Asigurarea de bunuri

Asigurarea de bunuri

31. AsiguratuI poate fi orice persoana care are capacitate de a face acte de conservare sau o persoana juridica. In ambele cazuri, asiguratul, iar daca a fost desemnat un beneficiar, acesta, trebuie sa aiba un interes patrimonial pentru conservarea bunului asigurat.

In lipsa de prevedere contrara in contractul de asigurare, in cazul in care bunul asigurat este instrainat, contractul de asigurare se reziliaza (art. 30) cu restituirea primelor platite pentru perioada ulterioara rezilierii daca nu s-a prevazut altfel in contract¹ (art. 21 alin.l). Desigur, dobanditorul va putea icheia un nou contract de asigurare.

In caz de deces al asiguratului, drepturile si obligatiile lui trec asupra mostenitorilor conform regulilor generale².

32. ObiectuI asigurarii il constituie bunurile mentionate in contractui de asigurare. Bunurile vor putea fi asigurate prin determinarea lor indivi­duala sau prin indicarea unui grup de bunuri (de exemplu, asigurarea complexa a gospodariilor persoanelor fizice). Se pot asigura si bunuri viitoare (de exemplu, culturile agricole sau rodul viilor).

Asiguratui este obligat sa intretina bunurile asigurate in bune conditii si in conformitate cu dispozitiile legale, in scopul prevenirii producerii riscului (art. 26). In caz de nerespectare a acestei obligatii asiguratorul are dreptul sa denunte contractul. Asigurarea va putea fi repusa in vigoare dupa inlaturarea deficientelor.

Asiguratorul are dreptul sa verifice modul in care bunul asigurat este intretinut.

Potrivit contractului, in cazul producerii evenimentului asigurat, asiguratul este obligat sa ia, pe seama asiguratorului si in cadrul sumei asigurate, masuri pentru limitarea pagubelor (art. 26).

33. Suma asigurata poate fi stabilita in limita valorii bunului asigurat, valoare ce nu poate fi depasita.³. Asigurarea in nici un caz nu va produce efecte decat in limitele valorii bunului din momentul producerii cazului asigurat (art.27). Supraasigurarea, fie si sub forma coasigurarii, nu se admite¹. Ratiunea pentru care s-a plafonat suma asigurata a fost de a nu incuraja asigurarea bunurilor peste valoarea lor, asemenea asigurare stimuland interesul asiguratului pentru ca evenimentul (riscul asigurat) sa se produca.

34. Riscurile asigurate trebuie sa fie determinate in contract (art. 10).

35. Indemnizatia de asigurare (despagubirea) se plateste in limita sumei asigurate, dar nu poate depasi valoarea bunului din momentui producerii cazului asigurat (chiar daca suma asigurata este mai mare -supraasigurare - si pieirea este totala) si nici cuantumul pagubelor efectiv suferite de asigurat daca nu s-a prevazut altfel in contractui de asigurare². Beneficiul nerealizat (lucrum cessans) nu este supus repararii.

In caz de pieire partiala indemnizatia de asigurare se plateste, de regula, dupa sistemul acoperirii proportionale (art. 28). Prin contractul de asigurare se poate prevedea insa aplicarea sistemului primului risc, mai avantajos pentru asigurat (de exemplu, in asigurarea facultativa complexa a gospodariilor persoanelor fizice).

Dupa fiecare paguba partiala, suma asigurata se micsoreaza, pentru restul perioadei asigurarii, cu suma cuvenita drept despagubire, asigura­rea continuand pentru suma asigurata si cu prima redusa in mod proporti­onal. La cererea asiguratului, suma ramasa poate fi completata printr-o asigurare suplimentara, cu plata primei corespunzatoare. Asiguratorul poate alege insa o alta cale; sa denunte contractul dupa plata despagubirii, restituind primele platite pentru perioada ulterioara denuntarii.

Lucrare: dimensionarea ofertei de servicii in conditii de probabilitate a cererii Eseu: Tipuri de societati participante la tranzactiile de comert international

Tot asigurare directa este si coasigurarea in care exista mai multi asiguratori , in vederea asigurarii sau reasigurarii unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singura societate. In acest caz asiguratul contracteaza cu doi sau mai multi asiguratori intre care obligatia platii indemnizatiei de asigurare se divide, fiecare asumand numai o cota-parte de risc³, in cazul coasigurarii raporturile de asigurare sunt

Analizam mai pe larg aceasta clasificare a asigurarilor deoarece - dupa desfiintarea monopolului ADAS in domeniul asigurarilor si infiintarea mai multor societati comerciale de asigurare - problemeic privind coasigurarea si, mai ales, reasigurarea capata o importanta deosebita. Nu intamplator noua lege in materie poarta denumirea de 'Lege privind asigurarile si reasigurarile in Romania'.

Cu privire la coasigurarea in materie de reasigurari vz. infra nr. 24

.³ Daca asiguratul incheie mai multe contracte de asigurare, avand acelasi obiect, cu un singur asigurator (de ex., initial a asigurat bunul, valorand 20 milioane, numai pentru 10 milioane si ulterior incheie contract cu asiguratorul initial pentru restui valorii), nu avem coasigurare si raporturile dintre parti vor fi guvernate de regulile aplicabile asigurarii

distincte, chiar daca aceste raporturi dintre asigurat si asiguratori s-au stabilit printr-un singur contract (polita) de asigurare (instrumentum)¹. Avand in vedere ratiunea (scopul) coasigurarii, nu se practica nici solidaritatea conventionala', deoarece este vorba de riscuri mari (raspunderea civila a utilizatorului de instalatii nucleare, riscul pieirii unor bunuri de valoare deosebita etc.) si nici unul dintre asiguratori nu se poate obliga, singur sau in solidar cu alti asiguratori, la plata integrala a despagubirilor, cu toate ca - potrivit principiilor solidaritatii - ar putea recupera in regres, de la codebitor, o parte din indemnizatia platita. Daca un singur asigurator are posibilitatea sa-si asume obligatia platii integrale a indemnizatiei, dar doreste o mai mare dispersare (pulverizare) a riscurilor asumate, este preferabil sa incheie contract de reasigurare³.

In cazul asigurarii de bunuri si de raspundere civila coasigurarea nu trebuie sa conduca la o supraasigurare, deoarece aceste asigurari sunt asigurari de daune (contra pagubelor), avand caracter de despagubire (indemnitar) si nu pot fi incheiate, respectiv produc efecte, in principiu⁴, numai in limita valorii bunului asigurat sau a raspunderii civile a asiguratului⁵, indemnizatia de asigurare neputand depasi aceasta valoare si nici nu poate fi incasata de mai multe ori, astfel incat sa reprezinte o sursa de imbogatire, un contract de joc sau prinsoare. Din ansamblul textelor care guverneaza materia se desprinde concluzia ca, pentru acelasi obiect (bun sau raspundere civila) si pentru aceeasi perioada de asigurare, coasigurarea este permisa - chiar daca contractele sunt incheiate in calitate de asigurati de persoane diferite - numai pentru riscuri sau interese deosebite (de exemplu, proprietar si uzufructuar) ori parti deosebite din valoarea de asigurare.

In ceea ce priveste masura suportarii de catre coasiguratori a daunei produse (impartirea intre ei a despagubirilor), pentru ipoteza coasigurarii de bunuri, legea precizeaza: 'In cazul existentei mai multor asigurari pentru acelasi bun, fiecare asigurator este obligat la plata proportional cu suma asigurata si pana la concurenta acesteia, fara ca asiguratul sa poata incasa o despagubire mai mare decat prejudiciul efectiv, consecinta directa a riscului' (art.29 alin.l). De exemplu, daca un bun a fost asigurat la un asigurator pentru 10 mil. lei, iar la un alt asigurator pentru 20 mil. lei, si se produce o paguba de 15 mil. lei, primul va suporta 1/3 (5 mil. lei), iar cel de al doilea 2/3 (10 mil. lei) din paguba.

In aplicarea dispozitiei legale citate, desi nu se prevede expres, in caz de paguba partiala trebuie sa se tina seama si de sistemul de acoperire in asigurare aplicabil in cauza¹. Astfel, in exemplul dat, paguba va fi suportata de asiguratori potrivit celor aratate numai daca bunul a fost asigurat - prin cele doua asigurari - la intreaga valoare sau, in cazul dat, se aplica sistemul primului risc. In schimb, daca bunul ar fi avut o valoare de 60 mil. lei (subasigurare la 1/2 din valoare) si, potrivit regulii in materie de asigurare de bunuri (art. 28), ar fi aplicabil sistemul acoperirii proportionate, asiguratul ar suporta el insusi 1/2 din paguba (deci 7,5 mil. lei, in aceasta proportie fiind propriul sau asigurator), iar cealalta jumatate din paguba s-ar imparti intre cei doi asiguratori in proportie de 1/3 la 2/3, deci 2,5 mil. lei, respectiv 5 mil. lei.

Daca in contractele de asigurare partile au prevazut o fransiza², la stabilirea masurii in care asiguratorii urmeaza sa suporte paguba se va tine seama si de cuantumul fransizei, mai ales a celei deductibile, cea nedeductibila avand importanta numai daca cuantumul pagubei este mai mic decat valoarea fransizei (caz in care asiguratorii nu vor plati despagubiri).

Legea mai precizeaza ca asiguratul are obligatia sa declare existenta altor asigurari pentru acelasi bun la asiguratori diferiti, atat la incheierea contractului de asigurare, cat si pe parcursul executarii acestuia (art. 29 alin.2). Declararea este necesara pentru ca, prin metoda coasigurarii, asiguratul sa nu faca o supraasigurare si sa incaseze despagubiri peste valoarea pagubei sau mai multe despagubiri pentru aceeasi paguba.

Legea nu prevede insa sanctiunea aplicabila pentru nerespectarea acestei obligatii de informare. Astfel fiind, daca prin incheierea mai multor contracte de asigurare nu s-a ajuns la o supraasigurare, consideram ca asigurarile vor produce efecte potrivit celor aratate. In schimb, daca prin coasigurare s-a depasit valoarea bunului, despagubirile vor fi platite numai in limita valorii bunului, respectiv a pagubei (art.27 alin.2). Legea nu prevede nici dreptul asiguratului la restituirea diferentei de prime platite in plus pentru supraasigurare'.

Mai precizam ca, desi art. 29 din lege vizeaza existenta 'mai multor asigurari incheiate pentru acelasi bun', impartirea proportionala a despagubirilor intre coasiguratori se va produce numai daca este vorba - nu numai de 'acelasi bun' - dar si de aceleasi riscuri. Daca coasigurarea are ca obiect acelasi bun, dar pentru riscuri sau interese deosebite (de exemplu, autovehicul asigurat pentru avarii la un asigurator si pentru furt la alt asigurator) despagubirea va fi platita de asiguratorul care si-a asumat riscul producator al daunei (de exemplu, furtul).

Intrucat contractarea mai multor asigurari este posibila nu numai in materia asigurarii de bunuri, dar si in cazul asigurarii de raspundere civila si de persoane, urmeaza sa analizam in continuare solutiile aplicabile in aceste cazuri.

De aceea, asiguratorul, in limitele indemnizatiei platite si din momentul plati¹ in asigurarile de bunuri, este subrogat - de drept si fara nici o formalitate - in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei². Asiguratul raspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin acte care ar impiedica realizarea acestui drept (art. 22 alin. 1 si 2).

Prin urmare, in masura in care asiguratul a fost despagubit de asigurator, in aceasta masura numai asiguratorul va avea actiune impotriva tertului³. Daca indemnizatia de asigurare acopera dauna numai in parte, asiguratul - pentru rest - va avea actiune impotriva tertei persoane raspunzatoare de prejudiciile cauzate⁴. Mentionam ca in asigurarea de bunuri asiguratul va putea avea actiune impotriva tertului chiar si in ipoteza cand bunul a fost asigurat la intreaga valoare si asiguratorul a platit suma asigurata integral. In aceasta ipoteza asiguratul va putea reclama da la tert, beneficiul nerealizat (daca a suferit si un astfel de prejudiciu) care nu este cuprins in asigurare, dar care este supus repararii potrivit dreptului comun.

Subliniem ca subrogarea asiguratorului in drepturile asiguratului este o subrogatie personala si deci aceste drepturi se exercita de asigurator asa cum ar fi putut fi exercitate de asigurat in lipsa raponurilor de asigurare¹, asiguratorul beneficiind - in limita indemnizatiei platite - de toate drepturile asiguratului impotriva tertului, dupa cum si tertul actionat poate opune asiguratorului toate apararile opozabile asiguratului. Legea mai prevede ca asiguratorul poate renunta, in totalitate sau in parte, la exercitarea dreptului rezultand din subrogatie, conform contractului de asigurare, cu exceptia cazului cand paguba a fost produsa cu intentie (art. 22 alin.3)².

In materia asigurarilor de bunuri intalnim si un caz de subrogatie reala cu titlu singular si anume, suma indemnizatiei de asigurare va lua locul bunului pierit in patrimoniul asiguratului (pretium succedit loco rei) si deci drepturile creditorilor cu garantii reale asupra bunului (de exemplu, dreptul de preferinta) se exercita asupra indemnizatiei de asigurare, daca nu va fi cheltuita pentru repararea bunului asigurat (art. 1721 C.civ.). Ceilaiti creditori (chirografari) se vor bucura de indemnizatia de asigurare numai in conditiile conferite de gajul general asupra bunurilor urmaribile din patrimoniul debitorului (patrimoniu din care debitorul a platit primele de asigurare).