Capitolul VII

Contractele comerciale internationale

Contractul de vanzare internationala de bunuri materiale

1.1 Aspecte juridice fundamentale

1.2 Operatiuni precontractuale

1.3 Elementele contractului

Alte contracte comerciale internationale

2.1 Contracte de vanzare indirecta

2.2 Contracte internationale de cooperare industriala

2.3 Contractul de gaj si contractul de ipoteca

Solutionarea litigiilor rezultate din derularea contractelor comerciale internationale

1 Contractul de vanzare international de bunuri materiale

Aspecte juridice fundamentale

Contractul extern de vanzare cumparare se situeaza printre ele mai importante intelegeri juridice utilizate in comertul international. Acesta este un acord de vointa bilateral prin care una din parti, denumita vanzator, dintr-o anumita tara, se angajeaza sa livreze celeilalte parti, denumita cumparator, dintr-o alta tara, un bun material al sau, determinat cantitativ si calitativ, intr-un anumit loc si la o anumita data, in conditiile convenite, contra unui pret.

In contractul de vanzare internationala apare ca particularitate, elementul de extraneitate care le ofera partilor dreptul de a stabili legea care sa le carmuiasca contractul. Prin prezenta elementului de extraneitate, raporturile juridice civile de comert exterior depasesc sfera dreptului civil intern si ies de sub carmuirea exclusiva a cestui drept spre a cadea sub influenta principiilor de drept international privat. Contractul de vanzare internationala poate sa aiba unul sau mai multe elemente de extraneitate printre care: partenerul este strain, obiectul contractului poate fi strain, locul unde se executa contractul este strain.

Incheierea si derularea unei tranzactii internationale de vanzare-cumparare, antreneaza si o serie de contracte auxiliare, precum: aranjamentul de garantare a creditului extern, contractul de transport al marfurilor, aranjamentul bancar pentru transferul si plata documentelor, contractul de asigurare a marfurilor, etc. Principalele aspecte juridice ale contractelor de vanzare internationala: legea de carmuire a contractului, uzantele internationale si normele uniforme, dreptul partilor de a determina elementele contractului, conditiile de fond ale contractului, conditiile de forma ale contractului.

Operatiuni precontractuale

Inaintea incheierii contractului de vanzare internationala, atat exportatorul cat si importatorul vor trebui sa efectueze unele operatiuni precontractuale, a caror complexitate depinde de obiectul tranzactiei avute in vedere. Se porneste de la premisa ca si unul si altul sunt la curent cu prospectarea pietei in cadrul politicii de marketing pe care o promoveaza.

Exportatorul va trebui sa pregateasca si sa lanseze oferta sau sa analizeze si sa reactioneze la cererea de oferta, adoptand una dintre variantele: acceptare, respingere, acceptare conditionata, invitare la negocieri.

Importatorul va trebui sa pregateasca cererile de oferta in lipsa de oferte, sa analizeze ofertele primite si sa le accepte sau sa lanseze contraoferte. In cazuri bine determinate, el poate actiona pe calea darii de comenzi ferme sau conditionate, pe baza relatiilor traditionale.

Operatiunile precontractuale sunt: oferta, factura pro-forma, cererea de oferta si comanda.

Oferta este o propunere de incheiere a unui contract, adresata uneia sau mai multor persoane determinate, daca este precisa si denota vointa autorului ei de a se angaja, in caz de acceptare. Oferta trebuie sa fie ferma, sa fie suficient de definita, adica sa contina:

numele si adresa ofertantului si a destinatarului,

definirea marfii sub aspect cantitativ si calitativ

pretul

conditia de livrare

conditiile de expeditie si transport

conditiile si modalitatile de plata

termenul de livrare

conditiile de control si receptie

legea aplicabila contractului

alte elemente considerate utile de oferit

In anumite cazuri oferta este insotita de mostre sau modele sau in oferta se face referire la un standard international. Un raspuns care tinde sa devina acceptarea unei oferte dar care contine completari, limitari sau alte modificari este o respingere a ofertei si constituie o contraoferta. Oferta poate fi revocabila sau irevocabila sau poate contine un termen de optiune.

Oferta revocabila nu este o oferta ferma si de aceea, in practica, se foloseste mai mult oferta irevocabila, care nu poate fi retrasa decat daca revocarea ei s-a facut ininte de a fi fost acceptata. Revocarea ofertei se poate face in doua ipostaze:

retractarea ajunge la destinatar inainte sau concomitent cu acceptarea;

retractarea ajunge la destinatar inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea.

Acceptarea ofertei produce efecte juridice din momentul in care a ajuns la ofertant sau din momentul in care, desi nu a ajuns la ofertant, destinatarul ofertei a trecut la indeplinirea unor obligatii contractuale, cum ar fi de exemplu expedierea unui prim lot din marfa oferita sau deschiderea acreditivului de catre cumparator. Din aceasta rezulta ca acceptarea ofertei poate fi expresa sau tacita. Acceptarea poate fi retractata daca ajunge la ofertant inainte de momentul in care ar fi produs efecte juridice sau chiar in acel moment. Destinatarul ofertei este pasibil de o raspundere civila delictuala daca in timpul negocierii ofertei foloseste in scopuri personale schitele, specificatiile tehnice, machetele, planurile anexate la oferta.

O atentie deosebita se va acorda preturilor de oferta. O supradimensionare a acestora, in comparatie cu preturile mondiale de referinta, duce la descurajarea clientelei, iar o subdimensionare a lor poate sa ceeze impresia gresita ca marfa este calitativ sau tehnic inferioara.

Factura pro-forma Oferta uneori este insotita sau chiar substituita de factura pro forma emisa de exportator. Factura pro forma este necesara in avans, inainte de expedierea marfii, pentru unul sau mai multe din urmatoarele scopuri:

pentru ca importatorul sa poata obtine de la banca sa valuta necesara importului;

pentru ca importatorul sa poata obtine licenta de import de la organele guvernamentale abilitate

banca importatorului cere o factura proforma pentru a perfecta un credit documentar

vamile din unele tari cer importatorului o factura proforma consulara (vizata de consulatul tarii importatorului) pentru certificarea originii, chiar daca se prezinta si certificatul de origine.

Ca aspect, factura proforma este similara facturii comerciale, cu exceptia faptului ca nu include marcajele de expediere si trebuie sa contina clar denumirea – proforma.

In timp ce factura comerciala este o cerere de plata pentru marfurile livrate, factura proforma este o invitatie la cumparare, trimisa unui cumparator potential.

La completarea facturii proforma, daca este ceruta de o banca, in legatura cu un acreditiv, trebuie avute in atentie urmatoarele elemente:

descrierea marfurilor din factura trebuie sa corespunda exact celei din acreditivul documentar

factura proforma trebuie sa includa numarul exact de licenta de import, cerut de acreditiv

factura trebuie sa includa conditia de livrare corecta.

Cererea de oferta este propunerea facuta de ccumparator prin care isi manifesta vointa de a cumpara o anumita marfa, in conditii determinate de calitate, pret, termen de livrare, plata. Aceasta poate fi facuta in scris sau verbal, urmata de confirmarea scrisa. Cererea de oferta poate fi adresata sub forma de circulara catre ofertantii potentiali sau adresata individual. Cererile de oferta pot fi generate, cu scopul de obtinere de informatii in vederea cunoasterii dinamicii preturilor si nivelului tehnic si de calitate al concurentei caracteristice.

Cererile de oferta ferme sunt angajamente adresate, firmelor individuale si confirmarea lor neconditionata duce la incheierea contractului. In acestea se vor preciza elementele de baza cu privire la marfurile solicitate, cantitatea, pretul, termenul de livrare, conditia de livrare si conditia de plata.

Comanda este documentul comercial emis de cumparator prin care acesta se angajeaza sa cumpere, in conditii determinate un bun material sau serviciu. Comanda poate sa fie emisa din proprie initiativa a cumparatorului sau in baza unei oferte de principiu. In ambele cazuri se vor preciza conditiile de calitate, cantitate, pret, termen de livrare, modalitatea de plata, conditia de livrare si alte elemente esentiale ale contractului, in functie de natura marfii si a tranzactiei. Comanda poate sa fie ferma sau conditionata. Confirmarea comenzii ferme de catre vanzator echivaleaza cu incheierea contractului, iar confirmarea conditionata duce la intrarea in negocieri sau la retragerea comenzii.

Oferta, confirmarea ofertei, factura proforma, cererea de oferta, comanda si confirmarea comenzii in relatia dintre exportator si importator, se elaboreaza in limbi de uz international accesibile celor implicati.

Elementele contractului

Partile contractului, obiectul contractului, ambalajul si marcarea, termenul de livrare, pretul marfii, conditiile de livrare, garantiile cu privire la calitatea marfii, controlul si receptia marfii, respingerea marfii, intocmirea si transmiterea documentelor, modul de efectuare a transportului, conditiile si modalitatile de plata, reclamatiile, penalitatile si daunele, instructiunile privind expedierea marfii, forta majora si cazurile fortuite, solutionarea litigiilor si dispozitiile finale.

partile contractante – contractul de vanzare internationala nu poate fi negociat si semnat decat de persoane care dispun de capacitatea juridica, potrivit legislatiilor nationale. Sunt considerate subiecte ale vanzarii internationale partile care isi au domiciliul, sediul sau resedinta, in mod obisnuit, pe teritoriul unor state deosebite. In cazul in care se convine elaborarea unui act contractual, in preambulul acestuia se vor indica numele si adresa vanzatorului si cumparatorului si orice alte elemente care sa inlesneasca identificarea lor si comunicarea (telefon,fax,etc).

obiectul contractului – il constituie marfa. Pentru ca o marfa sa poata face obiectul contractului extern ea trebuie sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista pe viitor; si importul sau exportul acestuia sa nu fie interzis de nici una din legislatiile nationale ale partilor. Marfa trebuie sa fie determinata cantitativ, calitativ si tehnic astfel, contractul va preciza:
-     cantitatea este exprimata in unitati de masura specifice naturii marfii;

locul si momentul determinarii cantitatii;

modul de determinare a cantitatii; cantarire, masurare, integral sau partial;

documente care atesta cantitatea.

Documentele care atesta cantitatea sunt: conosamentul in cazul transportului maritim, scrisoarea de transport in cazul transportului fluvial, rutier, cale ferata si aerian; documentul combinat in cazul transportului combinat; recipisa postala pentru expeditiile postale; certificatul de depozit in cazul depozitarii marfii.

nivelul tehnic si calitativ – prin clauze speciale vor fi descrise parametrii tehnici si de calitate, iar in cazul in care descrierea tehnica este complexa, la inscrisul contractual vor fi anexate specificatiile tehnice si de calitate corespunzatoare, cu mentiunea ca acestea fac parte integranta din contract. In contract se va preciza cum se va face controlul calitatii marfii, probele care vor fi efectuate si metodele de determinare a calitatii marfii.

ambalajul si marcarea – in contract se va stipula obligatia vanzatorului de a asigura un ambalaj corespunzator, care sa protejeze marfa pe parcursul de transport de la expeditie si pana la destinatie si care sa nu incarce costul transportului. Marfurile care prin natura lor se livreaza fara ambalaj trebuie sa fie transportate in mijloace adecvate care sa nu afecteze calitatea si cantitatea. Vanzatorul se va obliga sa marcheze ambalajul in scopul inlesnirii manipularii marfii si publicitatii comerciale. Se vor indica adresa de destinatie, felul marfii si diferite mentiuni specifice. In unele cazuri specifice, este necesar sa se marcheze ambalajul si cu unele denumiri prescurtate, bazate pe uzantele internationale prin care se precizeaza particularitatile privind calitatea ambalajului si provenienta lui.

termenul de livrare – in contract se prevede termenul de livrare la care vanzatorul se obliga sa expedieze marfa pe adresa indicata de cumparator si in conformitate cu instructiunile acestuia. Termenul de livrare poate sa fie stabilit la o data certa, adica la o data calendaristica fixa, respectiv un termen de livrare cert sau sa fie stabilit in functie de indeplinirea anumitor conditii (terminarea probelor de analiza sau incercare, deschiderea acreditivului, obtinerea licentei de import sau export), adica un termen de livrare orientativ, care se stabileste pe luni, trimestre, semestru. Partile pot sa prevada in contract posibilitatea decalarii termenului de livrare in cazul in care intervin evenimente neprevazute, precum si posibilitatea efectuarii de livrari cu anticipatie.

pretul marfii – este unul dintre elementele de baza ale contractului, alaturi de obiect, parti si termen de livrare. Pretul se exprima in valuta pusa de acord intre parti si se inscrie pe unitatea de masura si pe total. In contract se pot inscrie unul sau mai multe preturi, in functie de felul marfii. In cazul unui mare numar de sortimente cu preturi distincte, la inscrisul contractual se vor anexa liste de preturi unitare.

conditiile de livrare (termenii, clauzele sau sistemele de livrare) – conditiile de livrare in comertul international sunt bazate pe reguli publicate in diferite etape, de Camera Internationala de Comert de la Pris si se refera la interpretarea uniforma a obligatiilor vanzatorului si cumparatorului pentru derularea contractului, cu privire la: livrarea marfurilor, repartitia cheltuielilor, transferul riscurilor si formalitatile documentare privind trecerea marfurilor de la vanzator la cumparator. Documentul in care sunt inscrise aceste reguli este cunoscut sub denumirea de INCOTERMS adica termeni comerciali internationali.

Aceste conditii au o dubla functie:

functia de procedeu de identificare a obligatiilor partilor contractante;

functia de aplicare automata a obligatiilor tipizate.

Suplimentar, partile pot stipula in contract obligatiile particulare, in functie de natura tranzactiei care sa completeze sau chiar sa modifice regulile INCOTERMS cu anumite completari, modificari, clarificari de interpretare, ce trebuie sa fie precizate in contract.

INCOTERMS in ultima sa editie din iulie 1990 contine 13 termeni grupati in 4 categorii. Fiecare termen este codificat pe trei litere: prima desemneaza categoria din care face parte. Pentru fiecare termen au fost stabilite cate 10 subtitluri referitoare la gruparea obligatiilor partilor:

obligatiile vanzatorului sunt notate de la A1 la A10;

obligatiile cumparatorului sunt notate de la B1 la B10

termeni categoria E – vanzatorul pune marfa, in propriile sale depozite, la dispozitia cumparatorului.
EXW – franco uzina. Ca variante sunt posibile: franco depozit, franco moara, franco plantatie, etc. Este conditia cea mai avantajoasa pentru vanzator pentru ca obligatia sa este doar de a pune marfa ambalata la dispozitia cumparatorului care este obligat sa incarca, sa transporte marfa pe cheltuiala si riscul sau.

termeni categoria F – transportul principal nu este platit de catre vanzator, care remite marfa unui transportator desemnat.
– FCA – franco caraus. Vanzatorul are obligatia de a incarca marfa in mijlocul de transport al carausului numit de cumparator. Din acel moment cheltuielile revin cumparatorului.
– FAS – franco de-a lungul vasului. Cumparatorul se obliga sa angajeze nava si sa respecte termenul de aducere a navei la locul de incarcare, informandu-l pe vanzator de data precisa a sosirii navei si despre dana la care va fi trasa. Vanzatorul este obligat sa aduca marfa in port si sa o plaseze pe chei de-a lungul navei sau in barje de-a lungul acesteia. Din acel moment formalitatile, cheltuielile si riscurile se transfera cumparatorului.
– FOB – franco la bord. Vanzatorul este obligat sa aduca marfa pe bordul navei la data si in portul stabilit. Cumparatorul este obligat sa angajeze nava si sa o aduca in portul de incarcare la termenul convenit. Cheltuielile, formalitatile si riscul sunt suportate de cumparator din momentul in care marfa a trecut de balustrada vasului.

termeni categoria C – transportul principal este platit de vanzator, care suporta cheltuielile, dar nu si riscurile in timpul transportului
– CFR – cost si navlu. Vanzatorul se obliga sa angajeze nava, sa o incarce si sa o duca in portul de destinatie convenit. Marfa calatoreste neasigurata, pe riscul cumparatorului, din momentul in care a trecut balustrada navei, in portul de expeditie. Orice cheltuiala care apare dupa ce marfa a fost livrata la bordul navei va fi pe contul cumparatorului.
– CIF – cost, asigurare si navlu. Alaturi de FOB, aceasta conditie de livrare este una din cele mai utilizate in transporturile maritime, indeosebi pentru marfuri in vrac. Se deosebeste de conditia CFR prin aceea ca vanzatorul are obligatia sa procure pentru cumparator un contract de asigurare impotriva riscurilor maritime de avariere sau pierdere a marfii in timpul transportului. Vanzatorul plateste prima de asigurare pe contul cumparatorului. In conditia de livrare CIF, pretul marfii este numai teoretic alcatuit din pretul marfii, navlu si asigurare, deoarece el este practic un pret forfetar, rezultat din invoiala dintre parti. Vamuirea marfii la export se face de catre vanzator, iar marfa, cheltuielile formalitatile si riscul se transfgera cumparatorului din momentul in care marfa a trecut balustrada navei, ca si in cazul clauzelor FOB si CFR.
– CPT – transport platit pana la locul convenit. Este o conditie care poate fi utilizata pentru toate felurile de transport. Vanzatorul se obliga sa plateasca transportul pana la destinatie. Marfa, cheltuielile, formalitatile si riscul se transfera cumparatorului in momentul in care marfa a fost predata carausului. Vanzatorul este obligat sa efectueze formalitatile vamale de export.
– CIP – transport si asigurare platite. Se deosebeste de CPT prin aceea ca vanzatorul este obligat in plus sa asigure marfa in numele si pe contul cumparatorului, contra riscurilor minime de avariere si pierdere.

termeni categoria D – vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile pentru livrarea marfii la locul de destinatie convenit.
– DAF – livrat la frontiera. Vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la frontiera convenita inainte de frontiera vamala a tarii invecinate. Vanzatorul va indeplini formalitatile de vamuire la import. Termenul de frontiera poate fi folosit pentru orice frontiera: a tarii vanzatorului, a tarii cumparatorului sau orice alta frontiera. Aceasta conditie de livrare poate fi folosita pentru orice fel de transport, dar se practica mai ales pentru cel feroviar si rutier.
– DES – livrat franco nava. Vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile aducerii marfii in portul de destinatie si indeplineste toate formalitatile necesare. Transferul marfii, riscul cheltuielilor si formalitatilor catre cumparator se fac in momentul in care marfa, nevamuita pentru import, a fost pusa la dispozitia cumparatorului la bordul navei. Aceasta conditie nu este folosita decat rar,
- DEQ - livrat pe chei sau pe platfoma de destinatie convenita.. Vanzatorul se obliga sa duca marfa, pe cheltuiala si riscul sau pana la cheiul portului de destinatie convenit, si sa plateasca vama pentru import in tara cumparatorului.
– DDU – livrat vama neplatita. Vanzatorul nu suporta taxele vamale din tara cumparatorului, in rest este la fel ca la conditia DEQ.
– DDP – livrat vama platita. Vanzatorul se obliga sa duca marfa la destinatie in locul convenit, asumandu-si toate riscurile si toate cheltuielile care intervin. Transferul marfii, riscului, formalitatilor si cheltuielilor catre cumparator se fac din momentul cand marfa i-a fost predata la destinatie.

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

Recomandari pentru alegerea conditiei:   

recomandari generale:
- statul doreste sa economiseasca valuta si sa stimuleze dezvoltarea propriilor companii de transport maritim sau aerian.
– exportatorul si importatorul au posibilitatea sa incheie contracte de lunga durata si de volum mare cu diversi prestatori de servicii de transport si asigurari;
- comerciantul trebuie sa urmareasca alegerea conditiei in functie de minimizarea costurilor si asigurarea celei mai bune calitati a serviciilor prestate;
- alegerea conditiei trebuie sa contribuie la stabilirea unei conlucrari bune pe termen lung cu partenerul.

utilizarea in functie de modul de transport:
- EXW, FCA, CPT, CIP, DAF, DDU si DDP pot fi utilizate pentru orice mod de trensport;
- FCA, CPT si CIP se folosesc pentru transportul aerian si feroviar;
- FAS, FOB, CFR, CIF, DES, DEQ se folosesc pentru transportul maritim, indeosebi pentru marfurile in vrac;
- FCA, CPT si CIP se folosesc la transportul containerizat si de tip Ro-Ro.

utilizarea in functie de locul livrarii:
Grupele E,F si C – vanzatorul se achita de obligatia de livrare a marfii in tara sa.
Grupa D cu exceptia conditiei DAF – vanzatorul se achita de obligatia de livrare a marfii in tara de destinatie.

moduri de utilizare optima:

transportul combinat (multimodal) – exportatorul care doreste sa optimizeze costul global al transportului si sa controleze tranzitul multimodal trebuie sa foloseasca conditia CIP, DAF, DDU sau DDP. Importatorul care in mod normal doreste sa minimizeze costurile si riscurile pe intregul lant al distributiei, va alege conditiile EXW sau FCA.

transportul conventional (din port in port) – exportatorul va alege conditia CIF care ii da posibilitatea sa expedieze incarcatura cu o nava sau cu un avion sub pavilion national, beneficiind de anumite avantaje din partea statului si sa aranjeze asigurarea cu brokerii proprii. Importatorul va alege conditia FOB din motive similare.

garantiile cu privire la calitatea marfii – prin contract, vanzatorul trebuie sa garanteze calitatea marfii. Pentru marfurile la care contractual nu se acorda un termen de garantie, contractul trebuie sa prevada obligatia vanzatorului de a elibera un certificat de calitate sau un buletin de analiza. In cazul marfurilor cu termen de garantie, prin stipulatiile contractului se vor face precizari privind: inceperea termenului de garantie si durata lui, cazurile in care inceteaza sau se prelungeste, data inceperii livrarilor si data terminarii, documentele prin care se atesta calitatea marfurilor (certificat de calitate, certificat de garantie, buletin de analiza, proces verbal de receptie), obligatiile partilor in perioada de garantie, acordarea de asistenta tehnica si furnizarea de piese de inlocuire de catre vanzator in perioada de garantie in mod gratuit, modul de lansare a reclamatiilor si modul de rezolvare.

controlul si receptia marfii – Intrarea in posesia marfii de catre cumparator se face dupa efectuarea controlului final de receptie (cantitativ si calitativ). In cazul in care rezultatele controlului de receptie nu permit preluarea ei cumparatorul este obligat sa depoziteze marfa in conditiile normale de pastrare si conservare, fiind raspunzator de custodia ei pe contul si cheltuielile vanzatorului. Elementele pe care partile trebuie sa le includa in contract cu privire la controlul si receptia marfii se refera la: definirea organului imputernicit de cumparator cu controlul marfii, in cazul in care nu-si rezerva dreptul de a actiona direct, modul in care se face controlul si receptia, necesitatea efectuarii unei duble receptii la destinatie pentru cazuri specifice, modul in care se admite la locul de productie prezenta organelor de inspectie delegat de cumparator in perioada desfasurarii procesului de productie, documentele ce trebuie intocmite pentru atestarea receptiei, solutiile ce se impun in cazurile in care receptia nu poate avea loc si controlul nu poate fi efectuat din vina partilor. Controlul final o data terminat cu rezultate pozitive, urmeaza sa se incheie un certificat de receptie semnat de participantii la controlul respectiv.

respingerea marfii – Respingerea marfii inseamna refuzul cumparatorului de a considera marfa livrata ca nefiind in conformitate cu prevederile contractului. Respingerea de catre cumparator a marfii este o masura cu efecte complexe si se recurge la aceasta ori de cate ori cumaratorul este convins ca a avut loc o incalcare serioasa a contractului de catre vanzator. Cazurile de respingere trebuie sa fie precizate in inscrisul contractual. In general acestea se refera la lipsurile cantitative de proportii care nu pot fi usor substituite , deteriorari calitative sau o calitate necorespunzatoare, forma, intarzieri importante de livrare. Contractul trebuie sa prevada si remediile posibile in caz de respingere. Se are in vedere faptul ca respingerea nu echivaleaza cu rezilierea contractului.

intocmirea si transmiterea documentelor – Documentele unei tranzactii de vanzare cumparare trebuie specificate in inscrisul contractual si se refera la transport, plata pretului, calitatea marfii, asigurarea, originea marfii, etc. Aceste documente sunt necesare pentru incasarea pretului marfii, dovedind expeditia si indeplinirea obligatiilor asumate de vanzator. In cazurile cele mai frecvente se utilizeaza urmatoarele documente:
- factura – este un document de decontare indica suma pe care cumparatorul o datoreaza vanzatorului. Facturile autentificate faciliteaza si simplifica formalitatile vamale in tara importatoare;
- conosamentul – este emis de compania de transport maritim, drept document de primire a marfii;
- scrisoarea de transport – atesta incarcarea marfurilor in mijloacele de transport;
- recipisa de depozitare – este o chitanta emisa de depozitar pentru primirea marfii in depozit
– polita sau certifiatul de asigurare – probeaza ca vanzatorul a contractat asigurarea necesara.
– certificatul de origine – reprezinta certificarea facuta de autoritatile competente cu privire la asigurarea marfurilor vandute;
- certificatul de analiza sau calitate – este documentul care probeaza calitatea si continutul marfurilor vandute;
- lista de ambalaj – indica greutatea, continutul si alte informatii cu privire la ambalarea marfii incarcate.
Atat vanzatorul cat si cumparatorul trebuie sa verifice ca toate documentele stipulate in contract sa fie completate si corect intocmite. Un document gresit intarzie transportul si incasarea pretului marfii.

modul de efectuare a transportului - In contract se vor stipula: caile de transport, mijloacele de transport, necesitatea corelarii ambalajelor exterioare sau containerelor cu specificul mijloacelor de transport, casele de expeditie ce vor fi angajate, partea care se obliga sa asigure mijloacele de transport.

conditiile si modalitatile de plata – In contract se vor stipula sistemul si conditiile in care cumparatorul urmeaza sa plateasca pretul marfii, plata cu bani gheata, pe baza de clearing, barter, credit; precum si modalitatile de plata: acreditiv documentar, scrisoare de credit, incasso documentar, plata in cont deschis, etc. Plata pretului marfii este cea mai importanta obligatie care revine cumparatorului. In contract se va preciza unde se va face plata si data platii. Vanzatorul poate transforma efectuarea platii intr-o conditie pentru livrarea marfii.

reclamatiile – Daca dupa preluarea marfii, cumparatorul constata unele abateri cantitative sau calitative de la prevederile contractului, determinate de vicii ascunse sau de alte cauze generate din neglijenta vanzatorului, el are dreptul sa reclame defectiunile constatate. Elementele contractului in materie de reclamatii sunt:
- obiectul reclamatiei si termenul in care sa fie formulata;
- necesitatea efectuarii reclamatiei in forma scrisa;
- dovezile abaterilor reclamate;
- metoda de verificare ce trebuie folosita;
- cauzele care au determinat defectele reclamate;
- necesitatea pastrarii marfii reclamate in depozit, pe un anumit termen contractual;
- modul de stingere a reclamatiilor (intocmire, reparare, acordarea de bonificatii)

penalitatile si daunele – In principiu orice abatere contractuala a uneia dintre parti, din motive voite sau nevoite, nu trebuie sa prejudicieze pe cealalta parte. De aceea in contract se vor preciza modalitatile de despagubire a partii prejudiciate. In practica se cunosc trei feluri de stipulatii contractuale cu privire la recuperarea prejudiciilor rezultate din abateri de la dispozitiile contractuale: penalitati, daune materiale, daune interese. Printre cazurile de sanctionare cu panalitati si daune materiale sunt mentionate:
- nelivrarea marfii sau livrarea cu intarziere;
- nerealizarea parametrilor tehnico-calitativi;
- trimiterea cu intarziere a documentatiei tehnice ceruta de contract;
- neprimirea la timp de catre vanzator a instructiunilor de expediere;
- neasigurarea la timp a mijlocului de transport;
- neefectuarea receptiei la timp;
- nerespectarea termenului de plata

instructiuni privind expedierea marfii – Contractul trebuie sa stipuleze termenul in care cumparatorul este obligat sa trimita vanzatorului instructiunile de expediere, dupa primirea avizului ca marfa este pregatita pentru expediere. Prin instructiunile de expediere se va preciza: data trimiterii la locul de expediere a imputernicitilor pentru receptia marfurilor, trimiterea mijlocului de transport in locul unde poate fi incarcata marfa, adresa de destinatie unde trebuie sa soseasca marfa, indicarea rutei de transport, precizarea sau completarea marcajului, etc.

forta majora si cazurile fortuite – Prin forta majora se inteleg evenimentele imprevizibile care sunt provocate de fenomene ale naturii: inundatii, seceta, cutremure, alunecari de teren, inzapeziri, etc. Prin cazuri fortuite se inteleg evenimentele imprevizibile provocate de interventia omului depasind vointa partilor contractante: greve, blocade, incendii, revolutii, etc. In legatura cu exonerarea partilor de obligatii datorita aparitiei evenimentelor de forta majora sau a celor fortuite, contractul trebuie sa stipuleze in principal:
- exonerarea de obligatie a partii afectate;
- informarea partenerului, intr-un termen dat despre aparitia evenimentelor;
- procurarea de certificate care sa ateste forta majora sau evenimentul fortuit;
- comunicarea incetarii evenimentelor;
- scutirea de penalitati si plata daunelor pe perioada evenimentelor.

solutionarea litigiilor – In contract se va indica posibilitatea solutionarii litigiilor decurgand din derularea contractului, pe cale amiabila si in caz de nereusita, pe calea arbitrajului international, instituit printr-o clauza compromisorie.

dispozitiile finale – In principal dispozitiile finale se refera la reglementarea modului in care contractul poate sa fie anulat pe calea rezilierii lui sau pe cale de rezolutiune. Prin rezilierea contractului se anuleaza pentru viitor partea din contract care nu a fost indeplinita, anularea neavand efect retroactiv. Prin rezolutiune contractul se anuleaza cu efect retroactiv. In contract se vor marca distinct si fara echivoc cazurile in care se poate aplica rezilierea sau rezolutiunea. Contractul va fi semnat de partile in cauza si se va preciza data si locul semnarii. Partile vor stipula in partea finala care este legea de carmuire.

2 Alte contracte comerciale internationale

2.1 Contracte de vanzare indirecta

Contractul de comision – se disting doua tipuri de contracte: de vanzare (export) si de cumparare (import).

Contractul de export – obligatiile comitentului/producatorului prevazute in contract:

intocmirea ofertei tehnice si transmiterea ei comisionarului

punerea la dispozitia comisionarului de documentatii tehnice necesare negocierii (catalog,schita);

elaborarea conditiilor comerciale dorite si transmiterea lor comisionarului cu privire la pret, termen de livrare, modalitate de plata, transport;

la cerere acorda comisionarului asistenta la negocieri;

avizarea proiectului de contract pe care comisionarul l-a negociat si urmeaza sa-l semneze in nume propriu;

livrarea marfii angajate pe contul sau cu respectarea conditiilor din contractul extern;

participa activ la derularea contractului;

transmite comisionarului documentele necesare expeditiei (factura proforma, avizul de expediere, certificatul de calitate, procesul verbal de receptie, etc.);

anunta comisionarul cu privire la evenimentele fortuite sau de forta majora;

participa la solutionarea litigiilor;

suporta cheltuielile legate de negocieri si de derularea contractului.

Obligatiile comisionarului prevazute in contract:

pe baza ofertei si instructiunilor comitentului intocmeste oferta finala pentru importator;

negociaza si semneaza in nume propriu contractul extern;

transmite comitentului proiectul contractului extern negociat spre avizare;

indeplineste urmatoarele formalitati: obtinerea licentei de export, emite declaratia vamala, emite dispozitia de transport si vamuire, emite cererea de conosament, etc;

obtine instructiunile importatorului privind expedierea si le transmite comitentului;

pregateste si prezinta la banca documentele convenite in contractul extern pentru incasarea pretului marfii;

ii notifica comitentului orice reclamatie primita de la importator.

Contractul de comision de import – obligatiile comitentului prevazute in contract:

sa examineze ofertele straine procurate de comisionar si sa-si defineasca optiunea;

sa avizeze proiectul de contract extern si sa asigure valuta pentru plata pretului marfii si acoperirea cheltuielilor;

sa plateasca direct taxele vamale si sa receptioneze marfa;

sa-si valorifice dreptul la daune fata de caraus sau fata de furnizorul extern.

Obligatiile comisionarului prevazute in contract:

sa negocieze si sa incheie contractul extern si sa-l prezinte comitentului spre avizare;

sa emita instructiunile de transport, vamuire si dirijare;

sa asigure marfa pe timpul transportului;

sa efectueze formele pentru plata pretului marfii;

sa acorde asistenta comitentului pentru solutionarea litigiilor;

In contract se va preciza modul de plata a comisionului si rezolvarea litigiilor intre parti.

Contractul de consignatie – Este un contract de comision, comisionarul fiind denumit consignatar iar comitentul consignant. Vanzarea marfurilor pe cale de consignatie se face in situatii de concurenta puternica, datorita carui fapt produsele au o desfacere lenta.

In contractul de consignatie se prevad urmatoarele:

denumirea marfurilor si descrierea lor tehnica;

transele de aprovizionare a depozitelor consignatarului si perioadele la care trebuie livrate;

modul in care se face transportul;

limitele de pret si felul in care se face plata;

obligatia consignatarului de a pastra si conserva marfurile primite in depozit si instituirea de penalizari si daune pentru abateri

In contractul de consignatie trebuie sa se prevada si dreptul consignantului de supraveghere si control al desfasurarii.

Contractul de concesiune comerciala – Este o intelegere intre concedentul care cedeaza (concesioneaza) concesionarului dreptul de a vinde pe o anumita zona geografica marfurile lui contra unui avantaj de pret.

Contractul include urmatoarele clauze:

titlul contractului;

partile contractului;

produsele contractuale; se stabileste lista produselor pe care concesionarul le vinde;

teritoriul concesionat;

exclusivitate; si pentru concedent si pentru concesionar;

cota de vanzare; cantitatea minimala in caz de exclusivitate;

organizarea vanzarii;

conditiile de vanzare; fixarea pretului, conditiile de livrare si plata;

se prevede modul in care se repartizeaza sarcinile post vanzare;

durata si rezilierea; durata poate fi determinata sau nedeterminata si se vor preciza cazurile de reziliere sau reinoire a contractului;

reglementarea litigiilor.

Contractul de mandat comercial – este o intelegere intre mandant si mandatar care se angajeaza sa exercite fapte de comert exterior in numele si pe contul mandantului contra unui comision.

Clauzele esentiale ale contractului de mandat sunt:

obiectul contractului;

produsele;

teritoriul; agentul (mandantul) prezinta mandantului lista clientilor si cifra de afaceri realizata pentru a facilita calculul comisionului;

conditii de exercitare a mandatului; se enumera obligatiile mandantului (studiul pietei, participarea la manifestarile comerciale, asistenta pentru incasarea creantelor, etc);

durata contractului;

comisionul agentului;

obligatiile mandantului

diverse clauze

Contractul de franchising – principalele clauze se refera la:

Obligatiile franchisor (cedent):

pune la dispozitie franchisorului (beneficiar) o marca de fabrica, de comert sau de servicii;

pune la dispozitia benerficiarului licenta si know-how;

supravegheaza si controleaza permanent fabricatia si desfacerea;

acorda asistenta tehnica in domeniul conducerii si instruirii personalului;

Obligatiile franchisorului (beneficiarului):

vanzarea produselor sau prestarea serviciilor cu respectarea stricta a conditiilor contractuale;

vanzarea produselor numai in zona teritoriala determinata prin contract;

efectuarea de investitii pentru a putea pune in aplicare formula de productie;

accepta dreptul de control al cedentului;

plata drepturilor primite sub forma de redeventa.

Contracte internationale de cooperare industriala

Aceste contracte depasesc simpla vanzare-cumparare si includ crearea intre parti a unor interese comune care sa acorde avantaje reciproce partilor.

Contractul de licenta - se refera numai la licenta brevetata. Acest tip de contract are la baza reglementarile internationale despre propietatea intelectuala inclusiv proprietatea industriala. In sarcina licentiatorului (cedentului) cad urmatoarele obligatii:

obligatia de remitere in baza careia licentiatorul trebuie sa puna la dispozitia licentiatului folosinta dreptului de a exploata brevetul;

obligatia de garantie privind existenta si validitatea dreptului transmis;

Obligatiile licentiatului (beneficarul):

obligatia de a exploata licenta, exploatarea trebuind sa fie serioasa, efectiva si loiala;

obligatia de plata a pretului.

Contractul international de coproductie si specializare – Este unul dintre contractele cele mai importante in domeniul promovarii comertului international cu masini si utilaje si alte produse finite. Acest contract consta in intelegerea intervenita intre doi producatori din aceeasi ramura de productie prin care se instituie cooperarea internationala in productie pe baza de specializare, in conditii determinate, referitoare la: tipurile specializarii, volumul productiei, conditiile tehnice si de calitate, ritmurile livrarilor reciproce, preturile pentru decontarea livrarilor, modul de decontare, etc. Acest tip de contract poate fi si multipartit, cunoscand ca prin cresterea numarului partilor creste valoarea cooperarii dar si gradul de implicatii cu efecte negative generate de riscul de fabricatie. Calea cea mai indicata consta din reglementarea raporturilor de coproductie internationala pe baza de specializare, printr-o suita de contracte bilaterale in lant.

Contractul de vanzare cumparare de uzine complete sau linii tehnologice cu plata in produsele rezultate – Elementele de baza ale acestui contract sunt cele ale contractului international de vanzare-cumparare cu urmatoarele particularitati:

obiectul complex al contractului si gradul sau de tehnicitate sofisticat implica participarea la negocierea si derularea lui a unui numar mare de specialisti;

anexele contractului contin un volum mare de specificatii tehnice, desene, instructiuni de montare si exploatare, etc. De aceea, dupa intelegere, unele dintre aceste elemente pot face obiectul unor contracte auxiliare.

prevederile cu privire la garantii, receptie, plata pretului, sunt adaptate la specificul contractului, avandu-se in vedere ca asemenea livrari se fac pentru santierul coordonat de catre importator sau de un antreprenor.

se prevede ca plata participarii la investitie sa se faca in conditii de credit funizor cu rambursarea pe o perioada lunga de timp.

Subcontractarea – are loc in mod frecvent intre un antreprenor angajat sa construiasca o investitie pe teritoriu strain si diversi subfurnizori. Sunt antreprenori care dispun si de productii proprii dar in majoritatea cazurilor, ei se bazeaza pe livrarile subfurnizorilor specializati cu care incheie contracte de vanzare cumparare. Subcontractarea poate sa aiba loc si in raporturile dintre diversi furnizori specializati si beneficiarul investitiei, angajat sa coopereze cu antreprenorul desemnat la constructia respectiva. Prin subcontractare se iau in seama clauzele obisnuite dintr-un contract de vanzare – cumparare cu adaptarile si adaptarile ce se impun, in functie de natura investitiei si de obligatiile asumate de cooperantii principali.

Contractul de transmitere de cunostinte tehnice (know-how) – este un contract specific de vanzare si cumparare si spre deosebire de contractul de licenta propriuzis prin care titularul isi vinde inventia, in contractul de know-how titularul isi vinde cunostintele tehnice. Elementele contractului de know-how sunt similare cu cele ale contractului de vanzare cumparare de licenta. La definirea obiectului si la stabilirea pretului se au in vedere cateva criterii de baza: noutatea cunostintelor si complexitatea lor tehnica, calitatea nivelului tehnic al produselor obtinute prin folosirea know-how ului, insemnatatea ramurii de activitate, termenul pentru asimilarea cunostintelor tehnice de catre beneficiar.

Contractul de inginerile si consultanta – consta intr-o intelegere intre un beneficiar si un furnizor de inginerie tehnica sau tehnologica prin care furnizorul se angajeaza sa presteze servicii privind conducerea lucrarilor de constructii montaj a instalatiilor industriale sau a altor lucrari de investitii precum si acordarea de asistenta si consultanta. In general, obligatiile furnizorului de consultantii ingineresti constau in: punerea in functiune a investitiei, participarea directa la conducerea lucrarilor de proiecte, prestarea de servicii de planificare si organizare a muncii, efectuarea de analize bugetare, avizarea lucrarilor pe santier. Beneficiarul se angajeaza sa-i asigure conditiile materiale spre a-si putea desfasura activitatea si anume: asigurarea terenului pe care se vor monta utilajele, personalul auxiliar necesar, datele necesare constructiei si montajului, etc. Pretul pe care beneficiarul se obliga sa-l plateasca poate sa fie o suma forfetara sau defalcata pe categorii de lucrari.

Contractul de leasing – participantii sunt locatorul – proprietarul activului si locatorul utilizatorul activului. Contractul de leasing specifica modul in care utilizatorul va efectua platile cuvenite catre propietar. Se specifica plati lunare sau la 6 luni. Prima plata se efecteaza chiar la semnarea contractului. La expirarea contractului de leasing activul revine locatorului. In contractul de leasing se vor include urmatoarele elemente:

denumirea si descrierea tehnica a bunului;

data si locul unde se face predarea bunului;

necesitatea incheierii unui proces verbal de receptie din care sa rezulte starea bunului la data predarii;

necesitatea incheierii unui proces verbal, dupa punerea in functiune spre a se constata modul de functionare;

pretul estimativ al bunului;

obligatia utilizatorului de a fixa pe una din piesele bunului o inscriptie din care sa rezulte numele proprietarului;

termenul de folosinta determinat de durata de amortizare sau de necesarul utilizatorului;

chiria pe care utilizatorul se angajeaza sa o plateasca proprietarului cu precizarea monedei in care urmeaza sa fie efectuata si a modalitatii de plata;

obligatia utilizatorului de a intretine bunul inchiriat si de a-l repara, asumandu-si raspunderea prejudiciilor cauzate.

In cazuri deosebite, prin contract se mai poate stipula dreptul utilizatorului de a subinchiria cu acordul proprietarului.

Contractul de service – este o intelegere scrisa intre un exportator de masini si utilaje si un importator. Exportatorul se angajeaza sa-i asigure importatorului asistenta tehnica si piesele de schimb necesare bunei functionari a masinii sau a utilajului cumparat. Elementele esentiale ale contractului de service se refera la:

denumirea masinilor sau a utilajelor pentru care se acorda service;

centrele de service infiintate pe teritoriul beneficiarului si modul lor de dotare tehnica;

depozitele de piese de schimb infiintate pe teritoriul beneficiarului;

modul de administrare a centrelor si a depozitelor de piese de schimb de catre beneficar;

numarul de specialisti pe care exportatorul se angajeaza sa-i puna la dispozitia centrelor de service si a depozitelor de piese de schimb;

modul in care sunt asigurate conditiile de viata si de lucru pentru personalul angajat;

obligatiile si drepturile personalului tehnic si de gestiune;

pretul prestarilor de servicii pe care importatorul se angajeaza sa-l plateasca si moneda in care se va face plata.

Contractul de concesiune teritoriala – este o intelegere intre o persoana numita concedent care pune la dispozitia altei persoane numite concesionar un anumit teritoriu pe timp determinat, in scopul efectuarii de prospectiuni si exploatari miniere, petroliere sau alte explorari, precum si organizarea si efectuarea de cercetari si explorari la suprafata in domeniul agricol, forestier, transporturi, comunicatii, in schimbul unui pret sau al unor avantaje economice. Un contract de concesiune teritoriala contine:

obiectul concesiunii si delimitarea teritoriului concesionat;

denumirea si adresa organizatiilor intre care se incheie contractul;

durata concesiunii;

pretul si modalitatile de plata si precizarea avantajelor de care urmeaza sa beneficieze concedentul;

modul de cooperare intre parti, in cazul in care se convine participarea concedentului la lucrarile si activitatea de cercetare si exploatare;

modul de colaborare intre parti dupa expirarea contractului;

posibilitatea atragerii unor terti;

modul de sanctionare a abaterilor de la obligatiile asumate si modul de solutionare a litigiilor.

Contractul de prelucrare in lohn – Prelucrarea in lohn a materiilor prime se face cu plata in valuta, respectiv pe calea retinerii de catre producator a unei parti din materiile prime si materialele primite spre prelucrare, sau cu plata in valuta convertibila. Partile pot conveni si alte modalitati de plata. Un contract de prelucrare in lohn contine: 

numele si adresa firmelor angajate in operatiunea de prelucrare;

denumirea materiilor prime, materialelor, pieselor brute, accesoriilor trimise spre prelucrare, cu precizarea parametrilor tehnici si de calitate;

prescriptiile tehnice, documentatia, schitele, proiectele, desenele pe care beneficiarul se angajeaza sa le puna la dispozitia producatorului;

termenele de livrare a produselor rezultate din prelucrare;

tolerantele tehnice si de calitate admise;

pretul manoperei si modalitatea de plata;

penalizari, garantii si alte elemente specifice contractului de vanzare cumparare;

obligatia importatorului de a obtine scutirea de taxe vamale in regim de importuri cu admisiune temporara;

instituirea dreptului de gaj al producatorului asupra bunurilor primite spre prelucrare ca o garantie a platii preturilor prelucrarii;

Contractul international de munca – Acest contract intervine intre o firma antreprenoare si un salariat care se angajeaza sa presteze servicii in beneficiul firmei contra unui salariu. In cazul in care firma se angajeaza sa presteze servicii in strainatate in beneficiul unui tert ea trimite angajatul respectiv in misiune in strainatate sub forma de detasare sau expediere temporala. Contractul initial de munca urmeaza sa fie modificat. Se intalnesc frecvent urmatoarele ipostaze:

salariatul primeste din partea firmei antreprenoare o scrisoare de misiune in strainatate iar contractul initial de munca ramane in vigoare si se precizeaza modalitatile de deplasare (transport, indemnizatie, locuinta);

salariatul se detaseaza la o filiala in strainatate sau la o societate straina. El primeste o scrisoare de acoperire din partea societatii mama.

salariatul consimte sa lucreze o anumita perioada in strainatate in baza unui nou contract de munca; cel initial suspendandu-se;

salariatul este detasat sau expatriat temporar pe o perioada indelungata, pe baza unui contract de munca de lunga durata.

Principalele clauze ale unui contract international de munca sunt:

identificarea partilor, societatea antreprenoare si salariatul detasat. Societatea este obligata ca in cazul in care angajatul a fost concediat sa-i procure un loc de munca similar cu cel avut anterior.

obiectul – atributiile si functia salariatului

durata la care contractul produce efect (data la care se obtine permisul de munca);

durata contractului;

perioadele de proba;

remuneratia;

locul de munca;

durata muncii – trebuie sa fie concordanta cu prevederile legislatiei tarii de resedinta si cu uzantele locale;

rezilierea contractului;

legea aplicabila – lex voluntaris sau alte criterii;

solutionarea litigiilor.

Contractul de gaj si de ipoteca

Contractul de gaj se incheie pentru garantarea unei obligatii principale si creaza obligatii pentru creditorul gajist, de a pastra bunul si de a-l restitui in buna stare, dupa ce a fost platit. Contractul de gaj se poate incheia in doua feluri:

cu deposedarea bunului mobil, prin trecerea lui de la debitorul proprietar la creditorul gajist;

fara deposedare cand bunul mobil ramane mai departe in posesia debitorului iar intelegerea contractuala imbraca forma de contract consensual.

Forma clasica folosita este aceea a gajului constituit prin deposedarea bunului mobil corporal, respectiv acest bun se remite catre creditor sau catre un tert ales de parti. Orice contract de gaj trebuie elaborat numai in forma scrisa. Proprietarul bunului gajat, in calitate de debitor, este obligat ca la scadenta sa restituie creditul primit si imediat redobandeste dreptul asupra bunului respectiv. Creditorul este obligat sa se ingrijeasca de buna pastrare, conservare si manipulare a bunului primit in gaj si sa-l restituie indata ce a fost platit. In cazul in care la scadenta debitorul nu poate plati, creditorul are dreptul in mod prioritar sa-si retina din pretul obtinut suma imprumutata debitorului. Vanzarea bunului nu se poate face, conform unor legislatii, decat cu aprobare judecatoreasca.

Contractul de ipoteca se incheie intre un creditor si un debitor, in scopul garantarii stingerii obligatiei de plata asumata de debitor. Spre deosebire de contractul de gaj, in contractul de ipoteca garantia reala este un bun imobiliar ipotecat, propriete a debitorului. Prin contract se prevede dreptul creditorului de a valorifica bunul imobiliar ipotecat, in cazul in care debitorul nu-si indeplineste obligatia de plata asumata. Contractul de ipoteca poate fi incheiat numai pe baza de autentificare la un notariat public si inregistrat la grefa unui tribunal comercial sau la orice instanta de judecata competenta in materie de drept comercial. Continutul contractului de ipoteca trebuie sa cuprinda obligatoriu: partile, obiectul ipotecat, valoarea creditului, scadenta restituirii creditului, instanta jurisdictionala la care sa fie inscrisa ipoteca, dreptul creditorului de a dispune de bunul ipotecat in limta creantei, in caz de neplata la scadenta stabilita. La incheierea contractului de ipoteca, creditorul va avea grija ca bunul ipotecat sa fie degrevat de orice sarcina anterioara (ipoteca anterioara), si sa nu fie proprietate in indiviziune. In cazul in care se ipotecheaza importuri pentru investitii in curs de realizare, creditorul (banca care finanteaza investitia) va face o analiza cu privire la utilitatea investitiei, veniturile pe care le va produce, amortizare, etc.

Solutionarea litigiilor rezultate din derularea contractelor
internationale

Oricat de bine ar fi intocmite contractele comerciale internationale si oricate eforturi ar depune partile, este imposibil ca in derularea acestora sa nu apara abateri de la obligatiile reciproc asumate, de diferite nuante si determinate de cauze diverse. Oricare ar fi sursa litigiului, acesta trebuie sa fie solutionat in conditii de echitate, dreptate si avantaj reciproc, evitandu-se prejudicierea celui nevinovat. In practica comertului international sunt doua cai de stingere a litigiilor rezultate din derularea contractelor:

stingerea pe calea amiabila a negocierii;

stingerea pe calea arbitrajului international.

Stingerea pe cale amiabila este calea ideala, care ofera posibilitatea pastrarii bunelor relatii intre parteneri. Chiar daca cel care nu se afla in culpa face unele sacrificii in scopul stingerii litigiului creat, el castiga increderea partenerului sau.

Arbitrajul comercial international este mijlocul corespunzator de a reglementa rapid si echitabil litigiile care pot sa apara in tranzactii comerciale si din contracte de cooperare industriala.

Partile contractante cauta de fiecare data sa solutioneze un litigiu pe cale amiabila si daca nu reusesc, ele recurg la o instanta de judecata cunoscuta sub denumirea de arbitraj comercial international, pe baza unei clauze incluse in contractul comercial. In preactica se disting: arbitrajul permanent, arbitrajul ocazional.

Arbitrajul permanent: functioneaza pe langa unele organizatii de comert exterior cu functiuni multiple, cum sunt camerele de comert si industrie, sub diferite denumiri ca asociatii, curti, comisii, tribunale. Arbitrajul permanent poate sa fie:

general – competent sa judece orice reclamatie care rezulta din litigiul comercial indiferent de natura contractului comercial extern;

specializat – pe produse, cum sunt de exemplu: Asociatia Londoneza pentru Comertul cu Cereale, Asociatia Distribuitorilor de Produse Alimentare din New York, Tribunalul de Arbitraj al Bursei de Bumbac din Bremen, etc.

de tip regional – competent sa judece litigiile dintre organizatiile economice ale unor tari situate in aceeasi regiune (Comisia Scandinava de Arbitraj);

de tip bilateral – competent sa judece litigiile dintre organizatiile economice care apartin a doua state (Camera arbitrala)

de drept – care se supune normelor procedurale, legile si dreptului material competent;

cu vocatie universala – competent sa judece litigiile comerciale dintre organizatiile economice apartinand diferitelor state;

de echitate – care consta in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor dintre organizatiile apartinand diferitelor state prin intermediul arbitrilor, dupa libera lor apreciere.

Arbitrajul ocazional: este un arbitraj ad-hoc constituit de parti in vederea solutionarii unui anumit litigiu. Este mai putin uzitat in practica.

In orice proces de arbitraj comercial se aplica legea sistemului juridic al forului de judecata. In cazul arbitrajului ad-hoc, nu se mai poate aplica automat, existand posibilitatea judecarii procesului in diferite state. De aceea partile trebuie sa defineasca prin contract legea de aplicat. Daca nu se face acest lucru, atunci legea va fi desemnata de arbitrii. Arbitrii desemnati de parti se confrunta in general cu trei categorii de legi:

legea aplicabila situatiei litigioase pentru judecarea pretentiilor reciproce in cadrul actiunii si cererii reconventionale.

legea care guverneaza conventia arbitrala respectiv cea care defineste competenta si functionarea organismului arbitral;

legea procedurala, dupa care se desfasoara procesul.

Ca regula generala, legea conventiei de arbitraj se aplica si procedurii arbitrajului.

Fazele procesului de arbitraj sunt:

reclamantul inainteaza cererea de dare in judecata a paratului;

institutia de arbitraj comunica paratului cererea de dare in judecata;

constituirea completului de judecata (3 arbitrii);

analiza pretentiilor, constituirea probelor, citarea partilor si fixarea termenului de judecata;

judecarea litigiului.

In urma dezbaterilor, arbitrajul ia o hotarare prin care:

se solutioneaza litigiul, dand castig de cauza celui indreptatit;

se constata ca reclamantul a renuntat la pretentia sa;

se constata ca partile au convenit solutionarea litigiului pe cale amiabila;

se solutioneaza litigiul pe calea compensarii pretentiilor din cererea reclamantului cu cele din cererea reconventionala a paratului.

Sunt cunoscute trei situatii care-l exonereaza pe parat de raspundere:

forta majora;

cazul fortuit;

impreviziunea (eveniment necunoscut la semnarea contractului)