Analiza costurilor de productie pe elemente

Analiza costurilor de productie pe elemente

Elementele de cheltuieli stabilite conform Legii Contabilitatii nr. 82/1991, pentru toti agentii economici sunt:

cheltuieli cu materii prime;

cheltuieli cu materiale consumabile;

cheltuieli privind obiectele de inventar;

cheltuielile privind baracamentele si amenajarile provizorii;

cheltuieli privind materialele nestocate;

cheltuielile privind energia si apa;

cheltuielile privind marfurile;

cheltuieli privind ambalajele;

cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti;

cheltuieli cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate;

cheltuieli cu personalul;

alte cheltuieli de exploatare;

cheltuieli financiare;

cheltuieli exceptionale;

cheltuieli cu amortizarile si provizioanele;

cheltuieli cu impozitul pe profit.

Punctul de plecare in analiza situatiei generale a cheltuielilor pe elemente il constituie stabilirea modificarii absolute si procentuale pe fiecare element de cheltuiala si a ponderii pe care o detin elementele de cheltuieli in total.

Structura costurilor de productie pe elemente este determinata de structura de productie si de tehnologiile de fabricatie utilizate, iar pentru stabilirea unor masuri concrete de reducere a costurilor se impune adancirea analizei pe fiecare element, accentul punandu-se pe acel element la care s-a inregistrat cea mai mare crestere procentuala sau care detine pondere insemnata in costurile totale de productie.

Analiza costurilor cu materii prime, materiale

si marfuri

Acest element de costuri cuprinde contravaloarea consumului de materii prime in activitatea de productie sau prestare de servicii, valoarea materialelor consumabile, valoarea obiectelor de inventar etc. In analiza acestor costuri se pot utiliza urmatoarele modele deterministe:

                (1)

                            (2)

                     (3)

                           (4)

in care:

Chm reprezinta costurile cu materiile prime si materialele;

Q - volumul total al productiei;

cm/1000 - costurile cu materii prime si materiale ce revin la 1000 unitati monetare;

q- productia fizica pe sortimente de produse;

cm – costurile cu materiile si materialele pe unitatea de produs;

Ui - unitatile de productie din agricultura, silvicultura constructii etc.

cmi/u - costurile cu materii prime si materiale pe unitatea de productie (hectar sau animal, sonda de extractie a petrolului etc.).

qm_i - consumul de materii prime, materiale etc. pe sortimente;

p_i - pretul de inregistrare pe sortimente de materii prime si materiale etc.

Primul model determinist se utilizeaza indiferent de ramura din care face parte un agent economic si evidentiaza ca intre costurile cu materiile prime si materialele, pe de o parte, si volumul activitatii agentului economic, pe de alta parte, exista o corelatie directa. Modificarea acestor costuri se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

Volumul total al productiei

Costurile cu materii prime si materiale la 1000 unitati monetare

Un agent economic poate inregistra o reducere a costurilor cu materiile prime si materialele, in conditiile in care ritmul de crestere a productiei va devansa ritmul de reducere a acestor costuri la 1000 unitati monetare valoare a productiei. Acest lucru se poate realiza prin sporirea gradului de prelucrare a materiilor si materialelor si al reducerii consumurilor prin utilizarea tehnologiilor performante.

Modelul al doilea se poate folosi atat in cazul productiei omogene, cat si in cazul productiei neomogene, si explica variatia costurilor cu materiile si materialele prin prisma productiei fizice pe sortimente de produse si nivelul acestor costuri pe unitatea de produs.

In cazul unei productii omogene, cresterea sau reducerea acestor costuri se explica prin actiunea directa a trei factori:

volumul productiei totale exprimata in unitati fizice

structura productiei pe sortimente de produse

costurile cu materiile prime si materialele pe unitatea de produs

Modelul evidentiaza necesitatea reducerii costurilor din aceasta categorie prin diminuarea lor pe unitatea de produs pe fiecare sortiment folosind tehnologiile performante.

In conditiile unei productii neomogene, cresterea sau reducerea costurilor cu materiile prime si materialele se poate explica prin actiunea directa a doi factori:

volumul productiei pe sortimente de produse

costurile cu materiile prime si materialele pe unitate de produs

Al treilea model determinist se utilizeaza pentru analiza costurilor din aceasta categorie la agentii economici ce se afla in agricultura, silvicultura, exploatarea petrolului sau gazelor naturale, constructii etc. Cresterea costurilor cu materiile prime si materialele se explica in acest caz prin actiunea directa a urmatorilor factori:

Unitatile totale de productie atrase in circuitul economic (suprafata totala luata in cultura, numarul total de animale, numarul total de sonde de extractie etc.):

unde IUt reprezinta indicele modificarii unitatilor totale de productie (suprafata totala, efectivul total de animale, numarul total de sonde de extractie etc.).

structura culturilor, a efectivului total de animale pe specii si categorii, a numarului de sonde pe tipuri de exploatare (prin presiune naturala, prin introducere de aer supraincalzit pentru ridicarea presiunii in pungile de petrol, prin introducerea de substante care sa fluidizeze titeiul etc.).

costurile cu materii prime si materiale pe unitatea de productie

In aceste situatii, pentru a face aprecieri cu privire la modificarea indicatorului pe seama costurilor pe unitatea de productie, se va pune in balanta indicele acestor costuri (Icm/u) cu cel al modificarii productiei pe un hectar, animal, a productiei de titei sau gaze naturale pe o sonda (I). Pentru agentul economic se justifica o crestere a costurilor pe unitatea de productie, daca indicele randamentului este cel putin egal cu indicele costurilor cu materii prime si materiale pe unitatea de productie. In caz contrar se mareste costul pe unitate de produs si scade rentabilitatea.

Al patrulea model determinist permite urmarirea costurilor cu materii prime, materiale consumabile etc. prin prisma consumului pe sortimente si a pretului de inregistrare a acestora:

influenta consumului pe sortimente de materii si materiale:

influenta pretului de inregistrare pe sortimente de materii si materiale:

Consumul total este functie de volumul activitatii si de consumul pe unitatea de produs. Reducerea consumurilor pe unitatea de produs si utilizarea de materii si materiale mai putin costisitoare sunt obiective majore pentru o echipa manageriala.

Reducerea preturilor de inregistrare presupune alegerea furnizorilor ce ofera materii si materiale la preturi mai avantajoase pentru unitate si care au centre de desfacere cat mai aproape de agentul economic, aflate pe cai de transport mai economicoase.

Pentru aprecierea corecta a evolutiei costurilor cu materiile prime si materialele in raport cu volumul activitatii desfasurate se va calcula si analiza indicatorul ,,costurile cu materiile si materialele la 1000 unitati monetare cifra de afaceri', in care scop se pot utiliza urmatoarele modele deterministe:

(1)

(2)

(3)

in care:

cm/1000 reprezinta costurile cu materiile si materialele la 1000 unitati monetare;

Chm - costurile totale cu materiile si materialele;

Qaf - cifra de afaceri;

q - productia fizica pe sortimente;

Q - productia totala;

g - ponderea pe sortimente de produse;

cm - costurile cu materiile si materialele ce revin pe unitatea de produs;

p - pretul de valorificare al produselor;

gi - structura pe sortimente de produse sau pe subunitati componente (categorii de activitati);

cmi/1000 - costurile cu materiile si materialele la 1000 unitati monetare la nivel de produs sau subunitate.

Document online: Economia Univers - subiectul pt examen Document online: Uniunea Europeana a shimbat diverse nume incepand cu anul 1958 - care sunt ele?

Primul model pune in evidenta faptul ca un agent economic (o firma) va inregistra o scadere a costurilor cu materialele la 1000 unitati monetare intr-una din situatiile:

cu acelasi volum de cheltuieli se realizeaza o cifra de afaceri sporita prin valorificarea produselor pe cele mai avantajoase piete, prin marirea volumului productiei ca urmare a folosiri mai bune a materiilor prime sau prin imbunatatirea structurii productiei in favoarea produselor ce necesita in procesul de fabricatie un consum mai mic de materii si materiale;

cresc costurile totale cu materiile si materialele, insa ritmul lor este devansat de cel al evolutiei cifrei de afaceri;

se realizeaza o anumita cifra de afaceri cu un volum mai mic de costuri cu materiile si materialele prin perfectionarea tehnologiilor de fabricatie.

Influenta factorilor este stabilita pe baza relatiilor:

influenta cifrei de afaceri:

influenta costurilor cu materii prime si materiale:

Al doilea model da posibilitatea sa se cuantifice actiunea directa a trei factori asupra costurilor cu materiile la 1000 unitti monetare venituri, si anume: structura productiei pe sortimente, pretul de valorificare a produselor si costurile cu materialele ce revin pe unitatea de produs.

Ultimul model explica modificarea acestui indicator prin actiunea directa a doi factori: structura pe sortimente de produse sau pe subunitati componente si costurile cu materiile si materialele la 1000 unitati monetare la nivel de produs sau pe subunitati componente.

Pentru determinarea influentei factorilor se folosesc formule asemanatoare celor utilizate in cazul costurilor la 1000 unitati monetare, cu deosebirea ca in locul costului pe unitatea de produs (c) se va pune costul cu materiile si materialele ce revin pe unitatea de produs (cm).

Directia principala de actiune pentru reducerea costurilor cu materiile si materialele la 1000 unitati monetare o constituie scaderea consumurilor specifice prin utilizarea de tehnologii performante si aprovizionarea cu materii si materiale de tipo-dimensiuni cat mai apropiate de cele ale produsului finit.

Analiza costurilor cu lucrarile si serviciile prestate de terti

Aceste costuri au un continut relativ eterogen. Ele se refera la contravaloarea lucrarilor cu intretinerea si reparatiile prestate de terti, cheltuielile cu locatiile de gestiune si chiriile, cheltuieli cu primele de asigurare, cheltuieli cu studiile si cercetarile etc.

Analiza acestor costuri are ca punct de plecare stabilirea modificarii absolute si procentuale pe total si pe elemente componente si determinarea structurii pe grupe sau categorii de costuri cu lucrarile si serviciile prestate de terti. Analiza va fi adancita pe fiecare element component si in primul rand la elementele ce detin pondere ridicata sau la care s-a inregistrat cea mai mare crestere procentuala. In acest scop vor fi utilizate modele deterministe in functie de categoria costurilor.

Pentru calculul si analiza costurilor cu lucrarile de intretinere si reparatii prestate de terti se foloseste relatia:

Chst =

in care:

Chst reprezinta costurile totale aferente lucrarilor de intretinere si reparatii prestate de terti;

Ni - numarul de intretineri sau reparatii pe categorii si tipuri de utilaje;

pdi - costul unei intretineri sau reparatii dintr-un anumit tip la un utilaj, stabilit la pret de deviz.

Modificarea acestor costuri se explica prin actiunea directa a doi factori:

numarul de revizii sau reparatii dintr-un anumit tip efectuate la o anumita categorie de utilaje

pretul de deviz (costul unei reparatii)

In aprecierea economiei la costurile cu reparatiile curente si capitale efectuate de terti trebuie tinut seama ca acestea sa nu fie realizate in detrimentul starii de functionare a utilajelor. Lucrarile de intretineri si reparatii au menirea sa mentina utilajele la parametri normali de functionare sau sa le readuca la o mai buna stare de functionare. Ele se efectueaza dupa un anumit numar de ore de functionare sau de kilometri rulati. Readucerea la parametri normali de functionare presupune inlocuirea unor piese sau subansamble ce au un grad de uzura fizica ridicata, folosind piese noi sau reconditionate.

Prin urmare se justifica din punct de vedere economic numai acea economie la costurile cu intretinerea si reparatiile efectuate de terti determinate de reducerea numarului de reparatii ca urmare a prelungiri timpului de functionare intre doua reparatii prin intretinerea si folosirea ireprosabila a utilajelor.

Pentru analiza costurilor cu lucrarile de transport efectuate de terti se pot folosi doua modele deterministe:

Chtr =

Chtr =

in care:

Chtr reprezinta costurile cu lucrarile de transport efectuate de terti;

qi - volumul produselor transportate pe sortimente de materii si materiale sau produse finite;

di - distanta medie de transport pe categorii de produse;

t - tariful pe tona / km;

Zi - durata in zile de inchiriere a mijloacelor de transport de un anumit tip;

hi - durata medie zilnica de inchiriere exprimata in ore;

thi - tariful pe ora inchiriere si pe tip de mijloc de transport luat cu chirie.

Primul model se foloseste in analiza costurilor cu lucrarile de transport efectuate de terti atunci cand plata contravalorii se face in functie de volumul de produse transportate exprimate in tona / km.

Cresterea sau reducerea acestor costuri se explica prin:

modificarea volumului de marfuri si produse transportate

distanta medie de transport a produselor

tariful pe tona / km

In cazul in care contravaloarea lucrarilor de transport se plateste in functie de volumul produselor transportate si tariful pe tona / km., se va avea in vedere ca intre volumul activitatii si consumul de materiale ce se aprovizioneaza din afara sau volumul de produse finite exista o legatura directa. Se justifica reducerea costurilor de transport pe seama volumului de materiale aprovizionate numai daca acesta este urmare a scaderii consumurilor specifice pe unitatea de produs fara sa fie afectata calitatea produselor finite.

De asemenea, un agent economic poate diminua costurile cu lucrarile de transport efectuate de terti prin incheierea de contracte de aprovizionare cu cei mai apropiati furnizori, prin desfacerea produselor pe cele mai apropiate piete, prin folosirea celor mai ieftine cai de transport sau prin utilizarea lor de asa natura, incat tariful mediu pe tona/km sa fie cat mai redus (transport fluvial combinat cu cel auto, transport pe calea ferata combinat cu cel auto).

Al doilea model se foloseste atunci cand un agent economic va inchiria pe o perioada determinata de timp un numar de mijloace de transport, iar in contractul de inchiriere va fi stipulat realizarea unui numar mediu de ore zilnic, tariful fiind stabilit pe ora / masina.

In acest caz, modificarea costurilor cu lucrarile de transport se se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

numarul de mijloace de transport inchiriate pe tipuri, marci sau pe capacitati:

perioada de inchiriere exprimata in zile

numarul de ore pe zi

tariful pe ora inchiriere pentru fiecare tip de mijloc de transport

Deoarece numarul minim de ore de inchiriere zilnica va fi achitat indiferent daca mijloacele de transport sunt sau nu utilizate, reducerea timpului de incarcare sau descarcare si utilizarea la maxim a capacitatii mijloacelor de transport vor determina reducerea numarului de mijloace de transport inchiriate si a zilelor de inchiriere pentru transportarea unui anumit volum de produse, cu implicatii pozitive asupra costurilor cu lucrarile si serviciile prestate de terti.

Costurile cu chiriile vizeaza spatiile inchiriate sau utilajele inchiriate. Chiria pentru spatiul inchiriat este atat in functie de spatiul inchiriat (S), cat si de timpul de inchiriere (T) si tariful de inchiriere pe metru patrat si pe unitatea de timp (t/u):

Chiria aferenta mijloacelor fixe inchiriate este determinata de numarul de utilaje inchiriate pe tipuri (Mi), durata de inchiriere pe fiecare utilaj (Ti) si tariful pentru unitatea de timp de inchiriere si pe un utilaj (ti).

Pentru reducerea costurilor aferente spatiilor inchiriate se impune folosirea optima a acestora, ceea ce va avea drept efect diminuarea suprafetei inchiriate si implicit a costurilor cu chiriile. Pentru reducerea costurilor aferente utilajelor luate cu chirie se vor lua masuri de imbunatatire a timpilor de lucru prin reducerea timpilor neproductivi si prin cresterea coeficientului de schimburi, ceea ce va determina reducerea numarului de utilaje luate cu chirie si deci a costurilor cu chiriile.

3. Analiza costurilor cu personalul

Cunoscute si sub denumirea de costuri cu munca vie, costurile cu personalul cuprind costurile cu salariile personalului si costurile cu protectia sociala (contributia agentilor economici la casa de asigurari sociale si contributia la constituirea fondului pentru ajutor de somaj).

Un accent deosebit se va pune pe urmarirea costurilor cu salariile. Acest lucru se explica prin urmatoarele:

detin cea mai mare pondere in costurile cu personalul;

salariile personalului incadrat cu contract de munca constituie si baza de calcul pentru costurile privind asigurarile si protectia sociala.

Costurile cu salariile pot fi grupate dupa mai multe criterii

a. Dupa modul de angajare a fortei de munca:

costurile cu salariile personalului angajat cu contract de munca;

costurile cu salariile personalului sezonier si zilier.

b. Dupa categoriile de personal:

costurile cu salariile personalului direct productiv;

costurile cu salariile personalului de conducere si administratie.

c. Dupa modul de localizarea a consumului de munca:

costurile cu salariile directe;

costurile indirecte cu salariile.

In analiza si diagnoza costurilor cu personalul se vor calcula: modificarea absoluta a acestor costuri (), modificarea procentuala ca diferenta intre indicele costurilor cu personalul si 100 (), precum si structura acestor costuri pe grupele prezentate anterior.

Schimbarile intervenite in structura costurilor pe grupele mentionate anterior vor fi apreciate in raport de efectele ce le genereaza. Astfel, reducerea numarul de salariati in favoarea celor ce executa activitate sezoniera, deci care nu sunt incadrati cu contract de munca pe o perioada determinata sau nedeterminata de timp, va avea drept efect diminuarea ponderii contributiei agentilor economici la asigurarile sociale si la fondul de somaj, pentru aceste grupe de salariati neplatindu-se contributie la protectia sociala.

Proportia dintre salariile personalului direct productiv si cele ale personalului de conducere si administratie isi pune amprenta pe costurile pe unitatea de produs sau la 1000 unitati monetare. Aceasta proportie este determinata de structura organizatorica si functionala a unitatii si de gradul de tehnicitate.

In analiza costurilor cu personalul se poate utiliza urmatorul model determinist:

unde:

Nc reprezinta numarul mediu de personal angajat cu contract de munca;

Np - numarul de persoane ce lucreaza ca sezonieri sau zilieri;

- salariul mediu al celor cu contract de munca;

K – raportul dintre costurile cu personalul incadrat pe baza de contract de munca si costurile cu salariile aferente aceleiasi categorii de salariati;

t - timpul mediu lucrat de cei ce nu au contract de munca;

st - salariul mediu pe unitatea de timp pentru cei ce nu sunt angajati permanent prin carte de munca.

Modelul pune in evidenta ca un agent economic, pentru anumite activitati sezoniere, poate apela la forta de munca sezoniera in locul celei angajate prin contract de munca, deoarece se vor diminua costurile cu personalul pe baza contributiei la casa de asigurari sociale si la fondul de somaj.

Aprecierea evolutiei costurilor cu salariile trebuie sa tina seama ca intre consumul de munca si implicit intre costurile totale cu salariile, pe de o parte, si volumul activitatii, pe de alta parte, este o relatie directa. De aceea, in analiza costurilor cu salariile, pe langa modificarile absoluta si procentuala a costurilor cu salariile se vor stabili:

modificarea relativa a costurilor cu salariile;

costurile cu salariile la 1000 unitati monetare.

Modificarea relativa a costurilor cu salariile este data de diferenta intre costurile efective cu salariile (Chs) si costurile cu salariile admisibile (Chs).

Determinarea cheltuielilor admisibile cu salariul porneste de la concordanta ce trebuie sa existe intre evolutia costurilor cu salariile si evolutia volumului de activitate. Pentru stabilirea cheltuielilor cu salariile admisibile se poete utiliza una din relatiile:

           (1)

          (2)

(3)

                      (4)

    (5)

in care:

reprezinta costurile cu salariile in baza de comparatie;

IQ - indicele modificarii productiei (productia exercitiului, productia marfa fabricata, cifra de afaceri sau valoarea adaugata);

- productivitatea anuala a muncii in baza de comparatie;

s₀- salariul mediu pe unitatea de timp de munca in anul de baza;

qi₁- productia fizica pe sortimente in anul curent;

pi₁- pretul de valorificare in perioada curenta (an curent);

ti₀ - consumul de timp la 1000 unitati monetare pe produse in perioada de baza;

t/1000 + consumul mediu de timp la 1000 unitati monetare in anul de baza;

td – timpul disponibil pe an si pe o persoana;

sa₀ – salariul mediu anual in anul de baza;

ti₀  consumul de timp pe unitatea de produs in anul de baza_;

Daca  marimea costurilor cu salariile efective este inferioara fondului admisibil de salarii (), agentul economic a inregistrat o economie relativa, iar daca,o depasire relativa a costurilor cu salariile.

Primele doua modele sunt utilizate in toate cazurile, indiferent de tipul productiei obtinute, iar ultimul model se foloseste numai daca sistemul informational permite localizarea costurilor cu salariile pe produse.

Corelatia dintre evolutia costurilor cu salariile si volumul activitatii desfasurate este reliefata mai bine pe baza indicatorului „costuri cu salariile la 1000 unitati monetare”, calculat pe baza relatiilor:

         (1)

     (2)

             (3)

In cazul primului model este pusa in evidenta concordanta dintre ritmul modificarii costurilor cu salariile si cel al cifrei de afaceri, productiei exercitiului sau valorii adaugate. Se va inregistra o reducere a costurilor la 1000 unitati monetare atunci cand ritmul de crestere a productiei devanseaza ritmul costurilor cu salariile.

Modificarea costurilor la 1000 unitati monetare se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

influenta productiei

influenta costurilor totale cu salariile

sau

din care:

a - pe seama numarului mediu de salariati:

b - pe seama salariului mediu anual:

In relatiile de mai sus se determina in functie de valoarea productiei obtinute in anul curent si costurile totale cu salariile in anul de baza:

Al doilea model determinist poate fi utilizat atat in unitatile cu o productie omogena, cat si in cele cu productie neomogena.

In cazul productiei neomogene modelul permite stabilirea actiunii directe a urmatorilor factori:

productia fizica pe sortimente

pretul de valorificare pe unitatea de produs

costurile totale cu salariile

In cazul productiei omogene se poate stabili influenta directa a urmatorilor factori asupra costurilor cu salariile la 1000 unitati monetare:

productia totala exprimata in unitati naturale

IQ reprezinta indicele modificarii productiei totale;

structura pe sortimente de produse

pretul de valorificare pe unitatea de produs

cheltuielile totale cu salariile

Ultimul model reliefeaza cum se reflecta corelatia dintre productivitate muncii si salariul mediu in costurile cu salariile la 1000 unitati monetare. Actiunea celor doi factori se stabileste pe baza relatiilor:

influenta productivitatii anuale a muncii

influenta salariului mediu anual

unde se stabileste ca raport intre salariul mediu anual in baza de comparatie si productivitatea anuala a muncii in anul analizat, exprimat in mii unitati monetare:

Daca efectul favorabil al cresterii productivitatii anuale a muncii contracareaza efectul nefavorabil al sporirii salariului mediu, agentul economic va inregistra o diminuare a costurilor cu salariile la 1000 unitati monetare

Analiza costurilor financiare

Costurile financiare sunt tot un element de costuri ce prezinta un continut eterogen. Ele cuprind pierderile din creante legate de participatii; costurile privind titlurile de plasament cedate; costurile din diferente de curs valutar; costurile privind dobanzile; costurile privind sconturile acordate si alte costuri financiare.

Punctul de plecare in analiza costurilor financiare il constituie stabilirea modificarii absolute si procentuale pe total si pe elementele componente, precum si determinarea structurii pe aceste elemente. Apoi analiza se adanceste pe fiecare element component.

In conditiile in care un agent economic inregistreaza pierderi din creante legate de participatii, se impune o urmarire a pierderilor pe agentii economici la care detinea actiuni, iar daca la anumiti agenti nu se estimeaza ca va avea loc o redresare a activitatii, pentru diminuarea pierderilor din aceste participatii vor trebui luate masuri de vanzare a actiunilor chiar sub valoarea nominala.

Costurile din diferente de curs valutar se vor intalni doar la agentii economici ce efectueaza direct operatiuni de import si export. Ele reflecta diferentele nefovorabile de curs valutar rezultate in urma lichidarii creantelor si datoriilor in valuta, precum si diferentele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor in devize, disponibilitatilor in devize existente in casieria unitatii, precum si existentului in conturile de acreditive deschise in devize.

In analiza costurilor financiare un accent deosebit trebuie pus pe urmarirea cheltuielilor cu dobanzile, deoarece agentii economici apeleaza frecvent la credite.

Costurile cu dobanzile pot fi urmarite pe baza relatiei:

         (1)

    (2)

in care:

Chd reprezinta costurile cu dobanzile bancare;

D - soldul mediu al datoriilor si creditelor asimilate;

rd - rata medie a dobanzii;

Ae - volumul activelor de exploatare;

g - ponderea imprumuturilor si datoriilor asimilate in finantarea activelor de exploatare;

Primul model are in vedere modul de determinare a sumei dobanzilor bancare. Potrivit lui modificarea costurilor cu dobanzile este pusa pe seama urmatorilor factori:

soldul mediu al imprumuturilor (creditelor):

rata medie a dobanzii

Daca un agent economic obtine produse de importanta strategica pentru economie, statul poate stimula sporirea productiei prin subventionarea unei parti din dobanda. In acest mod se vor reduce costurile cu dobanzile si va spori profitul agentului economic.

Al doilea model are in vedere ca intre volumul activitatii ce reclama active de exploatare de o anumita marime, pe de o parte, si cel al creditelor pe de alta parte, exista o dependenta directa. Potrivit lui, cresterea sau reducerea costurilor cu dobanzile bancare este supusa actiunii directe a urmatorilor factori:

activele de exploatare:

gradul de finantare cu resurse proprii a activelor de exploatare, stabilit ca diferenta intre 100 si ponderea imprumuturilor in finantarea activelor de exploatare:

ratei dobanzii

Modelul pune in evidenta ca pentru reducerea costurilor cu dobanzile se impune diminuarea ponderii imprumuturilor si datoriilor asimilate in finantarea activelor de exploatare care este functie de politica financiara a echipei manageriale.

Procentul de dobanda este dictat de raportul dintre cererea si oferta de imprumuturi (capital), dar si de alegerea creditorilor ce ofera imprumuturi mai avantajoase, precum si de capacitatea de rambursare a creditelor la scadenta.

5. Analiza costurilor cu amortizarea

Costurile cu amortizarea reprezinta suma amortizarii anuale a activelor fixe. Corelatia dintre aceste costuri si volumul de activitate al agentilor economici se apreciaza pe baza indicatorului „costuri cu amortizarea la 1000 unitati monetare”.

In analiza si diagnoza costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare (cifra de afaceri, productia exercitiului, productie marfa fabricata, valoare adaugata) se pot folosi urmatoarele modele deterministe:

                   (1)

          (2)

in care:

A reprezinta suma amortizarii anuale a activelor fixe;

Q - valoarea indicatorului ce caracterizeaza volumul de activitate;

q - productia fizica pe sortimente;

p - pretul de valorificare pe unitatea de produs.

Primul model pune in evidenta ca sporirea indicatorilor ce reflecta volumul de activitate printr-o mai buna utilizare a mijloacelor fixe va avea drept efect reducerea costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare.

Cand un agent economic va achizitiona noi mijloace fixe, pentru reducerea costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare este necesar ca ritmul cresterii amortizarii anuale sa fie devansat de cel al cresterii indicatorilor ce reflecta volumul de activitate (IA < IQ).

Al doilea model determinist se utilizeaza cu deosebire in urmarirea costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare productie fabricata sau 1000 unitati monetare cifra de afaceri.

Daca productia este omogena, modificarea acestui indicator se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

volumul productiei totale exprimat in unitati naturale (fizice)

unde IQ reprezinta indicele modificarii productiei totale (IQ = )

structura productiei pe sortimente de produse

pretul de valorificare la produse

suma amortizarii anuale

In cazul agentilor economici ce realizeaza productie neomogena, se poate stabili influenta directa a urmatorilor factori asupra costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare:

volumul productiei fizice pe sortimente

pretul pe unitatea de produs

suma amortizarii anuale a mijloacelor fixe

Pentru ultimii doi factori relatiile de calcul a influentei lor sunt aceleasi ca si in cazul productiei omogene.

La randul sau, amortizarea anuala a activelor fixe se determina in functie de valoarea medie anuala a activelor fixe neamortizate integral () si norma medie anuala de amortizare ()

Valoarea medie anuala a activelor fixe neamortizate este data de: valoarea de inregistrare (inventar) a activelor fixe existente in unitate la inceputul anului (Vi); valoarea de inregistrare a activelor fixe inregistrate in unitate (Vin); valoarea activelor fixe scoase din unitate prin casare, vanzare sau donatie (Vs); momentul cand au loc intrarile si iesirile de active fixe, oglindit de timpul mediu de functionare (lf) sau de nefunctionare (lnf) exprimat in luni:

Norma medie anuala de amortizare este data de structura activelor fixe pe categorii (gi) si norma de amortizare pe fiecare categorie (ni), aceasta din urma fiind determinata de sistemul de amortizare practicat de agentul economic:

Rezulta ca marimea amortizarii anuale a activelor fixe se modifica sub actiunea urmatorilor factori:

valoarea de inregistrare a activelor fixe neamortizate integral existente in unitate la inceputul anului

valoarea de inregistrare a activelor fixe intrate in unitate

valoarea de inregistrare a activelor fixe scoase din unitate

momentul in care au loc intrarile de active fixe

momentul in care se scot din unitate activele fixe

structura activelor fixe pe categorii

norma de amortizare pe categorii de active fixe

unde se stabileste in functie de structura activelor fixe pe categorii in perioada analizata () si norma de amortizare pe categorii in baza de comparatie ()

Influenta acestor factori asupra costurilor cu amortizarea la 1000 unitati monetare se calculeaza ca raport intre modificarea amortizarii anuale pe seama respectivilor factori si productia efectiva exprimata in mii unitati monetare.