Dezvoltarea copilului - niveluri ale dezvoltarii, factorii dezvotarii

Dezvoltarea copilului

1. Niveluri ale dezvoltarii

Omul in decursul vietii si existentei sale este supus unor transformari, schimburi de ordin calitativ si cantitativ reunite sub termenul general de "dezvoltare". In functie de nivelul la care au loc asemenea modificari, desprindem 3 tipuri ale dezvoltarii, si anume :

a)              dezvoltarea biologica tradusa in schimburile fizice, morfologice si biochimice ale organismului

b)              dezvoltarea psihica - ce consta in aparitia, instalarea si transformarea proceselor, functiilor si insusirilor psihice

c)              dezvoltarea sociala - concretizata in reglarea conduitei individului, in conformitate cu normele si cerintele impuse de colectivitate, de mediul social existent

Putem trage concluzia ca dezvoltarea umana este biopsihosociala.

Procesul complex care conduce la structura deplina a functiilor vegetative si senziomotorii, intelectuale si afecive, motivationale si atitudinale, fapt care se soldeaza cu formarea personalitatii, trecerea ei intr-un nou stadiu al dezvoltarii, este denumit prin termenul de "maturizare biopsihosociala" a omului. Starea functionala finala de indeplinire anatomofiziologica, neuropsihica si sociala a omului, este desemnata prin termenul de "maturitate", provenit din latinescul "matures", care insemana "copt", sau de la "maturitas", care insemana "dezvoltare deplina". [1]

2. Factorii dezvotarii

Dezvoltarea reprezinta procesul formarii la copil, noi seturi de procese, insusiri si dimensiuni, proces care :

se spijina pe termenul ereditatii

isi extrage continuturile din datele furmizate de mediul sociocultural

este ghidat de educatie

se desfasuara in contextual propriei activitati a copilului, fiind impulsionata de motivatie

Asupra copilului se execita numeroase influente - unele externe, altele interne - unele intra in categoria factorilor de actiune determinate, altele in categoria celor cu rol de conditie sau de premisa. Ele pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza : ereditatea, mediul si educatia.

Educatia este o insusire biologica generala a organismelor vii, un ansamblu de caracteristici naturale, stabile, elaborate in cursul mai multor generatii si transmise de la inaintasi la urmasi prin mecanisme genetice, antomice si fiziologice. Patrimoniul mostenirii genetice - genotipul - este dat de totalitatea genelor, care conditioneaza, din interior, constructia               nou-nascutului, insuflarea si functionarea anumitor caracteristici.

Fiinta umana nou nascuta mosteneste, prin ereditare, o serie de insusiri fizice comune pentru intreaga specie umana, care fac posibila adaptarea la mediu extern inca din prima. Ereditar sunt date, de asemenea, o serie de insusiri individuale, cum ar fi :

greutatea masei corporale

conformatia fetei

culoarea ochilor

culoarea parului

culoarea pielii

grupele sanguine

anumite particularitati de constructie ale sistemului nervos si ale analizatorilor

trasaturi tipologice

anumite predispozitii care intra in structura aptitudinilor. [2]

Mediul este si mai profound implicat in dezvoltare, oferind "materialul de constructie". El reprezinta totalitatea conditiilor naturale si sociale, materiale si culturale, totalitatea influentelor spontane sau organizate care se exercita asupra individului. Factorii de mediu actioneaza in anumite contexte sau cadre sociale - grupurile - care constituie si ele tot atatea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii dezvoltarii umane, dar si asupra unor procese fizice :

osificarea

dentitia

greutatea

inaltimea prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera

atunci cand este favorabil, mediul contribuie la accelerarea punerii in functiune a potentialului sistem nervos.

Mediul devine sursa a dezvoltarii prin faptul ca ofera copilului circumstanta si conditii concrete de viata, obiect, informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute si invatate ; de asemenea, el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective intre copii si cei care il inconjuara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza sau nu dezvoltarea.

Educatia reprezinta un ansamblu de actiuni si influente fundamentale stiintific si utilizate constient in directia procesului de formare a copilului ca personalitate. Ea este factorul determinant al dezvoltarii umane. Pe baza unor cercetari de antropologie si psihologie comparata se apreciaza ca, daca copilul ar fi privat de educatie in primii cinci ani de viata, umanitatea si dezvoltarea lui ar fi profound si poate iremidiabil compromise. [3]

Avem exemplul "copiiilor - lup" sau "copiiilor - salbatici", pierduti in natura la o varsta frageda si crescuti prin afiliere la grupele de animale (mai frecvent lup). Din cele vreo cincizeci de cazuri de copii - lup regasiti si studiati, de L. Maslow, F. Davis, H. Pieron rezulta urmatoarele :

copiii - lup : nu se pot umaniza autonom in afara cadrului social si de aceea nu-si formeaza limbaj, gandire, nu poseda vointa si sentimente omenesti

copiii - lup : imprumuta comportamentul si regimul de viata al animalelor adoptive

copiii - lup : dupa regasire si capturare nu sunt accesibili reeducarii daca au depasit varsta copilariei, intrucat sistemul lor nervos nu mai dispune de plasticitatea necesara pentru a permite construira unor procese asa de complexe cum sunt limbajul si gandirea.

Cazurile de copil - lup releva pregnant rolul decisiv al socializarii in

umanitate. [4]

Educatia incepe in prima zi de existenta a copilului si se continua toata viata.