Raspunderea patrimoniala a statului in lumina prevederilor constitutionale

Raspunderea patrimoniala a statului in lumina prevederilor constitutionale

Subcapitolul 1

Raspunderea statului conform Constitutiei din 1991

Raspunderea statului pentru erori judiciare a fost consacrata, pentru prima data, in Constitutia Romaniei in anul 1991, in art. 48 alin. 3, "Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica", in capitolul II "Drepturile si libertatile fundamentale". Textul constitutional avea urmatorul continut:" Statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale."

Textul fiind situat in capitolul referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, inseamna ca, in caz de prejudicii cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, victimele sigur vor fi indemnizate, ca urmare a consacrarii raspunderii patrimoniale a statului, deoarece acesta este intotdeauna solvabil. Prin urmare, textul urmareste protejarea victimelor.

Statul ca titular al unui patrimoniu poate, in principiu, fi obligat la repararea daunelor pe care le-a pricinuit prin organele sale, dar numai in limita textului constitutional.

Actele juridice prejudiciabile ale autoritatilor publice sunt actele jurisdictionale din procesele penale, fiind vorba de raspunderea civila a statului pentru condamnarea sau arestarea pe nedrept a unei persoane, conform art. 504-507 C. proc. pen.

Legea penala limiteaza raspunderea statului la situatiile la care se refera art. 504-507 C. proc. pen., adica numai in cazul condamnarilor sau al arestarilor pe nedrept. Aceasta inseamna ca in ceea ce priveste prejudiciile cauzate persoanelor prin actele autoritatilor judecatoresti nu este instituita din punct de vedere constitutional decat o raspundere civila in cauzele penale si numai in conditiile si limitele stabilite prin Codul de procedura penala.

Nu exista o asemenea raspundere a statului pentru activitatea desfasurata de instantele civile, data fiind delimitarea strict statuata, prin art. 48 alin. 3 din Constitutie, potrivit caruia statul raspunde patrimonial, potrivit legii, si limitat numai in ceea ce priveste erorile judiciare savarsite in procesele penale. Data fiind strictetea textului constitutional, nu poate fi nici o raspundere civila in temeiul art. 998 C. Civ., pentru ca, pe de o parte, hotararile sunt acte jurisdictionale, iar nu fapte juridice delictuale pentru a fi justificata o raspundere civila delictuala, pe de alta parte, nu s-ar putea prin lege ordinara sa fie instituita o raspundere civila care sa depaseasca cadrul constitutional.

In acest context, obiectul actiunii prin care reclamantii cer sa fie despagubiti de catre stat ca urmare a condamnarii lor pe nedrept de catre instantele penale este o actiune in pretentii care este de esenta dreptului civil, solutionata de catre Tribunal in conditiile art. 2 lit. h) din Codul de procedura civila.

Subcapitolul al 2-lea

Raspunderea patrimoniala a statului consacrata de Constitutia din anul 2003

Prin revizuirea Constitutiei Romaniei din anul 2003 care este in vigoare in prezent, s-a modificat si continutul textului in discutie. Astfel, noul art. 52 alin. 3 prevede:" Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta." Astfel, statul raspunde patrimonial nu numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale cum era in reglementarea anterioara, ci, in general, pentru erori judiciare. Trebuie subliniat ca raspunderea statului nu a mai fost limitata doar la erorile judiciare savarsite in procesele penale, ci se refera acum la toate posibilele erori judiciare, indiferent de natura cauzelor(penale, civile, comerciale, de dreptul muncii, de drept administrativ, fiscal, etc.) in care au fost comise.

Textul revizuit a fost criticat in doctrina inca de la inceput, sustinandu-se ca nesocotind regulile procedurale care reglementeaza cele doua categorii de procese, civile si penale, nesocotind faptul ca in procesele civile exista institutia intoarcerii executarii silite in cazul in care se considera ca s-a comis o eroare judiciara, fara a se angaja raspunderea statului, ceea ce in procesele penale nu s-ar putea realiza pentru ca doar prin despagubiri poate fi reparata paguba unei persoane ce a fost privata de libertate dintr-o eroare judiciara.

In plus, se legitimeaza constitutional si actiunea recursorie impotriva magistratului, punandu-se  accentul pe raspunderea profesionala si juridica a acestuia. Si aceasta teza a fost criticata pe motiv ca judecatorii judeca litigiile civile pe baza probelor administrate de parti atat prin actiune, cat si prin intampinare, iar daca una din parti considera ca instanta a apreciat gresit probele si este nemultumita de solutia pronuntata, are posibilitatea de a exercita caile extraordinare de atac reglementate de Codul de procedura civila, iar daca nu le-a folosit, nu poate antrena raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

In ceea ce priveste reaua credinta sau grava neglijenta a magistratilor , aceasta trebuie dovedita, insa daca reaua credinta este evidenta, neglijenta magistratilor in exercitarea functiei este mai greu de determinat, cu exceptia unor greseli elementare. Daca statul raspunde patrimonial si raspunderea magistratilor ar trebui sa aiba acelasi caracter, din moment ce ambele raspunderi sunt reglementate in Constitutie intr-un text unitar.

In doctrina s-a exprimat parerea conform careia din continutul reglementarii ar fi trebuit sa rezulte explicit ca raspunderea magistratului poate fi angajata numai subsidiar si numai prin actiunea recursorie a statului si ca trebuiau aratate expres si limitativ faptele susceptibile a fi calificate ca fiind savarsite cu rea-credinta sau in conditii de culpa lata, pentru a asigura protectia necesara profesiei de magistrat.

Alta critica a facut referire la faptul ca nu trebuia ridicata la nivel constitutional raspunderea magistratilor pentru rea-credinta, intrucat ea a fost deja reglementata de legiuitorul ordinar. Art. 507 C.proc. pen. prevede ca statul are actiune in regres impotriva aceluia care cu rea-credinta sau din grava neglijenta a provocat situatia generatoare de pagube.

Modificarea alineatului final al art. 48 din Constitutie da curs unei realitati judiciare care a aparut dupa intrarea in vigoare a legii fundamentale a statului roman, si anume ca acesta a fost obligat sa plateasca sume importante de bani unor persoane fizice care i-au intentat proces civil la Curtea Europeana a Drepturilor Omului si au castigat.

Dupa revizuirea Constitutiei, dispozitiile art. 52 alin. 3 sunt in acord cu prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Sub aspectul competentei materiale a solutionarii cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, se constata faptul ca, desi Codul de procedura civila a suferit numeroase modificari si completari dupa revizuirea Constitutiei, dispozitiile art. 2 lit. h) nu au fost corelate cu dispozitiile art. 52 alin. 3 din Constitutia republicata, statuand in art. 2 lit. h) C. proc. civ. competenta Tribunalului de a solutiona cererile pentru repararea prejudiciilor doar prin erori judiciare savarsite in procesele penale, desi dispozitiile art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si al procurorilor reglementeaza posibilitatea persoanei vatamate de a solicita repararea prejudiciilor materiale si morale consacrate prin erori savarsite si in procesele civile. Proiectul Codului de procedura civila isi propune sa remedieze acest neajuns prin art. 86 pct.1  lit. f) care prevede ca Tribunalele judeca in prima instanta cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, fara a face distinctie intre erorile judiciare penale si civile.