Considerente sociale cu privire la divort

1. Dinamica si amploarea fenomenului de divort

Rata divortialitatii a crescut rapid in toate societatile dezvoltate. Indicele sintetic al divortialitatii s-a dublat sau chiar s-a triplat in ultimii 30 de ani. Sunt societati in care mai mult de o treimedin casatoriile incheiate sfarsesc printr-un divort.

Studiile din multe tari europene au pus in evidenta o crestere rapida a ratei divortialitatii in ultimele doua-trei decenii.

Divortul "este un fenomen psihic si social complex, determinatde o multitudine de factori economici, sociali, culturali si religiosi, care actioneaza la nivelul indivizilor, in interiorul cuplurilor si in afara acestora".[1]

Divortul nu mai constituie moartea sociala, ca in trecut, perceptia fenomenului capatand sensuri diversificate. Divortul nu este o boala occidentala, este un lux economic, o epidemie ce traverseaza lumea, cei bogati au divortat intotdeauna cand le-a convenit − "Divortul este un bun de consum", crede Goode. "Cheia cuplului de succes este o rata mare a divorturilor combinata cu o rata la fel de mare a casatoriilor", continua acelasi autor.

Rata anuala a divorturilor a crescut imediat dupa razboi, s-a stabilizat, apoi a crescut din nou in anii '60. divorturile din Europa au crescut de la 125.000 in 1960 la 534.200 in 1988.[2] Unul dintre motivele pentru care ratele de divort au crescut este ca un numar tot mai mare de oameni se casatoreau. Divortul este acum mult mai frecvent decat in trecut.

Rata crescuta a divorturilor nu indica nici pe departe un fenomen de actualitate. Istoria moderna a divortului incepe in Franta la 20 septembrie 1792, la Valmy, cand o armata slab echipata facea sa triumfe idealul Revolutiei franceze. In aceeasi zi la Paris, deputatii, expediau in deruta sute de ani de traditie: divortul era introdus − doua victorii in acelasi timp.

Fenomenul divortialitatii in tara noastra nu are o distributie teritoriala omogena, dimpotriva, el inregistreaza valori diferite de la o zona la alta, de la un judet la altul. Rata divortialitatii in municipiul Bucuresti a fost in mod constant de 2 ori mai mare decat media la nivel national si de 4-5 ori mai mare in judetele cu o divortialitate scazuta. "In ultimele doua decenii, municipiul Bucuresti si judetele Timis, Brasov, Galati, Prahova, Arad si Hunedoara au avut, in mod constant cea mai ridicata rata de divortialitate, in timp ce judetele Botosani, Olt, Ialomita, Buzau, Tulcea si Vaslui au inregistrat nivelurile cele mai scazute de divortialitate. In alte judete − Iasi, Maramures, Harghita, Satu Mare se constata o crestere a divortialitatii. O scadere continua a divortialitatii pe intreaga perioada a ultimilor 30 de ani nu se constata in nici un judet."[3]

Analiza, chiar pe o perioada scurta de timp (anii 1960−1990), a pus in evidenta o tendinta de crestere a varstei sotilor care divorteaza. Aceasta tendinta vizibila si in perioada premergatoare reglementarilor din anul 1966, s-a accentuat dupa aceasta data, ca urmare a prelungirii procedurii de obtinere a divortului si a limitarii acordarii divortului in cazul cuplurilor cu o durata foarte scurta. Datorita aplicarii masurilor de reglementare a divortului din 1966, a crescut si durata medie a casatoriei si a cuplurilor care divorteaza.

Pentru exemplificarea diverselor perspective asupra divortului autorii in domeniu au formulat cateva teorii[4] referitoare la divort:

Divortul sa fie liber, fara nici o restrictie legala sau morala. Sunt cei care privesc mariajul doar din perspectiva cautarii placerii, cei care sprijina teoria conform careia "a doua dragoste este mai placuta". Prin aceasta afirmatie nu numai ca valoarea sociala a familiei a fost uitata, dar a fost ignorata si satisfactia oferita de stabilitatea conjugala.

Casatoria este o promisiune sacra. Cuvantul "divort" ar trebui eliminat din dictionarul societatii. Sustinatorii acestei teorii sunt in scadere in intreaga lume. Acum doar Italia si Spania adera la ea. Biserica este cea care continua sa se cantoneze in pastrarea acestei reguli si sa vina cu argumente pentru sustinerea ei. Nu este nici o indoiala ca mariajul reprezinta o legatura sacra si ca ar trebui sa dureze. Exista situatii in care nu e posibila o intelegere reciproca intre soti. In asemenea circumstante forta legii nu ar trebui folosita pentru a-i tine alaturi unul de celalalt doar in numele legaturii conjugale. Teoria bisericii a fost un esec total.

Mariajul este dizolvabil de barbat si nu de femeie. In trecut multi oameni aveau acest punct de vedere.

Casatoria este o institutie sacra si sistemul vietii de familie e respectabil, dar calea catre divort ar trebui deschisa ambilor soti. Conform sustinatorilor acestei teorii, aceleasi conditii, aceleasi limite si aceleasi restrictii existente in cazul femeii ar trebui sa existe si in cazul barbatilor.

Modalitatile de a depasi situatia trebuie sa fie permise atat femeii, cat si birbatului. Procedura ce va fi adoptata pentru dizolvarea mariajului ar trebui sa fie diferita in cazul lor. Divortul este unul dintre exemplele de drepturi diferite. Aceasta este teoria care reprezinta punctul de vedere islamic, tarile musulmane urmand-o partial.

Fenomenul divortului nu inseamna sfarsitul unei familii, ci o tranzitie catre o noua forma de familie. Aceasta tranzitie este de obicei dureroasa pentru membrii sai.

Fenomen complex psihosocial, are sase dimensiuni sau ranguri principale − identificate de Bohannan (1970): divortul legal, divortul emotional, divortul economic, divortul parental, divortul comunitar si divortul psihologic.

Divortul emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separeu fizic. Acest tip de divort este determinat de inabilitatea unui partener de a tolera schimbarea si dezvoltarea celuilalt partener. Membrii cuplului marital se pot indeparta treptat unul de celalalt, gasind probabil compensatie in alte relatii sau activitati. Pentru unii din ei, divortul legal este numai o formalitate care confirma o separare existenta si acceptata. Unele cupluri tinere se despart fara a fi ajunsi vreodata la o atasare profunda a partenerilor, in vreme ce unele dintre cuplurile mai vechi trec printr-o diminuare treptata a caldurii si afectiunii in care prezenta celuilalt devine mai mult iritanta decat confortabila.

"Acest model al dezangajarii reciproce nu pare a fi, totusi, tipic. Foarte adesea, unul dintre parteneri incearca sa sfarseasca relatia in vreme ce celalalt se lupta sa o mentina", explica Lisa Parkinson (1993). Negarea faptului ca si casnicia este terminata, adesea contribuie la mentinerea conflictului. Ambivalenta poate cuprinde nu numai cuplul care divorteaza, dar de asemenea copiii, prietenii si eventualii sprijinitori.

Divortul legal consta in realizarea unei separatii, cu consimtamantul celeilalte parti, dupa o perioada de separare, prealabila de doi ani. Pronuntarea divortului este realizata, oficial, de o instanta judecatoreasca. Numarul divorturilor bazate pe separarea prealabila timp de doi ani nu este  mare, majoritatea fiind bazate pe "comportamente nerezonabile".

Cercetarile de la Oxford (1983) au evidentiat faptul ca "in cazul divorturilor bazate pe "comportament nerezonabil" probabilitatea ca parintii sa-si dispute copiii este mai mare ca in divorturile bazate pe adulter sau separatie".[5]

Divortul economic reprezinta divizarea proprietatii si a bunurilor dobandite  in comun, precum si stabilirea obigatiilor de plata a pensiilor alimentare. Deoarece prin divort se diminueaza substantial veniturile, lupta se da in instanta mai mult pentru bani. Divortul accentueaza diviziunile existente in societate, aruncand gospodariile deja sarace in paupertate. Instantele de judecata ar trebui sa acorde prioritate nevoilo copiilor, si nu problemelor financiare. Dar pozitia economica a copiilor in acest caz de divort nu va fi semnificativ imbunatatita prin cochetarea cu legea privata a pensiei alimentare.

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Divortul parental inseamna o desfiintare a casatoriei, nu a paternitatii, dar multi parteneri divorteaza efectiv unul de altul si ca parinti odata cu terminarea casniciei. Custodia comuna nu este luata in considerare si, astfel, accesul parintelui necustode la copil este redusa la cateva ore pe saptamana sau pe luna. Relatia acestui parinte cu copilul tinde sa se atenueze treptat si sa devina artificiala, iar cu timpul se poate stinge. Statisticile au demonstrat ca parintele absent a pierdut legatura cu copilul in circa jumatate dintre divorturile in care sunt implicati copii. (McCoy si Welson, 1983) Unii parinti renunta la incercarile de a-si vedea copilul, din diferite cauze, fie ca despartirile sunt prea dureroase, fie ca otilitatile din partea celuilalt parinte se asociaza, uneori cu indiferenta copilului. Ruptura produsa determina tulburari in relatia parinte − copil. Asistenta sociala este necesar sa fie orientata asupra custodiei si a accesului la copil.

Divortul comunitar determina, in multe cazuri, schimbarea locuintei, departe de mediul familial, de vecini si de prieteni, ceea ce presupune alte traume ale adultilor si, in unele cazuri, ale copiilor. Problemele practice si nervozitatea legate de gasirea unei noi locuinte si a unei noi scoli pentru copii sunt accentuate daca parintii pierd resursele umane (prieteni, vecini) care ar fi putut sa-i ajute. In alte cazuri avem de-a face cu o evitare a prietenilor comuni, deoarece se tem de "criticismul" sau barfa acestora, sau de sentimentele de loialitate inhibate fata de celalalt partener. Unii dintre parteneri au tendinta de a se refugia la parinti, ceradu-le sprijinul, ceea ce se traduce printr-o abdicare de la statutul de adult si scaderea autorespectului. Din aceasta cauza, acomodarea post-divort poate necesita ani, pana la construirea unei noi retele de prieteni.

Divortul psihologic, dupa Bohannen (1979) reprezinta "o separare a sinelui de influenta ex-sotului". El a recunoscut ca a invata sa traiesti fara dependenta fata de cineva poate fi extrem de dificil. Desi unii se pot agata cu nerabdare de independenta care la lipsise anterior, multi simt o frica profunda de a fi total singuri. Aceasta teama si problemele sociale si financiare care o pot insoti, adesea imping oamenii in noi relatii.

Deoarece divortul inseamna despartirea legala dintre soti, aspectele lui tehnice cad in sarcina disciplinelor juridice, in speta a dreptului familiei. Foarte importanta este, de asemenea modalitatea de desfacere a casatoriei. Trei tipuri principale de divort sunt: "divortul sanctiune" − prin care unul, sau in anumite cazuri, amandoi parteneri sunt culpabilizati; "divortul constatare" − unde sentinta este data prin faptul ca se probeaza ca cei doi nu mai convietuiesc in fapt de mai multa vrreme; "divortul prin consimtamantul reciproc"[6] − care presupune ca doar prin declaratia ambilor soti ca nu mai vor sa fie impreuna se pronunta divortul. Tipul de divort are implicatii psihosociale semnificative, cu deosebire daca exista copii.

Statisticile cu privire la divortialitate ating cote maxime la intervale regulate, adesea insotite de preziceri pesimiste si catostrofice cu privire la dezintegrarea familiilor si disparitia casatoriei ca un contract pe viata.

Cercetarea sociala din ultimii douazeci de ani sugereaza, totusi, ca o comparatie dintre prezent si trecut cu privire la dinamica fenomenului studiat poate fi inselatoare. Presupusa varsta de aur a familiei nucleare − cuplul casatorit traind impreuna cu copiii lor in comunitati stabile − ar putea fi mai degraba un mit decat o realitate istorica. Factorii care contribuie la divort sunt numerosi si comlecsi. De retinut este faptul ca acele cupluri care se casatorec astazi se asteapta sa obtina prin casatorie tovarosie si fericire personala, in vreme ce cuplurile din generatiile precedente erau in general multumite daca partenerul se comporta satisfacator ca stapan al casei sau intretinator de familie. Sperantele ridicate cu privire la fericirea maritala se pot transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii, daca realitatea nu se potriveste cu asteptarile.

Conflictele destramarii familiilor si dimensiunile divortului nu sunt numai individuale si personale: adesea ele reflecta si sunt intensificate de profunde divizari in societate. Aceasta intersectare a problemelor publice si private ingreuneaza si mai mult pentru cuplurile aflate in divort posibilitatea de a face fata sentimentelor antagonice reciproce.

2. Factori determinanti ai divortului

Ca urmare a cresterii numarului divorturilor in ultimii ani, atentia sociologilor si demografilor a fost captata in mare masura in directia surprinderii cauzelor si conditiilor care conduc la disolutia cuplurilor. Au fost stabilite, in acest sens, o serie de corelatii intre diferiti indicatori.

Evaluarea factorilor cu incidenta asupra divortului nu pare a ridica dificultati prea mari pana la inceputul anilor '60, intrucat, frecventa acestui fenomen era relativ scazuta, iar evolutia sa in timp constanta. Incepand cu anul 1965, rata divortialitatii a crescut de trei-patru ori intr-un interval de douazeci d ani − fapt ce a ridicat numeroase probleme in interpretarea cauzelor care au condus la amplificarea acestui fenomen.

Studiile efectuate in acest sens au pus in evidenta numeroase dificultati in identificarea factorilor care influenteaza divortul. Astfel, exista o diferentiere a cauzelor in functie de modelul socio−cultural, norme si valori promovate in cultura fiecarei societati. O alta dificultate este legata de sesizarea imposibilitatii de izolare a unui singur factor in scopul masurarii directe asupra divortului.

In mod teoretic, factorii care actioneaza asupra disolutiei solidaritatii familiale si asupra divortului au fost clasificati de Ion Mihailescu in mai multe grupuri:

Aparitia si mentinerea unor dezechilibre demografice intre numarul femeilor si numarul barbatilor dintr-o anumita zona sau colectivitate. Daca numarul barbatilor este mai mare decat numarul femeilor (sau invers), atunci cei care nu se pot casatori in cadrul colectivitatii respective exercita o presiune asupra cuplurilor deja constituite.

Cresterea volumului migratiilor poate constitui un factor de crestere a divortialitatii, mai ale cand migratia este insotita de scaderea controlului social asupra comportamentelor si produce dezechilibre sociale.

Urbanizarea − poate produce efecte similare, cand are loc in aceleasi conditii.

Diminuarea controlului social asupra comportamentelor familiale − actioneaza indirect prin nesanctionarea uno comportamente care diminueaza solidaritatea familiala.

Conditiile economice generale pot fi in anumite situatii (perioade de crize puternice, somaj, instabilitate economica), factori ce favorizeaza indirect disolutia unor cupluri.

La acesti factori, Petru Ilut mai adauga:

Emanciparea economica a femeii. Faptul ca in societatea industriala si postindustriala sotiile sunt angajate in munca, deci au venituri, le ofera o mare independenta si nu suporta orice de la sotii lor. Acesta a atras dupa sine si distantarea dintre habitat si locul de munca. Posibilitatea pentru ambii parteneri de a intalni alti indivizi si de a stabili legaturi de afectiune este acum mult mai mare.

Democratizarea si liberalizarea vietii sociale de ansamblu a determinat o mai mare permisivitate in ce priveste divortul. Scaderea influentei bisericii si a religiei, "indulcirea" legislatiei, micsorarea considerabila a presiunilor normelor si obiceiurilor traditionale faciliteaza ruperea oficiala a legaturilor conjugale.

Cu cat divortul devine mai raspandit, cu atat el devine si mai vizibil si acceptat.

Acesti factori exteriori familiei care favorizeaza aparitia divortului, nu produc aceste efecte decat daca actiunea lor se combina cu cea a factorilor din interiorul familiei. Intr-o enumerare selectiva, principalii factori interni care actioneza asupra solidaritatii familiale si divortului sunt:

Experienta premaritala a partenerilor si atitudinea lor reciproca fata de aceasta. Diferentele mari de experiente premaritala si divergentele atitudinilor sotilor fata de aceasta este un factor puternic care poate conduce la divort. 

Motivatia casatoriei. Cuplurile constituite pe alte criterii decat cele ele reciprocitatii emotionale si afective (casatorii motivate de avantaje economice, sociale sau casatorii impuse) prezinta riscuri mai mari de divortialitate.

Varsta la casatorie si diferentele de varsta dintre soti. O varsta precoce la casatorie poate fi un factor de instabilitate atunci cand aspiratiile fata de viata de familie.

Heterogenitatea cuplului familial in raport cu mediul de provenienta al sotilor, nivelul de instructie, profesia, trasaturile temperamentale, pot conduce la divort.

Nerealizarea asteptarilor din perioada premaritala fata de viitorul partener si fata de viata de familie.

Atitudinile pewrsonale fata de familie, casatorie si divort. Atitudinile formate in perioada premaritala nu sunt statice, ele se schimba in functie de ruta sociala parcursa si in raport cu situatia din familia proprie. De exemplu: unii tineri isi formeaza o atitudine centrata pe stabilitatea familiala, altii ajung la o atitudine toleranta fata de divort.

Prezenta copiilor minori in familie nu mai constituie un motiv suficient de puternic pentru a mentine unitatea cuplului. Desigur, divortialitate este mult mai scazuta in familiile cu copii minori. In ultimii ani insa, a crescut numarul divorturilor in cazul cuplurilor cu mai multi copii minori. Aceasta situatie a fost posibila datorita cresterii independentei economice a mamei si cresterea garantiilor legale ca sotul va sprijini sotia (financiar si material) in ingrijirea copiilor.

Evolutia relatiilor dintre soti. Insatisfactia emitionala si afectiva, inadaptarea sexuala, infidelitatea sunt, in mod frecvent factorii ce determina in mod direct divortul. Alte relatii intre soti il pot determina in mod indirect. Evolutia diferentiala a pozitiilor profesionale si sociale ale sotilor, dificultatile materiale cu care se confrunta multe familii, atitudinile diferite ale sotilor fata de activitatile extrafamiliale pot fi surse de diminuare a solidaritatii familiale, implicit de aparitie a divortului.

In sprijinul evidentierii factorilor determinanti ai divortului vin teoriile mai noi care accentueaza rolul factorilor subiectivi. Sociologii americani Kallerhals si Bumpass efectueaza o clasare a factorilor care influenteza divortul. Acesti autori disting in acest sens: 1) "carente" in ajustarea reciproca familiala; 2) resursele de care dispun indivizii in momentul angajarii lor in cuplu (materiale, morale, afective); 3) heterogamia inteleasa ca incompatibilitatea dintre indivizi determinata de factori de natura rasiala, religioasa, culturala; 4) modelul matrimonial; 5) caracteristicile familiei de origine; 6) caracteristicile personale ale sotilor; 7) situatia socio−profesionala".[7]

Un rol deosebit de important s-a acordat integrarii sociale.

In Romania, rolul principal in stabilitatea familiei si in divort revine factorilor interiori familiei. Motivatia casatoriei are o incidenta scazuta asupra stabilitatii familiei. Stabilitatea familiei este influentata intr-o mica masura de varsta partenerilor la casatorie si intr-o masura mai mare de diferenta de varsta intre soti. O divortialitate mai mare apare cand varsta sotului este mai mare decat varsta sotiei cu 10-25 ani.

Distributia divorturilor dupa profesia sotilor pune in evidenta o rata mai mare a divortialitatii in cuplurile in care unul sau ambii parteneri sunt muncitori. Agricultorii au o rata mai mica a divortialitatii, iar intelectualii detin, in totalul divorturilor, o pondere mai mica decat cea pe care o au in structurile profesionale la nivel national.

Factorii directi si cei mai vizibili care determina nerealizarea solidaritatii familiale si divortul sunt conflictele familiale. Principalele conflicte sunt cele provocate de divergentele mari intre asteptari si realizari, intre temperamente si comportamente , de infidelitate de interventia rudelor si de dificultatile materiale.

In cercetarile intreprinse in Romania s-au inventariat principalele motive invocate de toti pentru pentru obtinerea divortului. In majoritatea cazurilor culpa a fost atribuita ambilor soti. "In mod frecvent se invoca 2-3 motive din cele prevazute in mod legal. In cazul culpei sotului motivele cele mai des invocate sunt violenta, alcoolismul si concubinajul si relatiile sexuale extraconjugale. In cazul culpei sotiei − motivele sunt refuzul de a face menaj, relatiile sexuale extraconjugale, violenta si parasirea domiciliului."[8] O situatie frecvent invocata in obtinerea divortului este separarea in fapt (procedura judiciara fiind mai rapida si mai simpla in acest caz).

Violenta este definita ca "o componenta comportamentala a agresiunii, care implica o actiune directa si intensa impotriva unui obiect sau a unei persoane".[9]

Violenta conjugala constituie una din cele mai grave probleme cu care se confrunta, in prezent familiile in societatile conteporane. Desi violenta conjugala se poate manifesta in multe cupluri, indiferent de varsta pe care o au partenerii, ea pare legata in mod specific de dificultatile, crizele si frustrarile care caracterizeaza varsta mijlocie.

In prezent in Romania, in cazurile de violenta conjugala sunt tot mai mediatizate si au fost create organisme speciale care se ocupa de prevenire si diminuarea acestui fenomen. Diferitele estimari arata ca circa 75% din numarul total de divorturi au drept cauza principala conduita agresiva a sotului. Anual, sunt comise impotriva femeilor un numar insemnat de infractiuni prin violenta, printre care: "omoruri (circa 32% din totalul acestor infractiuni), tentative de omor (circa 12% din totalul lor), lovituri cauzatoare de moarte (circa 26%) si violuri cu victime decedate (100% din ansamblul acestor infractiuni)".[10]

Un studiu intreprins, acum trei ani, de catre un medic legist din Bucuresti, evidentia, de exemplu, ca numai in Capitala, se inregistreaza o medie anuala de 117.000 de cazuri.