NORMELE MORALE - ce sunt normele?, structura normelor, specificul normelor morale, principiile morale

NORMELE MORALE

1. Ce sunt normele?

O norma este un model de actiune, care trebuie aplicat in anumite imprejurari. Fiecare norma ofera un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de actiune, care lasa deoparte aspectele accidentale si nesemnificative ale contextului social, reliefand lucrurile importante care trebuie infaptuite sau evitate

In primul rand, chiar daca aplicarea unei norme vreme indelungata duce la formarea unor deprinderi, un model normativ trebuie sa fie asumat de catre individ in mod constient. Din acest motiv, reflexele automate, stereotipurile si orice tip de obisnuinta - buna sau rea - care au fost dobandite fara voie si pe nesimtite de catre subiect nu apartin domeniului normativ.

In al doilea rand, o norma este un model de comportament individual, ce are insa o semnificatie si o valabilitate supraindividuala. Sa spunem ca un ins ia pentru sine hotararea de a nu mai bea niciodata vin rosu, deoarece ii poate agrava o afectiune cardio-vasculara. Altul nu intreprinde niciodata ceva important in zilele de marti, deoarece e superstitios, temandu-se de cele "trei ceasuri rele". Un al treilea are obiceiul de a juca tenis de trei ori pe saptamana, pentru a se mentine in forma. Fiecare individ are propriile sale reguli de comportament, dar nici una dintre aceste reguli personale nu este o norma, deoarece ele nu conteaza ca modele sociale de comportament, adoptate si respectate de catre un mare numar de oameni.

In sfarsit, individul se poate conforma in mod constient unei norme numai daca aceasta este enuntata explicit ca model supraindividual de comportament. Simpla uniformitate statistica a stereotipiilor sociale, realizata spontan prin imitatie sau "dresaj social" nu are nimic comun cu actiunea normativa.

Rezumand: o norma este o regula de comportament, avand o valabilitate supraindividuala, explicit enuntata la nivelul constiintei colective ca standard de conduita, deliberat acceptat si respectat de catre indivizi.

Norme si libertate

O norma ar fi lipsita de sens daca ar solicita un comportament imposibil, de genul "Da din maini si zboara" sau "Mergi pe suprafata apei", deoarece nimeni nu ar putea face astfel de lucruri. Totodata, o norma ar fi absurda si irationala daca ar solicita un comportament necesar, pe care toti oamenii l-ar adopta spontan, cum ar fi, de exemplu, "Nu inceta sa respiri" sau "Cauta sa fii fericit", de vreme ce fiecare individ face, prin natura sa umana, astfel de lucruri. Orice norma se adreseaza unui agent liber, care poate sa faca anumite lucruri, fara a fi nevoit sa le faca. Prin urmare, o norma rationala are menirea sa determine agentul liber sa se conformeze unui anumit model de actiune, intrucat acest model este socialmente dezirabil, dar nu este intotdeauna urmat in mod spontan de catre toti indivizii. Asadar, libertatea umana este fundamentul ontologic al normativitatii.

Viata sociala necesita un sistem de comportamente individuale uniforme, standardizate, fara de care coerenta si continuitatea societatii nu ar fi posibile. Modelele normative incorporeaza o indelungata experienta colectiva, ce nu poate fi transmisa indivizilor prin ereditate, ci numai prin educatie. Astfel, principala functie sociala a normelor este socializarea indivizilor. Ca reguli de actiune, normele urmaresc sa instituie o anumita uniformitate si predictibilitate a comportamentelor individuale, determinandu-i pe oameni sa isi autoguverneze, constient si de buna voie, propria viata in acord cu anumite standarde sociale, ce au probat de-a lungul unei indelungate istorii ca sunt capabile sa garanteze coerenta si stabilitatea relatiilor sociale. Psihosociologii au dovedit experimental faptul ca in toti oamenii exista o puternica inclinatie de a se conforma opiniilor si tiparelor comportamentale ale majoritatii. Un model normativ solicita insa mai mult decat simpla conformare, impusa de mecanisme inconstiente. Complexitatea modelelor normative poate fi scoasa in evidenta daca analizam componentele lor sine qua non.

3. Structura normelor

Pentru ca vorbele sa devina reguli sociale efective se cer intrunite o serie de atribute existentiale, pe care nu le putem gasi la nivel logico-semantic, ci numai privind norma ca pe o relatie sociala, din care nu pot lipsi urmatoarele componente.

Autoritatea normativa reprezinta acea "putere" sau "instanta" care emite o norma, avand capacitatea sa impuna indivizilor respectarea ei - fie prin persuasiune, fie prin recurs la forta. Autoritatea poate fi denominata, in cazul in care se face cunoscuta si actioneaza pe fata, "la vedere" (Biserica, Parlamentul, Guvernul, Prefectura, Marele Stat Major al Armatei etc.) sau anonima, atunci cand norma este impusa de catre o forta "invizibila", dar cat se poate de activa, fie ca e vorba de presiunea difuza, dar de loc neglijabila, a colectivitatii, cum se intampla in cazul moravurilor si obiceiurilor, fie ca avem de a face cu anumite cerinte vitale sau spirituale, care impun oamenilor sa adopte un anumit comportament in vederea adaptarii lor fata de legile naturii si ale societatii.

Lucrare: La munte - compunere gramaticala Lucrare: Educatie pentru sanatate - continuturi ale invatarii

Subiectul normei este acea clasa de indivizi carora li se adreseaza autoritatea normativa, cerandu-le sau fortandu-i sa urmeze un anumit model de comportament. In unele cazuri, subiectul normei este, explicit sau tacit, precizat, atunci cand autoritatea normativa se adreseaza unei categorii de indivizi ("Vizitatorii bolnavilor sunt obligati sa poarte halate in interiorul spitalului"; "Locuri rezervate pentru persoanele cu handicap"; "Militarii trebuie sa respecte regulamentele emise de M.Ap.N." etc.), alteori, subiectul normei este neprecizat, atunci cand norma se cere respectata de catre oricine, fara exceptie ("Fumatul interzis!", "A se pastra la loc uscat si racoros", "Ai grija de copiii tai si creste-i asa cum se cuvine!", "Respecta-ti promisiunile!" etc.).

Domeniul de aplicatie a normei reprezinta clasa de situatii sau de contexte practice in care autoritatea normativa cere subiectului sa adopte un anumit model de comportament. De exemplu: "In caz de pericol, trageti semnalul de alarma"; "Medicii au datoria sa acorde asistenta oricarei persoane suferinde, in orice situatie si folosind toate mijloacele disponibile"; "Este interzis consumul de alcool in timpul serviciului - sau celor care conduc un autovehicul" etc.

In sfarsit, orice norma efectiva este sustinuta si intarita de anumite sanctiuni: consecintele favorabile sau nefavorabile pentru subiectul actiunii normate, care decurg in conformitate cu avertismentele si prevederile autoritatii normative din aplicarea / incalcarea regulii de actiune. Sanctiunile premiale recompenseaza aplicarea normei, pe cand cele punitive pedepsesc incalcarea ei. Unele sanctiuni sunt fizice sau materiale - recompense si premii in bani sau bunuri, scutiri de impozite, gratuitati sau, dimpotriva, amenzi, despagubiri, privare de libertate, suspendarea anumitor drepturi etc.; altele sunt de ordin psihic sau spiritual - laude, multumiri, admiratie, respect sau, dimpotriva, blam, ocara, dispret, stigmatizare sau ostracizare.

4. Specificul normelor morale

In concluzie, normele morale se disting de "poruncile" religioase, de prescriptiile juridice si de instructiuni prin cateva trasaturi distinctive: se refera la actele noastre libere, cu consecinte asupra celorlalti sau / si asupra propriei noastre persoane; forma cea mai caracteristica sunt expresiile normative categorice si  universalizabile care formuleaza anumite obligatii sau datorii de a savarsi fapte de natura sa potenteze valoarea intrinseca a umanitatii. Normele morale se bazeaza pe autonomia vointei, fiind impuse de catre o autoritate imanenta subiectului - constiinta morala, sunt insotite de sanctiuni spirituale si au drept functie sociala promovarea unui maximum de sociabilitate.

In cea mai succinta caracterizare, vom spune ca norma morala este datoria autoimpusa de catre fiecare constiinta libera si care ii cere omului sa vrea - prin tot ceea ce gandeste si face - sa fie om la nivelul maxim al posibilitatilor sale. Rostul specific al normelor morale in fiinta umana, pe care nu-l impart cu nici un alt tip de norme, este optimizarea conditiei umane si, prin aceasta, un maximum de sociabilitate. "Omul este, intr-adevar, destul de profan - spune Kant - dar umanitatea din persoana lui trebuie sa-i fie sfanta. In intreaga creatie, tot ce vrem si asupra caruia avem vreo putere, poate fi folosit si numai ca mijloc; numai omul [] este scop in sine" .

5. Principiile morale

Ca elemente de autolegiferare, normele morale trebuie sa fie comparate, evaluate si ierarhizate. Aceste operatii necesita o supraregula sau o metanorma, ce arata intotdeauna calea Binelui. Aceasta regula suprema este principiul moral. Principiile morale sunt acele norme de maxima generalitate care isi propun sa integreze si sa coordoneze intr-un sistem coerent diferitele reguli morale, oferind totodata un criteriu universal de decizie morala justa intr-o cat mai mare varietate de situatii posibile. Metaforic vorbind, principiul moral (caci intr-un sistem etic nu poate exista decat unul singur) joaca rolul busolei sau al Stelei Polare, care arata invariabil Nordul, in speta acel comportament care satisface in cea mai mare masura exigentele moralitatii.

Cel mai des sustinut si mai comentat principiu moral este, neindoielnic Regula de aur, usor de inteles si cu mare forta persuasiva, chiar la o minima reflectie. Ideea de baza a Regulii de aur este reciprocitatea si afirmarea implicita a valorii egale a indivizilor sub aspectul umanitatii lor. Potrivit acestui principiu, in luarea deciziei moralmente corecte, agentul trebuie sa raspunda cu sinceritate la intrebarea daca lui i-ar conveni si daca ar accepta fara rezerve ca el insusi sa fie tratat de catre ceilalti la fel cum intentioneaza sa procedeze el in relatia cu semenii sai. Prezenta in folclorul nostru in forma negativa "ce tie nu-ti place, altuia nu face", Regula de aur poate fi regasita, ca o tema cu variatiuni, in mai toate religiile lumii.

In formele sale "populare", Regula de aur prezinta insa un inconvenient major, care conduce la relativism - adica tocmai ceea ce urmareste sa evite, oferind o regula universal valabila: indivizii sunt destul de diferiti in ceea ce priveste nevoile, dorintele si aspiratiile lor, astfel incat ceea ce place sau displace unora nu coincide catusi de putin cu ceea ce place sau displace altora. Un sado-masochist adora sa chinuie si sa fie chinuit, dar este indoielnic ca multi ar fi incantati sa fie tratati asa cum ar dori sa fie tratata persoana in cauza. Un om care adora puterea sau faima, bogatia sau contemplatia teoretica, frumosul sau distractia, cu greu ar putea sa actioneze de fiecare data moral, calauzit fiind exclusiv de acest principiu al reciprocitatii. Cu unele amendamente insa, Regula de aur poate fi ridicata la rangul unui principiu moral rezistent la o astfel de obiectie. In Capitolul 4 vom trece in revista si alte principii morale, roade ale straduintelor marilor filosofi de a gasi acea calauza sigura prin labirintul vietii.