FORME SI METODE TERORISTE - forme ale terorismului anti-statal

FORME SI METODE TERORISTE

Sensul comun ce poate fi atribuit terorismului se refera la o forma de violenta brutala si ilegitima indreptata impotriva unor persoane nevinovate, realizata de cele mai multe ori prin mijloace spectaculoase, cu scopul de a paraliza si a intimida pe toti ceilalti membrii ai societatii sau comunitatii vizate.

O descriere extrem de concisa a terorismului si a solutiei optime de combatere a formelor sale de manifestare este realizata de Henry Kissinger:

" Teroristii sunt nemilosi, dar putin numerosi. Ei nu controleaza un teritoriu in mod permanent. Daca activitatile lor sunt stanjenite de fortele de securitate si organele administrative ale tuturor potentialelor victime - daca nici o tara nu-i va adaposti - ei vor deveni proscrisi, obligati progresiv sa-si dedice eforturile propriei supravietuiri. Daca ei incearca sa conduca o parte dintr-o tara, asa cum s-a intamplat intr-o oarecare masura in Afganistan, ei pot fi infranti prin operatii militare. Cheia strategiei antiteroriste devine astfel eliminarea refugiilor sigure."

Ceea ce este numit generic terorism  imbraca in opinia lui Hall Gardner cel putin patru forme diferite dar, nu necesar exclusive:

(a) terorismul anti-statal, care ataca simbolurile statale, urmareste destabilizarea institutiilor statului si subminarea guvernelor; acesta se sprijina pe economiile de piata negre si gri;

(b) terorismul sustinut de stat, urmareste destabilizarea conducerii si politicilor economice ale statelor rivale, sau anihilarea liderilor si a simpatizantilor miscarilor de opozitie;

(c) terorismul totalitar al regimurilor dictatoriale se bazeaza pe teama: urmareste atomizarea indivizilor pentru a-i controla mai bine si exercita un control politic, social, economic si ideologic total, asupra intregii societati;

(d) terorismul defavorizatilor, al oamenilor strazii este manipulat politic si furnizeaza recruti pentru cauze partizane care pot recurge la rapiri, trafic de droguri, asasinate la comanda sau amenintari la adresa liderilor politici si a sustinatorilor lor.

"Terorismul" poate fi utilizat ca un instrument psihologic cu impact strategic si ca o forma de propaganda prin evidenta faptelor, de ambele parti, atat de grupurile revolutionare de partizani cat si conducerea statelor.

Natura activitatilor teroriste si utilizarea instrumentelor difera de la o epoca la alta, in raport de progresele tehnologiei, iar perceptia precisa a ceea ce inseamna un act terorist difera substantial intre diferitele tipuri de societati si clase. Ceea ce o societate sau guvern considera drept act terorist, poate fi considerat actiune militara justificata, sau o justa razbunare din partea altuia.

In general, in efortul de a manipula emotiile si de a provoca teama si panica, indivizii, gruparile sau statele care se angajeaza in acte violente de terorism cauta sa demonstreze prin actiuni concrete vointa lor de fier de a folosi violenta chiar daca aceasta inseamna martiriul sau ucidere in masa.

1. Forme ale terorismului anti-statal

Telul suprem al partizanilor terorismului anti-statal - care urmaresc anumite scopuri politice si nu se angajeaza in acte de terorism doar de dragul terorii - nu consta in ocuparea teritoriului, ca in cazul razboiului traditional, ci mai degraba in destabilizarea guvernelor si reducerea sprijinului popular acordat liderilor. Astfel de grupuri incearca sa genereze conflicte sociale si interstatale, iar daca este posibil sa aduca la putere prin asasinate, revolutii sau lovituri de stat, factiunile politice care le convin. Scopul actiunilor teroriste consta in exacerbarea cu intentie a tensiunilor de clasa sau etnice existente in societate, precum si intre diferite state, in efortul de a le capitaliza in conflicte sau dispute. Actiunile care altereaza procesul electoral prin intimidarea votantilor sau amenintarea personalitatilor publice nu pot fi considerate decat forme de 'terorism tactic' - care au fost utilizate pentru acapararea puterii de catre 'teroristi totalitari' precum  Hitler si Musolini.

Natura cauzei politice difera de la un grup la altul, la fel ca si tactica adoptata, care poate avea diferite grade de violenta selectiva sau arbitrara. Aceste tactici urmaresc slabirea vointei oponentului de a lupta si rezista, iar adesea forteaza capacitatile si resursele oponentului  prin implicarea lui in conflicte armate de uzura.

Violenta selectiva vizeaza eliminarea unor oponenti determinati, castigarea de adepti, iar in final obtinerea unui rezultat politic; prin contrast, violenta neselectiva este folosita pentru a pune in evidenta capacitatea de actiune in forta.

Secolul XX a fost martorul razboiului total si al terorismului totalitar urmat de terorismul de stat si echilibrul terorii nucleare, care a caracterizat Razboiul Rece.

Secolul XXI a debutat cu forme de terorism post-modern in care mesajul simbolic si efectul psihologic, obtinut cel mai adesea prin intermediul mijloacelor media, al violentei extreme si arbitrare este mult mai important pentru gruparea terorista decat pozitia sau functia precisa a indivizilor efectiv atacati. Grupurile si indivizii cu activitati anti-statale urmaresc sa dobandeasca prin intermediul mijloacelor media o recunoastere oficiala, sau populara a propriei cauze.

Faptul ca sistemele de comunicatie in masa si internetul au slabit progresiv capacitatea statelor de a controla schimbul liber de idei in interiorul granitelor, confera propagandistilor antistatali un avantaj, dar in acelasi timp permite la randul lor autoritatilor statale sa incerce manipularea presei. Cu cat un eveniment este mai socant, iar punerea in scena mai teatrala, cu atat cauza terorista este mai bine popularizata; scopul unui astfel de atac consta adesea in trezirea societatii din atitudinea sa contemplativa asupra criminalitatii, suferintelor si inegalitatilor a caror manifestare este instigata de sistemul global geopolitic, social si economic . 

Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial si in perioada post Razboi Rece, numerosi partizani ai terorismului exprima o lupta si un protest general impotriva a ceea ce este identificat drept sistemul fortelor politico - economice, combinat cu violenta structurala a divizarii teritoriale guvernate de regimurile coloniale si neo-coloniale, sau de statele constituite pe ruinele imperiilor.

In cadrul procesului de atragere a unui cat mai larg sprijin, partizanii miscarilor anti-statale adopta ideologii diferite, de la cele religioase pana la cele seculare, iar scopurile miscarilor teroriste vizeaza secesiunea sau independenta nationala - intr-o lume aflat intr-un proces de interdependenta crescanda - bazata pe o comunitate politica reala sau imaginata.

Alte grupuri teroriste anti-statale se angajeaza in actiuni transfrontaliere de unificare a organizatiilor din diferite tari in vederea constituirii de aliante regionale. In acest sens propaganda pan-islamista urmareste constituirea unei hiper-utopii prin trezirea populatiei musulmane si reconstituirea lumii arabe existente inainte de victoria "reconquistei" din Spania. Strategia pan-islamista se caracterizeaza prin puternic mediatizata modalitate de actiune: 'loveste si nu fugii', in contrast cu tactica traditionala a luptelor de gherila: 'loveste si fugi'.