Comunicarea sociala

Comunicarea sociala

Comunicarea sociala este un domeniu de studiu care analizeaza modul in care informatiile (mesajele) pot fi percepute, transmise si intelese si impactul pe care felul in care sint intelese il are asupra societatii. Este important clarificam, de la inceput, raportul dintre ceea ce poate fi numit "comunicare individuala" si "comunicare sociala" chiar daca acesta nu poate fi delimitat decit strict teoretic, in masura in care orice comunicare prin intermediul unor semne (simboluri) mizeaza pe intelesuri predeterminate social. Pentru aceasta este nevoie de o distinctie preliminara intre individ si societate, dar cu marcarea clara a interdependentei dintre cele doua entitati.

"Individualitatea" reprezinta un concept cu o autoritate remarcabila in lumea contemporana, ceea ce nu ar trebui sa ne faca sa uitam ca prestigiul sau este si rezultatul unui "precipitat" simbolic recent al paradigmelor socio-politice care il trateaza, inevitabil, ca valoare si mai putin ca realitate sociala. Astfel, orice incercare de a sonda continutul acestui concept trebuie sa tina cont de conditiile sociale ale individualitatii. Chiar si din punctul de vedere al unei filozofii care pleaca de la postularea unei "singuratati radicale" a individului in lume, cum este cea a lui José Ortega Y Gasset, trebuie admis, in fine, ca "ultimul personaj care isi face aparitia in tragicomedia vietii noastre este eul nostru"[1]. Pe de alta parte, trebuie sa ne ferim de interpretarea facila ca individul este exclusiv o creatie a societatii, refuzind astfel sa vedem ca societatea nu capata, de fapt, realitate decit prin intermediul indivizilor. Pentru a intelege mai bine raportul dintre cele doua entitati, apelam la explicatia lui Edgar Morin: "Prin urmare, societatea si individualitatea ne apar ca doua realitati complementare si, in acelasi timp, antagonice. Pe de-o parte, societatea oprima individualitatea, impunindu-i cadre si constringeri, iar, pe de alta parte, ii ofera structurile care ii permit sa se exprime. Ea utilizeaza, pentru propria-i diversitate, diversitatea individuala care, in caz contrar, s-ar dispersa la intimplare in natura, iar diversitatea individuala utilizeaza, la rindu-i, diversitatea sociala pentru a incerca sa se implineasca. Astfel deci, deja la nivelul societatii de primate, nu mai putem considera societatea ca pe un simplu cadru si nici individul ca pe o unitate ce ocupa aici un anumit compartiment, intrucit cadrul este constituit din relatiile interindividuale si nu exista compartimente libere atit timp cit nu exista indivizi pentru a le ocupa. (s.m.R.E.) Altfel spus, si lucrul acesta este capital, societatea si individualitatea nu sint doua relatii separate care se ajusteaza una alteia, ci exista de fapt un ambi-sistem in care, in mod complementar si contradictoriu, individul si societatea sint reciproc constitutive si, in acelasi timp, se paraziteaza reciproc."[2] (s.a.) Ceea ce Morin numeste "parazitare reciproca" poate fi perfect echivalat cu termenul de "interdependenta" sau cu sintagma de "cauzalitate reciproca". Toate aceste explicatii au rostul de a sublinia faptul ca, dincolo de datele genetice ale omului, exista si altele, cel putin la fel de importante, care participa la constituirea unei "naturi sociale" a acestuia si numai dotarea socio-culturala proprie acestei naturi este cel care produce prima si cea mai importanta individualizare: diferenta dintre om si animal.

Dinamica proprie oricarei societati (inclusiv a uneia animale) are la baza doua atitudini generale, in principiu egale ca importanta: cooperarea si conflictul. Caracteristica pentru om dintotdeauna, dar mult mai vizibila astazi, este forma simbolica prin care se exprima cele doua atitudini. Societatea umana, ca ambi-sistem, are ca principiu al evolutiei sale travaliul simbolic asupra realitatii si transmiterea din generatie in generatie, precum si raspindirea sincrona la nivel social, in cadrul aceleiasi generatii, a mostenirii culturale. Insa ceea ce se transmite in timp are nevoie "aici si acum" de validare din partea membrilor societatii, de acceptare, fara a neglija importanta contestarii, prin intermediul careia se testeaza, la nivel social, ceea ce merita sa fie pastrat si transmis. Principalul instrument prin intermediul caruia se realizeaza verificarea si transferul mostenirii culturale este, in sensul cel mai larg al comunicarii, limbajul, iar in sensul restrins al comunicarii sociale - reprezentarile sociale.

Comunicarea, atit la nivel micro, cit si la nivel macro-social are loc prin intermediul unei interfete, constituita din totalitatea cognitiilor sociale (sintagma echivalenta cu cea de "reprezentari sociale" care conecteaza sau, mai bine spus, integreaza ambi-sistemul de care vorbeam mai sus. Principalele elemente constituente ale acestei interfete sint reprezentarile sociale, adica, asa cum spune Teun A. Van Dijk, autor ale carui idei[3] se afla la baza a ceea ce urmeaza, acele constructii mentale semnificative din punct de vedere social (cunoastere, credinte, atitudini, ideologii) care creeaza, nici mai mult nici mai putin, mesajul. De fapt, putem merge cu interpretarea mai departe, caci, de mai multa vreme, Emile Durkheim aratase ca: "gindirea sociala, in virtutea puterii ei imperative, are o eficacitate de care gindirea individuala nu este capabila; prin influenta pe care o exercita asupra mintii noastre, ne poate face sa vedem lucrurile in lumina care ii convine; amplifica sau diminueaza realitatea dupa imprejurari. Exista un domeniu al naturii in care formele idealismului se aplica literal: regnul social. Aici, mai mult decit in alta parte, gindul creeaza realitatea."[4] Durkheim mai adauga faptul ca, desi nu poate actiona decit prin intermediul fiecarui individ in parte, gindirea sociala li se impune acestora din exterior, idee pe care vom avea ocazia sa o dezvoltam in cadrul altui curs.

Eseu: Fisa de evaluare - cuvantul potrivit si dictare (c, o, l, E, C, L, O) Eseu: Alternativa educationala ,, montessori''

Cercetari caracterologice. Aceste cercetari efectuate asupra delincventilor minori au scos in evidenta faptul ca acestia au un nivel de maturitate caracterologica care se manifesta prin: autocontrol insuficient, impulsivitate si agresivitate, subestimarea greselilor, indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, opozitie si respingere a normelor sociale, juridice si morale, tendinte egocentrice, dorinta realizarii unei vieti usoare, fara munca, etc.

Teorii analitice si psihanalitice. Comportamentul deviant este considerat o metoda de abordare a problemei adaptarii, apararea impotriva anxietatii. Sigmund Freud considera ca orice criminal sufera de o nevoie compulsiva de a fi pedepsit, in vederea usurarii starii de vinovatie. Franz Alexander si Hugo Staub au analizat si dezvoltat aceasta teorie, afirmand ca toti oamenii sunt criminali innascuti. Fiinta umana apare in lume neadaptata social. Copilul este preocupat preponderent, in primii ani de viata, doar de obtinerea placerii si evitarea durerii. In perioada 4-6 ani apare diferentierea de persoana normala. Viitorul criminal esueaza in perioada realizarii adaptarii sociale. Comportamentul criminal si delincventa sunt simptome ale problemelor emotionale fundamentale. Cei doi sociologi au stabilit existenta a trei categorii principale de tipologie criminala: delincventul nevrotic (comportament generat de conflicte de natura psihica); delincventul normal (obisnuit); delincventul patologic (comportament determinat in mod organic)

H. J. Zucker considera ca unul din cei mai importanti factori ai determinarii comportamentului delincvent consta in absenta afectivitatii dintre cei mai multi copii delincventi si parintii lor. Copilul frustrat de afectiunea parentala, confruntat cu un autoritarism exagerat isi descarca frustrarea in alt context, aparent fara legatura cu cauzele generatoare. El devine gelos, agresiv, izolat, dependent, egoist, etc.

Teorii psihopedagogice. Acestea studiaza cauzele delincventei juvenile din perspectiva erorilor educatiei si socializarii morale. Aceste erori se datoreaza unei educatii gresit orientate, care ignora motivatiile personale ale tanarului si aplica un sistem defectuos de sanctiuni: o conduita pozitiva este pedepsita de educator, in timp ce una negativa este recompensata. La aceasta se adauga interventiile severe ale parintilor asupra unor actiuni sau preferinte si impiedica dezvooltarea sociabilitatii si a autonomiei morale. Cei mai importanti reprezentanti ai acestei teorii sunt: H. Y. Eysenck si B. Skinner. Adeseori obstacolele cu caracter afectiv si situatiile familiale deficitare isi pun amprenta asupra sentimentelor de incredere si securitate ale adolescentului. De aici apare insensibilitatea afectiva si comportamentala care duce la devianta sau delincventa. Dezorganizarea familiei genereaza o serie de tensiuni si conflicte pe care adolescentul le va interioriza profund in structura personalitatii sale. Cea mai mare parte a adolescentilor delincventi apartin familiilor dezorganizate, copilul fiind imaginea cea mai clara a dificultatilor familiale, in care se reflecta orice conflict, care strica armonia caminului conjugal. Modelele de conduita oferite de ambii parinti, cat si calitatile afective si instrumentale ale caminului familial reprezinta conditii fundamentale pentru stabilirea unei personalitati morale, bine structurate, motivata de convingeri adecvate asupra necesitatii respectarii normelor. Absenta realizarii functiilor principale ale familiei determina aparitia unor tendinte neconforme cu normele de conduita pozitive ale societatii.

Teoria cauzalitatii multiple. Aceasta teorie se refera la faptul ca delincventa ar fi rezultatul unui numar mare si variat de factori. Aceeasi structura sociala si culturala poate genera atat comportamente normale, cat si conduite deviante sau delincvente in randul tinerilor. Aparitia manifestarilor antisociale juvenile trebuie inteleasa si explicata in functie de un complex de factori aflati in interactiune reciproca. Fiecare factor implicat in producerea delincventei are o anumita importanta, ea aparand, fie la intersectia a doi factori majori, fie datorandu-se influentei simultane a mai multor factori morali minori. Pentru unii sociologi delincventa juvenila este o consecinta fireasca a constituirii unui subculturi specifice tinerilor, caracterizata de agresivitate, nonconformism si evaziune. In toate cazurile delincventa apare in urma unor deficiente in sistemul de educatie, munca, familie si alte institutii cu rol socializator (scoala, biserica). O serie de analize psihosociologice au scos in evidenta ca factor etiologic principal structura personalitatii sau socializarea. Personalitatea este modelata de contradictiile dintre mediul social si individualitatea umana.  

3 FORMAREA PERSONALITATII TANARULUI

Personalitatea reprezinta totalitatea modelelor comportamentale ale unui individ, organizate intr-un sistem unic si durabil. Ea este rezultatul interactiunii mai multor categorii de factori: mostenirea biologica, mediul fizic, cultura, experienta de grup si experienta personala.[17] Fiecare individ are o personalitate diferita de a celorlalti.

Mostenirea biologica. Aceasta reprezinta materia prima din care se formeaza viitoarea personalitate. Din aceeasi materie prima, modelata diferit, rezulta personalitati diferite. Copilul se naste preluand anumite caracteristici genetice ale parintilor. Oamenii au o serie de caracteristici biologice comune, dar fiecare persoana se naste cu o serie de particularitati care il individualizeaza. Studii despre copilarie au aratat ca, inca de la nastere individul dispune de cel putin 27 de reflexe ce urmeaza sa fie activate. Aceasta situatie duce la aparitia diferentierii comportamentale intre acestia: copii dificili, copii lenti, copii care se adapteaza rapid si copii cu comportament mixt.[18] Rolul factorilor biologici a fost foarte mult timp controversat. Cercetari mai recente au scos in evidenta ca ereditatea are un rol foarte important in determinarea unor trasaturi de personalitate (inteligenta) si putin important in determinarea altor trasaturi (sociabilitatea, atitudini, interese, controlul impulsurilor). Nu s-a putut oferi pana acum o explicatie riguroasa a legaturilor dintre trasaturile fizice si cele comportamentale. In unele situatii s-a scos in evidenta legatura statistica dintre anumite trasaturi fizice si anumite trasaturi comportamentale. Din aceasta nu putem deduce legatura cauzala dintre cele doua categorii de trasaturi. O trasatura fizica devine factor de dezvoltare a personalitatii in raport cu modul in care ea este considerata si definita de catre societate. Indivizi cu aceeasi trasatura fizica, dar apartinand unor societati diferite, vor adopta un comportament care va fi pe masura asteptarilor sociale.

Mediul fizic. Mediul fizic a fost privit ca un factor determinant in modelarea personalitatii. Nu s-a putut insa demonstra existenta unor legaturi cauzale intre conditiile mediului fizic si personalitate. Intr-adevar, conditiile de mediu fizic pot influenta numai anumite trasaturi de personalitate. Luand ca exemplu orice mediu fizic, in el pot fi intalnite toate tipurile de personalitate. Persoanele care traiesc in zone sarace in resurse, au un comportament mai agresiv decat cele care traiesc in zone bogate sub acest aspect; cele din zonele cu clima temperata sunt mai dinamice decat cele din zonele tropicale. Dintre toate categoriile de factori care influenteaza personalitatea, mediul fizic are rolul cel mai scazut.

Cultura. Este unul din factorii importanti de modelare a personalitatii. Procesul de socializare cuprinde atat elemente specifice fiecarui grup in parte sau fiecarei persoane, cat si elemente generale, comune majoritatii sau totalitatii membrilor unei societati. Trasaturile culturale ale unei societati produce particularizarea socializarii copiilor. In fiecare societate exista unul sau mai multe tipuri de personalitate pe care copiii trebuie sa le copieze, caracterizate prin: sociabilitate, amabilitate, cooperare, competitivitate, punctualitate, etc. Fiecare individ este format de catre familie si alti factori de socializare, dar conformarea se face in grade diferite. Formarea personalitatii consta in mare parte in interiorizarea elementelor unei culturi. In fiecare societate, cultura dominanta a acesteia coexista cu un anumit numar de subculturi. Socializarea facuta in cadrul subculturilor adauga trasaturilor personalitatii elemente specifice si apar personalitati diferentiate in raport cu acestea. Personalitatea unui orasean se deosebeste de cea a unui satean, cea a intelectualului de cea a muncitorului.

Experienta de grup. Cand se naste, copilul este o fiinta care se multumeste cu satisfacerea nevoilor biologice. Treptat el realizeaza ca in mediul sau exista si alte persoane pe care le va diferentia. Supravietuirea lui biologica nu este posibila fara ajutorul parintilor, iar prin interactiune cu grupul devine fiinta sociala. Prin aceste doua contributii, ale parintilor si ale grupului, se asigura satisfacerea nevoilor fiziologice si afective ale copilului. Lipsiti de afectivitate, copii se dezvolta anormal si ajung sa aiba comportamente asociale sau antisociale. Prin aceasta interactiune, copilul isi formeaza imaginea despre sine. Cand sunt incurajati prin caracterizari pozitive acestia ajung sa fie convinsi ca asa stau lucrurile. Prin etichetari negative ei ajung sa se comporte ca atare, chiar daca au un potential de inteligenta ridicat. Imaginea de sine este determinata in mica parte de dimensiunile obiective ale personalitatii si in mare parte de imaginea pe care societatea, grupul o au despre el.[19] Unele grupuri sunt mai importante ca modele si de la ele indivizii preiau idei si norme comportamentale. Acestea sunt grupurile de referinta in formarea personalitatii: familia si grupurile pereche (grupuri formate din persoane de aceeasi varsta si acelasi status). Ele au un foarte important rol psihosociologic. De-a lungul vietii sale, individul interactioneaza cu o multime de grupuri de referinta. In cele mai multe cazuri, indivizii se insala cu privire la modul in care sunt perceputi de catre membrii unui grup. Comportamentul individului se va modifica in functie de imaginea pe care el o are despre modul in care este perceput de catre catre ceilalti. O preocupare excesiva pentru propria imagine conduce la inclinatii egocentrice (tendinta individului de a se plasa in centrul evenimentelor: monopolizarea atentiei intr-o discutie, incercarea de a influenta opinia altora). Nu toti membrii comunitatii prezinta aceeasi importanta pentru individ. Unele persoane exercita o influenta majora asupra comportamentului indivizilor, influenta provenita din rolul jucat (parinti, profesori, sefi, preoti) sau din aceea ca individul considera ca o anumita persoana este foarte importanta pentru el (celebritati, prieteni buni).

Experienta personala. Personalitatea individului este influentata si de experienta proprie de viata, fiecare avand o experienta personala unica prin care se deosebeste de ceilalti. O noua experienta de viata este traita din perspectiva experientelor trecute. In acelasi timp lucreaza si intamplarea. Daca un individ are o experienta negativa socializand cu un anumit grup sau individ, toate experientele viitoare legate de acestea vor fi marcate de experienta traita anterior. Se pot produce si schimbari de perspectiva asupra experientelor trecute, producandu-se modificari ale sistemelor referentiale. Modificarea experientei de viata poate duce la modificarea perspectivelor asupra aceluiasi fapt social. Experienta personala are o putere formativa mai mare decat invatarea din experienta altora.

4 PROCESUL DE SOCIALIZARE A TANARULUI

Orice proces de dezvoltare umana are loc intr-un context social definit de roluri si pozitii sociale, interactiuni reciproce intre indivizi, care permit persoanelor tinere sau varstnice, dezvoltarea unor actiuni si adoptarea unor conduite sociale. Toate acestea pot exista ca urmare a procesului de socializare in urma caruia indivizii dobandesc calitatea de membru al unei clase sociale, caracterizat de un set de drepturi si avand competenta de a exercita roluri si pozitii sociale specifice varstei, capacitatea de a se confrunta cu variate situatii de viata.

Socializarea reprezinta acel proces in cursul caruia indivizii dobandesc cunostinte, convingeri, atitudini, motivatii si capacitati necesare pentru exercitarea in bune conditii a rolurilor atribuite de societate.[20]

Pentru a se integra in mediul social si pentru a sustine functionarea organizatiilor din care face parte, fiinta asociala trebuie sa se transforme in fiinta sociala. Omul socializat este acela care traieste conform impunerilor grupului social din care face parte. Interiorizarea normelor si valorilor permite insusirea regulilor sociale de catre omul supus socializarii. Dumitru Popovici defineste socializarea ca fiind "conceptul care desemneaza efortul societatii si al individului, orientat spre formarea celui din urma, ca persoana integrabila in nisa existentiala in care isi desfasoara viata, in toate dimensiunile sale". Socializarea este un proces intins pe toata durata vietii, pregatind omul pentru rolurile noi pe care este chemat sa le indeplineasca. Individul isi asuma sau i se distribuie mereu roluri noi pe care trebuie sa le satisfaca. Aceasta necesita acumularea de competente si capacitati. Raportandu-ne la procesul de viata al omului, distingem intre socializare primara si socializare secundara.

Socializarea primara este primul tip de socializare prin care nou nascutul dobandeste prima sa identitate sociala. Daca acest moment al socializarii nu se produce, fiinta asociala va pierde disponibilitatea socializarii sale. Sunt cunoscute cazuri de copii care, readusi in societate dupa 8-10 ani de la nastere, nu se comportau asemeni oamenilor. Aceasta socializare se intinde pentru fiecare om, de la nastere pana la sfarsitul adolescentei. Factorii care ajuta la realizarea socializarii primare sunt unele organizatii educative (camin, gradinita, cresa, scoala), organizatii nescolare sau grupuri de prieteni si nu in ultimul rand familia. Trebuie ca atitudinile proprii sa fie in consens cu cerinta sociala, individul formandu-si comportamente de care se va servi toata viata. Primele experiente de viata influenteaza profund personalitatea individului si au o importanta deosebita asupra evolutiei sale ulterioare ca membru al societatii.

Educatia are un rol semnificativ in aceasta prima etapa socializatoare. Multi copii sunt lipsiti de mediul familial, socializarea lor producandu-se in cresa, camin, gradinita, scoala. Valorile familiale, exercitarea rolurilor in familie si raporturile interpersonale din cadrul grupului familial sunt primele repere colective care ii permit copilului intelegerea functionarii societatii. Scoala fundamenteaza valorile primite in cadrul familiei, dezvoltand tanarului cunostintele si formandu-i un set de convingeri, valori si motivatii morale. Grupul de prieteni reprezinta stimulentul dezvoltarii sociabilitatii.

Traumele si frustrarile aparute in cadrul acestor contexte socializatoare se vor repercuta profund in structura personalitatii tanarului, devenind premise ale unui potential comportament deviant si delincvent. O mare parte din conduitele deviante ale minorilor si tinerilor isi au originea in erorile educative ale contextelor de socializare primara.

Continutul principal al oricarui proces de socializare consta in dobandirea a trei elemente principale:

cunostinte cu privire la continutul normelor si valorilor sociale care regleaza conduita;

capacitatea de a pune in practica aceste cunostinte;

motivatia in baza careia individul dezvolta actiuni si manifesta conduite in raport cu normele si valorile invatate.[21]

Socializarea secundara este tipul de socializare in urma careia individul dobandeste o pluralitate de identitati sociale. Ea se prelungeste toata viata deoarece omul se afla mereu in fata unor nevoi noi de socializare. El este obligat sa invete r