Estimari ale saraciei -context international

Estimari ale saraciei -context international

Fenomenul saraciei nu este strain nici unei societati. Elementele care difera sunt dimensiunea saraciei si reperul in functie de care se apreciaza extinderea si intensitatea fenomenului. Definitia conceptului a suferit schimbari in timp, in raport cu ceea ce societatea definea si recunostea a fi "nevoi de baza" sau "minim de subzistenta". De la nevoi minimale privind alimentatia si imbracamintea s-a trecut, treptat, la un minim de locuire, educatie si sanatate, de care orice individ trebuie sa beneficieze, in calitate de membru al unei societati. Aceste minime nu variaza doar in timp, ci si de la o tara la alta. Modalitatile specifice de masurare a dimensiunii saraciei reprezinta subiectul unor continue si ample dezbateri stiintifice, din motive intre care se pot aminti: caracterul relativ al fenomenului saraciei; diferitele modalitati de masurare, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, in raport cu obiectivele specifice/contextuale ale programelor de combatere a saraciei; ideologia care fundamenteaza sistemele nationale de protectie sociala; procesele si tendintele internationale.

Scopul masurilor de combatere a saraciei este, in fapt, canalizarea eforturilor sociale spre reducerea riscului de permanentizare/cronicizare a starii de saracie si a celui de marginalizare si excluziune sociala.

Conceptul de excluziune sociala este de data mai recenta in sfera cercetarii sociale. El a avut o evolutie independenta de consacratul termen de "saracie", fiind legat de ideea de drepturi ce decurg din calitatea de cetatean al unei tari. Daca saracia a fost definita, initial, in raport cu venitul, excluziunea sociala a fost definita in raport cu drepturile sociale, cum este dreptul la munca, la locuire, la servicii de sanatate, la educatie. Unii autori considera saracia un efect al proceselor de excluziune sociala, si nu excluziunea ca punct-terminus al procesului de saracire. Oricum, relatia dintre cele doua concepte este de interconditionare.

In prezent, conceptul de excluziune sociala este tot mai frecvent preferat clasicului termen de "saracie", asemenea sintagmei "promovarea incluziunii sociale", care o inlocuieste treptat pe cea de "masuri de combatere a saraciei". Aceasta, aparent, simpla schimbare de termeni este rezultatul a mai bine de un secol de cercetari si dezbateri privind fenomenul saraciei. Sub presiunea procesului globalizarii, acestea sunt fortate sa convearga spre indicatori si masuri transparente, usor de transformat in obiective ale programelor de guvernare. Preferinta pentru termenul de excluziune sociala este, in acest context, evidenta.

Luand in considerare respectarea generala a drepturilor omului, saracia si excluziunea sociala pot fi interpretate ca incalcari ale drepturilor sociale fundamentale ale omului. Eficienta politicilor nationale de a asigura accesul populatiei la drepturile fundamentale depinde de acuratetea identificarii si inlaturarii mecanismelor care impiedica indivizii sa se bucure de aceste drepturi sociale.

In anii '80, statele industrializate reformau sistemele nationale de protectie sociala, prin restrangerea cheltuielilor sociale publice, cu pretul restrictionarii accesului la beneficiile sociale si al activizarii responsabilitatii individului pentru propria bunastare. Aceasta    a facut sa se vorbeasca despre revirimentul liberalismului. Inceputul anilor '90 a fost marcat de o noua schimbare, reflectata in documentele Uniunii Europene, care militau pentru "O Europa a solidaritatii", al carui obiectiv central urma sa fie rezolvarea si gasirea unor solutii pe termen lung, in ceea ce priveste problematica excluziunii sociale (CEC, 1993).

Pe fundalul revigorarii societatii civile, "a treia cale" propusa de Giddens (Giddens, 2001) numara intre valorile sale protectia celor vulnerabili si - in egala masura - leaga acordarea drepturilor sociale de responsabilitatile ce revin fiecarui individ. Egalitatea se numara si ea printre valorile specifice, dar este vazuta in sensul incluziunii, ca oportunitatea de a fi activ in cadrul comunitatii. Se face, astfel, referite atat la drepturile indivizilor si participarea acestora pe piata muncii, cat si la o atitudine activa a individului vis-à-vis de propria viata. Statul bunastarii trebuie, prin urmare, sa sustina si sa promoveze formarea capitalului uman (Kurtz, www.logosonline.home.igc.org). In afara de a evita capcana dependentei, aceasta implica formarea aptitudinilor si motivatiei individului de a se autoadapta la o piata a muncii in         schimbare.

Trasaturile economice

1.lupta permanenta pentru supravietuire, somaj sau sub-ocupare in economia subterana, salarii foarte scazute pentru cei care sunt angajati, copilul ca aducator de venituri in gospodarie, desfasurarea unui numar larg de activitati ocazionale, lipsa cronica de bani si absenta economiilor, ne-acoperirea cronica a nevoilor alimentare (mai ales in perioadele cand oportunitatile de munca informala sunt rare) si obiceiul de a cumpara pe credit cantitati foarte reduse de alimente.

Trasaturi sociale si psihologice

2.concentrarea in cartiere/ vecinatati/ micro-zone aflate predominant in centrul si la periferia oraselor, comportament demografic atipic (familii monoparentale, casatorii neoficiale, numar mare de copii), supraaglomerarea zonei si a locuintei, lipsa intimitatii, locuire ilegala in conditii mizere, incidenta inalta a alcoolismului, violenta in familie si mica infractionalitate, deficit educational considerabil (atat la adulti, cat si la tineri si copii), sanatate subreda si profil psihologic caracterizat de neajutorare invatata.

Daca saracia de consum este concentrata in mediul rural, 'noua saracie' asociata cu excluziunea sociala este concentrata in mediul urban. Daca saracia de consum este in descrestere ca urmare a cresterii economice, 'noua saracie' este in plin proces de dezvoltare ca urmare a cresterii inegalitatii si a slabirii coeziunii sociale. Daca saracia de consum caracterizeaza viata a milioane de cetateni romani, 'noua saracie' este experimentata pentru moment de cateva sute de mii de persoane, majoritar oraseni saraciti. Daca saracia de consum este predominant temporara, 'noua saracie' este o stare de lipsuri cumulate care s-a permanentizat, ce presupune lipsa unei vieti ordonate de rutine care sa confere siguranta si predictibilitate, fiind centrata pe azi si lipsita de perspective. Intregul set de dileme si probleme ce trebuie rezolvate pentru 'a trai de la un salariu la altul', 'de la pensie la alta', 'de la o recolta la alta',  in cazul saraciei extreme multi-dimensionale se restrange la intrebarea fundamentala 'ce punem azi pe masa?'.

Saracia de consum este un fenomen care se manifesta (cu dimensiuni variabile, dar trasaturi in mare parte comune) in toate tarile in tranzitie, dar nu in tarile dezvoltate. Spre deosebire, 'noua saracie' este o realitate atat tarile in tranzitie, cat si tarile dezvoltate. Daca pentru saracia de consum sunt promovate o serie de solutii, dintre care principala este cresterea economica, pentru saracia persistenta asociata cu excluziunea sociala solutiile nu sunt inca clare nici in democratiile avansate. In mod firesc, atat guvernele tarilor in tranzitie, cat si organizatiile internationale s-au centrat pe saracia de consum.

In concluzie, in acest raport, analiza saraciei rurale si saraciei urbane se refera la problemele cheie pentru Romania: saracia de consum din mediul rural si saracia extrema, multi-dimensionala, din mediul urban.