Teorii ale comportamentului infractional

Teorii ale comportamentului infractional

1Teorii biologice

Aceste teorii sustin ca comportamentul infractional estegenerat de anumite anomalii. Aceste teorii incearca sa evidentieze ca infractorul devine victima propriului sau comportament, el decide comiterea unei infractiuni in functie de status-ul biologic. Prin urmare infractorul nu trebuie pedepsit, ci trebuie tratat inaintea comiterii infractiunii.

1.1.Teoria somatotipului

Aceasta teorie reprezinta teza criminalului innascut, ce a fost sustinut de unul dintre marii cercetatori de origine italiana Cesare Lombroso (1835-1909).

Lombroso s-a inrolat ca medic militar in armata italiana, unde a realizat primele masuratori de antropometrie, atat pe cadavrele soldatilor cazuti in batalie cat si asupra a 3000 de soldati inexercitiu.

Cercel A. (2009), il aminteste pe Cesare Lombroso, care in 1906 a predat medicina legala la Universitatea din Torino. Pentru lucrarea "Omul delincvent", Lombroso a studiat craniile, creierele, organelle interne, sche;etele si fizionomia a 383 de cadaver de criminali si a 5907 de cranii a unor delincventi in viata, extinzandcercetarea asupra diverselor "stigmate" la organismele inferioare, "omul salbatic", copii sau bolnavi psihic.

Lombroso concluzioneaza ca criminalul se remarca prin anomali corporale, asemenea unor salbatici. Omul atavic, este usor de recunoscut dupa atributele fizice transmise ereditar. Aceste stigmate anatomo-fiziologice sunt: asimetria fesi a craniului, anomalii ale craniului, ale scheletului, efeminarea sau masculinitatea, dezvoltarea intarziata, inteligenta redusa, preferinta pentru bauturi alcoolice, insensibilitate, atat la propria durere fizicacat si la durerea semenilor, (Nistoreanu Gh., 2000, p. 81).

Lombroso a aratat ca trasaturile comune ale criminalilor innascuti ar putea fi " slaba desvoltare a sistemlui pilos, capacitatea craniana mica, si asimetrica, grosimea mare a oaselor craniene, fruntea mica si tesita, urechi lungi, ochii afundati in orbite, oblici de culoare inchisa, cu privirea rece, arcadele sprancenelor proeminente, pometii foarte dezvoltati, maxilarul bine evidentiat, miscari neindemanatice si limbaj argotic, un om guvernat de lene, miciuna, razbunare si cruzime" (Cercel A., 2002, p.22-23).

In functie de numarul de stigmate, Lombroso vorbeste de tipul "criminalului perfect" (5-6 trasaturi) sau de tipul "criminalului imperfect" (3-4 trasaturi specifice), sub trei trasaturi nu am avea de-a face cu un criminal ci cu predispozitii la agresivitate", (Marica M.A. 2007, p. 46).

Aceste stigmate sunt semnificative cand o persoana prezinta un numar mare de astfel de anomalii. Totusi aceste stigamate nu ar fi prin ele insele sursa unor acte criminale ci ar facilita identificarea unor predispotii.

In ultima etapa cercetarilor sale, Lombroso se concentreaza asupra epilepsiei, aceasta fiind una din bolile care ofera numarul cel mai mare de unde se recruteaza delincventii. Epilepsia, dupa parerea sa, este una dintre psihozele cele mai atavice este nucleul tuturor degenerescentelor, iar crima nu este decat manifestarea mai mult sau mai putin sevara.

Lombroso plecand de la "starile epileptoide: a realizat o deosebire intre criminali, inascuti, nebuni epileptici.

Cercetarile lui Lombroso C. a reprezentat o baza de plecare pentru multe alte investigari. Psihiatrul german Ernest Kretschmer (1942) care considera ca in functie de constitutia corporala se pot distinge 4 tipuri, care au o inclinatie spre comiterea anumitor infractiunii (Enachescu C-tin., 2007)

1).tipul picnicomorf- indivizi corpolenti, scunzi cu fata rotunda, inteligenti, caracterizati printr-o criminalitatetardiva si vicleana;

2).tipul leptomorf- defineste persoanele inalte, slabe, fata ascutita, cu adaptarea precara si o tendina spre recidiva (furt abuzz de incredere);

3).tipul atletomorf- sistemul osteo-muscular dezvoltat, care oscileaza intre sensibilitate si brutalitate (omoruri, talhari);

4).tipul displatic- indivizii inapoiati in plan psihic si morphologic, cel mai adesea foarte slabi, cu deficiente ale caracterelor sexuale, ori malformati corporale.sheldom William descrie criminalul dupa tipul anatomic ca fiind:

-mezomorf- musculos, atletic, insensibil, impulsive

-ectomorf- scund gras, cosiabil, petrecaret, predispus la psihoze maniaco-depresiv.

In concluzie cercetatorii sustin existenta unui potential delincvent care se constituie in copilarie, se intareste la scoala, in familie si in anturajul sau.

Somatotipul este luat in considerare mai ales sub aspectul unor afectiuni sau disfunctii organice, care genereaza sentimente de inferioritate, sustinute prin dispretuirea celor din jur si sentimente care impinge spre comportamentul de tip delincvent.

1.2.Teoria ereditatii

La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, se realizeaza anumite studii ce vizeaza anumite calitati, trasaturi mostenite care dispun anumiti indivizi la acte criminale, (Mitrofan N., 1998, p.25). Caracterul ereditar al comportamentuli a fost studiat pe frati gemeni. Aceste cercetari au incercat sa evidentieze ca in cazul in care unul dintre fratii a comis crime, celalalt este si el predispus la comportamente similare, (Mitrofan, N., 1998, p. 24).

Adeptii acestei teorii si-au indreptat studiile catre gemeni, arborele genealogic, si cercetari de antropologie comparata. Inca din deceniul al VII al secolului XX se desfasurau ample studii in inchisorile din S.U.A., Anglia, Australia, pe barbatii detinuti in vederea determinarii anomaliei cromozomiale, considerata a fi raspunzatoare pentru comportamentul antisocial. O persoana normala are 46 de cromozomi intr-o celula, adica 22 de perechi de cromizomi sexuali: cariotipul necesar pentru sexul masculine este nevoie de 46 xx, iar pentru sexul feminine este nevoie de 46 xy. In urma fertilizarii ovulului, zigotul primeste un cromozom x de la femeie si un cromozom x sau y in functie de caz. In unele cazuri pot aparea diferite anomalii cromozomiale, in care nu se vor produce 2 siruri de 23 de perechi, si pot aparea extracromozom x sau y intr-un sir. Rata prezentei a unei astfel de structuri printre criminali este mult mia mare decat in cadrul societatii generale, (Mitrofan, N., 1998, p.27).

O anomalie denumita si sindromul Klinefelter fiind recunoscuta prin formula 47xxy, fin reprezentata de existenta suplimentara a unui cromozom x. indivizii ce prezinta o astfel de anomalie sunt slabi, au o pilozitate bupiana de tip feminine, cu barba rara sau chiar absenta, iar din punct de vedere psihic se evidentiaza prin timiditate, au tendinte spre ipohondrie si depresie. Faptele comise de acesti indivizi sunt cu teme sexuale: homosexualitate, pedofilie, exhibitionism, furt din ratiuni fetisiste, etc., (Marica, M.A., 2007, p.51).

O alta anomalie cromozomiala este reprezentata de suplinirea a unui cromozom masculine in formula 47xxy. Indivizii de acest tip sunt supermasculunizati, cu o anormalitate la nivelul urechilor, calvitiei si miopiei. Dupa unele studii efectuate, aceasta anormalitate este mai predispusa la violenta si omucideri, cu o inclinatie generala spre crima mai evidena, desi indivizii de acest tip de anormalitate nu sunt mai agresivi ci doar au o inteligenta mai redusa, careia I se adauga si o imaturitate emotionala, (Marica, M.A.,2007, p.51).

Mitrofan, N., (1998, p.26), ii aminteste pe Wilson si pe Hernstein care au elaborate o lucrare, ce si-au indreptat atentia asupra factorilor biologici si genetici. In conceptia lor cele 3 categorii de factori care contribuie la realizarea unei crime cu diferite grade: prima este mediul social si economic, a doua, relatiile familile, dealtfel si absenta unui parinte, sau copii ce provin din familii dezorganizate, si a treia fiind factorii biologici: sexul, inteligenta scazuta, impulsivitate, tipul corporal, sunt considerate a fi cea mai mare inluienta si care sunt doar partial ereditare.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Unii cercetatori considera ca exista trei instincte care domina activitatea umana: instinctual de conservare, instinctual de reproducere, instinctual de asociere. Aceste trei instincte sunt susceptibile de anomalii prin exces, prin atrofie sau chiar inversiune. Anomaliile acestor instincte pot determina un comportament infractional.

1.3.Teoriile neurofizice

Marica M.A., (2007), il aminteste pe Linnoile care afirma ca exista o relatie directa intre nivelul ridicat de testosterone si agresivitate si pe de apta parte, nivelul scazut de serotonina si agresivitate. Nivelul scazut de metabolizant al serotoninei in fluidul cerebrospinal ar fi in legatura cu tendintele de suicid, starile de depresie, alcoholism, omuciderile. Cumularile unui nivel crescut de testosterone si scazut de serotonina ar genera o reactie agresiva incontrolabila de catre subiect.

Alte cercetari efectuate au pus in relatie starile emotionale si sexuale cu sistemul limbic ce este considerat sediu al vietii emotionale "creier emotional". Stimularea electrica a nucleului amigdalian genereaza la soareci agresivitate, iar in cazul oamenilor senzatii de teama si agresivitate. Cercetatorii au ajuns de accord ca factorii ereditari si cei neurofiziologici au un rol de element predispozant pentru criminalitate. (Marica, M.A., 2007).

2.Teoriile psihologice

2.1 Teoriile freudiene

Psihanaliza a adus o serie de contributii in ceea ce priveste explicarea crimelor cat si a personalitatii criminale. Enachescu C-tin., (2006) considera ca criminalul este un dezeechilibrat social, o persoana care nu se poate adapta la normele societatii. Astfel din perspectiva psihanalitica, criminalul este considerat a fi un imatur afectiv. In unele situatiicriminalul sfideaza normele morale si nu le accepta deoarece acesta nu le intelege. Lipsa maturizarii sau a fosmarii Supraeul-ui moral, are ca consecinta absenta remuscarii si mustrarii de constiinta.

In ceea ce priveste comportamentul delincvent, Sigmund Freud considera ca orice criminal simte o nevoie compulsiva de a fii pedepst, cu scopul de a se usura de starea de vinovatie datorate sentimentelor incestuoase inconstiente de tip oedipian din perioada copilariei. (Mitrofan, N.,1998).

Tot Mitrofan, N., (1998) il aminteste pe Franz Alexander si Huho Straub care au dezvoltat ideea relatiei dintre crima si pedeapsa. Fiinta umana apare pe lume ca un criminal, mai exact ca un neadaptat social. Copilul in primii ani de viata isi rezerva criminalitatea in cel mai inalt grad , fiind preocupat numai de placeri si de evitarea durerii. Dezvoltarea criminalului incepe sa se diferentieze de la varsta de 4-6 ani, de cea a persoanei normale, care va transforma dorintele libidinale criminale in forme acceptate de societate, in cai nepericuloase, cum ar fi visul, fantezia, simptomele neurotice, precum si forme de comportament tranzitionale. Astfel teoria lui Freud a fost realizata in doua etape una din cele mai importante idei ale acestei teorii este cea referitoare la inconstient. Aceasta fiind distinct de preconstient care poate deveni constientprin procesele gandiri, (Nistoreanu Gh., 2000).

Zlate, M., (2006, p.89) il aminteste pe Freud care da o definitie inconstientului "intr-o maniera restrictiva considerandu-l doar ca rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, care explica lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate, visele. Renasterea unor stari sufletesti primitive si antisociale, provocate de oboseala nervoasa si aducand ca urmare, o dezactualizare a constiintei; astfel formulata, definitie apasa pe elemental ancestral, pe cel antisocial, [..]", (Zlate, M., 2006, p.90).

Inconstientul este cea mai veche instanta din punct de vedere ontogenetic, si este considerat depozitarul impulsurilor instinctive ale individului, refulate din sfera constientului, acestea provenind din experientele traumatizante ale copilariei (Nistoreanu, Gh., 2000). In viziunea lui Freud, impulsul reprezinta "forte pe care le postulam in spatele tensiunilor generatoare de nevoi ale sinelui", (Enachescu, C-tin., 2006, p.56), dealtfel pulsiunea isi are sursa intr-o excitatie corporala, scopul fiind de a micsora starea de tensiune din sursa pulsionala. Freud imparte pulsiunile in pulsiunile vietii (sexualitatea, libidou, eros), ce se opun pulsiunilor mortii, acestea fiind: pulsiunile sexuale si pulsiunile de autoconservare; pulsiuni ale mortii si agresivitati (Thanatos), care pot fi: autoagresive si heteroagresive.

Freud mai propune o noua structura a psihicului, ce cuprinde: Eul, Supra-Eul, Sinele (Nistoreanu, Gh., 2000).

Eul (ego) reprezinta constiinta de sine, nucleul personalitatii, in componenta caruia intra si cunostintele cat si imaginea de sine, el reprezinta mediatorul intereselor personale. Eul reprezinta "polul defensiv al personalitatii, el pune in joc mecanismele de aparare".(Enachescu C-tin., 2006, p.45).

Supra-eul (super-ego) este constiinta morala si constituie expresia existentei individului in societate. Nascut din inconstient, super-ego devine mai constient cu cat individual se maturizeaza.

Sinele (id-ul) reprezinta un complex de instincte si tendinte reprimat. Acestea constituie polul pulsional al personalitatii, fiind un depozitar al tendintelor instinctive predominant sexuale cat si agresive care pune corpul in tensiune. Sinele considerat reprezentant a; influientelor ereditare.

Nistoreanu, Gh., 2000, accentueaza pericolul la care este expus Eul: pulsiunile instinctive, ale Sinelui si cenzura exercitata de Supra-Eu. Eul avand rol de a mentine echilibrul dintre pulsiuni si constiinta morala a individului, oferind Sinelui forme acceptabile dorintelor. Stabilitatea realizata este doar temporara, dupa care se va elibera de energie latenta cu ajutorul procesului de compensare. Daca echilibrul nu se realizeaza supra-eul va determina refularea in inconstient asteptand o ocazie de a rabufnii. Aceste rabufniri se pot manifesta prin ticuri sau comportamente periculoase, violente.

In concluzie "esuarea tentativelor de sublimare ori de compensare a conflictelor interioare ale individului pot conduce la inadaptarea acestuia si in final trecerea la actul infractional", (Nistoreanu,Gh.,2000,p.96).

Se considera ca la baza comportamentelor criminale stau o serie de complexe. Complexul Oedip este considerat fundamental in producerea criminalitatii daca nu este rezolvat. Conform acestui complex "toti barbatii manifesta ostilitate fata tata si iubire fata de mama, care cuprinde dorinta sexuala." Aceste sentimente vor genera sentimente de vinovatie, anxietate, ura, ostilitatea, fata de tatal, agresivitatea va fi indreptata spre alta directie ajungand sa comita infractiuni. (Mitrofan, N., 1998, p.32).

Un alt complex foarte important este cel de vinovatie, care ajungand la nivel inalt, devine insuportabil, de aceea unii dintre criminali ajung sa lase indici la locul crimei, doar pentru a fi descoperiti.

Freudienii si neofreudienii dar si reprezentanti ai scolii psihanalitice, pentru ei comportamentul criminal si delincventa, sunt probleme emotionale fundamentale, sau sentimente de insecuritate, inadecventa si inferioritate, (Mitrofan, N., 2000, p.33)

2.2.Teorii post-freudiene

Nistoreanu, Gh., (2000, p. 97-98), il aminteste pe Alfred Adler a pus bazele unei teorii psihanalitice, asupra comportamentului infractional care este cunoscuta sub numele de "complex de inferioritate". Aceasta teorie pleaca de la supozitia ca sentimental de inferioritate, generat din dorinta individului de a-si depasii limitele in momentul in care acesta devine constient de carentele sale, el incearca sa le compenseze sau supracompenseze.

In momentul in care deficienta nu este depasita, este generat sentimental de inferioritate, care de altfel se poate transforma intr-un complex. Notiunea de inferioritate este un concept relative, iar un om se va simti mereu inferior fata fata de o alta persoana, fie ca este vorba de sex, varsta, fizic, inteligenta, rasa, clasa sociala sau un nivel de pregatire, (Nistoreanu, Gh., 2000, p. 97).

Complexul de inferioritate poate duce la savarsirea de infractiuni, fiind un mod de a atrage atentia asupra sa, astfel realizandu-se compensarea. Adler mai adauga pe langa sentimental de inferioritate, slabiciunea cat si lipsa de cooperare fiind o consecinta a aparitiei a sentimentelor de frustrare, aparute in copilariile nefericite, (Nistoreanu, Gh., 2000, p.98).

Enaschescu, C-tin., (2006) afirma ca multi cercetatori au incercat sa demonstreze existenta unei personalitati specifice a infractorului, care dand o astfel de explicatie "principala cauza a criminalitatii este esecul unei componete a personalitatii de a se comporta acceptabil in societate dar si din punct de vedere moral."

Structurile afective ale infractorului sunt determinate de doua grupuri fundamentale de instincte: de aparare si de simpatie. Personalitatea infractorului este structurata pe tot parcursul unui proces de degradare (in general in cursul copilariei), in care individual avand sentimental de inhibitie si indiferenta afectiva, denumit "proces crimiogen". Acest process cuprinde 3 etape, care in prima etapa numita "faza asentimentului temporar", in care are loc degradarea personalitatii, fiind o consecinta a frustrarii repetate. Urmeaza a-2-a etapa, denumita "asetimentul formulat", in care individual accepta idea comiterii crimei, isi cauta justificari; a treia etapa apre criza, aici se trece la eliminarea victimei, astepatnd ocazia pentru "trecerea la act", (Nistoreanu, Gh., 2000, p. 100).

In concluzie trecerea la act este determinata de o trasatura psihica si anume indiferenta afectiva.

2.3..Teoria personalitatii criminale

J. Pinatel a realizat o ipoteza, in care afirma ca niciuna din trasaturile intalnite la infractori nu este suficienta pentru a explica comportamentul deviant. Trasaturile de personalitate predominante la infractori sunt: egocentrismul, indiferenta afectiva, agresivitatea, labilitatea, (Nistoreanu, Gh., 2000). Unirea lor intr-o constelatie confera personalitatii un caracter specific infractional. Constelatia fiind reprezentata de nucleul central al personalitatii criminale. Acest nucleu central al personalitatii criminale apare ca o rezultanta.

J. Pinatel considera ca niciuna din trasaturile luate izolat nu duce la catalogarea unui individ ca infractor ci numai reunite pot orienta personalitatea individului spre conduite deviante.

Stanoiu R. (1998 p.173), il citeaza pe J. Pinatel care sustine ca "crima nu este o fapta a omului iar criminalii sunt oameni ca toti ceilalti".

Pinatel demonstreaza in urma unor cercetari efectuate ca 25% din infractori starea periuloasa este episodica, pentru 20% este cronica, iar pentru 55% este marginala de aici se rectruteaza recidivistii sau infractorii ocazionali.

3.Teoriile psihosociale

3.1..Teoria imitatiei

Multi cercetatori considera delincventa este considerata o imitatie rezultat din contactul fracvent cu astfel de grupuri.

Bandura (Marica M.A., 2007, p.65),a realizat un experiment pe copii de gradinita care erau expusi comportamentelor agresive sau nonagresive. Concluzia a fost ca simpla expunere la modele agresive, amplifica tendinte agresive. Imitarea depinde de starea mecanismelor de intarire, sanctiune sau recompensa pentru cele conduite.

In concluzie conduita de tip delincventa este invatata.

3.2. Teoria asocieri diferentiale

Conform acestei teorii, delincventul nu este innascuta, nici nu rezulta din predispozitii dobandite ci este invatat in cursul socializarii prin interactiune si comunicare. Prin interactiunea cu "altii semnificativi" indivizi isi dezvolta atitudini si valori care ii fac mai mult sau mai putin dispuse sa se conformeze normelor.

Marica, M.A., (2007, p.67) propune urmatoarele enunturi prin care se sintetizeaza aceasta teorie:

-comportamentul deviant este invatat

-invatarea comportamentului se realizeaza in interactiunea cu alte persoane prin comunicare

-rezultatul influientelor exercitate de catre grupul cu caracter intim si personal este continutul invatarii

-invatarea presupune asimilarea tehnicilor de comitere a crimei, stabilirea motivelor, impulsurilor, atitudinilor asociate acestui comportament

-individul devine delincvent din cauza expunerii la comportamente nefavorabile

-asocierile diferentiate pot varia din punct de vedere al frecventei duratei, prioritatii si intensitatii expunerii la modele criminale sau noncriminale

-comportamentul criminal sau noncriminal reprezinta o expresie a aceleiasi trebuinte si valori generale

3.3Teoria rezistentei la frustrare

Aceasta teorie a fost elaborata de W. Reckless, ce propunea elaborarea unui system de ipoteze explicative capabil sa suplimenteze deficientele altor teorii.

Frustrarea este definita ca o "stare emotionala negativa, ce apare la privarea individului sau a grupului de drepturile cuvenite, la neimplinirea unor asteptari si sperante, ori ca efect al nesatisfacerii unor trebuinte", (Marica, M.A. 2007, p. 69).

Frustrarea nu genereaza imediat un comportament agresiv ci determina stari de tensiune psihica, care pot declansa acte agresive sau pot fi inhibate. Capacitatea individului de a nu reactiona agresiv la aceasta tensiune este numita toleranta la frustrare, (Marica, M.A., 2007, p.70).

Aceasta teorie este bazata pe notiunea de "structura interna" a individului care poate fi caracterizat ca un adevarat "scut de rezistenta" impotriva abaterilor de la norme.

Exista o structura sociala externa si o structura psihica interioara care actioneaza ca mecanisme de protectie in calea frustrarii si agresivitatii. Structura exterioara este formata din grupurile sociale la care individul participa si socializeaza (Radulescu, S., Banciu D., 1990).

Structura interna dobandeste o importanta aparte in anumite momente reprezinta o adevarata "matrice" care asigura tanarului constitutia identitatii de sine si o imagine de sine in raport cu alte pesoane. Daca una sau mai multe componente ale celor 2 structuri lipsesc, individul este predispus la devieri, (Cercel, A., 2009).

Unii considera ca manifestarile delincvente ale tinerilor se datoreaza, capacitatii reduse de depasire a situatiei frustrante.

Dezvoltarea unei imagini bune de sine, orientarea spre scopuri pozitive, asumarea unor roluri sociale, educatia, toleranta la frustrare, ajuta la izolarea de subcultura delincvente, (Nistoreanu, Gh., 2000).

3.4.Teoria controlului social

Plecand de la teora lui Durkheim a controlului social, ajung urmatoarele concluzii "legaturile sociale puternice ii fac pe oameni sa accepte normele si valorile comunitatii lor si sa se conformeze acestora", (Marica. M.A., 2007, p.71)

Devianta apare ca esec al socializarii dintre individ enunta cateva caracteristici care fac legaturi sociale mai puternice:

-atasamentul- implica legaturi puternice ale tanarului cu anumite persoane semnificative mai puternice;

-angajamentul- sau investitia tinerilor in contruirea unei cariere sociale legale, le tempereaza comportamentul;

-implicarea in activitati nedeviante si cu oameni nedevianti lasa mai putin timp pentru activitati infractionale

-sisteme de credinta- in valoarea legitima impartasita leaga laolalta membrii comunitatii si le intareste rezistenta la actiuni deviante

Cu cat sunt mai intariti aceste comportamente cu atat exista mai putin probabil sa apara comportamente deviante.

4Teorii sociologice

4.1.Teoria anomiei

Marica M.A. (2007, p.75), il aminteste pe Guyau J. M. care introduce notiunea de "anomie" care desemneaza discrepanta sau distanta care exista intre o anumita norma si o norma interiorizata, sau forma in care aceasta se regaseste in sistemul axiologic al unui subiect.

Durkheim É. Realizeaza o teorie conform caruia devianta este un fenomen social normal aceasta manifestandu-se inevitabil in toate societatile in care este datorat de eterogenitatea conditiei umane, (Nistoreanu Gh., 2000).

Tot Durkheim este cel care defineste conceptual de "anomie" (vine de la grecescul "a namos"- fara norme) ce desemneaza o stare obiectiva a mediului social ce este caracterizat printr-o dereglare a normelor sociale, datorata unor schimbari bruste,(Durkheim É., 2007, 27-28). Dealtfel nicio fiinta umana nu poate fi fericita daca nu exista echilibru intre nevoile sale si posibilitatile de a si le satisface, ducand la degradarea sociala genereaza comportamente infractionale sau chiar la suicid. Conceptia lui Durkheim este preluata de catre Merton in care anomia este transferata individului sub forma frustrarii sociale. Merton vorbeste despre echilibru al indivizilor, intre sopurile care se doresc a fii atinse si care este in stransa relatie cu ordinea sociala stabila, in caz contrar se va produce un dezechilibru social, (NIstoreanu, Gh. 2000).

Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare intre scopurile propuse si mijloacele legitime pentru anumite categorii sociale, iar prin urmare acesti indivizi defavorizati recurg la mijloace ilegale, infractionalitate.

4.2.Teoria etichetarii

Adeptii acestei teorii explica mecanismul definirii si etichetarii delincventei, prin analiza interactiunii dintre norme si comportamente sociale. Normele reprezinta etaloanele dupa care comportamentul individului este valorizat pozitiv sau negative. Acestea interzic comiterea unor infractiuni, intr-o forma impersonala. In fiecare societate exista comportamente din cele mai diverse tipuri, evazioniste, nonconformiste, deviante si delincvente, in functie de modelul normative societatea va putea sanctiona sau aprecia diferitele comportamente ca fiind legitime sau ilegitime, morale sau imorale, normale sau deviante. Astfel nu mereu nevoile si aspiratiile indivizilor pot fi realizate in mod legitim, dealtfel unii cunosc legile prescrise, totusi fac apel la cele nepermise, (Luminosu, D.S., 1995).

Aceasta teorie pleaca de la supozitia ca devianta este creata de etichetele care sunt folosite de societate in legatura cu anumite acte; "delincventa este atat calitatea actului cat si reactiile sociale", (Mitrofan, N. 1994, p. 283-284). Etichetarea reprezinta o forma a reactiei sociale pentru cei care se abat de la normele sociale, fiind etichetati ca infractori.

Una din institutiile cea mai vinovata pentru etichetarea individului este reprezentata de scoala, exercitand o puternica influienta negativa asupra conduitei individului in momentul in care un copil a fost etichetat; acesti copii ajung sa se simta inferiori celorlalti. Tanarul delincvnet devine a fi un individ rau, tocmai pentru ca aceasta este definit rau, nu este crezut daca este intradevar un om bun, (Mitrofan, N., 1994).

Copii care sunt maltratati de parintii lor isi vor dezvolta o autoestimare scazuta si sunt orientati spre comiterea de infractiuni, ca mai tarziu sa devina criminali. Acestia au mult mai putina incredere in ei si ajung sa dezvolte conduite autodistructive cum ar fi: consumul de droguri si alcool, crima si violenta sau tendinte spre suicid. (Mitrofan, N. 1994).