Drept
Supunerea la rele tratamenteSupunerea la rele tratamente 1. Continutul legal Aceasta infractiune este prevazuta in
art. Legiuitorul a incriminat aceasta infractiune avand in vedere faptul ca persoanele aflate in stare de detinere sau retinere ori in executarea unor sanctiuni de drept penal trebuie tratate cu umanitate, respectandu‑li‑se demnitatea si neprejudiciindu‑li‑se sanatatea sub aspect fizic sau psihic. 2. Conditii preexistente A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale privind infaptuirea justitiei, sub aspectul executarii sanctiunilor de drept penal si a masurilor procesuale in conformitate cu prevederile legale. Aceste relatii sociale trebuie aparate prin incriminarea faptelor care aduc atingere demnitatii si sanatatii unei persoane aflate in stare de retinere sau detinere ori in executarea unei alte sanctiuni de drept penal. In subsidiar, sunt aparate si relatiile sociale privind demnitatea si sanatatea persoanelor mentionate anterior. b) In principiu, obiect material nu exista, dar cand relele tratamente privesc sanatatea fizica a persoanei, corpul acesteia devine obiect material al infractiunii. B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ la aceasta infractiune este calificat, fiind o persoana care are atributii pe linia organizarii, tratamentului si supravegherii persoanelor aflate in stare de retinere sau detinere ori in executarea unei masuri de siguranta sau educative. Observam ca, la aceasta infractiune, calificarea subiectului activ se face descriindu‑se activitatea desfasurata de acesta, fara a se face referire in mod expres la o anumita calitate. Calitatea subiectului activ trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii si sa fie dobandita in mod legal. Daca o persoana nu are o anumita calitate sau o atributie in mod legal, desfasurand totusi activitati specifice acestei infractiuni, nu se va retine infractiunea de supunere la rele tratamente, ci un concurs de infractiuni intre uzurpare de calitati oficiale si o infractiune de insulta, loviri sau alte violente, dupa caz. Participatia este posibila in toate formele sale, dar pentru coautorat se cere ca toti faptuitorii sa aiba calitatea ceruta de lege. b) Subiect pasiv principal este statul, ca administrator al justitiei penale, iar subiect pasiv secundar este persoana care este supusa efectiv la rele tratamente si se afla in stare de retinere sau detinere ori in executarea unei masuri educative sau de siguranta. 3. Continutul constitutiv A. Latura
obiectiva. a) Elementul material consta intr‑o
actiune de supunere la rele tratamente, care se poate realiza prin acte
comisive sau omisive. Supunerea la rele tratamente presupune producerea unor
suferinte fizice, care nu se inscriu in limitele suferintelor
inerente regimului de executare a pedepsei, a masurilor de siguranta
ori educative sau a tratamentului celui aflat in stare de arest preventiv.
Astfel, prin rele tratamente se intelege asigurarea unor conditii de
trai ori de existenta fizica sau psihica mult mai grele
decat cele prevazute de normele legale. Suferintele pot rezulta din
incalcari abuzive ale regimului de cazare, de igiena, de
alimentare (lipsirea de hrana sau de apa), de munca, de
odihna, de asistenta medicala sau alte tratamente degradante.
In concret, activitatea infractionala, dupa cum am vazut,
se poate infatisa sub forma actiunii sau inactiunii.
De asemenea, trebuie sa precizam ca, in cazul suferintelor,
sunt excluse torturile (in acest caz, se aplica art.
Expresia "rele tratamente" semnifica o activitate
infractionala care se desfasoara in timp, un singur
act prin care se provoaca suferinte fizice sau psihice
neatragand raspunderea penala pentru infractiunea
prevazuta in art. Atunci cand actiunile sau inactiunile specifice elementului material constituie, prin ele insele, infractiuni (vatamare corporala, vatamare corporala grava), se vor aplica regulile concursului ideal de infractiuni, conform art. 33 lit. b) C.pen. b) O cerinta esentiala pentru existenta laturii obiective este aceea ca subiectul pasiv sa se afle in stare de retinere, detinere ori in executarea unei masuri de siguranta sau masuri educative. Aceasta inseamna ca organul de cercetare penala trebuie sa fi emis ordonanta de retinere, judecatorul sa fi emis mandat de arestare a invinuitului sau inculpatului sau hotararea prin care s‑a pronuntat o masura de siguranta sau o masura educativa trebuie sa fi ramas definitiva. La momentul savarsirii faptei, subiectul pasiv trebuie sa se afle in stare de arest preventiv sau sa fi inceput executarea pedepsei sau a masurilor de siguranta ori educative. Nu se poate concepe aceasta infractiune cand executarea pedepsei se face in stare de libertate sau in cazul masurilor de siguranta sau educative neprivative de libertate. c) Urmarea socialmente periculoasa consta in starea de pericol ce se creeaza pentru infaptuirea justitiei sub aspectul executarii sanctiunilor sau a unor masuri procesuale. Dar, prin aceasta infractiune se produce si o vatamare efectiva a demnitatii, integritatii fizice ori sanatatii persoanei. Aceste urmari sunt implicite, nefiind cerute in mod expres de textul de lege. d) Din acest motiv, nu se ridica nici problema stabilirii legaturii de cauzalitate, fiind necesar sa se dovedeasca ca s‑a realizat activitatea incriminata. B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie specifica acestei infractiuni este intentia directa sau indirecta. Faptuitorul are reprezentarea ca prin fapta sa supune la rele tratamente subiectul pasiv, urmarind sau doar acceptand ca prin aceasta sa se produca o stare de pericol pentru infaptuirea justitiei. 4. Forme. Modalitati. Sanctiuni A. Forme. Actele de pregatire si tentativa sunt posibile, dar legea nu le pedepseste. Infractiunea se consuma in momentul in care se realizeaza elementul material al infractiunii sub forma relelor tratamente. Activitatea infractionala trebuie sa fie una de durata, care sa se circumscrie notiunii de tratament (nu se poate vorbi de "tratament" in cazul unei activitati singulare). De asemenea, se poate intalni si un moment al epuizarii in cazul infractiunii continue sau continuate. Exista infractiune continua, de exemplu, atunci cand subiectul activ priveaza de hrana un detinut in mod nejustificat o mare perioada de timp. Infractiunea se consuma in momentul in care, privandu‑l de hrana, se aduce o vatamare a sanatatii subiectului pasiv si se epuizeaza cand fapta este descoperita sau subiectul pasiv inceteaza activitatea infractionala (ii acorda acestuia dreptul la hrana la fel ca si celorlalti aflati in aceeasi stare, fara nicio discriminare). B.
Modalitati. Infractiunea
prevazuta in art. C. Sanctiuni. Pedeapsa pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la 1 la 5 ani.
|