Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Definirea conceptelor de calitate a vietii si a nivelului de trai



Definirea conceptelor de calitate a vietii si a nivelului de trai


Definirea conceptelor de calitate a vietii si a nivelului de trai


Calitatea vietii reprezinta una din verigile importante ale sistemului statistic din orice tara.

Analiza calitatii vietii presupune mai intai o definire cat mai clara a acestui concept. Conceptul de calitate a vietii a fost lansat in anii '60 de catre societatea nord americana. S-a pornit de la faptul ca, orice crestere economica nu trebuie sa constitue un scop in sine ci, in primul rand, trebuie sa fie un mijloc pentru a putea creea conditii mai bune de trai, pentru satisfacerea nevoilor unei anumite colectivitati. Deseori se face confuzie intre nivelul de trai si calitatea vietii; cele doua concepte , desi la prima vedere par a se confunda, sunt totusi diferite datorita sferei de cuprindere.



Pentru a surprinde diferentele dintre cele doua concepte voi incerca o definire a acestora.

Conditia umana, stilul de viata, pozitia sociala, cultura, valorile si aspiratiile se cer abordate in contextul conceptului de nivel de trai.

Nivelul de trai reprezinta ansamblul conditiilor economice si noneconomice, sociale, culturale si politice pe care societatea le creeaza membrilor sai, dar si capacitatea, aptitudinile indivizilor de a-si satisface cat mai bine nevoile cu venitul lor. Aspectele definitorii ale nivelului de trai sunt legate de: nivelul si evolutia veniturilor; nivelul si evolutia preturilor bunurilor si serviciilor ce alcatuiesc consumul populatiei; nivelul si structura consumului de bunuri si servicii; conditii de munca si petrecerea timpului liber; conditii de locuit; starea de sanatate si acces la serviciile de asigurare; educatie si accesul la cultura si arta etc.

Nivelul de trai are un caracter obiectiv, pentru ca, se poate realiza numai in anumiti parametrii. Pe masura ce a evoluat stiinta si tehnica, parametrii luati in considerare (mediul natural, cadrul social, educatie, sanatate, cadrul politic, economic etc.) au suferit o serie de modificari, conferindu-i in acest sens conceptului de nivelul de trai un caracter social-istoric. Astfel, odata cu evolutia umanitatii s-au modificat conditiile de viata, aspiratiile si nevoile oamenilor. Daca acum cateva decenii, anumite conditii erau considerate ca fiind normale, s-ar putea ca astazi, aceleasi conditii sa nu mai poata fi considerate normale.  

Astfel, nivelul de trai poate fi apreciat in contexte socio-economice, istorice si politice diferite, atat de la o etapa la alta, cat si de la o tara la alta. De exemplu, in societatile de tip socialist, aspiratiile individuale erau limitate de o serie de ratiuni social-politice si ideologice, avand la baza principiul egalitatii sociale, anihiland motivatia individului de a progresa si a obtine performante. In timp ce, societatea capitalista a promovat si a stimulat cu o destul de ridicata eficienta motivul economic individual, aratand ca resursele economice sunt legate de performantele individuale, ducand in timp la cresterea calitatii indivizilor si implicit a societatii in ansamblul sau. Astfel, denumirea de nivel de trai, ne sugereaza ca suntem in fata unui concept evolutiv si care se refera la evaluarea unor conditii, care pot fi bune sau mai putin bune pentru om, sau pot fi considerate suficiente pentru a atinge o anumita stare considerata normala.


Nivelul de trai poate fi apreciat pe baza a doua elemente distincte:

1. Starea vietii oamenilor asa cum este ea la un moment dat.

2. Existenta unui set de criterii (valori) in raport cu care starea vietii este evaluata ca fiind buna sau mai putin buna.

Starea vietii este expresia globala a tuturor conditiilor si activitatilor din care viata se compune: calitatea mediului natural, calitatea habitatului, calitatea muncii, calitatea vietii de familie, calitatea timpului liber, calitatea educatiei, calitatea sanatatii, calitatea participarii la viata sociala, calitatea serviciilor economice si sociale, calitatea mediului social etc.

Cu ajutorul criteriilor de evaluare, putem aprecia pozitiv sau negativ calitatea vietii unei persoane sau colectivitati. Numai ca, in aceasta apreciere apar o serie de dificultati, deoarece criteriile de evaluare au largi variatii, atat de la un individ la altul, cat si de la o societate la alta, in functie de o serie de factori: educatie, scoala pe care o urmeaza, profesie si grad de pregatire, calificare, nivelul venitului, statutul social, nivel de aspiratii, clasa sociala din care face parte etc.

Incepand cu anii '60 tot mai des, conceptului de 'nivel de trai' i se asociaza conceptul de 'calitate a vietii'. Acest concept a fost definit pentru prima data de sociologul Arthur Schlesinger si de economistul John Kenneth Galbraith, fiind ulterior dezvoltat de viitorologul Bertrand de Jouvenel.

Calitatea vietii reprezinta ansamblul conditiilor naturale, tehnice, economice, sociale, politice, culturale, etice etc., care asigura integritatea si progresul biologic, social si spiritual al fiintei umane. Una din definitiile[1] care se apropie in mare masura de ceea ce ar trebui sa intelegem prin calitatea vietii exprima continutul acesteia prin totalitatea conditiilor vietii umane care asigura integritatea vietii biologice, satisfacerea cerintelor de ordin economico-social, de nivel de trai material si cultural, de viata spirituala, care sa permita echilibrul continuu al omului si desavarsirea personalitatii sale umane.

Calitatea vietii este o notiune mult mai cuprinzatoare si presupune in primul rand a se avea in vedere urmatoarele:

v        calitatea mediului inconjurator;

v        calitatea mediului social, care sa asigure conditii stabile de viata materiala, ocuparea deplina a fortei de munca, activitatea politica, morala, spirituala ;

v        calitatea mediului de munca, conditii ergonomice si umane care sa dea posibilitatea indeplinirii idealurilor indivizilor, calitatea mediului familial, prin realizarea integrarii complexe a familiei ca unitate demografica, economica si de consum.

Calitatea vietii, ca si concept, are o sfera mai larga de cuprindere comparativ cu nivelul de trai, cuprinzand si calitatea mediului inconjurator, starea demografica, calitatea conditiilor de munca si odihna, calitatea conditiilor de locuit, starea de sanatate, instruirea si nivelul de educatie si cultura, nivelul si structura venitului, nivelul si structura consumului, etc.

Calitatea vietii este o categorie economica deosebit de complexa si de aceea exprimarea acesteia nu se face printr-un singur indicator ci printr-un sistem de indicatori care, in ansamblu, sa poata caracteriza cat mai bine toate componentele sale. Elaborarea sistemului de indicatori ai calitatii vietii trebuie sa porneasca de la o cat mai cuprinzatoare si mai operationala definire a acestui domeniu.

Unii specialisti[2] au tendinta de a reduce notiunea de calitate a vietii la elemente mentale desi considera conditiile inconjuratoare ca factori determinanti ai calitatii vietii. Deseori calitatea vietii este tratata ca o variabila dependenta desi sunt si cazuri in care calitatea vietii este tratata ca o variabila independenta. In functie de nivelul de agregare in unele modele macroeconomice calitatea vietii poate fi considerata ca fiind variabila exogena, iar in alte modele ea poate fi utilizata ca si o variabila endogena.

Intr-un mod sintetic de definire, se poate spune ca aria calitatii vietii este definita ca valoarea pentru om a vietii sale, masura in care conditiile de viata ofera individului posibilitatea satisfacerii multiplelor sale necesitati.




[1] M. Bacescu, A. Bacescu-Carbunaru, Compendiu de macroeconomie, Ed. Economica, Bucuresti, 1997


[2] Schuessler si Fisher in lucrarea Quality ofLife Research and Sociology.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright