Apararea dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale. actiunea in revendicare

§ 1. Privire generala asupra mijloacelor juridice prin intermediul carora se apara dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale principale

1. Precizari introductive. Apararea dreptului de proprie-tate si a celorlalte drepturi reale principale se realizeaza, direct sau indirect, printr-o diversitate de mijloace juridice, reglementate de normele mai multor ramuri de drept: dreptul civil si dreptul procesual civil, dreptul penal si dreptul procesual penal, dreptul administrativ, dreptul comercial, dreptul muncii etc.

De regula, apararea drepturilor reale prin alte mijloace juridice decat acelea de drept civil si de drept procesual civil se realizeaza de maniera indirecta. Astfel, prin institutiile si normele juridice respective se urmareste, in principal, realizarea altor scopuri si numai implicit ele au ca efect apararea dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale. Face exceptie de la aceasta constatare institutia raspunderii materiale de dreptul muncii, deoarece prin normele sale reglementeaza obligatia oricarui salariat de a repara pagubele cauzate patronului sau prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor din continutul raportului juridic de munca.

2. Natura si clasificarea mijloacelor de drept civil prin care se apara dreptul de proprietate si alte drepturi reale principale. Mijloacele de drept civil prin care se apara dreptul de proprietate sau alt drept real principal constau in totalitatea actiunilor in justitie prin care titularul dreptului solicita instantelor de judecata sa pronunte hotarari in scopul de a inlatura orice atingere sau incalcare a dreptului sau^[1].

In literatura juridica, aceste mijloace juridice au fost grupate in doua mari categorii: indirecte sau nespecifice si directe sau specifice

A. Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sunt acele actiuni in justitie care se intemeiaza direct si nemijlocit pe drepturi de creanta, in scopul realizarii lor Dar, dupa cum se cunoaste, drepturile de creanta se nasc si se realizeaza in stransa legatura cu dreptul de proprietate care constituie coloana vertebrala a patrimoniului oricarei persoane. De aceea, de cele mai multe ori, prin promovarea acestor actiuni, se inlatura, indirect, atingerile aduse insusi dreptului de proprietate al reclamantului. Ele sunt mijloace indirecte sau nespecifice, deoarece nu se intemeiaza direct pe dreptul de proprietate sau alt drept real. Se includ in aceasta categorie: actiunile in executarea contractelor civile si comerciale, actiunea in raspundere contractuala, actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, actiunea in restituirea platii nedatorate etc.

B. Mijloacele juridice directe sau specifice de aparare a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale constau in totalitatea actiunilor, asa-zisele actiuni reale, care se intemeiaza direct si nemijlocit pe un drept real sau pe faptul posesiei unui imobil. Aceste actiuni sunt de doua feluri: actiuni petitorii si actiuni posesorii.

Actiunile petitorii sunt acele actiuni prin care se solicita instantei de judecata sa stabileasca in mod direct ca reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun. Redobandirea posesiei bunului asupra caruia poarta acel drept real este doar un efect accesoriu al admiterii actiunii petitorii. Dintre actiunile petitorii enumeram: actiunea in revendicare; actiunea in prestatie tabulara; actiunea in granituire; actiunea negatorie si actiunea confesorie.

Actiunile posesorii sunt acele actiuni prin care se urmareste apararea posesiei - ca simpla stare de fapt - impotriva oricarei tulburari, fie pentru a o mentine, fie pentru a o redobandi cand a fost pierduta. Asadar, actiunile posesorii se deosebesc de cele petitorii deoarece prin ele se apara doar posesia ca stare de fapt, fara a se pune in discutie existenta unui drept real asupra imobilului respectiv. Ele sunt intotdeauna actiuni imobiliare. Analiza lor am realizat-o in contextul abordarii efectelor posesiei.

Dintre actiunile petitorii, cea mai importanta este actiunea in revendicare. Abordarea problematicii sale va avea loc in paragrafele urmatoare. De asemenea, actiunea in prestatie tabulara va fi analizata in ultimul capitol al acestei lucrari consacrat publicitatii imobiliare, pentru a nu o desprinde de materia cartilor funciare.

Avand in vedere aceste precizari, in prezentul paragraf, ne vom limita la analiza pe scurt a celorlalte actiuni petitorii, si anume: actiunea in granituire; actiunea negatorie si actiunea confesorie.

3. Actiunea in granituire. Potrivit art.584 C.civ., orice proprietar poate obliga pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite de a sa; cheltuielile granituirii vor fi suportate pe jumatate^[3]. Urmeaza ca granituirea este o operatie de determinare prin semne exterioare a limitei dintre doua fonduri vecine care apartin unor titulari diferiti. Ea se poate realiza prin conventia partilor sau prin hotarare judecatoreasca .

Asa cum s-a aratat, dreptul fiecarui proprietar sau titular de drept real principal de a-l obliga pe vecinul sau la granituire este o facultate. In raport cu titularii dreptului real asupra celor doua fonduri vecine, granituirea este, pe de o parte, o obligatie reala de a face (propter rem) si, pe de alta parte, privita exclusiv din punctul de vedere al celui care o solicita, este un atribut al dreptului real^[5]. Cu alte cuvinte, aceasta entitate juridica alcatuita dintr-un drept si obligatie este un atribut esential al dreptului de proprietate .

In situatia cand unul dintre titularii fondurilor invecinate, la cererea celuilalt, nu este de acord cu granituirea, ea poate fi hotarata numai de instanta de judecata competenta. Actiunea in justitie se numeste actiune in granituire. De aici rezulta ca actiunea in granituire este acea actiune prin care reclamantul cere instantei de judecata ca in cadrul unui proces sa determine, prin semne exterioare, linia despartitoare dintre cele doua fonduri vecine^[7]. Hotararea judecatoreasca ce se va pronunta are caracter declarativ de drepturi, deoarece judecatorul reconstituie hotarul real dintre cele doua fonduri .

Actiunea in granituire nu se confunda cu actiunea in revendicare. Actiunea in revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate al paratului si redobandirea posesiei asupra unui bun sau parti dintr-un bun care este precis determinata; de aceea sarcina probei revine reclamantului. Dimpotriva, in cazul actiunii in granituire se urmareste reconstituirea hotarului real dintre doua fonduri, fiecare parte avand indoitul rol de reclamant si parat, ceea ce le pune pe acelasi plan in ce priveste sarcina probei^[9].

Actiunea in granituire poate fi introdusa de catre: proprietar, uzufructuar si chiar de catre posesor. Detentorii precari nu au acest drept. De asemenea, ea poate fi indreptata impotriva: proprietarului fondului limitrof; titularului unui alt drept real (uzufruct, superficie, drept de folosinta), precum si impotriva chiriasului sau arendasului, dar cu introducerea in cauza si a proprietarului. Intre coproprietarii aceluiasi fond este inadmisibila^[10].

Actiunea in granituire este o actiune reala - imobiliara, petitorie si imprescriptibila^[11].

Fiind petitorie, actiunea in granituire se deosebeste de actiunile posesorii. In acest sens, practica judiciara a statuat: 'Actiunea in granituire este o actiune petitorie, intrucat are drept scop delimitarea proprietatilor limitrofe'^[12]. Ea nu se confunda cu actiunea in stramutarea de hotare, care este o actiune posesorie .

4. Actiunea negatorie. Actiunea negatorie este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa stabileasca, prin hotararea ce o va pronunta, ca paratul nu are un drept real‑uzufruct, uz abitatie, servitute sau superficie‑asupra bunului aflat in proprietatea sa si sa-l oblige, pe cale de consecinta, sa inceteze exercitarea lui nelegitima.

Actiunea negatorie este reala, petitorie si imprescriptibila. Caracterul sau petitoriu rezulta din faptul ca se pune in discutie existenta dreptului real al paratului.

5. Actiunea confesorie. Actiunea confesorie este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa stabileasca, prin hotararea ce o va pronunta, ca el este titularul unui drept real dezmembramant al dreptului de proprietate‑uzufruct, uz, abitatie, servitute sau superficie‑asupra bunului altuia si sa‑l oblige pe parat, care poate fi proprietarul sau o alta persoana, sa-i permita exercitarea lui deplina si netulburata.

Actiunea confesorie este o actiune petitorie, deoarece se pune in discutie existenta dreptului real al reclamantului. Spre deosebire de celelalte actiuni petitorii, ea este prescriptibila in termen de 30 de ani.