Preturile de monopol

Preturile competitive sunt rezultatul unei ajustari complete a vanzatorilor la cererea consumatorilor. La pretul competitiv intregul stoc disponibil este vandut, iar factorii specifici de productie sunt intrebuintati in masura permisa de preturile factorilor complementari nonspecifici. Nici o parte din stocul disponibil nu este permanent retinuta pentru a nu fi vanduta pe piata, iar unitatea marginala a factorilor de productie intrebuintati nu duce la incasarea nici unui venit net. Intregul proces economic este administrat in beneficiul consumatorilor. Nu exista nici un conflict intre interesele producatorilor si cele ale consumatorilor. Proprietarii diverselor bunuri nu sunt in masura sa devieze consumul si productia de la liniile prescrise de evaluarile consumatorilor, situatia ofertei de bunuri si servicii de toate ordinele si starea cunostintelor tehnologice.

Fiecare vanzator luat in parte si-ar vedea propriile incasari sporite daca o scadere [p.358] a ofertei de care dispun competitorii sai ar ridica pretul la care el insusi ar putea sa-si vanda propria marfa. Dar, pe o piata competitiva, el nu este in masura sa determine producerea acestui rezultat. Cu exceptia cazurilor de existenta a unor privilegii provenite din amestecul guvernului in afaceri, el trebuie sa se supuna starii pietei, asa cum este aceasta.

Antreprenorul este - in calitatea sa de antreprenor - supus intotdeauna intregii suprematii a consumatorilor. Lucrurile se prezinta diferit in ce-i priveste pe proprietarii bunurilor si factorilor de productie tranzactionabili si, bineinteles, in ce-i priveste pe antreprenori in calitatea lor de proprietari ai unor asemenea bunuri si factori. In anumite conditii, acestia pot castiga mai mult prin reducerea ofertei si vanzarea la un pret unitar mai ridicat. Preturile astfel determinate -- preturile de monopol -- reprezinta o incalcare a suprematiei consumatorilor si a democratiei pietei.

Conditiile si circumstantele speciale necesare pentru aparitia preturilor de monopol si a caractersiticilor lor catalactice sunt:

1. Trebuie sa existe un monopol al cererii. Intregul stoc al bunului monopolizat este controlat de un singur vanzator, sau de un grup de vanzatori care actioneaza concertat. Monopolistul -- fie el un individ sau un grup de indivizi -- este in masura sa reduca stocul oferit spre vanzare, sau pe cel intrebuintat in vederea productiei, pentru a-si spori pretul pe unitatea vanduta, fara a avea a se teme ca planul sau va fi zadarnicit de amestecul altor vanzatori ai aceleiasi marfi.

2. Monopolistul fie nu este in masura sa discrimineze intre cumparatori, fie se abtine in mod voluntar de la asemenea discriminari. [12]

3. Reactia publicului cumparator la cresterea preturilor dincolo de pretul competitiv -- scaderea cererii -- nu este astfel incat incasarile rezultate din vanzarile totale la orice pret mai ridicat decat pretul competitiv sa fie mai mici decat incasarile rezultate din vanzarile totale la pretul competitiv. Astfel, este superfluu sa dam curs la dezbateri sofisticate despre ce trebuie considerat ca fiind indiciul identitatii intre articole. Nu este necesar sa ne punem intrebarea daca toate cravatele trebuie considerate specimene ale aceluiasi articol, sau daca este cazul sa distingem intre ele in functie de material, culoare si model. O delimitare academica a diverselor articole este inutila. Singurul lucru care conteaza este felul cum reactioneaza cumparatorii la ridicarea preturilor. Pentru teoria preturilor de monopol este inutil sa observam ca fiecare fabricant de cravate produce articole diferite si sa-l numim pe fiecare monopolist. Catalactica nu analizeaza monopolurile ca atare, ci preturile de monopol. Un vanzator de cravate diferite de cele pe care le comercializeaza altii [p.359] poate practica preturi de monopol numai atunci cand cumparatorii nu reactioneaza la orice ridicare a preturilor de asa maniera incat sa faca ridicarea dezavantajoasa pentru el.

Monopolul este o conditie prealabila pentru aparitia preturilor de monopol, dar nu este singura conditie prealabila. Mai exista o conditie necesara, si anume o anumita forma a curbei cererii. Simpla existenta a monopolului nu inseamna nimic din acest punct de vedere. Cel ce publica o carte protejata prin drepturi de copyright este un monopolist. Dar el poate sa nu fie in masura sa vanda nici macar un singur exemplar, indiferent cat de scazut ar fi pretul pe care-l cere. Nu orice pret la care un monopolist comercializeaza un bun monopolizat este un pret de monopol. Preturi de monopol sunt numai preturile la care este mai avantajos pentru monopolist sa reduca volumul total oferit spre vanzare decat sa-si extinda vanzarile pana la limita pe care ar ingadui-o piata competitiva. Ele sunt produsul unei intentii deliberate ce tinde sa restrictioneze tranzactiile.

4. Este o eroare fundamentala sa se creada ca exista o a treia categorie de preturi, care nu sunt nici preturi de monopol nici preturi competitive. Daca lasam deoparte problema discriminarii prin preturi, de care ne vom ocupa mai tarziu, un anumit pret este fie un pret competitiv fie un pret de monopol. Afirmatiile contrare se datoreaza credintei eronate ca daca nu toata lumea este in masura sa se identifice drept vanzatorul unei anumite marfi, atunci competitia nu este libera sau perfecta.

Oferta disponibila din orice marfa este limitata. Daca ea nu ar fi rara relativ la cererea publicului, atunci lucrul in chestiune nu ar fi considerat un bun economic si pentru el nu s-ar plati nici un pret. De aceea, este inducator in eroare sa se aplice conceptul de monopol astfel incat acesta sa acopere intregul domeniu al bunurilor economice. Simpla imprejurare ca oferta este limitata este sursa valorii economice si a tuturor preturilor platite; ca atare, ea nu este inca suficienta pentru a genera preturi de monopol. [13]

Termenul de competitie monopolista sau imperfecta este aplicat astazi cazurilor in care exista anumite diferente intre produsele diferitilor producatori si vanzatori. Aceasta inseamna ca aproape toate bunurile de consum sunt incluse in clasa bunurilor monopolizate. Totusi, singura intrebare relevanta pentru studiul determinarii preturilor este daca aceste diferente pot fi utilizate de catre vanzator pentru a-si alcatui o strategie de reducere deliberata a ofertei, in vederea cresterii volumului incasarilor sale nete totale. Numai daca lucrul acesta este posibil si pus in aplicare pot aparea preturi de monopol, diferite de preturile competitive. Poate fi adevarat ca fiecare vanzator are o clientela care prefera marca sa acelora [p.360] ale competitorilor sai si nu ar inceta sa o cumpere chiar daca pretul ei ar creste. Dar problema cu care se confrunta vanzatorul este daca numarul acestor persoane este suficient de mare pentru a compensa reducerea vanzarilor totale pe care ar genera-o abtinerea altor persoane de la a cumpara. Numai in cazul acesta poate el considera ca substituirea pretului competitiv prin preturi de monopol este avantajoasa.

O confuzie considerabila provine dintr-o gresita interpretare a termenului control al ofertei. Fiecare producator al fiecarui produs are partea sa de control asupra ofertei bunurilor oferite spre vanzare. Daca ar fi produs mai mult a, el ar fi determinat o crestere a ofertei si ar fi generat o tendinta de reducere a pretului. Dar intrebarea este de ce nu a produs mai mult a. Oare a redus el productia de a pana la nivelul p cu intentia de a se alinia cat mai adecvat cu putinta dorintelor consumatorilor? Sau avea el intentia de a sfida ordinele consumatorilor in propriul sau avantaj? In primul caz el nu a produs mai mult a deoarece cresterea cantitatii de a dincolo de nivelul p ar fi insemnat retragerea unor factori rari de productie din alte ramuri, in care acestia ar fi fost intrebuintati pentru satisfacerea dorintelor mai intense ale consumatorilor. El nu a produs p + r, ci numai p, deoarece o asemenea crestere ar fi facut ca afacerea sa sa devina neprofitabila, sau mai putin profitabila, in vreme ce exista inca alte directii mai profitabile pentru investirea de capital. In al doilea caz el nu a produs r deoarece era mai avantajos pentru el sa lase neutilizata o parte din stocul disponibil dintr-un factor monopolizat de productie m. Daca m nu ar fi fost monopolizat de el, atunci i-ar fi fost imposibil sa anticipeze obtinerea vreunui beneficiu de pe urma reducerii productiei de a. Rivalii sai ar fi umplut golul, astfel incat el n-ar fi fost in masura sa solicite preturi mai ridicate.

In cercetarea preturilor de monopol trebuie intotdeauna sa cautam in primul rand factorul monopolizat, m. Prima cerinta pentru preturile de monopol este existenta unui bun monopolizat. Daca nici o cantitate dintr-un asemenea bun m nu este retinuta de la vanzare, atunci nu exista nici o posibilitate pentru antreprenor sa inlocuiasca pretul competitiv prin preturi de monopol.

Profitul antreprenorial nu are nimic de a face cu monopolul. Daca un antreprenor este in masura sa vanda la preturi de monopol, atunci el se bucura de avantajul acesta datorita monopolului sau relativ la factorul monopolizat m. El realizeaza castigul specific de monopol datorita proprietatii sale asupra lui m, nu datorita activitatilor sale specific antreprenoriale.

Sa presupunem ca datorita unui accident aprovizionarea unui oras cu curent electric se reduce la jumatate pentru un numar de zile, silindu-i pe locuitori sa intrebuinteze doar iluminarea cu lumanari. [p.361] Pretul lumanarilor se ridica la s; la pretul acesta se vinde intreaga cantitate disponibila. Magazinele care comercializeaza lumanari realizeaza un profit ridicat prin vanzarea intregii cantitati la pretul s. Dar s-ar putea intampla ca proprietarii de magazine sa se asocieze in vederea retinerii de pe piata a unei parti din stocul lor si sa vanda restul la un pret s + t. In vreme ce s ar fi fost un pret competitiv, s + t este un pret de monopol. Surplusul realizat de vanzatori la pretul s + t, in plus fata de incasarile pe care le-ar fi realizat vanzand doar la pretul s, reprezinta castigul lor specific de monopol.

Modul in care proprietarii de magazine determina reducerea cantitatii oferite spre vanzare este lipsit de importanta. Distrugerea fizica a unei parti din oferta disponibila reprezinta cazul clasic de actiune monopolista. Cu numai foarte putin timp in urma procedeul acesta a fost pus in aplicare de guvernul brazilian, care a dispus arderea unor cantitati importante de cafea. Dar acelasi efect poate fi obtinut prin lasarea unei parti a ofertei neutilizata.

In vreme ce profiturile sunt incompatibile cu constructia imaginara a unei economii in regim de rotatie uniforma, preturile de monopol si castigurile specifice de monopol nu sunt.

5. Atunci cand cantitatile disponibile dintr-un bun m nu se afla in proprietatea unei singure persoane, firme, corporatii, sau institutii, ci este detinuta de mai multi proprietari care doresc sa coopereze in vederea inlocuirii pretului competitiv printr-un pret de monopol, pentru a atribui fiecarei parti cantitatea de m pe care are dreptul sa o comercializeze la pretul de monopol, este necesara o intelegere intre participanti (numita indeobste cartel si desemnata drept conspiratie de legislatia americana antitrust). Partea esentiala a oricarei intelegeri de tip cartel este atribuirea unei anumite cote bine definite fiecarui partener. Arta constituirii de carteluri tine de capacitatea de a determina ajungerea la o intelegere in privinta cotelor. Simplele discutii intre proprietarii de m despre dezirabilitatea practicarii de preturi mai ridicate nu este de nici un folos.

De regula, starea de lucruri care face cu putinta aparitia preturilor de monopol este o consecinta a politicilor guvernamentale, e.g., a barierelor vamale. Daca proprietarii lui m nu profita de posibilitatea care li se ofera, de a se asocia in vederea stabilirii preturilor de monopol, atunci guvernele iau frecvent asupra lor organizarea a ceea ce legislatia americana numeste “restrangere a comertului”. Puterea politieneasca ii forteaza pe proprietarii de m -- mai ales exploatarile agricole, minere si piscicole -- sa reduca productia. Cele mai proeminente ilustrari ale acestei metode sunt furnizate, la nivel national, de politica agricola americana, iar la nivel international, de tratatele intitulate in mod eufemistic “intelegeri interguvernamentale de control al marfurilor”. In aceasta ramura de interventie a guvernului in afaceri s-a dezvoltat o noua semantica. Reducerea productiei - si deci a [p.362] consumului respectiv - este numita “evitare a surplusurilor”, iar efectele urmarite -- un pret mai ridicat pe unitatea comercializata -- se numesc “stabilizare”. Este evident ca aceste cantitati de m nu au parut surplusuri in ochii celor ce le-ar fi consumat. Este de asemenea evident ca acesti oameni ar fi preferat un pret mai scazut decat “stabilizarea” la un pret mai ridicat.

6. Conceptul de competitie nu presupune existenta unei multitudini de unitati aflate in competitie. Competitia este intotdeauna competitia unei persoane sau a unei firme impotriva altei persoane sau firme, indiferent de numarul celorlalte persoane care mai urmaresc aceeasi distinctie. Competitia intre putini rivali nu este praxeologic diferita de competitia intre multi rivali. Nimeni nu a sustinut vreodata ca in sistem bipartit competitia pentru functiile elective este mai putin competitiva decat in sistem pluripartit. Numarul competitorilor joaca un rol in analiza preturilor de monopol numai in masura in care constituie unul dintre factorii de care depinde succesul eforturilor de a-i asocia pe rivali intr-un cartel.

7. Daca vanzatorul are posibilitatea de a-si spori incasarile nete prin reducerea vanzarilor si ridicarea preturilor la unitatile vandute, atunci exista, de obicei, mai multe preturi de monopol care satisfac aceasta conditie. De regula, unul din aceste preturi de monopol aduce cele mai mari incasari nete. Dar este posibil si ca mai multe preturi de monopol sa fie la fel de avantajoase pentru monopolist. Putem numi acest pret de monopol, sau aceste preturi de monopol, preturile optime de monopol.

8. Monopolistul nu stie dinainte in ce fel vor reactiona consumatorii la o crestere a preturilor. El trebuie sa recurga la tatonari pentru a incerca sa afle daca bunul monopolizat se poate vine in avantajul sau la un pret care depaseste pretul competitiv si, daca asa stau lucrurile, care dintre diversele preturi de monopol este pretul optim de monopol, sau care sunt preturile optime de monopol. In practica, aceasta este mult mai dificil decat presupune economistul atunci cand, desenand curbele cererii, ii atribuie monopolistului o clarviziune desavarsita. Trebuie asadar sa enumeram, ca pe o conditie speciala necesara pentru aparitia preturilor de monopol, capacitatea monopolistului de a descoperi aceste preturi.

9. Un caz aparte este furnizat de monopolul incomplet. Partea cea mai mare a cantitatii totale disponibile este detinuta de monopolist; restul cantitatii este detinuta de unul sau mai multi oameni care nu sunt dispusi sa coopereze cu monopolistul in cadrul strategiei de reducere a vanzarilor si de stabilire a preturilor de monopol. Totusi, necooperarea acestor outsideri nu impiedica practicarea preturilor de monopol, daca [p.363] partea p1, controlata de monopolist, este suficient de mare prin comparatie cu partile outsiderilor, p2. Sa presupunem ca intreaga cantitate (p = p1 + p2) poate fi vanduta la pretul unitar c, iar o cantitate de p - z la pretul de monopol d. Daca d (p1 - z) este mai mare decat c p1, atunci este in avantajul monopolistului sa se angreneze in reducerea monopolista a vanzarilor sale, indiferent ce ar face outsiderii. Acestia pot continua sa vanda la pretul c, sau isi pot ridica preturile pana la pretul maxim d. Singurul lucru care conteaza este ca outsiderii nu sunt dispusi sa reduca din cantitatea pe care o vand ei insisi. Intreaga reducere necesara trebuie suportata de proprietarul partii p1. Lucrul acesta ii influenteaza planurile si va duce, de regula, la stabilirea unui pret de monopol care difera de cel care ar fi fost stabilit in regim de monopol complet. [14]

10. Duopolul si oligopolul nu reprezinta varietati speciale de preturi de monopol, ci doar unele din metodele intrebuintate pentru stabilirea unui pret de monopol. Doi sau mai multi oameni detin intreaga cantitate. Ei sunt cu totii dornici sa vanda la preturi de monopol si sa-si reduca vanzarile totale in consecinta. Dar, pentru anumite motive, ei nu doresc sa actioneze concertat. Fiecare dintre ei o apuca pe propriul sau drum, fara nici un fel de intelegere formala sau tacita cu rivalii sai. Dar fiecare dintre ei mai stie si ca rivalii sai au intentia sa procedeze la o reducere monopolista a vanzarilor lor, pentru a realiza preturi unitare mai mari si castiguri specifice de monopol. Fiecare dintre ei urmareste cu atentie comportamentul rivalilor sai si incearca sa-si ajusteze propriile sale planuri la actiunile lor. Are loc o succesiune de mutari si contramutari, o intrecere mutuala in obtinerea de rezultate, al carei final depinde de abilitatea personala a partilor adverse. Duopolistii si oligopolistii urmaresc doua obiective: pe de o parte sa afle preturile de monopol care sunt cele mai avantajoase pentru vanzatori, iar pe de alta de a transfera o parte cat mai mare din povara reducerii vanzarilor asupra rivalilor lor. Tocmai datorita faptului ca nu cad de acord cu privire la cotele de reducere a vanzarilor care urmeaza da le revina fiecaruia, ei nu actioneaza concertat, asa cum fac membrii unui cartel.

Nu trebuie sa confundam monopolul si duopolul cu monopolul incomplet, sau cu rivalitatea in vederea atingerii unei pozitii de monopol. In cazul monopolului incomplet numai grupul monopolist este dispus sa-si restranga vanzarile pentru a-si impune pretul sau de monopol. Insa duopolistii si oligopolistii sunt dispusi sa-si retina de la vanzarea pe piata cate o parte din cantitatile de care dispun. In cazul “taierii” preturilor, un grup A planuieste sa atinga o [p.364] pozitie de monopol complet sau incomplet prin fortarea tuturor, sau a majoritatii rivalilor sai -- sa-i numim B -- sa iasa din afaceri. Grupul A reduce preturile pana la un nivel care face vanzarile ruinatoare pentru rivalii sai mai vulnerabili. A poate suporta de asemenea pierderi la aceste preturi scazute; dar el este in masura sa suporte pierderile acestea pentru mai mult timp decat ceilalti si este convins ca le va recupera mai tarziu, prin realizarea unor mari castiguri de monopol. Procesul acesta nu are nimic de a face cu preturile de monopol. El reprezinta o strategie destinata atingerii pozitiei de monopol.

Document online: Curba “LM” in logica Macromodelului economic Referat: Aspecte teoretice privind intocmirea si prezentarea situatiilor financiare

Ne putem intreba daca duopolul si oligopolul au vreo semnificatie practica. De regula, partile implicate vor consimti cel putin la un acord tacit privitor la cotele lor din volumul redus al vanzarilor.

11. Bunul monopolizat, prin a carui retinere partiala de la vanzarea pe piata se stabilesc preturi de monopol, poate fi fie un bun de ordinul cel mai redus, fie un bun de ordin superior, un factor de productie. El poate consta din controlul asupra cunostintelor tehnologice necesare pentru desfasurarea productiei, asadar asupra “retetei”. Asemenea retete sunt de regula bunuri gratuite, deoarece capacitatea lor de a produce anumite efecte este nelimitata. Ele pot deveni bunuri economice numai daca sunt monopolizate si utilizarea lor este restrictionata. Orice pret platit pentru serviciile furnizate de o reteta este intotdeauna un pret de monopol. Este irelevant daca restrictionarea utilizarii retetei este facuta cu putinta de conditii institutionale -- de felul patentelor si al legilor de copyright -- sau de faptul ca formula este tinuta secreta si alte persoane nu reusesc sa o ghiceasca.

Factorul complementar de productie, a carui monopolizare poate duce la practicarea preturilor de monopol, poate consta si din posibilitatea cuiva de a coopera la realizarea unui bun cunoscut de consumatori, care-i atribuie acestei cooperari o semnificatie speciala. Aceasta posibilitate poate fi data atat de natura bunurilor sau serviciilor respective, cat si de prevederi institutionale, ca protectia sau marcile inregistrate. Motivele pentru care consumatorii evalueaza la o valoare atat de ridicata contributia unui om sau a unei firme pot fi multiple. Ele pot fi: o incredere deosebita acordata individului sau firmei respective in urma unor experiente trecute; [15] simple prejudecati neintemeiate sau erori; snobism; prejudecati magice sau metafizice, a caror lipsa de temei e ridiculizata de persoanele mai rezonabile. Un medicament care poarta insemnul unei marci inregistrate poate sa nu difere in structura sa chimica si in eficacitatea sa fiziologica de alte compuse care nu poarta acelasi insemn. Totusi, atunci cand cumparatorii atribuie o semnificatie deosebita acestui insemn si sunt dispusi sa plateasca preturi speciale pentru [p.365] produsul marcat cu el, vanzatorul poate, daca se bucura de o configuratie propice a cererii, sa practice preturi de monopol.

Monopolul care-i permite monopolistului sa reduca cantitatea oferita fara ca altii sa aiba posibilitatea de a-l contracara poate consta din productivitatea mai mare a unui factor pe care il are la dispozitie, prin comparatie cu productivitatea mai scazuta a factorului corespunzator de care dispun competitorii sai potentiali. Daca marja dintre productivitatea mai ridicata a cantitatii sale din factorul monopolizat si aceea a competitorilor sai potentiali este suficient de larga pentru aparitia unui pret de monopol, atunci avem de-a face cu o situatie pe care o putem numi monopol marginal. [16]

Sa ilustram conceptul de monopol marginal prin cea mai frecventa instantiere a sa in conditiile actuale, posibilitatea unui tarif protectionist de a genera preturi de monopol in anumite conditii. Atlantis stabileste un tarif t la importul fiecarei unitati din marfa p, al carei pret pe piata internationala este s. Daca consumul autohton de p in Atlantis la pretul s + t este a si productia autohtona de p este b, cu b mai mic decat a, atunci costurile dealerului marginal sunt s + t. Fabricile autohtone sunt in masura sa-si desfaca intreaga productie la pretul s + t. Tariful este eficace si le ofera firmelor autohtone un incitativ de a-si extinde productia de p, de la b la o cantitate cu putin mai mica decat a. Dar daca b este mai mare decat a, atunci lucrurile se prezinta diferit. Daca presupunem ca b este atat de mare incat chiar si la pretul s consumul autohton este mai mic decat valoarea sa si surplusul trebuie exportat si vandut in strainatate, atunci impunerea unui tarif vamal nu afecteaza pretul lui p. Atat pretul autohton al lui p cat si cel international raman neschimbate. Totusi, prin discriminarea ce o opereaza intre productia interna si cea externa, tariful le acorda fabricilor autohtone un privilegiu care poate fi intrebuintat pentru implementarea unei scheme monopoliste, presupunand ca sunt indeplinite si alte conditii suplimentare. Daca intre s si s + t se poate gasi un pret de monopol, atunci devine avantajos pentru intreprinderile autohtone sa formeze un cartel. Cartelul vinde pe piata interna din Atlantis la pretul de monopol si dispune de surplus in strainatate, la pretul pietei mondiale. Bineinteles, deoarece cantitatea de p oferita pe piata mondiala creste -- drept consecinta a reducerii cantitatii vandute in Atlantis, pretul mondial scade de la s la s1. De aceea, pentru aparitia unui pret autohton de monopol o conditie suplimentara necesara este ca reducerea totala a incasarilor provenita din scaderea pretului pe piata mondiala sa nu fie atat de mare incat sa absoarba tot castigul de monopol al cartelului autohton. [p.366]

Pe termen lung, un asemenea cartel national nu isi poate pastra pozitia daca intrarea in ramura ei de productie este libera pentru noii-veniti. Factorul monopolizat, ale carui servicii le restrange cartelul (pe piata interna) in vederea practicarii preturilor de monopol, reprezinta o conditie geografica ce poate fi cu usurinta duplicata de orice nou investitor care isi construieste o fabrica noua in interiorul granitelor tarii Atlantis. In conditiile industriale actuale, caracterizate prin progrese tehnologice necontenite, fabrica mai recenta va fi, de regula, mai eficienta decat fabricile mai vechi si va produce la costuri medii mai scazute. Astfel, incitativul potentialilor noi-veniti este dublu. El nu consta doar in castigurile de monopol realizate de membrii cartelului, ci si din posibilitatea de a-i depasi prin reducerea costurilor de productie.

Si aici institutiile vin in ajutorul vechilor firme care formeaza cartelul. Patentele le asigura un monopol legal, pe care nimeni nu-l poate incalca. Bineinteles, numai unele dintre procesele de productie pot fi protejate prin patente. Dar un rival care este impiedicat sa utilizeze aceste procese si sa produca articolele respective poate fi, datorita acestui fapt, atat de handicapat incat sa nu poata lua in consideratie intrarea in domeniul de activitate al unei industrii cartelizate.

Posesorul unui patent se bucura de un monopol legal care, daca beneficiaza de conditii propice, poate fi utilizat pentru stabilirea unor preturi de monopol. Dincolo de domeniul acoperit de patent ca atare, un patent poate furniza servicii auxiliare prin stabilirea si prezervarea unui monopol marginal, acolo unde exista conditiile institutionale primare pentru aparitia unui astfel de monopol.

Putem presupune ca anumite carteluri mondiale ar exista chiar si in absenta oricarui amestec guvernamental care sa furnizeze pentru alte bunuri conditiile indispensabile implementarii unei scheme monopoliste. Exista unele bunuri, cum ar fi diamantele si mercurul, a caror oferta este limitata in mod natural de existenta numai catorva surse. Posesorii acestor resurse se pot combina cu usurinta in vederea unei actiuni concertate. Dar asemenea carteluri ar juca doar un rol minor in stabilirea productiei mondiale. Semnificatia lor economica ar fi mai curand redusa. Locul important pe care-l ocupa cartelurile astazi este o consecinta a politicilor interventioniste adoptate de guvernele tuturor tarilor. Problema monopolului cu care trebuie sa se confrunte omenirea astazi nu este o consecinta a functionarii economiei de piata. Ea este produsul actiunilor deliberate ale guvernelor. Ea nu este una din racilele inerente ale capitalismului, asa cu trambiteaza demagogii. Dimpotriva, este fructul politicilor ostile capitalismului, destinate sa-i saboteze si sa-i distruga functionarea.

Tara clasica a cartelurilor a fost Germania. In ultimul deceniu al secolului al XIX-lea Reichul german s-a angrenat intr-o vasta schema de Sozialpolitik. Ideea era de a spori veniturile si nivelul de trai al salariatilor prin diverse masuri, care tin de ceea ce numim astazi legislatie prosindicala, sub auspiciile mult-glorifiactei scheme de securitate sociala a lui Bismarck si al presiunilor si constrangerilor venite din partea sindicatelor, care urmareau obtinerea de rate salariale mai ridicate. Adeptii politicii acestea sfidau avertismentele economistilor. Nu exista nimic de felul unor legi economice, spuneau ei.

Cruda realitate este ca asa-zisa Sozialpolitik a ridicat costurile de productie in Germania. Fiecare progres al asa-numitei legislatii prosindicale si fiecare greva incununata de succes tulburau conditiile industriale, in dezavantajul intreprinderilor germane. Devenea mai greu pentru ele sa-si intreaca rivalii straini, pentru care evenimentele interne din Germania nu ridicau costurile de productie. Daca germanii ar fi fost in masura sa renunte la exportul de produse fabricate si sa produca numai pentru propria lor piata interna, atunci tariful ar fi putut adaposti fabricile Germane de competitia intensificata a producatorilor straini. Ei ar fi fost in masura sa vanda la preturi mai ridicate. Beneficiile pe care le-ar fi obtinut salariatul de pe urma legislativelor si a sindicatelor ar fi fost absorbite de preturile mai ridicate pe care tot el ar fi trebuit sa le plateasca pentru articolele achizitionate. Salariile reale n-ar fi crescut decat in masura in care antreprenorii ar fi putut sa-si amelioreze procedeele tehnologice, determinand astfel cresterea productivitatatii muncii. Tarifele vamale ar fi neutralizat efectele negative ale asa-zisei Sozialpolitik.

Insa Germania este -- si era deja pe vremea cand Bismarck isi inaugura politicile prosindicale -- o tara predominant industriala. Fabricile ei exportau o parte considerabila a outputului lor total. Aceste exporturi le permiteau germanilor sa importe produsele alimentare si materiile brute pe care nu le puteau cultiva in tara lor, comparativ suprapopulata si slab inzestrata cu resurse naturale. Aceasta imprejurare nu putea fi remediata prin simpla introducere a unui tarif protectionist. Numai cartelurile puteau elibera Germania de consecintele catastrofale ale politicilor “progresiste” prosindicale. Cartelurile practicau preturi de monopol pe piata interna si vindeau la preturi mai mici in strainatate. Cartelurile sunt insotitoarele necesare si produsele unei politici prosindicale “progresiste”, in masura in care aceasta afecteaza industriile dependente de pietele straine pentru desfacerea produselor straine. De buna seama, cartelurile nu duc la pastrarea castigurilor sociale iluzorii ale salariatilor, pe care le promit politicienii asociati cu miscarile sindicale si liderii sindicali. Nu exista nici un mijloc de augmentare a a ratelor salariale pentru toti cei doritori sa obtina salarii superioare nivelului determinat de productivitatea fiecarui tip de munca prestata. Tot ce au realizat cartelurile a fost de a contrabalansa castigurile aparente manifestate in ratele salariale nominale prin cresteri corespunzatoare ale preturilor ale bunurilor pe piata interna. Insa efectul cel mai [p.368] dezastruos al ratelor salariale minimale, somajul permanent in masa, nu a fost ocolit.

Cum toate industriile urmaresc desfacerea unei parti a productiei lor in strainatate si nu se mai multumesc cu piata interna, in aceasta epoca a interventiei guvernului in afaceri functia tarifului vamal este de a permite stabilirea unor preturi de monopol interne. Indiferent care vor fi fost obiectivul si efectele tarifelor vamale in trecut, indata ce o tara exportatoare se angreneaza in masuri menite sa ridice veniturile salariatilor sau ale fermierilor deasupra ratelor de piata, ea trebuie sa recurga la scheme care genereaza preturi interne de monopol pentru marfurile in chestiune. Puterea unui guvern national este limitata la teritoriul supus suveranitatii sale. El are posibilitatea de a augmenta costurile interne de productie. El nu are puterea de a-i sili pe straini sa plateasca preturi corespunzator mai ridicate pentru produsele respective. Daca nu se doreste abolirea exporturilor, ele trebuie subventionate. Subventia poate fi platita in mod deschis de la buget, sau povara ei poate fi impusa consumatorilor prin mijlocirea preturilor de monopol, practicate de un cartel.

Adeptii amestecului guvernamental in afaceri ii atribuie “Statului” puterea de a le acorda anumitor grupuri din cadrul pietei beneficii prin simplu fiat. De fapt, aceasta putere este puterea guvernului de a ticlui combinatii monopoliste. Fondurile din care se finanteaza “castigurile sociale” sunt castiguri de monopol. In masura in care aceste castiguri de monopol nu sunt suficiente, diversele masuri ale interventionismului paralizeaza imediat functionarea pietei; somajul in masa, depresiunile si consumul de capital isi fac aparitia. Aceasta imprejurare explica aviditatea tuturor guvernelor contemporane de a monopoliza toate sectoarele pietei, care sunt, intr-un fel sau altul, legate de export.

Daca un guvern esueaza in tentativele sale indirecte de monopolizare, atunci el recurge la alte mijloace. In domeniul carbunelui si al potasei, guvernul imperial german a impus formarea de carteluri obligatorii. New Deal-ul american a fost impiedicat sa organizeze marile industrii nationale pe principiul cartelului obligatoriu de opozitia firmelor de afaceri. A avut mai mult succes in anumite ramuri vitale ale agriculturii, in care au fost implementate masuri destinate reducerii productiei in vederea practicarii unor preturi de monopol. O lunga serie de acorduri adoptate de cele mai importante guverne ale lumii urmarea stabilirea unor preturi de monopol pe piata mondiala, pentru diverse materii prime si produse alimentare. [17] Obiectivul marturisit al Natiunilor Unite este de a continua aceste planuri. [p.369]

12. Pentru a intelege motivele care stau la baza politicilor promonopoliste ale guvernelor contemporane este necesar sa privim aceste politici ca pe un fenomen uniform. Din punct de vedere catalactic, aceste monopoluri nu sunt uniforme. Cartelurile contractuale in care se angreneaza antreprenorii pentru a profita de pe urma incitativului furnizat de tarifele protectioniste reprezinta forme de monopol marginal. Acolo unde guvernul implementeaza nemijlocit preturi de monopol avem de-a face cu monopoluri create prin licente. Factorul de productie prin restrangerea utilizarii caruia este determinata formarea pretului de monopol este licenta, [18] careia legile ii confera caracter de obligativitate pentru cei care ii aprovizioneaza pe consumatori.

Asemenea licente pot fi acordate in diverse feluri:

(a) O licenta nelimitata este acordata practic fiecarui solicitant. Cazul acesta echivaleaza cu o stare de lucruri in care nu se cere nici o licenta.

(b) Licentele se acorda solicitantilor doar in urma unei selectii. Competitia este restrictionata. Totusi, preturile de monopol nu pot aparea decat daca detinatorii de licente actioneaza concertat si configuratia cererii le este favorabila.

(c) Nu exista decat o singura licenta. Licentiatul, sa zicem detinatorul unui patent sau al unui copyright , este un monopolist. Daca configuratia cererii este propice si daca licentiatul doreste sa culeaga castigul de monopol, atunci el poate practica preturi de monopol.

(d) Licentele acordate sunt in numar limitat. Ele ii confera licentiatului numai dreptul de a produce sau de a vinde o anumita cantitate, pentru a-l impiedica sa deranjeze schema conceputa de autoritati. Autoritatile insele dirijeaza stabilirea preturilor de monopol.

In fine, exista cazuri in care un guvern implementeaza un monopol in vederea atingerii unor obiective fiscale. Castigurile de monopol ii revin trezoreriei. Numeroase guverne europene au instituit monopoluri asupra tutunului. Altele au monopolizat sarea, chibriturile, serviciile telefonice si telegrafice, difuzarea de emisiuni radio-TV, s.a.m.d. Toate tarile au cate un monopol guvernamental asupra serviciilor postale, fara exceptie.

13. Monopolurile marginale nu-si datoreaza intotdeauna aparitia unui factor institutional, de felul tarifelor vamale. Ele pot aparea si datorita unor diferente suficiente manifestate in fertilitatea, sau productivitatea anumitor factori de productie.

Am mentionat deja faptul ca a vorbi despre un monopol asupra pamantului si a ne referi la preturile de monopol si la castigurile de monopol in vederea explicarii preturilor produselor agricole si a rentei funciare constituie o eroare serioasa. In masura in care istoria consemneaza situatii in care produsele agricole se vindeau la preturi de monopol, e vorba de monopoluri create prin licente, instituite prin [p.370] decret guvernamental. Totusi, aceasta nu inseamna ca diferentele de fertilitate ale solului n-ar fi putut genera niciodata preturi de monopol. Daca diferenta dintre fertilitatea solului cel mai putin fertil care este deja cultivat si cea a celui mai fertil sol necultivat care este disponibil pentru o extindere a productiei ar fi atat de mare incat sa le permita proprietarilor solului deja exploatat gasirea unui pret de monopol avantajos in limitele acestei marje, atunci ei ar putea opta pentru reducerea productiei prin actiune concertata, in vederea obtinerii preturilor le monopol. Dar este un fapt ca in agricultura conditiile naturale nu corespund acestor cerinte. Tocmai datorita faptului acesta fermierii doritori sa practice preturi de monopol nu se bazeaza pe actiuni spontane, ci solicita interventia guvernelor.

In diverse ramuri ale mineritului conditiile sunt adesea mai propice pentru aparitia preturilor de monopol pe baza existentei unui monopol marginal.

14. S-a afirmat necontenit ca economiile bazate pe productia pe scara larga ar fi generat o tendinta de formare a unor preturi de monopol in industriile de procesare. In terminologia noastra, un asemenea monopol s-ar numi monopol marginal.

Inainte de a incepe discutia acestui subiect, trebuie sa clarificam rolul pe care il joaca o crestere sau o descrestere a costului unitar mediu in consideratiile unui monopolist care cauta cel mai avantajos pret de monopol. Consideram cazul in care proprietarul unuia din factorii de productie complementari monopolizati, de exemplu al unui patent, produce in acelasi timp produsul p. Daca costul mediu de productie al unei unitati din p, fara nici un fel de legatura cu patentul, descreste odata cu cresterea cantitatii produse, atunci monopolistul trebuie sa compare aceasta descrestere cu castigurile anticipate de pe urma reducerii productiei. Daca, pe de alta parte, costul unitar de productie descreste odata cu restrangerea productiei totale, atunci incitativul de a recurge la restrictia monopolista este augmentat. Este evident ca simplul fapt ca productia pe scara mare tinde, de regula, sa reduca costurile medii de productie, nu este in sine un factor care sa duca la aparitia preturilor de monopol, ci mai degraba unul care limiteaza aceasta posibilitate.

Ceea ce incearca sa spuna cei ce dau vina pe productia pe scara mare pentru raspandirea preturilor de monopol este ca eficienta sporita a productiei pe scara mare face dificila, sau chiar imposibila, competitia eficace din partea intreprinderilor de proportii mai reduse. O unitate productiva de mari proportii ar putea, cred ei, recurge la preturi de monopol nepedepsita, deoarece micile firme de afaceri nu sunt in masura sa-i puna in discutie monopolul. Desigur, este perfect adevarat ca in numeroase ramuri din industriile de procesare ar fi o nesabuinta sa patrunda cineva pe piata cu produse realizate la costuri mari, de catre intreprinderi mici, inadecvate. O tesatorie moderna de bumbac nu are a se teme de [p.370] competitia vechilor furci de tors manual; rivalii sai sunt alte tesatorii, mai mult sau mai putin bine echipate. Dar aceasta nu inseamna ca ea are posibilitatea de a vinde la preturi de monopol. Exista competitie si intre firmele mari. Daca preturile de monopol predomina in vanzarea produselor firmelor care produc pe scara mare, motivul este fie existenta patentelor sau a monopolurilor in detinerea minelor sau a altor surse de materii prime, fie existenta cartelurilor bazate pe tarife vamale.

Nu trebuie sa confundam notiunea de monopol cu aceea de preturi de monopol. Monopolul simplu ca atare este lipsit de importanta daca nu este insotit de preturi de monopol. Preturile de monopol sunt importante numai pentru ca sunt rezultatul unei administrari a afacerilor care sfideaza suprematia consumatorilor si aseaza interesele private ale monopolistului in locul acelora ale publicului. Intr-o economie de piata ele reprezinta singura situatie in care s-ar putea face, intr-o anumita masura, distinctia intre productia pentru profit si productia pentru folosinta, presupunand ca am fi dispusi sa lasam deoparte faptul ca profiturile propriu-zise nu au nimic de-a face cu castigurile de monopol. Ele nu constituie o parte din ceea ce catalactica poate numi profituri; ele reprezinta o crestere a pretului obtinut de pe urma vanzarii serviciilor furnizate de anumiti factori de productie, unii dintre acestia fiind fizici, iar altii doar institutionali. In absenta unei constelatii de preturi monopoliste, daca antreprenorii si capitalistii se abtin de la a extinde productia intr-o anumita ramura industriala deoarece posibilitatile care li se ofera in alte ramuri sunt mai atractive, ei nu actioneaza impotriva dorintelor consumatorilor. Dimpotriva, ei urmaresc cu precizie linia trasata de cerere, asa cum se exprima aceasta pe piata.

Prejudecatile politice care au afectat discutia problemei monopolului au facut sa nu se acorde atentia cuvenita chestiunilor esentiale implicate aici. Pentru fiecare dintre cazurile de preturi de monopol pe care le abordam, prima problema pe care trebuie sa ne-o punem este ce obstacole ii impiedica pe oameni sa rivalizeze cu monopolistii. Raspunzand la aceasta intrebare descoperim rolul jucat de factorii institutionali in aparitia preturilor de monopol. A fost o prostie ca s-a vorbit despre o conspiratie referitor la intelegerile dintre firmele americane si cartelurile germane. Daca un american ar fi dorit sa fabrice un articol protejat printr-un patent detinut de germani, el era silit de catre legislatia americana sa ajunga la o intelegere cu firmele germane.

15. Un caz aparte il constituie ceea ce am putea numi monopolul bazat pe o eroare.

In trecut, capitalistii au investit fonduri intr-o intreprindere destinata productiei articolului p. Ulterior, evenimentele au dovedit ca aceasta investitie a fost o eroare. Preturile care pot fi obtinute prin vanzarea lui p sunt atat de scazute incat [p.372] capitalul investit in echipamentul inconvertibil al firmei nu aduce beneficii. El este pierdut. Pe de alta parte, aceste preturi sunt suficient de mari pentru a aduce un beneficiu rezonabil pentru intrebuintarea capitalului variabil in vederea producerii lui p. Daca pierderea irevocabila a capitalului investit in echipamentul inconvertibil este eliminata din registre si daca se efectueaza in conturi toate modificarile corespunzatoare, atunci capitalul mai redus intrebuintat pentru mentinerea in functiune a afacerii este, una peste alta, atat de profitabil incat oprirea completa a productiei ar fi o noua greseala. Intreprinderea lucreaza la intreaga capacitate producand cantitatea q din produsul p si comercializand-o la pretul unitar s.

Dar conditiile pot fi de asa natura incat sa fie posibil ca intreprinderea sa culeaga un castig de monopol prin reducerea productiei la q/2 si vanzarea ei la pretul unitar 3 s. Procedand astfel, capitalul investit in echipament inconvertibil nu mai apare ca fiind integral pierdut. El aduce un beneficiu modest, sub forma castigului de monopol.

Acum intreprinderea vinde la preturi de monopol si realizeaza castiguri de monopol, desi capitalul total investit aduce beneficii mici in comparatie cu ceea ce ar fi castigat investitorii daca ar fi investit in alte ramuri. Intreprinderea retine de la desfacerea pe piata servicii pe care capacitatea de productie neintrebuintata a echipamentului sau durabil le-ar fi putut furniza si astfel castiga mai mult decat ar castiga producand la intreaga capacitate. Ea sfideaza ordinele publicului. Publicul s-ar fi gasit intr-o situatie mai buna daca investitorii ar fi evitat greseala de a imobiliza o parte din capitalul lor in productia de p. Evident, consumatorii n-ar fi beneficiat atunci de nici o cantitate de p. Dar ar fi obtinut, in schimb, acele articole de care duc acum lipsa, deoarece capitalul necesar pentru producerea lor a fost irosit pentru construirea unui agregat destinat producerii de p. Pe de alta parte, avand in vedere situatia actuala, dupa ce greseala ireparabila a fost comisa, ei doresc sa obtina mai mult p si sunt gata sa plateasca, pentru a-l obtine, pretul sau potential competitiv de piata, desemnat prin s. Ei nu sunt de acord, in conditiile actuale, cu actiunea intreprinderii, de a retine o cantitate de capital variabil de la utilizarea in vederea producerii de p. De buna seama, aceasta cantitate nu ramane neutilizata. Ea este alocata in alte ramuri de activitate si produce acolo un alt bun, desemnat prin m. Dar in conditiile actuale consumatorii ar prefera o crestere a cantitatii disponibile de p unei cresteri a cantitatii disponibile de m. Dovada este ca in absenta unei restrangeri monopoliste a capacitatii de productie a lui p, date fiid actualele conditii, producerea cantitatii q comercializate la pretul s ar fi mai profitabila decat o augmentarea a cantitatii produse din articolul m.

Exista doua trasaturi caracteristice ale acestui caz. In primul rand, preturile de monopol [p.373] platite de consumatori sunt inca mai reduse decat ar fi fost costul total de productie al lui p daca s-ar lua in calcul intregul input al investitorilor. In al doilea rand, castigurile de monopol ale firmei sunt atat de reduse incat nu fac astfel incat intreaga afacere sa para o investitie buna. Ea ramane o malinvestitie. Tocmai faptul acesta constituie pozitia monopolista a firmei. Nici un outsider nu doreste sa se angreneze in domeniul ei de activitate antreprenoriala, deoarece producerea de p genereaza pierderi.

Monopolul bazat pe o eroare nu este in nici un caz doar o constructie academica. El exista astazi, de pilda, in cazul anumitor companii feroviare. Dar trebuie sa ne ferim de eroarea de a interpreta fiecare caz de capacitate neutilizata ca pe un monopol bazat pe o eroare. Chiar si in absenta monopolului poate fi mai avantajos sa se intrebuinteze capitalul variabil pentru alte obiective decat acela de a augmenta productia firmei pana la limita fixata de capacitatea echipamentului sau durabil inconvertibil; reducerea productiei in acest caz reflecta tocmai starea pietei competitive si dorintele publicului.

16. Monopolurile locale au, de regula, o origine institutionala. Dar exista si monopoluri locale care isi au originea in conditiile existente pe piata neobstructionata. Monopolurile institutionale sunt adesea create pentru a rezolva problema monopolurilor care au aparut, sau care e probabil sa apara in absenta oricarei interventii autoritare pe piata.

O clasificare catalactica a monopolurilor locale trebuie sa distinga trei grupuri: monopolurile marginale, monopolurile datorate spatiului limitat si monopolurile bazate pe licente.

Un monopol marginal local se caracterizeaza prin aceea ca bariera care ii impiedica pe outsideri sa intre in competitie pe piata locala si sa sparga monopolul vanzatorilor locali este nivelul comparativ ridicat al costurilor de transport. Pentru a asigura o protectie limitata unei firme care poseda resursele naturale adiacente necesare pentru productia de caramizi impotriva producatorilor de caramizi aflati la mare distanta nu este necesar nici un fel de tarif vamal. Costurile de transport le asigura acestora o marja in limitele careia, daca este insotita de o configuratie propice a cererii, se poate gasi un pret de monopol avantajos.

Pana aici monopolurile marginale locale nu difera din punct de vedere catalactic de alte cazuri de monopol marginal. Ceea ce le deosebeste de acestea si face necesara analizarea lor separata este, pe de o parte, legatura pe care o au cu renta funciara urbana si, pe de alta parte, raportul lor cu dezvoltarea urbana.

Sa presupunem ca o regiune A, care ofera conditii favorabile pentru acumularea unei populatii urbane aflate in crestere, se confrunta cu practicarea preturilor de monopol pentru materialele de constructie. In consecinta, costurile de constructie sunt mai ridicate [p.374] decat ar fi in absenta unui asemenea monopol. Dar cei ce compara avantajele si dezavantajele stabilirii locuintelor si spatiilor lor de lucru in regiunea A au motive sa plateasca preturi mai mari pentru achizitionarea sau inchirierea unor astfel de locuinte si spatii situate in A. Preturile acestea sunt determinate, pe de o parte, de preturile corespunzatoare din alte regiuni si, pe de alta parte, de avantajele pe carele ofera stabilirea in A prin comparatie cu stabilirea in alte regiuni. Cheltuielile mai ridicate necesare pentru constructii nu afecteaza aceste preturi; incidenta lor cade asupra beneficiilor funciare. Povara castigurilor de monopol realizate de vanzatorii materialelor de constructie cade asupra proprietarilor solului urban. Aceste castiguri absorb ceea ce, in absenta lor, le-ar reveni acestor proprietari. Chiar si in cazul -- destul de putin verosimil -- ca cererea pentru case si spatii de lucru este astfel incat sa le permita proprietarilor funciari sa practice preturi de monopol la vanzare si inchiriere, preturile de monopol pentru materialele de constructie n-ar afecta decat incasarile proprietarilor funciari, nu si preturile platite de cumparatori sau chiriasi.

Faptul ca povara castigurilor de monopol se reflecta in pretul de utilizare a pamantului pentru constructii urbane nu inseamna ca ea nu impune anumite constrangeri dezvoltarii orasului. Ea amana intrebuintarea pamantului periferic si extinderea teritoriala a asezarii urbane. Momentul in care pentru proprietarul unei parcele de pamant suburban devine avantajos sa-si retraga parcela de la utilizarile agricole si de la alte intrebuintari non-urbane si sa o intrebuinteze in vederea dezvoltarii urbane este amanat.

Desigur, incetinirea dezvoltarii unui oras este o actiune cu doua taisuri. Utilitatea ei pentru monopolist este ambigua. El nu poate sti daca viitoarele conditii vor fi de asa natura incat sa atraga mai multa lume catre A, singura piata de desfacere pentru produsele sale. Una din atractiile pe care le ofera noilor veniti un oras este marimea sa, numarul ridicat al locuitorilor sai. Industria si comertul tind catre centru. Daca actiunea monopolistului intarzie cresterea comunitatii urbane, ea poate contribui la canalizarea suvoiului de populatie in alta parte. Se pot pierde ocazii care nu se mai intorc. Este posibil ca pentru realizarea de castiguri comparativ reduse pe termen scurt sa se sacrifice incasari mai mari in viitor.

Este, asadar, cel putin discutabil daca posesorul unui monopol marginal local isi urmareste interesele in mod adecvat prin vanzarea la preturi de monopol. De multe ori ar fi mai avantajos pentru el sa practice discriminarea prin preturi intre diversi cumparatori. El ar putea vinde la preturi mai ridicate pentru proiectele de constructie care vizeaza partile centrale ale orasului si la preturi mai scazute pentru proiectele destinate districtelor periferice. Spatiul de manevra al monopolurilor marginale locale este mai redus decat se presupune indeobste. [p.375]

Monopolul datorat spatiului limitat este o consecinta a faptului ca domeniul de respectiv activitate este in asa fel restrictionat de conditiile fizice incat numai una sau cateva intreprinderi pot patrunde in el. Monopolul apare daca exista doar o singura intreprindere care activeaza in domeniul respectiv, sau daca cele cateva intreprinderi existente se asociaza pentru a actiona concertat.

Este uneori posibil ca doua companii rivale de troleibuze sa activeze pe aceleasi strazi dintr-un oras. Au existat cazuri in care doua sau chiar mai multe companii ce furnizau catre locuitorii unui cartier gaz, electricitate si servicii telefonice au coexistat. Dar chiar si in asemenea cazuri exceptionale cu greu se poate vorbi de existenta vreunei competitii reale. Conditiile le sugereaza rivalilor sa se asocieze, cel putin tacit. Dimensiunile reduse ale spatiului conduc, intr-un fel sau altul, la aparitia unui monopol.

In practica, monopolul datorat spatiului limitat este indeaproape asociat cu monopolul bazat pe o licenta. Este practic imposibil sa se patrunda in respectivul domeniu de activitate in absenta unei intelegeri cu autoritatile locale care controleaza strazile si subsolul lor. Chiar si in absenta legilor care stipuleaza obligativitatea detinerii unei concesiuni pentru infiintarea unor servicii de utilitate publica, ar fi necesar ca intreprinderile sa ajunga la o intelegere cu autoritatile municipale. Daca asemenea intelegeri sunt sau nu denumite in termeni legali concesiuni este mai putin important.

Desigur, monopolul nu trebuie numaidecat sa dea nastere preturilor de monopol. Daca o companie furnizoare de utilitati publice poate sau nu sa practice preturi de monopol depinde de datele specifice fiecarui caz in parte. Dar este sigur ca exista cazuri in care o poate face. Este posibil ca o companie sa fie gresit orientata alegand politica practicarii preturilor de monopol si ca ea sa-si urmareasca mai bine interesele pe termen lung practicand preturi mai mici. Dar nu exista nici o garantie ca monopolistul va afla ce este mai avantajos pentru el.

Este necesar sa realizam faptul ca monopolul datorat spatiului limitat poate adesea da nastere la preturi de monopol. In acest caz, avem de-a face cu o situatie in care procesul de piata nu-si indeplineste functia democratica. [19]

Libera initiativa este foarte putin populara in ochii contemporanilor nostri. Proprietatea privata asupra mijloacelor de productie este deosebit de detestata in acele domenii de activitate in care apar monopoluri datorate spatiului limitat, chiar daca respectiva companie nu practica preturi de monopol si chiar daca activitatea ei nu aduce decat profituri reduse, sau daca provoaca pierderi. O companie care furnizeaza servicii de “utilitate publica” reprezinta, in ochii politicienilor interventionisti si socialisti, un inamic public. Electoratul aproba orice obstructie ridicata in calea lor de catre autoritati. Se presupune de regula ca asemenea intreprinderi ar trebui nationalizate sau municipalizate. Castigurile de monopol, se spune, nu trebuie [p.376] sub nici o forma sa fie incasate de cetateni privati. Ele trebuiesc indreptate exclusiv catre fondurile publice.

Rezultatele politicilor de municipalizare si de nationalizare din ultimele zeci de ani au fost, aproape in toate cazurile, falimentul financiar, serviciile de proasta calitate si coruptia politica. Orbiti de prejudecatile lor anticapitaliste, oamenii scuza serviciile de proasta calitate si coruptia si, pentru multa vreme, nu s-au sinchisit nici de falimentul financiar. Totusi, falimentul acesta este unul din factorii care au contribuit la actuala criza a interventionismului. [20]

17. Exista obiceiul de a caracteriza politicile sindicale drept scheme monopoliste, care urmaresc substituirea ratelor salariale competitive prin rate salariale de monopol. Totusi, sindicatele nu urmaresc, de regula, impunerea de rate salariale monopoliste. Un sindicat urmareste restrangerea competitiei in propriul sau sector de pe piata fortei de munca, in vederea ridicarii ratelor salariale. Dar restrangerea competitiei si preturile de monopol nu trebuie confundate. Trasatura caracteristica a preturilor de monopol este aceea ca formarea lor prin vanzarea numai unei parti p din cantitatea totala disponibila P aduce beneficii nete mai mari decat cele pa care le-ar aduce p. Monopolistul realizeaza un castig de monopol retinand de pe piata cantitatea P - p. Nu nivelul acestui castig este acela care marcheaza situatia corespunzatoare preturilor de monopol, ci actiunea deliberata a monopolistilor, de infaptuire a ei. Monopolistul hotaraste intrebuintarea intregului stoc disponibil. El este preocupat in egala masura de fiecare fractiune din stocul de care dispune. Daca o parte din acesta ramane nevanduta, el sufera o pierdere. Cu toate acestea el opteaza pentru lasarea unei parti neutilizate, deoarece, data fiind configuratia existenta a cererii, este mai avantajos pentru el sa procedeze in felul acesta. Ceea ce ii motiveaza decizia este starea specifica a pietei. Monopolul, care este una din conditiile indispensabile pentru aparitia preturilor de monopol poate fi -- si este de regula -- produsul unui amestec institutional in datele pietei. Dar aceste forte externe nu produc numaidecat preturi de monopol. Numai daca si o a doua cerinta este indeplinita apare posibilitatea implementarii actiunilor monopoliste.

Cazul simplei restrangeri a ofertei este diferit. Acum autorii restrangerii nu se preocupa de ce se poate intampla cu acea parte a ofertei al carei acces pe piata il indeparteaza. Soarta persoanelor care detin aceasta parte nu-i intereseaza. Ei privesc numai la acea parte a cererii care ramane pe piata. Actiunea monopolista este avantajoasa pentru monopolist numai daca incasarile totale nete la pretul de monopol depasesc incasarile totale nete la pretul potential competitiv. Actiunea restrictiva, pe de alta parte, este [p.377] intotdeauna avantajoasa pentru grupul privilegiat si dezavantajoasa pentru cei pe care ii exclude de pe piata. Ea ridica intotdeauna pretul unitar si, o data cu el, incasarile totale nete ale grupului privilegiat. Pierderile grupului exclus nu sunt luate in calcul de catre grupul privilegiat.

Este posibil ca beneficiile realizate de grupul privilegiat de pe urma reducerii competitiei sa fie mult mai lucrative pentru ei decat ar putea fi orice politica de practicare a preturilor de monopol. Dar aceasta este o alta intrebare. Ea nu sterge diferentele catalactice dintre aceste doua moduri de actiune.

Sindicatele urmaresc atingerea unei pozitii monopoliste pe piata mainii de lucru. Dar, odata ce au atins-o, politicile lor sunt restrictive -- si nu politici de practicare a preturilor de monopol. Ele urmaresc reducerea ofertei de mana de lucru in domeniul lor de activitate, fara sa se preocupe de soarta celor exclusi. Ele au reusit, in toate tarile comparativ subpopulate, sa ridice bariere in calea imigrarii. Astfel ele isi pastreaza ratele salariale relativ ridicate. Muncitorii straini exclusi sunt siliti sa ramana in tarile lor, in care productivitatea marginala a muncii -- si deci ratele salariale -- sunt mai reduse. Tendinta de egalizare a ratelor salariale, care predomina in conditii de libera circulatie a mainii de lucru dintr-o tara in alta, este paralizata. Pe piata autohtona sindicatele nu tolereaza rivalitatea muncitorilor nesindicalizati si admit numai un numar limitat de membrii sindicali. Cei ce neadmisi trebuie sa se indrepte spre locuri de munca remunerate mai slab, sau sa ramana in somaj. Sindicatele nu se preocupa de soarta acestor oameni.

Chiar daca un sindicat ia asupra sa responsabilitatea de a se ingriji de membrii sai aflati in somaj, platindu-le acestora, din contributiile membrilor sai angajati, ajutoare de somaj cel putin egale cu castigurile membrilor angajati, actiunea sa nu este o politica de practicare a preturilor de monopol. Intr-adevar, membrii sindicali aflati in somaj nu sunt singurele persoane a caror capacitate de castig este afectata advers de politica sindicala de inlocuire a ratelor salariale potentiale de piata, mai scazute, prin rate mai ridicate. Interesele celor care nu sunt membrii sindicali nu sunt luate in calcul.

Tratamentul matematic al teoriei preturilor de monopol

Economistii matematicieni au acordat o atentie deosebita teoriei preturilor de monopol. S-ar parea ca preturile de monopol reprezinta un capitol al catalacticii pentru care tratamentul matematic este mai adecvat decat pentru alte ramuri ale catalacticii. Totusi, serviciile pe care le poate furniza matematica sunt mai degraba modeste si in aceasta directie.

Cu privire la preturile competitive matematica nu poate furniza decat o descriere matematica a diverselor stari de echilibru si [p.378] a conditiilor ce caracterizeaza constructia imaginara a economiei in regim de rotatie uniforma. Ea nu ne poate spune nimic despre actiunile care, in absenta oricaror noi schimbari ale datelor, ar institui in cele din urma aceste echilibre si acest sistem in aflat in regim de rotatie uniforma.

In teoria preturilor de monopol matematicile se apropie ceva mai mult de realitatea actiunii. Ele arata cum at putea monopolistul sa determine pretul optimal de monopol, daca ar avea la dispozitie toate datele necesare. Dar monopolistul nu cunoaste configuratia curbei cererii. Ceea ce cunoaste el sunt doar puncte in care curbele cererii si ale ofertei s-au intersectat in trecut. De aceea, el nu este in masura sa utilizeze formule matematice pentru a descoperi daca exista vreun pret de monopol pentru articolul sau monopolizat si, in caz afirmativ, care dintre preturile de monopol este pretul optim. Expunerile matematice si grafice nu sunt, de aceea, mai putin inutile in cazul acesta decat in oricare altul. Dar ele schematizeaza cel putin rationamentele monopolistului si nu se multumesc, ca in cazul preturilor competitive, doar cu descrierea unei constructii auxiliare, care nu joaca nici un rol in actiunea reala.

Economistii matematicieni contemporani au denaturat studiul preturilor de monopol. Ei il privesc pe monopolist nu ca pe un vanzator al unui bun monopolizat, ci ca pe un antreprenor si un producator. Insa este necesar sa se distinga cu claritate intre castigurile de monopol si profitul antreprenorial. Castigurile de monopol nu pot fi realizate decat de catre vanzatorul unui bun sau al unui serviciu. Un antreprenor le poate realiza in calitatea sa de vanzator al unui bun monopolizat, dar nu in aceea de antreprenor. Avantajele si dezavantajele care pot decurge din reducerea sau cresterea costului unitar de productie odata cu augmentarea productiei totale reduc sau augmenteaza incasarile totale nete ale monopolistului, influentandu-i comportamentul. Dar tratamentul catalactic al preturilor de monopol nu trebuie sa scape din vedere, legat de castigurile specifice de monopol, faptul ca ele provin, data fiind configuratia corespunzatoare a cererii, numai din monopolul asupra unui bun sau asupra unui drept. Numai imprejurarea aceasta este cea care-i permite monopolistului sa-si reduca oferta fara teama ca alti rivali ii pot frustra demersul, augmentand cantitatea oferita de ei spre vanzare. Tentativele de a defini conditiile necesare pentru aparitia preturilor de monopol pe baza configuratiei costurilor de productie sunt sterile.

Este gresit sa descriem situatia de piata care duce la stabilirea preturilor competitive prin afirmatia ca producatorul individual ar putea vinde la pretul pietei o cantitate superioara celei pe care o vinde efectiv. Lucrul acesta este adevarat numai daca sunt indeplinite doua conditii speciale: producatorul in chestiune, A, nu este producatorul marginal si augmentarea productiei nu presupune costuri aditionale ce nu pot fi acoperite prin vanzarea cantitatii suplimentare de produse. In acest caz, augmentarea productiei de catre A [p.379] il sileste pe producatorul marginal sa intrerupa productia; cantitatea oferita spre vanzare ramane neschimbata.

Trasatura caracteristica a pretului competitiv, care il distinge de preturile de monopol, este ca acesta rezulta dintr-o situatie in care proprietarii bunurilor si serviciilor de toate ordinele sunt constransi sa deserveasca dorintele consumatorilor, in modul cel mai adecvat cu putinta. Pe o piata competitiva nu exista nimic de felul unei politici a preturilor pe care sa o practice vanzatorii. Ei nu au alta alternativa decat sa vanda cat mai mult cu putinta, la cel mai ridicat pret pe care-l pot obtine. Dar monopolistul are mai mult de castigat retinand o parte din oferta de care dispune de la desfacerea pe piata, in vederea realizarii castigurilor specifice de monopol.