Teorii si politici privind comertul international

Comertul international a constituit si constituie un domeniu important de ana­liza pentru teoria economica.[1]

Problematica schimbului international de bunuri economice este analizata in primul curent de gandire economica moderna. Reprezentantii mercantilis­mului apreciau ca politicile externe protectioniste corespund intereselor natio­nale. Ele ser­veau, indeosebi, intereselor marilor negustori.

Reprezentantii liberalismului clasic (Adam Smith, David Ricardo s.a.) au avut contributii la dezvoltarea teoriei liberalismului economic potrivit caruia, libera initia­tiva privata concorda cu eficienta economica intr-un context institutional mult mai mobil decat in perioada precedenta.

Adam Smith a creat teoria avantajului absolut in comertul international prin care se sustinea ca specializarea internationala a unei tari conduce la producerea unor bunuri cu costuri economice mai mici. El apreciaza ca economisirea muncii nationale si specializarea unei tari se bazeaza pe producerea acelor marfuri ale caror costuri sunt absolut mai mici, comparativ cu strainatatea.

Pentru ca importul sa fie mai avantajos decat producerea unei marfi, trebuie ca pretul unei achizitii sa fie mai mic decat pretul ocazionat de producerea bunului respectiv.

In cazul in care o tara are o productivitate nationala mai scazuta     decat cea de la nivel mondial, prin export ea cedeaza o parte din valoarea nou creata. In aceasta situatie, se poate economisi munca nationala daca se importa bunuri a caror producere in interior ar fi mai scumpa, folosindu-se mijloa­cele de plata obtinute prin export.

David Ricardo a elaborat teoria avantajului comparativ relativ,    conform careia toate tarile pot obtine avantaje in comertul international, chiar si acelea care au un dezavantaj absolut in producerea tuturor marfurilor, respectiv le creeaza cu cheltuieli mai mari pe unitatea de produs decat in alte tari.

El a formulat legea avantajelor com­parative relative conform careia orice tara se va specializa in productia si exportul acelor marfuri pe care le creeaza cu cheltuieli relativ mai mici, cu sacrificarea unor sanse mai reduse si a caror eficienta este relativ mai ridicata in comparatie cu situatia din alte tari.

In perioada interbelica, prin reformularea teoriei ricardiene, a fost creat Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson al comertului international (Modelul H.O.S.).

Autorii modelului H.O.S. (E.F.Heckscher, Bertil Ohlin, P.A.Samuelson) con­siderau ca nivelul preturilor este determinat de utilitatea marginala a bunurilor.

Conform modelului, fiecare tara are interes sa se specializeze si sa exporte produse si servicii care incorporeaza factori de productie relativ abundenti si ieftini. De asemenea, fiecare tara va cauta sa importe produse si servicii care necesita impor­turi mari de factori de productie deficitari si scumpi.

Elementele esentiale ale mode­lului sunt:

dezvoltarea analizei comertului international cu aspecte privind proportia inzes­trarii naturale a tarilor cu factori de productie si cu cele referitoare la teritorializarea optima a unitatilor economice;

egalizarea preturilor factorilor de productie si a veniturilor intre   tarile parte­nere la comertul international.

Teoria economica privind comertul international s-a dezvoltat si prin contri­butia scolii economice din tara noastra. Un merit deosebit revine lui Mihai Manoilescu (1891-1950) care a explicat mecanismul dupa care se desfasoara relatiile economice internationale intre tarile inegal dezvoltate pe baza adancirii decalajului dintre productivitatea muncii mai ridicata din tarile industriale si productivitatea muncii mai scazuta din tarile preponderent agrare; pe masura trecerii timpului acest decalaj tinde sa se adanceasca.

Mihail Manoilescu a demonstrat ca din comertul international castiga numai tarile puternic industrializate, care au o productivitate nationala  medie ridicata, iar tarile preponderent agrare, cu productivitatea medie a muncii mai scazuta, pierd sub doua aspecte: cand vand produse primare si cand cumpara produse industriale. Aceasta inseamna scurgerea de venit national din tara agricola in tara industriala.

Pentru participarea eficienta a tarilor slab dezvoltate la tranzactiile interna­tionale sunt necesare, conform reputatului economist roman, diversifi­carea economiei nationale prin industrializarea si protejarea ramurilor economice autohtone noi.

In perioada postbelica s-au pus bazele teoriei avantajelor competitive dina­mice. O contributie hotaratoare la aceasta teorie a avut W. Leontief. El a cautat sa demonstreze ca marfurile exportate de S.U.A. erau create cu un consum intensiv de munca in comparatie cu un consum mai redus de capital.

Leontief a caracterizat structura si calitatea economiei S.U.A. in relatiile lor cu strainatatea prin intermediul comertului international, folosindu-se de analiza input-output (intrari-iesiri). El a afirmat ca teoria avantajelor relative nu mai corespunde conditiilor si mutatiilor speci­fice comertului international postbelic.

Potrivit teoriei avantajelor competitive dina­mice, eficienta comertului international este in functie de felul in care sunt utilizati factorii de productie de tarile specializate, de potenta acestora de a se antrena in mecanismul concurential si intr-o masura foarte mica sau chiar de loc, de inzestrarea lor cu resurse si factori de productie.

Pentru ca o tara sa beneficieze de teoria avantajelor competitive     dinamice, trebuie ca ea sa indeplineasca conditii majore, cum sunt:

cantitatea, structura si calitatea factorilor de productie;

starea industriei nationale;

cererea si oferta pe piata interna;

mecanismul concurential intemeiat pe proprietatea privata si libera initiativa;

managementul guvernamental, conjunctura mondiala etc.

Daca intr-o tara lipsesc unele din aceste conditii se poate trece la substituirea lor, folosindu-se modalitati diverse, cum sunt:

perfectionarea managementului guvernamental in domeniul politicilor econo­mice si comerciale;

intarirea relatiilor mutual avantajoase;

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

racordarea economiei nationale la economia mondiala pe calea integrarii econo­mice internationale.

In acest fel se creeaza conditii pentru ca avantajele sau dezavantajele compa­rative absolute si relative sa fie schimbate in avantaje competitive dinamice.

Politici privind comertul international

Politicile comerciale reprezinta ansamblul reglementarilor de natura econo­mico-juridica, administrativa, fiscala, bugetara, financiara, bancara, valutara etc. adoptate de stat in vederea extinderii sau diminuarii schimburilor comerciale externe si protejarii economice nationale de concurenta straina.

Pe termen lung, obiectivul principal al politicii comerciale externe este stimu­larea dezvoltarii economiei nationale prin transferarea relatiilor economice externe intr-un factor important de crestere economica.

Pe termen scurt sau mediu, obiectivele politicii comerciale constau in:

modernizarea structurii relatiilor comerciale internationale;

extinderea sau diminuarea exporturilor si importurilor de bunuri economice;

modificari in teritorializarea relatiilor comerciale;

ameliorarea raporturilor de schimb si cresterea incasarilor la bugetul statului etc.

Obiectivele politicii comerciale se deosebesc in timp si spatiu sub influenta unor imprejurari nationale si internationale specifice.

In perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial a inceput sa se manifeste tendinta de institutionalizare a rela­tiilor economice internationale, concomitent cu multilateralizarea acestora. Asa au aparut si s-au dezvoltat diverse organisme, cum sunt Organizatia Mondiala a Comer­tului (O.M.C.), precum si diferite grupari economice integrationiste.

Politica comerciala cuprinde, in principal:

a.      politica vamala;

b.      politica comerciala netarifara:

c.       politica de stimulare a exportului.

a. Politica vamala sau politica tarifara reprezinta ansamblul reglemen­ta­rilor privind intrarea si iesirea bunurilor economice intr-o tara sau dintr-o tara. Ea se infaptuieste cu ajutorul tarifelor vamale, care cuprind taxele vamale si alte repre­zentari de ordin vamal (regulament vamal, cod vamal,etc.).

Taxa vamala este un tip de impozit indirect care se percepe bunurilor econo­mice care fac obiectul comertului international, in special al importului. Ea se aplica marfurilor care trec frontierele vamale ale unei tari, constituie o sursa de natura fis­cala la bugetul tari si influenteaza direct pretul bunurilor care circula in comertul inter­national. Taxele vamale restrictioneaza sau stimuleaza schimburile comerciale inter­nationale.

Taxele vamale pot fi grupate dupa diverse criterii[2]:

in functie de scopul impunerii, distingem:

o         taxe vamale cu caracter fiscal;

o         taxe vamale cu caracter perfectionist:

in functie de obiectul impunerii, distingem:

o         taxe vamale de import:

o         taxe vamale de export, taxe vamale de tranzit:

din punct de vedere al perceperii, distingem:

o         taxe vamale ad valorem;

o         taxe vamale specifice;

o         taxe vamale mixte;

din punct de vedere al stabilirii de catre stat, distingem:

o         taxe vamale autonome (generale);

o         taxe vamale conventionale (contractuale);

o         taxe vamale preferentiale;

o         taxe vamale de raspuns (de retorsiune) care pot fi:

taxe vamale antidoping;

taxe vamale compensatorii.

Nivelurile taxelor vamale se regasesc in taxele vamale compensatorii. Acestea sunt cataloage care cuprind nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si nivelul taxelor vamale corespunzatoare fiecarei marfi sau grupe de marfuri. De ase­menea, in tariful vamal se includ, de obicei, si marfurile scutite de taxe.

b. Politica comerciala netarifara reprezinta ansamblul instrumentelor, regle­mentarilor si masurilor publice sau private, menite sa limiteze comertul international in scopul protejarii pietei interne de concurenta straina si/sau pentru echilibrarea balantei de plati interne.

Politica comerciala netarifara implica luarea unor masuri, cum sunt:

masuri care limiteaza cantitatea importata dintr-un bun in mod direct, prin inter­dictii (prohibitie) la import;

masuri care limiteaza importurile in mod indirect, prin mecanismul preturilor (preturi minime si maxime de import, impozite indirecte etc.);

masuri care privesc formalitatile vamale privind importurile (evaluarea vamala, documente necesare etc.);

masuri care decurg din standardele aplicate produselor importate si celor indi­gene: norme de securitate care cuprind conditiile de calitate, norme sanitare, norme de ambalare, norme de marcare, norme de etichetare etc.;

c. Politica comerciala de stimulare a exportului reprezinta ansamblul instru­mentelor si masurile publice si private menite sa stimuleze exporturile unei tari. Aceasta politica necesita luarea a doua categorii de masuri:

masuri promotionale

masuri de stimu­lare a exporturilor.

Masurile promotionale urmaresc influentarea partenerilor externi      potentiali pentru a cumpara anumite bunuri economice ce exista deja sau care vor fi disponibile pentru export intr-un viitor apropiat. Astfel de masuri se iau la nivel macroeconomic (negocierea si incheierea de acorduri comerciale si de plata, organizarea de agentii si reprezentante comerciale in strainatate, publicitate externa etc.).

Masurile de stimulare a exporturilor urmaresc marirea competitivitatii bunu­rilor economice destinate exportului si ridicarea gradului de motivatie a producatorilor si exportatorilor in vederea impulsionarii exporturilor.

Asemenea masuri pot avea continut:

bugetar: subventii directe si indirecte de export, prime de export;

fiscal: scutiri de taxe sau reduceri de taxe si impozite pentru productia expor­tata;

financiar-bancar: acordarea de credite in conditii avantajoase expor­tatorilor;

valutar prime valutare, deprecierea monedei nationale etc.

Comertul international necesita incheierea sistematica de tratate, acorduri si diverse conventii economice intre parteneri din tari diferite. Aceste tratate cuprind principii generale care reglementeaza relatiile economice internationale, aspecte refe­ritoare la transportul international al bunurilor economice respective pe cale maritima si fluviala (tratate de comert si navigatie) diverse clauze. Astfel de clauze sunt:

clauza natiunii cele mai favorizate;

clauza regimului national etc.

Clauza natiunii cele mai favorizate reprezinta o prevedere inscrisa de regula in tratatele de comert si navigatie sau in acordurile comerciale si de plati, potrivit careia partile semnatare se obliga sa-si acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat sau le vor acorda in viitor tarilor terte in domeniul rela­tiilor comerciale. De regula, clauza natiunii cele mai favorizate se aplica in urmatoarele domenii:

eliberarea licentelor de import-export;

perceperea taxelor vamale de import, export si tranzit;

navigatia maritima si fluviala;

situatia juridica a agentilor si reprezentantilor comerciali si a persoanelor juri­dice ale unei tari care realizeaza acte de comert pe teritoriul celeilalte tari sem­natare.