Manual de supravietuire - FOAMEA

1. Mananca ceea ce gasesti

2. Hrana vegetala E buna de mancare? Plantele comestibile

3. Hrana animala Pasarile, Insectele, Melcii, limacsii, viermii,Gasirea vanatului, Vanatoarea

4. Pescuitul Unde? Cand? Cum? Ce trebuie aruncat?

5. Cum gatesti

6. Pastrarea alimentelor

7. Unde gasesti hrana In regiunile polare, in desert, Pe tarmul marii, in jungla, Pe munte

Oricine are nevoie de hrana pentru caldura si energie, sau pentru refacere dupa munca grea ori o boala. Chiar cand omul doarme, numai pentru respiratie si functiile vitale sunt necesare 1700 cal/ zi. Pentru o munca grea se ard pana la 5 500 cal/zi.

In general, foamea, singura, nu omoara repede. Ba, uneori face bine: in viata normala, postul vindeca boli, chiar grave. Un om sanatos poate supravietui cateva zile cu rezervele de hrana existente in corpul sau. Prima si a doua zi de post sunt mai grele, apoi apare obisnuinta. Omul rezista chiar si cateva saptamani fara sa manance alimente solide, dar in acest timp devine atat de slabit incat sigur va cadea victima bolilor, infectiilor sau pericolelor mediului inconjurator.

In conditii de supravietuire, dupa ce scapi de chinurile imediate ale accidentului, starea ta va depinde de hrana pe care o vei gasi. Mesele vor avea un regim combinat din: conserve, plante (fructe) comestibile, vanat, produse din pescuit. Va trebui sa-ti infrangi scarba si sa te adaptezi la alimentele accesibile, crude, cum ar fi: gandaci, broaste, arici sau pasari.

In general, nu vei gasi hrana in cantitatea necesara unei alimentatii suficiente. Aceasta impune rationalizarea, adica economisirea alimentelor si distribuirea lor cu maximum de exigenta. Nu risipi energia; economiseste caloriile!

Ar fi nevoie de cateva carti ca sa se poata detalia ce este voie sau sanatos sa mananci si ce nu (de exemplu, numai plante exista peste 300.000 specii). Dar se pot da cateva reguli generale ca sa nu mori de foame.

Echilibrarea regimului alimentar este la fel de importanta ca si indestularea cantitativa cu hrana. Mananca variat; inghite grasimi, proteine, hidrocarbonati, minerale si vitamine in proportiile corecte.

Hidrocarbonatii (glucidele) se digera usor si constituie o sursa directa de energie. Ei taie greata produsa la digerarea grasimilor sau la descompunerea propriei grasimi ^din corp. Sunt de doua feluri: zaharuri (din sirop, zahar, miere, fructe sau melasa) si (amidon (din radacini, cereale, tuberculi - acestia trebuie totdeauna gatiti). 1 g de hidrocarbonati produce 4 cal.

Grasimile sunt o forma concentrata de energie. 1 g produce 9 cal. Necesita i digestie indelungata pentru care se consuma multa apa. Se gasesc in animale, ;ste, oua, lapte, nuci, ciuperci si in unele zarzavaturi.

Proteinele se gasesc in carne, peste, oua, lactate, nuci, seminte, legume, ciuperci. il g produce 4 cal.

Mineralele sunt vitale pentru sanatate. Fosforul, calciul, sodiul, potasiul, clorul, magneziul, sulful sunt necesare in cantitati mai mari; iar fluorul, fierul, iodul in cantitati mai mici.

Sarea este mineralul cel mai important. Corpul pierde zilnic prin sudoare si urina cam 10 g de sare care trebuie obligatoriu inlocuita. Primele semne ale lipsei de sare sunt durerile musculare, ameteala, greata, oboseala. Remediul este sa inghiti un varf de cutit de sare, dizolvata in 1/2 1 de apa. Sarea se inghite numai dizolvata in apa, altfel deranjeaza stomacul si dauneaza rinichilor. In trusa de supravietuire ai sare. Apa de mare contine sare cam 15 g/l, dar nu o bea asa, mai intai dilueaz-o cu apa proaspata, sau evaporeaz-o ca sa obtii cristale de sare. Daca esti departe de mare, ai putea obtine sare din anumite plante, de exemplu: in America de Nord din radacina copacilor hickory; in Asia de sud-est din radacina palmierului nipa. Fierbe radacinile pana se evaporeaza toata apa si apar cristale negre de sare.

Daca nu gasesti sare ca atare, nu-ti ramane altceva de facut decat sa consumi sange de la animale, caci contine numeroase minerale utile.

Oligoelementele sunt anumite minerale (strontiu, aluminiu, arseniu, aur, seleniu) necesare in cantitati foarte mici, dar a caror lipsa produce imbolnavirea.

Vitaminele (o duzina) sunt substante esentiale pentru om. De exemplu vitamina A imbunatateste vederea. Unele vitamine (D si K) sunt produse de corpul omenesc; dar majoritatea trebuie procurate din surse exterioare. Lipsa lor indelungata produce boli ca: scorbutul, beri-beri, pelagra sau rahitismul.

1. MANANCA CEEA CE GASEsTI (vezi #7)

Foamea este cel mai bun bucatar

Mananca cat mai mult, oricand poti (in afara de cazul in care nu ai apa destula).

Incearca sa mananci hrana calda cel putin o data pe zi. Pastreaza proviziile si conservele pentru situatiile extreme (citeste instructiunile de pe cutii sau pachete si nu depasi termenul de pastrare). Lungeste-le, amesteca-le cu alimentele pe care le gasesti injur: iarba, ferigi, coaja de copac, oua, crustacei, melci, soparle, broaste, alge, veverite, greieri, soareci, termite, lacuste, pescarusi - si alte zeci de alimente.

Cand nu ai apa suficienta la dispozitie, incearca sa mananci numai plante. Acestea nu fac sete, spre deosebire de peste, carne, oua (vezi #5).

Tot ce misca si este viu - constituie un aliment bun, consistent. Fac exceptie: toate broastele raioase, unii crustacei, cativa pesti de apa sarata, anumite organe ale unor vietuitoare (de exemplu ficatul ursilor polari si al focilor, pielea salamandrelor, capul serpilor).

2. HRANA VEGETALAA

E buna de mancat?

Cum verifici:

1. Daca: are coaja paroasa, cleioasa, mucilaginoasa; creste in apropierea unui cadavru de animal - arunc-o.

2. Rupe planta, freac-o intre degete: nu trebuie sa irite pielea, sa miroase urat, sa aiba suc laptos. Asteapta cateva minute, sa te convingi.

3. la o bucatica mica din ea si tine-o 5 minute intre dinti si buza inferioara.

4. Daca in acest timp nu se produce in gura un gust de sapun, amar, iute, arzator, mestec-o si inghite-o.

5. Daca dupa 112 ora nu apar semne rele, mai mananca putin - cam o lingura.

6. Daca dupa 1 ora totul e in ordine, mananca mai mult - cam 2 linguri.

7. Daca in urmatoarele 8 ore nu apar semne rele, mananca o cantitate mai mare - aproximativ o mana.

8. Daca in urmatoarele 10 ore nu apar semne de boala la stomac, inseamna ca planta respectiva este buna de mancare.

Nu verifica mai mult de o planta o data.

Unele plante bune de mancat nu satisfac acest test, dar majoritatea plantelor comestibile il trec.

Dupa ce o planta trece examenul indicat mai sus, nu manca imediat o cantitate mare, ci creste-o treptat, zilnic. O cantitate mica de mancare otravitoare nu are puterea sa omoare sau sa produca o boala grava, dar o cantitate mare o poate face.

Nu amana, ci cauta rezerve si verifica plantele comestibile din zona - cat timp inca mai ai ce manca.

O planta pe care o mananca pasarile sau animalele poate sa nu fie buna si pentru om. Inainte de a o manca, verific-o la fel ca pe alte plante necunoscute -asa cum am aratat mai inainte.

Plantele comestibile

Daca nu stii sau nu poti sa identifici ce fel de planta este, aplica-i metoda de verificare de mai sus. S-ar putea ca o parte a plantei sa fie comestibila si alta nu. Cerceteaza, incearca, experimenteaza si verifica separat care sunt partile cele mai bune si mai gustoase ale unei plante: frunzele, tulpinile, radacinile, fructele, coaja, sucul, tuberculii, radacinile, semintele, pastaile, florile, mugurii, nucile, bulbii, mladitele.

Unele plante otravitoare seamana bine cu cele comestibile. Nu risca: verifica-le cu atentie.

Invata cumva sa identifici plantele comestibile - s-ar putea ca aceste cunostinte sa-ti salveze viata! Studiaza cartile de botanica etc.

O planta poate fi recunoscuta cu ajutorul unor elementele de identificare, care ar trebui retinute inainte de a pleca in calatorie:

- Zona unde creste: fiecare planta creste numai in anumite locuri;

- Forma si marimea: este inalta si lemnoasa? scurta si cu tija moale? ca un tufis? are crengi?

- Frunzele: mari sau mici? ascutite sau rotunde? cu margini zimtate sau rotunde? au culoare uniforma sau sunt pestrite?

- Florile: nu apar oricand, tot anul, dar daca exista, noteaza: culoarea, marimea, forma, cresc individuale sau in ciorchine, unde cresc pe planta;

- Fructele sau semintele: sunt carnoase? tari? retine culoarea, forma, marimea; cresc individuale sau in ciorchine, pastai sau capsule etc.

- Radacinile - daca nu au o forma speciala, specifica, nu pot servi la identificare. Pentru supravietuire poate fi suficienta cunoasterea (temeinica) a doar 2-3 specii mai raspandite, lata cateva recomandari:

- Zona temperata: papadia, urzica, stevia, patlagina.

- Zona tropicala si subtropicala: palmierul, smochinul, bambusul.

- Zona desertica: mescal, parul tepos, baobabul, acacia (nu in Americi).

- Zona polara: molidul, salcia si rachita (in nord), lichenii, plantele din zona temperata, care vara cresc si aici.

- Zona de coasta: laver, varecul.

Plantele comestibile care pot fi gasite aproape peste tot (cele specifice anumitor zone geografice - vezi si la #13) sunt:

a) Ierburile (inclusiv orezul, secara, graul). Ingramadeste iarba pe o carpa sau pe o haina si bate-o cu un bat ca sa scuturi semintele. Freaca, rupe si sufla pleava, iar boabele sau semintele baga-le intr-un vas. Arunca semintele negre sau vestede. Bate-le, zdrobeste-le, macina-le. Fierbe-le sau prajeste-le. si tulpinile lor sunt bune de mancat.

b) Coaja de copac (straturile interioare) poate fi mancata fiarta ori prajita, sau mestecata cruda. Daca insa este prea amara nu o folosi.

c) Boabele trebuie mai intai verificate cu grija - ar putea fi otravitoare, chiar daca pasarile le mananca.

d) Ferigile (mai ales frunzele tinere) pot fi mancate la nevoie. Indeparteaza prin frecare perisorii: rupe creanga tanara, strange tulpina cu palma si trage frunzele prin pumn. Fierbe-le. Feriga adulta distruge vitamina B din corp, ceea ce provoaca moartea. Mananca numai varfurile tinere, strans ghemuite ca un arc. Toate ferigile din zona temperata nordica sunt comestibile cand sunt tinere, dar unele sunt prea amare.

e) Iarba elefantului (in toate zonele calde si umede) creste mai inalta ca omul si are seminte care seamana cu fitilul de la artificii. Fierbe radacinile, florile si mugurii.

f) Bambusul are multe parti comestibile: semintele, mugurii si radacinile. Exista multe varietati de bambus: de la un fel de iarba inalta (prin locurile umede) pana la copaci de peste 30 m inaltime. Creste oriunde are suficienta umezeala si caldura.

g) Iarba de mare - creste agatata pe stanci, sau plutitoare, poate fi mancata daca este sanatoasa, proaspata si tare. Insa produce si mareste setea. Dar nu consuma iarba de mare cand e vascoasa, lipicioasa sau putreda.

h) Muschiul si lichenii pot fi razuiti, cojiti sau culesi de pe pietre si de pe stanci. Spala-i bine in apa si fierbe-i.

Sunt necomestibile si periculoase plantele:

- Cu suc laptos (cu exceptia unora bine stabilite, ca papadia);

- Rosii la culoare;

- Cu fructele impartite in 5 segmente;

- Fructele si boabele stralucitor colorate;

- Care irita, ard sau ranesc pielea;

- Cu peri mici pe tulpina si pe frunze (irita gura si tubul digestiv);

- Cu frunze ofilite si vestede (de exemplu frunzele verzi, tinere, de mure, fragi, prun, piersic sau cires sunt comestibile, dar vestede sunt otravitoare);

- Cu gust gretos.

Ciupercile sunt periculoase pentru omul obisnuit, nepriceput. Evita-le - afara de cazul in care stii precis ca nu sunt otravitoare. Cele de marime mijlocie sunt mai usor de identificat si mai putin stricate de insecte. Culege ciuperca intreaga, ca sa fie mai usor de identificat. Pana te lamuresti singur sau cu ajutor, tine ciupercile separat - altfel, cele otravitoare vor contamina si celelalte ciuperci sau plante.

Pentru siguranta, toate plantele ar trebui gatite si fierte, mai ales daca nu esti sigur ca sunt comestibile.

Atentie - gatirea sau fierberea nu indeparteaza otrava ciupercilor.

In plante pot fi doua otravuri cunoscute, ambele usor de descoperit:

- Acidul cianhidric - are gust si miros de migdale sau de piersici amare. Exemplul cel mai la indemana este laurul - striveste o frunza si memoreaza mirosul. Evita sau arunca orice planta care miroase asa.

- Acidul oxalic - sarurile sale (oxalatii) se gasesc in plante cum ar fi: rubarba (reventul) salbatica si macrisul lemnos. Se recunoaste dupa senzatia de ascutit, uscat, intepator, si dupa arsura produsa pe piele sau pe limba. Evita sau arunca orice planta care produce astfel de senzatii.

Culegerea plantelor trebuie facuta metodic. Aduna recolta intr-un cos, intr-o cutie sau o plasa astfel incat sa nu se striveasca, ceea ce le-ar provoca vestejirea urgenta.

* Frunze si tulpini -alege-le pe cele tinere, sunt mai gustoase si mai fragede. Pentru a le desprinde, apuca frunzele sau ramurile de langa tulpina (daca le rupi de la varf, se pot sfasia).

Frunzele contin multe minerale si vitamine. Nu le fierbe prea mult.

Tulpina unor plante este comestibila. Daca este moale, jupoaie coaja fibroasa (atoasa), tai-o bucati sau felii, apoi fierbe-o. Miezul unor tulpini mai batrane poate fi mancat dupa ce a fost extras prin despicarea tulpinii. Fibrele rezultate pot fi folosite la impletituri sau funii. Numeroase ierburi pot fi conservate prin uscare - dar nu in bataia directa a soarelui.

* Radacini si tuberculi - alege plantele mai mari si mai bine dezvoltate. Daca nu poti smulge radacina din pamant, sapa in jurul ei, apoi salt-o in sus cu un bat sau cu o tepusa.

* Florile unor plante sunt comestibile: tei, salcam, trandafir, hamei, ciubotica cucului, musetel. Fa ceai din ele.

* Fructe - culege numai fructele coapte, bine colorate, de la plantele mari si bine dezvoltate. Murele sau zmeura verzi si tari sunt indigeste. Curata coaja tare si amara de pe fruct.

Atentie! Anumite seminte si boabe sunt foarte otravitoare. Gusta, dar nu inghiti. Verifica-le cu metoda indicata mai sus si arunca orice samanta care nu are gust bun, este amara sau arde limba (exceptand condimentele ca piperul etc). Uneori spicele unor cereale, in loc de semintele normale au total sau partial niste excrescente cu boabe mari, ca de fasole, negre. Acestea sunt otravitoare. Arunca intregul spic!

* Nucile contin proteine si grasimi, fiind un aliment valoros. Eventualul gust amar poate fi indepartat prin spalarea miezurilor zdrobite in apa curgatoare, de rau. Nucile coapte cad din pom - scutura pomul sau loveste crengile cu un

Eseu: Fisa de evaluare - cuvantul potrivit si dictare (c, o, l, E, C, L, O) Eseu: Alternativa educationala ,, montessori''

bat. Pentru a sparge mai usor o nuca (sau orice alt obiect): cu o mana da-i drumul | sa cada de la o mica inaltime pe o suprafata dura (piatra sau masa), iar cu celalata loveste-o exact in momentul ciocnirii (exerseaza si vei reusi).

16 3 HRANA ANIMALA

Pentru a supravietui trebuie sa pui frau atat milei sau dragostei fata de animale, cat si scarbei fata de unele alimente.

Pasarile sunt comestibile, dar nu toate au gust bun. Pasarile de prada, carnivorele, trebuie bine fierte. Cele necarnivore sunt gustoase, dar se ascund bine si se sperie usor. Multe pasari se pot prinde cu capcane tip cutie care cade. Pentru cele care stau pe crengi se pot monta laturi. In padure pune capcanele in poieni, in luminisuri sau pe malul raului.

Toamna pasarile naparlesc si nu pot zbura pe distante lungi. Ratele, gastele, pasarile ierbivore pot fi prinse usor in acest sezon. Apropie-te de cuib cu grija (taras, nu in picioare) pana ajungi la o distanta suficient de mica sa arunci cu pietre sau sa dai cu batul.

Unele pasari isi apara cuibul cu hotarare; poti fi atacat cu ciocul sau cu aripile, de una sau de un stol. Pasarile mari care nu zboara (de exemplu strutul) pot da lovituri foarte puternice cu piciorul.

Insectele contin grasimi, proteine, hidrocarbonati. Invinge-ti scarba si mesteca-le - dar numai dupa ce le-ai fiert sau le-ai prajit.

Cauta-le in scorburi, in locuri umbrite si umede, in copaci bolnavi sau lemne putrede. Aduna numai insecte vii, nu lua din cele bolnave, moarte, urat mirositoare sau care produc iritatie cand le atingi. Atentie cand scormonesti - scorpionii, paianjenii, serpii se ascund tot in cotloane, crapaturi sau vagauni.

Multe insecte pot fi mancate in stare cruda, dar gatite sunt mai gustoase. Cel mai sigur este sa le fierbi, sau prajeste-le pe pietre incinse ori pe jaratic. Indeparteaza picioarele si aripile insectelor mari - au peri care irita tubul digestiv. Stoarce maruntaiele omizilor paroase si mananca-le; nu manca pielea, nici coaja (e iritanta). Scoate si arunca platosa tare de pe carabus etc.

Insectele mici pot fi strivite sau pisate pana devin o pasta. Aceasta se gateste sau se usuca pana ce devine o pulbere - care se adauga la alte feluri de mancare ori in supa.

NU manca:

- Insectele care se hranesc cu hoituri, cu gunoi sau cu excremente - ar putea avea microbi;

- Viermii care traiesc pe fata de jos a frunzelor (adeseori secreta otravuri) -dar ii poti folosi ca momeala la pescuit;

- Insectele si omizile cu culori vii, contrastante - de obicei sunt otravitoare;

- Insectele paroase - probabil contin substante iritante;

Gandacii mari (radasca etc.) au falci si clesti puternici - cu care musca.

Termitele traiesc in zonele calde. Majoritatea sunt vegetariene, dar speciile mari au falci ascutite cu care musca orice.

Cuibul sau musuroiul atinge 2-3 m inaltime. Sparge bucati din el si scufunda-le in apa ca sa iasa termitele. O bucata de cuib pusa pe jaratic produce un miros care alunga tantarii. La pescuit atarna o bucata de musuroi deasupra apei: termitele care cad din ea vor atrage pestii. Daca infigi un bat in cuib, termitele il vor musca si raman agatate de el cand il scoti; totusi, recolta nu va fi mare. Indeparteaza aripile termitelor mari inainte de a le fierbe sau de a le praji. Ouale lor sunt de asemenea hranitoare.

Albinele sunt comestibile. Mierea este foarte hranitoare dar greu de cules. Cuiburile, stupii, se gasesc in scorburi, prin vagauni sau sub o consola de piatra. Ataca-le noaptea: tine la intrarea in stup o torta aprinsa, facuta din iarba, astfel incat fumul sa intre in stup. Apoi astupa gaura. Albinele mor si vei putea manca atat insectele, cat si mierea. Inainte de a le manca indeparteaza-le aripile, picioarele si acul. Gustul se imbunatateste prin fierbere sau prajire. si fagurii pot fi mancati. Ceara serveste la impermeabili zarea hainelor si la fabricarea lumanarilor. Cateodata exista riscul ca mierea sa contina substante toxice, luate de la plantele otravitoare. Mirosul ar putea fi o indicatie - dar aplica testul de verificare al comestibilitatii indicat pentru plante (vezi la #2).

Viespile sunt periculoase. Cauta o hrana mai binevoitoare.

Furnicile - majoritatea au o muscatura usturatoare. Unele produc acid for-mic. Pot fi mancate dupa ce sunt fierte cel putin 6 minute pentru a scapa de otrava.

Lacustele si greierii - au corpul rotofei si picioarele musculoase. Plezneste-le si doboara-le cu o ramura infrunzita sau cu o haina. Indeparteaza aripile, antenele si picioarele scurte. Pot fi mancate si crude, dar mai bine prajite - pentru a le omori parazitii.

Melcii, limacsii, viermii - trebuie mancati proaspeti, dar preparati.

Melcii se gasesc in apa dulce sau sarata si pe pamant. Cei cu cochilii viu colorate pot fi otravitori. Melcii de mare nu sunt comestibili. Melcii si limacsii culesi vor fi tinuti nemancati cateva zile sau hraniti numai cu plante verzi, comestibile, pentru ca in acest timp sa elimine otravurile din corp. Inainte de a-i gati lasa-i sa stea catva timp in apa sarata, pentru a-si curata maruntaiele. Se fierb 10 minute; se adauga ierburi pentru gust.

Viermii, larvele contin multe proteine. Infometeaza-i o zi, sau stoarce-le murdaria. Pot fi uscati pe pietre incinse, la soare, apoi prin pisare se obtine un praf care se amesteca cu alte alimente.

* Pericole: numeroasele boli periculoase transmise de muste sau alte insecte si paraziti invizibili pot fi luate din apa si din hrana nefiarta.

Gasirea vanatului - vezi si #7.

*Urme si semne: daca inveti sa citesti semnele nu totdeauna evidente pe care le lasa animalele - vei sti peste ce-o sa dai si cum le poti vana.

Numai mamiferele mari umbla ziua. Majoritatea mamiferelor mici umbla si se hranesc noaptea, la fel si cele care le vaneaza.

Urmele dintre vizuina si locul de adapat sau de hrana sunt mai vizibile pe teren moale: pamant umed, zapada, nisip umed. Vechimea urmei rezulta din claritatea conturului si continutul de apa: cu cat este mai neta, cu atat este mai recenta.

Dimineata devreme verifica urmele de aproape, pe langa sol. Daca roua sau panzele de paianjen sunt deranjate, urma este proaspata. Tunelurile facute prin tufisuri si crengile rupte de-a lungul traseului indica marimea animalului care le-a facut. Daca frunzele rupte nu s-au vestejit si crengile rupte sunt verzi, elastice, inseamna ca urma este proaspata.

* Urmele de la hranire: coaja de copac muscata, resturile de hrana - indica prezenta animalului si poate sugera ce momeala sa folosesti la capcane.

* Excrementele: marimea si cantitatea lor indica felul animalului; cele vechi sunt tari, fara miros, cele proaspete sunt moi si au miros. Mustele iti atrag atentia catre ele. Desfa o bucata ca sa vezi ce a mancat animalul - si ce momeala ai putea pune. Cantitatile mari de gainat indica prezenta cuiburilor de pasari. Gainatul pasarilor care se hranesc cu seminte este mic, putin cantitativ si moale, aproape lichid (arata ca este apa in apropiere); al celor de prada - care se hranesc cu carne - contine resturi nedigerate.

* Pamantul scurmat arata activitatea unor animale care cautau insecte, radacini sau tuberculi. Bulgarii sfaramiciosi si moi arata ca urma este proaspata. O baltoaca de noroi dovedeste ca pe acolo s-au balacit porci.

* Mirosul si zgomotul pot ajuta la identificarea animalelor. Pe vreme rece, geroasa, respiratia animalelor produce un norisor de abur care poate fi vazut de departe (la fel ca si respiratia ta!).

* Vizuini: unele sunt usor de gasit. Cele ascunse pot fi demascate de urme sau de excremente.

Vanatoarea: sansele cele mai mari le ai cu animale mici si insecte. Du-te la vanatoare inarmat mai intai cu bun simt, cu logica si minte. Nu te astepta sa reusesti de la inceput. Succesul vine incet, pe masura exercitiului si a cresterii indemanarii.

Armele. Foloseste orice fel de arma. Prastia facuta cu elasticul de la bretele si o bucata de piele luata de la un animal mort. Bete, ghioage, sulite. Cutite. Pietre. Prastia din sfoara, arcul cu sageti, o pusca.

Ascute bine cutitul (vezi #2.3).

Arcul cu sageti: este cea mai eficienta arma improvizata, usor de fabricat si simplu de manuit.

Batul trebuie sa fie din lemn cat mai uscat; daca nu ai decat lemn umed, fa mai multe arcuri, ca sa-l inlocuiesti pe cel folosit si care-si pierde repede elasticitatea.

Lungimea optima a batului: de la soldul drept pana la palma mainii stangi (tine bratul stang intins in diagonala). Latimea: cam 5 cm la mijloc, se subtiaza la 1,5 cm la capete (fig. 1). Cresteaza cate un sant pentru prinderea corzii la 1,5 cm de fiecare capat al batului (fig. 2). Dupa fasonare, unge batul cu ulei sau grasime.

Coarda poate fi facuta dintr-o fasie sau un siret din piele (lata de 3 mm), o sfoara, vite sau fibre impletite. Coarda montata pe arcul neincordat va sta foarte slab intinsa; tensiunea adevarata apare numai cand se incordeaza arcul. Cand nu folosesti arcul, e preferabil sa tii coarda neagatata pe bat.

1. Confectionarea unui arc

2. Legarea corzii de batul arcului

3. Sageata

Sageata, cat mai dreapta si neteda, va avea cam 60 cm lungime si 6 mm diametru. La un capat, se sapa un sant in care va intra coarda arcului (fig. 3). Tot la coada se fixeaza (prin infasurare cu sfoara subtire) 3 aripioare din pene, frunze sau tesatura (fig. 4). Varful sagetii fie se ascute pur si simplu si se arde pentru durificare, fie i se adauga un varf dur din piatra, os sau tabla (fig. 5). Fixarea varfului dur se face crapand capul batului; in furca astfel aparuta se infige varful si totul se leaga cu sfoara sau tendoane umede (acestea se strang cand se usuca, rigidizand foarte bine imbinarea).

4. Ampenajul sagetii

5. Varfuri pentru sageti: a - din cremene; b - din tabla; c - varf ars; d - din os

Cum tragi cu arcul: pune o sageata in arc. Tine batul arcului cu mina stanga (mijlocul arcului cam la inaltimea ochilor) si intinde bratul; mana dreapta apuca coada sagetii si o trage inapoi cu o miscare lina prin fata corpului. Coada si corpul sagetii trebuie sa ajunga la nivelul ochilor (fig. 6). Tinteste calm in lungul sagetii, apoi da-i drumul. Experimenteaza si antreneaza-te sa tragi cu arcul improvizat. Coarda si sageata in miscare pot freca obrazul ori antebratul si produce arsuri. Protejeaza-le cu bucati de tesatura sau de piele.

Prastia (fig. 7) incarcata Cu o piatra rotunda si neteda de aprox. 2 cm se roteste deasupra capului intr-un plan aliniat tintei. La momentul potrivit elibereaza una din sfori si proiectilul va zbura spre tinta. Experimenteaza cu diverse lungimi de sfoara etc.

Catapulta (fig. 8) se confectioneaza cu bucati de cauciuc taiate dintr-o camera auto sau de bicicleta.

Sulita va avea o lungime de aproximativ 90 cm, pentru aruncare, iar pentru impuns cam 180 cm. Varful se face din tabla, piatra sau cutit (fig. 9). Precizia aruncarii poate fi imbunatatita cu ajutorul unui 'aruncator' din lemn - vezi fig. 10.

Armele de foc trebuie tinute curate. Nu cumva sa infunzi teava, sau sa incerci s-o desfunzi tragand un foc. Curata teava cu apa calda si trece prin ea o carpa legata de o sfoara. In cazul in care este foarte frig, curata toata unsoarea de pe pusca. Protejeaz-o, infasoar-o cat mai bine sa nu o atinga zapada sau gheata. Tine-o afara la rece, nu in adapostul incalzit.

6. Tragerea cu arcul

7. Prastie

8. Prastia - Catapulta

La vanatoare. Cand nu te pricepi, cea mai buna metoda este una simpla si mai directa. Inarmeaza tovarasii cu bete si cu o plasa. Inconjurati o zona cu tufisuri. Da-le foc la un capat iar in cealalta parte asteapta si ataca animalele care fug sa scape. Daca nu este foc, inaintati dinspre margini spre centrul zonei, calcand in picioare buruienile.

Sau, alta varianta, la un copac cu scorbura sau vizuina: da-i foc; astupa sau baga bete in gaurile prin care animalul dinauntru ar putea scapa - mai putin una, la care pandesti cu batul, maciuca sau plasa pregatita.

Sau aprinde un foc la intrarea intr-o vizuina subterana si asteapta sa iasa.

Trage cu prastia ori cu pusca din pozitia cea mai stabila pe care o gasesti si numai dupa ce te-ai apropiat cat mai mult de tinta. Incearca sa termini treaba dintr-o singura aruncare sau impuscatura. Tinta cea mai buna este, in general, umarul, pieptul sau capul animalului. Dupa ce animalul, pasarea sau reptila cade, nu te repezi la el, ci reincarca imediat arma si fii gata sa tragi din nou daca se scoala si fuge. Asteapta 5 minute, stai si observa. Daca e ranit, pierderea de sange il slabeste si cand ajungi langa el nu va mai avea putere sa se repeada la tine. Daca animalul ranit pleaca, asteapta 15 minute pana te iei dupa el; altfel, va alerga toata ziua. Apropie-te cu foarte mare atentie de un animal mare ranit-sa nu devii tu vanatul!

Incearca sa surprinzi vanatul sezand - jos sau in picioare. Dar nu este usor sa-ti reuseasca surpriza, e nevoie de o anumita tehnica:

a) Cauta sa descoperi pe unde trec de obicei animalele. Semnele sunt: excremente, urme, pamant batatorit. Zonele cele mai bune: apa (locul unde se adapa), poienile din padure sau marginile desisului.

b) Dupa ce ai descoperit poteca animalelor - nu merge pe ea. Pregateste-te sa vanezi in zori sau la asfintit.

c) Ascunde-te cu fata la vant sau cea mai slaba adiere. Daca soarele straluceste, j cel mai bine ar fi sa-l ai in spate.

9. Varfuri de sulita

10. Dispozitiv pentru aruncarea sulitei

d) Stai nemiscat la panda. Nu face nici un zgomot. (Pentru a opri sau a evita un stranut, deschide larg ochii, sau apasa tare cu varful degetului sub nas).

e) Apropie-te taras de animal numai cand mananca, bea sau se se uita in alta parte. Cand urmaresti vanatul misca-te fara zgomot, incet, cu pauze dese, regulate. Pipaie terenul cu piciorul dinainte, pastrand greutatea corpului pe piciorul dinapoi. Cand te-ai convins ca solul e sigur si nu cedeaza, poti inainta. Daca animalul te vede, incremenesti pe loc. S-ar putea sa fie mai mult curios decat speriat. Stai nemiscat pana ce se uita in alta parte sau reincepe sa pasca.

f) Nu rupe crengi, nu misca frunzele, nu te profila la orizont.

Incearca sa vanezi noaptea cu ajutorul unei lumini. Ar putea sa atraga vietuitoare, dandu-ti posibilitatea sa le lovesti sau sa le impungi. Daca incerci si exersezi, o sa inveti. De exemplu, sa sperii sau sa starnesti o broasca cu o mana si sa o prinzi cu cealalta.

Du-te sa vanezi in zori, mergand spre deal, si intoarce-te la tabara dupa-amiaza. Urmele sunt mai usor de vazut cand mergi spre deal. Iar peste zi curentii produsi de incalzirea aerului se ridica, ducand si mirosurile - deci la intoarcere cobori spre vale si o sa mirosi vanatul inainte de a te simti el.

Daca vrei sau trebuie sa vanezi seara, incepe sa adaptezi ochii la intuneric cu cel putin o ora inainte de apus; oricum, animalele vor vedea mai bine decat tine.

Cu capcane: in mod inevitabil succesul va fi doar intamplator, afara de cazul in care esti foarte priceput. Dar s-ar putea sa ai noroc.

Mai intai cerceteaza temeinic semnele lasate de vietuitoarele din zona.

Apoi instaleaza o multime de capcane pentru a prinde, a strangula ori a zdrobi prada: laturi, curse sau gropi. In fig. 11, 12, 13 si 14 se arata diverse modele si principii de functionare - care pot fi adaptate.

Pune capcane simple si mici, care sa fie bine mascate incat sa para naturale si sa nu-i sara in ochi animalului. Nu vei putea prinde animale mari cu capcane complicate si incomode.

In primul rand ai nevoie de elastic, sfoara sau sarma. Aseaza capcana intr-o zona cat mai ingusta a potecii. Daca poteca este prea lata, ingusteaz-o tu cu pietre, crengi, frunzis sau ierburi - dar aranjeaza-le asa incat sa para naturale.

Improvizeaza, 111j96b dar foloseste bunul simt. De exemplu, un bradut indoit, de care e legat un lat, poate sa nu sara in sus cum ar trebui cand il declanseaza un animal - din cauza ca a inghetat bocna de frig in pozitia de asteptare.

12. Lat pentru vanatoare

Ochiul latului va avea o marime care sa permita intrarea capului, dar nu si a corpului animalului. Daca n-ai alta treaba, poti sa stai si sa tii coada latului cu mana, gata sa tragi de ea la nevoie.

Stai ascuns, nemiscat, nu face zgomot, pandeste aparitia animalului. Existenta unui fel de animal inseamna de obicei ca mai sunt sau mai vin si altele.

Prin sarutarea dosului mainii poti incerca sa produci chitaituri puternice, care sa atraga un animal spre lat.

La instalarea unei capcane trebuie luate toate masurile pentru a inlatura orice miros care poate alunga animalele. Capcana trebuie spalata cu apa clocotita sau cu lesie din cenusa de lemn, apoi clatita bine de mai multe ori, dupa care se ascunde sub un strat de frunze uscate. Orice manipulare a capcanei dupa spalare se face cu betisoare sau manusi etc.

La instalarea capcanei trebuie respectate urmatoarele reguli: mediul in care se actioneaza va fi cat mai putin modificat; pregatirea capcanei se face departe de locul amplasarii; capcana va fi instalata de regula pe inserat si ancorata de un punct fix; momeala, pregatita in aceleasi conditii stricte pentru evitarea mirosului demascator, va fi pusa numai dupa instalarea capcanei.

Pentru obisnuirea animalului cu prezenta hranei in locul respectiv, cu 2-3 zile inainte de instalarea capcanei in locul acesteia va fi pusa momeala (oua, pasari, carne, prune uscate, alune, castane etc).

Pasarile sunt usor tentate de momeli (boabe de cereale, insecte, viermi, seminte etc.) si pot fi prinse cu latul (confectionat din sfori, par din coada de cal impletit, sarma, cablu metalic, fir de nylon) sau cu plase. O alta metoda de prindere a pasarilor consta in ungerea cu clei a unor betisoare lungi de 10-12 cm, asezate pe sol, impreuna cu momeala. Betisoarele se lipesc de picioarele si aripile pasarilor. Cleiul, obtinut din rasina de brad, se mai poate pune si in cornete de hartie sau carton, infipte in pamant. Pasarea isi introduce ciocul in cornetul de hartie ca sa apuce momeala si cornetul i se lipeste de cap.

1 1. Capcane - laturi si declansatoare

13. Groapa capcana

14. Capcana cu lespede si momeala

Un alt procedeu este imprastierea pe sol a boabelor de grau imbibate in alcool.

Pasarile se pot prinde si cu ajutorul unei ate lungi de 20-30 m, un bat de 10 cm si un lighean (sau copaie, butoi, galeata, cutie din metal sau lemn). Se aseaza ligheanul cu deschizatura in jos, se pune momeala sub el, o parte a gurii sprijinindu-se pe batul al carui cap de sus este legat de ata. Dupa intrarea pasarii sub capcana trage de ata. Scoate pasarea prinzand-o cu mana sub lighean.

Omoara si despica pe loc animalul prins, arunca maruntaiele. Dupa cateva ore, acestea vor atrage alte animale. Remonteaza si armeaza din nou capcana.

Pericole la vanatoare - vezi # 4.7.

4. PESCUITUL

Cele mai multe specii de pesti sunt comestibile. Pestii otravitori traiesc mai ales la tropice, aproape de malul apei. Nu uita insa ca pestele mancat mareste setea.

Mai intai stai si observa obiceiurile pestilor, ce fel de hrana prefera si cum o iau, apoi foloseste-ti mintea pentru a-i prinde.

Unde? Un loc propice pentru pescuitul cu undita este acolo unde apa are adancimea mai mare si este linistita atat dimineata, cat si seara. In raurile putin adanci - in baltile de sub sau de dupa praguri. Dupa sau sub pietre. Sub mal. Sub o cascada. Dar incearca si in alte locuri.

Cand? Pescuieste la reflux, cand apa se retrage. Una dintre zonele cele mai bogate in hrana este situata intre limitele apei crescute si apei retrase (flux si reflux).

Pescuieste in zori sau la asfintit. Pestele este atras de lumina. Pestii zburatori pot fi atrasi pe pluta sau in barca daca reflectezi lumina unei lanterne, chiar si a lunii, pe o panza, pe o camasa sau o tabla; trebuie prinsi imediat dupa ce au cazut inauntru, altfel sar inapoi in apa.

Crevetii, crabii si racii pot fi prinsi folosind o combinatie de metode: cautarea in locurile cu adancime mica, iluminare cu o torta sau o lanterna si utilizarea unei plase.

Cum? O undita poate fi improvizata destul de usor: sfoara - din fire scoase dintr-o tesatura, o haina sau o carpa; carligul - dintr-un ac indoit (desi ar fi mult mai bun un carlig adevarat) s.a.m.d. Carligul mai poate fi facut si din os, sarma sau lemn. Pentru a evita muscarea sau ruperea sforii, carligul va fi legat de sfoara prin intermediul unei sarme subtiri (fig. 15).

Incearca cu diferite momeli: rame, viermi, fluturi, lacuste, came cruda, paine, mamaliga, pene, plastic, maruntaie de peste, carpa colorata sau metal stralucitor.

Smuceste in sus si in jos prin apa momeala mai grea, din metal, pentru a atrage pestii (carligul si momeala trebuie sa fie suficient de grele ca sa se scufunde repede).

Se mai poate pescui si cu priponul, in care scop se foloseste un fir de cordelina lung de 2-3 m, ancorata de un pom, si un fir de nylon cu 10-15 carlige, pe care se prinde momeala. Carligele se arunca in apa seara si se scot dimineata.

In zilele calduroase se poate pescui cu mana si cosul. In zilele geroase, cand apa ingheata, se poate pescui la copca.

Un alt procedeu consta in schimbarea cursului unui parau (paraias) pe o alta albie, timp de 3-4 ore. Dupa scurgerea si secarea apei, pestele ramas in baltoace se prinde cu mana.

O undita legata de un zmeu (vezi la #3) va putea ajunge departe deasupra apei

- marind sansele de succes. Sfoara unditei va fi legata de sfoara zmeului astfel incat sa se poata desprinde usor, fara a trage si a scufunda zmeul. De exemplu cu un ac indoit, intr-un singur loc, astfel incat smucitura produsa de muscatura pestelui sa provoace desprinderea. Sau, prinderea celor doua sfori va fi facuta astfel incat desprinderea de pe mal sa poata fi comandata de pescar.

Alte metode de pescuire:

a) Prinde pestele cu mana goala, cautandu-1 sau zgandarindu-1 sub pietre. Nu te stradui sa-l apuci - baga mana sub el si arunca-1 pe mal. Noaptea, cand pestele sta linistit in locuri cu apa domoala si mica, se poate pescui cu ajutorul unei furculite sau tepuse ascutite, prinsa rigid de un lemn cu lungimea de aprox 60-100 cm, cu grosimea de 3-4 cm. Atrage pestele cu lanterna si infinge furculita in el.

b) Umbla prin apa mica si loveste pestele cu batul, inteapa-1 cu o sulita (fig. 16), sau prinde-1 in plasa (fig. 17). S-ar putea ca aceste manevre sa poata fi executate si de pe mal.

c) Mana mai intai pestele spre baltile invecinate mai putin adanci, acolo va fi mai usor de prins. Pestii pot fi impinsi aruncand in apa corali sau crustacei arsi si pisati (adica var), batand apa cu un bat etc.

d) Fabrica o plasa din orice sfoara sau sarma ai la indemna. Din panza se poate face o plasa, tocmai buna pentru creveti. O bucata de plasa cu forma aproxi-mativ dreptunghiulara poate fi intinsa de-a latul raului intre doi oameni

- care merg repede prin rau, ridicand totodata pietrele de la fund si saltand des plasa afara din apa, aproape de fiecare data cu ceva prada prinsa.

Furci pentru pescuit (cu 2 si 3 dinti)

15. Carlige pentru pescuit

17. Plasa pentru pescuit

O plasa atarnata intr-un lac, rau sau in mare - va opri si va prinde pestii care trec. Pentru a introduce si a agata plasa sub gheata se pot folosi crengi sau bete manevrate prin gauri (copci), dar este nevoie de efort si rabdare. Greutatile care trag si desfasoara plasa se pot face din pietre, iar flotoarele din lemn, dopuri de pluta sau pungi din plastic umflate cu aer (fig. 18).

e) Capcanele pentru pesti se pot face din bolovani si bete (fig. 19). Pandeste si studiaza miscarea cardurilor sau a bancurilor de pesti. Pestii de mare vin adesea spre mal odata cu refluxul si inoata de-a lungul tarmului.

Pestii de lac vin spre mal dimineata si seara.

Alege locul pentru capcana cand apa este mare (la flux) si construieste-o in timpul refluxului.

Foloseste orice ocazie oferita de fundul apei, orice formatie naturala - bancuri de nisip, stanci submarine, terasa - si inglobeaz-o ca parte a capcanei. Incearca s-o incadrezi in peisajul subacvatic, sa nu sperie si sa respinga pestii. Pune-te in locul pestelui si vezi ce ar 'gandi' el.

0 plasa prinde peste mereu, iar o capcana pastreaza pestele proaspat pana la momentul consumului. Merita efortul de a le construi si de a le folosi.

Ce peste trebuie aruncat?

1. Cel cu pielea inmuiata, cu branhiile vascoase sau cu ochii infundati;

2. Care miroase urat;

3. Cu carnea neelastica, pe care - daca o apesi cu degetul gros, ramane o urma infundata.

Alte semne de pericol sunt: pielea goala sau osoasa - in loc de solzi; pestele care gafaie sau pufaie cand este scos din apa; pestele acoperit cu tepi sau ace (care pot provoca rani otravite).

De asemenea, arunca inapoi in apa meduzele, calcanii cu corpul in forma de patrat si coada lunga, serpii de mare (acestia au coada turtita). Fereste-te de midiile sau stridiile negre.

Nu aduna crustacei morti. Cei vii se misca si se agata mai tare de piatra cand ii atingi. Nu manca moluste cu scoica in forma de con sau cilindru.

5. CUM GATEsTI

1 .Curata alimentele la interior si exterior, cat mai repede dupa ce le-ai adunat.

2. Oricand poti, prelucreaza hrana la foc (prin fierbere, coacere sau prajire).

3. Usuca la foc sau la soare hrana care prisoseste (carne, peste).

18. Fixarea plasei sub ghiata

19. Capcana pentru pesti

In conditii de survival cea mai buna metoda de gatit este fierberea. Daca se poate, bea si apa in care ai fiert. Hrana scoasa din mare se fierbe in apa de mare. La fiertura de peste sau de carne adauga plante.

Daca nu ai un vas in care sa gatesti si sa fierbi, atunci coace deasupra focului sau jaraticului carnea infipta intr-o cracana. Sau inveleste carnea in lut, noroi sau frunze umede, fara a o curata de piele, si coace-o in jaratic.

Sau - improvizeaza:

- Unelte pentru gatit (fig. 20 si 21);

20. Dispozitive pentru gatit: a - cleste pentru vase sau carne; b, c - suporti pentru vase

- Un vas de gatit - din coaja interioara, jupuita de pe un trunchi de salcie (fig. 22). Apa se poate fierbe si intr-un vas confectionat din hartie sau carton (nu arde cand e plin cu apa).

Prepararea alimentelor de origine animala depinde in primul rand de anotimp. Vara de pilda, datorita temperaturii ridicate si a mustelor, carnea se poate strica

21. Cuier

22. Vesela pentru bucatarie: a - cana din bambus; b - lingura de lemn; c - jupuirea cojii de copac; d - vase din coaja de copac

In cateva ore. Prin pregatirea si conservarea carnii la scurt timp dupa sacrificare se poate prelungi durata ei de utilizare.

Pentru sacrificare, animalul prins si omorat se agata cu capul in jos de o creanga sau de un cui; i se taie beregata, se scurge bine sangele si se jupoaie imediat, dupa care se scot maruntaiele. Eviscerarea se face cu mare grija pentru a nu sparge intestinele. Atentie mare sa nu-i spargi vezica biliara (fierea), caci carnea devine amara.

Dupa o tratare sumara cu sare si dupa uscare, pielea poate fi folosita ca asternut sau imbracaminte (vezi si #12.7).

Toate partile unui animal sunt comestibile, inclusiv partile carnoase ale craniului.

Oasele nu se arunca: se sareaza, se pun la fum puternic, apoi se depoziteaza impreuna cu carnea intr-o cutie inchisa ermetic, care se introduce in apa rece. Carnea impreuna cu cartofii, tuberculii sau radacinoasele se pot consuma ca felul doi, iar oasele se folosesc la ciorbe. Este bine ca prajirea sa se faca direct pe jar sau pe gratar.

Daca pe moment nu ai foc si este foarte frig, lasa carnea sa inghete tun. Ca sa mananci, cojeste sau taie felii foarte subtiri pe care le incalzesti pana aproape de temperatura de topire.

Pasarile vanate se oparesc cu apa clocotita si se jumulesc de pene. Apoi le despici si le scoti intestinele, dupa care le gatesti sau le afumi. Fulgii pot fi folositi ca un bun material termoizolant la incaltaminte, imbracaminte sau asternut.

Pasarile si mamiferele mari pot fi gatite intregi sau pe parti. Carnea animalelor mari se fierbe inainte de a se pune la fript, pentru a se inmuia si fragezi.

Pestii se curata de solzi, apoi li se scot branhiile, se spinteca pe burta si se arunca vasele de sange si intestinele. Se taie si se arunca capul, se spala in apa curata, dupa care se frig sau se fierb. Eventual se sareaza, apoi se pun la uscat sau la fum timp de 2-3 zile. Se pot consuma cruzi sau gatiti.

Pestii pot fi fripti pe un gratar improvizat, direct pe jar sau insirati pe un bat care se invarteste deasupra focului.

Broastele sau serpii se decapiteaza si se jupoaie inainte de a fi gatiti (pielea lor poate fi toxica). Partile otravitoare ale animalului (de exemplu capul de sarpe) se arunca. Spinteca-i abdomenul si rasuceste-i pielea inapoi ca si cum ai scoate o manusa. Arunca pielea si maruntaiele.

Broastele, serpii neveninosi, soparlele pot fi fripte (prajite), sustinute de un bat sau pe o sarma introdusa in corp. serpii mari sau tiparii trebuie intai fierti si numai dupa aceea preparati. Ouale lor sunt comestibile si se pot consuma crude, fierte sau jumari. Broastele testoase se fierb pana li se desprinde carapacea de corp.

Molustele si Crustaceii (stridii, midii, crabi, raci) trebuie lasate peste noapte in apa curata ca sa se curete.

In loc de sare se poate folosi cenusa de cicoare.

Radacinile multor alimente de origine vegetala devin comestibile abia dupa ce florile s-au scuturat. De toamna pana primavara radacinile sunt mai bogate in amidon. Rizomii si tuberculii care contin amidon trebuie sa fie prelucrati cu caldura: prajiti, copti sau fierti, altfel amidonul crud se digera greu. Majoritatea sunt toxici si greu digerabili in stare cruda. Orice radacina trebuie bine gatita: se spala in apa curata, se fierbe pana se inmoaie, apoi se frige pe pietre incinse in jaratic. Pentru ca focul sa le patrunda mai iute, taie-le in cubulete. Verifica daca s-au copt cu ajutorul unui betisor ascutit.

Fructele si boabele se consuma de obicei crude. Grauntele si fructele cu coaja tare se coc si se mananca numai dupa curatare. Coacerea se poate face intr-un vas metalic, pe o tabla sau pe o plita, iar in lipsa acestora se poate folosi o piatra sau o lespede intinsa ori scobita. Numeroase fructe sunt cultivate si deci cunoscute.

Unele fructe pot fi pastrate in stare uscata. Pentru uscare lasa-le sa stea intinse, rasfirate in strat gros de o bucata, vreo 10 zile, dar nu in bataia directa a soarelui. Fereste-le de umezeala (ploaie sau roua).

Cand mananci muguri, frunze sau mladite, alege numai partile de culoare verde deschis. In afara de plantele care se consuma de obicei crude, in salate (untisorul, macrisul, papadia), toate celelalte se fierb in mai multe ape, pentru a se inlatura aciditatea si gustul amar. Mugurii sunt fragezi primavara si vara. Unii pot fi mancati in stare cruda; altii trebuie gatiti: spala-i cu apa curata, freaca si curata perii, fierbe-i in putina apa - astfel incat sa se coaca in aburi.

6. PASTRAREA ALIMENTELOR

Desi supravietuirea se refera de obicei la o perioada scurta de timp, se poate intampla ca izolarea sa se lungeasca (de exemplu pe o insula pustie etc). In astfel de cazuri apar probleme suplimentare - de exemplu pastrarea si conservarea alimentelor.

Tine pestele viu in capcana pana cand ai nevoie de el. Sau depoziteaza-1 intr-o cutie scufundata in apa. Hrana moarta, de exemplu carnea, care nu poate fi consumata sau fiarta, va fi taiata in felii si uscata la soare puternic.

Acopera hrana. Inveleste-o ca s-o feresti de insecte sau animale. Atarn-o de crengi, unde nu poate fi atinsa de animale.

Foloseste ambalaje umede: moluste invelite cu alge; boabe, fructe sau radacini infasurate cu muschi ori frunze umede. Pastreaza hrana la rece in gauri sapate in pamant, in mal sau in stanca. O carpa uda pusa ca protectie deasupra gaurii va produce si o racire. Hrana ingropata in zapada sau in nisip nu se strica (dar mar-cheaza locul)!

Alimentele pot fi uscate la soare, la vant sau la foc. Hrana uscata e mai putin atacata de mucegai si de viermi.

Carnea grasa se pastreaza greu. Indeparteaza grasimea si freac-o cu sare. Atarna carnea sarata intr-un loc bine aerisit.

Carnea poate fi afumata - se usuca si capata o pojghita protectoare. Carnea se scoate de pe os, se spala bine cu apa rece, se sareaza bine si se afuma la foc puternic timp de 2-3 zile. Pentru afumare, amenajeaza o afumatoare - un fel de coliba mica. Pe fundul ei aseaza jaratic din belsug, iar deasupra jaraticului frunze (neotravitoare; nu de conifere - caci se aprind). Atentie - nu trebuie sa apara flacari. Taie carnea in fasii fara grasime, de max 2,5 cm grosime si atarna-le deasupra frunzelor fumegande, a jaraticului. Etanseaza coliba. Procesul dureaza 18 ore. Ai grija sa nu se aprinda afumatoarea.

sterge, curata mucegaiul aparut pe carnea depozitata. Daca aerul este umed, carnea si pestele - chiar uscate la soare sau afumate - trebuie uscate din nou pentru a nu mucegai. Daca aerul este cald, fierbe zilnic din nou carnea si pestele (chiar daca au mai fost fierte).

Cea mai sigura metoda pentru a nu te imbolnavi sau otravi cu alimente stricate este sa mananci numai hrana proaspata si fiarta sau gatita la foc.

7. UNDE GASEsTI HRANA (vezi si #13.6)

In regiunile polare ai nevoie de mai multa hrana decat in cele calduroase. Dar tocmai in astfel de zone extreme hrana este foarte rara - desi in zonele sub-arctice se gaseste din belsug.

In zona Antarcticii: singurele plante sunt lichenii si muschiul. Majoritatea pasarilor migreaza toamna, dar pinguinii raman. Sunt mai usor de prins cand clocesc.

In zona Arcticii: Uneori ursii albi sunt insotiti de vulpi polare care se hranesc cu resturi. Animalele si pasarile nordice sunt migratoare si posibilitatea de a le gasi depinde de anotimp.

In zona de tundra sau padure: se gasesc plante si animale in tot cursul anului. Plantele din tundra sunt mai mici decat echivalentele lor care cresc in zona temperata.

Vegetatia este uneori abundenta, alteori ascunsa. Observa unde se lasa jos pasarile.

Majoritatea plantelor sunt bune de mancat, cu doua exceptii foarte periculoase: fragii de mare, otravitori (boabe rosii, albe sau albastre care cresc in ciorchini) si cucuta de apa (planta din familia patrunjelului, creste inalta de 1-2,5 m, cu frunze rosii care miros urat cand sunt zdrobite).

Mananca licheni, alge, radacini, verdeturi, boabe - dar nu te atinge de ciuperci, invata sa distingi lichenii comestibili - de ciuperci.

* Hrana animala: in zona Arctica se gasesc tot felul de animale, sansele mai bune de supravietuire fiind pe mal, in zona de coasta, unde sursele de hrana: peste, pasari, foci, sunt mai sigure.

S-ar putea vana animale mici: marmote, veverite, iepuri, porci teposi, bizami, sobolani, castori, gaste. Evident ca trebuie evitate animalele mari - de exemplu ursii (polari) si morsele in afara de cazul in care ai pusca, indemanarea si curajul necesare. Ocoleste-le.

Urmele animalelor nu sunt greu de urmarit in zapada, dar ai grija sa lasi in urma ta un sir de semne sau fanioane bine vizibile - pentru a putea regasi tabara la intoarcere. Agata-le suficient de sus ca sa nu fie acoperite de vreo ninsoare proaspata.

Cerbul caribu poate fi atras daca fluturi o carpa si mergi in 4 labe. Veveritele de pamant si marmotele pot sa dea peste tine daca stai intre ele si vizuina lor. Sarutarea dosului palmei produce un zgomot asemanator celui facut de un soarece sau de o pasare ranita si atrage rapitoarele. Cauta mai intai un ascunzis spre care sa bata vantul. Ai rabdare. Nu renunta.

Daca ai o arma cu proiectile (pusca, arc, catapulta, prastie) care poate trage de jos, de langa sol, stai ascuns dupa un ecran de zapada sau de carpe.

Bufnitele, corbii, cocosii polari (ptarmigani) sunt destul de blande si pot fi usor prinse iarna. Multe pasari naparlesc vara si nu pot zbura. Ouale pot fi mancate in orice stadiu al embrionului.

Focile pot da hrana si imbracaminte. Sunt mai usor de vanat pe gheata, cand au pui (intre martie-iunie). Puii proaspat ratati nu stiu sa inoate. In afara sezonului de puiere, focile se vaneaza la copcile sau gaurile pentru respirat (de forma tronconica, cu varful in sus), facute in gheata. Daca gheata e groasa, se vad urmele de dinti si labe, ramase de la incercarile focii de a mentine sau de a largi gaura.

Omoara animalul lovindu-l cu un ciomag, apoi largeste gaura ca sa-l poti scoate din apa.

Orice carne trebuie bine fiarta sau fripta inainte de a o manca (de obicei este infectata cu bacilul trichinelozei). Nu manca niciodata ficat de foca sau urs polar (contine cantitati mari, chiar mortale de vitamina A).

* Prepararea carnii (vezi si #5): scurge sangele, scoate maruntaiele, jupoaie cadavrul cat mai este cald. Fa pielea sul inainte de a ingheta. Taie carnea in portii, fiecare de marime convenabila pentru o masa, si ingheata-le. Nu reincalzi mancarea, carnea - consuma resturile reci. Lasa untura pe carnea oricarui animal, afara de foca. Untura de foca trebuie indepartata repede. Inainte de a se rancezi si a altera carnea.

Rozatoarele (veverite, iepuri) sunt adeseori bolnave de tularemie, care poate fi luata si de om, de la paraziti sau prin atingerea animalului infectat. De aceea se recomanda purtarea manusilor cand manipulezi si jupoi animalul. Fierbe bine carnea.

Pescuitul la copca depinde de gasirea unui loc cu gheata suficient de subtire ca sa o poti gauri sau taia. Cum se face o undita - vezi #4.

Ratia zilnica ar trebui sa contina cel putin 4 000 calorii. Important este sa mananci mai mult si mai des decat in sezonul calduros. Cresterea ratiei de alimente se va face pe cat posibil cu lichide, glucide si vitamine (A, B^ B., si C).

Evita alcoolul fiindca este un aliment netermogen; nu numai ca nu intareste organismul, dar il lasa si fara aparare la actiunea frigului.

Bea si mananca ceva cald, cat mai des posibil. Micul dejun va fi consistent, iar pranzul poate fi inlocuit cu gustari luate la intervale de 2 sau 3 ore. Cel putin o data inaintea dejunului si o data inainte de cina bea ceva cald. Oricat de mare ar fi oboseala, nimeni nu se va culca inainte de a manca si a bea ceva cald. Nu consuma alimente si bauturi inghetate sau aproape de 0°C.

Pe cat posibil, trebuie evitata formula 'hrana rece'.

In zonele de desert: cand ai apa putina trebuie sa mananci putin, in portii mici (vezi la #5).

Caldura taie foamea. Nu te forta sa mananci. Proteinele maresc temperatura corpului si pierderea de apa. Daca ai apa putina sau chiar deloc, mananca mai multa hrana ce contine umezeala (fructe si zarzavaturi). In desert hrana se strica repede. Dupa ce deschizi o cutie de conserve, consum-o toata. Tine proviziile la umbra, acoperite sau ingropate.

Hrana vegetala este rara. Incearca fructe, radacini, frunze de cactus (curatate de tepi).

Iarba cea mai verde este si ea buna de mancare.

S-ar putea sa gasesti numeroase animale: insecte, reptile, rozatoare, mici mamifere - care se ascund sau se ingroapa peste zi. Cateodata pot fi vazute gazele, antilope, pasari venite aproape de o sursa de apa. Dar hrana animala cea mai probabila va consta din serpi, sobolani, soparle, melci (limaci), lacuste - si asta doar cand ai noroc.

Pe o insula pustie: de baza va fi hrana scoasa din mare - daca nu este otravitoare. Pe mal si in lagunele de corali gasesti moluste, castraveti de mare, crabi, arici de mare, raci, creveti.

Urmareste urmele lasate de broastele testoase pe nisip. Testoasele pot fi rasturnate pe spate (atentie la gheare si la bot), li se taie capul, apoi sunt coapte. Ouale se gasesc ingropate in nisip langa mal, la aproximativ 0,5 m adancime.

Chiar pe insulele aride si pustii poti gasi ceva buruieni comestibile - unele dintre ele au flori galbene cu gust de macris de balta. Se pot gasi de asemenea palmieri de cocos si palmieri cu conuri rasucite (fructele comestibile seamana cu ananasul). Dar insulele tropicale sunt rareori pustii - de obicei pe ele se gaseste multa hrana.

Pe tarmul marii: cauta si prinde pesti sau moluste in baltoacele ramase dupa reflux, sau sapa in nisipul ramas descoperit dupa retragerea marii. Mananca numai molustele (stridii sau midii) pe care le-ai cules vii, verificandu-le astfel: cele cu doua scoici trebuie sa se inchida, sa se stranga cand sunt ciocanite. Melcii de mare au un fel de clapa la intrarea in cochilie, care trebuie sa se inchida bine la scuturarea cochiliei. Melcii turtiti sunt bine prinsi de stanca. Desprinde-i cu o lama sau cu un cutit. Daca se desprind greu - sunt buni de mancat; numai cei bolnavi sau morti se desfac usor.

In zonele poluate, molustele bivalve pot acumula mari cantitati de substante toxice. In zonele tropicale midiile sunt otravitoare vara, mai ales daca marea este rosiatica sau fosforescenta. In zona arctica midiile negre sunt otravitoare in tot cursul anului.

Molustele trebuie obligatoriu fierte cel putin 5 minute, ca sa se elimine eventualii paraziti sau substantele toxice.

Pe majoritatea tarmurilor timpul optim pentru pescuit si cules de pe mal este in primele doua ore dupa nivelul superior al fluxului. Valorifica mareea, miscarea apei, prin amenajarea din timp a unor capcane pentru pesti.

Noaptea poti vana caracatite: le atragi cu o lumina si le impungi cu o sulita. Pentru a omori o caracatita, intoarce-o pe dos; baga mana in interiorul pungii carnoase, apuca maruntaiele si trage tare. Sau impunge-o intre ochi; sau loveste-o de o piatra. Carnea de caracatita e tare, dar hranitoare. Fierbe corpul si frige tentaculele.

Daca vremea sau fluxul te impiedica sa iei hrana din mare, culege si mananca plante de pe mal.

Plantele, iarba de mare sunt in general binevenite pentru alimentatie, dar algele albastru-verzi care cresc uneori in baltile cu apa dulce, din vecinatatea tarmului, sunt foarte otravitoare.

Castravetii de mare cresc pe fundul marii sau in nisip. Ei seamana cu niste castraveti negri, bubosi, lungi de pana la 20 cm. Fierbe-i 5 minute.

Aricii de mare se agata de stanci imediat sub nivelul minim la reflux. Fierbe-i, despica-i si mananca-le interiorul ca de ou, dar arunca-i daca tepii nu se misca la atingere, sau interiorul le miroase urat.

Pasarile de mare pot fi vanate cu momeli prinse in carlige legate cu sfoara, presarate printre resturi de mancare si gunoaie imprastiate pe stanci sau pe pietre,; sau aruncand in aer momeala infipta in carligul unditei, ca s-o prinda din zbor. Inainte de a te aventura sa escaladezi stancile pentru a gasi cuiburi cu oua, cauta-le pe sol.

In jungla: din cauza temperaturii ridicate a mediului inconjurator hrana necesita o atentie deosebita: alimentele trebuie sa fie diversificate, pastrate si depozitate cu grija, consumate repede. Foloseste cat mai putine grasimi, mai multe paste fainoase si glucide; bea multa apa - echivalenta cu cantitatea eliminata din corp.

Pot fi vanate sau pescuite numeroase mamifere, reptile, pasari si pesti. Probabil ca hrana va consta mai degraba din animale mici: broaste, soparle, serpi, insecte, viermi sau pasari - decat din vanat mare.

In jungla exista multa hrana - dar padurea tropicala o face greu de gasit. Poti gasi mai multa hrana daca nimeresti vreun teren candva cultivat de indigeni si acuma parasit.

La marea varietate de plante tropicale comestibile, de la bambus si iarba pana la crini sau ferigi, se adauga bananele, trestia de zahar, ananasul, papaia, mango, smochinele. Se gasesc numeroase fructe, radacini, frunze comestibile. Unele sunt mai usor de recunoscut - dar pe multe altele s-ar putea sa nu le stii. Daca nu esti sigur - verifica-le daca sunt comestibile cu testul de la #2.

a) Nucile de cocos pot constitui sau inlocui orice hrana (vezi #5). Cocotierul creste pe arii foarte intinse din zona tropicala si subtropicala, oferind numeroase materiale: frunzis pentru coliba; fibre pentru funii; lapte si miez de nuca.

Pentru a ajunge la miez trebuie sparta nuca. O nuca mare contine pana la 1 litru de lapte comestibil, gustos, racoritor. Nu bea laptele scurs dintr-o nuca verde (cruda) sau maro inchis (vesteda) pentru ca vei face diaree.

Laptele se scoate printr-o gaura data intr-unul dintre cei doi ochi ca doua puncte negre ale nucii, cu ceva ascutit, o tepusa, sau lovind nuca imediat sub 'ochi' cu o piatra ascutita sau un topor. Daca n-ai cutit, poti curata nuca de invelisul fibros cu ajutorul unui bat de lemn tare pe care-l infigi in pamant. Capatul de sus al batului trebuie sa fie cioplit sub forma unei dalte. Apoi loveste nuca de varful batului infipt, astfel incat lama sa patrunda printre fibrele invelisului - si rasuceste nuca. Apoi despica coaja.

Miezul trebuie mancat cate putin odata; in cantitate mare provoaca indigestie. Uleiul se extrage din nuca sparta, expusa la caldura (soare sau foc), adunandu-1 pe masura ce se scurge. Sau fierbe miezul si culege uleiul adunat la suprafata apei. Uleiul frecat pe corp serveste la: protectia pielii impotriva arsurii solare sau a contactului prea lung cu apa sarata; vindecarea bataturilor si basicilor; indepartarea insectelor. Din ulei de cocos se poate fabrica sapun - prin amestecare cu cenusa de lemn (soda).

Vezi la #14.2 - cum te catari pe un palmier ca sa ajungi la nuci.

b) Sagotierul este un palmier cu trunchi tepos. Razuieste miezul de sub coaja, imbiba-1 cu apa, stoarce si coace resturile.

c) Radacina, frunzele, ramurile de taro trebuie fierte. Frunzele au forma urechii de elefant.

d) Papaia este fructul in forma de dovlecel al unei specii de palmier (insa evita frunzele sale cu suc laptos).

e) Mango sunt (si ele) o exceptie de la regula sucului laptos. Ele seamana cu perele mari si cresc pe niste copaci nodurosi cu coroana deasa.

f) Smochinele - comestibile, cresc pe copaci cu suc laptos.

g) Fructul de paine (cu suc laptos) arata ca un pepene galbui verde si creste in copaci cu frunze avand aspect de piele.

h) Yamele (asemanatoare cartofilor) trebuie scoase de sub plantele cu frunze gigantice si aspre.

Hrana maimutelor are multe sanse sa fie buna si pentru oameni, dar verific-o inainte de consum.

Pestii se digera usor, dar la tropice se strica repede. Curata-i bine, arunca maruntaiele si mananca-i urgent. Nu incerca sa-i conservi. Pestii din apele statatoare sau incet curgatoare pot avea paraziti. Fierbe-i 20 de minute.

Chiar si apa ar putea sa fie infectata cu amoebe care produc dizenterie. Fierbe-o totdeauna.

Pe munte - la inaltimi mari, in afara de licheni si pasari se gaseste foarte putina hrana. Ca sa mananci ceva, coboara in zona padurii.