Violenta televizuala si riscurile pentru copii

VIOLENTA TELEVIZUALA SI RISCURILE PENTRU COPII

I. COPIII SI SOCIALIZAREA

Inca din primele clipe ale vietii, individul devine apartenent la un grup social si anume, familia. Aceasta constituie grupul primar din care copilul isi insuseste primul model de comportament concret. Mai tarziu, el este nevoit sa interactioneze si cu alte grupuri secundare si sa adopte si alte roluri sociale (cum ar fi: elev, student, angajat, sot etc.) (Grosu, 2000, 50-51). In epoca moderna, pe langa socializarea asigurata de familie, institutiile de invatamant sau locurile de munca, mai are loc o forma de socializare si anume, cea realizata prin mass-media. Avand in vedere ca acest mijloc de comunicare se adreseaza unui public destul de larg si concurenta este destul de mare, se cauta mereu noi metode de acaparare, de cele mai multe ori prin socare. O astfel de metoda o constituie promovarea violentei si a sexualitatii, adica incalcarea tocmai a ceea ce socializarea primara a incercat mereu sa controleze. Mai grav este ca, in epoca mass-media, individul ajunge sa se desocializeze, sa se alieneze din cauza ca devine dependent de aparate, ca mijloc de informare și petrecere a timpului liber (idem, 52). In consecința, un om desocializat este un om ușor manipulabil, care poate sa-și insușeasca un anumit comportament sau, dupa cum spunea Ralph Linton (apud Grosu, 2000, 52 ), poate sa identifice anumite asemanari cu un personaj ficțional, pe care sa le integreze apoi in propriul comportament.

In concluzie, copiii au parte de o socializare primara in cadrul grupului primar (familia), dar și de o socializare secundara, pe masura ce evolueaza și iau contact cu mediul social (școala, cluburi, biserici, mass-media). Astfel, ei pot sesiza contradicțiile dintre agenții de socializare primara și cei de socializare secundara, din care rezulta criza existențiala care se instituie la varsta adolescenței (idem, 57-58).

II. CERCETARI ANTERIOARE SI STATISTICI PE TEMA VIOLENTEI TELEVIZUALE

Studii pe aceasta tema au aparut incepand cu anii '60, principalele motive fiind (Dragan, 2007, 402): cresterea numarului actelor violente, a omuciderilor (chiar si in randul minorilor), a revoltelor adolescentilor impotriva sistemului social, rata mare a criminalitatii in randul minorilor s.a. De aici, numeroase dispute pe acest subiect, venite din partea criticilor si analistilor TV. Acestia considerau ca emisiunile si filmele care abunda de scene de violenta se fac vinovate pentru valul de agresivitate care "lovise" lumea si indeosebi tinerii. Violenta televizuala ajunge sa fie asemanata cu o otrava, "ea actionand cu atat mai intens cu cat doza este mai puternica" (O. Burgelin, 1970 apud Dragan, 2007, 402 ), iar televiziunea privita ca "o scoala a crimei si a delincventei", in special cea juvenila (Dragan, 2007, p. 402). Violența televizuala devine deci un fapt social ce se face responsabil de fenomenele sociale ce aveau loc in societate, de schimbarile din cadrul societații Criticii televiziunii sustin ca tinerii sunt tentati sa reproduca in viata de zi cu zi scenele de violenta vazute pe micul ecran, cu atat mai mult cu cat s-a constatat ca, in medie, un adolescent american a privit la TV, pana la varsta de 14 ani, 14 mii de omucideri si ca peste 90% din programele televiziunilor americane contin scene de violenta. Surprinzator sau nu, o statistica a vremii arata ca cele mai brutale programe de la TV sunt desenele animate, unde intalnim o medie de 24 de episoade violente intr-o ora ( Brady, 1991 apud Dragan, 2007, 401).

Incepand cu anii '70, cercetarile au progresat și s-a trecut la realizarea de studii corelaționale prin care s-a cautat raspunsul la intrebarea: determina televiziunea un comportament agresiv, sau copiii aleg pe o predispoziției inițiala spre violența, astfel de programe violente? Rezultatele acestor studii au demonstrat ca exista o legatura puternica intre programele violente și comportamentul agresiv, chiar daca cei mici, cu inclinații agresive, aleg sa vizioneze astfel de programe (Sterian, 2004, 43-44).

Studii efectuate de Drabmon si Thomas (1974) au scos in evidenta faptul ca, vizionand chiar si pentru putin timp programe violente, copiii pot accepta mai usor violenta altor copii, iar Grunberg (1975) sustine ca expunerea indelungata la imagini violente poate duce, ulterior, la folosirea violentei, din partea privitorului ( apud Sterian, 2004, 40).

In 1995, Centrul Mediascope din Los Angeles a fost principalul coordonator al unui proiect realizat de patru universitați americane de prestigiu. Cercetarea a avut in vedere analiza de conținut a 2500 de ore de programe ce conțineau violența reala și violența ficționala, iar principalele rezultate au demonstrat ca 57% din programele care au fost analizate conțineau violența. De asemenea, 51% din scene se desfașurasera in contexte realiste, in timp ce 39% se desfașurasera in context ludic. Destul de grav a fost faptul ca s-a descoperit ca 44% dintre scenele violente analizate au aparut ca justificate, iar un procent de 73% din scenele analizate au conținut acte de violența nepedepsite ( Dragan, 2006, 21-22).

Combinand analiza de continut cu un studiu de psiho-sociologie a comportamentelor, cațiva cercetatori americani ajung la concluzia ca minorii si tinerii expusi masiv la programe violente de televiziune sunt cei mai inclinati la comportamente violente, la teama si insecuritate sau la desensibilizare. Dupa ei, principalele elemente "negative" ale programelor violente rezida nu doar in frecventa si durata actelor de violenta prezentate, ci si in modul de scenarizare/cadrare/semnificare a violentei:

- prezentarea de personaje atractive implicate in violenta, ca autor sau victima;

- utilizarea armelor;

- scenarizarea realista a violentei;

- absenta sanctiunii actelor de violenta;

- evitarea suferintei si a consecintelor reale ale violentei;

- amestecul de violenta si umor. ( D. Frau-Meigs, Sophie Jehel, "Les Écrans

de la Violence", Economica, Paris, 1997, p. 56, apud Dragan, 2007).

Cercetari autohtone

In Romania, cele mai concludente studii privind reprezentarea violentei televizuale au fost realizate la indemnul Consiliului National al Audiovizualului, tocmai ca un semn de ingrijorare privind "haosul" de pe micile ecrane romanesti si s-au realizat dupa anul 2000. Astfel, Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC) a intreprins trei mari studii, la intervale diferite de timp: 2004, 2008 și 2009.

In continuare, o sa detaliez proiectul de cercetare din 2009, prezentat pe larg in cartea "Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului" (Dragan et. al., 2009) deoarece este cel mai recent și este și cel mai complet dintre ele. Obiectivul principal a constat in masurarea violentei din programele audiovizuale romanești, sub cele doua aspecte ale ei: reala si fictionala. Acesta s-a desfașurat in perioada ianuarie-februarie 2009, sub atenta supraveghere a profesorilor coordonatori: Ioan Dragan, Poliana Stefanescu, Alexandra Povara si Anca Velicu si este o reluare a cercetarilor efectuate, pentru prima oara in 2004 si apoi in 2008 (idem, 3 ). De data aceasta, corpusul investigat a fost mult mai variat și mai mare ca volum și a fost alcatuit din programe TV difuzate atat pe canale generaliste și specializate, cat si pe canale pentru copii, in saptamana 5-11 ianuarie 2009, in total o durata de 348 ore si 15 minute de programe analizate (idem, 4). Cele 11 canale TV au fost alese astfel incat sa acopere principalele tipuri de canale din Romania - TVR1( televiziune publica), ProTv, Acasa, Antena1, Antena3, Realitatea Tv, Prima Tv și OTV ca televiziuni private și Cartoon Network, Jetix și Minimax (canale pentru copii, ce difuzeaza desene animate) (idem, 36).

Ca metoda de cercetare, autorii studiului au folosit atat metoda analizei de conținut, cat și analiza semio-discursiva, iar ca instrument de lucru- grila de analiza. Durata, frecvența, ponderea, tipurile de violența au fost indicatorii principali urmariți . Astfel, in funcție de aceștia, s-au obținut urmatoarele rezultate : la capitolul numarul actelor de violența ce se pot viziona intr-o ora de emisie (fara publicitate și promo-uri) ProTV a dominat cu 23,4 acte de violența pe ora, urmat de OTV, unde singura emisiune monitorizata a fost "Dan Diaconescu Direct" cu 22,6 acte pe ora, in timp ce celelalte cinci canale generaliste au inregistrat, in medie, intre 10 și 14 acte. Calculand durata totala a actelor de violența pentru o ora (din nou excluzand publicitatea și promo-urile), OTV-ul s-a clasat in fruntea clasamentului, cu 22,6 minute, iar ProTv-ul a trecut pe locul al doilea, cu aproximativ 16 minute violente pe ora. Cel mai "cuminte" canal din acest punct de vedere a fost Acasa TV, cu o durata maxima de 3,6 minute. OTV-ul a ramas pe primul loc și in ceea ce privește durata medie a unui act de violența, cu 60 de secunde pentru un act violent, in timp ce Prima TV a inregistrat mai puțin de 20 de secunde. Din punct de vedere al tipologiei violenței, cea mai mare pondere a frecvenței a fost data de violența verbala - 44%, urmata de cea fizica - 33,6%. OTV-ul, prin emisiunea "DDD", și-a menținut poziția de lider și de aceasta data, in ceea ce privește ponderea violenței de tip verbal, cu 75,6%, dar tot el a avut o pondere mica a violenței fizice - 6,5 procente. Canalul care a prezentat cele mai multe acte de violența fizica pe perioada monitorizata - 57,4% a fost PRO TV, deoarece difuzeaza multe filme de acțiune. Ca forme de manifestare ale violenței fizice, aproape jumatate (46%) din toate formele pe care le-a imbracat aceasta au fost batai și omucideri. In cazul violenței verbale, ponderea cea mai mare au avut-o țipetele și ridicarile de ton - 28 %, dar și intreruperea celuilalt in dezbateri și emisiuni (16%) ( idem, 9). Majoritatea actelor violente s-au desfașurat in casa sau intr-o emisiune TV, iar peste 85% din acestea au fost intreprinse intenționat și doar 7,5 % au fost considerate acte justificate, ceea ce sporește importanța indicatorului intenționalitatea violenței prezentate. In 44% din cazuri nu au fost prezentate consecințele actelor de violența pentru victima, iar in 66% din actele violente au lipsit consecințele pentru agresor.

In ceea ce privește canalele pentru copii, pe perioada monitorizarii, mai precis in saptamana 5-11 ianuarie 2009, timp de patru ore pe zi, au fost identificate 2005 acte violente. Cel mai violent canal s-a dovedit Jetix-ul, cu 852 acte de violența, apoi Cartoon Network cu 815 și la coada clasamentului, Minimax cu 338. Media pentru cele trei a fost de 668 acte de violența per canal. Luand in ordine indicatorii televizuali folosiți și in cazul canalelor generaliste, au reieșit urmatoarele rezultate: din punct de vedere al frecvenței medii per emisiune, pe canalul Jetix s-au inregistrat 14 scene de violența intr-o emisiune, pe Cartoon Network 9, iar pe Minimax doar 6. Este interesant de menționat faptul ca pe Minimax au existat emisiuni in care nu s-a identificat niciun act de violența. Jetix-ul s-a menținut pe primul loc și din punct de vedere al frecvenței medii a violenței per unitate de timp, in acest caz ora fara publicitate, cu 37 de scene, urmat de Cartoon Network cu 31 de scene, in timp ce pe Minimax au fost 20 de scene violente intr-o ora. In ceea ce privește durata medie a unui act violent, aceasta a fost de 15 secunde pe Cartoon Network, de 11 secunde pe Jetix, urmat indeaproape de Minimax cu 10 secunde. (idem, 11). Analizand ponderea violenței in cadrul unei emisiuni, CN s-a dovedit cel mai violent din acest punct de vedere, deoarece 13,3% din durata unei emisiuni a conținut violența, 11,5% pondere a violenței a inregistrat Jetixul, iar Minimax 5,4%. In ceea ce privește tipurile de violența, s-au inregistrat: 52% - fizica, 29% - verbala, 13% - psihologica, 4% - economica, 2% - sociala. Violența fizica a avut cea mai mare frecvența pe Jetix ( 59,5% ) și pe CN ( 53,6% ), iar cea verbala pe Minimax ( 39,3% ) ( idem, 12).

Trecand la contextualizarea actelor de violența, privind natura agresorilor autorii studiului au constatat ca predomina agresorul uman (in aproape jumatate din cazuri) (idem, 192) și ca cei mai mulți dintre agresori au rol negativ (31,5%) și sunt de varsta adulta (25,5%), iar din punct de vedere al genului, aproape jumatate sunt de sex masculin și doar o cincime sunt femei (idem, 196-197). Analizand și victimele, au fost obținute cam aceleași rezultate: in 52% din cazuri s-au inregistrat victime umane, care au un rol pozitiv in acțiune (34,1%) și sunt preponderent de gen masculin (49%). (idem, 200, 202-203)

La nivelul celor trei canale de desene animate, cele mai multe acte de violența au avut loc in natura/parc - 37% din cazuri, dar și in casa, spații publice și strada. Urmarind intenția de a intreprinde actul violent, autorii au stabilit ca 83,7% din acte sunt facute cu intenție și doar 8% "din greșeala" și ca in 45,2% din cazuri, actul de violența este prezentat intr-un context naturalizat, ca un act banal, care nu sperie. Cercetarea din 2009 a scos in evidența gravitatea neprezentarii consecințelor actelor de violența atat asupra victimelor, cat și asupra agresorului. Astfel, la Minimax au fost identificate cele mai multe cazuri (31,4%) in care nu a fost prezentata nicio consecința asupra victimei. De asemenea, din punct de vedere al contextelor de semnificare, 45,6% din actele de violența au fost comise intr-un context al gratuitații și doar 14,2% au fost considerate acte legitime, 34,8% in context ludic și 28,1% in context eroizant. Violența dintre Bine și Rau, prezentata in context maniheist, apare doar in 33,7% din cazuri și in special pe Jetix. Din punct de vedere al contextului estetizant, 36,9% din scenele de violența au loc intr-un astfel de context și in 21,9% din acestea predomina estetica uratului. (idem, 209-217)

Studiul din 2009 a fost unul destul de complex și a scos la iveala statistici ingrijoratoare privind violența din desenele animate, sub toate aspectele ei.

Un alt studiu demn de luat in seama este cel efectuat de Centrul de Sociologie Urbana și Regionala (CURS) impreuna cu CSMNTC (beneficiar CNA), de data aceasta privind analiza comportamentului de consum de programe audio-vizuale al elevilor, desfașurat in perioada 1-12 iulie 2005, pe doua eșantioane reprezentative: un eșantion reprezentativ de 2300 de elevi (atat fete, cat și baieți) cu varste intre 11-14 ani, din gospodarii cu acces la televizor și un altul ce a cuprins același numar de elevi, cu varste intre 15-18 ani, ce aveau acces la televizor. Au fost vizate atat mediul urban, cat și mediul rural, in total 130 de localitați. Metoda de investigare folosita a fost interviul, prin aplicarea de chestionare cu raspunsuri inchise. La una din intrebari "Ce emisiuni (programe TV) urmariți de obicei?" elevii au pus pe primul loc desenele animate, filmele artistice și emisiunile de divertisment. Nu s-au inregistrat mari diferențe intre preferințele celor doua grupe de varsta, doar in ceea ce privește desenele animate și emisiunile pentru copii, care sunt mai vizionate de catre copiii intre 11-14 ani, pe cand cei intre 15-18 ani prefera mai mult filmele documentare.

Ca motivația pentru privitul la TV, atat grupul celor mici cat și cei mari au pus pe primul loc distracția și amuzamentul (placerea) - 45,5% vs. 34,3%, dar și nevoia de a se informa și de a dobandi noi cunoștințe - 31% vs. 33,8%. Pentru o alta intrebare, autorii au creat o lista cu 21 de valori și anti-valori care apar in studii de specialitate ca fiind promovate de catre școala, familie sau televiziune și le-au cerut elevilor sa spuna de unde au invațat lucruri despre acestea, tocmai pentru a putea evalua influența acestor trei instituții asupra felului in care elevii și-au atribuit respectivele valori sau anti-valori.

Concluzia a fost ca televiziunea promoveaza in special anti-valori, cum ar fi vedetismul, violența, senzaționalul, vulgaritatea ș.a., iar cauza principala ar fi nevoia de audiența. Astfel, scopul televiziunii devine satisfacerea unor exigențe consumeriste și nu promovarea unor modele socio-educaționale sau morale, ca in cazul celorlalte doua instituții. Autorilor li s-a parut interesant de aflat cum apreciaza elevii volumul de violența prezenta in filmele artistice, desene animate și știri, iar raspunsurile sunt și ele la fel de interesante. 44% dintre elevi considera ca violența din filme este cat trebuie și același procentaj de elevi, ca este prea multa.

In ceea ce privește violența din desenele animate, din totalul elevilor (11-18 ani), 45% au spus ca sunt prea puține scene violente in astfel emisiuni, 32% ca acestea conțin violența atat cat trebuie, iar 13% au considerat ca sunt prea multe scene. Aceasta este considerata "prea puțina" mai mult de elevii din categoria 11-14 ani (49%), in timp ce categoria celor mari o estimeaza ca fiind "prea multa" (16%), așa cum reiese din graficul de mai jos:

Fig. 1.1 - Aprecieri cu privire la violența din desene animate (CURS-SA, 2005, 29)

Pentru a putea aprecia influența directa a scenelor violente asupra elevilor, a fost realizata o presupusa scala a ierarhiei efectelor, de la pozitiv la negativ, in funcție de gravitatea consecințelor. Raportarea pozitiva ("ma amuza și ma lasa indiferent") este mai mare la elevii peste 15 ani (42% vs. 33%), iar influența negativa este mai mare la categoria de elevi 11-14 ani:

Fig. 1.2 - Pareri ale elevilor despre cum se simt influențați de scenele de violența de la TV (CURS-SA, 2005, 31)

Doi ani mai tarziu, la inițiativa CNA, in perioada 8-30 septembrie 2007, și Metro Media Transilvania a realizat un studiu privind preferințele televizuale ale copiilor cu varsta intre 6 și 15 ani (cercetarea repeta in fapt o mai veche cercetare, din 2004). Eșantionul a cuprins 1295 de gospodarii din mediul urban dar și rural, iar din fiecare gospodarie au fost supuși interviului un copil, dar și unul dintre parinți, rezultand astfel 2590 de interviuri. Rezultatele generale ale studiului le regasim in raportul "Expunerea copiilor la programele TV și Radio (modele culturale ale comportamentului de consum)", redactat in noiembrie 2007. Potrivit acestuia, principalele modalitați ale copiilor de petrecere a timpului liber se concretizeaza in vizionarea programelor Tv, jocul și compania prietenilor, teme pentru acasa. Dintre sursele mass-media, televizorul reiese ca ar fi cel mai utilizat de catre copii, asta poate și datorita faptului ca 96% din cei intervievați dețin cel puțin un televizor color in casa. Ca și programe vizionate, copiii au afirmat ca prefera in principal desenele animate (50%) și filmele artistice (17%). S-a observat insa ca dupa varsta de 12 ani, filmele trec pe prima poziție in topul preferințelor copiilor.

Fig. 1.3. - Preferințele copiilor in materie de programe ( Metro-Media Transilvania, 2007)

La intrebarea "Ce ți-ai dori cel mai mult sa vezi la televizor?" , "Desene animate/mai multe desene animate" este raspunsul cu cea mai mare pondere- 37%, urmat de "Filme/mai multe filme/bune/noi" cu 13%. Personajele preferate de catre copii au fost in special eroi din desene animate (Tom și Jerry, Scooby Doo, Spioanele, Dexter) dar și vedete, ca: Adela Popescu, Andreea Marin, Nicolae Guța.

Posturile Tv cu cea mai mare priza la copii s-au dovedit a fi cele ce difuzeaza desene animate, in defavoarea celor generaliste, motivația acestei alegeri la 19% dintre respondenți fiind, evident, "Dau desene animate/frumoase/bune/multe" .

La intrebarea "Care sunt emisiunile de televiziune care iți plac cel mai mult? Cele pe care incerci sa nu le pierzi niciodata?", cel mai mare procentaj (pe langa "Altele"-45%) l-au inregistrat Desenele animate - 16%. Motivația alegerii lor a fost legata tot de conținutul pe care acestea il difuzeaza, fiind in concordanța cu ceea ce "cauta"/apreciaza copiii la o emisiune televizuala "Amuzante/haioase/distractive" (23%).

O intrebare interesanta din chestionarul studiului a fost: "Care este primul lucru care iți vine in minte cand te gandești la televizor? Daca ar trebui sa descrii TV unui marțian/extraterestru, ce i-ai spune?". La aceasta, 18% (cel mai mare procentaj) au raspuns ca televizorul reprezinta "Un ecran/cutie care arata desene animate".

In cadrul acestui studiu, s-a pus accent și pe relația parinte-copil. Astfel, 52% dintre copii susțin ca se uita singuri la emisiunile preferate, iar din restul de 46%, aproximativ jumatate le vizioneaza impreuna cu mama (49%), cu tata (29%), sau cu frații sau surorile (21-22%). Și 67% dintre parinți declara ca odraslele lor se uita uneori singuri la TV, in timp ce 44% recunosc ferm ca in general, copiii lor vizioneaza doar singuri programele TV. Tot aceștia susțin, in proporție de 71%, ca nu le-ar permite copiilor sa vizioneze o emisiune sau un film cu conținut violent sau erotic, spre deosebire de 24% dintre parinți, care nu dau importanța acestui aspect, sau iși recunosc neputința de a le interzice celor mici vizionarea. Doar 28% dintre aceștia afirma ca le-au interzis vehement copiilor sa vizioneze anumite programe sau emisiuni care ii pot influența in mod negativ.

Un studiu efectuat recent, in 2010, de catre Institutul de Sociologie al Academiei Romane (finanțat de UEFISCDI), a carui rezultate apar in articolul ****, (de Asistența Sociala, nr. 1 din 2012), semnat de Anca Velicu, s-a concentrat pe incercarea de a afla ce reprezinta pentru micii telespectatori violența televizuala, cum o ințeleg ei, in raport cu concepția cercetatorilor. Mai precis, prin analiza raspunsurilor deschise la un chestionar pe tema violenței mediatice, s-a dorit identificarea a ceea ce considera cercetatorii ca ar fi violența nociva pentru copii și ce percep ei de fapt, ca fiind violența. Eșantionul a fost format din 3800 de elevi, atat de gimnaziu (37,7%), cat și de liceu (62,3%), preponderent din mediul urban (85,8%). Chestionarul a fost aplicat in școli, prin auto-completare online.

La intrebarea unde li s-a cerut sa defineasca cu propriile cuvinte termenul de "violența televizuala", raspunsurile au fost din cele mai diverse: de la asocieri de tipul "periculoasa", "excesiva", "dur", "rea", "mișto", "super" ș.a., la fraze ce au cuprins chiar și 180 de cuvinte, sau facand referire la cauzele și efectele acesteia, evocand interjecții ("buf") și culori specifice ("roșu"), sau numind canale TV considerate de ei violente - "Minimax, ProTV, Antena, Music Channel" (Velicu, 2012, 141-142). De asemenea, mulți s-au referit la tipuri concrete atunci cand au vorbit de violența mediatica: fizica, verbala. Elevii au definit violența mediatica și prin prisma tipurilor de emisiuni urmarite și anume: știrile (numite de 90 ori), filmele (amintite de 83 de ori), emisiunile sportive (49 de raspunsuri) și desenele animate (de 20 ori). Foarte interesant din acest punct de vedere este raspunsul unui copil, care are o atitudine duplicitara fața de violența din desene animate: "Din pacate foarte mulți copii se uita la televizor mai ales la desene animate și nu numai. Se spune ca programul Cartoon Network prezinta cele mai multe desene animate cu violențe. Nu ma uit in general, dar 15 minute cat dureaza Tom și Jerry sa presupunem ca ma uit." (Velicu, 2012, 142). De asemenea, s-a constatat ca foarte mulți știu sa faca distincția intre violența ficționala și cea reala, mai precis dintre cea din filme și cea din știri: "Dupa parerea mea violența este ceva daunator, care nu ar trebui sa fie prezent in toate emisiunile de <<divertisment>> și in știri. In filme sunt de acord cu violența, in unele cazuri deoarece acestea sunt fictive" (ibidem). Violența televizuala a fost asociata chiar și cu personaje din desenele animate, Ben 10 de exemplu, cu actori ca Chuck Norris sau Steven Seagal, sau cu prezentatorul Dan Diaconescu și al lui OTV.

In multe dintre raspunsuri, elevii au avut o atitudine acuzatoare fața de parinții care nu limiteaza orele de vizionare ale celor mici, sau nu interzic urmarirea unor programe ce le pot fi daunatoare, iar in 36 de raspunsuri, și-au exprimat dorința de a se interzice promovarea violenței mediatice

Ca o generalizare, cei intervievați considera ca violența televizuala ar fi in cantitate mare ("in exces", "peste tot", "tot timpul" ș.a.), in mare parte cu conotație negativa ("rea"), in special "pentru copii", deoarece aceștia pot imita comportamentele (fizice sau verbale) vazute la televizor (in mod repetat este folosit cuvantul "influențeaza", dar și "repeta", "invața") ( Velicu, 2012, 142). Din alte raspunsuri primite de la elevi, aflam și alte efecte pe care cred ei ca violența mediatica le induce și anume efectul de "naturalizare" și cel de "desensibilizare": "Violența se manifesta prin scandalurile care sunt in emisiuni, știri, reclame ; care ne fac sa credem ca este bine sa fim violenți, ca așa este normal." sau "Violența de la TV este foarte mult cultivata in prezent. Violența desensibilizeaza copiii, ii desparte de realitațile lumii reale, lasandu-i prada unei lumi imaginare, unde binele invinge raul prin violența" (ibidem).

Ca o consecința a acestor cercetari: s-au intocmit directive și reglementari in domeniul audiovizualului și s-a incercat emiterea unor legi mult mai aspre pentru televiziunile care nu se supun acestora. Din pacate, cele trei canale pentru copii nu pot fi sancționate, deoarece nu activeaza pe teritoriul Romaniei, fac parte din sfera canalelor internaționale.

METODOLOGIE

I. Stabilirea temei de cercetare (Obiectivele cercetarii) Am vazut din capitolele anterioare care este rolul televiziunii, mai ales in perioada actuala, și cum anume acesta a evoluat in timp. Felul in care televiziunea este perceputa ca un declanșator al agresivitații, sau ca un liberator de pulsiuni cathartice, ori ca o tendința de a imita comportamente violente, sau ca dezinhibant desensibilizator de violențe depinde foarte mult de modul in care este reprezentata pe micul ecran și de modul cum este semnificata. Gradul de influențare a comportamentului telespectatorilor - in special copii, adolescenți și tineri este determinat nu doar de cantitatea de violența din emisiuni, ci și de felul cum este scenarizata și produce ințelesuri și de tipurile de violența folosite ( Dragan et. al., 2009, 23) Astfel, cu cat imaginile violente, sexiste, obscene sunt construite mai logic, mai realist și mai natural, cu atat acestea ies din sfera ficțiunii și trec in cea a realului și crește riscul ca indivizii, mai ales minorii sa puna in practica respectivele comportamente vizionate (idem, 5).

In urma diverselor studii efectuate, nu s-a ajuns insa la o concluzie relativa univoca cum ca violența televizuala determina in mod direct un comportament violent in randul indivizilor, deși mai mulți specialiști susțin aceasta idee. Tocmai de aceea, lucrarea de fața iși propune sa faca o "radiografie' a conținuturilor violente din cadrul emisiunilor cele mai indragite de catre cei mici, așa cum s-a observat in rezultatele studiului Metro Media Transilvania din 2007 - desenele animate, luand ca referința desenele animate americane și desenele animate japoneze. Mai precis, luand in calcul indicatorii televizuali - durata, frecvența și ponderea scenelor de violența din totalul duratei am incercat sa identific scenele de violența ficționala fizica și verbala, dar am luat in calcul și contextele de semnificare tocmai pentru a vedea care din cele doua tipuri de desene animate poate fi considerat mai nociv (prin lipsa prezentarii consecințelor, prin nejustificarea actului, prin prezentarea ei ca singura modalitate de rezolvare a situației) Din cele sase tipuri de violenta clasica (fizica, verbala, psihologica, sociala, economica si sexuala) am ales sa analizez doar primele doua dintre ele - fizica si verbala, deoarece, asa cum reiese din studiile prezentate in Capitolul II al lucrarii, acestea au cea mai mare frecventa si cel mai mare impact asupra publicului consumator de TV. In plus, in randul desenelor animate, violenta economica, sociala si mai ales cea sexuala sunt mai rar intalnite.

Obiective operaționale :

Calcularea indicilor clasici ai violentei, respectiv:

a) frecventa scenelor de violenta fizica si verbala (per total pentru ambele categorii de desene animate și per categorie)

b) durata totala si durata minima a unei scene de violenta (per total pentru ambele categorii de desene animate și per categorie )

c) identificarea formelor concrete de manifestare a violentei fizice, respectiv verbale, cat si a celei mai frecvente forme de manifestare pentru fiecare din cele doua tipuri de violenta

d) actantii scenelor de violenta; specificarea rolului pe care acestia il "joaca" in respectivul desen animat

e) contextualizarea actelor de violenta (locul unde se petrece scena violenta, intentionalitatea, legitimitatea, gratuitatea scenei de violenta, contextul ludic, naturalizat etc.)

Desenele animate i-au fascinat dintotdeauna pe copii, dar, asa cum reiese din cercetarile amintite in capitolul anterior, acestea conțin violența. Prin urmare, daca intr-adevar cei mici pot sa adopte un comportament agresiv in urma privitului la programe Tv cu conținut violent, atunci este bine de intreprins o cercetare asupra violenței televizuale, pentru a avea date concrete despre cantitatea de violența și pentru a putea acționa in consecința.  Mai precis, cercetarea mea poate constitui un factor declanșator pentru a lua masuri in viitor: de exemplu, prin publicarea rezultatelor studiului se poate trage un semnal de alarma si astfel, parintii ii pot proteja pe copii prin limitarea timpului petrecut in fata televizorului sau chiar interzicerea vizionarii anumitor tipuri de desen animat.

II. Metodologia cercetarii

Majoritatea cercetarilor care au avut la baza evaluarea conținuturilor violente din programele televizuale au folosit doua metode: analiza de conținut și analiza semio-discursiva .

Eseu: Fisa de evaluare - cuvantul potrivit si dictare (c, o, l, E, C, L, O) Eseu: Alternativa educationala ,, montessori''

Astfel, urmand modelul studiilor anterioare, am ales analiza de continut ca metoda de cercetare, deoarece aceasta nu se limiteaza doar la cuantificarea și stabilirea tipologiei conținuturilor violente, ci totodata, masoara frecvența si durata scenelor de violența din emisiuni (pe genuri de programe, canale , intervale orare si saptamanale), prin descifrarea contextelor de semnificare (a mesajelor) si a situatiei de comunicare. Practic, prin aceasta metoda se pot demasca "falsele mesaje", cum spunea Ioan Dragan (2006, 17) transmise de emisiunile televizuale. Aceste "false mesaje" , construite si transmise in diferite forme discursive ale programelor TV, prezinta un pericol ridicat pentru copii, deoarece ei nu au capacitatea de a ințelege adevarata semnificație a acestora. Mecanismele discursiv-reprezentaționale care maresc capacitatea de impact negativ a conținuturilor violentei televizuale sunt, asa cum se arata in lucrarile de specialitate ( Dragan, 2006

- lipsa urmarilor negative ( reprezentarea violentei drept cea mai buna, mai atractiva si eficienta metoda de solutionare a problemelor, fie ca sunt conflictuale sau neconflictuale )

- recompensarea si absenta pedepsei ( lucru care sporește riscul influentei nocive asupra copiilor, care nu au capacitatea de a deosebi intre recompensarea soluționarii situației si recompensarea modului in care s-a facut aceasta )

desensibilizarea, ca o urmare directa a faptului ca ceea ce vedem la TV nu este "real", dar si a faptului ca numarul mare de victime ii "desensibilizeaza" pe tineri

- scenarizarea violentei "de dragul violentei" ( estetica spectaculara, dramatizata si ludica a violentei )

maniheismul cu care sunt tratate scenele de violenta, in sensul ca disputa are loc doar intre doua tipuri de eroi: cei "pozitivi" (Binele) și cei "negativi" (Raul). Practic, prezentarea luptei dintre Bine si Rau care se soldeaza, de obicei, cu triumful celui mai puternic, inclusa in schema narativa a filmelor, serialelor TV sau a desenelor animate, ii determina pe copii sa considere violenta si agresivitatea ca un fapt uman natural, sau ca singura si cea mai justificata modalitate a oamenilor de a-si face dreptate. Concret, violenta devine legitima si este vazuta ca ceva natural, care se inscrie in "logica naturala" a lumii reale a oamenilor .

Dupa cum spuneam, am ales ca metoda de cercetare analiza de continut, caci este reprezentativa pentru tipul de cercetare pe care doresc sa-l intreprind. Este un tip de analiza cantitativa complexa care are ca scop principal testarea ipotezelor prin aplicarea unei grile de analiza de continut, dar, cum o sa analizez si contextele de semnificare, acest lucru ii confera si o latura calitativa.

Analiza de continut a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie la modul intuitiv, speculativ si subiectiv folosit de critica literara a vremii. In "Dicționar de media" (Larousse, 2005, 24) analiza de conținut este definita ca o "analiza efectuata conform unor metode diferite a conținutului unui mesaj, oricare ar fi forma sau finalitatea sa și oricare ar fi mass-media care ii asigura transmiterea". Septimiu Chelcea in lucrarea "Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si calitative" (2001, 514) spune despre analiza continutului ca "reprezinta o modalitate cantitativ-calitativa de studiere a comunicarii, dar nu numai a continutului manifest al acesteia, ci si a celui latent. Tocmai continutul latent, ceea ce nu e imediat sesizabil, ceea ce e "ascuns" constituie obiectul de interes al tehnicii analizei continutului. Posibilitatea de dezvaluire prin utilizarea analizei continutului". Acelasi autor aduce apoi o completare (idem, 519 ): "In stiintele socio-umane, analiza continutului reprezinta un set de tehnici de cercetare cantitativ-calitativa a comunicarii verbale si non-verbale, in scopul identificarii si descrierii obiective si sistematice a continutului manifest si/sau latent, pentru a trage concluzii privind individul si societatea sau comunicarea insasi, ca proces de interactiune sociala". Dorwin P. Cartwright (1953/1963, 481 apud Chelcea, 2001, 517) spunea ca prin analiza de continut se realizeaza "descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a oricarui comportament simbolic". Prin urmare, pot fi analizate cu succes filme, tablouri, benzi desenate s.a.

Prin intermediul grilei de analiza de continut am urmarit identificarea formelor de manifestare ale violentei fizice, respectiv verbale din episoadele de desene animate analizate, cat si cuantificarea si determinarea contextului in care au avut loc, ținand cont de cateva variabile importante pentru relevanța unei astfel de cercetari, printre care : sexul, varsta, statutul socio-cultural, atat ale agresorului, cat și ale victimei, locația actului de violența ș.a., dar și a contextelor de semnificare a violenței ( "gratuitatea" actului violent, dimensiunea ludica, contextul maniheist etc.). Grila de analiza a violentei TV este instrumentul de lucru folosit si validat pe parcursul a trei cercetari stiintifice in vederea evaluarii violentei reale si fictionale difuzata in cadrul programelor TV, de catre Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC). Ultima oara a fost folosita in cercetarea "Reprezentarea violentei televizuale si protectia copilului" din 2009, finantata de UNICEF.

III. Ipotezele de lucru

a) Violența din desenele animate japoneze este data de o frecvența ridicata a actelor violente.

b) Desenele animate americane conțin o violența "deghizata", aceasta fiind prezentata in registru ludic.

c) Desenele animate japoneze sunt caracterizate de o violența "intenționata" și "gratuita", dat fiind ca aceasta este prezentata in context serios (non-ludic) .

IV. Operaționalizarea conceptelor folosite in ipoteza

Conceptele pe care le-am folosit in construirea ipotezelor au fost definite, in mare parte, pe larg, in primul capitol al lucrarii.

Violența

Desene animate japoneze - "reprezinta orice film de animație produsa in Japonia sau originara din aceasta." [ online pe <https://ro.wikipedia.org/wiki/Anime> accesat pe 06.06.2011]

Desene animate americane - prin d.a. americane ințeleg acele d.a. care au fost produse pe teritoriul SUA, iar personajele vorbesc limba engleza

Frecvența actelor violente - numarul actelor violente inregistrate per episod

Contextul ludic - cadrul in care actul de violența este prezentat astfel incat sa starneasca rasul privitorului

Contextul serios - cadrul realist, non-ludic in care are loc un act violent;

V. Documentația prealabila

Cercetarea mea a avut ca punct de plecare rezultatele statistice (catalogate de mulți drept "ingrijoratoare") privind violența din desenele animate, pe care le-am prezentat pe larg in capitolul II al acestei lucrari, ale celui mai recent studiu din Romania care a abordat monitorizarea violenței din desenele animate: cercetarea efectuata in 2009 de catre CSMNTC sub denumirea - "Reprezentarea violentei televizuale si protectia copilului". Pe acestea le-am corelat cu cele doua teorii referențiale importante pentru a explica mecanismul prin care apar efectele violenței televizuale asupra indivizilor: Teoria cultivarii a lui George Gerbner și Teoria invațarii sociale a lui Albert Bandura.

Teoria "cultivarii" explica percepția indivizilor asupra realitații, cum se poate "distorsiona" imaginea realitații in urma privitului la televizor, iar "teoria invațarii sociale" este importanta pentru a explica procesul de creștere a agresivitații, ca efect al vizionarii de scene violente.

Ioan Dragan (2007, p. 406) spunea despre teoria invațarii sociale a lui Albert Bandura ca "este o importanta sursa de cercetare asupra televiziunii și agresivitații, in care se urmaresc prin observație, atributele individuale, stimuli observați și mediul care ar putea facilita sau inhiba performanța raspunsurilor".

VI. Eșantionul cercetarii (corpus-ul investigat)

Am ales cele doua tipuri de desen animat datorita notorietații și stabilitații pe care au capatat-o in timp, dar și pentru faptul ca s-au dezvoltat continuu și s-au reinventat de-a lungul timpului. Pentru fiecare tip din cele doua, am ales desenele animate de analizat in functie de preferintele telespectatorilor, asa cum reies ele din topurile efectuate de televiziunile ce le difuzeaza. Menționez ca sunt singurele topuri de specialitate pe care le-am gasit accesand motorul de cautare "Google". Astfel, pentru animeuri am luat in considerare topul efectuat in 2006 de catre televiziunea Asahy - TOP 100 ANIME RANKING, disponibil online la adresa: https://comipress.com/news/2006/10/09/846 [accesat pe 06.06.2011]. Potrivit acestuia, primele cinci pozitii sunt ocupate de:

Lupin III

Dragon Ball

Doraemon

Ashita no Joe

Mobile Suit Gundam

Pentru cartoons am identificat in baza de date a Wikipedia [online pe <https://en.wikipedia.org/wiki/The_100_Greatest_Cartoons>, accesat la data de 06.06.2011] un exit-poll intreprins in anul 2004, de catre canalul britanic Channel 4 si dezvaluit in feb. 2005 disponibil online pe <https://www.ranker.com/list/channel-4_s-100-greatest-cartoon-shows/televisionlife> [accesat la data de 06.06.2011]. Conform acestuia, cele mai indragite desene animate americane sunt:

1. The Simpsons
2. Tom and Jerry
3. South Park

4. The Family Guy

5. The Bugs Bunny Show

Fac precizarea ca, deși am ales sa analizez primele trei poziții ale fiecarui top, in cazul celui american, desenele animate "South Park" nu au putut fi incluse in analiza, deoarece se adreseaza mai degraba unui public adult: conțin numeroase scene violente per episod, consum de droguri și alcool, tutun, scene cu conotație sexuala [online pe <https://www.imdb.com/title/tt0121955/parentalguide> accesat la 14.05.2012]. Prin urmare, am ales urmatoarea poziție - "The Family Guy". Pentru fiecare desen animat in parte, am ales 3 episoade de analizat, la intervale de timp diferite, avand in vedere ca sunt serialitați. De asemenea, am incercat sa țin sub control variabila durata de vizionare și sa aleg desene animate pentru fiecare categorie, astfel incat durata totala a desenelor animate japoneze sa fie aproximativ egala cu a celor americane, pentru corectitudinea cercetarii.

Deși in "Tom și Jerry" nu prea intalnim scene de dialog și deci, implicit, mai puțina sau chiar deloc violența verbala, am considerat ca este totuși relevant de analizat pentru tipul de violența fizica. In plus, "Tom și Jerry" reprezinta un simbol al desenelor animate americane și al desenelor animate in general, al tuturor timpurilor, fiind supus de-a lungul timpului la pareri atat pro cat si contra, in ceea ce privește cantitatea de violența prezenta in cadrul episoadelor acestuia. "Tom și Jerry" fac parte din randul desenelor animate clasice, pentru care este specifica violența fizica de tip gag.

Toate desenele animate pe care le-am analizat fac parte din serialitați, iar episoadele de desen animat propriu-zise le-am ales aleatoriu, tocmai pentru a evita subiectivitatea.

VII. Analiza și interpretarea datelor

Pentru a putea monitoriza violența televizuala am folosit cei trei indicatori cantitativi clasici, stabiliți inițial de George Gerbner: frecvența actelor violente, durata actelor violente și ponderea acestora din durata totala . Astfel am masurat frecvența si durata violentei declinata in funcție de tipurile de violenta, de formele de manifestare a acesteia și de actorii implicați. In plus, pentru a analiza sub aspect calitativ violența din desenele animate, am recurs la analiza contextelor de semnificare a violenței și, urmand grila dezvoltata de CSMNTC (Dragan et al., 2009), am analizat indicatorii: "gratuitatea" actului violent, intenționalitatea, și dimensiunea ludica.

Cumuland numarul și durata scenelor de violența din cadrul unui desen animat, am obținut frecvența medie și durata totala a scenelor de violența pentru desenul respectiv. ( Dragan et. al., 2009, 43-44

Astfel, am analizat mai intai fiecare episod in parte (9 la numar), apoi am facut statistici la nivel de desen animat ("The Simpsons", "Lupin", Dragon Ball Z" etc.) din punct de vedere al indicilor, pentru a putea compara cele doua categorii de desene animate luate ca referința - desenele animate americane și desenele animate japoneze.

1. Frecvența actelor de violența

Frecvența actelor de violența este data de numarul total de acte de violența inregistrate pe perioada monitorizarii. Unitatea de analiza a reprezentat-o episodul de desen animat, iar unitatea minimala de analiza a constituit-o scena de violența. Ca unitate de inregistrare, am luat in calcul actul sau scena de violența, iar ca unitate de context (pentru evaluarea/valorizarea scenelor și actelor) - secvența.

La nivel general, pe intreg eșantionul s-au inregistrat 322 acte de violența. Mai precis, desenele animate japoneze au totalizat 150 acte violente, iar desenele animate americane 172 acte violente. Media per categorie este de 161 acte de violența. La nivel de categorie, situația per desen animat este urmatoarea:

Tabelul 1.1 - Frecvența actelor de violența in desenele animate americane

Tabelul 1.2 - Frecvența actelor de violența in desenele animate japoneze

Dupa cum se observa, in cadrul desenelor animate japoneze "Lupin" are cea mai mare frecvența a actelor violente, iar in cadrul desenelor animate americane, cel mai violent desen animat este "The Family Guy". La nivelul de categorie, frecvența medie pentru anime-uri este de 50 acte de violența, iar pentru cartoons de 57 de acte.

Analizand datele de mai sus, putem trage concluzia ca, din punct de vedere al frecvenței, desenele americane sunt mai violente. De asemenea, putem stabili o comparație intre cele doua tipuri de desene și din punct de vedere al tipului de violența. Astfel ca, daca desenele animate japoneze sunt mai incarcate de violența fizica, in desenele animate americane, "domina" violența verbala.

Pentru a calcula ponderea pe care o reprezinta cantitatea de violența a fiecarei categorii din cantitatea totala de violența inregistrata, am transformat frecvențele obținute, in procente. Astfel, cea mai mare pondere a violenței o au desenele animate americane - 53%, in timp ce desenele animate japoneze dețin 47% din totalul violenței. Pentru a ajunge la aceste date, am calculat mai intai ponderea violenței la nivel de desen animat, pentru fiecare categorie in parte. Astfel ca, aproape jumatate (48%) din actele de violența care au loc in cadrul animeurilor se petrec in "Lupin" - raportata la nivelul celor trei episoade, iar in cadrul desenelor animate americane, "The Family Guy" deține cel mai mare procent - 43% : ( si aici urmeaza figura intitulata PONDEREA VIOLENTEI IN CADRUL DESENELOR ANIMATE JAPONEZE si figura intitulata PONDEREA AMERICANE).

Un indicator mai obiectiv și care poate face mult mai vizibile diferențele dintre cele doua categorii de desene animate il reprezinta frecvența actelor de violența per durata, aceasta deoarece duratele episoadelor dintr-un desen animat nu sunt egale (astfel, chiar la același numar de acte de violența per program, in cazul duratei diferite a acestora copilul telespectator va vedea un numar diferit de acte intr-o unitate de timp). Acesta este un indicator compus, care raporteaza numarul de acte la durata, dar nu s-a dovedit relevant pentru a face o departajare intre cele doua categorii, intrucat durata medie de vizionare a actelor violente a reieșit aproximativ aceeași la ambele categorii, dupa cum urmeaza: 52 minute pentru desenele animate japoneze și 51 minute pentru cele americane

2. Durata actelor de violența

Indicatorul "durata actelor de violența" este unul destul de important de cercetat, deoarece, conform teoriilor despre receptarea violenței televizuale (vezi subcapitolul "Efecte ale violenței televizuale și principalele teorii care le explica" al lucrarii), pentru un copil este mai nociv sa vada mai puține scene de violența desfașurata in acte lungi, decat mai multe scene de violența scurte.

La nivel general, am analizat 5 ore 11 minute și 19 secunde de desene animate. Cele 9 episoade de desene animate japoneze au totalizat 158 minute și 25 secunde, iar desenele animate americane 152 minute și 54 secunde. Ca unitate minimala de masurare a actelor violente am folosit secunda. Astfel, in total s-au inregistrat 2430 secunde ce conțin scene violente, dupa cum urmeaza: 1816 secunde pentru animeuri și 614 secunde pentru cartoons, de unde rezulta ca, din punct de vedere al duratei de vizionare, desenele animate japoneze sunt mai violente.

Din cele 1816 secunde pe care le-au inregistrat desenele animate japoneze, "Dragon Ball Z" a totalizat 1332 secunde, "Lupin" 394 secunde și "Doraemon" 90 secunde. Desenele animate americane au inregistrat doar o treime fața de cele japoneze, dupa cum urmeaza: "The Simpsons"- 228 secunde, "Tom și Jerry" - 201 secunde, "The Family Guy" - 185 secunde.

Cel mai scurt act de violența a inregistrat o secunda și a fost predominant și cel mai lung act l-am intalnit in cadrul unui episod din "Dragon Ball Z", deci la categoria desenelor animate japoneze și a totalizat 251 secunde. Din categoria cartoons, cel mai lung act de violența s-a inregistrat intr-un episod din "Tom și Jerry", unde copilul poate vedea 41 secunde de violența fizica (tentativa de omor) continua, in care Tom il alearga pe Jerry cu un cuțit de bucatarie și il ataca, in gluma, fara a avea intenția de a-l omori și fara a-l rani. Aceste cuantificari ne ajuta mai departe, in a calcula durata medie a unui act de violența per desen animat:

Tabelul 1.3 - ..

Observand tabelul de mai sus, cred ca se cuvine sa facem cateva observații: desenul animat "Dragon Ball Z" este cel care are cea mai lunga scena de violența; tot aici intalnim și cea mai mare durata medie a unui act violent. Se poate observa ca, deși "Lupin" are cea mai mare frecvența la acte de violența, a obținut o durata medie destul de mica. Asta inseamna ca, deși sunt in numar mare, actele de violența inregistrate pe parcursul celor trei episoade din "Lupin" au fost destul de scurte ca durata.

Tabelul 1.4 -

Tom si Jerry au puține acte de violenta, dar desfașurate in durata mare. Tocmai de aceea intalnim si cea mai mare durata medie de vizionare a actului violent.

Pentru a calcula ponderea pe care o reprezinta durata violenței fiecarei categorii din durata totala de violența inregistrata, am transformat duratele obținute, in procente.

3. Identificarea formelor concrete de manifestare a violentei

Se impune analiza acestui indicator, daca dorim o analiza mai profunda a violenței televizuale, deoarece ne permite sa stabilim intensitatea violenței și chiar sa ințelegem mecanismul prin care aceasta poate avea urmari asupra copilului.

Facand imparțirea violenței pe categorii, in cadrul desenelor japoneze, din cele 150 de acte, violența fizica totalizeaza 81 și violența verbala 69 acte. In cazul desenelor americane, din totalul de 172 acte violente, 57 reprezinta violența fizica și doar 105 violența verbala. Se poate lesne observa ca desenele animate japoneze pun mai mult accent pe violența fizica, decat cea verbala.

La nivelul tuturor desenelor animate analizate, cea mai intalnita forma de manifestare a violenței fizice a fost agresarea/ciocnirea, insumand 33 astfel de acte, urmata de tentativa de omor, cu 31 de acte . Urmarind in paralel cele doua tipuri de desene animate, am constatat ca in desenele animate japoneze predomina tentativele de omor (27 acte), in timp ce in desenele animate americane agresarea/ciocnirile sunt cele mai frecvente (21 acte). In desenele animate japoneze ( și aici ma refer la episoadele din "Lupin" și "Dragon Ball Z") violența fizica este mult mai diversificata și mai spectaculoasa: intalnim ranirea cu arme de foc (8 acte), exploziile (5 acte), tentativele de omor intr-un numar foarte mare și chiar crima (2 acte). Astfel de "manifestari" ale violenței fizice, combinate cu spectacularizarea actului, pot influența intens psihicul copilului, prin urmare, din acest punct de vedere, desenele animate japoneze pot fi considerate mai daunatoare. Și ca frecventa, desenele animate japoneze sunt mai daunatoare, cu 82 de acte de manifestare concreta a violenței fizice, spre deosebire de 67, cat insumeaza celalalt tip de desene.

Din punct de vedere al violenței verbale insa, desenele animate americane exceleaza in manifestari de toate felurile , intalnite in 117 cazuri, devansand cu mult desenele animate japoneze (71 cazuri). Cea mai mare frecvența o au insultele (31 acte), urmate indeaproape de țipete (28 acte). Și in tabara desenelor animate japoneze, frecvențele cele mai mari sunt deținute de țipete (24 acte) și insulte (20 acte), dar in proporții mai mici. Cel mai grav este faptul ca, in genuri de emisiuni dedicate copiilor, intalnim injurii și limbaj licențios, atacul la persoana și ridiculizarea. In cea mai mare parte, pe acestea le-am identificat in conținutul desenelor animate americane.

DIAGRAMA!!!!!

4. Actanții scenelor de violența

Pe actanții scenelor de violența, urmand schema clasica, i-am imparțit in doua categorii: agresori și victime, deși, in cadrul analizei am intalnit situații ( in mod special in episoadele din "Lupin", dar și "Tom și Jerry") in care agresorul devenea cu ușurința victima, dupa care trecea din nou la statutul de agresor. De altfel, Lipovetsky și Serroy (apud Velicu, 2009, 191), in analiza asupra "hipercinematografului" au ajuns la concluzia ca mai toate "poveștile" actuale sunt conturate dupa o schema ciclica.

In ceea ce privește numarul de agresori, in cea mai mare parte a cazurilor, actele de violența au un singur agresor, atat in cazul desenelor americane, cat și a celor japoneze. In ambele tipuri predomina agresorul uman, in cazul cartoons urmat de animale domestice, iar in animeuri, de monștri hidoși.

In ceea ce privește indicatorii "varsta" și "sexul" folosiți in grila, fac urmatoarea precizare metodologica: am trecut "nu e cazul" acolo unde am intalnit scene de violența in care erau mai mulți agresori/victime și nu se putea stabili varsta/sexul lor și "nespecificat"/"nedeterminata" atunci cand personajele pareau a fi atemporale (de exemplu, agresorii sunt animale, animale neumanizate) și era dificil de apreciat acest indicator, sau atunci cand agresorii/victimele nu puteau fi identificați. In schimb, atunci cand, deși era vorba despre un grup de agresori/victime, acesta era omogen din punct de vedere al varstei sau al sexului, am trecut intocmai raspunsul (adulți/copiii/adolescenți; masculin/feminin etc.)

Astfel, analizand dupa genul agresorilor, am constatat ca violența este, in mare parte intreprinsa de barbați.

Daca luam in considerare definirea dupa statutul social, . Copiii ar fi tentați mai degraba sa imite actele de violența, mai ales ca printre agresorii din desenele animate japoneze s-au numarat mulți polițiști. Dar, in general, agresorii din d.a. analizate sunt oameni de rand.

O detaliere a datelor obținute in urma analizei indicatorului "agresor" se poate regasi in tabelul de mai jos :

VICTIMELE

5. Contextualizarea violenței

5.1. Localizarea actelor de violența

In desenele animate americane, cele mai multe acte de violența se produc in interiorul casei, al spațiului domestic, de unde riscul ca și copilul sa asocieze violența cu spațiul de locuit, caminul in care locuiește. O frecvența mare a actelor de violența intalnim și pentru indicatorul "strada", astfel ca 29 de acte de violența fizica și verbala se petrec in spațiul public. Din fericire, școala nu se regasește ca locație a violenței.

In cazul desenelor japoneze, cele mai multe acte de violența, aproape jumatate din totalul lor se petrec in natura, in spațiu deschis și, spre deosebire de desenele americane, doar 10% au loc in casa.

- aici diagrama cu rezultatele pt. fiecare categorie in parte

5.2. Intenționalitatea actului de violența

Analizand din punct de vedere al acestui indicator, situația este asemanatoare in cazul ambelor tipuri de desene animate. In cadrul desenelor americane, din cele 172 acte violente, doar 6 din ele reprezinta accident și mai bine de 90% sunt produse intenționat, cu buna știința din partea agresorului. In cadrul desenelor japoneze, in 95% din cazuri a fost sesizata intenția agresorului de a apela la violența. Ca exemple concludente, din cele 74 acte violente identificate in cele 3 episoade din "The Family Guy", 72 din ele sunt produse cu intenție, iar in "Dragon Ball Z", absolut toate cele 58 acte violente sunt intreprinse intenționat.

5.3. Prezentarea consecințelor actelor de violența pentru victima și agresor

Acesta este, de asemenea, un indicator destul de important de avut in vedere intr-o astfel de analiza de conținut, deoarece, așa cum am specificat la partea de metodologie, lipsa urmarilor negative are un impact nefavorabil asupra micilor telespectatori, putand interveni efectul de imitare, pe considerentul ca oricum nu se intampla nimic rau apoi (nici pentru el, ca agresor, nici pentru victima), actul nu va avea urmari.

In cadrul desenelor japoneze, din cele 150 acte violente inregistrate, 50% din ele (76 acte) nu prezinta consecințele pentru victima. Atunci cand totuși apar și consecințele, cele mai multe sunt de tip fizic, intalnite in 31 din cazuri și concretizate prin ranire - 17 cazuri, moarte - 12 cazuri și leșin - 2 cazuri, sau emoțional-psihologice - 27 cazuri.

Daca ne indreptam atenția catre desenele animate americane, situația este și mai drastica: din totalul actelor violente, in trei sferturi din cazuri consecințele nu exista. Doar in 24 din cazuri, actul violent ii provoaca victimei consecințe de natura emoțional-psihologica (teama, sperietura, plans) și in doar 10% din cazuri sunt prezentate explicit consecințele de natura fizica: ranire (12 cazuri), moarte ( 3 cazuri), leșin (2 cazuri).

Prin urmare, desenele animate americane sunt mai nocive decat desenele animate japoneze, din acest punct de vedere, al neprezentarii finalitații actului violent pentru victima.

Atat in cazul desenelor animate americane, cat și a celor japoneze, violența ramane nepedepsita in aproximativ toate cazurile: in 145, respectiv 137 acte. In desenele animate americane, doar in doua cazuri din 150, agresorul este dezaprobat pentru ceea ce a facut, in timp ce in desenele animate japoneze intalnim 13 astfel de cazuri și chiar doua consecințe morale ( remușcari). In niciunul din cazuri nu au fost intreprinse masuri legale de pedepsire a vinovatului. Din acest punct de vedere, nu apar diferențe notabile intre cele doua tipuri de desen animat.

5.4. Analiza contextelor de semnificare a actelor de violența

In ambele tipuri de desen animat predomina violența gratuita, care nu se justifica prin intriga narativa și nici prin legitimitate. Astfel ca, in animeuri . % din acte sunt incadrate in registrul gratuitații și doar . . % sunt cu adevarat legitime. In tabara desenelor animate americane, am identificat 147 acte de violența gratuita, adica . % din total și doar 25 și-au gasit justificarea - . .%. Ceea ce inseamna ca desenele animate americane sunt mai . . . .

In analiza violenței ficționale, o variabila importanta o constituie contextul ludic in care are loc actul violent, asta deoarece au fost cercetari care au minimalizat efectul nociv al desenelor animate violente, din prisma faptului ca actele violente erau intreprinse intr-un registru comic și se considera ca micul telespectator nu sesiza astfel violența.

Din acest punct de vedere, diferențele sunt notabile intre cele doua tipuri de desene animate: daca in cartoons am intalnit 132 acte violente inscrise in registru ludic, din totalul de 172, in animeuri am identificat doar 35 acte violente ca fiind comice, restul de 115 fiind in registrul non-ludic. In "Tom și Jerry" de exemplu, din cele 37 acte violente identificate in cele 3 episoade analizate, 36 se inscriu in registrul ludic, in timp ce in "Dragon Ball Z", 90% din actele violente se petrec in registru "serios". Rezulta ca, desenele animate americane sunt mai distractive decat cele japoneze, incita rasul, chiar daca, așa cum am observat, au o frecvența mai mare a actelor violente.

Judecand dupa contextul eroizant, in care personajele ( fie ca sunt eroi sau anti-eroi ) sunt prezentate intr-o maniera eroica, intreprind fapte vitejești, in desenele animate japoneze intalnim cele mai multe astfel de acte, 60% din totalul de 150 acte violente, in timp ce in desenele animate americane aproape 100% sunt acte non-eroice, mai precis, doar doua acte din 172 s-au petrecut in context eroic. De aici putem trage concluzia ca desenele animate japoneze pastreaza ideea de lupta intre Bine și Rau, pe cand in desenele animate americane nu exista erou și anti-erou, ceea ce nu este un lucru rau, avand in vedere ca studiile au aratat ca un copil poate fi cu atat mai tentat sa imite un act violent, daca este prezentat in registru eroic, Binele invinge intotdeauna Raul, prin urmare eroul are un comportament demn de urmat.

IX. LIMITE pe care le-am intalnit : In ceea ce privește violenta verbala, din cauza faptului ca nu cunosc limba japoneza, a trebuit sa merg pe premisa ca d.a. care-mi trebuiau pentru analiza și pe care le-am "cules" de pe diferite site-uri sunt traduse corect in limba engleza/romana. Deci, analiza violentei verbale in d.a. japoneze este corecta, atata timp cat si traducerile de pe site au fost facute corect. Pe parcursul cercetarii, urmarind grila de cercetare, am mai intalnit și alte limite, de genul: ..

CONCLUZII

Neaparat sa coincida cu ce am scris in Introducere

Practic, cercetarea mea s-a dovedit a fi una de tip confirmatoriu, deoarece confirma date si statistici obținute in cercetari anterioare, cu atat mai mult pe cele ale studiului de la care am plecat in construirea cercetarii.

Trebuie sa conțina și reflecții personale

Autocritica , neaparat!! - A trebuit sa ma bazez pe corectitudinea celor care au tradus d.a. japoneze, pe care eu le-am analizat d.p.d.v. al violentei verbale

Ca o autocritica: analiza de conținut s-ar face , in mod normal, pe episoade de d.a. difuzate in zile diferite pe un canal TV . Dar eu voi lua episoadele de desene animate de pe site-ul Youtube, de pe Internet .

Autocritica: Analiza de conținut se caracterizeaza prin obiectivitate, dar la

Ce am adus eu nou : Am efectuat o cercetare empirica pe o tema care a mai fost abordata pana acum in Sociologia romaneasca, dar i-am dat o interpretare noua . Practic, am adus noi dovezi pentru o problema deja cunoscuta : violenta existenta in desenele animate .

Un "graunte" de originalitate : nu a mai fost realizata pana acum, in Sociologia romaneasca, o paralela intre desene animate americane si d.a. japoneze

Aportul științific probabil al lucrarii(ce se poate spune in plus fata de ce se știe) : obținerea de noi date, care sa intareasca ideea ca desenele animate conțin violenta

Fac o lista cu referințe in care trec linkurile desenelor animate analizate

Concluzii

Ajungand la finalul acestei analize, putem trage concluzia ca este dificil de stabilit univoc care din cele doua tipuri de desen animat este mai violent. Totul depinde de indicatorul care este urmarit. Astfel, daca analizam din punct de vedere al frecvenței, desenele animate americane ar fi mai violente, deoarece au o frecvența mai mare. Daca judecam din punct de vedere al duratei, desenele animate japoneze sunt mai violente, deoarece au inregistrat o durata a actelor violente de trei ori mai mare decat desenele animate americane.

O afirmație concreta putem face despre desenul animat "Doraemon" : este cel mai puțin violent atat din punct de vedere al numarului de acte violente, cat și al duratei acestora.

Practic, cele trei ipoteze au fost testate .. Ex: prima nu s-a validat..

Intrebarea de cercetare

Ca o concluzie generala, putem spune ca d.a. americane sunt construite DOAR pentru a starni rasul: nu au ca fir epic ideea luptei dintre Bine si Rau. Intalnim acte de violenta gratuita, dar, asociate cu registrul ludic, intenția este doar de a starni rasul privitorilor.

De asemenea, cu cat sunt mai nou aparute, construite cu tehnici mai noi de stilizare, cu atat sunt mai violente (vezi Dragon Ball sau Family Guy). ????

RELEVANTE PENTRU A PUTEA FACE O COMPARATIE INTRE CELE DOUA CATEGORII AU FOST INDICATORII: .