Organizatiile religioase: Bisericile si sectele

In scrierile lui Durkheim si Weber, sociologia religiei a fost preocupata de originile religiilor non-europene. Fara indoiala, a existat deseori tendinta de a considera toate religiile prin filtrul unor concepte si teorii aparute din experienta europeana. De exemplu, concepte precum confesiune sau secta presupun existenta unor institutii religioase organizate formal; ele sunt de utilitate indoielnica in studiul religiei, care pune accentul asupra practicii spirituale continue ca parte a vietii de zi cu zi, sau urmareste integrarea completa a religiei cu viata civica si politica. In ultimele decenii, a existat preocuparea sustinuta de a crea o sociologie mai comparativa a religiei prin care sa se poata intelege traditiile religioase din interiorul propriilor lor cadre de referinta (Wilson 1982; Van der Veer 1994).

Teoreticieni anteriori precum Max Weber (Weber 1963), Ernst Troeltsch (Troeltsch 1931) si Richard Niebuhr (Niebuhr 1929) au descris organizatiile religioase ca provenind dintr-un continuu, in temeiul masurii in care ele sunt bine organizate si conventionale: bisericile se leaga de un singur scop (ele sunt conventionale si bine organizate), cultele se leaga de altul (ele nu sunt in niciunul din aceste feluri), iar sectele se afla undeva la mijloc. Aceste diferentieri s-au bazat pe studiul religiilor europene si americane. Exista suficiente controverse cu privire la masura in care se aplica acestea lumii non-crestine.

Astazi, sociologii sunt constienti ca termenii secta si cult au conotatii negative, si doresc sa evite aceasta. De aceea, sociologii contemporani ai religiei folosesc uneori expresia Noi miscari religioase pentru a caracteriza noile organizatii religioase carora le lipseste caracterul venerabil ce vine odata cu timpul (Hexham si Poewe 1997; Hadden 1997).

Bisericile si sectele

Toate religiile implica comunitati de credinciosi, dar exista multe diferente in modul lor de organizare. Una dintre modalitatile de clasificare a organizatiilor religioase a fost propusa initial de catre Max Weber si colegul sau, specialist in istoria religiilor Ernst Troeltsch (Troeltsch 1981). Weber si Troeltsch faceau deosebirea intre biserici si secte. O biserica este un organism religios de mari dimensiuni, bine organizat - precum biserica catolica sau cea anglicana. O secta este o grupare restransa de credinciosi devotati, mai putin organizata, intemeiata de regula ca o forma de protest fata de ceea ce a devenit o biserica - asa cum au facut calvinistii sau metodistii. Bisericile au, de obicei, o structura formala, birocratica, cu o ierarhie de functionari religiosi, si tind sa reprezinte fateta conservatoare a religiei, intrucat sunt integrate in ordinea institutionala existenta. Ca membrii ai aceleiasi biserici, intre majoritatea adeptilor se pot stabili relatii de prietenie.

Sectele sunt relativ mici; de regula, ele au ca scop sa descopere si sa urmeze "calea cea dreapta", incercand sa se retraga din societatea inconjuratoare in propria lor comunitate. Membrii sectelor considera bisericile recunoscute ca fiind corupte. Majoritatea lor au putini functionari religiosi sau nu au deloc, toti membri fiind considerati participanti egali. Putini sunt cei care se nasc in interiorul sectelor, cei mai multi se convertesc cu buna stiinta pentru a-si pune in practica convingerile.

Confesiuni si culte

Alti autori au dezvoltat ulterior tipologia de biserica/secta, asa cum a fost descrisa initial de catre Weber si Troeltsch. Un exemplu il constituie Howard Becker (1950), care a mai adaugat doua tipuri: confesiunea si cultul. O confesiune este o secta care "s-a linistit", devenind mai degraba un organism institutionalizat decat un grup protestatar. Sectele care supravietuiesc unei lungi perioade de timp, oricat de lungi ar fi acestea, devin in mod inevitabil confesiuni. Astfel, calvinismul si metodismul au fost secte la inceputul formarii lor, cand au generat o fervoare imensa in randul membrilor lor; dar odata cu trecerea anilor, ele au devenit mai "respectabile". Confesiunile sunt recunoscute de catre biserici ca fiind mai mult sau mai putin legitime, existand alaturi de ele, adesea cooperand in mod armonios cu acestea.

Cultele se aseamana cu sectele, dar au puncte de interes diferite. Ele sunt cele mai dezorganizate uniuni si tranziteaza toate organizatiile religioase, fiind compuse din indivizi care resping ceea ce ei considera valori ale societatii exterioare. Ele se focalizeaza pe experienta individuala, adunand laolalta indivizi care au in general aceleasi convingeri. Oamenii nu se alatura in mod formal unui cult, ci mai degraba urmeaza anumite teorii sau moduri prescrise de comportament. Membrilor li se permite adesea sa pastreze si alte legaturi religioase. Ca si sectele, cultele se constituie in jurul unui lider care-i inspira. Exemplele de culte din Occident includ astazi grupuri de persoane care cred in spiritism, astrologie sau in meditatie transcendentala.

Un exemplu tragic al unui cult construit in jurul unui lider de acest fel a fost dezvaluit in SUA, in 1993. David Koresh, care conducea cultul religios Ramura Davidiana, s-a pretins mesia. I s-ar fi permis - chipurile! - detinerea unor arme ilegale, practicarea poliginiei si a sexului cu unii dintre copiii care faceau parte din compozitia grupului din Waco, Texas. Aproape optzeci de membri ai cultului (inclusiv nouasprezece copii) au sfarsit arsi in momentul in care focul le-a cuprins lacasul atunci cand a fost luat cu asalt de catre trupele armate ale guvernului SUA, dupa o indelungata asteptare in care nu s-a intervenit in niciun fel. Nu se stie nici astazi daca incendiul a fost ordonat de Koresh, care a declarat in mod deschis ca prefera sinuciderea in masa decat sa se predea, sau daca tragedia a fost provocata de actiunile autoritatilor federale.

Trebuie sa se inteleaga ca ceea ce constituie un cult intr-o tara, poate foarte bine, in alta, sa constituie o practica religioasa recunoscuta. Cand Guru indieni (invatatori religiosi) au patruns in Marea Britanie cu tot cu convingerile lor, ceea ce in India era considerata religie recunoscuta, aici era privit drept cult. Crestinismul a inceput ca un cult indigen in vechiul Ierusalim, iar in multe state asiatice din zilele noastre protestantismul evanghelic este considerat un cult importat in Occident, indeosebi din Statele Unite. Asadar, cultele ar trebui sa fie considerate "ciudate". Un sociolog de seama al religiei, Jeffrey K. Hadden, subliniaza (1997) ca toate cele aproximativ 100 000 de religii pe care omenirea le-a inventat au fost, la un moment dat, noi; majoritatea - daca nu toate - au fost initial culte desconsiderate din punctul de vedere al credintei religioase respectabile din acele vremuri. Iisus a fost crucificat pentru ca ideile sale amenintau enorm ordinea religioasa stabilita de romani in vechea Iudee.

David Koresh, aratat aici intr-o caseta video, era un lider hipnotic al cultului religios Ramura Davidiana. Multi dintre adeptii sai au murit in circumstante tragice.

Miscari

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Miscarile religioase reprezinta un subtip al miscarii sociale in general.

Miscarile sociale sunt discutate mai in detaliu in capitolul 20, "Politica, guvernare si terorism", p. 867-871.

O miscare religioasa este o asociere de oameni care se aduna laolalta pentru a raspandi o noua religie sau pentru a promova o noua interpretare a unei religii existente. Miscarile religioase sunt mai extinse decat sectele si mai putin exclusiviste in ceea ce priveste calitatea de membru - desi asemenea bisericilor si sectelor, miscarile si sectele (sau cultele) nu sunt intotdeauna clar distincte unele de celelalte. De fapt, toate sectele si cultele se pot clasifica drept miscari religioase. Exemple de miscari religioase includ grupurile care au intemeiat si au raspandit crestinismul, in secolul I, miscarea luterana care a impartit crestinatatea in Europa pentru aproximativ 1500 de ani si grupurile implicate in Revolutia islamica mai recenta (discutata in amanunt in continuarea acestui capitol).

Miscarile religioase tind sa treaca prin anuite etape definite de dezvoltare. In prima etapa, de regula, miscarea isi datoreaza viata si coeziunea unui lider puternic. Max Weber a clasificat astfel de conducatori drept charismatici, adica pot inspira si pot atrage imaginatia si devotamentul unei mase de adepti. (Liderii charismatici din formularea lui Weber pot include si figuri politice alaturi de cele religioase - de exemplu, revolutionarul chinez Mao Zedong, dar si Iisus si Mahomed). Liderii miscarilor religioase sunt, de regula, critici ai religiei traditionale si cauta sa proclame un nou mesaj. In anii de inceput, miscarile religioase sunt fluide; nu au un sistem de autoritate organizat. Membrii lor sunt, de obicei, in contact direct cu liderul charismatic si impreuna cu acesta raspandesc noile invataturi.

Cea de-a doua etapa in dezvoltare survine dupa moartea liderului. Arareori se ridica din randul maselor un nou lider charismatic, asa ca aceasta etapa este decisiva. Miscarea se confrunta in aceasta situatie cu ceea ce Weber denumea "rutinizarea charismei". Pentru a supravietui, ea trebuie sa creeze reguli si proceduri formalizate, din moment ce nu mai depinde de rolul central al liderului in organizarea adeptilor. Multe miscari intra in declin cand liderii lor mor sau isi pierd influenta. O miscare care supravietuieste si capata un caracter permanent devine o biserica. Cu alte cuvinte, ea devine o organizatie formala de credinciosi cu un sistem stabilit de autoritate, precum si simboluri si ritualuri oficializate. Biserica poate sa devina ulterior, la un moment dat, originea altor miscari care pun sub semnul intrebarii invataturile sale si fie se situeaza in opozitie, fie se rup total de aceasta.

Noile miscari religioase

In ciuda faptului ca bisericile traditionale au suferit o scadere a membrilor in ultimele decenii; vedem mai jos, in figurile 14.3 si 14.4 (p. 563), ca s-au dezvoltat alte forme de activitate religioasa. Sociologii folosesc expresia noi miscari religioase pentru a se referi in mod colectiv la gama larga de grupari religioase si spirituale, culte si secte aparute in tarile occidentale, inclusiv Marea Britanie, alaturi de principalele religii. Noile miscari religioase cuprind o diversitate enorma de grupuri, de la cele spirituale si de autoajutorare in cadrul Miscarii New Age*, pana la sectele exclusiviste precum Hare Krishna (Societatea Internationala pentru Stiinta despre Krishna).

Majoritatea noilor miscari religioase deriva din traditiile religioase importante despre care am discutat mai inainte, hinduism, crestinism si buddhism, iar altele au aparut din traditii pana nu demult aproape necunoscute in Occident. Unele noi miscari religioase sunt, in principal, noi creatii ale liderilor charismatici care le conduc activitatile. Astfel este cazul, de exemplu, Bisericii Unificate condusa de Reverendul Sun Myung Moon, considerat de adeptii sai un mesia, si a carui biserica cuprinde 4,5 milioane de membrii. Calitatea de membru in noile miscari religioase consta mai mult din convertire decat din asumarea unei credinte anumite de catre indivizi. Majoritatea lor sunt bine educati si provin din medii ale clasei de mijloc.

Multe dintre noile miscari religioase din Anglia isi au originea in Statele Unite sau in Orient, un numar mic - cum ar fi Societatea Aetherius (intemeiata in 1955) si Fundatia Emin (intemeiata in 1971) - avandu-si sorgintea in Anglia. De la ce de-al doilea razboi mondial incoace, Statele Unite au dovedit o proliferare mult mai mare a miscarilor religioase decat vreodata inainte, inclusiv o serie fara precedent de fuziuni si diviziuni intre confesiuni. Multe au avut o viata scurta, dar cateva au dobandit un numar semnificativ de enoriasi.

Au fost promovate diferite teorii pentru explicarea popularitatii noilor miscari religioase. Unii cercetatori au sustinut ca ele ar trebui privite ca raspuns la procesul de liberalizare si laicizare din cadrul societatii si chiar din cadrul bisericilor traditionale. Oamenii care simt ca religiile traditionale au devenit ritualiste si lipsite de semnificatie spirituala isi pot regasi confortul si un mai mare sentiment al comuniunii in noile miscari religioase mai restranse, mai putin impersonale.

Altii au aratat ca noile miscari religioase sunt un rezultat al schimbarii sociale rapide (Wilson 1982). In masura in care normele sociale traditionale sunt perturbate, oamenii cauta atat explicatii, cat si incurajare. Ascensiunea grupurilor si a sectelor care pun accentul pe spiritualitatea personala, de exemplu, sugereaza ca majoritatea indivizilor simt nevoia de a se reconecta cu propriile lor valori sau credinte in fata instabilitatii si a nesigurantei.

Un factor adiacent poate fi acela ca noile miscari religioase fac apel la oamenii care se simt alienati in societatea ca atare. Unii autori sustin ca abordarile colective, generale a sectelor si cultelor pot oferi adesea suport si un sentiment de apartenenta. De exemplu, tinerii din randul clasei de mijloc nu sunt marginalizati de societate intr-un sens material, dar se pot simti izolati din punct de vedere emotional si spiritual. Calitatea de a membru intr-un cult poate ajuta la depasirea acestui sentiment de instrainare (Wallis 1984).

Noile miscari religioase se pot inscrie in trei categorii mai largi: miscari de afirmare in lume, de respingere a lumii si de acomodare in lume. Fiecare se intemeiaza pe relatia grupului ca atare cu lumea sociala in general.

Miscarile de afirmare in lume

Miscarile de afirmare in lume seamana mai mult cu grupurile de autoajutorare sau de terapie decat cu cele conventional religioase. Sunt miscari carora adesea le lipsesc ritualurile, bisericile si teologiile formale, si care isi indreaota atentia asupra bunastarii spirituale a membrilor lor. Dupa cum le arata si numele, aceste miscari nu resping lumea din afara sau valorile sale. Mai degraba, ele cauta sa intareasca abilitatile adeptilor lor in obtinerea unor performante si succes in aceasta lume prin deblocarea potentialului uman.

Biserica de Scientologie este unul dintre exemplele unui astfel de grup. Intemeiata de L. Ron Hubbard, ea s-a dezvoltat din locul sau initial de intemeiere - California - pentru a include un numar mare de membri din intreaga lume. Scientologii cred ca suntem fiinte spirituale, dar ca ne-am neglijat aceasta natura. Prin instruire, proces prin care putem constientiza capacitatile spirituale reale ale fiecaruia dintre noi, putem redobandi puterile supranaturale uitate, ne putem curata mintile si putem sa dezvaluim potentialul deplin al fiecaruia.

Multe dintre orientarile asa-numitei miscari a Noii Ere intra in categoria miscarilor de afirmare in lume. Aceasta miscare a aparut din contracultura anilor '60 si '70, si cuprinde un spectru larg de credinte, practici si moduri de viata. Invataturile pagane (celte, druide, ale bastinasilor americani si altele), samanismul, formele de misticism asiatic, ritualurile Wiccan si meditatia Zen sunt numai cateva dintre activitatile considerate "New Age".

La o prima vedere, misticismul miscarilor New Age pare sa fie in contrast izbitor cu societatile moderne in care sunt favorizate. Adeptii acestor miscari cauta si dezvolta modalitati de viata alternative pentru a face fata provocarilor modernitatii. Totusi, activitatile acestui tip de miscare nu trebuie interpretate doar ca separare radicala cu prezentul, ci si ca parte a unei traiectorii culturale mai largi care exemplifica aspecte ale culturii curente. In societatile moderne de astazi, indivizii detin grade diferite de autonomie si de libertate pe baza carora isi pot trasa propriile lor vieti. In acest sens, scopurile miscarii New Age coincid indeaproape cu epoca moderna: oamenii sunt incurajati sa treaca dincolo de valorile si asteptarile traditionale si sa-si traiasca vietile in mod activ si reflexiv.

Miscarile de respingere a lumii

Opuse gruparilor de dinainte, aceste miscari sunt extrem de critice la adresa lumii exterioare. Ele solicita adesea schimbari semnificative in stilurile de viata din partea adeptilor lor - membrii pot trai in asceza, isi pot schimba imbracamintea sau coafura, sau pot urma o anumita dieta. Miscarile de respingere a lumii sunt adesea exclusiviste, spre deosebire de primele, care tind sa fie incluzive prin natura lor. Unele miscari de respingere a lumii manifesta caracteristicile unor institutii totale, in care membrii isi pot subsuma identitatile proprii celei a grupului, pot adera la coduri etice sau la reguli stricte si se pot retrage din activitatea efectuata in lumea din afara.

Majoritatea miscarilor de respingere a lumii solicita mult mai mult proprii membri, in termeni de timp si angajare, decat celelalte religii traditionale. Se pare ca unele grupuri folosesc tehnica "bombardarii cu iubire" pentru a dobandi aderarea totala a indivizilor. Un potential convertit este coplesit de atentie si de manifestari constante de afectiune spontana, pana ce acesta sau aceasta este atrasa emotional in grup. De fapt, unele dintre miscarile mai noi au si fost acuzate ca spala creierele adeptilor lor - cautand sa le controleze mintile astfel incat acestia sa nu mai poata lua singuri decizii.

Majoritatea cultelor si a sectelor care resping lumea au intrat sub o atentie minutioasa a autoritatilor statale, a mijloacelor media si a publicului. Unele cazuri extreme de astfel de culte au primit o atentie deosebita. De exemplu, grupul japonez Aum Shinrikyo a eliberat gaz sarin mortal in reteaua de metrou din Tokio, in 1995, vatamand mii de calatori si ucigand douasprezece persoane. (Pentru faptul ca a ordonat atacurile, conducatorul cultului, Shoko Asahara a primit pedeapsa cu moartea din partea tribunalului japonez, in februarie 2004). Cultul Ramura Davidiana din Statele Unite (discutata mai sus, p. 547) a atras si el in mod deosebit atentia mijloacelor media atunci cand a devenit implicat intr-o confruntare fatala cu autoritatile SUA in 1993, dupa acuzatiile de abuz asupra copiilor si de detinere de armament.

Miscarile de acomodare in lume

Cel de-al treilea tip de miscari religioase noi este unul care seamana cu religiile traditionale. El tinde sa puna accentul pe importanta vietii religioase innascute asupra preocuparilor mai lumesti. Membrii unor astfel de grupuri cauta sa reclame puritatea spirituala despre care cred ca a fost pierduta in asezamintele religioase traditionale. Acolo unde adeptii miscarilor de tip respingere a lumii sau afirmare in lume isi modifica adesea stilurile lor de viata in concordanta cu activitatea lor religioasa, multi adepti ai miscarilor de acomodare in lume traiesc si isi indeplinesc menirea zilnica, apeland la mici schimbari vizibile. Un exemplu de o astfel de grupare o constituie penticostalismul. Penticostalii cred ca Duhul Sfant poate fi auzit prin intermediul indivizilor carora li s-a dat harul "de a vorbi la fel".