Familia ca suport de formare a copilului

Familia ca suport de formare a copilului

Potrivit referatului biblic despre crearea omului, la originea vietii se afla familia, iar la temelia ei, sta casatoria. Familia este cel dintai laborator al elaborarii personalitatii umane, loc in care se naste prima oara ideea de aproapele.

Individul izolat cauta fiinta care sa fie cu el in armonie profunda, personala, fapt care inseamna pentru el siguranta, caldura umana, incredere in viata, afectiune, dragoste. Angajandu-se liber si reciproc sa puna bazele unui camin, sa duca o viata comuna, sotii sunt legati moral si juridic.

Vocatia spre casatorie este vocatia omului spre comuniune in dragoste, iar crestinismul a sfintit aceasta vocatie prin marea Taina a Cununiei. Potrivit invataturii de credinta ortodoxa, casatoria si familia sunt doua asezaminte divine care constituie temelia vietii sociale, primele elemente ale acesteia, celula umana a societatii.

Casatoria devine mijloc de sfintenie, caci femeia se mantuieste prin nastere de prunci, fara a inceta practicarea virtutilor crestine. Familia presupune jertfa si sacrificiu. Fiecare persoana, fiecare familie este unica - iar educarea unui copil nu este o sarcina usoara. Dar cu toate acestea, singurul exemplu este familia, caci ce vede copilul la parinti aceea va face si el. fiecare copil care vine pe lume trebuie sa fie primit cu dragoste in familie, deoarece acea dragoste primita in primii ani de viata e de neinlocuit - este temelia solida pe care el insusi isi va cladi propria viata. Lipsa acestei iubiri lasa rani adanci si incurabile daca copilul nu primeste harul iubirii lui Dumnezeu, fiindca cel lipsit de dragostea parinteasca la inceputul vietii sale este prea slab pentru a indura suferintele de ordin psihic; chiar si cele mai mici lovituri primite in mod inevitabil pe parcursul vieti, il afecteaza profund. Stim din Sfanta Scriptura si din Vietile Sfintilor ca un copil poate simti inca din sanul mamei sale prezenta lui Dumnezeu. Exemplu este de pilda Sfantul Ioan Botezatorul, care recunoscand prezenta Domnului Intrupat in Sfanta Fecioara Maria, a tresarit in pantecele mamei sale. In viata Sfantului Serghie de Radonej, citim ca fiind inca in pantecele maicii sale, scancea in momentele cele mai tainice ale Sfintei Liturghii. Primii trei ani de viata ai copilului au o importanta vitala pentru cresterea sa trupeasca, mentala si duhovniceasca. Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune: "Lucreaza ostenind din greu, doar lucrezi pentru tine; caci iti va fi mai usoara viata daca fii tai vor fi virtuosi". De aceea una din tragediile timpului nostru este ca prea multi copii cresc fara o educatie duhovniceasca, fara prezenta tatalui, chipul tatalui fiind pentru ei, de multe ori, o imagine negativa sau absenta. Prezenta mamei in casa are o influenta binefacatoare asupra intregii familii dupa cum arata o zicala: "O mama in casa e ca inima la locul ei".

Prezenta mamei este mai pretioasa decat orice ajutor financiar pe care l-ar putea oferi cineva. Mama este cea mai frumoasa icoana a vietii noastre, prin care vedem pe Dumnezeu - ea este si primul educator crestin. Familia este prima si cea mai inalta Academie. Aici incepe si se fundamenteaza educatia umana.

Familia este deci prima scoala, iar parintii primii profesori. Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana parintii cu pictorii si sculptorii care fauresc opere de arta. Astazi mamele pleaca in diferite locuri pentru a castiga traiul si-si lasa copiii in seama oricui, fara a fi prezente la formarea copilului si sa-l formeze in duhul rugaciunii si al dragostei de Dumnezeu. Este imposibil sa prescriem solutii clare pentru probleme ce se ivesc la tot pasul sau pentru situatii ce se pot modifica in fiecare clipa.

Cand vorbim de copii, vorbim de relatii umane si de problema libertatii personale. De aceea fiecare parinte trebuie sa aiba o legatura stransa cu Dumnezeu, iar pe copii sa-i invete de mici sa cumunice cu Dumnezeu atat prin cuvinte cat si prin fapte. Avem atatea exemple de sfinti care de mici copii au invatat sa-L iubeasca pe Dumnezeu iar in situatii de criza nu ajungeau sa traiasca pe strada ci mereu gaseau un drum de iesire, caci daca Dumnezeu se ingrijeste de pasarile cerului, mai mult are grija de asemanarea Sa. Alt lucru important este relatia dintre parinti - aceasta fiind un exemplu de o importanta primordiala: daca ei nu-si vor arata respectul unul altuia, copilul nu va invata niciodata ce-i ascultarea.

Copiii, care isi fac mereu voia lor, sau carora li se ingaduie sa invete sa dobandeasca prin smecherii tot ceea ce vor si cand vor, nu vor invata ce este iubirea: scopul disciplinarii copilului este sa-l invatam ce-i bine si ce-i rau.

Iubirea noastra pentru copii trebuie sa fie o icoana a iubirii lui Dumnezeu pentru comunitate. Niciodata nu trebuie sa-i pedepsim sau sa-i amenintam pe copii, folosindu-ne de numele celui rau sau sa-i blestemam pentru ca sa nu aiba porniri gresite. Nu este intotdeauna intelept din punct de vedere pedagogic sa interzicem totul copiilor - trebuie sa existe un echilibru intre "a da si a primi", si nu numai din partea copiilor, ci si din partea parintilor. Cand copilul creste trebuie sa i se explice ce este bine si ce este rau, important este sa vada aceste lucruri la parinti. Parintii nu trebuie sa se certe in fata copiilor, ca ei sa perceapa aceste lucruri ca dezbinandu-se, copiii nu trebuie folositi ca intermediari intre parinti.

Orele mesei ofera familiei o sansa de a se aduna, de a manca si a discuta impreuna. Din pacate, televiziunea si programul incarcat de viata au modificat si poate chiar eliminat din multe case timpul pretios al intalnirii familiei in jurul mesei. Astazi se gasesc mese mai rar ca cea din "Morometii" sa mai defineasca ierarhia familiei.

Una dintre problemele sistemului de educatie actual este aceea ca-i invata pe copii sa concureze unii cu altii in diferite lucruri, ajungandu-se la dispretuirea aproapelui. De multe ori, copiii cu probleme sunt marginalizati atat din cauza parintilor cat si din lipsa cunostintelor. Multi parinti abia asteapta sa inceapa scoala pentru a putea scapa de ei, iar la scoala nu merg sa vada ce fac ei acolo.

De aceea multi copii nu simt dragostea parinteasca, deoarece ei sunt mereu dispretuiti sau mai mult asemanati atat cu alte persoane cat si cu animalele. Sfantul Nectarie isi aminteste mereu de dragostea bunicii sale si de felul cum se ruga inaintea icoanei. Copiii se deosebesc unii de altii prin: varsta, caracter si dispozitie zilnica. Ar trebui ca parintele sa aiba o legatura stransa cu duhovnicul in legatura cu fiecare copil sau cu invatatoarea, de asemenea sa impartaseasca cu alti parinti experientele lor. La randul sau, preotul paroh ar trebui sa aiba in evidenta educatia copiilor, mai ales la familii cu probleme sau destramate. Copilul ar trebui sa aiba, inca de la frageda varsta deasupra patului, icoana Domnului Iisus Hristos, a Maicii Domnului ori a Sfantului. Inger, deoarece icoanele ii starnesc copilului multe intrebari la care tot prin ele, de multe ori primesti raspunsul. Astazi in multe case, peretii sunt plini cu felurite portrete sau imagini care le ofera copiilor o educatie neziditoare. Ei isi urmeaza mereu vedetele preferate in loc sa aiba calauzitor un sfant, ba mai mult, parintii isi invata copiii sa fie cat mai placuti lumii acesteia, sa nu-i faca de rusine - sa fie in top cu moda.

Este o mare greseala pedagogica sa le vorbim copiilor, in mod explicit, de lucruri care inca nu ar trebui sa le auda. Astazi toate jucariile cat si desenele animate sunt violente, cu teme tragice, din care copiii nu au ce invata, ba mai mult, vor sa fie ca unul din acele personaje. Din Vietile Sfintilor vedem ca in copilaria lor, acestia nu se bucurau de jocurile copiilor, ci preferau sa-si petreaca timpul rugandu-se sau citind. Acum insa si in conditiile in care traim, copiii ar considera imposibila o viata asemanatoare acelor cazuri rare. In marea majoritate, ocupatia copiilor este calculatorul si jocurile electronice. Nu trebuie nici sa le impunem un tipar ireal, caci riscam sa ne facem raspunzatori de razvratirea lor sau si mai primejdios, de tulburari psihice grave. Sfantul Ioan Gura de Aur sugereaza ca in loc sa-i ducem pe copii la spectacole indecente, sa le gasim alte forme de divertisment si relaxare.

Sfantul Antonie cel Mare vorbea odata cu ucenicii sai, cand un om care vana salbaticiuni prin pustie s-a apropiat si vazandu-i pe calugari relaxandu-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sfantul Antonie i-a zis: "Pune o sageata in arc si intinde-i coarda". Vanatorul a facut ce i s-a spus, dupa care Sfantul Antonie i-a mai spus odata: "Acum intinde-l mai mult", si vanatorul a facu intocmai. Dupa care Sfantul Antonie a repetat porunca. De data aceasta vanatorul a spus: "Daca intind coarda prea mult, mi se rupe arcul". Atunci batranul i-a spus: "Asa este si la lucrul Domnului, daca peste masura, vom intinde coarda cu fratii, degeaba se vor frange". Acest lucru este valabil si pentru copiii secolului XX.

Sfantul Ioan Gura de Aur ii sfatuieste pe parinti sa gaseasca pentru copiii lor prieteni buni, astfel incat sa vrea sa-si imite prietenii, indemnandu-se unii pe alti in fapte bune, intrucat "imitatia e mai puternica decat teama". Trebuie sa ne gasim timp ca sa facem lucruri impreuna cu copiii nostri. Televiziunea nu poate sluji drept dadaca; nu deschidem televizorul doar ca sa stea copilul linistit, ori ca sa-l tinem langa noi, prin casa. Scopul ar trebui sa fie acela de a-i invata pe copii, pe masura ce cresc, sa-si selectioneze singuri emisiunile ce i-ar putea interesa, sa urmareasca acele emisiuni, apoi sa inchida televizorul.

Multi copii mici sunt traumatizati din cauza vizionarii filmelor de groaza sau violente, a filmelor pornografice care le trezesc si multe curiozitati. Multi tineri, care se drogheaza, se razvratesc impotriva prea multor reguli si obiceiuri in care eu nu mai vad nici un sens profund, acesta determinandu-se de lipsa de comunicare intre parinti si copii. Chiar daca se schimba felul de a trai, familia ramane pentru omenire un patrimoniu pretios la care nu se poate renunta - la orice poti renunta, dar la familie niciodata.

Intr-o lume fragmentata si plina de conflicte, familia este si ea afectata, de aceea un nou stil de viata poate fi un remediu eficace pentru criza in care se afla azi familia. Familia a fost si este una dintre cele mai mari valori care a fost incredintata oamenilor de catre Dumnezeu, inca de la creatie.

In Vechiul Testament, cea mai mare dorinta a unei familii era sa aiba multi copii: "Femeia ta ca o vie roditoare, in laturile casei tale, fii tai ca niste vlastare de maslin, imprejurul mesei tale. Iata asa se va binecuvanta omul, cel ce se teme de Domnul" (Ps. 127, 3 - 4). In familie, fiul cel mare ocupa o pozitie speciala, iar dupa moartea tatalui, el era mostenitorul, devenind capul familiei.

In Mesopotamia antica, a existat obiceiul ca familiile fara copii sa adopte un copil. La noi sunt copii, dar sunt maltratati si abandonati, infiindu-i strada. In Noul Testament familia poate fi un trib sau o natiune. Familia mai era folosita si sub denumirea de casa (exemplu: casa lui Israel) (Matei 10,6; 15, 24) (Fapte 2,36; 7, 42).

Familia era un factor important pentru cresterea si stabilitatea bisericii. Hristos si Biserica Sa sunt acolo unde Domnul intemeiaza si binecuvanteaza familia si nasterea de prunci in cadrul ei. Binecuvantarea familiei cu multi copii este acolo unde se ia in serios raspunderea materna, adica purtarea crucii.

Tradarea acestei misiuni aduce grave mustrari de constiinta. Copiii odihnesc si refac omul! Ei rezuma gingasia si frumusetea, puritatea si nevinovatia si credinta. Chiar si pe Iisus L-au odihnit copiii, dar cei mari Il amarau. Si luand un copil in brate a zis: "Oricine va primi in numele Meu pe unul dintre acesti prunci, pe Mine Ma primeste si oricine Ma primeste pe Mine, Il primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine."

Invocand de multe ori conditiile materiale, numerosi parinti isi abandoneaza proprii copii in asezamintele de ocrotire, sau alteori sub nume si date personale false, unele ii leapada chiar in maternitate. Hristos indeamna sa fim multumiti cu lucrurile pe care le avem caci chiar el a zis: "Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi", iar cuvantul Sau este adevarul.

Legislatia civila vede in familie celula de baza a societatii, de aceea ea trebuie ocrotita si ajutata de toti factorii de decizie publica. Familia ar trebui sa existe mereu intr-un climat de iubire si de pace, ca o "casa construita pe stanca" pe care nici chiar furtunile vremurilor nu o vor putea dobori. De asemenea, Sfintii parinti pretuiesc nespus de mult educatia in familie, fiindca valoarea functiei educative a familiei e multipla.

In concluzie, vedem ca familia are posibilitatea de a creste copiii sub indemnul celor mai nobile sentimente de iubire si intelegere.  De aceea, in clipa in care temeiurile familiei sunt zdruncinate, atunci educatia copiilor este primejdioasa. Marii pedagogi, dintre care amintim pe Pestalozzi, au pretuit mai mult educatia familiara decat pe cea scolara, deoarece familia se ingrijeste de toate nevoile copilului. Cine vrea sa imbunatateasca educatia, acela trebuie sa inceapa acest lucru cu mamele.

La o intrebare a lui Napoleon I: "Ce-i lipseste Frantei sa imbunatateasca educatia care sa dea roade mai bune decat pana atunci? Cineva a raspuns: Mame, Sire!"

Familia este comunitate in comunitate si sensul ei este implinirea existentei ei in legarea copilului de acest sens si care afirma viata. Familia este mijlocul cel mai bun de a se face educatie individuala.