate cu sigla si cu motto-ul Aliantei PSD+PC, "Tu inainte de toate", si cu cel propriu, "Vocea ta in parlamentul Romaniei" -, a panourilor electorale si a bannerelor de mari dimensiuni. Corturile de campanie au fost si ele ancorate in diverse puncte strategice ale cartierelor, incepand cu mijlocul luinii noiembrie, insa mult mai tarziu decat a facut-o principalul sau contracandidat din Colegiu, reprezentantul Partidului Democrat-Liberal, Elena Udrea.

Banii din campania de promovare au fost obtinuti din sponsorizari si prin autofinantare. Suma folosita nu a fost insa facuta publica: intrebata ce suma a cheltuit, artista a dat doua cifre diferite: intai 5000 euro, apoi 50000 euro, sustinand ulterior ca nu are voie sa spuna "cat" .

In mod oficial, campania electorala s-a incheiat la data de 30 noiembrie, ora 24. Se pare ca nu si pentru Luminita Anghel. Ca observator voluntar pentru Asociatia ProDemocratia, am luat parte la procesul de votare, in cadrul Sectiei de votare numarul 1001, din Bucuresti. In timpul zilei, la fel ca si o parte dintre contracandidatii sai, artista a venit la sectie pentru a vedea cum se desfasoara procesul de votare si a lua contact cu votantii, insotita de o televiziune privata, fapt interzis de regulamentul alegerilor. Nefiind necesara o camera de luat vederi in conditiile date, actul ar putea fi interpretat ca o continuare a campaniei electorale.

Astfel, cei cinci pasi de marketing politic pe care ii propune Stoiciu sunt cu succes indepliniti de campania ce sta obiect al analizei de fata: strategia si analiza premergatoare campaniei sunt bine puse la punct -in mod special in ceea ce priveste contactul direct cu cetateanul-, publicul tinta este identificat, bine delimitat si adus in vizorul echipei de campanie, imaginea de familist si apropierea fata de alegator este construita si gestionata printr-o compatibilitate a acesteia cu profilul candidatului.

In campanie au aparut diverse incidente: ciocnirea destul de agresiva a echipei PSD+PC cu Elena Udrea si sustinatorii acesteia, fapt ce s-a petrecut in Parcul Drumul Taberei, alaturi de intreruperea contestata si mediatizata a difuzarii pe parcursul campaniei electorale a spotului publicitar pentru Garnier, a carei imagine este Luminita Anghel.

Inainte de a trage concluziile finale, trebuie precizat faptul ca Luminita Anghel nu a reusit sa obtina in 2008 fotoliul de deputat. Acest fapt reprezinta un argument in plus pentru concluzia la care a ajuns Institutul pentru Politici Publice, conform caruia "discrepanta uriasa intre sumele cheltuite de partide pentru principalii candidati [ . ] si rezultatele obtinute indica o ruptura majora intre politicieni si alegatorii pe care nu au reusit sa ii aduca la urne/sa ii determine sa opteze pentru o alternativa viabila" .

Orice campanie are, pe de o parte, puncte forte si, pe de alta parte, puncte slabe. In ceea

ce priveste candidatura Luminitei Anghel, aceasta s-a remarcat printr-un management de calitate al campaniei, printr-o buna segementare a electoratului, dar a lasat de dorit in domeniul comunicarii via Internet si a aplicarii anumitor spoturi video si audio. Nu trebuie insa uitat faptul ca alegerile din noiembrie 2008 ar putea fi numite si "de tranzitie", caci atat politicienii, cat si alegatorii, au fost nevoiti sa se confrunte cu noul. Un nou total necunoscut, ce poarta numele de "vot uninominal".

"Campaniile electorale sunt, pur si simplu, exercitii teatrale care alimenteaza nevoia de divertisment a populatiei si sustin dispozitiile partizane, insa, in majoritatea cazurilor, ele nu au efect electoral" . Intrebarile de genul "Ce-mi dai ca sa te votez?" sau asemanatoare celei a Cetateanului Turmentat din opera lui Caragiale, "Dar eu cu cine votez?", raman inerente poporului roman. Se spune ca fiecare tara isi merita politicienii. De aceea consider ca, oricum ar sta lucrurile in realitate, pentru a critica efectul, trebuie mai intai descoperite si intelese cauzele.



Stoiciu, Andrei- Comunicarea politica- Cum se vand idei si oameni, Humanitas-Libra, Bucuresti, 2000, p.13.

Wolton, Dominique, apud Tran, Stanciugelu, Teoria Comunicarii, Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p.156.

Stoiciu, Andrei, op.cit, p.14.

Numele voluntarului este Gheata Elena Eugenia, studenta anul 1 la Facultatea de Stiinte Politice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Bucuresti.

https://luminitaanghel.blogspot.com/2008/10/de-ce.html , 10 ianuarie 2009

https://www.luminitaanghel.ro/stiri/comunicate-de-presa , 10 ianuarie 2009

Idem.

Stoiciu, Andrei, op.cit., pp.15-18.

https://luminitaanghel.ro/, 10 ianuarie 2009.

Stoiciu, Andrei, op.cit, p.16.

Tudor, Sorin, Politica 2.0.08 : politica marketingului politic, Tritonic, Bucuresti, pp. 166-167.

Tudor, Sorin, op.cit, p.161.

Stoiciu, Andrei, op.cit, p.13.

Tudor, Sorin, op.cit., p.107.

Stoiciu, Andrei, op.cit, pp. 18-26.

IPP, apud. Tudor , op.cit, p.131.

Kathleen, apud. Stoiciu, op.cit., p.111.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright