2limbajul in discursul electoral

2LIMBAJUL IN DISCURSUL ELECTORAL

Modelarea limbajului politic. Deoarece majoritatea mesajelor ajung la public prin intermediul presei, oamenii politici au fost obligati sa invete si sa aplice legile specifice comunicarii jurnalistice. Aceasta a insemnat:

a)  Scurtarea si simplificarea frazei: marii lideri politici ai secolului al XIX‑lea au fost oratori remarcabili. Discursurile lor erau construite pe baza regulilor subtile ale retoricii, faceau apel la o eruditie istorica si filosofica aparte si se adresau unui public elevat (parlamentari, membri ai partidelor, intelec­tuali), care con­sacra o parte importanta din timpul sau audierii si comentarii acestor interventii. Omul politic modern trebuie sa lucreze pe doua registre: acela al discursului parla­mentar (inca ancorat in oratoria politica) si acela al discursului mediatic. Din experientele anterioare, el stie ca jurnalistii nu pot reproduce integral vorbele sale si ca ei cauta "flash‑uri", adica pasaje scurte, clare si convingatoare, pentru a le cita in articole sau pentru a le reda in stirile radio si TV. Combinarea celor doua registre duce la un discurs format dintr‑o succesiune de blocuri si sentinte; primele sunt ample si au un continut politic dens, abstract; ele sunt intrerupte de formulari memorabile, de fraze scurte, metaforice, usor de preluat de catre presa.

b)  Apropierea jargonului politic de limbajul popular: dezvoltarea audiovizua­lului ii obliga pe oamenii politici sa fie in contact direct cu electoratul si sa faca apel la tehnicile de adresare verbala. In consecinta, ei adopta un voca­bular simplu, cu putine expresii tehnice, cu formule pitoresti si usor de inteles. Devenind apropiat, colocvial, limbajul politic se dezideologi­zeaza, capata rezonante afective, se transforma intr‑un dialog amical, fara asperitati, fara excese. J.M. Cotteret a analizat discursurile mediatice ale oamenilor politici francezi si a constatat ca numai 20% din cuvinte repre­zinta termeni politici si economici de specialitate. Exemplificand aceasta tendinta, autorul amintit citeaza cazul unui om politic care, pentru a evita o complicata demonstratie economica, a aratat publicului ca o crestere cu 1% a PNB al Frantei este echivalenta cu posibilitatea ca fiecare francez sa‑si poata cumpara, din "felia" care ii revine, o bicicleta noua (J.M. Cotteret, 1991, pp. 30‑47).

c)  Eliminarea elementelor abstracte in favoarea celor concrete, afective. Discursul politic mediatizat are ca scop seducerea, convingerea unor mase de oameni diferiti si neomogeni in plan cultural. Cel mai mic numitor comun este emotia, sentimentul. De aceea, oamenii politici evita argumen­tatia abstracta si prefera figurile de stil simple, centrate pe emotivitate, pe ceea ce poate fi usor imaginat si reprezentat; ei prefera sa "arate", adica sa ilustreze o situatie prin cuvinte si formule plastice, evitand rationamen­tele si demonstratiile prea teoretice. Ceea ce conteaza acum nu este "ideea", ci "impresia" pe care omul politic o lasa in amintirea publicului. Formule memorabile, precum "Look to my lips: no more taxes" (George Bush), tin loc de teorii si programe politice. Astfel, "aceasta logica a seducerii, care favorizeaza vocea, gestualitatea si spontaneitatea calcu­lata, arata ca discursul politic adopta din ce in ce mai mult normele specifice presei, mizand pe simboluri si reprezentari" (R. Rieffel, 1996, p. 199; vezi si D. Bougnoux, 1991, pp. 17‑30; G. Derville, 1997, pp. 129‑131).

Fixarea modului de reprezentare a puterii. Deoarece primeste cea mai mare parte a informatiilor referitoare la viata politica din presa, publicul gandeste, inter­preteaza politicul asa cum ii apare, cum este el reprezentat in discursul jurnalistilor. Din aceasta cauza, oamenii politici nu iau nici o decizie fara a calcula mai intai ce reactie va avea presa, in ce mod se va prezenta actul sau declaratia respectiva in mass‑media. Presiunea exercitata de imaginea mediatica este atat de mare, incat un consilier al fostului presedinte al SUA Ronald Reagan spunea: "Nu imi amintesc sa fi participat la o singura sedinta in care sa nu se fi pus intrebarea: «Cum va fi prezentat acest lucru in presa?». Marile decizii au fost intotdeauna influentate de presa" (vezi J. Gerstle, 1992, p. 86). In opinia fostului prim‑ministru francez, Michel Roccard, sub presiunea presei, liderii politici sunt obligati sa asigure trans­parenta actelor lor (accesul presei la informatie), sa ofere o instantaneitate a deciziei (sa nu creeze, prin intarzieri, sentimentul ca se ascund de presa), sa detina o capa­citate de ubicui­tate (sa fie prezenti pe mai multe canale de presa pentru a atinge segmente cat mai mari de public) si sa aiba carisma simbolica (sa stie sa declanseze emotii si adeziune afectiva prin felul in care isi prezinta deciziile).