Caracterizarea generala a relatilor de familie

Caracterizarea generala a relatilor de familie

1. Familia-fenomen social 1. Notiunea sociologica si cea juridica a familiei. Familia este - afirma juristi- o realitate biologica, prin uniunea ce se realizeaza intre barbat si femeie, precum si prin procreatie; este o realitate sociala, pentru ca reprezinta cadrul comunitatii de viata si de interese a celor ce o compun, uniti prin esenta morala a casatoriei si prin descendenta intr-un model unic al solidaritatii umane, este o relitate juridica , fiind recunoscuta si ocrotita juridiceste1. In sens sociologic familia desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si intrajutorare. In acest inteles se poate spune ca familia este o realitate sociala prin comunitatea de viata dintre soti, dintre parinti si copii, precum si dintre alte rude. In cadrul relatiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese. Relatiile de familie au caracter de complexitate pe care nu-l gasim la alte categorii de relatii sociale. Luand nastere prin casatorie, familia incepe prin a fi formata din soti.. Sociologii disting familia simpla sau nucleara, formata din parinti si copiii lor necasatoriti, si familia extinsa sau larga,formata din alte persoane decat in primul caz. In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista 1I. Albu, Dreptul familiei, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1975, pg. 7; A. Ionascu, M. Muresan, M. N. Costin, V. Ursa, Familia si rolul ei in societatea socialista, Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1975, pg. 5; I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editia a VI-a, Editura "ALLBECK", 2001, pg. 1; Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, Dreptul familiei, Editura "ALL", Bucuresti, 1999, pg. 1. drepturi si obligatii, care izvorasc prin casatorie, rudenie ( inclusiv infiere), precum si din alte raporturi asimilate relatiilor de familie. In acest sens familia este o realitate juridica prin reglementarea ei de catre lege.

2. Caracterele si functiile familiei

Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiiilor ( art. 48, pct. 1 din Constitutia Romaniei ). Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie ( art. 48, pct. 3 din Constitutia Romaniei ).Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor ( art 49, pct. 1 din Constitutia Romaniei ).Persoanele handicapate se bucura de protectie speciala ( art. 50, pct. 1 din Constitutia Romaniei ). Familia, ca celula de baza a societatii, este o institutie care se bucura de protectie constitutionala. In literatura juridica se considera, in mod unanim, ca functiile familiei sunt: a) functia de perpetuare a speciei umane b) functia economica si c) functia educativa, spre deosebire de sociologie unde nu se exprima acelasi punct de vedere atunci cand se incearca determinarea si clasificarea functilor familiei. a) Reproducerea populatiei, perpetuarea speciei umane. Aceasta functie asigura reproducerea populatiei, pentru ca fara perpetuarea speciei umane societatea este de neconceput. Sprijinirea si stimularea cresterii natalitatii se realizeaza, in buna masura, prin mijloace juridice. b) Functia economica. Functia economica isi gaseste expresia in ducerea in comun a gospodariei casnice si comunitatea de bunuri a sotilor, precum si in ajutorul acordat membrilor ei aflati in nevoie din cauza incapacitatii de a munci. c) Functia educativa. In toate timpurile familia a avut un rol important in educatia copiilor. Functia educativa a familiei a suferit schimbari determinate de evolutia societatii.Parintii sunt datori sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia.

3. Definitia si obiectul dreptului familiei

Dreptul familiei reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si raporturile asimiliate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul ocrotirii si intaririi familiei2. Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei il formeaza raporturile de familie. Acestea sunt: a) Raporturile de casatorie. Familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti ( art. 48, pct. 1 din Constitutie si art. 1 alin. 2 C. Fam. ). De aceea preocuparea statului nostru pentru consolidarea familiei isi gaseste expresia, in orimul rand, in masurile pentru intarirea casatoriei. b) Raporturile care rezulta din rudenie. Prin rudenie se intelege legatura dintre mai multe persoane care coboara unele din altele sau care, fara a cobori unele din altele, au un ascendent comun. c) Raporturile care rezulta din adoptie. Efectele adoptiei difera dupa cum este vorba de adoptia cu efecte restranse sau de aceea cu efectele unei filiatii firesti - in prezent se cunoaste doar ultima in tara noastra.

NOTIUNEA SI CARACTERELE CASATORIEI

 Codul familiei stabileste pentru notiunea de casatorie doua acceptiuni. Astfel legiuitorul se refera la actul juridic al casatoriei sau la starea juridica a sotilor in timpul casatoriei. In primul rand, casatoria este un act juridic pentru incheierea caruia este nevoie ca viitorii soti sa-si exprime consimtamantul valabil in conditiile stabilite de lege (art. 3-18 C.fam.). Prin incheierea casatoriei, viitorii soti consimt sa li se aplice regimul legal al casatoriei, fara a avea posibilitatea de a-l modifica, intrucat casatoria este un act juridic conditie.

 In al doilea rand, casatoria reprezinta situatia juridica, in principiu  permanenta, a celor casatoriti. Aceasta situatie juridica devine aplicabila dupa incheierea actului juridic al casatoriei si exista pe tot timpul cat dureaza raportul de casatorie. Codul familiei foloseste notiunea de casatorie in acest al doilea sens in art. 25-36 prin care se reglementeaza raporturile personale si patrimoniale dintre soti.

Pe langa aceste doua acceptiuni casatoria este si o "institutie juridica" a dreptului familiei, reprezentand totalitatea normelor juridice ce reglementeaza atat actul juridic, cat si situatia juridica a casatoriei, si totodata casatoria are si intelesul de ceremonie care are loc cu ocazia incheierii casatoriei.

 In dictionarul de Dreptul familiei, casatoria este definita ca uniunea liber consimtita dintre "un barbat si o femeie, realizata in conditiile prevazute de lege, in scopul intemeierii unei familii si are un statut reglementat de norme legale imperative".

 Actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi considerat un contract13. Intre acestea exista deosebiri esentiale:

 -la casatorie, sotii au un scop comun, viata in comun, pe cand la contract, fiecare parte isi urmareste scopul sau;

-contractul poate fi afectat de modalitati, pe cand casatoria nu poate fi;

efectele juridice ale contractului sunt determinate de parti, in anumite

limite stabilite de lege, in timp ce efectele casatoriei sunt prestabilite de

lege;

-in cazul contractului, daca o parte nu-si executa contractul cealalta

parte poate cere rezolutiunea, iar la casatorie se poate dispune doar

desfacerea casatoriei in conditiile legii;

-nulitatile casatoriei prezinta particularitati fata de cele ale contractului.

 In dreptul nostru, casatoria are urmatoarele caractere:

 a) Casatoria este o uniune dintre un barbat si femeie. Aceasta uniune se intemeiaza prin consimtamantul celor ce se casatoresc si, odata incheiata, este reglementata de normele legale.

 b) Casatoria este liber consimtita. Exprimarea libera a consimtamantului celor ce se casatoresc este garantata prin dispozitiile legale.

 c) Casatoria este monogama. Acest caracter decurge in mod firesc din fundamentul casatoriei, si anume afectiunea reciproca a sotilor. Caracterul exclusivist al dragostei implica monogamia, asigurata de dispozitiile legale.

d) Casatoria se incheie in formele cerute de lege. Este deci un act juridic solemn, legea stipuland pentru validitatea casatoriei solemnitati deosebite:

casatoria se incheie numai intr-un anumit loc, in fata unei autoritati de stat, intr-o zi dinainte fixatasi in prezenta efectivasi concomitenta a ambilor viitori soti, cu posibilitatea pentru public de a asista.

 e) Casatoria are un caracter civil. Incheierea si inregistrarea ei sunt exclusiv de competenta autoritatii de stat. Acest aspect rezulta din cuprinsul dispozitiilor art. 3 C.fam. in care se stipuleaza ca "numai casatoria incheiata in fata

ofiterului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti . ", precum si ale art. 17 C.fam., care reglementeaza modul de inregistrare, in registrul actelor de stare civila, a actului de casatorie.

Constitutia Romaniei prevede si posibilitatea celebrarii religioase a casatoriei, dar numai incheierea celei civile (art. 48 alin. 2) si fara a avea vreun efect juridic.

 f) Casatoria se incheie pe viata14. In principiu, legatura casatoriei este menita sa dainuiasca intre soti pe tot timpul vietii lor. Casatoria nu se poate desface prin consimtamantul mutual al sotilor si cu atat mai putin prin consimtamantul unuia dintre ei. Casatoria se poate desface prin divort.

 g) Casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie. Aceasta egalitate se manifesta in toate domeniile vietii sociale si implicit in cadrul casatoriei in ceea ce priveste conditiile in care se incheie casatoria, relatiile dintre soti sau dintre soti si copiii lor.

 h) Casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii,concluzie desprinsa din continutul dispozitiilor art. 1 alin. 3 C.fam. Casatoria incheiata cu un alt scop decat cel al intemeierii unei familii este sanctionata cu nulitatea absoluta, incalcandu-se astfel o norma cu caracter imperative

BUNURILE SOTIILOR

1. Notiunea de bunuri ale sotilor Codul familiei in reglementarile sale, in articolele 30-36, privitoare la bunurile sotilor foloseste numai notiunea de bunuri fara nici o alta precizare. Aceasta inseamna ca notiunea de bunuri are si in dreptul familiei intelesul statornicit in dreptul civil, dreptul comun in materie, adica, acela de lucruri matreriale utile omului si susceptibile de apropiere si stapanire juridica, sub forma de drepturi patrimoniale. Asa fiind, notiunea de bunuri ale sotilor, trebuie privita atat in acceptiunea sa de bunuri corporale, adica de lucruri materiale, cat si in acceptiunea de bunuri necorporale, adica de drepturi subiective patrimoniale

Eseu: Subiecte examen de licenta Referat: PROIECT DIDACTIC Limba romana - propozitia subordonata completiva indirecta

2. Bunuri comune si proprii. Patrimoniul fiecaruia dintre soti se compune din grupa bunurilor comune ambilor soti si grupa sau masa bunurilor proprii, adica exclusive fiecaruia dintre soti. Se remarca de aici existenta a trei grupe distincte de bunuri:, o grupa de bunuri comune si doua grupe de bunuri proprii, imprjurare, care rezulta din dipozitiile art. 30 alin. 1 si art. 31 din Codul familiei. Potrivit art. 30 alin. 1 Codul familiei, "Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor, iar prin art. 31 Codul familiei, s-a statutat ca "Nu sunt bunuri comune, ci proprii ale fiecarui sot: a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei; b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune c) bunurile cu uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti; d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri; e) indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare. Din cuprinsul textelor legale mai sus mentionate, se constata ca, in dreptul nostru, bunurile comune ale sotilor, cosntituie regula, iar bunurile proprii fiecaruia dintre soti reprezinta exceptia, ceea ce demonstreaza ca regimul comunitatii este vadit preponderent fata de separatia de bunuri dintre soti, pe care legea o limiteaza la bunurile anume prevazute de art. 31 Codul familiei. Dovada bunurilor comune si proprii. 1. Prezumtia legala de comunitate. Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. 3 Codul familiei, "Calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, ceea ce inseamna ca legea prezuma calitatea de bun comun sau altfel spus" orice bun al sotilor este comun daca nu se dovedeste ca este propriu. Aceasta inseamna ca daca un bun apartine unuia dintre soti, legea prezuma ca acel bun a fost dobandit in timpul casatoriei si ca el nu face parte din nici una din categoriile de bunuri proprii prevazute de art. 31 Codul familiei. Rostul prezumtiei de comunitate este pe de o parte, de a deplasa obiectul probei "inlocuind dovada anevoioasa a unui complex de fapte prin accea a imprejurarii mai lesne de dovedit ca bunul apartine unuia dintre soti , iar, pe de alta parte, de a rasturna sarcina probei, ceea ce impune celui care neaga calitatea de bun comun sa faca dovada ca bunul respectiv este propriu". Cu toate ca se poate sustine ca dovada bunurilor comune o constituie prezumtia de comunitate, deoarece prezumtiile sunt si ele mijloace de proba, in realitate, numai bunurile proprii trebuie dovedite in intelesul propriu-zis al probatiunii.

BUNURILE PROPRII ALE SOTIILOR

Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri, astfel incat Codul Familiei prevede anumite categorii de bunuri care sunt proprii si nu comune, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei. Bunurile proprii sunt limitativ preva-

Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri, astfel incat Codul Familiei prevede anumite categorii de bunuri care sunt proprii si nu comune, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei. Bunurile proprii sunt limitativ preva-zute de lege.
Asadar, se considera bunuri proprii:
bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei. Acestea sunt proprii deoarece nu mai reprezinta rezultatul efortului comun al ambilor soti. Daca sotii au dobandit impreuna un bun inainte de incheierea casatoriei, acesta nu devine comun, sotii fiind coproprietari asupra lui, ceea ce inseamna ca este un bun propriu. De asemenea, sunt bunuri proprii si cele dobandite dupa desfacerea sau incetarea casatoriei, fostii soti fiind coproprietari asupra acestor bunuri.
bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune. Donatiile si legatele, libaralitatile sunt acte juridice cu titlu gratuit, facute in considerarea persoanei gratificate, asadar bunurile dobandite prin donatie si legat sunt bunuri proprii pentru a se respecta vointa dispunatorului.
bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti. Aceste categorii de bunuri sunt proprii datorita destinatiei lor, respectiv uzul personal si profesia. Pentru a fi bu-nuri proprii, este necesar ca aceste bunuri sa fie afectate in mod efectiv uzului exclusiv personal al unuia dintre soti, cum ar fi imbracamintea si incaltamintea. In cazul bunurilor de lux, cum sunt bijuteriile de o anumita valoare, se considera ca acestea sunt bunuri comune si nu proprii, cu toate ca sunt folosite de catre un singur sot.
In cazul bunurilor destinate exercitarii profesiei unuia din soti, se considera ca aceste bunuri sunt proprii, indiferent daca ele sunt dobandite cu mijloace bunuri proprii ale sotului dobanditor sau cu mijloace bunuri comune. Sotul care a contribuit cu munca sau cu mijloacele proprii la dobandirea unor bunuri destinate exercitarii profesiei de catre celalalt sot are impotriva acestuia un drept de creanta, fundamentat pe imbogatirea fara justa cauza. In situatia in care s-au exercitat mai multe profesii, bunurile care au servit la exercitarea oricareia dintre acestea raman proprii.
Chiar daca ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exer-citarea ei nu sunt comune, ci se gasesc in coproprietatea acestora, deoarece isi pastreaza caracterul de bunuri proprii.
bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii, precum si alte asemenea bunuri. Acestea sunt proprii acelui sot care a adus un aport exceptional in munca pe care o presteaza, ceea ce justifica acordarea distinctiei. Manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii sunt bunuri proprii.
Sumele primite de autor cu titlu de remuneratie pentru opera sa constituie bun comun si nu propriu al autorului, intrucat, in acest caz, este vorba de dreptul patrimonial de autor, care nu se confunda cu manuscrisele, schitele si proiectele.
indemnizatia de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei. Sumele de bani care au fost incasate de catre un sot cu un asemenea titlu sau creantele cu privire la aceste bunuri sunt bunuri proprii, deoarece sunt destinate sa repare o paguba exclusiv personala, sa contribuie la refacerea sanatatii si la redobandirea capacitatii de munca etc.
valoarea care repre-zinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare. Potrivit Codului Familiei, devin proprii: bunul dobandit in schimbul altui bun propriu; pretul vanzarii unui bun propriu; creanta pretului de vanzare a unui bun propriu; bunul cumparat cu pretul obtinut din vanzarea unui bun propriu; despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu.
DOVADA. Datorita faptului ca, in majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobandite in timpul casatoriei prin contributia ambilor soti, calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, in schimb partea care pretinde ca un bun este propriu trebuie sa faca dovada. In aceasta materie, bunul dobandit in timpul casatoriei este considerat pana la proba contrarie bun comun. Intre soti, dovada calitatii de bun propriu se poate face prin orice mijloc de proba, nu numai prin inscrisuri, ci si prin martori ori prezumtii.
Bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege, iar sotii nu pot prin act juridic sa prevada ca anumite bunuri, care nu intra in categoria celor prevazute de Codul Familiei, sunt proprii.

IMPARTIREA BUNURILOR COMUNE

Aceasta se poate face, in timpul casatoriei, la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti cu indeplinirea anumitor conditii prevazute de lege.

 Pentru impartirea bunurilor comune trebuie sa existe motive temeinice. Existenta motivelor temeinice este apreciata de instanta judecatoreasca (de exemplu: abandonarea fortata a domiciliului comun din cauza relelor tratamente, a alungarii; varsta avansata si starea de boala a unuia din soti).

 Impartirea bunurilor comune se face in timpul casatoriei, adica in intervalul cuprins intre momentul incheierii casatoriei si momentul in care oricare din soti a introdus o actiune de divort.

 Impartirea bunurilor comune se poate face, daca exista motive temeinice, numai prin hotarare judecatoreasca. Prin urmare, conventiile de partajare a bunurilor comune in timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta. Actiunea pornita de catre un sot nu poate fi continuata, dupa decesul acestuia, de catre mostenitori.

 Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor, unde sunt si bunurile supuse partajului.

Pot fi supuse partajului numai bunurile comune existente in momentul in care se face impartirea.

 Valoarea luata in calcul la efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor, este aceea din momentul introducerii actiunii de partaj.

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei are caracter definitiv. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii iar bunurile ramase neimpartite, ca si cele care se dobandesc ulterior, sunt bunuri comune.

 Sotii pot avea doua categorii de datorii, si anume: datorii personale si datorii comune. In consecinta, exista doua categorii de creditori: personali si comuni.

 Creditorii personali nu pot urmari bunurile comune, ci numai bunurile proprii ale sotului debitor. Daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere impartirea bunurilor comune, prin hotarare judecatoreasca, insa numai in masura necesara acoperirii creantei. Actiunea creditorilor personali pentru impartirea bunurilor comune are caracter subsidiar. Actiunea in justitie se introduce impotriva ambilor soti, astfel incat hotararea sa le fie opozabila.

 Impartirea priveste numai bunurile comune prezente ale sotilor si nu cele viitoare. Bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin bunuri proprii.

ACTELE DE ADMINISTRARE, FOLOSINTA SI DISPOZITIA ASUPRA BUNURILOR COMUNE

Potrivit principiului egalitatii dintre soti, ei hotarasc de comun acord si in deplina egalitate cu privire la administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune.

Aceasta regula este valabila si in cazul separatiei in fapt, in cazul disparitiei unuia dintre soti, in cazul punerii sub curatela sau al punerii sub interdictie. In cazul celui care beneficiaza de curatela sau care este pus sub interdictie, drepturile se exercita prin intermediul curatorului, respectiv tutorelui.

Oricare dintre soti este prezumat relativ a avea mandat tacit din partea celuilalt sot in indeplinirea actelor de administrare, folosinta si dispozitie cu privire la bunurile comune. Totusi, daca sotii sunt despartiti in fapt, aceasta prezumtie nu functioneaza. De asemenea, prezumtia de mandat tacit nu functioneaza in cazul actelor de dispozitie cu privire la imobile sau a donatiilor. Incalcarea limitelor mandatului tacit se sanctioneaza cu nulitatea relativa, sotul interesat avand si posibilitatea actiunii in revendicare.

 Actiunea in constatare, precum si actiunile in conservare cu privire la un bun comun pot fi introduse de unul din soti, chiar si impotriva vointei celuilalt sot, pe cand actiunea in revendicare poate fi introdusa de unul din soti in limitele mandatului tacit.

 Daca persoana casatorita, declarata moarta pe calea unei hotarari judecatoresti, reapare, hotararea judecatoreasca este anulata iar toate actele incheiate de celalalt sot sunt considerate ca fiind incheiate in timpul casatoriei.

ALTE CATEGORII DE BUNURI COMUNE SAU PROPRII

Partile sociale, in relatiile dintre societatea comerciala si soti, pentru capital subscris in timpul casatoriei, au ca titular pe sotul indicat in actele societatii. In relatiile dintre soti, partile sociale au ca titulari pe ambii soti daca au fost subscrise bunuri comune.

 Desi in raporturile dintre banca si soti, titular al sumelor depuse este sotul indicat in livret, depunerea unor sume de bani la banca nu schimba caracterul comun sau propriu al acestora. Astfel, sumele de bani-bunuri comune isi pastreaza acest caracter prin depunerea la banca, chiar daca in livret apare ca titular un singur sot.

 Sporul valorii imobilului (sub forma de constructii alaturate, invecinate, suprapuse sau simple imbunatatiri fara sa se ajunga la transformarea esentiala a bunului proprietate exclusiva a unuia dintre soti) nu conduce la calificarea bunului principal ca bun comun. In aceasta situatie, sporul ar putea fi calificat bun comun, daca mijloacele folosite au fost comune. In cazul in care se ajunge la o transformare esentiala a bunului principal printr-un spor generat de contributia ambilor soti, bunul principal devine un bun comun.

 Daca mijloacele sunt bunuri proprii si exista consimtamantul celuilalt sot, constructia va fi bun propriu iar constructorul devine si superficiar. Daca nu are consimtamantul celuilalt sot, i se aplica prevederile detaliate anterior.

D aca mijloacele folosite la constructie sunt doar in parte, bunuri proprii, constructia va fi bun propriu in masura in care incorporeaza bunuri proprii si bun comun in rest, numai daca exista consimtamantul celuilalt sot.

 La efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor trebuie luata in consideratie valoarea pe care o au aceste bunuri la data cand s-a introdus actiunea de impartire, iar nu valoarea lor de la data la care a luat nastere starea de devalmasie. In acest context, trebuie avut in vedere aspectul uzurii fizice si morale a bunurilor in perioada cat a durat starea de devalmasie. Evaluarea bunurilor se face in momentul partajarii. In cazul in care, de la despartirea in fapt, bunurile au ramas in folosinta unuia dintre soti, uzura va fi suportata de sotul care a folosit acele bunuri.

Insa, ambii soti pot beneficia de plusul de valoare al investitiilor proprii incluse in bunul respectiv. Daca sotii au folosit impreuna un bun, uzura acestuia o suporta ambii, nefiind echitabil sa o suporte numai unul din ei. Cand bunul in care s-a investit o suma proprie este folosit de catre celalalt sot fara consimtamantul celui ce a facut investitia, uzura se imputa celui care a folosit bunul, bineinteles daca se formuleaza din partea celui ce a facut investitia o atare cerere.

CONTRIBUTIA SOTILOR PENTRU DOBANDIREA BUNURILOR COMUNE

Stabilirea contributiei sotilor pentru dobandirea bunurilor comune in universalitatea lor se fundamenteaza pe urmatoarele argumente:

existenta dificultatilor in stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea fiecarui bun in parte, mai ales cand este vorba de o perioada indelungata,

bunul dobandit in timpul casatoriei prin contributia exclusiva a unui sot este comun, daca nu se incadreaza in categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ceea ce ar insemna, in solutia contrara, ca asemenea bunuri sa fie atribuite prin impartire numai sotului ce le-a dobandit;

dat fiind ca munca femeii in gospodarie si pentru cresterea copiilor nu este direct producatoare de venituri, ar insemna ca aceasta sa nu fie luata in considerare ca o contributie la dobandirea bunurilor comune 

Patrimoniul sotilor este o universalitate juridica, incluzand ansamblul drepturilor si obligatiilor fiecarui sot, deci si pasivul patrimoniului comunitar care se rasfrange asupra activului comunitatii de bunuri.

Cota-parte a sotilor depinde nu atat de marimea veniturilor din munca, ci de contributia sotilor cu aceste venituri, munca lor ori alte mijloace, la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Daca veniturile din munca, pe care le avem in vedere, nu se includ in masa de bunuri supusa impartirii, se tine seama de ele in determinarea contributiei sotului respectiv la dobandirea si conservarea bunurilor comune, iar daca au fost risipite, fiind cheltuite in afara sarcinilor casatoriei, se va determina corespunzator, o contributie mai mica a acelui sot la dobandirea bunurilor comune, ceea ce este echitabil