Raportul dintre dreptul civil si dreptul pretorian

Intr-un text roman (Gaius - Digeste) se afirma "pretor ius facere non potest" (pretorul nu poate crea drept).

Pe de alta parte, intr-un alt text clasic (Marcian - Digeste) se arata ca "ius praetorium este viva vox iuris civilis" (dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil).

Aparent, cele doua texte se contrazic. In realitate, ele se sustin si se completeaza reciproc. Aceasta intrucat afirmatia potrivit careia pretorul nu poate creea drept trebuie interpretata in sensul ca pretorul nu poate crea drept civil, dreptul civil fiind creatia poporului constituit in adunari. Dar pretorul poate influenta prin mijloace procedurale linia de evolutie a dreptului civil, astfel incat, prin mijloace indirecte pretorul creaza noi institutii juridice, toate deduse, extrase din dreptul civil. Aceasta activitate cu caracter creator a pretorului ne este clar infatisata intr-un text celebru cuprins in Digestele lui Justinian, conform caruia: "ius praetorium este quod praetores introduxerunt adiuvandi vel suplendi vel corrigendi iuris civilis gratia, propter utilitatem publicam" (dreptul pretorian este cel introdus de catre pretori pentru a veni in ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa si pentru a-l modifica in conformitate cu binele public).

Din acest text rezulta clar ca dreptul pretorian se defineste numai in raport cu dreptul civil si ca pretorul actioneaza pe trei cai in vederea adaptarii vechiului drept civil roman la noile cerinte de viata.

In primul rand pretorul extinde sfera de aplicare a dreptului civil prin interpretarea textelor acestuia de asa maniera incat sa faca aplicabile acele texte la cazuri, la situatii care nu au fost prevazute in momentul adoptarii textelor respective. Deci, pretorul vine in sprijinul dreptului civil printr-o interpretare extensiva. Aceasta prima cale o denumim adiuvandi iuris civilis gratia (pretorul vine in sprijinul dreptului civil).

In al doilea rand, pretorul poate extrage din textele vechilor legi anumite reguli generale, anumite principii sau anumite mijloace procedurale, care sa completeze textele acestor legi.

Asa de exmplu, Legea Plaetoria (192-191 i. e. n.) este un izvor al dreptului civil (unul dintre izvoarele dreptului civil). Potrivit Legii Plaetoria, daca minorul sub 25 de ani incheie un contract sub imperiul dolului (inselaciunii), este totusi obligat sa execute acel contract, cu toate ca autorul dolului este pedepsit la plata unei amenzi. Ducand mai departe sensul textului respectiv pe linia cerintelor echitatii, pretorul a creat un mijloc procedural numit exceptio legis plaetorie, adica "exceptiunea Legii Plaetoria", in virtutea careia minorul putea sa refuze a executa obligatia izvorata din contractul incheiat sub imperiul dolului.

Aceasta cale de completare a legii (a dreptului civil) se numeste supplendi iuris civilis gratia.

In unele cazuri, cand textele dreptului civil erau vadit depasite, erau anacronice, pretorul putea sa modifice pur si simplu acele texte, situatie in care pretorul proceda corrigendi iuris civilis gratia (modificarea dreptului civil)