METODE DE MODIFICARE A COMPORTAMENTULUI COPILULUI

Cum sa ma comport cu copilul meu ca sa ma asculte? "Bataia e rupta din rai?' "Vorba dulce mult aduce?' Ce aduce? Cand aduce? Copilul meu este foarte incapatanat. Ce sa ma fac cu el?

Exista multe intrebari care framanta mintea adultilor implicati in educatia copiilor. Toti am vrea sa gasim solutia magica prin care sa obtinem rezultatele dorite. Adevarul este ca educarea unui copil reprezinta o munca foarte dificila, mai ales prin faptul ca rezultatele se culeg mult mai tarziu, iar pentru a obtine performante in acest domeniu trebuie sa fii tot timpul ,,pe faza', sa raspunzi de fiecare data in mod adecvat situatiilor inedite care apar.

Este deosebit de dificil sa observi si sa apreciezi intotdeauna, in mod adecvat realizarile copilului tau (asa cum vom vedea in exemplele care urmeaza), precum si sa iei o atitudine potrivita atunci cand situatia o cere; dar e bine ca, cel putin, sa fim constienti de consecintele comportamentelor noastre si sa ne straduim sa evitam unele greseli. Chiar daca toti avem la nivelul simtului comun notiuni ca "recompensa' sau "pedeapsa', putini suntem constienti de faptul ca frecvent am fost influentati de aceste metode pe parcursul vietii noastre. Majoritatea celor care le folosesc o fac din instinct, pentru ca asa considera "ca e normal'. De aceea va propunem ca, in subcapitolul care urmeaza, sa analizam cateva dintre metodele de baza prin care se amelioreaza sau prin care am modificat fara sa ne dam seama, comportamentul copiilor nostri.

1. INTARIREA POZITIVA (RECOMPENSA)

Sfarsitul clasei I. Mama elevului Ionica isi dojeneste sotul fiindca acesta nu si-a recompensat copilul cu ocazia absolvirii clasei I, la fel cum o fac ceilalti parintii. Tatal isi insuseste critica si isi duce fiul la o inghetata.

Sfarsitul facultatii. Scena se repeta: mama isi dojeneste sotul, sugerandu-i sa-si invite fiul la o bere. Tatal se conformeaza, insa Ionica ii raspunde:

- Dar bine tata, tu nu stii ca berea nu merge dupa inghetata?

Cat de frecvent ar trebui recompensati copiii? De ce e indicata folosirea recompensei? Ce tipuri de recompense pot fi folosite?

1.1. Ce este recompensa?

Intarirea pozitiva (recompensa) este un eveniment placut care, daca este prezentat imediat dupa aparitia unui comportament, cauzeaza o crestere a frecventei comportamentului respectiv. Cu alte cuvinte, daca intr-o anumita situatie cineva se comporta adecvat si e imediat recompensat, atunci creste probabilitatea ca acel comportament sa se repete (Martin G., Pear J., 1996).

Exemple:

Situatie: Mama spala vasele in bucatarie. Fiica ei de 6 ani vine si se joaca cu fratiorul mai mic.

Atitudinea parintelui: Mama se opreste putin din activitate si se joaca cu amandoi pentru o scurta perioada (recompenseaza initiativa fetitei).

Consecinta pe termen lung: Creste probabilitatea ca fetita sa se joace cu fratiorul ei si in alte situatii.

Situatie: Tatal si fiul fac cumparaturi intr-o dupa-amiaza torida. Baiatul, obosit, isi insoteste tatal in liniste si fara sa se planga (in mod surprinzator).

Atitudinea parintelui: Tatal remarca curajul copilului si ii propune sa faca o pauza de inghetata (recompenseaza comportamentul acestuia).

Consecinta pe termen lung: in viitor, va creste probabilitatea ca acel copil sa-si insoteasca tatal la treburile casei in liniste si fara sa se planga.

Situatie: Andreea isi face temele pentru acasa.

Atitudinea parintelui: Mama remarca situatia si o lauda, ii zambeste sau o mangaie incurajator pe cap.

Consecinta pe termen lung: Cresc sansele ca Andreea sa isi faca temele in viitor cu mai mult interes.

1.2. Ce tipuri de recompense e bine sa folosim?

Cate tipuri de recompense pot fi folosite? Care sunt mai eficiente? Exista recompense universal valabile?

Exista stimuli care reprezinta intariri pozitive pentru aproape orice persoana (alimentele preferate), la fel cum exista stimuli care sunt semnificativi doar pentru unele (unii copii prefera anumite programe T. V., altii, sa se joace cu prietenii sau cu o jucarie care le place mai mult etc).

De aceea, trebuie acordata o mare atentie copilului pentru a afla ce reprezinta pentru el o recompensa semnificativa {de exemplu. in general, copiilor le plac dulciurile). Dar nu tuturor copiilor le plac la fel de mult dulciurile! Prin urmare, semnificatia unei recompense variaza de la individ la individ.

In functie de natura lor, recompensele pot fi:

a. alimente - bomboane, prajituri, fructe, sucuri, meniul preferat, existenta desertului la masa etc;

b. distinctii - jetoane, stelute, puncte rosii, diplome etc;

c. posesiuni temporare ale unor obiecte (" imprumuturi') - posibilitatea de a imbraca o rochie pentru ocazii speciale, de a sta pe scaunul cuiva, de a avea o camera privata etc.

d. activitati stimulatoare - excursii jocuri, vizionarea unor programe T. V., sau a unor filme la cinema, citirea cartii preferate etc.

e. recompense sociale - imbratisari afectuoase, laude, zambete, o simpla privire care sa exprime interesul s.a.m.d.

Din cauza faptului ca frecventa comportamentelor care ar trebui intarite pozitiv este uneori foarte mare, se impun doua precizari:

atunci cand dorim sa formam un comportament, i) recompensam ori de cate ori apare. Ulterior, dupa ce deprinderea este formata, numarul intaririlor poate sa scada {cate o recompensa la a doua, apoi a treia aparitie s.a.m.d.);

e bine sa se foloseasca recompense cat mai vanate, insa cele mai accesibile si mai economice sunt cele sociale. Recompensa sociala constituie si a-1 asculta pe copil atent, cu interes, a-1 lasa sa-si termine ideea (fraza), a mentine contactul vizual cu el, a-1 sustine in initiative, a-i aprecia stradania, ignorand greseala

(" Te-ai straduit sa-lfacipe m mic de mana'), a-i pune intrebari la care sa poata raspunde afirmativ (" Ti-ai dat seama singur ca trebuie sa-ti faci tema?') etc.

1.3. Cum facem sa creasca eficienta recompenselor?

a. Alegerea unui comportament specific

Obisnuim sa spunem: il invat sa fie cuminte sau o invat sa fie ascultatoare. Ce inseamna "safie cuminte ' ? Dar "ascultatoare ' ? Pe cine sa asculte si ce sa asculte?

Daca dorim sa modificam un tip de manifestare a copilului nostru, e necesar sa ne propunem dinainte exact ceea ce dorim sa amelioram (il motivam sa-si faca tema, il invatam sa se adreseze politicos etc). In acest fel este mai usor sa-i oferim intariri pozitive, deoarece vom sti saprecizam ce comportament anume ne-a placut ("Bravo, ai fost harnic azi pentru ca ti-ai facut curatenie in camera!').

b. Deprivarea si satierea

Pentru ca o recompensa sa poata avea o semnificatie mare pentru copil, e necesara uneori o perioada in care acesta sa fie deprivat de obiectul sau de situatia stimulativa (" sa-1 faci sa-ifie dor de '). In general, cu cat e mai lunga in timp deprivarea, cu atat mai eficienta va fi intarirea.

Satierea se refera la pierderea valorii stimulative a recompensei. Dupa ce o recompensa a fost folosita de mai multe ori, copilul va fi saturat de acea intarire. Cu alte cuvinte, daca observam ca ii plac bomboanele, nu inseamna ca il vom recompensa la infinit indopandu-1 cu bomboane, deoarece copilul se va plictisi de aceasta recompensa.

Aici o mare dificultate o intampina parintii care, din exces de zel, ofera copiilor tot ceea ce vor acestia. O data cu trecerea timpului, copilul va fi din ce in ce mai greu de multumit si, prin urmare, numarul recompenselor care sa il tenteze se va diminua.

c. Semnificatia recompensei

Asa cum am precizat anterior, semnificatia recompensei difera de la copil la copil. Prin urmare, un obiect, un gest este definit ca recompensa, doar dupa ce se observa efectul pozitiv avut asupra persoanei vizate.

"l-am tot zis ca-i cumpar o bicicleta daca va invata mai bine, dar el continua sa stea toata ziua pe afara si sa joace fotbal!' zice parintele care nu isi da seama ca o minge de fotbal ar reprezenta o recompensa autentica pentru baiatul sau.

d. Promptitudinea cu care se actioneaza

E bine de stiut ca eficienta recompensei creste cu cat distanta dintre momentul faptei si aplicarea acesteia este mai mica. De aceea, este indicat sa reactionam imediat ce un comportament observat la copilul nostru ne-a atras atentia ('Am observat ca m-ai asteptat in liniste cat timp a trebuit sa probez haina. Haide acum sa-ti cumpar un suc!').

Tot aceasta conditie explica si motivul pentru care recompensarea indepartata in timp nu este suficient de stimulatoare ("Daca maine vei sti la test, la vara te voi trimite in tabara la mare!').

e. Consecventa intaririlor

Intarirea pozitiva e mai eficienta cand se face in mod continuu, consecvent. Daca rasplatim un comportament de cateva ori, iar apoi nu-3 mai apreciem sau il ignoram, eficienta metodei scade.

1.4. Cum apar comportamente: nedorite in urma aplicarii involuntare a intaririi pozitive?

Sa acordam atentie urmatoarei situatii:

Alin, un baiat de 8 ani, se joaca in camera lui. Dupa un timp, se duce in sufragerie si incepe sa manevreze telecomanda televizorului, dand sonorul foarte tare. Mama vine in camera si ii spune " Vad ca te-ai plictisit sa te joci singur. Haide sa mergem impreuna in parc.'

Ce putem spune despre comportamentul mamei? Ce consecinta poate avea? Cum ati fi procedat intr-o situatie similara?

La o prima impresie, mama lui Alin poate fi considerata un parinte model: atenta la nevoile fiului ei, incearca sa isi petreaca o buna parte din timp impreuna cu acesta, insa, daca analizam aceasta situatie luand in considerare ceea ce tocmai am expus anterior, putem spune ca mama lui Alin a recompensat (involuntar) un comportament nedorit care a aparut la copilul sau. Prin urmare, probabilitatea ca Alin sa isi deranjeze parintii si in viitor, atunci cand are nevoie de atentie, va fi mai mare.

Alte exemple:

Situatie: Tatal citeste ziarul. in timp ce copiii se joaca in apropiere. Dintr-o data, unul dintre copii il loveste cu jucaria pe celalalt.

Atitudinea parintelui: Tatal se opreste din citit, se asazapejos si se joaca pentru un timp cu copiii.

Consecinta pe termen lung: Creste probabilitatea ca, in viitor, copilul care a provocat incidentul sa se manifeste violent atunci cand doreste sa atraga atentia cuiva asupra sa.

Situatie: Mama face cumparaturi impreuna cu fiica sa. La un moment dat, fetita incepe sa se smiorcaie " Vreau acasa! Vreau acasa! '.

Atitudinea parintelui: Mama fetei, rusinata de comportamentul acesteia, paraseste magazinul in mare graba.

Consecinta pe termen lung: in viitor, fetita va folosi mai frecvent acest "mijloc de convingere '.

Situatie: Tatal se uita la un meci de fotbal, la televizor. Copiii intra in camera si incep sa se joace, deranjandu-l.

Atitudinea parintelui: Tatal le da niste bani ca sa plece din camera.

Consecinta pe termen lung: In viitor, copiii se vor juca mai des in camera in care se afla televizorul atunci cand tatal lor urmareste meciurile.

In urma prezentarii acestor cazuri, se poate constata ca, prin aplicarea (voita sau, de cele mai multe ori, involuntara) a recompensei, se pot obtine nu doar rezultate pozitive, ci si rezultate negative in ceea ce priveste comportamentul copilului nostru. Astfel, putem singuri sa ne explicam:

- de ce copilul nostru este "un marait';

cum a invatat copilul nostru sa vorbeasca urat;

de ce "ne santajeaza';

cum devin copiii "materialisti' etc.

E bine de tinut minte ca aceste comportamente ale copiilor se invata, nu sunt innascute. Copiii nu sunt "materialisti', ei nu "ne santajeaza'. Se comporta in acest fel pentru ca asa i-am invatat, fara sa ne dam seama.

Prin urmare, e bine de stiut ca, de cele mai multe ori "programarea' comportamentului copilului este la indemana noastra. Fiecare familie urmareste "programul' pe care il alege. Din pacate, insa, "telecomanda' are prea multe butoane si uneori ne incurcam in ele; de aceea, speram ca aceasta lucrare sa va clarifice putin nedumeririle referitoare la problemele care pot aparea.

In final, va oferim doua studii de caz. Concluziile le veti trage singuri.

Situatie: Sotul si sotia se pregatesc pentru culcare. Sotul ridica hainele sotiei care erau cazute pe jos si le asaza in dulap.

Atitudinea sofiei: Ii sopteste un "multumesc' si ii adreseaza un zambet sotului.

Consecinta pe termen lung: In viitor, probabilitatea ca sotul sa aseze hainele sotiei la locul lor, creste.

Situatie: Dimineata, in timp ce se pregateste de mers la serviciu, barbatul nu isi gaseste camasa si se apuca sa urle prin toata casa " Unde dracu' mi-ai pus camasa aia?'

Atitudinea sotiei: Sotia apare repede cu camasa in mana.

Consecinta pe termen lung: In viitor, va creste probabilitatea ca ori de cate ori sotul va avea nevoie de ceva sa ridice tonul.

1.5. Zece motive care sustin folosirea recompensei

Un copil care este educat folosindu-se adecvat tehnica intaririi pozitive, isi va dezvolta anumite calitati:

va invata sa comunice mai usor, exprimandu-si dorintele si nemultumirile;

va deveni mai sociabil;

va reactiona mai calm la critica si va avea o toleranta mai crescuta la frustrare;

va fi mai flexibil, cooperant si deschis la nou;

va avea o capacitate creatoare mai mare;

va fi mai optimist si mai increzator in fortele proprii';

va manifesta spirit de initiativa;

se va comporta mai altruist;

va fi mai disciplinat in toate situatiile (nu doar in acelea in care parintele sau alta autoritate e de fata);

se va angaja in activitati mai motivat.

Trebuie mentionat ca aceste calitati se dezvolta intre anumite limite, in functie de particularitatile personalitatii fiecaruia.

2. STINGEREA

Georgel se plimba pe strada cu tatal si cu mama lui. La un moment dat, trecand pe langa un magazin, copilul zice:

Tata, de ce sta tanti aceea din vitrina nemiscata? Nici un raspuns

Dupa un timp:

Tata, de ce pe trotuar nu circula masinile?

Din nou liniste

Mai tarziu:

Tata, cum se face ca? dar mama lui il intrerupe:

Mai Georgel, nu-l mai deranja pe tata cu intrebarile tale!

Insa tatal, suparat, o corecteaza:

Dar lasa-l nevasta sa intrebe, ca numai asa invata copilul!

Cat de frecvent ar trebui sa raspundem solicitarilor copiilor nostri ? E bine sa-i ignoram? Cand trebuie ignorat comportamentul lor?

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Chiar daca pentru unii suna ciudat, ignorarea sta la baza unei alte tehnici de ameliorare a comportamentului: stingerea.

2.1. Ce este stingerea?

Stingerea presupune eliminarea unui comportament nedorit prin ignorarea lui. Atunci cand copilul nostru se manifesta intr-o maniera pe care noi o consideram neadecvata, e bine ca, in unele situatii, sa ignoram aceste manifestari daca dorim ca ele sa dispara.

Exemple:

Situatie: Un baiat de 7 ani sta in pat asteptand sa adoarma, in timp ce parintii discuta in camera alaturata cu musafirii. La un moment dat, copilul incepe sa scoata sunete ciudate, asteptand sa fie bagat in seama.

Raspunsul parintilor: II ignora si continua conversatia cu oaspetii.

Consecinta pe termen lung: in viitor, probabilitatea ca baiatul sa atraga atentia asupra sa in acest mod va fi mai mica.

Situatie: O fetita de 9 ani ia masa cu parintii. Dupa ce termina de consumat felurile principale incepe sa urle: "Pra-ji-tu-ra! Pra-ji-tu-ra! '

Raspunsul parintilor: Nu o baga in seama. Dupa ce se potoleste pentru o perioada scurta, fetita primeste prajitura.

Consecinta pe termen lung: In viitor va scadea probabilitatea ca fetita sa ceara prajitura urland.

Situatie: Mama si fiica fac cumparaturi intr-un supermarket. La un moment dat, fetita spune pe un ton plangacios ca ii trebuie role.

Atitudinea mamei: O ignora, cautand pe rafturi ceea ce are ea nevoie.

Consecinta pe termen lung: Fetita nu se va mai adresa pe acelasi ton mamei, daca va avea nevoie de ceva.

A stinge un comportament este acelasi lucru cu a-l ignora ? Care e deosebirea ?

Citind cele scrise mai sus, nu trebuie sa ne pripim tragand concluzia ca, de fiecare data cand apare un comportament nedorit, solutia salvatoare este sa-1 ignoram. In anumite situatii, insa aceasta solutie devine foarte eficienta. De aceea, e bine sa cunoastem cand e indicat sa o aplicam, la ce efecte secundare sa ne asteptam, cum ii putem creste eficienta si ce consecinte negative poate avea folosirea involuntara a acestei tehnici.

2.2. Cand se aplica?

Desi nu exista o "reteta universala' in ceea ce priveste situatia in care trebuie administrata stingerea, de obicei aceasta tehnica se foloseste atunci cand dorim sa eliminam un comportament nedorit format prin intariri pozitive {de exemplu, atunci cand copilul nu vorbeste corect sau politicos, atunci cand are prea multe pretentii, atunci cand manifesta o ingrijorare exagerata etc.).

2.3.      La ce sa ne asteptam?

E bine de stiut ca atunci cand se aplica aceasta tehnica, rezultatele nu se obtin imediat. Mai mult chiar, frecventa si intensitatea comportamentului nedorit pot sa creasca inainte de a descreste. Manifestarile pot fi insotite deseori de violenta.

De exemplu, atunci cand pai iutii ignora sunetele baietelului de 7 ani din primul caz, exista o mare probabilitate ca acestea sa fie din ce in ce mai frecvente si sa se transforme in adevarate racnete. Uneori pot fi insotite de lovituri cu picioarele in usa sau de alte manifestari violente.

Vazand ca nu este bagat nici atunci in seama, copilul va inceta in final sa atraga atentia asupra lui in acest mod.

2.4. Ce conditii trebuie indeplinite pentru a face eficienta folosirea acestei metode?

a. Corelarea cu intarirea pozitiva

Stingerea, ca metoda de modificare a comportamentului, este aproape ineficienta daca nu folosim in mod adecvat si metoda intaririi pozitive. Nu este de ajuns doar sa ignori comportamentul neplacut al copilului, ci trebuie urmarita cu atentie si intarita, imediat ce apare, o manifestare pozitiva.

De exemplu, fetita care cerea galagios prajitura a fost ignorata atata timp cat s-a comportat neadecvat insa, imediat ce a tacut, comportamentul i-a fost recompensat (i s-a adus prajitura).

Din pacate, multi dintre parinti, profesori sau alti adulti implicati in educarea copiilor pun mare accent pe greselile copilului. Chiar daca sunt bine intentionati, ei incearca sa corecteze greselile dandu-le o foarte mare importanta (adica, exact atitudinea opusa stingerii). Ei spun "nu e bine sa' sau "nu face asta ' uitand sa ofere alternative de rezolvare a problemei sau sa recompenseze un comportament pozitiv al copilului.

b. Atitudinea ferma si consecventa a parintelui

Desi este deosebit de dificil pentru un parinte care isi iubeste copilul sa reziste solicitarilor acestuia sau sa ramana indiferent la micile "trucuri' folosite pentru a-1 convinge, este necesara o atitudine ferma si consecventa dupa ce decizia a fost luata, in cazul in care cedeaza rugamintilor copilului dupa ce a inceput sa foloseasca metoda stingerii, inseamna ca a recompensat comportamentul nedorit al copilului. Prin urmare, o noua incercare de aplicare a stingerii va fi mai dificil de realizat.

De exemplu, daca mama fetitei care i s-a adresat pe un ton plangacios ceda rugamintilor acesteia, atunci, in viitor, probabilitatea ca fetita sa se comporte similar cand va avea nevoie de ceva ar fi fost mai mare.

c. Complicitatea celor din jur

E bine de stiut ca mediul sau persoanele din jur pot juca un rol defavorabil atunci cand se incearca eliminarea unui comportament prin stingere.

Sa presupunem ca mama ignora atitudinea fetitei "plangacioase' in timp ce face cumparaturile iar fata inceteaza treptat sa-i mai ceara sa-i cumpere role. Ajunsi acasa, fata incepe din nou sa solicite ceva pe un ton plangacios; mama o ignora, insa intervine tatal fetei care ii reproseaza mamei ca este cruda, ca nu tine la fata ei s.a. m.d. In aceasta situatie, fetita crede ca tata a pedepsi-o pe mama pentru ca nu a facut cum i-a cerut ea, iar, in viitor, probabilitatea sa se adreseze pe acelasi ton suparator, va creste.

Prin urmare, atunci cand intentionam sa folosim stingerea ca tehnica pentru eliminarea unui comportament, e bine sa ne asiguram ca cei din jurul nostru sunt familiari cu procedeul, ca sunt de partea noastra sau ca nu se vor amesteca in relatia pe care o avem cu copilul.

d. Regulile

Atunci cand intentionam sa utilizam stingerea pentru a elimina un comportament nedorit, e bine sa ne formulam reguli: "de fiecare data cand, eu nu voi fi atent (a)'.

2.5. Cum apar consecintele negative in urma folosirii involuntare a stingerii?

Dupa cum am putut observa, asemeni metodei intaririi pozitive, stingerea este o tehnica pe care o aplicam frecvent, de multe ori fara sa ne dam seama. Uneori o folosim in mod corect, insa, alteori, utilizarea acesteia poate avea repercusiuni negative.

Situatie: In timp ce parintii discuta unul cu celalalt, copilul se apropie de ei cu scopul de a-i intreba ceva. Asteapta politicos sa se termine conversatia, dar vazand ca nu e bagat in seama, ii intrerupe.

Atitudinea parintilor: Se opresc din conversatie si asculta ce are de zis copilul.

Consecinta pe termen lung: in viitor, copilul nu va mai fi asa de rabdator si va intrerupe conversatia imediat ce isi intalneste parintii.

In urma prezentarii exemplului anterior, probabil unii vor zice: 'Da, dar copiii nu au rabdare ca adultii'. Intr-adevar, copiii nu sunt atat de rabdatori, insa, atunci cand isi fac aparitia, putem sa ii facem sa inteleaga cel putin ca i-am remarcat si ca in cateva clipe vom asculta ceea ce au de spus.

Concluzie: Stingerea reprezinta o metoda eficienta de eliminare a unui comportament nedorit, insa pentru aplicarea ei eficienta trebuie tinut cont de numerosi factori. Este bine sa precizam ca atunci cand un parinte doreste sa aplice aceasta metoda, poate face greseli care pot determina o agravare a comportamentului.

De exemplu, se poate intampla ca, intr-o zi, copilul sa vina de la scoala cu un calificativ slab, insa parintele, crezand ca aplica tehnica stingerii, sa il ignore. Copilul va intelege din aceasta atitudine ca pe parinte nu il deranjeaza rezultatele sale slabe la invatatura si va renunta sa mai fie preocupat de invatatura.

De aceea, inainte de a se decide asupra folosirii unei tehnici, sugeram cititorului sa aleaga metoda care se potriveste cel mai bine situatiei cu care se confrunta. A ignora un comportament neplacut e usor uneori, insa a aplica tehnica stingerii in mod adecvat reprezinta o provocare pentru orice adult implicat in educatia copilului.

3. INTARIREA NEGATIVA (PEDEAPSA)

Daca vi s-ar pune intrebarea " Sunteti de acord cu folosirea pedepsei in educarea copiilor d-voastra?' cum ati raspunde? Probabil unii ar zice un DA hotarat, sustinand ideea ca "Bataia este rupta din rai'. Altii, dimpotriva, ar afirma "Eu nu voi da niciodata in copilul meu.'

Invatatura inainte de toate

Este bine sa ne pedepsim copiii? Ce inseamna sa-i pedepsesti? A-i pedepsi este echivalent cu a-i lovi? Ce alte mijloace putem folosi in afara de pedeapsa fizica? Ce poate sa i se intample rau copilului meu daca ii mai dau o palma din cand in cand?

Pentru a gasi raspunsuri adecvate acestor intrebari, e bine sa facem intai distinctia intre pedeapsa ca tehnica de modificare a comportamentului si pedeapsa ca reactie la comportamentul nedorit al copilului, ca "razbunare'. Daca prima este o metoda psihoterapeutica ce garanteaza ameliorarea comportamentului in cazul in care este folosita corect, cealalta reprezinta un raspuns negativ la un stimul neplacut, ceea ce nu ofera garantia ca in viitor stimulul va disparea. De aceea, citind cele ce urmeaza, vom putea afla cand si cum este bine sa folosim pedeapsa, ce tipuri de pedepse pot fi folosite si cum putem folosi eficient acest mijloc de modificare a comportamentului.

3.1.      Ce este pedeapsa?

Ca tehnica de modificare a comportamentului, pedeapsa reprezinta un eveniment care, daca este prezentat imediat dupa un comportament nedorit, provoaca o descrestere in frecventa si intensitate a comportamentului respectiv.

De exemplu, intr-un grup de copii care se joaca, un baiat isi loveste colegul. Daca baiatul este eliminat imediat din joc pentru o anumita perioada de timp, atunci probabilitatea ca el sa se mai comporte la fel intr-o situatie similara va fi mai mica.

3.2. Tipuri de pedepse

a. Dezaprobarea - atunci cand copilul a facut ceva nepotrivit, e bine ca parintele  sa se manifeste in concordanta cu ceea ce simte (atitudine de dezaprobare, respingere, din care copilul poate intelege mesajul " nu imi place /nu sunt de acord cu, ceea ce ai facut'). incruntarea sprancenelor, intoarcerea cu spatele, absenta zam­betului, privirea rece, toate acestea sunt semnale pentru copil ca parintele nu este de
acord cu ceea ce a facut. Desigur ca, daca parintele are tot timpul o atitudine distanta, rece fata de copil, aceasta metoda isi pierde din valoare. Pe de alta parte, daca parintele ii spune zambind copilului ca nu a procedat bine si ca nu este de acord cu ce a facut, sansele ca acel copil sa inteleaga corect mesajul transmis, sunt foarte mici.

b. Mustrarea - daca copilul nu intelege din semnele dezaprobatoare ale adultului ca ceea ce a facut nu este bine, atunci adultul poate folosi cuvintele pentru a-si exprima nemultumirea (vezi "Comunicarea eficienta').

c. Privarea de un obiect drag / o activitate placuta - cand copilul se comporta neadecvat la masa, parintele poate decide ca acesta nu mai primeste desert. Alte metode de privare pot constitui neacordarea permisiunii de a privi la televizor o perioada de timp, de a se juca cu prietenii sau cu jucariile preferate etc.

d. "Time-out' ( "scoaterea afara' pentru un timp) - aceasta expresie, folosita frecvent si in jocurile sportive, se refera la izolarea copilului intr-un loc plictisitor, departe de orice stimul care i-ar putea face placere. Astfel, exemple de time-out pot constitui "scaunul neastamparatului', trimiterea "la colt' sau intr-o camera goala etc. Pentru folosirea eficienta a acestei tehnici trebuie respectate anumite conditii:

timpul "de pedeapsa' trebuie sa fie dinainte foarte clar stabilit. in general, acesta este cuprins intre 5 si 15 minute, in functie de varsta copilului;

eficienta folosirii acestei tehnici este mai mare daca se aplica imediat ce apare comportamentul nedorit;

locul in care este trimis copilul nu trebuie sa-i ofere satisfactii (de exemplu "ce bine, ca mai scap de gura mamei cateva minute ' sau " acum ma pot juca si eu linistit cateva minute in camera mea ' sau " daca m-a trimis la colt, toata lumea poate vedea ce rochita noua am pe mine');

scopul acestei tehnici este de a-1 plictisi nu de a-1 infricosa pe copil de aceea este contraindicat a folosi locurile intunecoase (debara, camara, beci) ca loc de pedeapsa.

e. "Repararea greselilor' - prin aceasta metoda, copilul va trebui sa isi rascumpere greseala prin activitati sau atitudini reparatoare (sa-si ceara iertare, sa-si recunoasca greselile, sa se angajeze ca nu va mai face asemenea fapte etc).

f. Pedeapsa fizica aceasta forma de pedeapsa in general presupune disparitia comunicarii. Ea reprezinta forma extrema de solutionare a problemei si este expresia neputintei de care da dovada adultul in educatia pe care o practica.

Prin urmare, parintii care se ascund in spatele expresiei "iVw asculta decat de bat', dovedesc in realitate o incapacitate de comunicare eficienta.

Oare, prin aplicarea pedepsei fizice, adultul nu cumva ii sugereaza copilului ca "Cel mai tare are intotdeauna dreptate'? Oare nu ii sugereaza acestuia cum sa abuzeze de forta atunci cand situatia il favorizeaza (cand parintii vor fi mai slabi, mai neajutorati)? Oare copilul uita cum a fost tratat in copilarie?

3.3. Factori care influenteaza eficienta pedepsei

Asemeni intaririi pozitive si stingerii, pedeapsa poate fi mai eficienta daca se respecta anumite conditii:

a. Promptitudinea cu care se actioneaza

La fel ca si in cazul recompensei, cu cat pedeapsa este mai apropiata in timp de actiunea care a provocat-o, cu atat e mai eficienta.

b. Semnificatia pedepsei si a persoanei care pedepseste

Parintele isi ameninta copilul:

Daca nu inveti, te trimit la oi!

Ma trimiti la oi? Uraa!

Exista copii pentru care o privire incruntata este suficienta pentru a-i face sa izbucneasca in lacrimi, in timp ce pe altii nu-i impresioneaza nici amenintarea cu nuiaua. Aceasta se intampla deoarece cei din urma sunt obisnuiti sa fie loviti, si nu mai sunt atat de "sensibili' la lovituri.

Pe de alta parte, daca copilul pedepsit are pentru persoana care il pedepseste o doza mare de respect, atunci va fi foarte afectat de pedeapsa. Daca manifesta doar frica, atunci va astepta sa se sfarseasca pedeapsa pentru a o lua de la capat.

c.  Precizarea motivului

De fiecare data cand este pedepsit, copilul trebuie sa stie motivul precis pentru care merita asemenea tratament.

Se intampla uneori ca parintii sa-si pedepseasca copiii pentru o fapta iar copilul sa creada ca altul este motivul pentru care a primit pedeapsa.

De exemplu, copilul vine tarziu de la joaca, cu pantalonii murdari. Parintele il pedepseste pentru ora tarzie la care se intoarce acasa, in schimb copilul crede ca a primit pedeapsa pentru murdarirea pantalonilor.

in cazul administrarii pedepselor trebuie pedepsitafapta, nu copilul, iar el trebuie sa inteleaga bine acest lucru.

De exemplu, trebuie precizat "Nu te duci la joaca deoarece inca nu stii foarte bine tabla inmultirii cu 6' si nu '/// interzic sa mergi la joaca pentru ca esti rau'.

d. Consecventa aplicarii

Daca o pedeapsa este aplicata intermitent, fara a respecta o regula bine precizata, atunci eficienta ei va scadea.

De exemplu, intr-o zi Mihaita sparge un geam. Tatal sau il incurajeaza, ajutandu-1 sa treaca cu bine peste acest soc. in alta zi, Mihaita vine acasa cu pantalonii stropiti de noroi. Tatal sau il bate rau pentru ca a avut o zi proasta la servici. Ce sa mai creada Mihaita?

e. Existenta raspunsurilor alternative

Atunci cand incercam sa modificam un comportament cu ajutorul pedepsei, este necesar sa precizam si ce comportament am prefera in locul celui nedorit.

Este util ca atunci cand, de exemplu, un copil este pedepsit pentru ca vorbeste nepoliticos, sa i se poata oferi niste variante de comunicare politicoasa, deoarece s-ar putea ca el sa nu le cunoasca.

f. Minimizarea cauzei care duce la comportamentul nedorit

Daca dorim ca evenimentul neplacut sa nu se mai intample din nou, nu e indicat sa insistam cu intrebarile: " De ce ai facut asta ? Spune-mi! Nu auzi? '. E mai bine sa ne focalizam asupra solutiilor care ar putea duce la rezolvarea problemei si a evitarii acesteia in viitor.

3.4. Zece motive pentru care e bine sa evitAm pedeapsa[1]

1. In primul rand, trebuie subliniat ca in urma folosirii pedepsei rezulta o suprimare rapida si de scurta durata a comportamentului nedorit, dar care nu rezolva problema pe termen lung.

Pedeapsa nu este ca medicamentul curativ, ci, doar ca algocalminul cu ajutorul caruia iti poti potoli durerea pentru o perioada scurta de timp. Dar nimeni nu s-a vindecat vreodata doar cu un analgezic!

2. Pedeapsa reprezinta o metoda de a rezolva o situatie

Una din multe altele. Daca copilul vede ca este pedepsit pentru un comportament cu care parintele sau nu este de acord, atunci la randul lui va folosi aceeasi metoda {invatata prin imitatie) cand ceva il va deranja.

E absolut normal pentru un copil sa nu inteleaga de ce tatal sau il poate lovi, insa el nu are voie sa dea in fratiorul mai mic.

3. Pedeapsa poate produce sentimente de revolta, manie, nemultumire care duc la scaderea rezistentei la frustrare.

De exemplu, unii parinti le impun fiicelor un comportament "model' de 'fata cuminte si ascultatore ', nepermitandu-le exprimarea propriilor pareri. Acei parinti se vor mira mai tarziu, dupa ce fetele incep sa creasca si sa dobandeasca o anumita autonomie, ca vor " exploda ' dintr-o data atunci cand vor fi criticate, ca vor deveni niste "rebele'.

4. O alta consecinta a pedepsei o constituie dezvoltarea unei stari de frica generalizate si a lipsei de initiativa.

Pedeapsa nu il invata pe copil un nou comportament. Ea doar elimina unul nedorit. Nu il invata pe copil ce sa faca, ci doar ce sa nu faca. Prin urmare pedeapsa nu ajuta la dezvoltarea copilului ci contribuie la inhibarea acestuia.

Exista adulti care se mandresc cu performantele copiilor lor: "Nu vorbeste urat, nu minte, nu te contrazice, nu deranjeaza etc.' Dar atunci ce face?

5. Pedeapsa poate determina ca persoanele si obiectele asociate acesteia sa devina intaritori negativi.

Cu alte cuvinte, tot ce ii aduce copilului aminte de acest eveniment neplacut (pedeapsa) ii va provoca sentimente de ura, frica, respingere.

De exemplu, daca incercam sa-l invatam pe copil sa citeasca, pedepsindu-i frecvent greselile fara a-l recompensa in mod ader'at, atunci parintele, camera, cartile, activitatea de citire in general, vor deveni ceva de care copilul se va feri. Copilul va avea tendinta de a evita acesti stimuli.

6. Pedeapsa tinde sa stimuleze comportamentul agresiv

Experimentele pe animale arata ca stimulii durerosi le face sa atace alte animale, chiar daca acestea nu au nici o legatura cu durerea simtita (de ce unii copii sunt agresati de necunoscuti, fara ca acestia sa fi fost provocati?).

Prin urmare, comportamentul violent al copilului se accentueaza daca este pedepsit des.

7. Copilul care este pedepsit frecvent va invata de frica pedepsei, nu din convingere proprie.

Acest tip de invatare ("dresaj') este ineficient deoarece copilul nu este convins ca ceea ce invata el este folositor (,,Fa cum ti-am zis, ca de nu, te pleznesc!').

Prin urmare, atunci cand va aparea o "alternativa educationala' mai bine argumentata si mai convingatoare, copilul va abandona cu usurinta valorile impuse de familie.

De exemplu, atunci cand copilul va ajunge sa cunoasca viata "gastilor' din cartier, el va adera la ideile acestora pentru ca acolo i se respecta punctul de vedere si beneficiaza de o identitate proprie, distincta.

8. Pedeapsa are consecinta directa disparitia comunicarii.

Atunci cand un copil se teme sa spuna parintilor ceea ce il ingrijoreaza sau ceea ce il preocupa din cauza ca ar putea fi pedepsit pentru asta, atunci cu siguranta va alege alte persoane carora sa li se confeseze, iar relatia dintre el si parinti se va raci. (Vom analiza pe larg, in subcapitolul urmator importanta comunicarii).

9. Copiii care sunt pedepsiti mai des risca sa devina mai incapatanati si mai rigizi.

Ei nu recunosc cu usurinta ca au gresit deoarece se tem ca un esec este intotdeauna urmat de pedeapsa ("4X5 este 30! Stiu eu SIGUR! ').

10. Pedeapsa duce la scaderea stimei de sine si a increderii in fortele proprii.

Stima de sine reprezinta un factor esential in dezvoltarea personalitatii copilului, a productivitatii in orice forma de activitate si a maturizarii sale afective.

Un copil care are un nivel scazut al stimei fata de sine se va confrunta frecvent cu esecuri in activitatea scolara sau de grup. Fraze de genul "eu nu voi putea niciodata sa rezolv problema astal' sunt specifice acestor copii.

Din pacate, cu cat sunt pedepsiti mai mult pentru insucces, cu atat nivelul stimei de sine va scadea mai mult, ceea ce va duce la un alt insucces s.a.m.d. Odata intrati in acest cerc vicios, cu greu vor iesi de acolo daca parintele si persoanele din jurul lor nu isi vor schimba atitudinea folosind frecvent intariri pozitive.

4. COMUNICAREA EFICIENTA

"Parca vorbesc cu peretii! Tot ce-i spun ii intra pe o ureche si ii iese pe alta! Cum sa vorbesc cu el ca sa ma inteleaga?'; "Nu asculta ce-i spun! Parca-i surda! Ce sa ma fac cu ea?'

De multe ori, ni s-a intamplat sa rostim sau sa auzim aceste cuvinte. Problema comunicarii dintre doua persoane (mai ales intre parinte si copil) este una pe cat de delicata si dificil de realizat, pe atat de importanta.

Insusi titlul acestui subcapitol sustine o idee de baza: nu este de ajuns doar sa comunici, ci este esential sa comunici eficient. De ce aceasta precizare? in general, se considera ca a transmite niste informatii unei persoane este suficient pentru ca acestea sa fie receptate asa cum dorim noi. insa, uneori, se intampla sa scapam din vedere impactul pe care il au cuvintele noastre asupra interlocutorului, atat din punct de vedere emotional cat si din punctul de vedere al intelegerii informatiilor. De aceea, de multe ori ajungem sa fim dezamagiti de faptul ca vorbele noastre nu si-au avut efectul scontat.

In cele ce urmeaza vom incerca sa evidentiem cateva conditii care stau la baza unei comunicari eficiente, precum si cateva din exprimarile care inhiba comunicarea si care e bine sa fie evitate.

4.1. Cum comunicam eficient?

Dupa ce in week-end mama i-a spalat hainele ca sa mearga la scoala curat, fiul ajunge acasa luni cu hainele murdare. Ce atitudine ar trebui sa adopte mama lui? Cum ar trebui sa vorbeasca cu el?

In general, atitudinile care pot decurge din situatii de acest gen se situeaza intre doua extreme:

a. Atitudine agresiva: 'Nesimtitule! Esti un nerecunoscator! ', "Nu ti-e rusine de ce ai facut? ', "Habar nu ai ce inseamna munca!'

E bine de stiut ca acest tip de afirmatii nu incurajeaza comunicarea. Dimpotriva, atunci cand ne adresam unui copil in acest mod, indiferent ce ii spunem, pentru el e acelasi lucru: "Mama ma critica' sau "Iar imi tine morala'. in general, copilul va pretinde ca este atent sau va fi atent la ceea ce i se spune fara a fi de acord. insa parintele nu are de unde sa stie acest lucru, deoarece el nu este interesat de parerea copilului. Parintele, in acest caz, nu comunica eficient.

b. Atitudine pasiva: trece cu vederea peste acest incident sau minimalizeaza importanta lui "Lasa ca am sa le mai spal inca o data'.

In acest caz, parintele se gandeste ca nici un efort nu e prea mare pentru copilul sau sau ca, daca ii va spune copilului ce il deranjeaza, il va supara asa de rau incat va pierde "aprecierea' sau "dragostea' lui. Astfel, copilul va considera ca nu este o problema prea mare sa faca asemenea surprize neplacute si le va repeta, cu o frecventa si o intensitate din ce in ce mai mari. In acest caz, parintele nu numai ca nu comunica eficient, ci, mai mult decat atat, nu comunica deloc. In plus, involuntar, ii dezvolta copilului niste deprinderi negative de comportament.

Cum putem evita aceste situatii? Care este forma optima de comunicare? Ce conditii trebuie indeplinite?

Conditia primordiala care sta la baza unei comunicari eficiente este aceea de a avea initiativa comunicarii. Atunci cand ascundem exprimarea sentimentelor noastre de frica unor posibile repercusiuni negative, ne facem un mare deserviciu, ne amagim singuri. De aceea este necesar sa avem curajul exprimarii propriei atitudini vizavi de fapta petrecuta, sa ne asumam responsabilitatea sentimentelor si dorintelor noastre.

Dar, pentru a exista o comunicare eficienta intre parinte si copil, este necesar ca nu doar parintele sa poata avea initiativa comunicarii, ci si copilul. Cum incurajam copilul sa se exprime.

La baza unei comunicari eficiente sta ascultarea a ceea ce doreste sa ne spuna interlocutorul.

Comunicarea eficienta

Din pacate, exista tendinta ca adultul sa desconsidere parerea copilului din cauza lipsei lui de experienta  ("Tu esti mic nu stii nimic!"). El manifesta o atitudine aroganta prin care isi impune suprematia (Aici eu sunt seful!). Uneori aceasta atitudine este impinsa la extrem, iar desconsiderarea se transforma in lipsa de respect ("Tu cand vorbesti cu mine sa taci! '). Atitudinea aroganta se manifesta nu doar prin vorbe ci si prin expresii nonverbale (privirea "de sus', incruntata, "glaciala' sau pur si simplu evitarea privirii copilului atunci cand are loc o discutie; zambet " superior', ironic; miscari permanente ale corpului, ceea ce provoaca agitatie; cascat etc).

Desigur ca parintele se simte flatat atunci cand copilul "nu comenteaza' sau umbla "pe varfuri' cand trece pe langa el (Vezi cum asculta de mine? Vezi cum ma respecta?). Ceea ce nu stie parintele este ca acel copil asculta de parinte pentru ca nu are o alternativa mai buna. Ceea ce nu stie parintele este ca acelui copil ii este frica de el, nu il respecta.

Daca dorim insa ca intre adult si copil sa aiba loc o comunicare eficienta, va trebui sa invatam cum sa ascultam si sa luam in considerare parerea copilului, chiar si atunci cand nu suntem de acord cu el. De aceea, cand are loc o discutie, este preferabila tratarea copilului de pe opozitie de egalitate, ca si cum ar fi (si ar trebui sa fie) cel mai bun prieten al nostru (Trateaza-l pe celalalt asa cum ti-arplacea sa fii tratat la randul tau). Desigur, este greu de imaginat ca "mogaldeata' din fata noastra va deveni o persoana foarte capabila peste cativa ani. insa daca acum copilul va fi tratat cu respect, atunci sansele sunt mari ca in viitor sa se comporte bine cu cei din jur (cand raportul de forte se va schimba).

Tratarea de pe o pozitie de egalitate nu inseamna insa a lasa copilul sa faca ce vrea el sau a ne subordona lui. E bine ca acesta sa fie constient de existenta unor limite si a unei ierarhii familiale. Ceea ce dorim sa subliniem este ca, in relatia adult-copil nu ar trebui sa existe competitie, nu ar trebui sa se puna problema cine e mai tare, cine are intotdeauna dreptate, cine e castigatorul si cine e ratatul. Atunci cand reusim sa lasam orgoliile la o parte intr-o asemenea relatie, putem afirma cu convingere ca am evoluat, ca am devenit mai intelepti.

De aceea, cand comunicam cu copilul nostru, este bine ca acesta sa simta ca i se acorda atentie (ca exista tot timpul un contact vizual si o postura care sa indice ascultarea), ca nu are de ce sa ii fit frica fiindca spune ce simte si ce doreste. Cu alte cuvinte, sa simta ca manifestam respect fata de persoana lui.

Odata venita initiativa comunicarii din ambele parti, problema esentiala care se pune in continuare o reprezinta cum e bine sa ne exprimam dorintele, bucuriile, neplacerile, cum sa ne cerem drepturile, sa spunem NU atunci cand situatia o cere fara a ne jigni interlocutorul. Altfel spus, cum reusesc atat parintele cat si copilul sa invete sa comunice asertiv (Bedell R., Lennox S., 1997).

A invata sa comunicam asertiv inseamna a invata sa exprimam cum ne simtim intr-o anumita situatie (" Sunt suparata pentru ca', " Ma doare cand ', " Sunt mandru de ', " Ma simt jignita cand ', " Sunt dezamagit deoarece. sau ce ne-am dori de la interlocutor ("Mi-arface placere sa ', "Altadata as vrea sa...').

In exemplul de mai sus, mama baiatului ar fi putut sa-i spuna "Ma doare cand vad ca nu pui pret pe munca mea' sau ,Mi-ur placea ca, altadata, sa fii mai atent cu imbracamintea ta'. Prin acest tip de formulare a mesajelor, centrate pe "eu', parintele ii atrage copilului atentia ca si el are sentimente. El la randul lui il ajuta pe copil sa vada realitatea si cu alti ochi, il ajuta sa inteleaga ca prin comportamentul sau poate rani oamenii fara sa isi dea seama. Pe de alta parte, acest tip de mesaj nu afecteaza drepturile sau integritatea partenerului de dialog.

Spre deosebire de mesajele centrate pe "eu', mesajele centrate pe ,Ju' aduc mari prejudicii eficientei dialogului. Cand spunem "Esti un nesimtit!' sau "Tu esti de vina!' ceea ce facem nu este altceva decat sa criticam sau sa invinuim copilul, fara a-i da ocazia sa se gandeasca la ceea ce simtim noi sau sa se gandeasca la o solutie salvatoare. Mesajele centrate pe "tu' sugereaza ca greseala e numai a copilului si ca el trebuie sa suporte consecintele, fara a-l ajuta sa se gandeasca la o solutie alternativa, la o modalitate de a repara raul facut.

De asemenea, mesajele centrate pe "tu' invinovatesc copilul, nu fapta. Ele generalizeaza o trasatura de personalitate a copilului pornind de la o intamplare particulara, il eticheteaza pe baza unei singure ipostaze ("N-ai stiut sa rezolvi exercitiul acesta simplu? Esti o proasta!', " Cum adica nu ai stiut de sedinta cu parintii? Esti un mincinos! ').

Alte exemple de mesaje centrate pe " eu ' si " tu ':

"Mi-e rusine ca am un copil care deranjeaza vecinii' in loc de "Esti un obraznic!'

" Ma supara faptul ca nu iti faci temele ' in loc de " Esti o lenesa si jumatate! '

"Mi-arplacea sa nu tna mai deranjezi cand ma uit la televizor' in loc de "Treci in camera ta!' sau "Nu te mai tot plimba pe aici!'

Desigur ca rareori ni se intampla sa ne adresam copiilor intr-un limbaj atat de formal ca si cel din exemplele de mai sus, insa ideea care dorim sa o evidentiem este aceea ca mesajele transmise trebuie sa reflecte sentimentele parintelui fata de comportamentul copilului. Odata ce parintele invata sa se adreseze in acest fel, sunt mari sanse ca si copilul la randul lui, prin imitatie, sa foloseasca in comunicare limbajul responsabilitatii. Iar odata formata aceasta deprindere, putem fi convinsi ca nu vor mai exista bariere in exprimare.

O alta conditie care sta la baza realizarii unei comunicari eficiente, o constituie comunicarea pozitiva, ca rezultat al gandirii pozitive. Ilustrarea cea mai buna a diferentei dintre gandirea pozitiva si cea negativa este oferita de arhicunoscutul exemplu al paharului cu apa umplut pe jumatate: in timp ce unii considera ca au in fata lor un pahar din care lipseste apa si manifesta nemultumire, ingrijorare, fata de ceea ce le lipseste, altii sunt multumiti ca au un pahar umplut pe jumatate cu apa si sunt multumiti cu ce au. Intamplarea prezentata in urmatoarele randuri consideram ca este suficient de edificatoare:

Dupa ce invatatorul s-a chinuit timp de mai multe saptamani cu o eleva mai slaba la invatatura sa o invete sa scrie cateva litere si apoi sa alcatuiasca cuvinte cu acestea, mama ei a venit intr-o zi la scoala. Intamplator, in acea zi eleva a scris o propozitie intreaga. invatatorul, dornic dae a-i spune mamei vestea cea buna, ii arata caietul: " Priviti ce a facut astazi fiica dumneavoastra! '. La care mama, dupa ce si-a revenit din uluire, incepe sa o loveasca: "Nu ti-i rusine, magarita? De aia te trimit eu la scoala in fiecare zi? Numai atata esti in stare sa faci? 'apoi, se intoarce spre invatator: "Nu va faceti probleme domnu'. Am eu grija de ea sa primeasca ceea ce merita, acasa. Nu o sa se mai intample asa ceva '.

Astfel, in timp ce invatatorul a apreciat "partea plina a paharului', mama elevei a fost nemultumita de "partea goala'. Si acesta nu este un caz singular

Venind acasa fericit ca a luat o nota buna, baiatul ii arata parintelui carnetul; Acesta exclama: "Doar nota noua ai luat?'

O fetita care vroia sa-ifaca surpriza mamei spaland vasele din bucatarie, din greseala scapa unul pejos si se sparge. in loc sa aprecieze initiativa si efortul depus, mama o invinuieste pentru greseala, pedepsind-o.

Un baiat vine acasa cu o foaie de caiet plina cu litera "i', din care o singura litera este incercuita de invatatoare ca fiind gresita. Vazand caietul, mama rupe foaia si il pune pe copil sa refaca intreaga pagina.

Toate aceste exemple demonstreaza tendinta izvorata dintr-o gandire exagerat de critica de a penaliza necrutator greseala si a ignora aspectele pozitive. Ceea ce inevitabil, duce la concluzia 'mai bine sa nu lucrezi ca atunci sigur nu gresesti'.

Nu vrem sa afirmam aici ca este bine sa incurajam performantele mai slabe ale copiilor; vrem doar sa evidentiem ca adultul trebuie sa demonstreze ca este intotdeauna dispus sa dialogheze. Chiar si atunci cand copilul sparge un vas sau vine acasa cu o nota mai mica decat ne-am fi asteptat, un parinte care stie sa comunice pozitiv va reusi intotdeauna sa gaseasca elemente demne de apreciat, sa vada picatura de apa din paharul aparent gol.

4.2. Ce gresim cand comunicam?

E uneori ironic sa observi cum unii adulti isi trateaza prietenii mai bland decat pe proprii copii. Daca un copil isi varsa bautura, putem auzi "Ce se intampla cu tine? Nu poti fi mai atent? Treci imediat si curata mizeria!' in schimb, daca un prieten de-al aceluiasi parinte varsa bautura, ne putem astepta sa auzim: " Oh, dar nu e nimic! Se curata intr-un moment. ' (Jaffe M., 1991).

Cu riscul de a ne repeta, in urmatoarele randuri vom trece in revista atitudinile mai frecvent intalnite care nu doar inhiba sau scad eficienta comunicarii, ci, de asemenea, predispun la aparitia conflictelor:

Atitudine: AMENINTAREA

Exemple: 'Daca nu vii acasa cu rezultate bune, ai incurcat-o! ', "

Ce gandeste copilul: 'Parinteie meu e periculos/', "Cu el nu e de glumit!', "Ar trebui sa am grija de acum incolo!'

Consecinta: principala preocupare a copilului va fi sa nu greseasca. Nu va avea curajul sa faca ceva decat daca va fi sigur ca rezultatul este bun. Asa apar frica, minciuna, intoleranta etc.

Atitudine: CONTRAZICEREA SI MINIMALIZAREA PROBLEMEI

Exemple: "Sunt urata! Nu ma iubeste nimeni', spune fetita

'Nu e adevarat! Nu spune asta!', "Nu fi suparata! ', ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: "Nu mai are rost sa vorbesc cu tata despre problema mea, pentru ca nu ii place ce zic eu.'" Crede ca daca imi spune sa nu fiu suparata, ma simt mai bine ? '

Consecinta: contrazicand copilul in acest mod, parintele ii intareste convingerea deja formata. Copilul va simti ca parintele sau nu il intelege si nu e capabil sa-i asculte problemele. Asa se poate naste lipsa de incredere in competenta parintelui.

Atitudine: CRITICA

Exemple: "Nu ti-am zis sa te uiti pe unde calci?', "De cate ori trebuie sa-ti spun ca nu e voie acolo?', "De ce ai facut asta?'

Ce gandeste copilul: Iar imi tine morala! Mai astept un pic si se calmeaza. '

Consecinta: va scadea receptivitatea copilului la parerile emise de parinte. Asa se poate naste indiferenta.

Atitudine: ETICHETAREA

Exemple: "Esti o urata!', "Esti o proasta!', "Esti un bleg!'

Ce gandeste copilul: "Adultii stiu mai multe decat copiii. '

Consecinta: daca afirmatiile se repeta frecvent, atunci copiii vor fi urmariti toata viata de aceasta idee. In subconstientul lor, ei vor fi convinsi ca sunt urati, prosti sau blegi. De aceea, vor incerca, de cate ori se va ivi ocazia, sa demonstreze ca nu este asa, chiar daca nu li se cere acest lucru. Apar complexele de inferioritate.

Atitudine: INDIFERENTA

Exemple: "Tati! Tati! Am invatat sa-l scriu pe M! ', spune copilul.

- "Bine. Du-te din fata televizorului]', ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: "Televizorul e mai important decat mine! ', " Cum sa fac sa ii atrag atentia asupra mea?'

Consecinta: copilul va cauta sa atraga atentia asupra sa cu orice pret, chiar si prin fapte negative (furt, chiul, injuraturi).

Atitudine: IRONIA

Exemple: forma verbala: "Ai auzit ca s-a inventat carpa de sters praf?',

" Multumesc pentru «ajutor»!' forma nonverbala: privire "de sus', zambet zeflemitor.

Ce gandeste copilul: ,Ma considera un nepriceput. ', "isi bate joc de mine!'

Consecinta: va scadea increderea copilului in fortele proprii si increderea fata de parinte.

El va cauta sa fie apreciat in alta parte la "adevarata lui valoare'; asa poate sa apara distantarea.

Atitudine: INVINUIREA

Exemple: "Tu esti de vina! ', "Ar trebui sa-ti fie rusine! '

Ce gandeste copilul: ,J£ numai vina mea. ', "Nu sunt bun de nimic.'

Consecinta: scade nivelul stimei de sine; asa pot aparea complexele de inferioritate.

Atitudine: NEATENTIA LA CE NI SE SPUNE (intrerupem o conversatie inceputa, intoarcem spatele, schimbam brusc subiectul discutiei sau partenerul de dialog).

Exemple: ".. .si la scoala toti colegii', povesteste copilul. Jti mai trebuie supai', spune mama.

Ce gandeste copilul: ,JNu o intereseaza nimic din ce ii spun. Data viitoare nu ma mai obosesc sa-i explic. '

Consecinta: copilul va comunica ceea ce crede ca o intereseaza pe mama si va incepe sa omita ceea ce se va dovedi mai tarziu a fi fost esential; asa poate sa apara neglijenta.

Atitudine: NEMULTUMIREA

Exemple: ,Jim curatat cameral'', spune copilul.

"Era si timpul', " Macar atata sa faci si tu', "Era cazul sa faci si tu un lucru bun ', " Cand vei reusi sa-ti castigi painea cu mana ta, atunci inseamna ca ai facut ceva! ', ii raspunde mama.

Atitudine: REPROSUL

Exemple: "Daca nu eram eu, tu erai de mult pe drumuri!', "Daca nu trebuia sa am grija de tine, cate puteam face! ?'

Ce gandeste copilul: " Ce vrea de la mine? ', "Acum ar trebui sa ma simt vinovat pentru ca exist?'

Consecinta: asa poate sa apara sentimentul de vinovatie.

Atitudine: RIDICAREA VOCII

Exemple: "Esti un nesimtit si jumatate!'!!', " Obraznicule!!! '

Ce gandeste copilul: "Nu-miplace cand vorbeste cu precipitatii. ', " Crede ca am probleme cu auzul?'

Consecinta: exersata mai mult timp, aceasta forma de "comunicare' se poate transforma intr-o deprindere paguboasa a parintelui. Asa poate sa apara dispretul fata de parinte.

Atitudine: UMILIREA

Exemple: "Spune-le tuturor ce ai facut! ' sau "De aia strig la tine, sa auda toti vecinii ce copil am!"

Ce gandeste copilul: "Nu ma respecta deloc.', "Nu meritam sa ma faca de rusine la toata lumea. '

Consecinta: parintele nu mai este un om de incredere, deoarece te poate face de ras cand nu te astepti. Prin urmare, copilul va invata sa ascunda adevarul; asa poate sa apara neincrederea.

Deci, adoptarea acestor atitudini duce la scaderea eficientei in comunicare si uneori, chiar predispun la aparitia conflictelor. Consecintele negative pot sa apara mai devreme sau mai tarziu, insa, pentru a putea fi preintampinate, este bine ca adultul sa acorde o atentie speciala comunicarii.

EPILOG

"Meseria de parinte' nu si-a propus sa lamureasca definitiv problemele cu care se confrunta adultii implicati in educatia copiilor. in schimb, ea ofera cititorului exemple, situatii autentice si teorii stiintifice, care il vor provoca si il vor ajuta sa-si gaseasca raspunsuri la unele probleme concrete cu care se confrunta.

Validitatea celor exprimate in lucrare se bazeaza pe pregatirea de specialitate a autorilor (licentiati in socio-psiho-pedagogie), precum si pe experienta profesionala de lunga durata in domeniul educarii copiilor si adultilor. Relatia parinte-copil in care se gasesc cei doi autori vine sa intareasca valabilitatea celor exprimate.

Chiar daca nu toate ideile prezentate aici au fost impartasite de catre cititor, speram ca macar unele dintre ele il vor ajuta sa priveasca cu alti ochi laborioasa munca de educatie.

BIBLIOGRAFIE

Adler A., Psihologia scolarului greu educabil, Iri, Bucuresti, 1995

Baban A., Stres si personalitate, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1998

Bedell R., Lennox S., Handbook of Comunication and Problem Solving Skills Training, Wiley & Sons, Inc., 1997 Berkowitz L., Aggression: Its Causes, Consequences and Control, New York McGraw Hill, Inc., 1993

Bray W., Williams S., Parent Talk, Care for the Family, Cardiff, 1997

Canfield J., Hansen M., Supa de pui pentru suflet, ed. Almatea, Bucuresti, 2000

Damon W., Hart D., Self-understanding in childhood and adolescence, Cambridge University Press, 1988 Eastman M., Rosen S., Taming the Dragon in Your Child, Whiley & Sons, Inc., 1994

Eliade, S., ABC-ul consilierii elevului, ed. Hiperborea, Turda, 2000

Eysenk H., Eysenk M., Descifrarea comportamentului uman, ed. Teora, Bucuresti, 1999

Ficeag B., Tehnici de manipulare, ed. Nemira, Bucuresti, 1998

Fiedler K., Applied Social Psychology, Sage Publications, 1996

Garry M, Pear J., Behavior Modification (fifth edition), Prentice Hali, Inc., 1996

Gilbert P., Copiii hiperactivi cu deficit de atentie, Polimark, Bucuresti, 2000

Gilly M., Elev bun - elev slab, E.D.P., Bucuresti, 1976

Jaffe M., Understanding Parenting, Wm.C.Brown Publishers, 1991

Jung C. G., Personalitate si transfer, Teora, Bucuresti, 1997

Kalin C, Television, Violence and Children, M.S. Synthesis Paper, Oregon University, 1997

Lelord F., Andre C, Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, Editura Trei, Bucuresti, 1998

Littauer F., Personalitate plus, Business Tech International Press, Bucuresti, 1999

Miclea M., Psihologie cognitiva, ed. Polirom, Iasi, 1999

Montessori M., Descoperirea copilului, E.D.P. Bucuresti, 1977

Ozunu D., Pedagogia prescolara si a jocului, ed. Genesis, Cluj - Napoca, 1995

Pitzer R., Television and chlidren, University of Minnesota , 1989