Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Testamentul si principalele dispozitii testamentare



Testamentul si principalele dispozitii testamentare


I.1.      Testamentul

I.1.1.           Scurt istoric privind testamentul

Potrivit art. 650 Cod civil, patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii (la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege), dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament, caz in care mostenirea (devolutiunea) este testamentara.

Este posibila si coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara. Codul nostru civil nu a pastrat principiul roman al incompatibilitatii mostenirii testamentare cu cea legala, permitind - iar daca exista mostenitori legali rezervatari impunind chiar - coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara.

Desi se poate afirma ca in dreptul nostru mostenirea legala este regula si constituie dreptul comun in materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi inlaturata - in tot sau in parte - in conditiile sau in limitele prevazute de lege, prin testamentul lasat de de cuius.

Aceasta inseamna ca legea consacra principiul libertatii testamentare, libertate la care nu se poate renunta, in sensul ca orice persoana capabila este libera de a lasa (sau a nu lasa) un testament si de a dispune pe aceasta cale de patrimoniul sau pentru caz de moarte. In dreptul nostru libertatea testamentara nu este absoluta, legea prevazind anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei succesorale prevazuta in favoarea unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca este vorba de liberalitati facute in timpul vietii (donatii), fie pentru cauza de moarte (legate).

I.1.2.           Definitia testamentului si caracterele lui juridice. Cadrul legislativ

A.  Definitia legala a testamentului

Potrivit art. 802 Cod civil, "testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau". Din aceasta definitie, coroborata cu alte dispozitii legale, rezulta ca testamentul este un act unilateral, solemn, esentialmente personal si revocabil.



B.   Caractere juridice

Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de vointa a testatorului cu intentia de a produce efecte juridice si, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca conditiile de fond (consimtamintul neviciat, capacitate, obiect si cauza) prevazute de lege pentru orice act juridic si cele specifice liberalitatilor.

Ca act juridic, testamentul este unilateral: vointa testatorului este producatoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului si inainte de acceptarea de catre el a legatului; legatul se dobindeste din momentul deschiderii mostenirii prin actul unilateral al testatorului, daca legatarul nu renunta la legat. Deci acceptarea legatarului nu trebuie confundata cu acceptarea necesara in vederea incheierii unui contract. Cele doua acte - testamentul si acceptarea legatului sau a altor dispozitii testamentare (de exemplu executiunea testamentara) - sint acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecaruia si nu se unesc in sensul formarii unui act juridic bilateral (contract).

Testamentul este un act juridic esentialmente personal, in sensul ca nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. In masura in care o persoana are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capacitate nu o poate face prin reprezentare sau cu incuviintarea altor persoane. Chiar daca testatorul primeste consultatii de specialitate de la o alta persoana (de exemplu avocat) in vederea redactarii testamentului, el trebuie sa exprime vointa sa personala.

Din caracterul personal (si revocabil, unilateral) al testamentului mai rezulta si caracterul lui individual, in sensul necesitatii ca el sa exprime vointa unei singure persoane; legea interzice ca doua sau mai multe persoane sa testeze prin acelasi act.

Este un act juridic solemn; sub sanctiunea nulitatii absolute, testamentul trebuie sa fie incheiat intr‑una din formele prevazute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitata la formele reglementate strict de lege.

Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte; daca legea nu prevede altfel, efectele dispozitiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului. Deci conditiile de validitate ale testamentului se apreciaza raportat la momentul intocmirii sale, in schimb efectele pe care le produc dispozitiile sale raportat la momentul mortii testatorului. Astfel, fiind, legatarul nu dobindeste nici un drept cit timp testatorul este in viata; testatorul pastreaza dreptul de dispozitie asupra bunurilor de care dispune prin testament.

Testamentul este un act esentialmente revocabil. Pina in ultima clipa a vietii testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispozitiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz, de a revoca dispozitiile testamentare si sub nici o forma nu poate renunta valabil la acest drept. Renuntarea ar constitui un pact asupra succesiunii viitoare, interzis de lege.

Avind in vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamentului, in multe privinte derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, el se manifesta ca un act juridic exceptional, guvernat in mare masura de reguli de fond si de forma speciale.

C.  Cuprinsul testamentului

Obiectul principal al testamentului il constituie legatele, care sint dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Alaturi de legate sau chiar fara a cuprinde legate, testamentul poate contine si alte manifestari de ultima vointa a defunctului, cum ar fi:

exheredari - inlaturarea de la mostenire a unor mostenitori legali, in limitele prevazute de

numirea de executor testamentar - imputernicit pentru a putea sigura executarea dispozitiilor testamentare

sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali - de natura patrimoniala (legate) sau de alta natura

revocarea - totala sau partiala - a unui testament anterior sau a unei dispozitii testamentare anterioare, ori retractarea revocarii anterioare

partajul de ascendent - imparteala facuta de testator intre descendentii sai a bunurilor succesorale sau a unei parti din aceste bunuri

recunoasterea de catre mama a copilului trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti sau de catre tata a copilului din afara casatoriei

alte dispozitii de ultima vointa - privitoare la funeralii si ingropare, recunoasterea unei datorii etc., dispozitiile legale nefiind limitative.

D.  Concluzii privind notiunea de testament

Avind in vedere cuprinsul (posibil) foarte variat al testamentului - care poate cuprinde nu numai legate, dar si dispozitii de alta natura, care nu vizeaza (cel putin in mod direct) transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale - s‑a ajuns la concluzia ca daca un testament contine in acelasi timp legate si dispozitii de natura diferita ne aflam "in fata a doua (sau mai multe) acte juridice deosebite, intrunite sub forma unui testament", iar aceste acte pot fi independente intre ele. Mai mult, nefiind obligatoriu ca testamentul sa cuprinda legate, s‑a ajuns la concluzia ca "testamentul nu este decit un tipar juridic, o forma in care trebuie sa fie imbracate unele acte de ultima vointa, cum sint legatul sau executiunea testamentara", ca "in unitatea materiala a inscrisului testamentar sint cuprinse, din punct de vedere intelectual, o pluralitate de acte juridice deosebite supuse, fiecare, cit priveste fondul, regimului sau juridic propriu".

Din teoria actelor juridice de sine statatoare, imbracate in forma testamentara (numita si testament - forma juridica) rezulta ca:

Validitatea dispozitiilor testamentare trebuie sa fie analizata separat, pentru fiecare in parte, deoarece este posibil ca unul dintre acte sa fie nul, fara sa atraga nulitatea celorlalte. Relativa independenta a dispozitiilor testamentare dintr‑un testament se manifesta si in domeniul revocarii. Revocarea unor dispozitii testamentare printr‑un testament ulterior poate produce efecte chiar daca celelalte dispozitii ale testamentului revocator ar fi ineficace, daca dispozitia revocatoare este valabila si testamentul care o contine nu este nul in intregime.

In schimb, forma (testamentara) fiind comuna, viciile de forma se rasfring asupra tuturor dispozitiilor a caror validitate este conditionata de validitatea testamentului.

Recunoasterea unui copil printr‑un testament se distinge de toate celelalte dispozitii prin faptul ca este un act irevocabil si produce efecte imediat - nu la moartea testatorului - caci calitatea de parinte nu poate fi recunoscuta cu termen sau sub conditie. Validitatea actului de recunoastere nu depinde nici de validitatea testamentului, daca conditiile special prevazute de lege sint indeplinite


E.   Interpretarea continutului testamentului

Cu toate ca testamentul este un act juridic solemn, vointa testatorului poate sa fie exprimata insuficient de clar, termenii intrebuintati sa aiba mai multe intelesuri etc., mai ales in cazul testamentului olograf. In caz de indoiala si neintelegere intre persoanele interesate, instanta este chemata sa interpreteze continutul testamentului, clauzele pe care le contine.

Referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ si care trebuie sa fie prestat de calitate mijlocie), legea nu stabileste reguli de interpretare a clauzelor testamentare. Astfel fiind, se admite ca sint aplicabile, in mod corespunzator, si in aceasta materie, regulile care guverneaza interpretarea contractelor


Urmatoarele aspecte trebuie avute in vedere in mod special in materia interpretarii testamentelor:

Interpretarea dispozitiilor testamentare trebuie sa se faca dupa intentia, vointa reala (dovedita) a testatorului, si nu dupa sensul literal al termenilor

Intentia testatorului se va cauta in principal in insusi continutul testamentului, si numai in mod accesoriu in acte si imprejurari exterioare, extrinseci.

In caz de indoiala, prin aplicarea in mod corespunzator a art. 983 Cod civil la materia analizata, clauza se interpreteaza in favoarea mostenitorilor legali (mai ales daca este vorba de intinderea legatului), iar nu a legatarilor. Prin aceasta regula nu trebuie anihilata regula de interpretare a clauzei in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n‑ar produce nici unul

Clauzele testamentare se interpreteaza unele prin altele, dindu‑se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg actul juridic nu poate fi interpretat scindat, el trebuie examinat in intregime



I.2.      Conditii de fond pentru valabilitatea testamentului

Dispozitiile testamentare, ca acte juridice, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general: capacitatea de a incheia actul in cauza, consimtamint valabil, obiect determinat (determinabil) si licit, iar cauza sa fie reala, licita si morala. Acestea prezinta unele particularitati in materia dispozitiilor testamentare, in special in privinta legatelor si a altor dispozitii testamentare referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.

I.2.1.           Capacitatea

A.  Regula

Pentru ca dispozitia testamentara sa fie valabila - deci producatoare de efecte juridice - testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune pe aceasta cale prin liberalitati (legate) sau alte acte juridice (exheredari, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana in favoarea careia opereaza dispozitia sa aiba capacitatea de a primi prin testament.

Potrivit principiului general in materie de acte juridice, regula este capacitatea, iar incapacitatea este exceptia. Conform art. 856 Cod civil, "orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege,  "este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului". Deci incapacitatile de a dispune sau de a primi prin testament, ca exceptii de la regula capacitatii, trebuie sa fie expres prevazute de lege, iar aceste exceptii sint de stricta interpretare. Intrucit incapacitatea trebuie sa fie prevazuta de lege, nimeni nu ar putea renunta, in tot sau in parte, la capacitatea de a dispune prin testament



B.   Incapacitatile de a dispune prin testament

Potrivit legii, sint incapabile de a dispune prin testament:

a)      Minorul care nu a implinit virsta de 16 ani nu poate dispune prin testament , incapacitatea lui fiind totala. Intrucit dispozitia testamentara este esentialmente personala, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu incuviintarea ocrotitorilor legali, chiar daca a implinit virsta de 14 ani (capacitate de exercitiu restrinsa).

b)      Persoana pusa sub interdictie judecatoreasca, avind statutul juridic al minorului sub 14 ani (art. 147 Codul familiei), nu poate dispune prin testament. Incapacitatea interzisului este totala si permanenta. Avind in vedere asimilarea cu minorul sub 14 ani, cit timp interdictia nu a fost ridicata interzisul nu are capacitatea de a testa nici in intervalele lucide (de intrerupere vremelnica a bolii mintale).

c)      Minorul care a implinit virsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumatate din ceea ce ar putea dispune daca ar fi o persoana majora. Deci minorul de 16-18 ani are o capacitate partiala de a testa; el poate dispune de o jumatate din intreaga sa avere, daca nu are mostenitori rezervatari, iar daca are asemenea mostenitori poate dispune prin testament numai de o jumatate din cotitatea disponibila

d)      Minorul care a implinit virsta de 16 ani, desi are capacitate partiala de a dispune prin testament, nu poate dispune in favoarea tutorelui sau. Interdictia subzista si dupa ce el a ajuns la majorat, cit timp socotelile definitive ale tutelei n‑au fost date si primite, adica pina in ziua cind autoritatea tutelara a dat descarcare pentru gestiunea tutorelui. Dispozitia testamentara facuta pina in acest moment nu este valabila, chiar daca testatorul moare dupa incuviintarea socotelilor. Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este totodata si ascendentul minorului in favoarea acestui tutore (de exemplu bunic) minorul de 16 ani poate dispune in limita prevazuta de art. 807 Cod civil.

Ca un corolar necesar al incapacitatii minorului (chiar devenit major) de a dispune prin testament in favoarea tutorelui (fostului tutore) in conditiile aratate, acesta din urma este lovit de incapacitatea de a primi prin testament de la cel ocrotit.

Sint pe deplin incapabili de a testa minorii pina la 16 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, sint partial incapabili minorii intre 16-18 ani, iar minorul ocrotit prin tutela nu are capacitatea de a dispune in favoarea tutorelui cit timp acesta nu a fost descarcat de gestiune. In aceste cazuri incapacitatea este expres prevazuta de lege, fiind o stare de drept (de iure); sintem in prezenta unor incapacitati legale care pot fi invocate fara prezentare de dovezi in sensul ca testatorul nu a avut capacitatea de discernamint pentru a face testament sau ca discernamintul sau a fost alterat datorita influentelor exercitate asupra lui de tutore.

Exista si cazuri de incapacitate naturala, cind persoana deplin capabila sau cu capacitate partiala de a dispune prin testament potrivit legii, in fapt (de facto) sa fie lipsita temporar de discernamintul necesar pentru a dispune prin testament.

e)      Lipsa discernamintului - neprevazut de lege ca atare - atrage incapacitatea celui in cauza de a face dispozitii testamentare (ca si alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestarii sale de vointa. Pentru validitatea testamentului este necesar, intre altele, ca dispunatorul sa aiba discernamint in momentul in care il intocmeste, in sensul de a nu exista incapacitati legale si nici naturale, adica lipsa unei vointe constiente, indiferent daca aceasta se datoreaza unei cauze trecatoare sau uneia permanente. Inseamna ca persoana care lasa un legat trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin testament si, ca urmare, este necesar a se stabili daca testatorul a avut discernamint in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa.

Lipsa discernamintului (din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori datorita unor cauze vremelnice ca starea de boala, hipnoza, somnambulism, betie alcoolica, folosirea de stupefiante etc.) trebuie sa fie dovedita in mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determina o incapacitate naturala, care nu rezulta din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdictie, a carui incapacitate este legala si permanenta, chiar daca ar avea momente de luciditate.

Nu este incapabil de a testa comerciantul persoana fizica aflat in stare de faliment (reorganizare si lichidare judiciara). Insa in caz de moarte a comerciantului, legatele se vor putea executa numai dupa ce creditorii vor fi patiti..

C.  Momentul in raport de care se apreciaza capacitatea de a dispune prin testament

Cu toate ca testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii (cu exceptia clauzei de recunoastere a copilului din afara casatoriei) si pina in acest moment testatorul il poate revoca (total sau partial), se admite in unanimitate de autori si practica judiciara ca el trebuie sa aiba capacitatea de a testa cind isi manifesta vointa, deci la data intocmirii actului, modificarile ulterioare ale statului juridic sau starii sanatatii mintale fiind fara relevanta. In consecinta, testamentul incapabilului nu poate fi recunoscut valabil, chiar daca ulterior a devenit o persoana capabila. Capacitatea de a incheia un act juridic trebuie sa fie apreciata in momentul cind se savirseste, chiar daca efectele sau executarea actului este aminata pina la o data ulterioara fie si incerta, cum este moartea testatorului. De altfel, daca capacitatea testatorului s‑ar aprecia in raport de datele dinaintea mortii, in majoritatea cazurilor testamentele nu ar putea fi recunoscute valabile, mai ales datorita incapacitatii naturale.

D.  Sanctiunea incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament

Intrucit incapacitatile de a dispune prin testament au ca scop protectia vointei incapabilului si a intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea relativa a testamentului, potrivit dreptului comun.

Incapacitatea partiala a minorului intre 16-18 ani se sanctioneaza cu nulitatea partiala a efectelor actelor de dispozitie pina la limita prevazuta de lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibila, dupa caz). Solutia se impune si pe considerentul ca numai la deschiderea mostenirii se poate aprecia in concret masura in care minorul putea dispune de patrimoniul succesoral lasat (are sau nu are mostenitori rezervatari). Este vorba de o reductiune (calificata nulitate partiala) de natura speciala, care nu trebuie confundata cu reductiunea liberalitatilor care incalca rezerva succesorala, guvernata de alte reguli. Jumatatea de care minorul intre 16-18 ani nu poate dispune nu reprezinta o rezerva succesorala in favoarea unor mostenitori, ci va fi atribuita mostenitorilor legali, potrivit regulilor generale.

Daca minorul peste 16 ani a dispus in favoarea tutorelui, numai aceasta dispozitie va fi anulabila, restul dispozitiilor testamentare fiind valabile si producind efecte in limita capacitatii partiale a minorului

E.   Incapacitati de a primi prin testament

In literatura de specialitate, printre incapacitatile de a primi liberalitati testamentare se analizeaza in primul rind incapacitatea persoanelor fizice neconcepute si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta, precum si incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament legate care nu corespund scopului lor stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut (principiul specialitatii capacitatii de folosinta). In aceste ipoteze este vorba de problema capacitatii succesorale, ca o conditie generala a dreptului la mostenire, fie legala, fie testamentara, iar nu despre incapacitati de a primi prin testament. Pe de alta parte, daca se analizeaza incapacitatea persoanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta, ar trebui sa se analizeze si "incapacitatea" persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii (predecedati, comorienti, codecedati si persoane juridice care au incetat sa aiba fiinta); aceste probleme au fost analizate la capitolul consacrat capacitatii succesorale. Este oarecum impropriu sa se analizeze "incapacitatea" persoanelor care nu exista; ele nu sint incapabile, ci, neexistind, nu pot mosteni, deci gratificarea lor este posibila numai indirect, prin sarcinile ce greveaza legatul facut unei persoane care are capacitate succesorala.

Incapacitatile de a primi prin testament sint totodata, in mod corespunzator, incapacitati de a dispune, privite din punct de vedere al testatorului, la fel cum incapacitatea minorului ocrotit prin tutela de a dispune in favoarea tutorelui este o incapacitate de a primi prin testament, raportat la persoane tutorelui.

a)      medicii si farmacistii, inclusiv persoanele care practica ilegal medicina, care l‑au tratat pe testator in boala din care moare (acea boala fiind cauza mortii) nu pot primi liberalitatea testamentara ce bolnavul a facut in favoarea lor in cursul acestei boli. Dispozitia se aplica si preotilor care au asistat pe testator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli.

Ceea ce intereseaza este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistenta cu caracter repetat sau de continuitate acordata bolnavului in calitatile vizate de lege. Deci bolnavul poate gratifica un prieten medic, daca nu l‑a tratat in cursul ultimei boli.

Sint exceptate de la interdictia de a primi prin testament - deci sint valabile legatele cu titlu particular cu caracter remuneratoriu, daca sint potrivite cu starea materiala a testatorului si cu serviciile prestate de legatar. Daca legatarul este ruda cu testatorul pina la gradul IV inclusiv, sint permise chiar si legatele universale, afara numai daca legatarul este o ruda pe linie colaterala, iar testatorul are succesibili care sint rude in linie dreapta. In literatura de specialitate se recunoaste si validitatea legatului facut medicului de catre bolnavul care este sotul lui, daca casatoria este anterioara ultimei boli.

b)      testamentul facut in cursul calatoriei pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor de marina, daca nu sint rude cu testatorul. Prohibitia se intemeiaza pe o prezumtie legala absoluta de abuz de influenta.

Intrucit legea nu precizeaza ca ar fi vorba de testamentul maritim (asa cum o face in alta ordine de idei in art. 882 Cod civil), incapacitatea de a primi opereaza si in privinta altor testamente facute pe mare (testamentul ordinar olograf), iar rudenia care inlatura incapacitatea de a primi prin testament nu este limitata la gradul IV si poate fi atit pe linie directa, cit si pe linie colaterala.

c)      "cetatenii straini si apatrizii nu pot dobindi dreptul de proprietate asupra terenurilor". Textul vizeaza orice dobindire, deci ei nu au capacitatea de a primi proprietatea terenului nici printr‑o dispozitie testamentara (universala, cu titlu universal sau cu titlu particular) si indiferent daca au domiciliul in tara sau in strainatate.

F.   Momentul in raport de care se apreciaza incapacitatea de a primi prin testament si sanctiunea aplicabila

Intrucit testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii, capacitatea de a primi prin testament se apreciaza in functie de aceasta data. De exemplu conditia cetateniei romane trebuie sa fie indeplinita in acest moment. La aprecierea calitatii de medic curant, farmacist, preot sau ofiter de marina se are in vedere situatia existenta la data redactarii testamentului.

Sanctiunea incapacitatii este, potrivit dreptului comun, nulitatea relativa a dispozitiei testamentare (desi formularea art. 812 Cod civil - "dispozitia in favoarea unui incapabil sint nule" - sugereaza sanctiunea nulitatii absolute), ce poate fi invocata de catre succesibilii testatorului (mostenitori legali sau chiar legatari obligati la predare sau executare).

In cazul in care incapacitatea este dictata de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a dispozitiei testamentare. Este cazul incapacitatii datorata lipsei cetateniei romane in privinta dreptului de proprietate asupra terenului - interdictie apreciata si in trecut ca fiind de ordine publica.

Nulitatea este absoluta si in cazul dispozitiilor facute in favoarea medicilor, farmacistilor sau preotilor; interdictia este conceputa in art. 810 Cod civil ca o dispozitie prohibitiva (nu numai de ocrotire), ca o regula generala de aparare a prestigiului profesiei de medic sau preot. In cazul persoanelor care practica ilegal medicina - fapta ce constituie infractiune - se impune sanctiunea nulitatii absolute.

Dispozitia testamentara va fi nula, respectiv anulabila, chiar daca testatorul - pentru a ocoli dispozitiile privind incapacitatile de a primi prin testament - a recurs la interpunere de persoane, caci dispozitia testamentara care sincer stipulata ar fi nula, ramine nula si daca a fost simulata.

Datorita dificultatii de dovada a simulatiei prin interpunere de persoane, legea prezuma absolut ca sint persoane interpuse parintii, descendentii si sotul persoanei incapabile si care devin, prin intermediul prezumtiei, persoane incapabile de a primi prin testament. Aceasta prezumtie este aplicabila incapacitatilor de a primi prevazute de lege in privinta medicilor, farmacistilor, preotilor, ofiterilor de marina si strainilor sau apatrizilor, precum si in privinta tutorilor care, datorita incapacitatii celor ocrotiti de a dispune in favoarea lor, sint incapabili de a primi prin testament.

I.2.2.           Consimtamintul

A.  Reguli aplicabile

Pentru ca dispozitiile testamentare sa fie valabile nu este suficient ca testatorul sa aiba capacitatea legala si naturala de a testa, ci mai este necesar ca vointa sa (consimtamintul) sa nu fie alterata de vreun viciu de consimtamint: eroare, dol sau violenta.

Problema leziunii nu se poate pune in aceasta materie, chiar daca testatorul este un minor intre 16-18 ani, pentru ca dispozitiile testamentare nu sint acte juridice bilaterale, cu titlu oneros si comutative. Eroarea si violenta (inclusiv morala), aplicabile in materie, se intilnesc rar in practica. In schimb, dolul infatisat in aceasta materie sub forma sugestiei si captatiei se intilneste relativ frecvent in practica.

Viciile in materie de dispozitii testamentare sint supuse regulilor de drept comun (cu unele aspecte particulare in special in cazul dolului).

B.   Consimtamintul viciat partial

}inind seama de continutul posibil complex al testamentului - unitar numai in forma - este posibil ca viciul de vointa sa afecteze numai una sau mai multe dispozitii testamentare (de exemplu un legat instituit sub influenta dolului), fara sa afecteze validitatea altora. Spre deosebire de lipsa discernamintului (sau, de regula, de lipsa capacitatii legale de a testa) - care duce la nulitatea testamentului in integralitatea sa, nefiind de conceput ca discernamintul sa existe in cazul unor dispozitii testamentare (de exemplu legate) si sa lipseasca in cazul altora - viciul de consimtamint ar putea afecta, de regula, numai unele din dispozitiile testamentare, celelalte raminind valabile. Instanta trebuie sa analizeze nu numai existenta viciului de consimtamint, dar si influenta lui asupra continutului testamentului, operatiunea fiind sub acest aspect mai complicata decit in cazul actelor incheiate inter vivos (de exemplu donatie).

C.  Dolul

Dolul se infatiseaza in materie testamentara sub forma captatiei si sugestiei, constind in utilizarea de manopere viclene si frauduloase, folosite de o persoana (sau mai multe), avind calitatea de beneficiar al dispozitiei testamentare sau chiar aceea de tert, cu intentia de a cistiga increderea testatorului si a insela buna lui credinta pentru a‑l determina sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut‑o din proprie initiativa.

Deci dolul presupune:

utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe si mai brutale in cazul captatiei (indepartarea testatorului de rude si prieteni, interceptarea corespondentei, abuzul de influenta si autoritate etc.) si indirecte, mai subtile, mai ascunse in cazul sugestiei (siretenii, afirmatii mincinoase la adresa anumitor mostenitori legali, specularea anumitor sentimente sau conceptii - inclusiv religioase - ale testatorului etc.). Daca nu s‑au utilizat mijloace frauduloase nu sintem in prezenta dolului (de exemplu simpla simulare a grijii si afectiunii ori prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri);

intentia de a induce in eroare cu rea credinta pe testator sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut‑o din proprie initiativa;

manoperele frauduloase folosite sa fi avut un rol determinant, avind drept rezultat alterarea vointei testatorului;

prin derogare de la regulile aplicabile in materia actelor bilaterale, se admite unanim ca manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la "cealalta parte" - beneficiarul actului unilateral de dispozitie testamentara (legatarul sau alt beneficiar al dispozitiei, de exemplu comostenitorul sau mostenitorul subsecvent care beneficiaza de exheredare, desi nu are calittea juridica de legatar) - dar si de la un tert, care nu beneficiaza de testament, si chiar daca intre beneficiar si tert nu a existat o intelegere prealabila sau beneficiarul nu a avut cunostinta de interventia tertului ori nu este un incapabil, iar tertul nici nu este reprezentantul sau (parinte, tutore), daca se dovedeste ca activitatea dolosiva a tertului a alterat vointa testatorului.

D.  Sanctiunea

Sanctiunea aplicabila in cazul viciilor de consimtamint este - ca si in cazul incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament - nulitatea relativa, potrivit dreptului comun. Anularea poate fi ceruta si viciul de consimtamint dovedit prin orice mijloc de proba (iar nu numai prin inscrierea in fals), inclusiv in cazul testamentului autentic, caci notarul poate constata numai existenta consimtamintului testatorului, iar nu si absenta viciilor de vointa.

Anularea testamentului pentru viciile de consimtamint este incompatibila cu anularea lui pentru lipsa de discernamint; daca testatorul nu a avut discernamint, nu se pune problema viciilor de vointa. In subsidiar se poate insa formula cererea de anulare pentru viciul vointei.

Termenul de prescriptie a actiunii in anulare incepe sa curga - ca si in cazul incapacitatii de a dispune prin testament - de la data deschiderii succesiunii.

I.2.3.           Obiectul si cauza

Pentru ca dispozitiile testamentare, ca acte juridice, sa fie valabile, pe linga conditiile de capacitate si consimtamint valabil, ele trebuie sa aiba un obiect determinat sau determinabil si licit, iar cauza lor sa fie reala si licita. Aceste conditii sint guvernate, in principiu, de regulile de drept comun.

}inind cont de continutul posibil complex al testamentului, valabilitatea dispozitiilor testamentare in functie de obiect si cauza trebuie sa fie analizata in raport cu fiecare act juridic in parte, asa cum si viciile de consimtamint pot afecta numai una sau unele din dispozitiile testamentare, fara sa afecteze validitatea altora. Spre deosebire de conditiile de forma, care afecteaza validitatea testamentului in intregul sau, conditiile de fond, printre care si cele vizind obiectul si cauza (si consimtamintul), trebuie sa fie raportate la fiecare dispozitie testamentara in parte si analizate separat, fiind posibil ca unele dispozitii sa fie nule, iar altele valabile (de exemplu imoralitatea cauzei unui legat nu afecteaza validitatea altora).

A.  Obiectul

Sub acest aspect, se pun probleme speciale in legatura cu legatele. Ca si in materie de conventii, obiectul trebuie sa fie in circuitul civil. In trecut au fost scoase din circuitul civil general terenurile, care puteu fi dobindite numai prin mostenire legala  Dupa abrogarea acestor dispozitii restrictive, legatele de terenuri au devenit valabile, chiar daca testamentul a fost redactat sub regimul acestor legi, deoarece validitatea obiectului testamentului se apreciaza in raport cu data deschiderii mostenirii.

Obiectul legatului poate fi si un lucru viitor, care nu exista in momentul testarii, dar nici chiar in momentul deschiderii mostenirii. Dintre bunurile viitoare, numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui legat. Se poate lasa legat (cu titlu particular) dreptul succesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte de universalitate, cit timp acea mostenire nu a fost inca lichidata. In schimb, testatorul nu ar putea lasa legat un drept eventual dintr‑o mostenire nedeschisa; un asemenea legat ar fi nul, chiar daca acea mostenire s‑ar deschide inainte de moartea testatorului, dar dupa data testamentului, constituind un pact asupra unei succesiuni viitoare.

Este valabil si legatul cu titlu particular al bunului altuia, daca testatorul a dispus in cunostinta de cauza, stiind ca bunul nu este al sau. In caz contrar, legatul este nul

B.   Cauza

Cu toate ca textele Codului civil referitoare la cauza vizeaza materia contractelor se admite unanim ca teoria cauzei are aplicabilitate si in materia actelor unilaterale, cum sint dispozitiile testamentare. Mai mult, in materia liberalitatilor intereseaza, in totdeauna, nu numai cauza imediata (causa proxima) - urmarita de testator in incheierea actului si care este un scop abstract, pur tehnic si invariabil, constind in intentia liberala (animus donandi, animus testandi) - dar si cauza mediata (causa remota) - concreta si variabila de la caz la caz, constituind motivul impulsiv si determinant al actului, fara de care testatorul nu ar fi facut liberalitatea. Daca aceste motive sint ilicite sau imorale ori nu sint reale, liberalitatea "nu poate avea nici un efect"

Cu ajutorul cauzei concepute astfel (mai complex), instantele pot exercita un control eficient asupra liberalitatilor testamentare pentru apararea intereselor legitime ale familiei dispunatorului si asupra caracterului licit si moral al liberalitatilor.

Problema cauzei imorale se pune in practica mai ales in legatura cu legatul facut concubinului. In literatura de specialitate si practica judiciara se admite solutia potrivit careia concubinajul in sine nu este cauza de nulitate a liberalitatii; numai liberalitatea facuta pentru a determina inceperea sau continuare (reluarea) relatiilor de concubinaj ori pentru a remunera intretinerea relatiilor sexuale este nula, avind cauza imorala.

Drept cauza falsa (nereala) se retine nasterea unui copil postum al testatorului, cu consecinta caducitatii legatului. Nulitatea legatului (nu caducitatea lui) pentru nasterea unui copil dupa deschiderea mostenirii poate interveni numai daca testatorul nu a cunoscut sarcina femeii si se dovedeste ca, in cunostinta de cauza, nu ar fi lasat legatul.

Validitatea cauzei - intrucit vizeaza formarea actului de liberalitate - se apreciaza in raport de data redactarii testamentului, cu toate ca efectele se produc la data deschiderii mostenirii. Daca intervin modificari ulterioare (de exemplu concubinii se casatoresc) si testatorul doreste sa puna la adapost dispozitiile de ultima vointa de pericolul nulitatii, urmeaza sa faca un nou testament.

In toate cazurile, nevaliditatea cauzei trebuie dovedita de cel ce o invoca, in acest scop putind administra orice fel de probe, inclusiv cele extrinseci testamentului.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright