Relatia dintre violenta, televiziune si desene animate

RELATIA DINTRE VIOLENTA, TELEVIZIUNE SI DESENE ANIMATE

1. DEFINITII CONCEPTUALE

Violenta reprezinta una dintre marile probleme cu care se confrunta lumea contemporana. Singura modalitate de prevenire și de combatere a acestui fenomen este de a-i cunoaste originile si formele prin care se manifesta.

Deseori, s-a pus in discutie legatura dintre violenta si mass-media (in special televiziunea), acestea din urma fiind considerate o cauza a aparitiei comportamentului violent, prin promovarea unei "culturi a violentei", dupa cum spunea Gerbner (apud Dragan, 2007, 401). Deci, nu este greșit daca "indraznim" sa facem o punere in relație intre violenta (ca actiune intreprinsa), televiziune (ca mijloc de difuzare a violentei) si desene animate (ca programe de televiziune purtatoare de violenta). Pentru a intelege mai bine relatia dintre cele trei variabile si pentru a putea stabili o legatura intre ele, cred ca se cuvine, in continuare, a defini fiecare concept in parte si a prezenta date despre el.

Termenul de "violenta" provine din latinescul "vis", care semnifica "forta", forta fizica in special, puterea indreptata catre o alta persoana (Gilles Ferreol si Adrian Neculau, 2002, 121). De-a lungul timpului, au fost formulate numeroase definitii ale violentei. Printre acestea, intalnim o definiție destul de complexa data de Eric Debarbieux (apud Ferreol și Neculau, 2003, 121): "Violenta este dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal, colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integritații, ce poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta dezorganizare poate sa se opereze prin agresiune, prin utilizarea forței, conștient sau inconștient, insa poate exista și violența doar din punct de vedere al victimei, fara ca agresorul sa aiba intenția de a face rau. "

Profesorul american George Gerbner, pionier al cercetarilor despre violenta mediatica si impactul acesteia asupra copiilor, a dat mai multe definitii ale violentei, in numeroasele studii efectuate. In 1972, acesta propune o definitie foarte complexa a violentei, pe care o introduce in studiul "Violenta in dramele TV - tendinte si functii simbolice" conform careia violența "este expresia populara pentru forta fizica folosita impotriva altuia, a sinelui, sau indreptarea actiunilor impotriva cuiva pentru a-i provoca durere, a-l rani sau a-l omori Violenta este o actiune care deranjeaza dureros si periculos din punct de vedere fizic, psihic si social bunul trai al persoanelor sau grupurilor." (apud Dragan, 2006, 13).

De asemenea, cred ca este important de menționat distincția dintre "violența" și "agresivitate", caci s-a demonstrat ca nu orice comportament agresiv este și violent. Agresivitatea se refera mai degraba, la o acțiune intreprinsa individual in conflict cu o alta persoana, fara a renunța in caz de dificultate. Astfel, agresivitatea poate fi privita ca un lucru necesar in desfașurarea și finalizarea unei activitați ( Ferreol și Neculau, 2003, 119-120). "Impreuna cu anxietatea, ea este prezenta in reușitele de excepție, asigurand un comportament combativ, susținut. Comportamentele de lupta, de rezolvare a problemelor, de supraviețuire in cele mai dificile situații se bazeaza pe agresivitate" (idem, 141).

Despre cum apare agresivitatea, parerile și teoriile sunt imparțite: unii cercetatori susțin ca deținem aceasta trasatura inca de la naștere, in timp ce alții considera ca aceasta este dobandita de-a lungul vieții, in funcție de imprejurari. Printre cei care susțin caracterul innascut al agresivitații, se numara și Sigmund Freud, care introduce agresivitatea in categoria instinctului morții (Thanatos), dar care crede ca impulsurile agresive pot fi canalizate catre alte activitați (de exemplu, cele sportive) prin "mecanismul sublimarii" (idem, 120). Konrad Lorenz confera insa, in 1963, o natura biologic-instinctuala comportamentului agresiv. El a intreprins mai multe cercetari pe animale, in urma carora a concluzionat ca lupta intre specii este importanta tocmai pentru supraviețuirea acestora, caci, prin agresivitate, animalele nu fac altceva decat sa-și apere teritoriul, hrana și, eliminandu-i pe alții, se evita supraaglomerarea in mediul respectiv (ibidem). Cei care susțin ideea caracterului dobandit al agresivitații, pleaca de la teoria cercetatorului american John Dollard ( Gilles Ferreol si Adrian Neculau, 2003, p. 122 ) conform careia agresivitatea este intotdeauna o forma a frustrarii, care se poate manifesta in trei feluri: inhibiția, redirecționarea catre o alta ținta, catharsisul. De asemenea, agresivitatea mai poate fi dobandita și prin invațare directa (oferirea de recompense sau impunerea de pedepse unor comportamente ), cat și prin observarea și imitarea unor modele de conduita manifestate de alții, așa cum era de parere psihologul american Albert Bandura ( ibidem ).

Dintotdeauna a existat o dilema privind ceea ce omul are "innascut" și ceea ce are "dobandit" in comportamentul lui. "In extremis, daca am admite ca manifestarile agresive umane sunt in totalitate expresia ereditații, ar insemna ca noi oamenii sa fim condamnați ab initio și ad infinitum la agresivitate. [] Pe de alta parte, daca am admite caracterul in totalitate dobandit al manifestarilor agresive umane, ar insemna ca nici un act de agresivitate sa nu aiba circumstanțe atenuante, iar majoritatea filmelor TV, de la cele de desen animat cu Tom și Jerry și pana la cele cu Arnold Scwartzeneger sa fie interzise prin lege" (Chelcea et. al., 2006, 90)

Tipologia violentei

Exista mai multe criterii in functie de care se poate clasifica violenta, tocmai din cauza complexitatii acestui fenomen. J. C. Chesnais (1981) citat de Ferreol și Neculau (2003, 122) identifica trei tipuri de violenta, pe care le evoca in "Histoire de la violence" : fizica, economica si morala. Pentru acesta, violenta, in adevaratul sens al cuvantului este doar violenta fizica, deoarece include faptele cele mai dure, precum: "omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile si ranirile voluntare grave, furturile cu mana armata sau cu iz de violenta, vatamarile corporale, talhariile. " Tot el sustine ca violenta fizica este singura care poate fi masurata si de necontestat. "Este un prejudiciu direct, corporal, contra persoanelor" (ibidem).

Dupa categoria in care este prezenta violenta, exista sase mari tipuri de violenta, asa cum a fost aceasta operaționalizata in cercetarea "Reprezentarea violentei televizuale si protectia copilului" realizata de CSMNTC (Dragan et. al., 2009, 44); aceste tipuri de violența pot la randul lor sa imbrace diferite forme de manifestare, dupa cum urmeaza:

a)     violenta fizica, ce se poate concretiza in: palma, bataie, agresare, ranire cu diferite obiecte sau ranire fara obiecte, crima, tortura, luarea de ostatici, violenta de masa, talharie, accident natural sau de circulatie, asupra animalelor, explozii etc.

b)     violenta verbala, atunci cand se aud: insulte, injurii, etichetari, tipete, cearta, calomnie, porecle, ridiculizare s.a.

c)      violenta psihologica, manifestata prin: umilire, amenintare, hartuire, obraznicie, culpabilizarea cuiva etc.

d)     violenta sexuala, in cazuri de: viol, tentativa de viol, hartuire sexuala s.a.

Eseu: Fisa de evaluare - cuvantul potrivit si dictare (c, o, l, E, C, L, O) Eseu: Alternativa educationala ,, montessori''

e)     violenta economica, ce inseamna: exploatarea muncii copiilor, discriminarea la angajare, ocuparea abuziva a unui domiciliu etc.

f)      violenta sociala, atunci cand vorbim de: sinucidere, tentativa de sinucidere, cersetorie evidenta, harțuire intre sexe, copii consumatori de droguri, tutun etc.

Tot in cercetarea mai sus menționata, violența televizuala era categorizata și dupa genul emisiunilor in care apare. Astfel intalnim:

- violenta reala (programele de știri, reality-show-uri etc.)

- violenta fictionala (filme, foiletoane, telenovele, desene animate ș.a.) (idem)

In 1972, George Gerbner, in cadrul amplei definitii a violentei pe care o propune, face si o clasificare elaborata a acesteia: "[] Violenta poate aparea natural sau poate fi creata de oameni, poate actiona impotriva oamenilor sau impotriva proprietatii, poate fi justificata sau nu, poate fi reala sau simbolica, spontana sau graduala." (apud Dragan, 2006, 13 )

Violenta ocupa un loc fruntas printre subiectele promovate in mass-media, indeosebi la televizor, cu toate ca au existat de-a lungul timpului numeroase polemici, critici si sanctiuni pe aceasta tema.

I. TELEVIZIUNEA

In comunicarea de masa si spatiul public, un rol tot mai important in epoca postmoderna il are televiziunea, devenind un factor de influenta semnificativ in ceea ce priveste opinia publica. O ampla definitie a televiziunii, formulata in functie de ceea ce aceasta a devenit in prezent, o intalnim in cartea "Comunicarea. Paradigme si teorii" scrisa de Ioan Dragan (2007, 473): "Televiziunea nu este doar o reconstructie imaginara a realitații (viziunea televiziunii ca oglinda reprezentationala), ci ea, ca producator de imaginar colectiv, constituie azi si un element principal de construire sociala a realitații, in care violenta spectaculara, fictionala, celebrata devine suport pentru o ideologie a violentei si a unor stiluri de viata, a unor modele culturale in care se intalnesc spectacolul violentei si realitatea celebrata a actelor de violenta cotidiana". Practic, nu se mai tine cont de faptul ca televiziunea reprezinta "un creator de capital popular al carui principiu de baza este cel de << serviciu public >> - cultivarea unor valori, stiluri si standarde care confera respectabilitate, acceptabilitate si simt civic ansamblului populatiei" (idem, 257).

Televizorul si implicit televiziunea, se afla in topul preferintelor celor mici, datorita accesului facil si la indemana al acestora, cat si pentru tipul de programe pe care le difuzeaza si pe care cei mici le indragesc (desenele animate), asa cum arata rezultatele studiului "Expunerea copiilor la programele TV și radio - modele culturale ale comportamentului de consum", efectuat in anul 2007 de catre Metro-Media Transilvania, la comanda CNA.

II. DESENELE ANIMATE

In literatura de specialitate ("Dicționar de media", Larousse, 2005, 25) animația reprezinta un "procedeu de punere in mișcare a desenelor sau a fotografiilor, constand in a filma imagine cu imagine. Dincolo de animația tradiționala, adica de desenul animat propriu-zis, lucrarile de animație grupeaza astazi tipuri de producție diferite care folosesc marionete, figurine in plastilina sau chiar imagini de sinteza".

Desenele animate si-au format in timp un public destul de larg si de diversificat. Daca la inceput se adresau doar copiilor, ulterior, apeland la un format modificat al acestora, producatorii din industria animației au acaparat un segment mai mare din randul populatiei de toate varstele. Deci, sa nu ne mire daca in cadrul desenelor animate actuale o sa intalnim episoade ce afișeaza signaletica de rigoare, care sugereaza ca respectivul program este interzis copiilor sub 12, 16 sau chiar 18 ani.

Rezulta deci, ca desenele animate moderne lasa in urma mai vechile povesti cu printi si balauri si ca "sunt din ce in ce mai complexe, intr-un registru postmodern, autoreflexive uneori, practicand un metadiscurs alteori, distantandu-se de mai vechile basme sau chiar amalgamandu-le intr-un dadaism animat" (Velicu, 2009, 11 ).

In continuare, o sa detaliem cele doua categorii de desene animate luate ca referința in cercetare:

I. Desenele animate japoneze sunt imparțite in doua categorii - anime și manga, ce se clasifica in [online pe <https://sharingangames.hitforum.ro/t70-anime> , accesat la data de 06.06.2011]:

- Shojo este termenul japonez pentru "domnișoara" sau "fetița". De obicei sunt indreptate spre vizionarea de catre fete.
- Shonen este termenul japonez pentru "baiețel". De obicei sunt indreptate spre vizionarea de catre baieți și adolescenți.
- Seinen este termenul japonez pentru "barbat tanar". Se adreseaza barbaților tineri cu varste cuprinse intre 18-30, dar ajungandu-se la un public de pana la 40 de ani și mai sus.
- Josei este termenul japonez pentru "femeie tanara". Adresate tinerelor femei cu varste intre 18-30.
- Kodomo este termenul japonez pentru "copil".

Atat animeurile cat și seriile manga abordeaza diferite teme/genuri, dintre cele mai importante fiind [online pe <https://ro.wikipedia.org/wiki/Anime> accesat pe 06.06.2011]:

- Actiune/Aventura se concentreaza pe batalii, razboaie si competitie fizica. Artele martiale, lupta cu armele sau orice alta actiune sunt de obicei figurate. Exemple: Naruto, One Piece.

- Drama are un grad inalt de dezvoltare a personalitatii si teme emotionale. Multe din ele se concentreaza pe complicatiile relationale. Exemplu: Fushigi Yūgi, InuYasha.

- Bazate pe jocuri, acestea prezinta un anume joc. Exemplu: Yu-Gi-Oh!, Hikaru no Go.

Horror/Gore foloseste teme intunecate si/sau supranaturale. Exemplu: seriile Vampire Hunter D, Chrono Crusade, Elfen Lied.

- Science fiction consta in elemente futuriste, precum tehnologie din viitor si aspecte stiintifice ale acesteia. Exemplu: Ghost in the Shell, Royal Space Force: The Wings of Honneamise

- Progresive sau "Filmele artistice" sunt extrem de stilizate. Exemplu: Sayonara Zetsubō Sensei, 5 Centimeters Per Second.

II. Desenele animate americane mai sunt cunoscute și sub numele de "cartoons" (care semnifica in același timp și "benzi desenate") [online pe <https://en.wikipedia.org/wiki/Cartoon>, accesat pe data de 07.06.2011]. Pentru acestea, nu am gasit o clasificare de specialitate, așa ca, luand ca model studiul realizat de CSMNTC in 2009, am optat pentru preluarea acesteia, luand in calcul tema dominanta a desenelor animate ce fac parte din aceasta categorie. Astfel, desenele animate americane pot fi :

a)     de aventura - "Batman", "Spiderman", "The Powerpuff Girls"

b)     polițiste/detectiviste - "Inspector Gadget"

c)      informative/educative - Familia " De ce "

d)     care abordeaza viața de familie : Viața cu Louie, Familia Flintstone, The Simpsons, The Family Guy (acestea doua din urma, pot fi "ridicate" la rangul de site-comuri, caci au avut o durata de difuzare ce s-a "intins" pe mai mulți ani)

e)     pe teme istorice/legendare .

2. EFECTE ALE VIOLENTEI TELEVIZUALE SI PRINCIPALELE TEORII CARE LE EXPLICA

Cele mai multe studii care au ca tema efectele pe care le produce violenta televizuala ii au ca subiecti pe copii si tineri, caci in perioada copilariei se dezvolta capacitatea de gandire si comportamentul pe care il vor avea viitorii adolescenti.

Pentru a evalua concret efectele violentei mediatice, se cade a explica diferitele tipuri de efecte in concordanta cu marile teorii ale sociologiei, pe aceasta tema. Astfel, daca luam in calcul clasificarea propusa de Remy Riffel, putem grupa efectele privitului indelung la TV sub trei mari categorii (apud Dragan, 2006, 28 ) :

1. Teoria agresivitații, care comporta patru categorii de efecte:

- efectul de catharsis ( eliberarea de tendinte agresive si violente )

- efectul de invatare sociala ( mai precis, insusirea comportamentelor violente, precum si imitarea "eroilor" ce le dezvolta )

- dezinhibarea ( favorizarea tendintelor agresive si ruperea barierelor in ceea ce priveste retinerea de a comite acte violente )

- incitarea si imitarea ( tendinta de a provoca pe altcineva la intreprinderea de acte si comportamente violente )

2. Teoria desensibilizarii, ce inglobeaza doua categorii de efecte:

- reducerea emotionalitatii individului fata de stimuli ( actele de violenta ) si astfel, inducerea unui anumit grad de indiferenta in ceea ce priveste violenta reala ( sau mediatica )

- efectul de banalizare a violentei, mai precis formarea convingerii ca violenta poate fi un "rau necesar", ce are drept urmari insensibilitatea fata de un act violent, sau chiar conformarea de a trai intr-o societate sau intr-un grup in care domina violenta

3. Teoria fricii, care cuprinde doua procese-efecte :

- procesul de incubatie ( apar sentimentul de teama si insecuritatea de a trai intr-un mediu de viata in care predomina actele violente )

- fenomenul "cultivarii" (intalnit la George Gerbner), consecinta fiind confundarea "realitații lumii" cu "realitatea mediatica" cea plina de violenta .   

Printre teoriile de referința in explicarea fenomenului de violența televizuala sunt teoria "cultivarii" a lui Gerbner, dar și teoria invațarii sociale a lui Albert Bandura. Prima sustine ca persoanele care privesc pentru un timp indelungat la televizor au tendinta sa considere ca televiziunea prezinta o lume reala, sau ca lumea reala ar trebui sa functioneze in conformitate cu regulile televiziunii. Altfel spus, atat televizorul cat si celelalte mass-media pot modifica perceptia pe care oamenii o au despre lumea din jurul lor, cat si despre ei insisi (Sterian, 2004, 39). Efectul de real, impreuna cu nevoia televiziunii și dorința cineaștilor de captare a publicului, de spectacularizare senzaționala (prin care se incearca suprapunerea caracterului emoțional al publicului cu cel rațional), conduc la formarea unei "culturi a violenței", cum o denumea Gerbner (apud Dragan et al., 2009, 22).

In schimb, psihologul american Albert Bandura a intreprins numeroase studii de laborator in special pe subiecți copii, care au confirmat faptul ca agresivitatea poate aparea și in urma unui proces de invațare sociala și ca oamenii pot dobandi un comportament agresiv observand și, mai apoi, imitand pe ceilalți care afișeaza un astfel de comportament (apud Chelcea et.al., 2006, 102).

In ziua de astazi, totul pare ca se petrece pe micul ecran, mai precis, daca ceva sau cineva nu apare la televizor, pare ca nici nu ar exista. Aceasta este o consecința directa a "efectului de real" al televiziunii, extrem de periculos mai ales pentru copii, carora le este dificil sa ințeleaga caracterul ficțional pe care il au impușcaturile, omuciderile sau teroarea prezentate intr-un film de acțiune ( Dragan et. al., 2009, 22).

Setea de audiența și dorința de a atrage marele public se regasesc in numeroasele știri "proaste", in emisiunile de nivel mediocru și, mai ales, in programele ce abunda de violența. Pentru a proteja in special copiii de un astfel de sistem media, s-au luat masuri de contracarare instituționale - s-au inființat autoritați naționale de reglementare a audiovizualului, educaționale și legislative - promulgarea de directive (ibidem). In țara noastra, s-a inființat in acest sens in anul 1992 , Consiliul Național al Audiovizualului - unica autoritate naționala de reglementare in domeniul programelor audiovizuale