Epoca de recoltare

Epoca de recoltare

Semintele forestiere se gasesc, de regula, in fructe (la foioase) sau conuri (la rasinoase). Deci, pentru obtinerea semintelor trebuie recoltate fructele sau conurile dar numai dupa ce semintele pe care acestea le contin au ajuns la maturatie.

O samanta ajunge la maturatie atunci cand embrionul este complet format si in cotiledoane sau endosperm sunt acumulate substante de rezerva in cantitati suficiente. In conditii favorabile de umiditate, caldura si oxigen semintele mature sunt capabile sa germineze.

Maturatia semintelor are loc la epoci diferite, in functie de specie si conditii stationale iar momentul maturatiei trebuie cunoscut pentru determinarea epocii de recoltare.

Deoarece pentru obtinerea semintelor se recurge la culegerea fructelor (sau conurilor), trebuie cunoscut momentul coacerii acestora. Coacerea fructelor se pune in evidenta prin anumite dimensiuni, forme si aspecte cromatice si prin intreruperea legaturilor fiziologice cu planta mama.

La cele mai multe specii coacerea fructelor si maturatia semintelor se produc simultan. Exista insa si specii la care maturatia semintelor are loc inainte sau dupa aparitia aspectelor exterioare de coacere a fructelor. De exemplu, la tei, frasin, acerinee etc. maturatia semintelor precede coacerea fructelor. Recoltate in stare de parga, inainte de coacerea completa a fructului (dar dupa desavarsirea procesului de maturatie) si semanate imediat, semintele acestor specii germineaza si rasar imediat, fara perioada de asteptare. Daca se recolteaza numai dupa coacerea completa a fructelor si se seamana, fara o pregatire prealabila prin stratificare, semintele rasar abia dupa un an sau chiar mai mult.

Fenomenul de postmaturatie, remarcat la semintele de pini, fag etc., se pune in evidenta prin inregistrarea unor valori maxime ale capacitatii de germinatie dupa coacerea completa a fructelor. In acest caz maturatia se desavarseste la scurt timp, prin pastrare sau semanare, fara ca semintele sa necesite o pregatire speciala.

In linii generale, coacerea fructelor si maturatia semintelor au loc in mai-iunie la plop, salcie, ulm; in iunie-iulie la cires, visin; in august-septembrie la tei, duglas, pin strob, in octombrie-noiembrie la molid, pin silvestru si negru, larice, gladita etc.

La stabilirea epocii de recoltare trebuie sa se tina seama si de momentul diseminarii naturale, moment in care fructele se desprind si cad sau semintele eliberate din fructe sunt imprastiate. La unele specii (salcie, plop, brad) diseminarea are loc imediat (la cateva zile) dupa coacere iar semintele fiind marunte nu pot fi adunate de pe suprafata solului. La aceste specii trebuie urmarit atent procesul de maturatie si fructele (conurile) trebuie culese din coroana imediat ce semintele sunt mature. La alte specii (stejar, fag, castan) recoltarea semintelor se face mai usor dupa diseminare, direct de pe suprafata solului. La molid, pin, larice, salcam, gladita  conurile sau fructele se mentin in coroana multa vreme dupa coacere astfel ca perioadele de recoltare pot fi mai lungi, ajungand chiar la cateva luni.

Metode de recoltare

In functie de inaltimea arborilor seminceri, marimea si forma fructelor, epoca si modul de diseminare etc., se pot folosi urmatoarele metode de recoltare:

Recoltarea de pe suprafata solului se aplica la speciile cu fructe sau seminte mari: stejar, fag, nuc, castan, care cad curand dupa coacere din coroana arborilor, fara sa fie imprastiate de vant. La unele specii caderea fructelor poate fi provocata si prin scuturare iar la altele fructele pot fi desprinse prin taierea pedunculilor urmand ca sa fie recoltate apoi de la suprafata solului.

Recoltarea de pe arborii doborati se aplica la speciile ale caror fructe raman mult timp dupa coacere in ramuri. Metoda se aplica numai in rezervatii de categoria B, ajunse la varsta exploatabilitatii, in care se executa taieri de regenerare. Este interzisa doborarea arborilor numai pentru recoltarea semintelor.

Recoltarea de pe arborii nedoborati este procedeul utilizat in plantaje si in rezervatii, pentru speciile cu seminte mici si aripate, care pot fi usor imprastiate prin diseminare.  Cand arborii au dimensiuni mari si trunchiuri elagate dificultatea consta in urcarea culegatorului in coroana sau ridicarea la nivelul acesteia.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Lemnul sau are multiple utilizari, dar productia si calitatea lemnului sunt inferioare celor de pin silvestru, fiind insa mult mai bogat in rasina. Creste repede in tinerete si, prin inradacinarea lui pivotanta puternica, consolideaza terenul si amelioreaza solul pe care se instaleaza.

Pinul negru austriac se caracterizeaza printr-o larga amplitudine ecologica, rezistand bine la ger si la secete prelungite. Are cerinte modeste pentru umiditatea si bogatia solului. Optimul natural de vegetatie este caracterizat printr-un climat cu ierni blande si veri calduroase si relativ uscate. Asa se explica de ce la noi s-au obtinut rezultate bune in cultura acestei specii pe terenuri cu soluri formate pe substraturi calcaroase.

Avand in vedere particularitatile lui ecologice, pinul negru austriac poate fi folosit cu succes in continuare la impadurirea terenurilor degradate cu substraturi de natura marnoasa, calcaroasa din jumatatea sudica a tarii. Spre deosebire de pinul silvestru, in statiuni extreme poate vegeta si pe soluri cu textura mai grea, lutoasa sau luto-argiloasa, bogate in carbonat de calciu, devenind insa mai exigent fata de regimul de umiditate a solului.

in lucrari de impadurire se recomanda sa fie folosit ca specie principala de baza in culturi forestiere pentru punerea in valoare a terenurilor degradate, intrucat prezinta aceleasi particularitati temperamentale si morfologice ca si pinul silvestru, se recomanda asocierea lui cu specii secundare si arbustive. De asemenea, se recomanda infiintarea de culturi speciale pentru rezinaj, instalate in arealul natural de raspandire a speciilor de stejar, insa numai in statiuni de bonitate inferioara pentru acestea, cand este necesara interventia cu lucrari de substituire. Capac

Recoltarea de pe suprafata apei se poate aplica uneori la anin, plop si salcie. Semintele care plutesc la suprafata apei pot fi adunate cu ajutorul sitelor, dupa care se zvanta si se seamana imediat, altfel isi pierd capacitatea de germinatie.

Tehnica de recoltare si utilaje folosite

In rezervatii alcatuite din specii ale caror fructe sau seminte pot fi recoltate de la suprafata solului, subarboretul se inlatura in jurul arborilor seminceri iar terenul se curata de vreascuri, litiera si ierburi. Dupa diseminare semintele se strang cu mana sau cu lopeti de lemn in cazul in care se astern in straturi mai groase.

In cazul speciilor la care nu se asteapta diseminarea ci caderea fructelor este provocata prin scuturare sau taiere, sub coroana arborilor seminceri se pot intinde diferite asternuturi (prelate, rogojini).

Pentru recoltarea fructelor din arborii inalti, la care culegatorul trebuie sa ajunga in coroana arborelui, se folosesc o serie de utilaje sau dispozitive:

ghearele, inelele de franghie sau dispozitivul elvetian de urcare tip „bicicleta” sunt dispozitive care ajuta  culegatorul sa urce pe portiunile elagate ale trunchiului arborelui.

scarile de diferite tipuri: simple sau extensibile, de franghie, din aluminiu sau din lemn.

automacarale care pot ridica culegatorul la inaltimea coroanei.

echipamente de siguranta, legaturi pentru asigurarea culegatorului in timpul lucrului