Tipuri de migratie

"Cu referire la un teritoriu national, se face distinctie intre migratia interna, atunci cand deplasarea se face pe teritoriul tarii respective si migratia externa sau internationala.  Dupa un alt criteriu, se vorbeste de migratia temporara, cand deplasarea se efectueaza pentru o perioada determinata de timp, dupa care individul imigrant se intoarce la locul de origine (unde isi pastreaza locuinta si familia) si migratia definitiva, cand migrantul un se mai intoarce. Este deisgur dificila caracterizarea unui act migrant ca fiind temporar sau definitiv, in momentul producerii lui. De aceea, de regula, e necesara o reconstituiré a migratiilor, dupa o perioada de timp dincolo de care acestea pot fi considerate ca definitive. In cazul migratiei interne, se distinge, prin amploarea sa, mobilitatea rural urbana, fenomen caracteristic tuturor societatilor aflate, in faza de industrializare. Actualmente, in tarile dezvoltate, se remarca si un flux invers: dinspre plan urban sau rural. Indiferent de amploarea lui, acesta un poate fi considerat ca fiind simetric celuilalt decat dintr-un punct de vedere pur formal, spatial. El are cu total alta cauzalitate si antreneaza alte categorii de populatie. In vreme ce, in primul caz, mobilitatea spre urban a fost determinata precumpanitor de oferta superioara (cantitativ si calitativ) de locuri de munca la oras, in cel de-al doilea, in migratie sunt antrenati fie pentru pensionari, fie persoane active care, mentinandu-si locul de munca la oras, se retrag cu locuinta spre periferiile acestuia sau in localitati de tip "dormitor", de unde accesul spre metropola este facilitat de dezvoltarea pietei de comunicatii.

Deci, daca mobilitatea rural-urbana a fost insotita de un transfer de forta de munca din agricultura spre industria, cea urban-rurala nu antreneaza nicio schimbare semnificativa a structurii ocupationale. Fenomenul acesta din urma se produce in conditiile ridicarii standardului de viata a oamenilor, ale modernizarii habitatului rural din micile orase, ale dezvoltarii mijloacelor de transport, indiviual si colectiv. Astfel, citadinii pot evada din marile aglomerari urbane, fie la incheierea vietii active, fie in timpul acesteia, pe durata zilei sau saptamanii cand un lucreaza."[1]

"Migratia internationala din zilele noastre se realizeaza sub cateva forme mai importante: migratia fortei de munca, migratia membrilor familiilor lucratorilor anterior emigranti, migratia fortata de calamitati naturale, de persecutii politice sau religioase, de razboaie, etc. Daca, in ceea ce priveste migratia interna, un intervin decat rareori oprelisti de ordin juridic, migratia internationala este, intr-o masura importanta, determinata de politicile materialízate in reglementari specifice in raport cu emigratia si, mai ales, cu imigratia- Determinarea un este insa total caci, alaturi de mobilizarea legala, cea realizata prin respectarea normelor respective, se inregistreaza si o mobilitate a "clandestinilor", ale carei dimensiuni sunt adesea greu de evaluat. Fenomenul de mobilitate la scara planetara un este unul nou, specific societatilor moderne sau contemporane, asertiune care se poate argumenta amintind doar migratiile de popoare din Evul Mediu sau comertul cu sclavi."[2]

"Pornind de la cauzele generale si particulare care genereaza mobilitatea populatiei in teritorii, obtinem urmatorul tablou general al migratiilor:

1. Migratii individuale determinate in primul rand de factori economici. In functie de raza lor de actiune, de perioada de deplasare si de mijloacele de deplasare, acestea se subdivid in migratii sezoniere si deplasari definitive la mare distanta. Acestea pot adeseori deveni definitive (migratii fortate, migratii libere pe raza limitata, migratii industriale sau agricole). Cea mai des intalnita forma de migratii de acest fel este cunoscuta sub denumirea de exod rural care vizeaza in primul rand miscarile din interiorul tarilor. Sunt de asemenea cunoscute deplasarile periodice fara legatura cu gradientul de munca - de tip turism si de tip pelerinaj.
2. Migratii pe grupe organizate, care pot fi definitive (migratii razboinice - o parte a marilor invazii, colonizarea, migrattile vanatorilor, crescatorilor de animale, agricultorilor dupa epuizarea terenurilor lor). Ele pot fi de asemenea ritmice, desfasurandu-se intr-un spatiu definit (nomadism pastoral, nomadismul pescarului, vanatorului, culegatorului, agricultorului cu ritm sezonier) sau cu caracter de seminomadism viata agricola si pastorala de munte etc. Asemenea miscari sunt determinate de un anumit mod de viata, conturat secole de-a randul.

Migratiile populatiei sunt foarte vechi. Marile migratii de la sfarsitul perioadei antice si inceputul sclavagismului timpuriu au avut un rol important in aparitia multor popoare din Asia si Europa. Aceasta perioada este adeseori denumita si epoca marilor migratii ale popoarelor.

Acestui timp ii apartine raspandirea popoarelor germanice in Europa centrala si de nord, inclusiv patrunderea lor in insulele Britanice. In aceasta perioada, popoarele slave se raspandesc intr-o serie de tari din Europa de rasarit si Peninsula Balcanica."[3]

"In prima jumatate a mileniului I, emigreaza din regiunile Uralului in regiunile Dunarii mijlocii, maghiarii (ungurii de astazi). In aceeasi perioada sunt cunoscute cuceririle arabe (incepand cu secolul al VII-lea e.n.) care au fost urmate de raspaadirea arabilor in tarile Orientului Mijlociu si Apropiat, in tarile Africii de nord si asimilarea de catre acestia a populatiilor locale.

Printre migratiile primei jumatati a celui de-al doilea mileniu se remarca invaziile mongolilor in multe tari din Asia si Europa rasariteana, cuceririle turcesti din Asia Mica, incursiunile triburilor din tarile Africii ecuatoriale, in Africa de sud si altele.

O noua faza in miscarea migratorie a populatiilor este deschisa de epoca marilor descoperiri geografice.

In acest timp, spre America se indreapta fluvii de oameni. Mai intai spanioli si portughezi (in America Centrala si de Sud), apoi francezi, olandezi, englezi, scotieni, irlandezi - indeosebi in America de Nord.

Numai in cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, din Europa au emigrat peste ocean circa un milion de oameni; aproape 2/3 din acestia sint originari din Marea Britanie. Sunt cunoscute de asemenea transmutarile fortate ale unui imens numar de negrii - sclavi adusi din Africa in America si a1te colturi ale lumii.

Cercetarile actuale apreciaza cifra negrilor-sclavi la cateva zeci de milioane, ceea ce a determinat o depopulare a Africii in secolul al XVIII-lea si sporirea populatiei Americii. Negrii amestecati cu emigrantii din Europa au pus baza formarii multor natiuni latino-americane.

Secolele urmatoare marcheaza un proces continuu si sistematic a1 emigrarilor. Cele mai caracteristice pentru secolul XIX si inceputul secolului al XX-lea sunt emigrarile de populatie din Europa in America; proces ce se accentueaza indeosebi prin anii 1830-1850, cand media anuala de emigranti din Europa in America atinge circa 3.000.000 persoane."[4]

Eseu: Fisa de evaluare - cuvantul potrivit si dictare (c, o, l, E, C, L, O) Eseu: Alternativa educationala ,, montessori''

Emigratia europeana a fost strans legata de dezvoltarea rapida a capitalismului, ca urmare a aparitiei unei suprapopulari agrare, destramarii mestesugurilor si aparitiei somajului. Tarile de peste ocean au oferit in acelasi timp campuri deschise, o cerere puternica de forta de munca.

"Migratia din ultimul secol si jumatate poate fi grupata, dupa numarul, originea si caracterul ei specific in cinci mari etape, si anume:

1. Etapa 1335-1846, perioada unor mari prefaceri sociale in aproape toate statele Europei occidentale, marcheaza o reinviorare a migratiei din secolul al XVIII-lea. Curentii principali pornesc din tarile atlantice, indeosebi Anglia si Scotia, din tarile Scandinaviei si, in secundar, din Fransa. Numarul celor plecati se apreciaza la circa 100 000 persoane in intreaga perioada, emigrantii fiind in principal tarani sau, in parte, mestesugari. Directiile de deplasare vizau indeosebi America de Nord si coloniile europene din Australia si Noua Zeelanda.
2. Etapa 1846-1880 se caracterizeaza prin deplasari masive care ajung la 300 000-500 000 persoane pe an. In aceasta perioada, in care predomina emigranti lipsiti de mijloace materiale, directiile de deplasare raman de regula aceleasi din perioada anterioara.
3. Etapa 1880-1914, perioada premergatoare primului razboi mondial, se caracterizeaza printr-o crestere puternica a emigratiei atingand, in medie, circa 800.000 persoane anual (cu maximum de 2 milioane in 1910, din care 1,3 mil. proveneau din Europa). Curentii de emigrare vizeaza de asemenea pe anglo-saxoni, la care se adauga locuitorii din Europa central-orientala si meridionala (ucraineni, polonezi, cehi, italieni). Participa activ japonezii si chinezii. Masa emigrantilor o formeaza muncitori necalificati, fara mijloace si resurse de trai. Zonele de imigrare se extind, America de Nord ramanand in continuare atractia principala." [5]

"Deplasarile masive, intr-o perioada relativ redusa, creeaza situatii sociale ale caror consecinte trag primele semnale de alarma, generand ideea unei anumite reglementari a imigratiei in ansamblu.

4. Etapa 1914-1940 prezinta trasaturi distincte. Ia amploare, spre deosebire de perioada de dinaintea primului razboi mondial, emigratia fortata rezultata din pozitia unor guverne fata de minoritatile nationale sau din alte atitudini politice si religioase, din conditiile unor tratate de pace, in urma formarii noilor state independente etc.

Migratii insemnate au loc dupa razboiul greco-turc (1921-1922). In Grecia au venit circa 1.200.000 greci din regiunea Turciei europene si din Asia Mica, iar in Turcia au venit circa 400.000 turci din Grecia sau din alte tari balcanice (Iugoslavia, Bulgaria).

Dupa primul razboi mondial se invioreaza din nou emigratia europeana peste ocean, circa 600.000 de persoane/an, pentru ca apoi sa scada, deoarece in S.U.A., Canada, Australia au aparut crizele economice care au ingradit emigratia, dirijand-o in special spre America de Sud.

Dimensiunile emigratiei cresc in anii de dupa 1930, cand plecarile sunt determinate nu numai de cauze economice, ci si politice. In total, in perioada 1918-1939 au plecat din Europa aproximativ 9 milioane persoane, dintre care circa jumatate in S.U.A., peste 1/10 in Argentina.

In aceasta perioada, se contureaza o zona de atractie a emigratiei inspre Europa de vest, in special in Franta, Marea Britanie, Belgia, Elvetia.

Prin aparitia acestor noi zone de imigrare se anunta deja o inversiune a curenttlor traditionali.

5. Etapa de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Cel de-al doilea razboi mondial a determinat schimbari importante in miscarea migratorie. Milioane de oameni au fost evacuati, altii au emigrat temporar, au avut loc schimburi de populatie intre tari vecine, au reinviat migratiile determinate de cauze economice. Aceste migratii se deosebesc insa fundamental de cele de dinainte de razboi prin proportiile, directtile si formele lor. Asemenea modificari au avut loc datorita noilor situatii care caracterizeaza lumea capitalista in aceasta perioada. Trebuie tinut seama, in primul rand, de faptul ca formarea si dezvoltarea sistemului mondial socialist a redus sfera exploatarii capitaliste, influentand direct asupra acestui fenomen.^"[6]

"In ultimul deceniu, in mod deosebit, s-au produs modificari importante in caracterul migratiilor traditionale intre fostele colonii si metropole. Este evidenta reducerea emigratiei europenilor in tarile Asiei si Africii; se constata de asemenea imigrarea masiva in Europa occidentala a functionarilor, militarilor si membrilor familiilor lor.

Sintetizand volumul si directiile migratiilor, indeosebi din ultimele trei secole, obtinem un tablou semnificativ al deplasarilor umane.

Primul loc intre tarile de emigratie il detin statele din Europa occidentala. Cea mai veche poate fi considerata emigratia iberica, cunoscuta inca din secolul al XVI-lea si continuata intr-un ritm sustinut pana in secolul al XVIII-lea. in aceasta perioada, spre America de Sud si Centrala s-au indreptat circa doua milioane de spanioli si cateva sute de mii de portughezi. Dupa aceasta perioada, intensitatea emigratiei iberice este oscilatorie, insa continua pana in zilele noastre."[7]

"Atat prin vechime, cat mai ales prin volumul ei, se remarca emigratia britanica. Valoarea acestei emigratii numai in perioada 1825-1940 este de circa 21 milioane persoane, intr-o structura variata de la epoca la epoca. Aceasta emigratie este continua pana la inceputul secolului a1 XX-lea, cand se produce o 'reintoarcere' a ei din S.U.A. si o "redistribuire' spre Canada, Australia, Africa de Sud s.a.

Emigratia germana formeaza un contingent de circa 6,5 milioane (1820-1930), cu intensitati maxime, indeosebi la sfarsitul secolului a1 XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Ea cuprinde in primele faze, mai ales pe taranii Germaniei Orientale si Renaniei (zone cu o agricultura slaba) sau pe mestesugarii ruinatt de concurenta marei industrii; in perioada anilor 1930-1940 emigratia germana este dominata de refugiati politici (circa 400.000 persoane).

Inca din secolul al XVII-lea se afirma cu toata vigurozitatea emigratia scandinava. Ea cuprinde indeosebi o serie de categorii de muncitori specializati, marinari, taietori de lemne etc.

Emigratia franceza se afirma mai tarziu decat cele mentionate anterior si cu o intensitate mai redusa. Ea cuprinde indeosebi forta de munca disponibila din regiunile periferice ale Frantei, regiuni mai slab dezvoltate, in acele timpuri, din punct de vedere economic.

Din cadrul Europei meridionale si orientale se remarca indeosebi emigratia italiana care se manifesta catre sfarsitul secolului al XIX-lea (incepand cu anii 1880 pana in 1928 circa 17-18.000.000 persoane). Ea s-a orientat fie spre tarile vecine, fie spre tarile de peste ocean (S.U.A., Argentina, Brazilia). Curentul cel mai activ pornea din Italia de sud, din regiunile cu regim latifundiar, bazat pe o agricultura extensiva."[8]

Deosebit de activa a fost si emigratia austro-ungara (circa 4,3 mil. persoane in perioada 1875-1914), cuprinzand indeosebi tarani saraci sau prigoniti politici.

Amintim de asemenea emigratia poloneza cu maximum de intensitate indeosebi in perioada 1919-1939, cand circa un milion polonezi s-au indreptat spre America sau alte tari ale Europei.

"Traficul de sclavi din Africa se inscrie, de asemenea, in procesul miscarilor de populatii. Comertul cu sclavi a inceput in secolul al XV-lea in Africa occidentala si atinge punctul sau culminant la finele secolului al XV III-lea. Se apreciaza la circa 20 milioane numarul negrilor deportati pe plantatiile de tutun, zahar, cafea din Brazilia si regiunea Caraibe. Un numar mare de negri au fost transportati, de asemenea, in celelalte tari din America de Sud precum si in S.U.A.

Comertul de sclavi a fost practicat de toate puterile coloniale. "Sclavagismul,  este acela care a dat valoare coloniilor, coloniile sunt acelea care au creat comertul lumii, comertul din lumea intreaga este conditia de existenta a marii industrii. Astfel sclavajul este o categorie economica de cea mai mare importanta". Acest "fildes negru', provenit mai ales de pe coasta occidentala a Africii ecuatoriale, a fost debarcat in America (la Santo Domingo), la numai 10 ani de la calatoria lui Co1umb. De atunci, cu o intensitate de neimaginat, a continuat, timp de mai bine de 50 ani, raspandindu-se in intreg continentul latino-american. In Brazilia ei au fost adusi pentru prima oara in anul 1532.

In S.U.A., negrii sclavi au inceput sa fie adusi din anul 1619, fiind apreciat prin anul 1860 un numar total de aproximativ 4.000.000 persoane.

Dar emigratta s-a orientat nu numai spre continentul Americii, ci si spre o serie de tari din Europa sau Asia. Retin atentia, prin amploare si dimensiunile lor teritoriale, migratiile din Africa spre Europa si mai ales spre Franta, care in 1900 isi deschidea frontierele. In 1954, numarul 'strainilor' atinge deja circa 1.000.000, iar mana de lucru nord-africana se apropie de o jumatate de milion.

Negotul cu sclavi negri a influentat depopularea multor regiuni ale Africii. Numarul total a1 sclavilor negri a fost apreciat la 20.000.000; dar daca tinem seama atat de faptul ca pentru a prinde un negru erau distrusi alti 3-4 negri, cat si de 'pierderile' necalculate survenite in timpul calatoriilor, atunci desigur ca pierderea Africii poate fi apreciata la mai mult de 80.000.000 persoane."[10]