Caracteristici ale activitatilor de vanzare directa a produselor agricole. Valoarea produselor agricole creste prin industrializarea si comercializarea directa a lor, ceea ce duce la o diminuarea partii din valoarea produsului care revine producatorului agricol. Aceasta situatie nu este specifica numai agriculturii, fenomene asemanatoare se pot intalni si in industrie.

Referitor la partea din valoarea produsului agroalimentar care revine producatorului agricol, putem spune ca acesta variaza in functie de filiera de transformare si distributie, distingandu-se din acest punct de vedere trei categorii de produse agroalimentare (dupa Lagrange L., 1995);

produse la care 60-90% din nivelul pretului en detail revine activitatilor de transformare si distributie; este cazul painii, iaurtului, produselor de desert etc.;

produse la care 40-60% din nivelul en detail revine activitatilor de transformare si distributie; de exemplu, laptele de consum in stare proaspata, branza, zaharul, fructele si legumele semiindustrializate si industrializate;

produse la care mai putin de 40% din pretul en detail revine activitatilor de transformare si distributie; este cazul carnii de porc, de pasare etc.

Deci, vanzarea directa trebuie considerata un mod de comercializare a carei efectuare poate conditiona rentabilitatea activitatilor desfasurate de producatorul agricol. Aceasta forma a activitatii de valorificare desfasurata de producatorul agricol se concretizeaza prin vanzarea directa a produselor sale consumatorilor finali.

Prin vanzarea directa, producatorul agricol isi amplifica activitatile sale specifice agricole, cu activitati de industrializare si distributie a produselor obtinute din procesul de productie agricola.

Avantajele acestui mod de valorificare directa a produselor agricole pot fi atat pentru producatorul agricol, dar si pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale.

Avantajele pentru producatorul agricol se refera la: cu investitii reduse si echipamente utilizate si pentru alte sectoare de activitate, pot creste veniturile realizate de populatia existenta in zonele agricole producatoare; vanzarea directa poate fi considerata ca debusee pentru productia neprealuata de agentii economici specializati in industria alimentara, sau in distributia acestor produse agricole.

Avantajele pot fi semnalate si pentru ansamblul zonelor rurale, acestea referindu-se la: posibilitatea valorificarii locale a produselor agricole dar si a altor resurse specifice zonei de productie; responsabilitatea producatorilor agricoli pentru activitatile de industrializare, distributie si respectiv a calitatii produsului agricol in cadrul pietei; existenta unor utilaje si depozite de mici capacitati. Dar pentru desfasurarea activitatilor privind valorificarea se solicita forta de munca neutilizata in anumite perioade in cadrul sau in afara sezonului de productie agricola.

Totodata vanzarea directa a produselor de catre producatorii agricoli presupune existenta si a unor limite sau restrictii privind aceasta activitate, care se refera la:

activitati suplimentare de industrializare si comercializare desfasurate de producatorul agricol cer in anumite perioade o suprasolicitare a fortei de munca si o competenta ce nu poate fi improvizata;

exista situatii in care vanzarea directa practicata pe scara mai extinsa (cantitati mari de produse) necesita forta de munca salariata, in acest fel putandu-se ajunge la un sistem (model) de comerciualizare la care nu se poate permite a se calcula si retine valoarea nou creata (plusvaloarea) in cadrul exploatatiei agricole. Vanzarea directa a produselor agricole a existat in toate timpurile dar ea detine o proportie restransa - 6-8% - din totalul activitatilor de comercializare a produselor agricole aceasta fiind in functie de tipul produsului agricol si de regiunea producatoare. Totodata pentru ca vanzarile directe sa se poata desfasura ca activitati importante este necesar sa existe o cerere potentiala, asa cum se manifesta in cadrul marilor centre urbane, al zonelor turistice etc.;

producatorul agricol isi asuma responsabilitatea civila pentru toate riscurile de intoxicatie alimentara;

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

produsele comercializate trebuie sa fie diferentiate de produsele obisnuite (de serie), prin calitatea si/sau originalitatea lor;

producatorul agricol trebuie sa aibe cunostinte privind tehnologiile culinare dar si cele ale tehncii comerciale. El trebuie in acelasi timp sa cunoasca si sa respecte regulile de igiena.

Formele de vanzare directa pot fi diferentiate in: forme individuale si forme colective de vanzare directa.

Formele individuale de vanzare directa pot fi reprezentate prin:

vanzarea directa in cadrul exploatatiei agricole, care presupune existenta unei cantitati importante de produse agricole disponibile si a unor spatii de depozitare. In acelasi timp vanzatorul, care este si producatorul agricol, trebuie sa fie cunoscut astfel incat sa existe o cerere de produse agricole relativ constanta;

vanzarea pe piata este considerata o forma de comercializare frecventa. In acest caz producatorul agricol va trebui sa accepte si sa plateasca un loc pentru vanzare, alaturi de alti comercianti;

vanzarea intr-un magazin a produselor de catre mai multi producatori agricoli;

vanzarea prin deplasare in cadrul unei localitati sau din mai multe localitati, care se practica ocazional mai ales in situatia lichidarii anumitor cantitati de produse. Datorita unor opriri frecvente, existente in cadrul acestei forme de vanzare, volumul total al timpului cu efectuarea vanzarilor se prelungeste foarte mult;

vanzarea pe marginile soselelor sau a strazilor, care presupune asigurarea unor responsabilitati comerciale din partea producatorului agricol;

vanzarea in campinguri, care poate fi facuta prin puncte fixe si mobile.

Formele colective de vanzare directa se refera la crearea de catre mai multi producatori agricoli a unor puncte de vanzare permanente sau sezoniere. Acestea constituie principala forma de vanzare directa spre care se tinde.

Criteriile organizatorice ale acestei forme de vanzare pot fi generate de existenta unor: cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producatori agricoli cu interese comune, societati comerciale cu responsabilitate limitata, asociatii simple si specializate ale producatorilor agricoli etc.

Pentru conditiile actuale din tara nostra este necesara infiintarea si/sau consolidarea unor cooperative de valorificare[1] - in special pentru acele produse destinate consumului in stare prosapata -, situatie care este generata de urmatoarele fenomene economice (prelucrat dupa Istudor N., 2000):

dezechilibrele cererii si ofertei ce apar in structura pietei agroalimentare;

caracterul perisabil pentru majoritatea produselor destinate consumului in stare proaspata;

nevoia de a obtine venituri ridicate pentru producatorii agricoli;

schimbarile fundamentale ce apar in principalele sectoare ale modelelor de productie agricola (de exemplu orientarea productiei legumicole de la autoconsum catre piata);

concurenta puternica existenta pe piata agroalimentara din partea producatorilor autohtoni si straini (aceasta impune in continuarea organizarea producatorilor in cooperative de productie, aprovizionare si valorificare);

in majoritatea lor, pietele agroalimentare, nu sunt transparente, iar pentru a cunoaste si anticipa fenomenele ce au loc pe piata (evolutia factorilor de influenta a pietei), este nevoie de unirea eforturilor producatorilor individuali in forme de organizare cooperatista.

Avantajele unor astfel de forme colective de vanzare directa pot fi considerate urmatoarele: existenta unui sortiment larg de produse agroalimentare destinate vanzarii; prin amplasarea teritoriala a diverselor puncte de vanzare in zone importante de consum are loc o valorificare mai buna a produselor agricole; o buna organizare a activitatilor comerciale; posibilitatea unor adaptari mai usoare la noile cerinte ale comertului (referindu-ne mai ales la structura produsului sau sortimentului de produse destinate vanzarii, accesul la mijloacele publicitare etc.); finantarea activitatilor curente si de investitii este mai usoara etc.

Pot fi semnalate si anumite inconveniente legate de: solicitarea unor cheltuieli de investitii cu referire in special la inchirierea si/sau cumpararea localului; existenta unor riscuri privitoare la aparitia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de functionare; rezolvarea greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor si a cantitatilor de produse nevandute; riscuri implicate de schimbarea statutului fiscal (aici fiind luate in discutie activitatea comerciala impozabila) etc.

Totodata formele colective de vanzare directa pot utiliza procedeele publicitare frecvent intalnite la producatorii agricoli care practica vanzarea directa, si anume: presa locala, transmiterile locale radiofonice, panourile amplasate pe drumurile publice, vizitele in cadrul expozitiilor agricole cu organizarea de degustari, anunturi sonore la diferitele puncte de vanzare etc.