Omul care actioneaza
intrebuinteaza cunoasterea furnizata de stiintele
naturale pentru a elabora tehnologia, stiinta aplicata a
actiunii, care este posibila in domeniul evenimentelor externe.
Tehnologia ne informeaza ce se poate realiza daca exista
dorinta de a o face si cum se poate realiza, daca cei
interesati sunt gata sa intrebuinteze mijloacele indicate.
Odata cu progresul stiintelor naturale a progresat si
tehnologia; multi ar prefera sa spuna ca dorinta de a
imbunatati metodele tehnologice este cea care a stimulat
progresul stiintelor naturale. Cuantificarea stiintelor
naturale a facut din tehnologie o stiinta cantitativa.
In esenta, tehnologia moderna este arta predictiilor
cantitative aplicate la rezultatele posibile ale actiunii. Omul
calculeaza cu un grad rezonabil de precizie rezultatul actiunii
planificate, si o face pentru a-si ajusta actiunea in asa
fel incat sa obtina un anumit rezultat.
Insa simpla informatie
furnizata de tehnologie ar fi suficienta pentru realizarea calculelor
doar daca toate mijloacele de [p.207] productie – atat cele materiale
cat si cele umane – ar putea fi perfect substituibile unele cu altele, in
anumite proportii date, sau daca ar fi toate absolut specifice. In
primul caz, toate mijloacele de productie ar fi potrivite, desi in
proportii diferite, pentru atingerea oricaror scopuri; lucrurile ar
sta ca si cum n-ar exista decat un singur tip de mijloace – un singur tip
de bunuri economice de ordin superior. In cazul al doilea, fiecare mijloc ar
putea fi intrebuintat doar pentru atingerea unui singur scop; am atribui
fiecarui grup de factori complementari de productie valoarea pe care
o atribuim respectivului bun de ordinul intai. (Din nou, lasam
provizoriu deoparte modificarile determinate de factorul timp.) Nici una
din aceste doua conditii nu este prezenta in universul in care
actioneaza omul. In anumite limite restranse mijloacele pot fi
substituite unele cu altele; ele sunt mijloace mai mult sau mai putin
specifice, potrivite atingerii unor teluri variate. Pe de alta parte
insa, majoritatea mijloacelor nu sunt absolut specifice; majoritatea sunt
potrivite pentru diferite scopuri. Faptul ca exista diverse clase de
mijloace, ca majoritatea acestor mijloace sunt mai potrivite pentru
realizarea anumitor scopuri, mai putin potrivite pentru atingerea altora
si absolut inutile pentru producerea unui al treilea grup de scopuri
si ca, de aceea, diversele mijloace se preteaza la diverse utilizari,
face ca omului sa-i revina sarcina alocarii lor catre acele
intrebuintari in care pot furniza cele mai bune servicii. Calculele
in natura, asa cum intervin ele in tehnologie, nu sunt aici de nici
un folos. Tehnologia opereaza cu cantitati numarabile
si masurabile de lucruri si efecte externe; ea cunoaste
relatii cauzale intre acestea, dar este straina de
relevanta lor pentru dorintele si aspiratiile omului.
Domeniul sau este doar acela al valorii de utilizare obiective. Ea judeca
toate problemele din punctul de vedere dezinteresat al observatorului neutru al
evenimentelor fizice, chimice si biologice. Pentru notiunea de
valoare subiectiva de utilizare, pentru perspectiva specific umana
si pentru dilemele omului care actioneaza, nu incape loc in
cuprinsul stiintelor tehnologice. Tehnologia ignora problema
economica: aceea de a intrebuinta mijloacele disponibile astfel
incat nici o dorinta intens resimtita sa nu
ramana nesatisfacuta deoarece mijloacele necesare indeplinirii
ei au fost intrebuintate – irosite – pentru atingerea unei dorinte
resimtite mai putin intens. Pentru solutionarea acestor probleme
tehnologia si metodele ei de calcul si masurare sunt
nepotrivite. Tehnologia ne spune cum poate fi atins in anumit scop prin
utilizarea de diverse mijloace, care pot fi utilizate laolalta in diverse
combinatii, sau cum pot fi intrebuintate diverse mijloace disponibile
pentru atingerea anumitor scopuri. Dar ea nu este in masura sa-i
spuna omului ce procedura ar trebui sa aleaga, din
varietatea infinita a modalitatilor imaginabile si posibile
de productie. Ceea ce doreste omul sa stie este cum trebuie
el sa intrebuinteze mijloacele disponibile pentru indepartarea [p.208]
cea mai potrivita cu putinta -- cea mai economica -- a
neplacerii resimtite. Insa tehnologia nu-i furnizeaza decat
informatii despre relatii cauzale dintre lucruri externe. Ea spune,
de pilda, 7 a + 3 b + 5 c + . x n pot produce
8 P. Dar, desi se cunosc valorile atribuite de omul care
actioneaza diverselor bunuri de ordinul intai, tehnologia nu poate
decide daca aceasta formula, sau oricare alta din multitudinea
infinita de formule construite in mod similar, serveste cel mai
adecvat atingerea scopurilor urmarite de omul care actioneaza.
Arta ingineriei poate stabili cum trebuie construit un pod pentru a traversa un
rau intr-un anumit loc, astfel incat podul sa suporte o anumita
incarcare. Insa ea nu poate raspunde la intrebarea daca
construirea unui asemenea pod va retrage sau nu factori materiali de
productie si mana de lucru din intrebuintari in care
ar putea satisface nevoi mai intens resimtite. Ea nu ne poate spune
daca podul ar trebui sau nu construit, unde ar trebui construit, ce
capacitate de incarcare ar trebui sa aiba si care din
numeroasele posibilitati de construire a sa ar trebui aleasa.
Calculul tehnologic poate stabili relatii intre diversele clase de
mijloace numai in masura in care ele pot fi substituite unele cu altele in
vederea atingerii unui anumit scop. Insa actiunea presupune
descoperirea de relatii intre toate mijloacele, oricat de putin
similare ar fi ele, indiferent daca ele pot sau nu pot fi substituite
unele altora in furnizarea acelorasi servicii.
Tehnologia si consideratiile
derivate din ea nu i-ar fi omului care actioneaza de mare folos,
daca n-ar fi posibil sa introduca in trama lor preturile monetare
ale bunurilor si serviciilor. Proiectele si planurile inginerilor ar
fi de interes exclusiv academic daca n-ar putea compara inputul si
outputul, pe o baza comuna. Teoreticianul pedant, in solitudinea
laboratorului sau, nu se preocupa de asemenea probleme minore; el
cauta relatiile cauzale dintre diferitele elemente ale universului.
Insa omul practic, dornic sa-si amelioreze conditiile de
trai prin indepartarea neplacerii, atat cat este cu putinta,
trebuie sa stie daca, in conditiile date, planul pe care
si-l edifica este metoda cea mai buna, sau macar o
metoda, de a le furniza oamenilor un plus de confort. El trebuie sa
stie daca ceea ce doreste sa realizeze va fi o ameliorare
in comparatie cu starea actuala de lucruri si cu avantajele
anticipate de pe urma executarii altor proiecte, realizabile din punct de
vedere tehnic si care nu pot fi executate daca proiectul pe care l-a
ales absoarbe mijloacele disponibile. Asemenea comparatii nu pot fi
facute decat cu ajutorul preturilor monetare.
Cazul 3.
Vanzatorul se bucura in cadrul unui cerc limitat de patroni loiali de
o reputatie atat de stralucita incat le poate vinde acestora la
preturi mai mari decat cele obtinute de rivalii sai mai
putin renumiti. Totusi, aceste preturi nu sunt preturi
de monopol. Ele nu provin dintr-o politica deliberata de reducere a
vanzarilor totale in vederea cresterii incasarilor nete. Este
posibil ca vanzatorul sa nu aiba posibilitatea sa
vanda o cantitate mai mare, acesta fiind, spre exemplu, cazul unui doctor
care este ocupat pana la limita puterilor sale, desi percepe tarife
mai ridicate decat colegii sai. Se poate de asemenea intampla ca sporirea
vanzarilor sa necesite investitii suplimentare de capital
si ca vanzatorul fie sa nu dispuna de acest capital, fie
sa creada ca are posibilitatea sa-i dea o
intrebuintare mai profitabila. Ceea ce impiedica augmentarea
productiei si a cantitatii de marfuri sau servicii
oferite spre vanzare nu este o actiune deliberata a vanzatorului,
ci starea pietei.
Cum gresita interpretare a lucrurilor
acestea a generat o intreaga mitologie a “competitiei imperfecte”
si a “competitiei monopoliste”, este necesar sa cercetam
mai indeaproape consideratiile antreprenorului care cantareste
avantajele si dezavantajele unei extinderi a afacerii sale.
Extinderea unui agregat productiv si --
in egala masura -- augmentarea productiei de la o utilizare
partiala la deplina ei capacitate productiva, presupune
investitii suplimentare de capital, care nu sunt justificate decat
daca nu exista nici o investitie mai profitabila
disponibila. [21] Nu conteaza daca antreprenorul
este suficient de bogat pentru a investi propriile sale fonduri, sau daca
e nevoit sa imprumute fondurile necesare. De asemenea, acea parte a
capitalului care-i apartine chiar antreprenorului si care nu este
intrebuintata in cadrul firmei sale nu este “neproductiva” (“idle”)
Ea este intrebuintata undeva in cadrul sistemului economic. Pentru a
fi intrebuintate
Astfel, moneda devine vehiculul calculului
economic. Aceasta nu este o functie separata a banilor. Banii sunt
mijlocul de schimb universal intrebuintat si nimic altceva. Numai
pentru ca banii sunt mijlocul [p.209] comun de schimb, pentru ca
majoritatea bunurilor si serviciilor pot fi vandute si cumparate
pe piata cu bani si numai in masura in care asa stau
lucrurile, pot oamenii sa intrebuinteze preturile monetare in
calculele de rentabilitate. Rapoartele de schimb intre bani si diversele
bunuri si servicii, asa cum au fost stabilite in trecut pe
piata si cum se anticipeaza ca vor fi stabilite pe
piata in viitor, sunt instrumentele mentale de planificare
economica. Acolo unde nu exista preturi monetare, nu exista
nimic de felul cantitatilor economice. Exista doar diverse
relatii cantitative intre diverse cauze si efecte din lumea
externa. Nu exista nici un mijloc prin care omul sa afle ce fel
de actiune ar putea servi cel mai bine eforturilor sale de a
indeparta neplacerea cat mai complet cu putinta.
Nu este necesar sa insistam asupra
conditiilor primitive, din economia gospodareasca a fermierilor
autosuficienti. Oamenii acestia desfasurau doar procese
foarte simple de productie. Pentru ei nu era necesar nici un fel de calcul
de rentabilitate, deoarece puteau compara direct inputul si outputul.
Daca doreau camasi, cultivau canepa, apoi torceau,
teseau si coseau. Ei se puteau decide cu usurinta,
fara ajutorul nici unui calcul de rentabilitate, daca truda
si necazul cheltuite erau sau nu compensate de produs. Insa pentru omul
civilizat intoarcerea la o astfel de viata este de neconceput.
