Notiunea de bunuri proprii si bunuri comune

Familia este intemeiata pe casatoria liber consimtita, la baza careia se afla increderea si dragostea reciproca dintre soti, deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie si unitatea dintre interesele personale si cele colective. Constituind o uniune liber consimtita intre un barbat si o femeie, casatoria are ca scop intemeierea unei familii. De aceea, nasterea, dezvoltarea si consolidarea raporturilor de familie constituie continutul casatoriei, motivul determinant si necesar al incheierii acesteia.

Casatoria da nastere intre soti la raporturi personal nepatrimoniale si la raporturi patrimoniale. Raporturile personal nepatrimoniale alcatuiesc principalul continut al relatiilor ce se nasc intre soti in timpul casatoriei. Aceste raporturi au un caracter hotarator nu numai in stabilirea naturii juridice si a caracterelor pe care le infatiseaza casatoria, dar determina si subordoneaza raporturile patrimoniale ce se nasc intre soti in timpul casatoriei. Astfel, raporturile patrimoniale sunt subordonate finalitatii raporturilor personale nepatrimoniale si implinirii principalelor sarcini ale casatoriei.

Printre raporturile patrimoniale la care casatoria celor doi soti da nastere, raporturile cu privire la bunurile comune ale sotilor ocupa un loc primordial.

Raporturile patrimoniale cu privire la bunurile comune desemnate in literatura de specialitate si practica judecatoreasca prin termenul "comunitatea de bunuri a sotilor" sunt rezultatul direct si nemijlocit al casatoriei. Intr-adevar, comunitatea de bunuri a sotilor ia fiinta odata cu incheierea casatoriei si se sfarseste pe data incetarii casatoriei prin moartea sau declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, ori la desfacerea casatoriei prin divort.

Drepturile sotilor asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei sunt diferite prin natura lor juridica. Din comunitatea de bunuri a sotilor poate face parte nu numai dreptul de proprietate, ci toate drepturile de natura patrimoniala recunoscute de lege persoanelor fizice, adica toate drepturile reale principale si accesorii, precum si drepturile de creanta, dar si obligatiile.

Dreptul de proprietate comuna in devalmasie al sotilor este principalul drept de natura patrimoniala ce intra in alcatuirea comunitatii de bunuri, constituind, impreuna cu celelalte drepturi de natura patrimoniala, baza materiala a familiei si casatoriei. Atat dreptul de proprietate, cat si celelalte drepturi patrimoniale ce alcatuiesc comunitatea de bunuri, sunt afectate satisfacerii nevoilor comune ale casniciei celor doi soti.

Asadar, comunitatea de bunuri trebuie privita ca o universalitate juridica, in sensul ca aceasta poarta asupra totalitatii drepturilor si obligatiilor, totalitatea drepturilor costituind activul, iar cea a obligatiilor formand pasivul patrimoniului comunitar al sotilor.

In literatura de specialitate, autorii care s-au ocupat de aceasta problema, cu unele exceptii1, au admis ca au calitatea de bunuri comune nu numai bunurile corporale, adica drepturile, indiferent daca acestea sunt reale sau de creanta. Referindu-se la aceasta, M. Iliescu arata ca sunt bunuri si, prin urmare pot deveni comune sotilor nu numai bunurile corporale, dar si cale necorporale, adica drepturile , iar in privinta drepturilor, atat dreptul de proprietate sau celelalte drepturi, cat si cale de creanta.

Si in practica, in perioada imediat urmatoare adoptarii Codului Familiei, instantele noastre judecatoresti au consacrat aceasta ultima parere exprimata in literatura de specialitate, facand precizarea, in hotararile pe care le-au luat, ca in continutul comunitatii de bunuri intra atat drepturi cat si obligatii.

Codul Familiei 3dispune ca bunurile dobandite in timpul

casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor, iar art. 31 determina limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecarui sot. In temeiul acestor dispozitii legale, un bun este comun daca este dobandit de oricare dintre soti in timpul casatoriei si daca nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le considera proprii.

Bunurile dobandite de oricare dintre soti sunt considerate comune, in conditiile aratate, deoarece legea presupune ca ambii soti au avut o contributie la aceasta dobandire. Contributia poate fi directa, constand in munca sau mijloacele ambilor soti, ori indirecta, prin economisirea unor mijloace comune, ca in cazul muncii depuse de femeie in gospodarie si pentru cresterea copiilor. Comunitatea de bunuri este un efect legal al casatoriei, deci bunul dobandit de oricare dintre soti, in conditiile precizate, este comun, chiar daca numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobandire. Prin urmare, contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune este presupusa de lege. Nu este insa vorba de o prezumtie cu caracter irefragabil, impotriva careia nici o dovada nu este primita[3], ci numai de o prezumtie legala, care scuteste de orice proba partile interesate sa o invoce.Textul codului subliniaza tocmai acest element structural al notiunii de prezumtie "calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita". Scutirea de dovada, prin instituirea prezumtiei, constituie o facultate recunoscuta celor interesati si care, ca atare nu inlatura dreptul sotului de a cere pe cale judecatoreasca sa se constate ca un bun nu este un bun propriu al celuilalt sot, formuland in acest scop o actiune in constatare in conditiile Codului de Procedura Civila. Ulterior insa dreptul la actiunea in constatarea calitatii de bun comun a fost recunoscut sotilor, cu caracter de generalitate, fara a se cere implinirea vreunei conditii prin decizia Tribunalului Suprem : "Oricare dintre soti

poate sa ceara si sa obtina constatarea ca unul sau mai multe bunuri dobandite in

timpul casatoriei sunt bunuri comune si nu proprii ale celuilalt sot.

Astfel, pentru aplicarea prezumtiei de comunitate este suficient ca cel

care o invoca sa dovedeasca intrunirea conditiilor legale specificate mai sus si anume existenta casatoriei si faptul ca dreptul asupra lucrului apartine unuia dintre soti. Este solutia in genere admisa in literatura noastra juridica, cu toate ca, din formularea textului, rezulta necesitatea ca bunul sa fi fost dobandit "in timpul casatoriei".

In sensul legislatiei in vigoare notiunea de "a dobandi" inseamna a deveni titularul unui drept real sau de creanta prin intermediul unor acte sau fapte juridice, ori in puterea legii.

In cazul drepturilor reale, bunul devine comun fie ca a fost dobandit printr-un mod de dobandire originar (uzucapiunea, accesiunea, dobandirea fructelor de posesorul de buna credinta), fie printr-un mod de dobandire derivat (contractul, traditia, succesiunea testamentara - in conditiile Codul Familiei[7] - hotararile judecatoresti constitutive de drepturi).

Bunurile devin comune, fara a deosebi modurile de dobandire, cu exceptia bunurilor dobandite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai daca dispunatorul a prevazut in mod expres sau tacit (insa neindoielnic) ca vor fi comune. Astfel, tinand seama ca in cuprinsul sau Codul familiei nu aduce nici o limitare, asa cum o face art. 30 Codul Familiei in privinta bunurilor proprii, trebuie spus ca vor putea face parte din comunitate orice bunuri care se afla in circuitul civil si care totodata pot apartine persoanelor fizice cu titlul de proprietate sau alt drept patrimonial.

Bunul devine comun, fara a deosebi daca in actul de achizitie au fost trecuti ambii soti sau numai unul dintre ei. Totodata, bunul devine comun daca a fost dobandit prin munca ambilor soti sau numai prin munca unuia dintre acestia. De asemenea sunt bunuri comune si bunurile dobandite cu venitul din munca al unuia dintre soti si cele dobandite cu imprumutul facut de unul din soti, precum si fructele provenite de la bunurile comune. In ceea ce priveste bunul cumparat de unul din soti, acesta devine comun chiar cand celalalt sot lucreaza ca mandatar al tertului vanzator si semneaza actul de vanzare - cumparare in aceasta calitate.

In cazul in care in actul de dobandire a unui imobil, incheiat in timpul casatoriei, figureaza ambii soti si actul a fost transcris in cartea funciara cu indicarea partii cuvenite fiecaruia dintre soti, respectivul imobil este bun comun si nu proprietate pe cote parti. Bunul devine comun si in cazul in care actul de dobandire este transcris sau inscris numai pe numele unui sot, daca dobandirea a avut loc pe timpul casatoriei.

Pentru a deveni comune, bunurile trebuie dobandite "in timpul casatoriei" ceea ce inseamna ca dobanditorul are calitatea de sot. Astfel, calitatea dobanditorului este o conditie pentru ca bunul sa devina comun. In consecinta, sunt comune atat bunurile dobandite separat de unul dintre soti, cat si cele dobandite de soti impreuna, iar bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei si cele dobandite dupa data incetarii sau desfacerii acesteia nu sunt comune. Astfel, in cazul in care casatoria inceteaza prin decesul unuia dintre soti, fizic constatate, bunurile dobandite de sotul supravietuitor vor fi proprii, deoarece nu sunt dobandite in timpul casatoriei. Pe de alta parte, in cazul in care casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti, declarata judecatoreste, bunurile dobandite pana la data fixata prin hotarare ca fiind acea a mortii vor fi comune, iar cele dobandite dupa aceasta data vor fi proprii. Daca data mortii, stabilita prin hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, este apoi rectificata, bunul este comun daca este dobandit pana la noua data a mortii, care, dupa caz, poate fi anterioara sau posterioara fata de prima.

In cazul in care cel declarat mort este in realitate in viata si obtine anularea hotararii declarative de moarte, comunitatea de bunuri nu a incetat sa existe, desi aparent casatoria a incetat de la data fixata prin hotararea declarativa ca fiind acea a mortii. Bunurile dobandite dupa data astfel stabilita a mortii sunt comune, deoarece data dobandirii se afla in timpul casatoriei.

O situatie noua apare in cazul in care cel declarat mort se reintoarce si intre timp fostul sot s-a recasatorit. In acest caz comunitatea de bunuri, ca rezultat al primei casatorii, exista pana in momentul incheierii noii casatorii. Aceasta solutie presupune insa ca sotii din noua casatorie au fost de buna credinta la incheierea ei. In caz contrar, daca sotii au fost de rea credinta, noua casatorie este lovita de nulitate, deoarece a fost incheiata in frauda legii. In consecinta, comunitatea de bunuri ca efect a primei casatorii nu a incetat sa aiba fiinta, iar pentru noua casatorie nu se poate vorbi de comunitate de bunuri.

Cand casatoria se desface, in mod exceptional, prin divort, bunurile sunt comune daca sunt dobandite pana la data cand hotararea de divort ramane definitiva, deoarece casatoria se considera desfacuta de la aceasta data[9]. Daca s-au dobandit bunuri in intervalul dintre data pronuntarii hotararii si data ramanerii ei definitive, acestea sunt comune. S-a decis ca dispozitiile nu sunt aplicabile in cazul in care bunul a fost dobandit numai de unul dintre soti dupa desfacerea casatoriei, insa cu banii proveniti de la celalalt sot. In acest caz, bunul dobandit constituie bun propriu al sotului care l-a achizitionat, celalalt sot neavand decat un drept de creanta pentru suma remisa in timpul casatoriei.

Totodata, daca in timpul procesului de divort unul dintre soti a decedat, instanta va inchide dosarul, casatoria incetand prin deces[11]. In acest sens s-a pronuntat Tribunalul Suprem si Tribunalul judetului Botosani . Cand unul dintre soti a decedat dupa pronuntarea deciziei de divort, dar pana la data introducerii recursului de catre celalalt sot impotriva acelei sentinte, casatoria a incetat prin decesul sotului, deci nu s-a desfacut prin divort.

Astfel, se poate concluziona ca in toate aceste situatii referitoare la procedura divortului, bunurile dobandite dupa pronuntarea hotararii de divort dar pana la data decesului unuia dintre soti, sunt bunuri comune, fiind dobindite in timpul casatoriei.

O ultima situatie referitoare la casatorie si efectele ei o reprezinta situatia in care aceasta inceteaza prin nulitate sau anulare. In acest caz casatoria este desfiintata cu efect retroactiv, astfel ca sotii se considera ca nu au fost casatoriti intre ei, de aceea ei nu pot avea nici bunuri comune. Un caz particular il reprezinta situatia casatoriei putative. Daca ambii soti au fost de buna credinta la incheierea casatoriei, atunci comunitatea de bunuri a existat, deoarece bunurile au fost dobandite in timpul casatoriei, iar daca numai unul dintre soti a fost de buna credinta, atunci numai acesta beneficiaza de comunitatea de bunuri.

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

In sistemul dreptului nostru devin comune si bunurile dobandite in perioada de timp in care sotii sunt despartiti in fapt. Traiul separat al sotilor are insa importanta pentru determinarea intinderii partii ce se cuvine. Bunul este comun, dar aceasta imprejurare trebuie avuta in vedere la stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, in sensul ca unele dintre bunuri s-au achizitionat fara aportul unuia dintre soti. In cazul bunurilor cumparate in rate, valoarea acestora, platite dupa separatia in fapt de catre unul dintre soti, nu constituie bun propriu, ci mareste contributia la dobandirea totalitatii bunurilor comune; se considera a fi bun comun si cel dobandit dupa despartirea in fapt, din veniturile unuia dintre soti.

Pentru concubini, regimul comunitatii de bunuri nu se aplica, deoarece concubinajul este in afara de lege, iar statul ocroteste numai casatoria. Ca atare, in raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozitiile din dreptul comun ce reglementeaza proprietatea pe cote parti, in masura in care este dovedita existenta unei astfel de proprietati. Contributia acestora la dobandirea bunurilor in timpul convietuirii este o chestiune de fapt si poate fi lamurita pe baza probelor ce se administreaza. Totodata, dovada proprietatii indivize trebuie facuta in raport de fiecare bun si nu in raport de totalitatea bunurilor.

O ultima problema referitoare la bunurile sotilor si care influenteaza regimul juridic al acestora, o constituie aplicarea in timp a dispozitiilor Codului Familiei. Astfel se nasc doua situatii, si anume: daca, dupa dupa punerea in aplicare a Codului Familiei (1 februarie 1954) au fost incheiate casatoriile respective si, daca inainte de punerea in aplicare a Codului Familiei au fost incheiate casatorii.

Daca in primul caz (casatoriile incheiate dupa punerea in aplicare a Codului Familiei) nu sunt probleme, regimul juridic al bunurilor sotilor fiind cel stabilit de Codul Familiei si astfel bunurile vor fi comune in conditiile aratate, in cel de al doilea caz (casatoriile incheiate inainte de punerea in aplicare a Codului Familiei) se deosebesc situatiile dupa cum aceste casatorii au fost in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, ori au incetat sa existe inainte de aceasta data.

In prima situatie sotii sunt supusi, in privinta relatiilor patrimoniale, de la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, dispozitiilor acestuia indiferent care a fost regimul lor matrimonial, legal sau conventional[14]. Drept consecinta, prin dispozitiile tranzitorii ale Decretului nr. 32 din 1954, au fost abrogate in mod expres ,de titlul IV , intitulat "Despre contractul de casatorie si despre drepturile respective ale sotilor" privind conventiile matrimoniale, regimul dotal si societatea de achizitii. Astfel, in acelasi Decret se prevede : "bunurile ce sotii au la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, devin comune sau proprii, potrivit dispozitiilor acestui Cod".

Pentru a fi respectate drepturile tertilor, legislatia in vigoare[18] prevede: "calitatea de bun comun, dobandita in temeiul dispozitiilor de mai sus , nu poate fi opusa celor de al treilea care, la data intrarii in vigoare a Codului Familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun". Aceasta inseamna ca, in ipoteza in care sotul pe numele caruia figura un imobil, constituise, anterior datei de 1 februarie 1954, in favoarea unui tert cu drept de uz, abitatie, uzufruct, servitute, superficie sau ipoteca, celalalt sot nu va putea sa opuna tertului calitatea de bun comun, derivand din aplicarea textului mentionat mai inainte si, in consecinta, nu va putea sa se prevaleze de dispozitiile legii care interzic instrainarea sau grevarea unui imobil, bun comun, de catre un sot fara consimtamantul expres al celuilalt sot: "Oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot".

In cea de a doua situatie, anume casatoriile incheiate si desfacute inainte de punerea in aplicare a Codului Familiei, relatiile patrimoniale dintre soti nu sunt supuse prevederilor acestui cod, ci regimului legal al separatiei de bunuri. Cu toate acestea, chiar in perioada anterioara Codului Familiei, practica judiciara, in virtutea principiului egalitatii dintre barbat si femeie[21] si sub influenta principiilor de echitate, a recunoscut dreptul ambilor soti asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Astfel, femeia, fara a se putea prevala de prezumtia de comunitate, ca in sistemul Codului Familiei, avea posibilitatea sa faca proba contributiei ei efective la dobandirea bunurilor respective.

Codul Familiei determina[22] categoriile de bunuri proprii ale sotilor, adica acele bunuri ce apartin sau pot apartine virtual fiecaruia dintre soti in exclusivitate. Aceasta enumerare este limitativa de stricta interpretare. Potrivit lui T.R.Popescu se disting bunuri proprii in raport cu data dobandirii lor , bunuri proprii in considerarea dobanditorului bunuri proprii prin afectatiunea lor si bunuri proprii prin subrogatie reala . Existenta celor doua categorii de

bunuri - comune si proprii - nu inseamna ca intre acestea nu exista un circuit, in cazurile prevazute de lege. Astfel,o prima categorie de bunuri proprii sunt,conform legislatiei in vigoare[28]: "bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei,,.

Plecand de la faptul ca legislatia in vigoare prevede[29] ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt comune, se poate concluziona ca bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei sunt bunuri proprii, deoarece acestea nu mai reprezinta rezultatul efortului comun al ambilor soti. Din acelasi considerent sunt bunuri proprii si cele dobandite dupa incetarea sau desfacerea casatoriei, desi legea nu le mentioneaza . La fel, bunul dobandit impreuna de fostii soti, deci dupa casatorie, este bun propriu, acestia fiind coproprietari asupra lui.

O a doua categorie de bunuri proprii sunt bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune[31].In ceea ce priveste aceste bunuri, ele devin proprii, desi sunt dobandite in timpul casatoriei, datorita caracterului personal al dobandirii lor.

Astfel, bunurile proparii ce pot fi dobandite de catre soti in timpul casatoriei sunt cele obtinute separat[32], de catre fiecare dintre ei pe cale de succesiune legala ("bunurile dobandite prin mostenire"), succesiune testamentara ("bunurile dobandite prin legat"), sau donatie intre vii ("bunuri dobandite prin donatie").

In privinta darurilor de nunta, s-a decis ca acestea urmeaza a se considera bunuri comune ale sotilor, deoarece sunt bunuri dobandite in timpul casatoriei, si anume la serbarea nuntii, adica dupa incheierea casatoriei, iar scopul lor este sa formeze inceputul patrimoniului comun[33].Darurile de nunta facute de parintii unuia dintre soti sunt bunuri comune. Fiind liberalitati, darurile de nunta sunt bunuri comune nu numai daca sunt dobandite in timpul casatoriei, ci si pentru motivul ca se presupune intentia dispunatorului ca ele sa devina comune. Se considera ca daca darurile de nunta sunt obisnuite, ele sunt bunuri comune, dar daca ele constau in sume mari de bani sau alte bunuri de valoare, donate de parinti, fara precizarea expresa ca darurile se fac ambilor soti, atunci bunurile vor fi proprii, neputandu-se presupune vointa donatorilor de a gratifica pe ambii soti numai din imprejurarea momentului cand donatia s-a facut.

Astfel, rezulta ca practica judecatoreasca este in sensul ca darurile de nunta, facute de parintii unuia dintre soti, care sunt donatii, devin bunuri comune, in timp ce donatiile facute tot de parintii unuia dintre soti, dar in timpul casatoriei, si nu cu ocazia serbarii nuntii, sunt bunuri proprii ale sotului gratificat, daca nu s-a prevazut in mod expres ca devin bunuri comune. In consecinta, in raport de momentul donatiei, la serbarea nuntii sau ulterior, bunul se considera ca fiind comun ori propriu. In sensul legii[34], ar urma ca darurile de nunta facute de parinti sa fie bunuri comune, daca sunt facute ambilor soti, ori unuia dintre ei, dar in acest din urma caz cu mentiunea expresa ca devin bunuri comune. Valoarea mare a darurilor de nunta facute ambilor soti poate fi luata in considerare pentru a deduce vointa parintilor in sens ca donatia este bun propriu al copilului parintilor donatori, nu bun comun.

Astfel legea prevede[35] ca sunt bunuri proprii "bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti". Astfel, sunt bunuri proprii atat bunurile de uz personal, cat si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti. Conform dreptului comun, bunurile de uz personal sunt cele destinate uzului efectiv al unuia dintre soti, fizic sau intelectual. Referitor la aceste obiecte ce sunt destinate uzului personal, cum ar fi spre exemplu imbracamintea, echipamentul sportiv etc., este indiferenta data dobandirii lor, inainte sau in timpul casatoriei, precum tot indiferenta este, in principiu, si sursa dobandirii (daca provin din mijloacele proprii ale celuilalt sot sau din mijloacele comune ale sotilor).

In ceea ce priveste obiectele de lux destinate uzului personal si exclusival unuia dintre soti, daca acestea sunt bunuri proprii ale sale sau trebuie considerate ca bunuri comune ale sotilor, solutia aprecierii este subiectiva, in functie de valoarea obiectului de lux raportata la starea materiala a sotilor.

Tot in cuprinsul Codului Familiei se prevede ca sunt bunuri proprii cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti. In acest caz, bunul este propriu daca a fost dobandit de catre un sot si daca este destinat exercitarii profesiei de catre sotul dobanditor al bunului. Astfel, bunul este propriu daca este afectat exercitarii unei indeletniciri cu titlu profesional, nu unei activitati vremelnice si intamplatoare. Totodata, bunurile destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti sunt proprii, indiferent daca sunt dobandite cu mijloace bunuri proprii ale sotului dobanditor sau cu mijloace bunuri comune.

In situatia in care un sot exercita mai multe profesii, bunurile destinate exercitarii fiecareia dintre ele sunt proprii, iar in cazul exercitarii succesive a mai multor profesii, bunurile care au servit la exercitarea oricareia dintre acestea raman proprii, fara a deosebi daca parasirea profesiei anterioare este sau nu definitiva.

Codul Familiei spune[37] ca sunt bunuri proprii si "bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri". Conform dreptului comun, premiile si recompensele sunt bunuri proprii prin natura lor, deoarece constituie rezultatul unui efort propriu al sotului astfel distins in procesul muncii. Ele se deosebesc de asa numitele premii "din cadrul sistemului premial de retribuire, care fac parte din retributie", sub forma de retributie suplimentara .

In ceea ce priveste manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri, acestea sunt bunuri proprii deoarece in ele se materializeaza creatia intelectuala a unuia dintre soti.

Ca si in cazul bunurilor de uz profesional comun, in cazul in care creatia intelectuala ar fi comuna ambilor soti, acestia vor stapani bunurile sub forma comuna a coproprietatii, deci ca bunuri proprii, si nu sub cea a codevalmasiei. Remuneratia pentru opere de creatie intelectuala nu constituie bun propriu,ci comun .

O alta categorie de bunuri proprii sunt, conform Codului Familiei[40]"indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei".

Indemnitatea de asigurare, care presupune existenta unui contract de asigurare privitor la persoane, iar nu privitor la bunuri, in care unul dintre soti este beneficiarul asigurarii, constituie bun propriu, chiar daca primele de asigurare nu au fost platite de acest sot. Trebuie precizat ca este vorba de indemnitatea de asigurare pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, iar nu pentru pagube aduse bunurilor. Indemnitatea este bun propriu si in cazul unei asigurari ce opereaza prin efectul legii, cum este impotriva riscurilor unui transport de persoane pe cale ferata sau cu avionul.

Despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, ca urmare a faptei ilicite a altei persoane, constituie, de asemenea, bun propriu. Literatura juridica si practica judiciara considera, mai recent, ca, in anumite conditii circumstantiate, prejudiciul fara caracter patrimonial da dreptul la despagubiri banesti[41]. Totodata, sunt bunuri proprii nu numai sumele incasate ci si creantele in indemnitate si in despagubire .

O ultima categorie de bunuri proprii o reprezinta "valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare"[43] In acest caz bunul devine propriu in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal care are scopul de a evita confuzia intre grupa bunurilor comune si aceea a bunurilor proprii apartinand fiecaruia dintre soti. Astfel, in baza prevederilor aratate mai sus devin proprii bunurile dobandite, in schimbul unui bun propriu pretul vanzarii unui bunpropriu, creanta pretului de vanzare a unui bun propriu, indemnitatea de asigurare pentru prejudiciul adus unui bun propriu, despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu. Totodata, trebuie precizat faptul ca subrogatia reala este expres reglementata de lege pentru bunurile proprii.

O alta problema referitoare la bunuri o reprezinta dovada acestora ca fiind proprii sau comune. Tinand seama ca in majoritatea cazurilor bunurile sunt dobandite in timpul casatoriei, prin contributia ambilor soti, Codul Familiei introduce prezumtia relativa de comunitate "calitatea de bun comun nu trebuie dovedita"[44].

Calitatea de bun propriu trebuie insa dovedita. Dovada bunurilor proprii in raporturile dintre soti poate fi realizata cu orice mijloace de proba, fie ca aceasta calitate se sprijina pe un fapt material, fie ca rezulta dintr-un act juridic, exceptand cazul actelor juridice solemne.

Dovada bunurilor proprii in raporturile dintre soti si terte persoane se face de toti cei interesati, prin orice mijloace de proba "chiar si fata de cel de al treilea"[45], pentru casatoriile incheiate inainte de punerea in aplicare a Codului Familiei, respectiv 01.01.1954, iar pe de alta parte dovada se face in conditiile dreptului comun probatoriu , pentru casatoriile incheiate dupa data intrarii in vigoare a Codului Familiei.